miercuri, iunie 29, 2022

Franța după alegerile parlamentare. Falimentul macronismului sau criză de regim?

Al doilea tur al alegerilor pentru principala cameră decizională a parlamentului francez, Adunarea Națională, a reprezentat un eșec pentru majoritatea prezidențială. Deși partidele pro-Emmanuel Macron, reunite în coaliția Ensemble! (Împreună!), rămân principala forță parlamentară, cu 246 de aleși din 577, pierd majoritatea absolută, lipsindu-le 43 de voturi pentru a controla Adunarea Națională. În plus, nici-una din forțele politice parlamentare, toate definite printr-un anti-macronism confirmat în repetate rânduri în ultimii cinci ani, nu vrea sau nu-și permite în fața alegătorilor să accepte o formă de coalizare, fie și informală, cu susținătorii președintelui. Este o situație fără precedent, care testează limitele instituționale ale așa-zis-ului semi-prezidențialism francez, de fapt un super-prezidențialism în care șeful Statului practic confiscă puterea legislativă atunci când dispune de o majoritate parlamentară pro-prezidențială. Ceea ce de regulă este cazul datorită votului majoritar în două tururi.

Lipsa de elan de la alegerile prezidențiale, în ciuda unei victorii nete în al doilea tur împotriva Marinei Le Pen, pare că acum s-a răzbunat. La prezidențiale Macron nu a avut un program veritabil, nu a căpătat un mandat programatic în numele căruia să ceară și o majoritate parlamentară. Macronismul nu prea a avut argumente politice în afară de lupta împotriva celor de la extreme. După ce, între cele două tururi ale prezidențialelor, Macron chemase stânga în ajutor pentru a face baraj împotriva Marinei Le Pen, acum accentul a fost pus pe barajul împotriva lui Jean-Luc Mélenchon, tribunul stângii unite sub stindardul roșu-aprins al stângii radicale.

Rezultatele acestor legislative arată o Franță majoritar anti-macronistă, atât în termen de voturi, cât și la nivelul locurilor din parlament. Șansele președintelui francez țin de imposibilitatea ca această opoziție majoritară să se coordoneze. Rezultatele reflectă o țară profund divizată, în plus nu există o cultură politică a coalițiilor și compromisului parlamentar, o cultură abandonată în 1958, care nu poate să revină într-un context definit de o radicalizare a electoratului și a partidelor.

Radicalizarea stângii este fenomenul principal al acestei perioade: pentru prima dată stânga este unită sub stindardul aripii sale cele mai radicale, partidul lui Mélenchon, La France Insoumise (LFI), putând fi văzut mai radical chiar decât Partidul Comunist, care de altfel face si el parte din coaliția NUPES (Noua Uniune Populară Ecologică și Socială) împreună cu LFI, Verzii, Partidul Socialist și alte mici formațiuni politice. Programul acestei coaliții reia aproape integral ultra-populsimul LFI, am analizat în altă parte această derivă stângistă care marginalizează socialiștii francezi la nivel european și limitează capacitatea acestei zone de a face alianțe și de a veni la putere.NUPES avea ambiția să provoace o coabitare, Mélenchon fiind candidatul de prim-ministru. Reușește să fie pe un remarcabil loc doi, cu 142 de locuri, dar fiecare din cele patru partide principale va dori să-și formeze propriul grup parlamentar, ceea ce-i va dilua influența. Deja din această zonă s-a anunțat depunerea la începutul lui iulie a unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Elisabeth Borne.

Radicalizarea este însă vizibilă și la dreapta: pentru prima dată ex-Frontul Național, actualul Rassemblement National (RN), reușește să aibă mai multe locuri parlamentare decât centrul-dreapta. Cu 89 de circumscripții câștigate, față de 8 în 2017, RN-ul este de departe partidul care a progresat cel mai mult, de altfel va avea grupul parlamentar cel mai important din opoziție. După ce a eliminat concurența Eric Zemmour (partidul acestuia nu are aleși), Marine Le Pen are o strategie de câștigare a unei părți a electoratului dreptei republicane. Asta face ca alianța tradițională de centru-dreapta să fie sub presiune, deocamdată și a rezistat peste așteptări după eșecul usturător de la prezidențiale. LR-UDI are 64 de locuri și speranța unui grup parlamentar de aproximativ 80 de membri. Macron și-a construit mișcarea politică și guvernele succesive pescuind aleși în mare parte din această zonă, ceea ce face că, deși LR-UDI este cea mai apropiată de politica guvernamentală, mai ales cea economică, să fie acum constituită majoritar din anti-macroniști. Aceștia au și concurența RN-ului Marinei Le Pen, așa că nu vor putea accepta o coaliție cu majoritatea parlamentară pentru ar cvasi-dispărea, cum au făcut-o socialiștii acum sub Mélenchon.
Câmpul de ruine politice deasupra căruia Emmanuel Macron s-a ridicat în 2017 e, după aceste alegeri, și mai complicat. Radicalizare politică, divizare socială și ideologică: pe de o parte, parlamentul este mai reprezentativ, democrația franceză funcționează. Centrul cu un președinte atotputernic a guvernat aproape fără contra-puteri și fără dorința de a negocia. Asta deși era de mult minoritar, așa cum au arătat-o rânduri succesive de alegeri (locale, regionale, primul tur al prezidențialelor). În mod paradoxal, francezii care au votat la legislativele din 2022 (53% absenteism față de 57% în 2017), inclusiv la extreme, produc o reechilibrare instituțională și o formă de democratizare. Dar produc și un Parlament ce se anunță blocat în cel mai bun caz, în cel mai rău caz producător de instabilitate guvernamentală, o amenințare care nu a mai existat de la fondarea celei de a V-a Republici în 1958.

Dar paradoxul trebuie dus mai departe: pe de o parte, nu s-a văzut niciodată mai clar perspectiva crizei de regim. Pe de altă parte, găsim tot în mecanismul constituțional, în locul central al instituției prezidențiale, elementul principal de stabilitate. Până și alegerile în două tururi, foarte atacate în campania electorală tocmai pentru lipsa de reprezentativitate, a căror reformare o promisese candidatul Macron încă din 2017, dovedesc că pot reflecta pluralitatea peisajului politic

Responsabilitatea actualei situații poate fi pusă pe mulți umeri: populismul de toate nuanțele, prăbușirea partidelor tradiționale, contextul post-Covid, inflația, nu în ultimul rând elemente ale arhitecturii instituționale. Totuși, principala responsabilitate o are Emmanuel Macron: nu și-a construit un partid solid, și-a schimbat de două ori prim-miniștrii relativ populari cu persoane mai puțin potrivite și mai puțin populare, a exersat puterea nu numai solitar, dar și machiavelic. Spre exemplu, campania sa și a premierului Borne a fost minimalistă, scopul a fost adormirea electoratului și creșterea absenteismului, o strategie confirmată de faptul că a declanșat chiar înaintea alegerilor legislative discuții în jurul unui “Consiliu National al Refondării”, care practic creează un paralelism cu parlamentul, scopul acestuia fiind să propună diverse reforme. De fapt scopul era golirea de sens a momentului electoral.

Absenteismul a fost încurajat pentru că în sistemul majoritar în două tururi, prin care se aleg deputații în Franța, se pot menține în turul doi acei candidați care au luat peste 12,5% din voturile celor înscriși. Absenteismul masiv face ca numai primii doi să se poată califica, cu foarte puține excepții (7 din 577 circumscripții în acest an). Apoi candidații centriști pro-Macron erau mai bine plasați pentru a se alia fie spre stânga, fie spre dreapta, în funcție de profilul circumscripției. Asta explică victoria relativă a macroniștilor. Dar pe fond nu este numai un eșec prezidențial, este și o umilință: trei miniștri proaspăt numiți, inclusiv ministra postului foarte mediatic al Tranziției ecologice, au fost bătuți. Dar mai ales nu au fost aleși doi stâlpi ai partidului prezidențial, președintele de până acum al Adunării Naționale, Richard Ferrand, și președinte grupului parlamentar al partidului macronist, Renaissance (ex-LREM), Cristophe Castaner.

Macronismul nu a fost niciodată o doctrină, a fost o metodă, “En même temps” (În același timp). O decizie de stânga, una de dreapta, un ministru venit de la socialiști, altul din centru-dreapta. Decizia era luată de către un președinte foarte adaptabil, cu simțul comunicării, cu simțul momentului. Trebuie folosit timpul trecut, această metodă pare imposibilă acum. Pe 19 iunie macronismul acesta a murit pentru că se baza pe un președinte care controla instituțiile politice. Aleșii îi datorau totul și erau dependeți de el. Acum condițiile pentru concentrarea puterilor în mâinile șefului statului nu mai sunt împlinite. Macron va trebui deci să accepte un alt rol, al unui președinte care ține cont atât de opozanți, cât și de aliați . Nici aliații actuali, nici cei potențiali, nu vor să se sinucidă politic într-un demers în care președintele, care nu mai are dreptul la al treilea mandat, să mai poată utiliza instituțiile la limită pentru a continua să guverneze singur.

Fenomenul Macron a fost un șoc pentru toate partidele tradiționale de guvernare, toate devenind frontal anti-macroniste din motive ideologice sau pur și simplu pentru a supraviețui. Dar acest fenomen, care a condiționat până acum viața politică franceză, și o va mai face cinci ani, nu a reușit să fondeze o mișcare politică demnă de acest nume și, mai grav, nu a desenat o viziune clară: macronismul a fost de la început și a rămas un oportunism. Unul servit de certele mari calități ale unui personaj care, în ultimele luni, pare obosit, fără inspirație, ezitant. În seara alegerilor, pe 19 iunie, Mélenchon a făcut o glumă, de un gust îndoielnic, referitoare la numele partidului macronist (Renașterea), întrebându-se dacă era mort. Dar este adevărat că în actuala situație Macron trebuie să se reinventeze, să revoluționeze (falsa) “revoluție” macronistă. În astfel de momente liderii politici fie devin mari personaje, fie se prăbușesc.

Franța, datorită instituțiilor sale, rămâne guvernabilă și va fi guvernată. Executivul nu trebuie votat în Parlament, el este numit de președinte, declarația sa de politică generală nu este neapărat urmată de un vot în Adunarea Națională, spre exemplu între 1988 și 1993 trei guverne nu au cerut acest vot, asta deși exista o majoritate informală, dar era fragilă. Apoi Guvernul poate să-și angajeze răspunderea pe proiectul de Buget, și, în plus, o dată pe sesiune pentru legi importante. Deci guvernarea pe hârtie e posibilă. Totuși, e puțin probabil ca o astfel de situație să dureze cinci ani. Deja se aude muzica une posibile dizolvării a Adunării recent alese, iar aceasta e nu numai una din pârghiile de ieșire din blocajul ce se profilează, ci și o formă de calmare a spiritelor noilor aleși.

În ciuda unor discursuri recente, Macron este obligat să numească un nou guvern în lunile, poate săptămânile, următoare, cel actual practic a fost dezavuat de votanți. Dar nu va fi suficient pentru că acum se pune problema legitimității sale de a guverna în logica super-prezidențialistă caracteristică regimului politic și accentuată după 2017 de tânărul președinte (ales la 39, reales la 44 de ani). Acum este mai experimentat, dar are un profil de învingător sistematic. Nimeni nu știe cum va reacționa în fața acestei dileme: cedează o parte din putere, sau riscă o explozie social-politică. Din grava criză a Vestelor galbene a ieșit prin artificii de comunicare ce s-au răzbunat la aceste legislative. Acum va trebui să aleagă, în fine, oameni care să-i facă umbră, care, preluând o parte din puterea efectivă, să preia și o parte criticile opoziției devenită acum majoritară.

Să spunem că situația este una complicată e un eufemism. Să credem că e una fără ieșire, ar însemna să ignorăm măsura în care actualele instituții au fost construite de De Gaulle tocmai pentru a face guvernarea funcțională într-o astfel de situație. Rămâne ca și Macron să fie la înălțimea funcției pe care o ocupă și de la înălțimea căreia, cu nonșalanță, a lăsat lucrurile să-i scape de sub control.

1. https://senspolitic.ro/comunizarea-durabila-a-stangii-franceze/

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. „deși LR-UDI este cea mai apropiată de politica guvernamentală, mai ales cea economică, să fie acum constituită majoritar din anti-macroniști. Aceștia au și concurența RN-ului Marinei Le Pen, așa că nu vor putea accepta o coaliție cu majoritatea parlamentară pentru ar cvasi-dispărea”

    De fapt există încă de aseară semne că cel puțin o aripa a LR vă accepta un acord de guvernare. Fiind vorba de cel mai corupt partid al celei de-a 5-a republici (LR-UMP-RPR), pentru prețul potrivit își vor vinde și mamele.

  2. E firesc ca dupa ce Macron a dus un razboi impotriva vestelor galbene, antivaccinistilor, si care vrea sa mareasca varsta de pensionare , sa reduca migratia, sa reduca aparatul de stat ,birocratia, etc. sa mai piarda din voturi. E uimitor ca dupa toate astea, a luat atatea voturi! Jumatate din alegatori nu au mers la vot, nu au vrut sa mai voteze cu Macron,dar nici cu extremele stanga si dreapta. Daca asta e firesc e in Romania, aceast absenteeism masiv arata o nemultumire uriasa in Franta ,care se va transforma curand in greve, proteste, batai cu jandarmii.
    Problemele sunt doua : (1)sistemul electoral francez, unde de regula se guverneaza cu majoritati absolute, ceea ce in UE e un anocronism, in majoritatea tarilor existand coalitii de guvernare (vezi de ex. Germania, coalitii CDU si SPD, SPD+verzi+liberali) etc. Aici nu se poate face nimic repede.
    (2) Franta este condusa in parte de sindicate ,care au in spate stanga radicala franceza provenita din fostul partid comunist.
    Va mai amintiti manifestatiile uriase si saptamanale impotriva masurilor covid? Impotriva maririi duratei de pensionare? Si altele si altele….
    Am trait ani intregi in Franta, si o mai fac uneori si acum. Franta e o tara puternica pe care o respect enorm, dar minata de conflicte care mocnesc…in primul rand de inegalitati sociale uriase, pe care francezii nu le inghit si nu trec cu nepasare peste ele ca in spatiul mioritic! Lumea va iesi in strada si vor fi greve… instabilitatea politica poate fi atat de mare incat chiar Macron sa plece mai repede din functie, pentru ca fiind un tip arogant nu va intelege ce vrea societea de la el si ca sta pe un butoi cu pulbere. Asta la toamna….acum in Franta sunt vacantele …perioada sacrosanta pentru francezi.

  3. Repet ce-am comentat la un alt articol al platformei: este util de analizat un exemplu pertinent (să zicem, Essonne). Dincolo de faptul că tocmai au anunțat partide aliate LFI că mențin refuzul de a avea grup parlamentar unic.

  4. Cred ca totul va fi ok in Franta. Adevaratul rezultat al acestor alegeri va putea fi vazut atunci cand Franta se va confrunta din nou cu scenariul unor masuri liberticide, perioada 2020-2021 aratand o unanimitate parlamentara aproape perfecta.

  5. „Între 1986 şi 1988 preşedintele socialist François Mitterrand s-a văzut obligat să-l numească prim ministru pe gaulistul Jacques Chirac. Mai tîrziu, între 1993 şi 1995 acelaşi Fançois Mitterrand, care a fost de fapt timp de 14 ani preşedintele Franţei, a coabitat cu Edouard Balldur.
    O altă perioadă de coabitare, de lungă coabitare, a avut loc între 1997 şi 2002 între Jacques Chirac, devenit între timp preşedinte, şi socialistul Lionel Jospin, numit prim ministru.
    Cei trei premieri citaţi mai sus care au coabitat politic cu preşedinţi din tabăra adversă au respectat întotdeauna funcţia prezidenţială ca pe un bun preţios, ca pe o emanaţie a voinţei populare şi ca pe o înaltă expresie a democraţiei. Cînd Franţa trebuia să fie reprezentată în exterior în momentele de coabitare politică, preşedintele şi primul ministru călătoreau împreună, deşi nu în acelaşi avion.”
    Am citat din Matei Vișniec, un articol scris pentru RFI în 2012.
    Am urmărit astăzi la TV5 International declarațiile unor lideri ai Rassemblement National. Da, au subliniat că vor face opoziție feroce, pe cât le va permite numărul de mandate, dar au refuzat ideea că „Franța este neguvernabilă”, așa cum sugerează ziariștii. Mai mult, o consideră pe Elisabeth Borne ca fiind un premier cu care se poate coabita, însă, iarăși da, „Emmanuel Macron este problema”.
    Este timpul să vedem acum dacă Macron chiar are abilități de negociere. Cu Putin, în politica externă, nu a funcționat. Mă îndoiesc și că a reușit măcar să îl convingă pe Volodimir Zelenski de validitatea politicii sale de mediere pe lângă Moscova.
    Haideți să vedem dacă va reuși mai multe în plan intern, obținând o coaliție care să-i permită să se țină de promisiuni făcute după realegerea la Elysee.

  6. Situația nu e complicată deloc: s-a produs o echilibrare a puterilor, cu un transfer spre legislativ. Sau este complicată dat fiind momentul producerii ei. În plan intern, cred că Macron va proceda la racolări, însă în plan extern, visul lui „Neptun” de a-i lua locul Angelei Merkel s-a spulberat.
    Rămâne de văzut dacă gurile de tun mediatic care l-au purtat pe Macron la Elysées îl vor ajuta și de data aceasta. Ajunge descoperirea unei finanțări primită de la Putin de Marine Le Pen (care se cam retrage de la conducerea partidului!) sau dezgroparea bocetelor lui Melenchon la moartea lui Chavez sau la cea a lui Fidel Castro pentru a ieși un foc mare! Există precedente (Fillon, DSK și plevușcă). Și cred că de pe la sfârșitul toamnei multe țări vor funcționa în stări speciale (de necesitate, de urgență etc.), ceea ce va da puteri mult sporite președinților și guvernelor.

  7. In Francia instituția prezidențială a fost gândită pentru de Gaule, de atunci nici un președinte nu s-a riducat la nivelul generalului.
    Fenomenul Macron a fost creat de familiile Arnault et al cu ajutorul firmei de consultanta McKinsley, specializata inter alia, în human resources optimisation, adică, în daco-romana, în dat afara oamenii, precum George Clooney în Up în the air sau cei doi Bob din Office Space, ultimul film fiind o comedie remarcabila.
    Nu pot sa nu observ ca acum vreo doua luni autorul articolului ne anunța ca Macron va pierde alegerile. Apoi după ce s-a dovedit ca nu le-a pierdut autorul scrie un nou articol în care suntem asigurați ca Macron va obține o majoritate parlamentara confortabila. Nici acest pronostic nu i-a ieșit. Eu care sunt doar un amator am spus atunci ca parlamentarele vor fi un test mult mai dificil și ca nu este gatant ca Ensemble va obține majoritatea. Duoa cum vedeți mi-au murit lăudătorii sii ma laud singur.
    Macron este sprijinit de marea finanțare și de marile grupuri de afaceri din Francia (familia Arnault), dar și din UK sau USA și este greu ca va lăsa stânga la butoane. Cred ca Macron va reuși sa încropească o majoritate parlamentara prin alianțe cu partudulete și ceva compromisuri. O prima victima va fi probabil reforma sistemului de pensii, ceea ce este cu adevărat un mare eșec pentru Franța.

  8. Excelenta analiza.Ea scoate in evidenta genul de regim politic cu geometrie variabila care e semi-prezidentialismul ortodox,potrivit conceptiilor dominatoare ale Generalului De Gaule,de care ,acum,s-a ales praful.Nu mai exista nici farama de partid majoritar,Franta acum e o tara de multipartism,nici macar temperat,ci integral,avand in frunte un presedinte,care se afla la cheremul partidelor,nicidecum cu rolul decisiv de odinioara,cand la Elysee se aflau mari personalitati ale Frantei.Ganditi-va ca,orice Guvern s-ar alcatui,Macron s-ar vedea silit sa-l conduca si sa-i semneze actele,care,obligatoriu nu vot fi ceeace-si doreste acesta.O corabie cu carma defecta. Tocmai in aceste vremuri,in care Franta se si vedea luand locul Gemaniei,avand si ea,la randul ei,un lider departe de prestigiul dnei Merkel.Grele vremuri traim !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Alexandru Gussi
Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l'Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carti noi

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mastile-zeului-mastile-zeului-vol-i-1651660196.png

Editura Trei publica primul volum din monumentala lucrare a lui Joseph Campbell, Măstile zeului. Acest prim volum, în editie cartonată, este dedicat mitologiilor primitive. Al doilea volum va fi despre mitologiile orientale. Puteti cumpăra de la Bookfest această carte cu o reducere de 30 %.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro