“Langa floarea margareta/Sta motanul Behemoth/Floarea e analfabeta/Behemoth e poliglot./Singura atunci ramane/Cartea-n raft, anahoreta/Cuplul vesnic, Rau si Bine/Behemoth si Margareta”. Citez din memorie acest superb poem. A fost foarte miscata cand, era prin 1985, i l-am recitat in apartamentul in care locuia in Greenwich Village. Fiinta de o mare sensibilitate, cu aer de sirena seducatoare si ciuta inspaimantata, semanand la chip (din profil) cu Dante, cu niste degete de-o eleganta iesita din comun, neuitabile, avand muzica-n sange si poezia-n carnea trupului, cu o conversatie imbatatoare precum o sampanie de mare lux, consumatoare frenetica de vodka si de tigari, cinica si ludica, romantica si melancolica, fragila si cruda, gracila si intransigenta, aceasta a fost Nina.
Istoria literara o va retine ca iubita multor figuri celebre, rasfatata, adorata, inconjurata mereu de o curte de tineri admiratori. Primul ei sot a fost Vladimir (Jani) Colin. Al doilea, Al. I. (Ali) Stefanescu. Al treilea si cel din urma, Maurice Edwards. Traducatoare de geniu, asemeni tatalui ei. Brecht exista ca poet in romaneste gratie ei. La fel Christian Morgenstern. La fel Yannis Ritsos. A fost atacata feroce in anii stalinismului dezlantuit, in primul rand de fostul coleg de ilegalitate comunista, tartorul Uniunii Scriitorilor, Traian Selmaru. A fost acuzata de formalism, intimism, avangardism si alte pacatoase „isme”. Ceea ce paruse sublim, se dovedea a fi scelerat. Din mirajul egalitar nu ramasese decat realitatea cenzurii, a terorii, a jiltulor pe care tronau satrapii realismului socialist…
Indragostita de expresionism, si-a trait viata sub semnul maximei expresivitati, in poezie, in muzica, in desen. Mi-o amintesc vorbind la sala Dalles, alaturi de George Balan, in acele dimineti de duminica, despre Bach si jazz, despre preclasici si Schonberg. Mi-o amintesc la recitatul de cantece pe versurile lui Brecht al Giselei May. S-a indepartat de regimul pe care initial il slujise cu delirant zel. A scris, pentru urechile amicilor apropiati, poezii subversive. Avea grija sa nu circule, sa ramana in cercul lor intim. Gheorghe (Babu) Ursu le-a notat in acel jurnal ce avea sa-i fie fatal. Nu avea vocatia ereziei, precum Miron Radu Paraschivescu. Dar nici pe aceea a prezidiilor si a sedintelor de demascare…
A fost fascinata de himera internationalismului marxist, a „cazut la Partid”, cum spunea Belu Zilber, convinsa ca se inscrie pe linia ascendenta a unei rationalitati ineluctabile, a unei pasiuni universale care da sens Istoriei. Iata un fragment dfin dialogul ei cu Daniel Cristea-Enache, purtat in urma cu zece ani:
„Cum am încercat să explic, poate nu prea clar, în cartea mea de memorii, componenta „problemei evreieşti” era numai una şi nu cea mai importantă dintre cele care m-au atras în mişcarea comunistă. Mult mai mult mă fascina ideea dispariţiei războaielor, a statului, a banilor (ochiul dracului), a claselor şi a oricăror antagonisme, între rase, popoare, întru o armonie internaţională care nu exlcudea, ci dimpotrivă sublinia culoarea specifică a fiecărei naţiuni… (Parafrazându-l pe Martin Luther King jr. aş spune că: „Am avut un vis…”)”
M-am intalnit cu Nina la New York exact in perioada cand a aflat de arestarea lui Babu Ursu. Era ingrozita de ideea revenirii in nebunia din tara. Avea o spaima fizica de Securitate. A decis sa ceara azil politic in Statele Unite. Aminteste in memoriile ei intalnirea noastra de atunci. Am stat de vorba indelung despre culturnicii stalinismului, despre Iosif Chisinevschi si Leonte Rautu. Mi-a citit pasaje din caietul ei de amintiri. Ca si Paul Georgescu si Ov. S. Crohmalniceanu, ca si fratii Brandys si Adam Wazyk, ca si Tamas Aczel si Tibor Meray, a confundat stalinismul cu anti-fascismul.
Trecuse prin trauma Holocaustului, stia ce inseamna prigoana rasiala. Din pacate, a deschis prea tarziu ochii la ceea ce insemna prigoana sociala, celalalt rasism, nascut din sacralizarea mitului luptei de clasa. A vrezut in fantasma revolutiei si a inteles prea tarziu ca a fost ea insasi doar un pion intr-o farsa criminala. In clipa cand s-a produs revolta mintii in Polonia si Ungaria, in acel fierbinte an 1956, nici Nina, nici prietenii ei (Croh, Paul, Milo, Petru, Marin) nu au mers pe calea intelectualilor critici din acele tari.
Am mai vazut-o prin 1990 cand a venit la Stefan (Pista) Benedict, in Queens, impreuna cu Mihai Botez, sa-l intalneasca pe Mircea Cartarescu. A fost o mare deziluzionata, a crezut in utopia comunista si a admis ca s-a inselat. Nu a fost disidenta. Nu este niciun repros aici, ci pur si simplu notarea unui adevar factual. Devenise constienta de fascizarea comunismului, stia ca pariase pe o carte gresita. A fost o poeta adevarata, a trecut prin acel veac insangerat incercand sa-si salveze talentul. Uneori a reusit, alteori nu. Dar a incercat.
Romanta cu tantar
Iti mai aduci aminte, toamna ?
Era tarziu. Eram o doamna.
Aveam lungi rochii-n roz, lila,
si il aveam pe vino-ncoa
sub forma unui catelus
cu ochi de cocs, cu bot de plus.
Fugind de sufletele moarte,
de-atatea ori ieseam din carte,
ma lepadam de privilegii
visand sa pot rosti « exegi »,
sa las pe drumul nimanui,
cladiri, poeme si statui.
Iti mai aduci aminte, vara ?
Era-n amurg. Eram murdara.
Imi siroiau pe doua laturi,
zadarnici, anii mei cei maturi.
Zbura tantarul Anofel
pe langa sanul meu rebel,
pe gura mea de poama coarna.
Era in zori. Si era iarna.
Din volumul « Loto-poeme, 1972 »
http://www.cerculpoetilor.net/Nina-Cassian.html
http://abcnews.go.com/International/wireStory/romanian-poet-dissident
http://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/interviul-meu-nina-cassian
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
mă întristez că a plecat, mă bucur că este respectată ca poet
Toata stima pentru acest articol. Trecerea Poetei in nefiinta a trecut aproape neobservata in media electronica si vizualadin Romania. Copil fiind am fost atras de poemele in limba sparga si am fost extrem de bucuros ca am reusit sa prind la librarie o aparitie editoriala.
BALADĂ
Gorsul îşi astrige dagul,
neurcit, nemirunit.
Jos, sub magăre,-i vereagul
surf pe care l-a ţonit.
S-a plevins cu spină ţargă
din căţie şi vlara.
Vâricând pe Chilnic Margă,
chilnicul arlise: “Gra !”
Făligată-i craia vendă.
Făligată foarte mult.
Lane, lane, gors de bendă,
unde ţi-e corinul ult?
Sublim , profund, adanc de tot, ce mai ….
Ati omis a spune ca limba sparga a fost creeata (inventata) de N.C. precum si faptul ca era singura din lume care o cunostea si intelegea . Dvs. care oferiti acest exemplu, ati putea traduce in romana versurile pe care le-ati postat ?
Da, asemeni lui Christian Morgenstern, Nina Cassian a inventat o limba aparte, cu vorbe fara noima si cu origini incerte. Acesta este jocul poetic modern, ori, daca vreti, una din posibilitatile sale. Este echivalentul lexical al expresionismului abstract. Absenta sensului este, de fapt, ecoul non-sensului ontologic in care ne zbatem sa supravietuim. In comparatie cu limba de lemn a comunismului, limba sparga este de fapt de o claritate cristalina :)
http://www.alb-neckar-schwarzwald.de/morgenstern/morgenstern_poems.html
Gruselett
Der Flügelflagel gaustert
durchs Wiruwaruwolz,
die rote Fingur plaustert
und grausig gutzt der Golz.
Scariboo
The Winglewangle phlutters
through widowadowood,
the crimson Fingoor splutters
and scary screaks the Scrood.
Acum, din Nina:
SONET
Au înmorit drumatice miloave
sub rocul catinat de nituraşi.
Atâţia venizei de bori mărgaşi…
Atâtea alne strămătând, estrave…
Nicicând guluiul arfic, bunuraşi,
n-a tofărit atâtea nerucoave.
Era, pe când cu veli şi alibave,
Cozimiream pe-o şaită de gopaşi.
Dar azi mai tumnărie-mi pare stena
cu care goltul feric m-a clăuns
şi zura-i nedă, mult elenteena…
Doar vit şi astrichie-n telehuns.
Îmi zurnuie, sub noafe, melidena
şi linful zurnuie, răuns, prăuns…
http://hearmyself.wordpress.com/2009/08/18/poeme-in-limba-sparga/
Fiind cunoscuta doar de N.C. sparga nu poate avea statut de „limba” – prin definitie, o limba serveste la comunicare intre cel putin 2 entitati (persoane, grupuri, etc.). Ceea ce facea N.C. era un colaj de sunete (litere) , fara continut informational (auditiv, vizual, etc). Un fel de Haiku din care se infrupta madam Hertha Muller – numai ca la Haiku se face colaj de cuvinte , si daca insisti ai o mica sansa sa pretinzi a intelege ceva. De unde si „expertii”, care pt. a se da bulina profunda, pretind a intelege ceva din asta :lol: In fapt, in cazul N.C. nici macar Dan Barbilian (care numai de conservatorism nu poate fi banuit) nu a lasat-o sa publice, la debut , asemenea nonsens.
E nonsens Domnule Tismaneanu , iar cei care pretind ca inteleg ceva o fac doar din snobism.Eu am citit „Este sau nu este Ion” a lui madam Muller de la cap la coada, apoi de la coada la cap , am ascultat CD-ul insotitor la diferite viteze si tot n-am putut sa ma dumiresc daca Ion asta in fapt exista sau nu :roll: Nu de alta , dar vin alegerile si trebuie numarat cumva….
Dr. Tismaneanu , let’s face it : oamenii astia n-au muncit o zi in viata lor, stau si decupeaza cuvinte din ziare si se dau bulina artistica si geniu neinteles . Dar, pt. ca ati oferit cu generozitate un exemplu din limba SPARGA , am sa creez acum ad-hoc la rindul meu un exemplu din limba SPAGA , vorbita curent in mediul sanitar din RO , mai ales in spitale :
Ai bai ?
Ai
Dai
N-ai
Vai
Te tai
Apoi in Rai
Vai vai !
Probabil nu o intelegeti (limba spaga), dar daca mergeti in RO la orice spital o prindeti repede – ca daca nu ….
Nu va voi contrazice, sunt lucruri mai importante pe lumea asta decat limba sparga :)
Dar veti admite, poate, ca exista un farmec cu totul special in acest poem pentru copii:
Într-o împaratie cam ploioasa,
traiau un împarat si-o împarateasa
ce-aveau, cum se cuvine, si un print,
singur la parinti.
Printul era de sase anisori
si miorlaia din noapte pâna-n zori.
În loc de “vreau!” spunea “miorlau!”
si tot “miorlau!” pentru “nu vreau!”
Deci, cum spuneam, cu printul miorlait
deloc nu era lesne de trait.
Când i se aduceau bomboane –
el miorlaia ca vrea baloane;
si-n loc de baloane
voia tromboane,
si-n loc de tromboane
voia bomboane,
dar niste bomboane
cu gust de baloane,
si-n care sa sufle
ca-n niste tromboane.
Pentru textul complet al „Printului Miorlau” si pentru alte asemenea bijuterii:
http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/c/nina-cassian-7zudozp/printul-miorlau-6zuuoud.html#.U0_a9E2PJ9A
Îmi sună ca „miorlau” din familia gargarei fără finalitate de pe forumurile sau blogurile ticsite de indicații prețioase și optimiste. :)
Precum ticul (ce) „trebuie” (să facem și să dregem) ca soluție geniala. După „ce”, „cum” tace.
De exemplu: „Trebuie să ne luăm țara înapoi”.
Ioi! :)
O facem praf (s-o luăm mai ușor la pachet) sau o hipnotizăm (ca să meargă înapoi pe picioarele ei)?
Ticul urmat de tac, se face iute tic-tac, tic-tac, tic-tac și timp se tot scurge, ireversibil.
Unul din cele mai utile forme de câștigat timp mi se pare să realizăm – la timp :) – când o problemă nu are soluție.
Recunoșterea punctelor tari ale adversarului, evaluarea situației dezastruoase sau așteptarea momentului propice (însoțită de încărcarea bateriilor) mi se par de preferat optimismului nefondat sau visurilor colorate în singuraticele „ce”-uri în șir. (sublime miorlauri!) .
Miorlau!
Corectez: Una din cele mai utile forme.
(am intenționat să scriu „unul din cele mai utile moduri”, m-am răzgândit pe parcurs, m-am rătăcit și m-am ales cu un dezacord cât un miorlau :) )
Daca tot vorbim de pierderi in lumea literara , poate gasiti ragaz vreodata sa scrieti despre Marquez, si el un comunist, in felul lui , sau ma rog, de stanga …
Stiam ca era foarte bolnav, acum am aflat ca a incetat din viata. Un mare romancier, l-am citit, asemeni atator prieteni, ca pe o voce menita sa schimbe nu doar lexicul, ci si axele de coordonate ale literaturii. Pentru noi, in anii 70 si 80, Garcia Marquez, Vargas Llosa, Sabato, Cortazar, evident Borges, erau oaze ale sperantei. Una din cartile la care tin foarte mult este „El olor de la guayaba”, dialogurile dintre Gabo si Plinio Apuleyo Mendoza. O ciudata concidenta face ca tocmai azi dimineata am recitit, intr-un numar al revistei „Dissent” din 1980, omagiul adus de Octavio Paz lui Sartre, la moartea acestuia. Ma gandeam sa scriu pe marginea acelui text. Iata ca am facut-o aici si acum…
Asemeni lui Sartre, Garcia Marquez a avut multe iluzii, la unele a renuntat, a persistat in altele. Nu a imbratisat liberalismul democratic, precum Vargas Llosa si Octavio Paz. A ramas atasat de Fidel, in pofida nenumatelor probe ca promisiunile revolutiei din Cuba au fost de mult tradate. A fost un scriitor extraordinar, un magician al verbului si un cautator asiduu de lumi imposibile…
http://www.amazon.com/olor-guayaba-Fragance-Guava-Conversaciones/dp/968132546X
Cu mici adaugiri, acest raspuns apare acum pe blogul meu. Va multumesc ca m-ati indemnat sa scriu ceva pe acest subiect.
http://tismaneanu.wordpress.com/2014/04/17/un-cautator-de-lumi-imposibile-gabriel-garcia-marquez-1927-2014/
Limbă sprgă
Limbă parcă
pe-o corabie îmbarcă
care seamănă a barcă
te îmbie dar se-ncarcă
cu bucăți de la ciupearcă
cu frunze de mînătarcă
cea de seamănă a hoarcă
și vrea sufletul să storcă…
Cred că Arghezi spunea: E ușor a scrie versuri / cînd nimic nu ai a spune
Fiecare poezie e ceva în sine și generalizarea pare a fi un păcat mortal. Am găsit una sau două poezii frumoase pînă și la Păunescu Adrian.
@ Costin Ganea
Pe „Arghezi” il chema Eminescu si vorbea cu ai sai critici :lol:
Mulțam frumos la precizare. Cred c-au trecut cîteva zeci de ani de cînd am citit versul în cauză drept care am încurcat borcanele. Asta nu schimbă cuvintele care sunt la subiect. Dacă e să tratăm subiectul cu seriozitate trebuie să ajungem la mentorul Ninei, Ion Barbu. Acolo e mult mai greu de luat într-o doară. Aș propune „După melci” sau și mai bine:
La râpa Uvedenrode
Ce multe gasteropode!
Suprasexuale
Supramuzicale;
…
http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/b/ion-barbu-7zudhuu/uvedenrode-6zuzptd.html#.U1NLbvmSxYU
Glumind amar mi-e teama ca in societatea românească de azi, cel puțin politica, se vorbește limba spargă. Fără r…
Dar altceva este important: poeziile scrise intr-o limba pe care doar poetul o înțelege ( Tolkien a scris poezii in proza) au marele avantaj ca sunt lipsite de constrangerea sensului. Golite (aparent) de conținut ele induc cititorului rezonanta pura a formei. Intr-o clipa sensul devine limpede prin consonanta. Si fericitul poet devine mai bine înțeles decat un manual de utilizare…
Ce seamănă poezia absconsa a Ninei cu picturile lui Picasso!
Sau cum spune Goethe (referindu-se la băiatul care conducea carul alegoric ce reprezenta muza poetica): ” El n-are nimic de-a face cu poetul / E insasi Poezia”
Un fel de Puck faustic.
Si probabil Nina l-o fi iubit pe Goethe. Ca pe Bulgakov știm deja.
@HL Mie mi-a placut ideea, sunetul. Nu trebuie tradusa….cel putin asa cred eu si de gustibus non disputandum. Cum nu trebuie traduse picturile lui Niro sau poemele muzicale altfel decat clasice. Dl Tismaneanu a incercat sa ofere o opinie personala. Ca si mine.
Aproape orice e trductibil. Am încercat (sper cu succes) să traduc din Ion Barbu în ebraică. E greu dar se poate.
“Langa floarea margareta/Sta motanul Behemoth/Floarea e analfabeta/Behemoth e poliglot./Singura atunci ramane/Cartea-n raft, anahoreta/Cuplul vesnic, Rau si Bine/Behemoth si Margareta” – Bulgakov e co-autor la aceste amare stihuri. Stranie coincidenta – N C a intrat in Iarna tocmai in Saptamana Patimilor lui Ieshua Ha-Nozri din „Maestrul si Margareta.” Din pacate a suferit mult in ultimii ani cand de-abia se putea deplasa doar in propriul aparatament. Sit tibi terra levis!
Cred ca și Bulgakov ar fi iubit poezia Ninei. Si poate ca daca ar fi fost poet, si nu romancier / dramaturg, Nina i-ar fi tradus poeziilei lui in românește in detrimentul poetului de curte a lui Stalin: Maiakovski. Dar ce sa-faci, probabil era prea idealista si intr-adevar a confundat stalinismul cu antifascismul… Dumnezeu s-o odihneasca.
Multumesc pentru comentariu. Nu stiu daca l-as numi pe Maiakovski poetul de curte al lui Stalin. Dar acesta este, oricum, un alt subiect. Nina, in mod cert, nu a fost poeta de curte. A fost, in felul ei, o idealista care a inchis ochii la multe din ororile acelor timpuri. Despre unele stia, despre altele nu (sau prefera sa nu stie). Asa se explica versurile inflacarat comuniste din anii 50 de genul „Apartin comunismului cu tot ce am mai bun”. Cuvantul apartenenta explica multe. Multi s-au lasat sedusi tocmai pentru ca aveau o irepresibila nevoie de a apartine unei comunitati revolutionare cu virtuti presupus purificatoare. Dar ea a continuat sa cultive experimentul lingvistic, imaginile insolite si imprevizibile. Din acest motiv era une bete noire pentru politrucii gen Rautu, Selmaru si Moraru.
Behemoth nu reprezintă răul la Bulgakov dar asta nu face versurile Ninei mai puțin frumoase. Legătura dintre „Nor cu pantaloni” al lui Maiakovski și Stalin pare a fi greu de patruns.
Fie-i țărîna ușoară! Mi-ar place să traduc din ea în ebraică.“Langa floarea margareta/Sta motanul Behemoth/Floarea e analfabeta/Behemoth e poliglot./Singura atunci ramane/Cartea-n raft, anahoreta/Cuplul vesnic, Rau si Bine/Behemoth si Margareta” Asta e întradevăr superb. M-aș bucura foarte la continuare…
In cazul unei evocari lirice cum este cea de fata este bine sa ne aducem aminte si de latini cu acel celebru : „de gustibus non est disputandum”, tocmai pentru ca ne place sa credem ca traim intr-o lume libera si intr-o democratie care ne da si dreptul la opinie , si dreptul la alegeri.
Si totusi , dincolo de preferintele literare pentru poeme superbe cu poliglotul Behemoth si Floarea analfabeta ,etc. si de omagierea unei :
” fiinte de o mare sensibilitate, cu aer de sirena seducatoare si ciuta inspaimantata, semanand la chip (din profil) cu Dante, cu niste degete de-o eleganta iesita din comun, neuitabile, avand muzica-n sange si poezia-n carnea trupului, cu o conversatie imbatatoare precum o sampanie de mare lux, consumatoare frenetica de vodka si de tigari, cinica si ludica, romantica si melancolica, fragila si cruda, gracila si intransigenta,…”,
pe care istoria literara o va retine ca :
” iubita multor figuri celebre, rasfatata, adorata, inconjurata mereu de o curte de tineri admiratori” ,
raman , si exact in virtutea principiului amintit la inceput , unele intrebari .
In utima instanta , si in acest context, ce fel de valori a sustinut de fapt Nina Cassian respectiv prin ce va ramane in istoria literaturii si de ce este evocata aici si nu intr-o revista literara ?
Am pus aceasta intrebare retorica din doua motive . In primul rand, am observat ce fel de admiratori si ce fel de public a atras aici evocarea poliglotului motan Behemoth si respectiv celebra „limba sparga” ( ex: o persoana amintita in „ Lumea secreta a nomenclaturii” , o alta persoana care din afirmatiile facute la alte articole de pe platforma se pare ca ar fi facut fizica si ar fi fost coleg cu Valentin Ceausescu, etc. ).
In al doilea rand, se poate observa tot pe aceasta platforma o tendinta foarte interesanta. Domnul Tismaneanu ( profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland ) scrie in cazul de fata despre poeta Nina Cassian si „limba sparga” , domnul Marius Stan ( politolog) scrie tot aici , dar despre Gabriel Garcia Marquez si realismul magic. Pentru a intelege mai bine aceasta tendinta actuala , sa dam un exemplu si dintr-o alta publicatie unde sunt publicate multe articole de opinie. Intr-un ziar de mare tiraj ca „Adevarul” , domnul Ion Petrescu ( analist militar ) a publicat recent un interviu-fluviu (adev.ro/n45xdb) cu scriitorul Pavel Corut ( autor a „150 de cărţi, într-un volum de circa 6 milioane de exemplare vândute în ţară şi străinătate ”) , pe care il consulta in calitate de „rezervist”, respectiv fost ofiter de contrainformatii inainte de 1989 si devenit mai intai ziarist , ulterior scriitor .
Cu alte cuvinte , si in anumite limite, avem de-a face cu o interesanta migrare a competentelor in societatea noastra : profesorii de politologie si politologii scriu , printre altele , despre poezie si realismul magic, iar analistii militari consulta in probleme de aparare …scriitorii de spy fiction !
In ultimul caz , si daca ne mai pastram inca simtul umorului , romanii afla ca vor fi ce au fost si mai mult decat atat. Cum sangele apa nu se face , scriitorul Pavel Corut recomanda liderilor NATO sa acorde mai mult interes „ armamentului psihotronic, deoarece agresiunile cu acest fel de armament sunt în mare parte insesizabile de populaţia-ţintă” iar pe plan intern recomanda ce a stiut sa faca mai bine in trecutul sau de ofiter de contrainformatii , respectiv ”pregatirea contrainformativa a populatiei” ( sic !) .
In sfarsit, desi nu sunt clare motivele pentru care are loc aceasta migrare a competentelor , pot fi usor intuite efectele posibile pe termen lung respectiv influentarea opiniilor si a sistemului de valori al cititorilor . In acest caz , cred ca exista un consens general asupra unei chestiuni care explica multe din comportamentele existente in spatiul virtual respectiv faptul ca , in prezent , „…controlul opiniei publice a devenit mai decisiv decât obținerea victoriei pe teren militar”( Olavo de Carvalho ).
Prea multă ură și mai ales prea multe cuvinte. O înjurătură neaoșă și groasă ar fi ajuns
Chiar asa ! :)) Desigur, oricine are dreptul la opinie si sub rezerva anonimatului , dar asa, tam-nisam si fara argumente ? Unde vedeti dvs ura (?) , la cine(?) , si pentru ce ? Nu ar fi mai onest , sa folositi si argumente daca tot vreti sa presupunem ca le aveti ? Succes ! :))
Vladimir Tismaneanu, mersigru, mersigru pentru acest sensibil portret al Ninei Cassian, cea care multora le-a rasfatat copilaria si le-a cizelat, cu subtilitatile ei lirice, simtul literar.
O mare poeta. O poeta felina, lipsita de carnasieri, care, „in jungla fara sfirsit si fara-nceput” s-a hranit vegetarian, cu fructele cind amarui, cind inmiresmate, ale „copacului in forma de I”. (I de la „Iubire” sau, uimitor de potrivit in acest caz, de la „love”). Un fragment din alegoriile ei „mura-n gura”: (Povestea a doi pui de tigru numiti Ninigra si Aligru, 1969)
Cap. IX.Prizoniegra
Între timp, Ninigra începuse să trăiască
printre mulţi alţii – un mod de viaţă pisicească,
impus de acei ce voiau să-i aţiţe,
să-şi piardă mîndria de tigri pentru o tîfnâ de mîţe.
Programul consta din moleşire treptată,
din stat lingă sobă şi tors pe-o perniţă brodată,
din renunţarea la pretenţii şi supunere totală
şi recunoştinţă pentru un pic de smîntînă în oală.
Locuia într-un fel de labirint, din culoare,
galerii şi coridoare, fiecare de altă culoare,
şi aveau în vîrful cozii un clopoţel,
să nu poate face un pas fără să sune din el.
Afară, ieşeau o dată pe săptămînă
să prindă cîte-un tigruşor rătăcit în jungla bătrînă,
şi-apoi se-ntorceau în ciudata închisoare.
Copacul în formă de I stăjuia la intrare. (…)
Cap.X. Cele patru litere
Aligru rătăcea, ferindu-se de tufe-nşelătoare,
aproape fiert de sete şi copt de-atîta soare.
Cînd să leşine, de oboseală sleit,
auzi în văzduh un plăcut fîlfîit.
„Sunt papagalul Partiprì, Partiprì,
şi-am să te duc la copacul în formă de I”.
Uimit, se luă după pasăre şi, cît ai zice „pis”
se pomeni lîngă copacul din vis.
Fără-n doială, altul nu putea fi.
Era chiar copacul în formă de I. (…)
Propriul epitaf al Ninei Cassian ar putea fi poemul „Oboseala de cuvinte”
Bolboroseli şi borborigme,
sublime bîlbîieli extrase
din căptuşeala de mătase
a luxoaselor enigme,
abstracte alfe, stranii sigme;
pe coală. mersul unijamb
al vîrfului ce lasă semne
şi întîlnirile solemne
dintre dactil, troheu şi iamb,
şi hohotul în ditiramb, –
o, toate scapătă cînd vine
osoasa, unica silabă
şi şterge cu falanga-i slabă
obrazul foilor veline.
E foarte bine.
Foarte bine.
Despre care notase in 2005, in „Memoria ca zestre”: „Ca sa inchei, voi cita o poezie din 1971, careia, totusi, nu m-am conformat, „Oboseala de cuvinte” (din volumul ”Marea conjugare”).