vineri, martie 29, 2024

Franţa, ţară bolnavă, stare de urgenţă

Parisul a fost însângerat de barbarie. 130 de morţi, 350 de răniţi. În Franţa, precum în lumea întreagă, tragedia a stârnit o emoţie teribilă, care ne împarte între tristeţe şi revoltă. Clopotele au bătut la Notre-Dame. Țara a fost în doliu naţional pentru trei zile – pentru primă dată în istoria noastră –, şi a fost proclamată starea de urgenţă, care, din pricina circumstanţelor excepţionale, instituie timp de trei luni stare de excepţie. Însă, reluând formula într-un alt sens, starea de urgenţă este prezentă de mult în Franţa, într-un fel zilnic şi obişnuit, chiar dacă mulţi nu sunt pregătiţi să admită această evidenţă. Dincolo de traumatism, dincolo de stupoarea care ne învadează în faţa terorii islamiste, capabilă să asasineze cu sânge rece atâţia inocenţi, trebuie să lămurim fără ocolire realităţile care au prefăcut Franţa într-o ţară bolnavă, fragilă, expusă, realități ce ar trebui să îi insufle curajul să înfrunte în sfârşit şi de urgenţă, gravitatea situaţiei.

O primă întrebare se impune: de ce s-au întâmplat aceste atentate, când erau previzibile, chiar anticipate de mult – de săptămâni, de luni, de ani ? Deja în anii 2000 amicul meu Kostas Axelos, mare filosof acum stins din viaţă, care cunoscuse Rezistenţa şi războiul civil din Grecia, îmi spunea mereu că în curând oameni înarmaţi vor veni de la periferie şi din suburbie în Paris ca să deschidă foc asupra mulţimii. De la atacurile din ianuarie, era clar, după mai multe semne, că unele atentate vor avea loc din nou; şi într-adevăr, de câteva săptămâni, ipoteza atentatului devenise o certitudine : numai că momentul era necunoscut. Însă, în ciuda unor semne evidente, nimic n-a fost făcut ca evenimentul să fie preîntâmpinat. Oficial, Franţa era în alertă : ceea ce se numeşte, în mod umflat, « planul Vigipirate » era în vigoare. Dar fără nicio eficienţă; totul s-a redus la câţiva militari plimbându-se prin gări… Deci, răspunderile s-au volatilizat şi prima urgenţă este să ne punem întrebarea privind răspunderile în faţa unei asemenea defecţiuni, a unui asemenea eşec. Întrăbările sunt simple : de ce naţiunea nu a fost informată că situaţia era primejdioasă? De ce autorităţile nu au spus pe şleau că vigilenţa era urgentă şi necesară? Pentru ca poporul să nu fie ingrijorat, zguduit? Pentru ca turiştii să nu fie descurajaţi? De ce autorităţile au întârziat atât, de ani, să mobilizeze toate mijloacele, poliţia, justiţia, serviciile de informaţii, pe teren şi pe Internet? De ce nu i-au expulzat pe imamii care propovăduiesc ura împotriva ţării noastre? De ce au întârziat atât să ia măsurile necesare împotriva tuturor acelor a căror radicalizare islamistă era cunoscută şi care aveau fişa « S », adică « securitate » ? Franţa nu a fost protejată cum trebuia. Din nepăsare? Din neglijenţă? Poate din complezenţă?

Acum, când lucrurile s-au întâmplat, ne întrebăm de ce nici un om politic francez n-are niciodată curajul să mărturisească răspunderea şi să asume greşeala. « Responsabil, dar nu vinovat » : mi se pare că această formulă nemaipomenită pe care a găsit-o un ministru din anii ‘80 este mereu folosită de guvernanţi ca să se apere! De ce politicienii noştri sunt mereu atât de multumiţi de sine şi de acţiuni lor ? De ce atâta autosatisfacţie, chiar în situaţii mai dezastroase ? Ca să nu-şi compromită cariera? Ca partidul să nu  rişte să piardă alegerile viitoare ? Orice e mai bine decât să-şi recunoască greşelile şi rătăcirile.

In mod fatal, astăzi, ţara nu mai este în stare să-şi asigure securitatea. Franţa nu e capabilă să facă față situaţiilor primejdioase. Mai ales pentru că ea însăşi s-a dus singură în capcana pe care și-a întins-o în mod ineluctabil. Țara noastră este caracterizată  de o slăbiciune dublă pe care o recunosc experţii înzestraţi cu un pic de integritate : o slăbiciune a forţelor armate, o slăbiciune a serviciilor de informaţii. Armata franceză nu are putinţa să mobilizeze destule unităţi pentru conflictele în care ţara a angajat-o şi se ştie că aviaţia este insuficientă în tipurile actuale de război : dacă trece singură la acţiune, eşecul este sigur. Cât despre serviciile de informaţii, e bine cunoscut că au pierdut de mult contactul cu terenul, care,  rămâne mijlocul cel mai eficient, în ciuda evoluţiei technologice. Mai rau: când serviciile de informaţii funcţionează sunt prea puţin urmărite de sferele de decizie şi de acţiune.  Persoanele fişate şi cunoscute nu încetează să opereze, așa cum s-a întamplat cu unul dintre criminalii din ultimul atentat. În plus, Franţa nu a fost niciodată o ţară cu tradiţie de securitate internă : în acest sens ea rămâne, mai mult decât altele, o ţară expusă la primejdii şi puţin capabilă să se apere în faţa unui duşman intern. Or, în ciuda acestei realităţi, care o face vulnerabilă, Franţa afişează ambiţii militare şi ideologice: îşi dă aere eroice, chiar de fanfaronadă. Ceea ce o expune şi mai mult la loviturile maligne. Este urgent să înţelegem riscurile la care ne expun guvernanţii noştri, din îngâmfare naivă şi din orbire.

Aceasta atitudine este cu atât mai gravă cu cât în momentul de faţă Franţa nu este înzestrată cu energia unei ţări luptătoare. Suntem la ani lumină de Franţa din 1914 !  Nu mai avem serviciu militar, dar, mai grav, Franţa de astăzi este divizată, uneori dezbinată, mistuită de îndoială şi de şovăială; o ţară aproape depresivă, cu recorduri în consumul de produse antidepresive şi de somnifere. Pe scurt, din lipsă de utopii, Franţa actuală – toate generaţii împreună – are nevoie să se ameţească pentru a nu-şi privi semnele declinului, realitatea somajului, dezmăţul bugetar, greutatea taxelor mereu mai mari, fuga tinerilor învăţaţi care pleacă în străinătate, descurajaţi de o societate pe care o consideră blocată şi lipsită de perspective… Iată paradoxul narcisismului unei ţari care pretinde statutul de mare putere, când forţele ei materiale şi morale nu îi permit să fie la înălţimea ambiţiilor!

Dintre îngrijorările care chinuiesc ţara noastră, o a treia urgentă, care nu este nouă, dar ajunge acum la obsesie : realitatea suburbiilor (« banlieues »). În jurul Parisului, dar şi al oraşelor Grenoble, Toulouse, şi aşa mai departe, suburbiile noastre sunt locurile unde propaganda islamistă şi-a facut mai uşor drum.  Politicienii cunosc de mult urgenţa problemei, mai ales de când au avut loc unele răscoale violente, în 2005. De la acea dată încoace, în ciuda câtorva semne de bunăvoinţă şi a unor mărunte decizii, nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Viaţa imigranţilor este izolată în blocuri triste, cangrenate de traficuri de toate felurile, trafic de droguri, trafic de arme, cărora li se dedică tineri lipsiţi de ocupaţie. De mai bine de 20 de ani, e bine cunoscut că mai multe zone sunt interzise poliţiei însăşi, ce nu are nicio dorinţă să intre în ele, cu toate că stocuri de arme sunt îngrămădite în pivniţele blocurilor. Încă și mai rău : știm că există un fel de cumpromis tacit, dacă poliţia nu deranjează traficanţii, ei oferă garanţia că nu va fi niciun fel de răscoală în zonă.

E recunoscut acum eşecul tuturor « politicilor pentru oraş », care au fost duse de treizeci de ani. Cine trece prin suburbiile pariziene este străbatut deseori de un fior de groază. Totul pare străin în aceste no man’s land fără orizont. Te întrebi daca locuitorii au cunoscut vreodată placerea de a trăi. De asemenea şcoala nu oferă niciun fel de viitor. Mă încumet să afirm că şcoala franceză, republicană, mândră de sine, a pierdut partida. Școlile din suburbii au reputaţia – pe bună dreptate – să fie foarte dificile: deci sunt clasate în « zone prioritare », unde majoritatea elevilor sunt destinaţi ghetourilor. Dacă sunteţi o dată la ora de iesire din orice şcoală primară din suburbie (dar şi în anumite cartiere din Paris): aţi aterizat în mijlocul femeilor voalate, care îsi asteaptă copilul, şi aveţi impresie apăsătoare că străinul, cel exclus acum, este copilul bălai cu ochi albaştri : el trebuie să se adapteze la un mediu care nu este al său şi care uneori i-o dă de înţeles, în ciuda rămăşitelor persistente de prietenie. Acest fapt explică succesul instituţiilor de învăţământ privat, în Franţa întreagă. Aşadar soluţia cea mai simplă de supravieţuire care se oferă tinerilor de suburbie este delincvenţa şi traficul ; puţini au norocul să iasă din aceste locuri de excludere, unde viaţa se desfăşoară pe un fundal al eşecului economic şi şcolar, pe fundalul unor răni istorice şi de suferinţă identitară.

Prin urmare nu e uimitor că aceste suburbii alcătuiesc un fel de pepinieră pentru islamismul radical. Micii delincventi se radicalizează în contact cu imamii ce-și fac prozeliţi, uneori în moschei clandestine, uneori chiar în puşcărie, unde recrutatorii au prilejul  să convingă şi să convertească pe îndelete. Unul dintre teroriştii de săptămâna trecută nu face excepţie de la regulă : a fost un mic delincvent în oraşul Chartres, cu un cazier judiciar care se limita la infracţiuni minore ; era fişat în secţiuna « Securitate », dar nu fusese niciodată după gratii. În jurul oraşului Chartres frecventase un islamist radical ajuns aici ca să facă propagandă. Se bănuieste că apoi s-ar fi dus în Siria, fără să-i ceară nimeni vreo socoteală când s-a întors. Acest caz este exemplar şi frecvent. Toţii teroriştii au acelaşi profil, sunt în general cunoscuţi de serviciile de informaţie şi trec la acţiune fără nicio dificultate. În Franţa precum în Belgia.

Această realitate a islamului în suburbii, foarte bine cunoscută, a devenit mai primejdioasă de când delincvenţii radicalizaţi au hotărât să ajungă în Siria (via Turcia), unde primesc o instruire militară accelerată. Ea pune în chestiune marea idee franceză, renumita « laicitate » (laïcité), de care se vorbeşte întruna ca despre o formulă magică, cu o îngâmfare universalistă, când această idee nu este decât un caz de excepţie şi care deseori este prost definită și prost înțeleasă chiar de cei ce se reclamă de la ea. Astăzi partizanii ideologici ai laicităţii trebuie să înfrunte evidenţa : laicitatea este suicidară când tolerează pe pământul francez doctrine religioase care pretind, în numele lui Allah, să distrugă ţara ce i-a primit. Până la ce limită laicitatea poate să tolereze o religie care, în esenţă, are un ţel politic şi care poartă în sine, mai ales în ceea ce priveşte femeile, « valori » care stau în contradicţie cu valorile legate de laicitatea republicană? Exemplele sunt mai multe. Aşa am aflat că la RATP (agenţia pariziană pentru autobuze şi metrou) conducători musulmani refuză uneori să conducă un autobuz, pe motiv că o femeie a fost înainte la volan. Mai neliniştitor: am avut prilejul în metrou, călătorind cu un amic vorbitor de limbă arabă, să descopăr cuvintele dispreţuitoare, chiar ofensatoare, venind din partea unor tineri împotriva Franţei şi a francezilor ; şi se ştie, de pildă, că după atentatele din ianuarie unii elevi, la şcoala elementară ( !), au refuzat să respecte momentul de reculegere, cerut de învăţători. Poate încă mai groaznic : imediat a doua zi după atentatele trecute, un trecător a filmat o scenă cumplită, există pe Internet, unde se vede o femeie voalată însoţită de doi bărbaţi, care desfăşoară steagul Daesh, şi care manifestă în mod ostentativ și războinic orgoliul ce li-l dă desfășurarea acestei baniere.

Aşadar, o altă urgenţă ţine de situaţia reală a legaturilor între Franţa şi ţările arabe, cu diversitatea şi complexitatea lor. Pentru că politica noastră externă ne-a pus de mult în stare de urgenţă, cu rătăcirile sale până la contradicţie. În această direcţie, o primă întrebare : care sunt relaţiile Franţei cu ţările din Golf, mai ales cu Qatar? Omniprezent la Paris, cumpărând hoteluri de lux şi clubul parizian de fotbal (PSG), Qatar-ul și-a propus să dea bani pentru suburbii. Or această ţară nu e deloc – sau nu numai – o instituţie de caritate, care pune bani la dispoziţia săracilor din suburbie. Anumiţi experţi au denunţat deja strategia de « disimulare » a Qatar-ului, prin care pragmatismul economic este partea vizibilă a activitaţii, iar prozelitismul religios partea ascunsă. Or, în acest caz, prozelitismul se face în profitul unui aşa-zis « neo-wahhabism », adică a unui integrism musulman nou, specific qatari, care ţintuieşte să impună influenţa wahhabismului asupra islamului. Interesele economice şi financiare i-au orbit pe guvernanţii noştri : ar trebui să se gândească mai mult la natura relaţiilor noastre cu ţările din Golf, al căror liberalism economic iartă prea adesea poziţiile şi acţiunile fundamentaliste. Cum se poate ca numai câteva zile după atentate preşedintele nostru să îl primească oficial pe premierul din Qatar ?

În general, Franţa este prea naivă în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu şi cade într-un simplism care o condamnă la greşeli. De fapt, ţara noastră a intrat fără circumspecţie în capcana libiană şi, de asemenea, astazi, în capcana siriană : s-a încurcat, ignorând complexitatea mizelor pe care nu le putem lămuri aici – îndeosebi, în ceea ce priveşte luptele istorice între suniţi şi şiiţi. Dincolo de realitatea forţelor, de când Franţa a intrat în război, trebuie să constatăm că până acum acţiunea a rămas fără eficienţă, chiar are urmări primejdioase. Ea a alimentat o adâncire a crizei economice ce loveşte musulmanii atât în Europa cât în Orientul Mijlociu, şi, peste tot, conduce minorităţile să se solidarizeze în numele unui islam radical, care îi atacă şi pe musulmani tradiţionali şi pe europeni, priviţi drept degeneraţi. Avem aici de a face cu ideologia numită « takfirism », alcătuită în anii ‘70.

Sigur că Daesh este un monstru care s-a născut şi s-a dezvoltat datorită pescuitorilor în ape tulburi, Arabia Saudita îndeosebi, dar în acelaşi măsură Siria şi anumite ţări occidentale, ce au încercat să folosească jihadismul pentru interesul lor; însă rămâne evident că rădăcinile « statului islamic » sunt lungi şi puternice. Sunt alcătuite de visul vechi de a fi restaurat califatul, desfiinţat în 1924, şi hrănesc planul unui stat care ar fi în stare să stăpânească finanţele, organizaţia administrativă şi puterea militară. Controlând astăzi o zonă mai extinsă decât Marea Britanie, Daesh devine acum o formă puternică, capabilă să adune toate neliniştile şi tulburările identităţii musulmane, toate înjosirile istorice şi prezente, în numele unei solidarităţi care se întăreşte cu o dimensiune apocaliptică şi nihilistă : moartea este valoare şi biruinţă. În acest sens, Franţa a ignorat – şi tot ignoră – realitatea islamică a Daesh, şi nu a înţeles bine că războiul intern şi extern împotriva acestei organizaţii cere mijloace mai numeroase și mai complexe, mai abile decât cele ce au fost folosite până acum.

Pe deasupra, a eşuat și strategia internă a guvernanţilor noştri, care ţinteşte să întărească la noi un islam oficial şi cumsecade, bine intenţionat. Nici în acest caz nu au socotit cât era de simplistă este politica aleasă în faţa problemelor din suburbie. Se aude astăzi că demnitarii musulmani din India şi din Maroc ar lansa o « fatwa » împotriva Daeshului, pe motivul că îl trădează pe Allah şi Islam. Ne-ar fi plăcut dacă musulmanii francezi ar fi fost în linia întâi ca să denunţe public şi oficial acţiunile Daeshului.  Dar se pare că reținerea care îi caracterizează de multa vreme îi duce la paralizie.

A cincea urgenţă priveşte Franţa în legatura sa cu Europa. Din ce în ce a devenit mai clar că UE îşi plăteşte acum incapacitatea de nu se mai fi gândit la altceva decât la economie si finanţe. Nu are o politică externă comună, nicio apărare comună, nicio strategie de poliţie comună. După atentatele din ianuarie trecut, Comisia a pretins că numai statele au la dizpoziţie servicii de informaţii, ca să evalueze greutatea unei ameninţări. În Franţa, autorităţile s-au opus la cea mai mică măsură de urgenţă, dar au cerut Uniunii Europene să adopte trei măsuri menite să facă mai uşoară schimbarea informaţiilor, îndeosebi în domeniul aerian. Or, propunerea a fost blocată în Parlament – şi chiar câţiva deputaţi francezi au votat împotrivă. Faptul că Belgia a adăpostit o bază ce a sprijinit atentatele de la Paris doveşte cât au greşit şi cât sunt de responsabili guvernanţii din mai multe ţări. Aşadar UE nu e în stare să măsoare cât de gravă a ajuns situaţia, care s-a degradat în ultimi doi ani, şi nu e în stare nici să reacţioneze repede în faţa evenimentelor, iar lentoarea aparatului de decizie duce la paralizie.

Devine evident că UE nu a fost concepută ca să evolueze în faţa sfidarilor din lumea contemporană. Este aşezată pe schemele unei situaţii istorice depăşite ; nu a fost în stare, într-un mod clar, să-şi pună fundamentele, nici să-şi gândeste graniţele, nici să contureze articulaţia între naţional şi european, amestecând de la început naţiune şi naţionalism. Nu are gândirea, nu are structura, nu are oamenii, nu are putinţa să se schimbe şi să dea un răspuns la situaţii noi pe care trebuie să le înfrunte. Ca să nu vorbim aici despre tratamentul dezastruos al problemei migranţilor, despre care se ştie, în plus, că unii sunt bineînţeles terorişti infiltraţi – aşa cum cel care, venind din Siria şi trecând prin insula Leros, a participat la ultimele atentate. Ne mirăm că, de la tragedie încoace, un singur deputat de la noi a cerut un moratoriu de trei luni privind imigranţii.

Mai mult decât oricând, unitatea europeană este în pericol, deoarece resurgenţele identitare sunt produse ale rătăcirilor politice; pe această bază, nu se vede bine cum ar putea UE astăzi să-şi găsească mijloacele de securitate. Să adăugăm tabloului un amănunt ce nu este de ignorat : până acum UE nu a acceptat să pună la loc instrumentele de luptă împotriva practicilor financiare criminale, adică împotriva reţetelor mafiote care s-au întărit în Europa – care sunt de folos şi djihadiştilor.

În sfârşit, ultimă urgenţă, care ar trebui să fie cea întâi, dintr-un punct de vedere filosofic. Ar fi potrivit astăzi să reluăm pe baze noi gândirea despre faimoasele valori pe care Franţa are tendinţa să le afişeze, în faţă lumii, drept dovezi ale unei superiorităţi istorice. O sarcină urgentă, pentru că nu trebuie de acum încolo să mai amestecăm valori şi mitologii, nici să ne hrănim cu iluzii sau cu vrăji care sunt de două ori vinovate : din cauza lor minţile se amestecă şi ţara trăieşte într-un fel de negare a realitaţi. Gândirea trebuie neapărat să-şi reia drepturile, în loc să lase ideologii şi politicienii, toţi alcătuiţi după acelaşi model, să manipuleze minţile în serviciul intereselor de castă.

E timpul să înceteze acest narcisism tipic francez, care trebuie să recunoască realitatea unui declin evident. Sistemul şcolar este pe cale să se prăbuşească şi, de asemenea, cultura fundamentală ce îi era asociată – la care ideologii ne-au cerut să renunţăm în numele egalitarismului, pe motiv că cultura ar fi elitistă. De asemenea, şi limba este în pericol la noi, pentru că nu mai e predată cum trebuie, din aceeaşi pricină a egalitarismului  care nivelează totul. De exemplu administratia trimite circulare cerându-le funcţionarilor să renunţe la folosirea anumitor cuvinte franceze! Vai de noi, ameninţaţi, de-acum înainte, de limba de lemn şi sabir, urmări ale analfabetismul funcțional înfloritor, care face imposibilă gândirea personală și exprimarea fiecăruia. Suntem ameninţaţi deopotrivă de gândirea unică, răspândită de autoproclamate şi pretinse elite, înfiripate de aceleaşi veşnice figuri, omniprezente în mass-media, care împun o cenzură invizibilă, un fel de « cenzură albă », nu departe de spalarea de creier într-un regim totalitar.

O sa trebuiască să deschidem alte dezbateri, despre care, în acest context, vom da numai o scurtă listă. O să trebuiască să reluăm dezbaterea despre laicitate, un cuvânt nelămurit (mot-valise) care autorizează toate simplificările şi chiar laşităţile demagogice. Deşi complexitatea subiectului depăşeşte cadrul acestui articol, putem afirma că va fi necesar să ne dăm de seama cât este de limitată sau chiar cât este de primejdioasă o ideologie laică foarte şovăitoare între o toleranţă minimală asupra faptului religios şi o adevărată duşmanie împotriva concepţiilor religioase de viaţă (în tradiţia legii din 1905, care s-a nascut intr-un context istoric de duşmănie declarată împotriva creştinismului catolic).

O să trebuiască să reluăm subiectul religiei, pe cel al creştinismul îndeosebi, care enervează neîncetat la noi ateismul integrist manifestat de cea mai mare parte a politicienilor. Aici să cităm pur şi simplu declaraţia Monseniorului Nona, arhiepiscopului catolic caldean din Mosul, declaraţia prevestitoare deoarece datează din luna august 2014 : « Durerile noastre sunt preludiul durerilor pe care voi, europeni şi creştini de la Vest, le veţi avea de suferit într-un viitor apropiat. Principiile voastre, liberale şi democratice, nu au nicio valoare aici. Sunteţi şi voi în pericol. Trebuie să luaţi unele decizi tari şi curajoase, chiar dacă sunt opuse principiilor voastre… »

O să trebuiască să reluăm, în paralel, problema islamului, şi cea a imigraţiei, cea a toleranţei, cea a limitelor multiculturalismului, care în momentul de faţă rămâne ideologia in vogă.  În sfârşit, şi mai pe larg, o să trebuiască să repunem întrebarea civilizaţiei şi a barbariei, ale căror forme nu sunt atât de uşor de priceput astăzi.

Invers, o să trebuiască să întrebăm ce speranţă are societatea franceză de oferit tineretului său. Dacă Franţa doreşte să aibă din nou un destin şi să nu renunţe la sine, o să trebuiască să depăşească obsesia creşterii economice drept unicul remediu pentru toate falimentele sale şi să nu se mulţumească cu aşa-zisă deschidere culturală, ca unica incantație şi destinație. Franţa trebuie să-şi gândească din nou viitorul : dacă nu, riscă să termine ca o ţară muzeală şi turistică, cu vinuri şi brânzeturi, redusă la celebrarea rituală patrimoniului său. Ce are Franţa de oferit, dacă într-adevăr viitorul nu poate fi limitat la TGV si la energia nucleară ? Societatea franceză trebuie să întrebe : ce speranţă are de oferit ? Prin urmare, ea trebuie să se întrebe asupra semnificaţiei plăcerii consumului: nu poate să fie unicul orizont de viaţă. Trebuie să ne întrebăm asupra unui fenomen mai grav : suferinţa psihică a numeroșilor tineri, aparţinând generaţiei expuse fricii de boli sexuale transmisibile, hrănită cu toate formele de adicţie, lipsită de orice ideal, şi, pe deasupra, ostatică a unei lumi virtuale, închisă din ce în ce mai mult într-o solitudine aproape schizofrenică. Această pierdere a simţului realităţii este un infern, care devine un loc comun, adică nu rezervat doar tinerilor din suburbie. Deodată am fost copleşit de o similitudine ciudată, între drogurile de toate felurile pe care le iau tot mai mulţi oameni în ţările lipsite de orice viaţă spirituală, şi droguri (îndeosebi « captagonul ») pe care le consumă tinerii djihadişti ca să uite frica şi să își amelioreze performanţele criminale. Aici şi acolo, societăţi drogate, unele capabile de crima rece, altele incapabile de a înfrunta viaţa.

Acest teribil rezumat al situatiei ne lasa să întrevedem și puterea unui fenomen contemporan care ne învadază pe toţi şi ne pune pe toți în pericol, adică nihilismul. Am avut de-a face deja cu nihilismul teroriştilor din Rusia, la sfârşitul din secolul al XIX-lea ; este nihilismul pe care Nietzsche l-a conturat şi lămurit foarte bine. Nihilism, apocalipsă. Pe de o parte triumful unei culturi a morții, în numele unui profetism morbid ; pe de altă parte prăbuşirea spiritului şi a sensibilităţii în hedonismul consumator, în irealitatea adicţiei şi în lumea virtuală…

Și Franta şi Europa întreagă trebuie urgent să se întrebe asupra orizontului viitorului şi semnificaţiei vieţii. Imperativ categoric, obligaţia civilizaţiei de a redefini sensul existenţei umane, la răspântia intre viaţa personală şi viața comună, materială şi spirituală, imanentă şi transcendentă. Suntem fară vreo îndoială în pragul unei « decivilizări » inedite. Suntem în stare de urgenţă.

Nota editor: Articolul a fost scris in romaneste, special pentru Contributors.ro.

Distribuie acest articol

64 COMENTARII

  1. Poate nu au vrut. Poate au avut nevoie de acest din urma atentat pentru a motiva puteri ridicate fortelor de ordine, atacuri aeriene in Siria, controale la granite si altele. Daca poporul tau e infricosat, e mai usor sa-l stapanesti in numele „sigurantei” lui.

    • Nu securitatea e problema. Cresterea puterilor fortelor de securitate e ca … febra. Nu e normala, dar momentan nu ai alta solutie decat sa asisti pasiv la o baie de sange. Haideti deci sa nu mai tratam problema de fond care a fost gandirea stereotipica cu alte stereotipuri. Preferam soldati pe strazi unor noi atentate sau ne batem cu chestia asta din principiu. Dupa ce ai lasat teroristi sa iti intre in casa in numele unor principii orbeste aplicate, nu cred ca mai e cazul sa mai insisti cu asta.

      Sunt o serie de probleme in gandirea europenilor si ele au cauzat sincopele. In primul rand necunoasterea istoriei. Oamenii sunt de buna credinta, dar nu cunosct natura islamului dar nu cunosc nici natura crestinismului, propria credinta, care a fost pus la colt de anumite conjuncturi, altfel ar fi fost comparabil cu ce au acum arabii. Ori crestinismul acesta, cu care s-au luptat pe rand Giordano Bruno, Galilei, Voltaire, samd., caruia stiinta i-a dat lovitura dupa lovitura, a devenit azi un cult respirabil, care te lasa in pace atat prin clericii lui, dar si prin credinciosi care, desi tind natural sa isi impuna credinta altora si sa acapareze, pot fi ignorati. Ceea ce in Islam nu e cazul, pentru ca exista pedeapsa cu moartea pentru necredinciosi.

      Apoi exista intrebarea pe care si-au pus-o filosofii demult: a fi tolerant cu intolerantii te face tolerant sau nu ? Raspunsul a fost ca te face intolerant ( cu victimele celor pe care ii tolerezi ).
      Insa noi traim nu in epoca filosofiei si a gandirii, ci in epoca lozincilor si a „politically correctness”. Adica nu numai ca nu mai avem voie sa spunem lucruri, dar nici sa gandim prea mult nu mai putem…

      Apoi politicienii, in loc sa apere interesele propriilor cetateni, cei care i-au votat … Ok, intelegem cu totii ca majoritatea refugiatilor nu sunt fanatici, dar ce inseamna asta ? Nimic. Atentatele din 9 septembrie au fost facute de 8 oameni, cele anterioare din Franta de 3 indivizi, samd. Numarele, procentele nu conteaza. Un numar mic de indivizi pot face rau unui numar imens de oameni. A face rau e usor si necesita sume imense pentru a contracara. In loc sa vedem faptele. O relgie produce sistematic astfel de decrerbari, in timp ce alte parti ale lumii, cu propriile motive de frustrare nu au produs nici unul. Noi romanii care am fost umiliti de comunism, saraciti de 25 de ani de jaf transformat in sfidare si opulenta n-am produs, slava Domnului, nici un astfel de atentat, la fel tari sarace din Asia, America de sud care nu au speriat pe nimeni.
      O singura religie produce sistematic astfel de indivizi si prin aparitia ISIS putem vedea ca nu sunt chiar atat de putini. Aici alte sincope ale vestului, interese economice punctuale si lipsa de viziune. Ce mi se pare ingijorator este ca milioanele de islamisti din Europa au criticat cu jumatate de gura ce se intampla acolo, semn ca desi multi nu ar face astfel de atacuri, probail le aproba.

      Mai intelegem ca refugiatii trebuie ajutati, dar nu prin a-i primi in Europa. Daca vrei sa ii ajuti, ajuta-i la ei acasa, sau intr-o zona tampon, nu ii lasa sa se plimbe nestingheriti prin Europa, Siria si inapoi.

      Un lant de greseli cauzate in principal de aroganta vesticilor care cred ca sisemul lor superior poate inghiti si converti gunoaiele altor religii, continente, doctrine, in ceva de-al lor. Probabil ca intr-o anumita masura pot. Dar nu cred ca isi cunosc si nu sunt dispusi sa isi cunoasca limitele. Sper ca sangele celor care au murit nevinovat sa nu fie in zadar, dupa modelul romanesc. Da, e un moment in care vestul sa se poata uita la noi ca la un model si sa incerce si altceva.

      • Dacă înțelegeți (și se pare că înțelegeți!) că atentatele sunt comise de numai câțiva indivizi, ar trebui să înțelegeți și că sutele de mii de refugiați sunt o chestiune practic paralelă cu atentatele. Problema Franței nu sunt refugiații, problema ei este autismul cu care tratează realitatea înconjurătoare.

        La fel ca și în UK, politicienii căștigă voturi pe seama ostilității față de migranții economici est-europeni, deși aceștia nu au obiceiul nici să se detoneze în locuri publice, nici să apeleze la Kalașnikov pentru a-și face cunoscute punctele de vedere. Chiar citeam în urmă cu vreun an că Belgia începuse să expulzeze cetățeni europeni (inclusiv francezi) care abuzaseră de sistemul lor de ajutoare sociale. Asta era una dintre prioritățile belgiene, în timp ce cu Molenbeek nu aveau nicio problemă, acolo lucrurile li se păreau OK. Asta deși încă în 2001, în urmă cu aproape 15 ani, asasinii lui Shah Massoud fuseseră marocani din Molenbeek. Iar de-atunci încoace municipalitatea respectivă n-a devenit în niciun caz mai pașnică.

  2. Excelent articolul, nimic de zis…. doar ca prea mult teoretizam evidenta: europenii vor plati in vieti omenesti ingimfarea de a se face ca nu inteleg ca de fapt pe islamisti ii doare in cot de stat, laicitate si mai stiu eu ce valori europene; nu doar ca le ignora gratios, ci chiar au explicat clar ca vor sa le faca una cu pamintul. Ei si-au anuntat intentiile, noi ne facem ca nu pricepem, ca doar n-o fi dracu` chiar asa de negru…. Iata ca e fix asa cum s-a declarat la inceput, si noi nu ne-am pregatit cu nimic. Insistam sa il mai scarpinam intre cornite, doar doar s-o mai domoli….

  3. Va rog sa-i trimiteti careva si lui Banciu articolul asta. Cred ca i-ar prinde bine. Nu de altceva, dar omul e pe alta lume care n-are nicio treaba cu realitatea. Cel putin in ce priveste Franta.

    • Nu am reusit sa cintesc in integralitate dar articolul se include intr-un anumit timp de discurs care mi se pare ca vrea sa puna in evidenta doar aspectele negative, aproape depresive.

      Cei din Banlieu nu sunt victime. Sunt oameni care dimpotriva sunt asistatii statului, indivizi care adesea nu lucreaza, fac copii si primesc ajutoare sociale. Una dintre propunerile care au fost facute este aceea de a se taia, sau reduce anumite subventii si alocati de la stat. In urma cu catva ani au gasit un imam care incasa 20.000 pe luna pentru ca avea mai multe sotii care se declarasera mame singure in nevoie de ajutor. Nu stiu daca pana la urma a fost condamnat.

      Cei care lucreaza la serviciile sociale sunt in mare parte din tarile din care vin emigrantii si aranjeaza lucurile in asa fel incat emigrantii sa primeasca ajutoare si dupa generatii.

      Educatia nu le este interzisa, nu au insa asta in singe.

      Franta trebuie sa-si reafirme valorile sa nu limiteze studiul limbilor clasice care fac parte din cultura franceza si europeana, sa nu isi rescrie istoria ca sa faca placere celor care vin din lumea slamista si care nu vor sa vada decat lumea lor. Conducatorii sa fie fermi si sa i-a decizii mai serioase verificand respectarea lor. De la cei care sunt platiti sa verifice gentile la intrarea in catedrala Notre Dame, si care se fac ca verifica in loc sa verifice, sau la intrarea in marele magazine pana la ce se intipla inn banlieu.

      Sa aiba curajul sa numeasca vinovatii – Islamul – Isalmistii. Cand ii auzi ca spun ca nu are nimic cu Islamul iti vine sa strigi ca au nevoie sa se trezeasca la realitate. Sa nu transforme calaii in victime.

      Sa se intereseze, impreuna cu celelalte tari, si sa sopeze finantarea acestui stat Islamic.

      Parerea mea putin calificata este ca ar trebui sa se actioneze mai mult pe plan intern decat pe plan extern unde Franta se da, vrea sa apara ca un fel de America – Politie Mondiala.

  4. Sinceritate dementiala a scriitorului, de plins situatia existenta . Nu am inteles niciodata nevoia francezilor de a face bascalie de romani in timp ce ei erau pina-n git in rahat.

    Fraza asta spune totul ” Încă și mai rău : știm că există un fel de cumpromis tacit, dacă poliţia nu deranjează traficanţii, ei oferă garanţia că nu va fi niciun fel de răscoală în zonă. ” Si atunci de ce mai exista politie daca tot nu deranjeaza traficantii ? Ce rol mai are politia franceza? sa impinga hirtii . Funes a zugravit monumental jandarmeria franceza si culmea ca dupa moartea lui Funes situatia e mai grava

    ” administratia trimite circulare cerându-le funcţionarilor să renunţe la folosirea anumitor cuvinte franceze! ” – cea ce inseamna dinamitarea din interior a unei culturi.

    Cu parere de rau dar in astfel de situatii speciale se cer masuri speciale, poate chiar radicale ori este deja prea tirziu .

    Cel putin in RO oricine poate circula nestingherit oriunde fara sa fie amenintat in vre-un fel ,cea ce in Franta, Belgia, Germania nu e posibil…

    • Și în UK e la fel, aceiași traficanți de droguri pot fi văzuți cu anii în aceleași locuri, în timp ce un individ care s-a filmat mergând cu mașina cu vreo 200 km/h a primit 4 ani de închisoare, deși nu a provocat niciun incident și nici nu a fost depistat de poliție în timp ce făcea asta. Unele societăți încep să aloce preocupare și resurse excesive acolo unde nu e cazul, așa că alte sectoare de activități ilegale rămân inevitabil neacoperite.

  5. ce sa-i faci daca Franta de la Charles de Gaulle incoace nu a mai avut lideri adevarati, cu visiune. omul a prezis acum 50 de ani pericolul islamizarii din fostele colonii si a mers pe independenta acestor tari. dar munca trebuia continuata. din pacate in Franta nu s-a reusit integrarea islamului „fiindca otetul si uleiul nu se vor combina niciodata” cum bine zicea

    • Probabil ca cea mai remarcabila actiune a lui De Gaulle a fost scoaterea Frantei din NATO, asa dupa cum pentru cei mai multi francezi este mai important sa ii contracareze in toate cele pe americani (deh, musca mana celor care, cu jertfa suprema, i-au salvat de doua ori; frumos!) decat sa isi vada barna din ochiul propriu, analizata aici de Maestrul Lauxerois.

      • America nu a salvat de doua ori Franta. In primul Razboi Mondial nu vad ce rol a avut America dar in orice caz nu sa salvaze Franta, daca cumva a avut vreunul.

        Din nefericire Franta incearca sa imite America si acolo isi pierde autenticitatea pentru ca America este o tara noua pe care nu e cazul sa o imitam inca. Poate anumite aspecte dar nu ca civilizatie.

        Imi dau abia acum seama ca raspunsul meu nu apare acolo unde trebuie.

        La comentariul de mai sus vreau doar sa spun ca o comparatie cu integrarea in America nu este valida pentru ca istoria este diferita. America este o tara de emigrantii prin excelenta dar cand imi spuneti ca sunteti integrati si acceptati nu uitati sa amintiti ca sunteti acceptati in comunitatile respective, ca pentnru anglofoni veti fi intotdeauna straini, ca veti fi mai putin decat ei. Eu am intalnit romanii profesorii la Sorbonne, la Universitatea din Aix en Provence, jurnalisti, etc. Bine incadrati. Medici care vin din Romania in Franta si carora li se da voie sa practie imediat. Pe cand in Anglia trebuie sa stai si sa lucrezi cel putin 4 ani ca sa poti avea beneficiile sociale, ingrijire medicala, etc. in Franta le ai din momentul in care esti angajat.

        Cunosc oamenii smpli, adica lucratori in imobilier, care renoveaza apartament sau fac alte lucrari si carora francezul le da cheile de la apartament in timp ce pleaca in vacanta, ca acestia sa poata face renovarile necesare. Francezii nu resping, ci acepta fara discriminare. Ori o anumita discriminare sau judecata este necesara.

        • probabil e vorba de planul Marshall. tot salvare se numeste, de la faliment. pe noi romanii nu ne-a salvat nimeni din 46 pana acum. atunci ne-au pus rusii bocancul pe grumaz iar in 89 s-a intamplat ca eram ultimii la stat la coada in Europa.

    • Absoluta dreptate d-le Dem. Franta are nevoie de un nou De Gaulle. Va apare el? Nu stim. Eu as vrea sa cred dar este prea multa demagogie si prea putina onestitate. Interesul este mai mult castigarea voturilor.

  6. Mie mi se pare ca toate administratiile, de pretutindeni, se imbata cu apa rece despre infractionalitate cam in acelasi fel.
    Si mai mult decat atat, cand apare cate unul mai hotarat de faca curatenie e mazilit urgent, din prea multa politicaly corectness.
    Cum am ajuns sa ne consuca niste nevolnici? Cum de trec legi ce legalizeaza legaturi sexuale intre persoane de acelasi sex dar nu putem face legi care sa ne protejeze copiii?
    Cine ii plateste defapt pe cei pe care ii votam. Noi sau grupurile si grupusculele care fac lobby pentru diverse?

  7. Nu imi venea sa cred, dar acesta este adevarul.
    Ma intrebam de ce oamenii din metrou au aceste figuri de zombi si nu reactioneaza la nimic, decat apasa pe ecran la smartphone si se izoleaza de lumea inconjuratoare cu casti si se uita unii la altii, ca si cum ceilalti ar fi invizibili.
    Raspunsul pe care mi l-am dat a fost ca sunt bolnavi, sedati, anesteziati, jumate la propriu si restul la figurat..
    Nu au curajul sa spuna nimic, eu care am copilarit in comunism, mi-am dat seama ca sunt mai libera decat ei, libera sa spun ce gandesc.
    Ma intreb daca e doar Franta sau toata Europa de Vest?
    UE este o dezamagire, speram sa se poata reforma, dar sunt prea multe resentimente intre natiunile europene, venite din istorie si din prezent, e ignoranta, natiunile nu se cunosc decat prin clisee rau intentionate, la care se adauga o mare ipocrizie, ingamfarea unora, negarea evidentei, actiuni tardive sau haotice sau inactiune, lipsa de coordonare, cramponarea in niste idei care sfideaza bunul simt si evidenta. Marginalizarea celor care au curajul sa aiba o alta opinie sau sa puna in discutie un mod de gandire nerealist, lipsa de respect pentru autoritate, pentru lege, pentru frontiere, impunerea cu forta de solutii halucinante (cotele obligatorii si nelimitate de imigranti, sositi fara niciun control). Inspaimantator.
    Trebuie sa moara multi inocenti ca sa se miste ceva, dar cati si pana cand? Un politician orb, ce isi vede doar cariera si salariul, nu se va schimba oricum, mai ales daca e spalat pe creier si nu poate sa isi schimbe ideile nici cand evidenta il loveste la propriu.

    • Este noua ideologie totalitara: Corectitudinea politica
      Asta o tot repet de cca 20-25 ani, adica de cand am auzit sintagma, pentru care eu pana atunci foloseam tot termenul de fascism , comunism, totalitarism, marxism -leninism pentru manifestarile acestei ideologii de tot k…ul, desi „political correctness” exista de mai de mult(vine dinspre marxismul anilor post 1950 si incepe sa se foloseasca si inafara descrierii totalitarismului bolsevic odata cu adoptarea lui de catre Noua stanga dupa 1960, etc, etc:

      ” În cartea sa „A Study Of Our Decline” (Un studiu al declinului nostru), filosoful Philip Atkinson se exprima astfel: Folosind scuza de a nu vrea să ofenseze pe nimeni, “Corectitudinea politică” le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care vrea să le facă pe plac tuturor. Adică toţi trebuie să se comporte precum acel nebun! Toţi trebuie să accepte noţiunile “Corectitudinii politice” ca pe un adevăr. În caz contrar, vai de ei! Este aceeaşi mentalitate care a inspirat Inchiziţia şi l-a obligat pe Galileo Galilei să retracteze. Aceeaşi mentalitate care i-a inspirat pe nazişti şi a dus la holocaust. Odată ce libera exprimare este băgată în cămaşa de forţă a adevărului oficial, se ajunge la nebunia care domneşte în toate statele totalitare. Viaţa, atât cea privată cât şi cea publică, devine o şaradă golită de sens, în care prosperă iluzia şi domneşte teroarea.

      Scriitoarea britanică Phyllis Dorothy James declara: „Eu cred că această corectitudine politică poate fi o formă de fascism lingvistic, ce produce fiori generaţiei mele care a participat la un război împotriva fascismului”.

      Însuşi preşedintele SUA, George Bush, opina că: Noţiunea de „corectitudine politică” declară ca interzise anumite subiecte, anumite expresii şi chiar unele gesturi. Ceea ce a pornit ca o cruciadă în sprijinul politeţii a degenerat într-un motiv de conflicte şi chiar de cenzură.

      În cursul unui discurs ţinut în mai 2011, Camilla, Ducesă de Cornwall a declarat: „corectitudinea politică este o formă de cenzură la fel de severă ca oricare alta”.

      Vezi si : http://www.tentmaker.org/Quotes/political_correctness_quotes.html

  8. S-a trezit Vals sa spuna acum ca poate printre refugiati sint si teroristi. Zau? Cine ar fi crezut? Americanii au putut sa inchida suspectii (nu vinovatii) in Guantanamo. Australienii pot sa tina refugiatii pe o insula. Canadienii examineaza fiecare dosar de refugiat in parte. Europenii le dau drumul prin curte sa sa joace cu mitraliere si veste explozive. Acum s-au trezit belgienii sa spuna ca vor inchide moscheile ilegale. Deci stiau de ele. Teroristii de acum o saptamina au fost deja interogati, dar nu au fost motive sa fie bagati la zdup. Pai ce credeau anchetatorii, ca vor recunoaste ca planuiesc atacuri? Intotdeauna cei mai ticalosi criminali sint cei mai cuminti colegi si vecini, pina in ziua crimei. Nemtii nu vor un servici de informatii paneuropean. Mi-e scirba de politicienii europeni… Europa doarme si lumea profita de ea, din toate pozitiile…

    • …iar atunci cand nu doarme, are initiative naucitoare precum recenta decizie de a impune un set de reguli de etichetare a produselor care provin din coloniile evreiesti din teritoriile palestiniene, Ierusalimul de Est si Inaltimile Golan. Adica, pe sticla de vin exportata in UE nu va mai scrie MADE IN ISRAEL ci Made in Golan Heights. Este incredibil!

  9. now we`re talking!
    cuprinzator si bine spus. acum trebuie trecut la treaba!
    cred ca Franta are nevoie de o miscare de revolta cumva similara celei recente din Piata Universitatii. ceva pornit de jos. ceva care sa miste structura rigida, osificata si foarte multumita de sine a politicii si administratiei frantuzesti. revedeti figura speriata a lui Holland la stadion cand a aflat de gravitatea situatiei. era exact frica unei babe care realizase ca nu mai poate sa castige urmatorul „concurs de frumusete” pentru inca un mandat de presedinte. pentru ca duhoarea ascunsa sub covor tocmai iesise la iveala.
    toata Europa de Vest are nevoie de o trezire si resetare pe noi principii de functionare ale societatii. aici nu mai e vorba de stanga si dreapta, multiculturalism, consumerism, etc. e vorba de supravietuirea unei civilizatii. altfel viitorul e previzibil si sumbru.

    • @Gelu
      „cred ca Franta are nevoie de o miscare de revolta cumva similara celei recente din Piata Universitatii.”

      Glumești, nu ? Tocmai citeam pe știri că popularitatea lui Hollande e în ușoară creștere după atentate, în semn de apreciere a modului în care a gestionat situația (???!!!!?)
      E ca și când, după Colectiv, popularitatea lui Ponta ar fi crescut, publicul apreciind fermitatea de care a dat dovadă demițându-l pe acarul Păun de la Protecția Consumatorului…

      E cât se poate de trist, dar francezii sunt astăzi un popor sedat. Cea mai mare cultură a Europei moderne e batjocorită de o masă informă de amoebe corecte politic. Oameni precum dl. Lauxerois, autorul acestui articol, sunt din păcate rara aves, care nu mai contează în vocea opiniei publice franceze.

      • Ca rabinul proverbial, sint de acord cu ambii comentatori.

        Gelu are dreptate iar Florin are dreptate si el, cu amendamentul ca experienta istorica imi spune ca „cresterea” lui Hollande este de scurta durata…. intr-o luna-doua, cind solidaritatea oarba si emotia cruda se estompeaza va urma trezirea la realitate…. si dorinta de a intelege rational cine e responsabil.

        Sigur, s-ar putea sa fiu eu prea optimist si/sau credul dar nu cred ca frantuzii sint definitiv prostiti si in prostratie.

        PS Mi-a placut sa citesc aici pluralul latinesc corect pentru pasare (aves), dar adjectivul se pune si el in acord – adica *rarae* aves. Va spun mai mult de haz, nu ca sa ne dam mari (-:

        Ma saboteaza si pe mine acest „auto-correct” de la software. Nu pot sa scriu „definitiv” si „acord” fara sa iasa definitive si accord.

      • Cred ca conteaza totusi si vor mai fi altii. Eu nu vreau sa imi pierd speranta.
        Desi gasesc aproape puieril faptul ca acum, de fapt chiar acum pe un canal in franceza si nu singurul, ni se arata port avionul Charles De Gaulle, cu mare pompa, mare bravura pe cand Saint Denis ramine un butoi de expozive care ar trebui curatata in amanunt. O rusine pentru necropola regala. Adica guvernatilor ar trebui sa le fie rusine ca au abandonat necropola regala.

        Aud azi ca era in plan atacuri si a la Defense.

  10. WOW!!!! Excelent articol. Un chirurg adevarat, care desface foarte bine problemele europene si franceze.

    Are dreptate, trebuie sa regandim multe lucruri, sa restabilim societatea si legile pe care functionam. Avem de infruntat un tsunami, trebuie sa luam masuri, nu ne permitem sa stam pe plaja si sa-i facem poze. Si trebuia sa actionam mai demult.

    Dar in primul rand avem nevoie de asemenea ganditori, ca domnul Lauxerois, care sunt capabili sa vada aceste probleme, si zonele in care obiceiurile/traditiile/valorile noastre sunt perimate.

  11. Ideologii si politicienii au croit pentru Franta o rochie care nu i se mai potriveste. De acum sapte ani, cand am calatorit cu metroul parizian si am simtit ca as fi in Africa, mi-am dat seama ca e ceva nefiresc. Am vrut sa vad un apus de soare de pe Arcul de Triuf si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca blocurile din jur nu aveau ferestre luminate. Am inteles ca parizienii, getbeget, parasesc vara capitala si traiesc din rente viagere. Parisul e lasat liber pentru turisti. N-am inteles nimic, dar mi-am zis ca poate nu am eu toate elementele sa pricep astfel de lucruri. Buboiul care se formeaza de zeci de ani, fara ca cineva sa-l analizeze, s-a spart. Spiritul colonial al Frantei nu putea face casa buna cu democratia de tip modern care are libertati ucigase. E ca si cum ai vrea sa amesteci uleiul cu apa.

  12. Salut parerea dlui J.Lauxerois, cu atat mai mult ca este scrisa in romaneste si il mai asteptam cu alte articole pe viitor! Impresionant modul in care a identificat valorile laice confuze, drept cauza realitatilor dramatice pe care le traim. In definitiv, cand Nietzsche spunea ca „D-zeu a murit”, spunea acelasi lucru, ca in lipsa religiei, indivizii sunt incapabili sa-si defineasca alte valori, iar statele ar fi incapabile sa le protejeze. Asadar problema e mai putin la religie, cat mai ales la natura umana narcisistica, limitata, motivata numai de economic!

  13. excelenta analiza … si finalul cu „decivilizarea” ma cutremura …

    „prăbuşirea spiritului şi a sensibilităţii în hedonismul consumator, în irealitatea adicţiei şi în lumea virtuală…” – thank u, steve jobs, ca i-ai invatat sa se „scaleasca” cu degetul pe ecran …

    de ce nu-si gasesc tinerii – de orice fel (credinta/etnie/nationalitate) – job?
    raspunsul simplu este: pentru ca nu-i intereseaza; iar cei putini pe care-i intereseaza (probabil) nu fac fata in „real life” (not farm ville, candy crush saga samd) … pentru ca sunt imbecilizati si transformati in roboti a-sociali de parinti si societate … nu stiu sa citeasca si sa scrie corect, si adevarul e ca nici nu le mai trebuie – google iti face autospelling si majoritatea dispozitivelor sunt touchscreen … creierul exersat prin auto-educatie e singura solutie la imbecilitatea generalizata – dar greu de impus :)

  14. Ideologii si politicienii au croit pentru Franta o rochie care nu i se mai potriveste. De acum sapte ani, cand am calatorit cu metroul parizian si am simtit ca as fi in Africa, mi-am dat seama ca e ceva nefiresc. Am vrut sa vad un apus de soare de pe Arcul de Triumf si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca blocurile din jur nu aveau ferestre luminate. Am inteles ca parizienii get-beget parasesc vara capitala si traiesc din rente viagere. Parisul e lasat liber pentru turisti. N-am inteles nimic, dar mi-am zis ca poate nu am eu toate elementele sa pricep astfel de lucruri. Buboiul care se formeaza de zeci de ani, fara ca cineva sa-l analizeze, s-a spart. Spiritul colonial al Frantei nu putea face casa buna cu democratia de tip modern care are libertati ucigase. E ca si cum ai vrea sa amesteci uleiul cu apa.

  15. Nimeni nu se poate rascula in Franta pentru ca nu mai e nimeni care sa o faca. Orice om politic Francez care vrea sa castige alegerile trebuie sa aiba favorurile populatiei musulmane (in jur 10%). Toti voteaza in bloc, nu au partid politic. Ca sa isi arate puterea acum doua luni imamul Parisului a cerut ca toate bisericile neutilizate sa fie date cultului musulman pentru a fi tranformate in moschee, unii primari au decis (par oportunitate politica) sa serveasa mancare Halal la cantinele de la scoala. Abatoarele (complet in afara normelor) pentre sarbatoarea Aid, in care se sacrifica in mod barbar miei, si in care copii trebuie sa asiste cum tatal familie omoara animalul, se multiplica sub privirea toleranta a autoritatiilor. etc etc…
    Poporul Francez este un popor menit disparitiei in cel mais scurt timp … nu mai au culutra, credinta, moneda, frontiere, guvern, constitutie, clasa politica.
    In general nici un stat democratic nu poate face fata islamului, pentru ca acolo unde statul vine cu legii (si mai grac cu Drepturile Omului) in fata au oameni fara nici o lege. Acolo unde statul democratic nu are nici o motivatie are in fata oameni cu o motivatie religioasa foarte puternica. Ceea ce il reduce la a fi mereu in reactiune si nu in actiune.

    Cei mai patrioti dintre Francezi asteapta o a doua Jeanne d’Arc….

  16. Remarcabil articol. Mai rar atata sinceritate fata de pacatele propriei natiuni.
    „Astăzi partizanii ideologici ai laicităţii trebuie să înfrunte evidenţa : laicitatea este suicidară când tolerează pe pământul francez doctrine religioase care pretind, în numele lui Allah, să distrugă ţara ce i-a primit.” Nu stiu ce mai e de adaugat.

  17. Ce poti sa zici dupa lectura acestui articol decat „Chapeau!” Cu atat mai mult ca e scris in romaneste. Iata un intelectual care aidoma dlui Liiceanu are curajul sa spuna lucrurilor pe nume.
    Care va fi riposta Europei in fata radicalismului islamic si a resurgentei Rusiei?
    Ni se spune ca va fi una economica si militara. Mai putin la nivel de dialog si idei.
    Or tocmai aici e problema: politicile liberale nu mai corespund realitatilor economice, geopolitice si ideologice. Daca nu se gasesc politicieni capabili sa redreseze corabia spre dreapta, va fi prea tarziu. Sa ne gandim la ideologia comunista: cei care au ignorat-o au sfarsit prin a o accepta total. Cei care au tratat-o serios au intrat in instorie, cazul lui Bismarc, politicianul care a pus bazele statului providential pentru a contracare influenta in crestere a ideologiilor radicale de stanga. Cred ca ar trebui sa ne punem intrebari oneste daca vrem raspunsuri pe masura. Or, adevarul e ca poliiticienii moderni promoveaza o agenda seculara dubioasa, care e orice numai nu neutra. Cred ca ar trebui sa ne revoltam la fel de mult la vederea unei femei in burqa cum ar fi sa vezi in plina zi un barbat fardat, in sutien, la bustul gol, traversand strada. Ni se spune ca e ok ultimul lucru, si tacit ne conformam. Dar e normal? Nu e si asta o extrema?

  18. 1.Romania, tara bolnava, stare de urgenta – deoarece un cataclism national – coruptia si delasarea autoritatii, au condus la un masacru egal ca dimensiune, daca evaluam lucrurile tinind cont de raportul de marime cu Franta!Desi situatiile si cauzele acestor carnagii par foarte diferite, zonele de geneza sint comune : saracia, incultura, politicianismul extrem, inadaptabilitatea economica (in Vest), fie saracia cronica si lipsa de viitor datorata incapacitatii constructiei economice in diverse tari generatoare a masei umane de teroristi.Saracia si coruptia ca mod de a avansa material si social, furtul banului public, mica si marea mita pentru a pune in miscare afaceri de mare risc pentru populatie, reguli incalcate cu acordul expres al celui mituit in Romania.La aceste situatii generatoare de dezastre umane, nu poate face nimic UE si SUA, nu poate face nimic de 25 de ani nici clasa politica din Romania – fara un proiect adecvat.
    Asa cum UE nu are un ,,proiect European” cuprinzator cu solutii pentru tot ceeace asigura performanta economica comunitara si siguranta in teritoriul sau, nici Romania nu are un astfel de proiect, fiecare traind la intimplare si urmare a agendei create dupa producerea unor dezastre economice sau umane.
    2.Europa si SUA ori alte tari dezvoltate, nu au inteles inca, nevoia constructiei economice a statelor sarace, care ar costa mult mai putin decit opertiunile militare de dezintegrare a miscarilor anti-civilizatie, in lipsa careia evul mediu arab (cultural, actual), nu poate beneficia de ,,prefacerea umanista” suferita de Europa dupa sec. XIV, care sa faca disocierea fireasca intre stat si religie, eliberind omul din barbaria extremismului religios.Ignorarea nevoii de constructie sau re-constructie economica in Est, lipsa unor analisti constructori de ideologie si proiecte a schimbarii economice in tarile esuate, naste lideri si partide antisistem (democratic), conducind la amplificarea barbariei religioase la ele acasa si exportul fara limite geografice a acesteia.

  19. N-am de-a face cu franta decat prin intermediul catorva colegi francezi. Cu ceva timp in urma unul dintre ei a reusit sa ma surprinda cu ceva aparent neinsemnat. Luasem din aeroport cartea lui Niall Ferguson despre imperiul britanic. Am citit-o repede si am lasat-o la intamplare pe birou, unde a vazut-o unul din colegii mei francezi, lucru care nu prea i-a picat bine. Vai, cum adica, cum pot eu sa citesc un asemenea autor, nu vad ce spune, cum isi permite etc. Nu e nici pe departe autorul meu favorit, dar nici prea rau nu cred ca este. Iar de spus, nici nu cred ca spune mare lucru – ca nu toate imperiile au fost la fel de rele si ca imperiul britanic a facut si lucruri bune pentru colonii, pe langa o multime de lucruri rele, care colonii nu erau in nici un caz raiul pe pamant inainte de venirea britanicilor. Din punctul meu de vedere e doar common sense, nimic deosebit. Dar pentru colegul meu nici macar atat nu poate fi spus. Colegul meu, care nu e din vreo fosta colonie ci francez get beget, pare sa traiasca apasat de un fel de vina istorica pentru trecutul colonial atat de mare incat i se pare incorrect sa spuna ceva de bine despre propria cultura in raport cu cele din fostul imperiu. Parca nu ma mai mir ca s-a ajuns unde s-a ajuns daca oameni ca el refuza sa vada lucruri elementare. Lumea de astazi datoreaza aproape totul civilizatiei occidentale si celor care au adoptat aceleasi valori, au construit sisteme politice, economice, universitati, scoli inspirate de modelul occidental. E culmea ironiei sa fiu eu ca roman, crescut in lumea a 3-a, mai constient de lucrurile astea decat colegul meu crescut in Europa de vest.

    • Probabil sunteți ceva mai umblat prin lume decât colegul dvs.francez. Se întâmplă adesea românilor plecați și e o problemă cunoscută, contactul cu mai multe culturi dezvoltă o capacitate de înțelegere pe care cei care se rezumă doar la cultura propriei națiuni nu o dobândesc.

      În altă ordine de idei, evenimentele istorice nu se împart în ”lucruri bune” și ”lucruri rele”, judecățile de valoare asupra lor sunt lipsite de sens.

  20. Din nefericire, autorul a incercat sa aduca impreuna prea multe cauze de disfunctionalitate a Frantei in ziua de azi intr-un singur articol si publicarea este incoerenta. Daca se multumea sa trateze in detalie 2-3 cauze era mult mai bine.

    O sa ma limitez sa comentez asupra unui singur aspect, a cauzelor esecului multiculturalismului francez.

    Multi cred ca multiculturalismul este destinat esecului, si nu e nimic mai gresit. In tarile ango-saxone bazate pe emigrare de fapt multiculturalismul este o istorie de succes.

    Unde Franta, Germania si alte tari au gresit la implementare este faptul ca de fapt nu au acceptat niciodata imigrantii. I-au acceptat in numele unor principii economice, insa in rest i-a acceptat cu jumatate de gura.

    Multiculturalismul a esuat acolo in sensul ca imigrantii au fost acceptati pentru munci pe care francezii nu le-ar face, insa in rest nu exista nici un fel de avansare sociala sau economica pentru ei. Niciodata nu o sa fie destul de francezi incat sa fie acceptati social (nu au egalitate de sanse, asta ca sa nu acuz de rasism). Asta nu se intampla numai cu musulmanii ci intr-o masura mai mare si cu conationalii nostri carora le trebuie foarte multi ani sa fie acceptati de societatea franceza, si atunci cu jumatate de masura. Inca mai dor articolele din ziarele franceze de acum vreo zece ani cand numeau echipa nationala de fotbal a Romaniei lautari si tigani.

    In SUA si alte tari anglofone multiculturalismul a reusit pentru ca noilor imigranti li s-a asigurat egalitatea de sanse la nivel social. Primii ani sunt mai greu pentru noii imigrant, insa fiecare stie ca daca munceste destul de greu, va putea sa devina ce vrea. In plus, SUA are un sistem mult mai drastic de recrutare a imigrantilor si probabil mult mai putini fundamentalisti musulmani au ajuns in SUA, plus ca sunt sub continua monitorizare comunitatile musulmane de catre FBI.

    In sensul asta se vad destul CEO si alti corporatisti de nivel inalt de origine asiatica, africana sau din Orientul Mijlociu. Sa imi arate cineva cati CEO de corporatii arabi si de alta nationalitati ne-franceze exista in Franta… Nici nu se merita discutat de functii publice…

    Mai ar fi un subiect de discutie, si asta ar fi cheltuielile bugetare nesabuite ale Frantei pentru sustinerea unui stat social, insa acesta e un subiect pentru o alta discutie.

    • Ati auzit de zone intinse din Los Angeles in care politia nu intra decat insotita de armata? De revolte ale negrilor in diverse orase din America? Despre atentatele din Londra? Nu exista exemplu de succes de multiculturalism in sensul in care academicienii care au inventat teoria l-au vazut. Pana la urma fiecare rasa isi creeaza propriile zone pe criterii etnice, de culoare sau religioase. Sunt experimente esuate ale unor ipoteze emise de persoane fara legaturi cu viata reala.

      • Domnule Razvan,

        Confundati lucrurile in postarea Dv, confundand multiculturalismul cu problemele rasiale.

        Punctul meu fundamental era ca SUA ofera oricui o egalitate de sanse, lucru care nu se intampla in Europa.

        Spre opozitie de afroamericanii de care spuneti, sunt foarte multi imigranti care sunt integrati perfect civilizatiei americane si apreciati pentru contributia lor la societate. Si vin din zone vitregite (Africa, Asia, Orientul Mijlociu) si conditia lor in SUA e mai proasta decat a afroamericanilor nascuti in SUA.

        Daca oamenii astia de succes in SUA s-ar fi dus in Franta, probabil si acum ar fi fost pe la marginea societatii pentru ca nu ar fi avut din start o sansa de succes. In Franta accesul la promovari profesionale, etc, se face bazat nu pe merit in majoritatea cazurilor, ci pe cine cunosti sau la ce scoala ai fost admis (si la multe scoli de elita tot prin recomandare ajungi). Asta e o problema veche in Franta. De ce credeti ca Franta nu are lideri de calitate la ora asta? Pentru ca e un sistem bazat pe relatii nu prea diferit de Romania si alte tari latine.

        Faptul ca o societate ofera egalitate de sanse nu inseamna ca oricine o sa sara la cap sa si-o si asume.

      • Foarte multi europeni traiesc intr-o realitate care apartine trecutului. Evolutia tehnologica si diminuarea identitatii nationale vor schimba lumea radical. Cine nu va putea sa inteleaga asta va trai ca un zombie intr-o lume pe care nu o vor mai putea percepe. Ideea de natiune , care a avut un anumit rol in progresul economic si social al umanitatii este complet perimata. Natiune, popor sunt concepte abstracte in sine. Ce este Franta, dar poporul francez?Dar Romania? Exista in mentalul colectiv al francezilor ideea ca daca nu esti „francez” nu apartii. Ce inseamna insa sa fii francez? Dar roman? Plecand de aici se poate face discrimare la infinit. Plecand de la ideea asta orice Jacques, care poate fi un francez neinstruit, xenofob si cu intelingenta sub standard poate considera ca este mai bun decat un immigrant cu doctorat. Toata constructia asta a statului francez si nu numai este sortita esecului..

    • George Gafencu ce vorbesti tu e din amintiri din alta epoca. Si sa iti spun de ce. Sunt in Franta de 3 ani si in acest scurt timp, am reusit pe barba mea si multa munca imbinata cu seriozitate, sa intru intr-o institutie publica din Franta, pe un post de cadru pe perioada nedeterminata. Si mai stii ce ? Sunt o gramada de arabi, rusi, polonezi pe functii la fel de importante daca nu mai importante si nimeni nu se simte marginalizat sau exclus.

      Acum draga Jean Lauxerois sa iti impartasesc parerea mea de strain, referitor la patria ta pe care tu o consideri bolnava. Franta este bolnava, dar nu de azi sau de ieri ci de vreo cateva secole. Azi doar se vad efectele unei strategii TOTAL DEZASTRUASE in raport cu celelalte natii si in special cu arabii.

      Mai intai i-ati colonizat, muls de resurse, batut si omorat uneori cand nu va dadeau ce vroiati, si apoi ati incercat sa ii educati in speranta ca un popor mai educat vor uita faradelegile savarsite inainte. Asta e PRIMA greseala capitala.

      Urmatoarea si mai mare este ca dupa ce ati vazut ca educatia nu da rezultatele scontate si unii daca nu toti va urasc de moarte, le-ati redat libertatea si anume independenta de Franta mama. Ati crezut ca aceasta le va sterge cumva sangele din memoria colectiva. Ghinion din nou.

      De ce s-a intamplat asa ? Pt ca ei – arabii de mii de ani asta fac … se omoara intre ei. Apoi mai inventeaza un sistem de numerotatie si o astronomie, apoi iarasi se omoara intre ei pt cateva mii de ani … e firea lor – animalica ar zice unii.

      Noi romanii, i-am vazut de-a lungul vremii … si anume pe fratii lor turci. Unii dintre cei mai fanatici arabi. Timp de sute de ani am stat pavaza si v-am pazit curu de urgiile lor. Cum ? Ei si aici e raspunsul castigator. La oameni care de mii de ani au vazut numai sange si razboi le dai sange si razboi. De ce ? Pt ca ei, ca si cainii, stiu atunci ca nu se joaca cu tine, pt ca tu nu esti o victima, ci un luptator ce ii poate rani daca nu omori.

      Cel mai rau ce puteti face e sa ziceti ce a zis japonezul ala ca aveti flori contra pistoalelor lor. VICTIMA SIGURA scrie mare pe fruntea voastra de francezi in cazul asta.

      Si in nici un caz nu ii aduci la tine in tara si le dai toate drepturile, si ii lasi sa se inmulteasca ca sobolanii. Asta in detrimentul cui ? Al crestinilor catolici si ortodocsi, care ar fi venit in Franta nu sa o cotropeasca sau sa se razbune ci sa o cunoasca si sa evolueze cu ea.

      Ati facut TOTUL CE SE PUTEA FACE sa ajungeti la DEZASTRU. Si asta este din prea mult BINE. Viata buna si traiul tihnit, v-au amortit simturile, v-au dat aripi si fumuri si mai rau, va facut niste zombies. Ca asta vad zilnic prin Paris … niste zombies fara capatai si mi-e mila sincer cum mi-e mila de un om bolnav si napastuit. Cat de ironica e viata asta … si cinica.

      Mai este ceva de facut sa salvati situatia ? Exista solutii dar nu pt voi … Francezii nu stiu sa isi accepte vina … Francezii nu stiu si nu vor sa revina pe pamantul asta al muritorilor de rand.
      Ei prefera sa ramana acolo in sferele lor inalte … Pana una alta aici jos au grija unii si altii sa ii faca sclavi in propria tara.

      • Ca să recapitulăm: în viziunea ta, turcii sunt arabi, iar arabii au o ”fire animalică” prin simplul fapt că sunt arabi. Genetic, adică. Keep up the good work! :P

      • Domnule,

        Felicitari pentru job. Mai departe trebuie sa imi spuneti cam care sunt perspectivele Dv, ca roman sadea care va recomandati, sa ajungeti la nivelurile superioare ale pozitiei, de la director in sus. Daca o sa va uitati mai bine, mai toti sunt francezi sadea, cel putin la a treia generatie.

        Fapt care arata exact punctul pe care incerc sa il fac.

      • Simpatica faza cu „am reusit pe barba mea”.
        Felicitari petntru post,dar cred ca dl Gafencu se referea la antrepenori,nu la functionari publici.
        Oricum e amuzant ca considerati obtinerea unui post intr-o institutie publica ( fie ea si Franta socialista) drept dovada de societate deschisa .

    • pe vremuri, pe cand erau discutii frecvente legate de unde am pleca daca am pleca definitiv din tara, replica frecventa in legatura cu Franta era: ai sa ramai toata viata ta o straina, oricat de francofona ai fi tu.
      si oricat de francofona as fi, am sfarsit prin a le da dreptate.
      intr-un articol recent
      http://www.theatlantic.com/international/archive/2015/10/xenophobia-eastern-europe-refugees/410800/
      exista un grafic legat de „Percent of Respondents in Europe Who Wouldn’t Want Immigrants or Foreign Workers as Neighbors, 2005-2009”
      Tot vestul Europei este roz, in afara de Franta, care este la fel de „intoleranta” ca si Rusia sau Turcia.

      o realitate care arata starea de schizofrenie a societatii franceze. pe de o parte discurs legat de toleranta, valori, etc, pe de alta parte realitatea din tara: nu vrem straini linga noi. sigur, mergem la cursuri de dans african, mancam de la chinezi, ascultam muzica arabeasca, suntem multiculturali. dar nu avem nici un prieten care e african, chinez, arab. nu avem nevoie.

      • Vorbiti despre aceeasi Franta care a ales un presedinte cu origini maghiare si evreiesti, care a avut, sau are, cetateni francezi de origine maghrebina in conducerea ministerelor justitiei sau culturii?

        In Franta pe care o cunosc eu, ATITUDINEA este mai importanta decat gradul de stapanire al limbii franceze, cu toate ca exprimarea corecta a unui strain de origine, atrage simpatie, dar nu ajunge!
        Intre 2 persoane cu competente profesionale echivalente, motivul pentru care un candidat obtine postul si altul nu, este atitudinea, ceea ce omul degaja prin simpla lui prezenta…!

        Nu ajunge, dupa cum ati constatat, sa fi francofon pentru ca „asimilarea” sa se produca in mod natural si firesc…mai trebuie ceva, o comuniune de mentalitati, in lipsa unei mentalitati comune, si asta nu se comanda si nici nu se revendica, dar se poate realiza…

        Mentalitatea franceza este diferita de oricare alta, fascineaza si exaspereaza, de-o potriva, dar nu lasa indiferent pe nimeni!

        • Ela,

          Exact asta incercam sa arat mai sus. Faptul ca vorbesti franceza perfect si ai o cetatenie franceza nu te face sa fii acceptat ca francez. Mai sunt si afinitatile culturale.

          In privinta afinitatilor culturale, cred ca numai grecii pot fi mai xenofobi decat francezii. Aici ai dreptate, afinitatile culturale ori sunt, ori nu sunt acolo, si cei mai multi imigranti nu le pot obtine chiar si la a doua generatie. Am fost in Franta de curand si am avut discutii aprinse pe anumite subiecte. Pentru multi francezi este dupa expresia americana „my way or the highway”.

          Practic francezii pretind tuturor care vin la ei in tara nu numai sa se poarte, insa sa si gandeasca intr-un anume fel care este foarte inconfortabil pentru multi.

          Spre deosebire de ei, americanii au acceptat diversitatea culturala. Au pus numai un anumit set de conduite in public si atat. Nu obliga pe nimeni sa gandeasca sau creada sau sa practice un anume fel de a fi. Aici este succesul multiculturalismului anglo-saxon.

          • Dle Gafencu, cred ca ati pus degetul pe una dintre cauzele esecului multiculturalismului in statele vestice cum ca imigrantii nu au fost niciodata acceptati pe deplin si am vazut cazul sutelor de mii de turci Gastarbeiter in Germania, care au ramas fara cetatenie si drepturi timp de cateva decenii. La fel am vazut in Belgia, cu marocanii si turcii veniti in anii ’60 etc care initial au fost primiti cu bratele deschise, care dupa 10-15ani au devenit tinta atacurilor xenofobe in zone gen Anvers si altele.

            Insa daca acceptati ca genul asta de rezistenta a autohtonilor la elementul strain exista (si rezistenta e mai mare fata de imigrantii mai diferiti cultural/social-veniti din Estul Europei, Asia,Africa,musulmani etc, la fel cum exista si fata de imigranti nemti care traiesc in Franta, ori britanici care traiesc in Spania), de ce credeti ca afinitatile culturale ar nivela genul asta de atitudine? Fiindca respingerea ramane un act unilateral, necontrolat de partea care vrea sa fie integrata, deci probabil ca un roman care are limba, cetatenia, un statut social decent ar avea aceleasi sanse reduse de integrare in Franta, daca este intrun cerc elitist. Iar asta inseamna ca pentru a nu ajunge la discrimnare, xenofobie,rasism, islamofobie etc, multiculturalismul presupune ca majoritatea, daca nu toti, autohtonii sa-i accepte pe noii veniti, iar toti imigrantii sa respecte valorile societatilor care-i primesc.Si credeti ca genul asta de succes exista undeva in lume?

            • Domnule,

              Puneti prea mult accent pe afinitatile culturale. Problema este doar una de toleranta.

              Societatile ango-saxone de peste mari (Canada de limba engleza, SUA, Australia, Noua Zeelanda) au fost bazate pe imigrare.

              In consecinta, nimeni in tarile astea nu poate sa se pretinda nativ (in afara de indienii sau aborigenii nativi). In sensul asta, societatile respective sunt tolerante tocmai prin prisma ca nu exista un element etnic dominant. Exista o populatie majoritara vorbitoare de limba engleza, insa era destul de heterogena (englezi, irlandezi, scotieni, etc), si toleranta la alte modele culturale s-a instituit puternic. In timp, societatea a devenit si mai heterogena prin venirea germanilor, olandezilor, etc.

              Nu aceeasi conceptie exista si in batrana Europa (de acea nici nu am considerat emigratia in Franta, desi vorbesc limba perfect). E o populatie inradacinata, masiva, si care nu accepta nimic care nu arata sau gandeste ca ea. Ori asta este impotriva oricarei tentative de a impune un model multi-cultural. Daca ii este greu unui roman sa razbeasca in Franta, desi e apropiat ca model cultural cu un francez, ce sanse poate sa aiba bunaoara un marocan, fie el si respectand toate regulile de societate? Aici e vorba nu de rasism, ci de intoleranta culturala.

              Vorba lui Creanga, decat cal rapciugos mai bine magar sanatos. Franta ar fi trebuit sa aiba un program de acceptare a muncitorilor straini, insa fara drept de imigrare. Facea tuturor un bine decat sa dea unora un drept ce cetateni de mana a treia.

        • am avut aceeasi impresie ca si cristina : cand vorbeam in franceza li se inmuiau ochisorii,daca era pe engleza eram trata mai distanta.
          Si sa nu uit : daca greseam se gaseau un binevoitor sa ma corecteze.Penibil!
          Oamenii astia si-au facut din limba franceza o religie,oricat or fi ei de atei.

        • opiniile fiecaruia despre Franta sunt mai mult sau mai putin subiective, depind de intamplari personale. dar nu sunt de acord cu dumneavoastra ca integrarea in Franta depinde de o atitudine personala care sa convina mai mult sau mai putin unei mentalitati franceze generale. nu cred ca exista asa ceva. la fel ca si in Romania, poti fi foarte bine integrat intr-un grup de prieteni, intr-o anumita structura sociala, dar asta nu inseamna ca poti fi prieten cu orice roman. a fi francofon, a iubi Franta, nu inseamna a-i ignora problemele si contradictiile. a trai la Paris nu e acelasi lucru cu a trai la Nice; in regiunea PACA intentia de vot pentru FN este de 40%.

          Vorbiti de cetatenii francezi de origine magrebina prezenti in ministere; nu puteti ignora ca exista un motiv politic pentru aceste anagajari intr-un sistem de stat ce se vrea impartial. Nu puteti ignora daca traiti in Franta ca pentru un cetatean francez Ahmed este mult mai dificila angajarea intr-un post oarecare decat pentru un cetatean francez numit Jean.

          http://piketty.pse.ens.fr/fr/articles-de-presse/96 // „Le protocole est simple: on envoie des faux CV à des employeurs en réponse à des milliers d’offres d’emploi, en faisant varier le nom et les caractéristiques du CV de façon aléatoire, et on observe les taux de réponse. Les résultats sont déprimants. Dès lors que le nom sonne musulman, et par dessus tout lorsque le candidat est de sexe masculin, les taux de réponse s’effondrent massivement. Pire encore: le fait d’être passé par les meilleurs filières de formation, d’avoir effectué les meilleurs stages possibles, etc., n’a quasiment aucun effet sur les taux de réponses auxquels font face les garçons d’origine musulmane.”

          • Si eu sunt de acord ca nu e necesara o atitudine personala care sa convina unei mentalitati franceze generale, asta ar insemna ca toti non-francezii ar trebui sa arate, si sa se comporte ca si francezii!:) De fapt, in anumite medii competitive, unele persoane sunt descalificate intai fiindca sunt imigranti (daca e cazul) si e motivul cel mai la indemana. Iar daca n-ar fi asta, ar fi lipsa aceluiasi mediu social, poate lipsa unor asemanari ori a unui trecut comun, sau faptul ca „n-a mancat salam cu soia impreuna cu noi!”, cum ar spune romanul.
            Ceea ce-i bizar e ca teoretic, ar trebui sa-i fie mai dificil unui Ahmed sa se integreze in societatea franceza, insa eu am observat ca practic, romanii (din cauza aceastei confuzii cu romii si romanichel!) au o problema mult mai dificila cu integrarea in Franta!Sigur avem sa-i multumim dlui Petre Roman ptr asta!

  21. O analiză lucidă şi curajoasă. E nevoie acum de oameni echilibraţi şi cu viziune pe termen lung. Franţa a lansat proiectul UE şi acesta e un proiect bun atâta timp cât înlocuieşte confruntarea dintre ţări cu cooperarea. Soluţia păcii nu e integrarea celor de alte culturi în UE, ci construirea de blocuri similare pentru cei din zone apropiate cultural, cum ar fi zona arabă, zona asiatică sau latino-americană şi cooperarea dintre ele. Să-i lăsăm pe fiecare să-şi definească propriile valori. Probabil vor rămâne pe dinafară extremele: fundamentalismele şi totalitarismele. Astea trebuie lăsate în izolare.

  22. Am avut cateva discutii cu francezi si un englez aflati la munca in Luxembourg pe tema „refugiatilor”. Initial mi-au zis ca sunt rasist si le-am spus ca nu sunt de acord ca un milion de musulmani sa fie adusi in Europa in situatie de criza. De exemplu, se stia ca exista o multime de refugiati de ani de zile, exista servicii de informatii care sigur au facut o evaluare a situatiei si noi vedem, dintr-o data, incepand cu luna iunie, ca trebuie sa primim urgent in Europa un milion de refugiati disperati, veniti cu barca peste Mediterana.
    In al doilea rand, Europa este crestina, iar democratia este incompatibila cu islamul unde o femeie este inferioara barbatului, mai ales in fata legii.
    In al treilea rand, este imposibil sa deosebim un musulman pasnic de unul cu idei criminale fata de tot ce este civilizatie vestica, deci daca lasam sa ne intre un milion de musulmani, majoritate barbati tineri, in casa, crestem riscul de atentate.
    In al patrulea rand, exista o propaganda in media europeana sustinuta de politicieni precum Angela Merkel, Hollande, Junker si altii pentru aducerea musulmanilor in Europa. Nu pot decat sa speculez care ar fi motivele pentru care responsabilii politici fac aceasta miscare de amploare. Ideea ca acestia vin „temporar” este o mare minciuna pe care nu o cred decat fraierii.
    Culmea este ca discutiile astea le-am purtat in urma cu 2-3 luni, deci dupa atentatul de la Charlie Hebdo. Francezii au recunoscut ca precedentele valuri de musulmani nu au fost integrati si ca au creat o problema enorma pentru statul francez. Cu toate astea erau favorabili aducerii inca unui val de musulmani in tara lor… Incredibil!

    • ma intreb de ce nu gasesc acest tip de articole in Le Monde sau Le Figaro sau poate nu citesc eu presa care trebuie? S-ar publica aceasta analiza in presa mainstream din Franta?

    • @ RazvanM – și dacă lăsăm încă un milion de candidați să obțină permisul de conducere, crește inclusiv matematic riscul de accidente rutiere :)

      Genul ăsta de comentariu denotă doar talibanism creștin-ortodox. Idiosincraziile occidentale despre egalitatea dintre femei și bărbați nu au acoperire în realitate, iar ortodocșii nu consideră nici ei femeia egală cu bărbatul, în biserică. În asta nu împiedică un stat democratic să funcționeze, pentru că de-obicei Constituția nu e inspirată din Biblie. Sultanatul Oman face excepție, știm deja :P

  23. Ce frumos scrieti in limba romana, domnule Lauxerois, multumesc si pentru forma si pentru continut ( unii autori care s-au grabit sa imbratiseze fara nuante solidaritatea internationalista iresponsabila si calpa cu gloatele de migranti recenti ar putea sa ia notite de la dv., si poate sa isi ceara si scuze de la cititori, ca un prim pas spre redobindirea increderii! ).

    Ma rusinati pe unul ca mine, care fac mai multe greseli de limba decit dv.!

    Mai important, continutul mesajului dv. este ingrijorator si de necontrazis!

  24. Cu legile voastre va cucerim, cu legile noastre va eliminam !
    Cam asta ar fi pe scurt modul de actiune al islamului.
    Articol excelent DAR nu il pricep multi.

  25. Franta a suferit un teribil traumatism, de o violenta si o barbarie inedite!, a fost amputata de 130 de oameni sanatosi, plini de viata, de proiecte de viitor, curmate sec, …, si intreaga lume civilizata se simta orfana astazi…
    Cunoastem criminalii, le cunoastem motivatiile, procedeele, sponsorii, etc., motive intemeiate si suficiente, pentru ca acum sa se actioneze concret pentru anihilarea lor! Aceasta este urgenta!
    Dupa aceea, nu „in loc de..”, se va trece la faza decisiva, adica la perenizarea masurilor de aparare si protejare a cetatenilor, prin politici clare, ferme si aplicate cu strictete, dar nu si liberticide : aceasta cred ca este dificultatea!
    Diferenta majora dintre mentalitatea franceza si cea a altor europeni, de ex a românilor, este aceeasi ca intre „résilience”(transendenta vulnerabilitatii post traumatice, prin tratarea dramei ca pe o provocare din care se extrage forta creatoare, pozitiva!) si „coping”(to cope=a se descurca) …mare!
    Ceea ce este important pentru fiecare dintre noi, la nivelul nostru de competente, este ce invatamant personal tragem din tragediile de la Paris si de la Bucuresti, pentru ca acestea sa nu se mai repete…
    E inevitabil sa nu ne dam cu parerea despre politica si politicieni, sa nu criticam ceea ce s-a facut prost si s-a adeverit criminal, la un moment dat insa, trebuie sa depasim o inertie sterila, in virtutea careia nu amelioram nimic in viata noastra, si sa ne ocupam de noi!
    Ce putem invata, ce avem de schimbat, daca avem ceva de schimbat, ce depinde de fiecare dintre noi…?
    Cand francezii, dupa o asemenea drama, se solidarizeaza, se „resurseaza” imbratisandu-se si imbratisand musulmani in fata camerelor TV, cand ei gasesc forta sa zambeasca „on vous emmerde, nous avons le champagne!”, cautand ce au mai nobil si mai frumos in ei, aratandu-se demni si declarand ceea ce simt : ca nu le este frica!, românii, la fel ca si alti europeni, spun „nu au inteles nimic, o cauta cu lumanarea”!
    Cat este de justa, dar si de constructiva, aceasta concluzie? In ce masura ne ajuta pe noi sa ne amelioram, sa ne tratam propiile probleme eficient, adica nu ca pana acum?
    Nu suntem, un pic ridicoli, atunci cand stim exact ce trebuiau sa faca francezii pe parcursul istoriei lor, ca sa nu fie victima teroristilor islamisti, in timp ce pe-ai nostri tineri ii ucide „numai” coruptia pur-româneasca?

    „Mai mult decât oricând, unitatea europeană este în pericol,

  26. Atata timp cat in fr pentru o talharie se ia cateva luni cu suspendare fara nicio zi de arest, franta nu va putea trece acest hop. S-au statuat atatea legi in favoarea infractorilor, incat situatia nu mai e sub control. Recent au existat greve ale politistilor francezi contra sistemului judiciar (judecatori procurori) care scoteau in evidenta ca infractorii le rad in nas: ei ii prnd, iar judecatorul ii lasa liberi.

  27. “Francezul si spiritul Utopiei.

    Usurinta cu care francezul construieste un sistem social, pasiunea pe care o pune in edificarea lui, fara sa tina seama de datele concrete, ireductibile, este pur si simplu uluitoare. Lipsit de imaginatie metafizica (e incapabil sa inteleaga marile sisteme de tip nemtesc), face in schimb dovada de inventivitate de cum e vorba sa regindeasca societatea: aici nimic nu-i mai sta in cale, nici un considerent, de orice fel ar fi, nici o chemare la “realitate”; se dezlantuie, delireaza in rationamente, isi impinge divagatiile pina la capat fara sa se sinchiseasca de experienta. Are “bun-simt” in metafizica, adica nu e metafizician; dar nu are mai deloc in viziunile lui “sociale”; de aceeea joaca lesne aici rolul de inovator, si de iresponsabil, caci poate sa sustina orice nerozie “generoasa”. Obsesia egalitatii este si motivul pentru care il ispiteste utopia, caci ce e utopia daca nu constructie pura, in sine, pornind de la si nazuind la egalitatea instaurata?

    Ideea centrala a sistemelor utopice nu este libertatea, ci egalitatea. Daca ar fi libertatea, construirea unei utopii ar fi anevoioasa, ba chiar imposibila. In fond, orice utopie reprezinta o serie de postulate la care subscrie numai utopistul (si naivii pe care reuseste sa-i convinga).”

    O nota printre multe altele din „Caiete” (Emil Cioran).

    P.S.
    http://www.grrrgraphics.com/images/suicide_by_political_correctness_ben_garrison.jpg

  28. O mare constiinta europeana . Profesorul Jean Lauxerois despre tragediile contemporane si declinul civilizatiei occidentale

    Dupa precedentul articol aparut pe Contributors.ro in care profesorul Jean Lauxerois isi exprima admiratia pentru lupta remarcabila existenta impotriva coruptiei de la noi (http://www.contributors.ro/editorial/hercule-la-bucure%C8%99ti-impotriva-corup%C8%9Biei/) aducand in acelasi timp un frumos si dezinteresat elogiu Romaniei ( “ Această țară – de câțiva ani încoace îi descopăr substanța și am ales să-i învăț frumoasa limbă – ar putea să fie un exemplu pentru Europa întreagă. ” ), avem acum privilegiul de a ne bucura de un text exemplar in spiritul onestitatii intelectule traditionale altadata, text care porneste de la starea de fapt a societatii si culturii franceze descriind in acelasi timp si in egala masura , starea culturii si civilizatiei europene si occidentale.

    Urmand o veche traditie pe continent , autorul stapaneste perfect totemele culturale fundamentale in acest context si restabileste prestigiul autenticei intelectualitati europene reconectand-o la realitatile prezente sublinind rolul major pe care aceasta ar trebui sa-l aiba in acest prezent atat de tulbure .
    Beneficiind de atu-ul marilor spirite care au capacitatea rara de a exprima elegant , simplu , clar si concis lucruri foarte abstracte, discursul autorului captiveaza cititorul facandu-l partas la explorarea si cercetarea metodica a unei lumi aflate in declin.
    In acelasi timp, si prin natura discursului, il desprinde pe nesimtite de lumea vizibila ( sublunara, ziceau odata anticii ) si ridica perdeaua de ceata si fum a manipularilor contemporane aratand prin focalizari si scanari succesive ce se ascunde de fapt sub cuvinte , imagini, perceptii , reprezentari si mentalitati, dar si in spatele acestora .

    Daca la sfarsitul secolului XIX Sigmund Freud considera deja ca civilizatia inseamna nevroza in raport cu primitivismul si barbaria , fascinanta analiza a profesorului Jean Lauxerois ne demonstreaza ca civilizatia a devenit de mult pentru acestea ( si nu numai pentru ele ) inamicul public numarul unu, o tinta perfecta si o victima ideala pentru ca le ofera , singura si in mod sinucigas, gloanţe pentru armele indreptate impotriva sa.

    Aceasta maniera originala , captivanta si in acelasi non-standard de a provoca opiniile si reactiile cititorului , dar si discernamantul si responsabilitatea lui , este prin definitie una europeana, democratica si umanista semnaland prin contrast pericolele majore ale alienarii contemporane incepand cu nihilismul , cinismul politic , social si cultural, pierderea simtului realitatii, refugiul iluzoriu in spatiul virtual, adictiile contemporane, etc. , atribute definitorii pentru o lume degradata si alienarea generala din cadrul ei.
    Diagnosticul propus in acest caz este unul foarte lucid , dar in acelasi timp constructiv si reformator. Autorul pledeaza de fapt pentru o redefinire a sensului existentei umane , pentru o reumanizare a societatii si o relegitimare morala a actiunilor omenesti intr-o lume in care „moral insanity”, indiferenta morala , cinismul politic si social,etc. au devenit deja megatendite de ordin global . Aceasta stare de fapt este demonstrata de un postulat fundamental a carui respectare, respectiv incalcare , defineste in mod fundamental orice societate din prezentului nostru istoric :

    „ Il n’y a pas de parole publique possible sans une véritable éthique de la parole.”
    Jean Lauxerois

    Am citat din celebrul articol ”Un pays malade”( http://blogs.mediapart.fr/edition/contes-de-la-folie-ordinaire/article/280511/un-pays-malade-de-jean-lauxerois
    ) publicat de autor in 2011 , articol in care acesta pledeaza pentru o etica a responsabilitatii sociale si umane prin recivilizarea , reumanizarea societatilor si reintoarcerea la valorile umane fundamentale.
    Acest tip de miscare culturala ar putea restabili , in sfarsit , demnitatea elitelor intelectuale ale Europei prin pozitionarea lor ferma fata de criza politicii si culturii europene si occidentale si prin restabilirea increderii oamenilor in valorile culturii si civilizatiei atat de greu dobandite, cu atat mai mult cu cat cele mai vechi scrieri ale omenirii converg asupra faptului ca perioadele catastrofice din viata societatilor umane sunt precedate de degradarea generala a acestor valori.

    In sfarsit, si vorbim aici de un fenomen la nivel global, intrebarea este de ce acest tip de analize fascinante nu apar in presa mainstream din Franta sau din alte tari . In viziunea autorului care sub nici o forma nu poate fi banuit de o aderare la teoriile conspiratiei, , raspunsul este dat de indepartarea civilizatiei occidentale si contemporane de natura , cultura si valorile umane traditionale , si de preluarea hăţurilor devenirii sociale de catre structurile impersonale contemporane care echivaleaza cu o decivilizare si o abdicare de la valorile democratiei si civilizatiei traditionale . In acest context , societatile postcapitaliste si postcomuniste pot fi reduse la un numitor comun :

    „ Vai de noi, ameninţaţi, de-acum înainte, de limba de lemn şi sabir, urmări ale analfabetismul funcțional înfloritor, care face imposibilă gândirea personală și exprimarea fiecăruia. Suntem ameninţaţi deopotrivă de gândirea unică, răspândită de autoproclamate şi pretinse elite, înfiripate de aceleaşi veşnice figuri, omniprezente în mass-media, care împun o cenzură invizibilă, un fel de « cenzură albă », nu departe de spalarea de creier într-un regim totalitar.”

    Foarte interesant este faptul ca, desi in contexte independente si din perspective complet diferite , viziunea profesorului Jean Lauxerois (ancien Directeur de programme au Collège international de philosophie, Paris – https://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Lauxerois
    ) are puternice corespondente cu viziunea profesorului Peter Gross (Director of the UT School of Journalism and Electronic – http://www.cci.utk.edu/users/peter-gross
    ) , specialist in comunicarea internationala cu acccent pe Europa de Est , care a analizat aceste probleme la nivelul societatii romanesti :

    „ Nu, cultura este principala problemă. Ea definește modul în care lucrează sistemul politic sau alte sisteme și instituții ale unei societăți. Asta e cheia, cultura, nu sistemul! Noi studiem întotdeauna mass-media din punctul de vedere al sistemului şi asta ne dă o imagine a arhitecturii sistemului, dar nu ne spune cum sunt legăturile între diferitele părți ale sistemului și cum lucrează el. Așa că nu politica, nu economia, nu alte lucruri care de obicei definesc un sistem sunt principalii vinovaţi de starea mass-media, ci cultura, valorile, atitudinile, pentru că asta se traduce în practici și aici e problema cea mai mare”.
    Peter Gross – Întoarcere în laboratorul românesc. Mass-media după 1989 (Editura Nemira, 2015 )

    Revenind la subiect, demersul profesorului Jean Lauxerois , atat de lucid si de remarcabil in analiza de bisturiu a fragilei noastre linii de univers european, ramane unul decisiv pentru echilibrul valorilor si ordinea morala europeana , semnaleaza una dintre cele mai puternice crize ale sistemului european, dar tocmai de aceea nu se incadreaza in curentele culturale dominante acum in Franta sau in tarile europene.

    La nivelul cel mai profund, este vorba de un autentic semnal de alarma si de un adevarat ultimatum moral generat de pericolul iminent al unei « decivilizări » inedite la nivel local, european si mondial care poate fi contracarat doar prin revenirea la matca naturala si reintoarcerea la adevarate valori umane.

    De la cosmarul unei lumi si al unor societati in care poate ajunge sa dicteze primitismul, barbaria si nebunia si in care moartea unor fiinte umane devine o simpla statistica , reintoarcerea la o lume si la o societate in care exista o legitimare morala, pragmatica , cognitiva, emotionala ,etc. a actiunilor omenesti devine o etapa obligatorie daca mai vrem sa mai existam ca civilizatie pe acest Pamant care este si trebuie sa ramana al oamenilor , si nu trebuie sa devina cu totul altceva.

    Sa ne bucuram ca avem ocazia deosebita de a ne intalni la noi acasa nu numai un mare ganditor contemporan care face cinste tarii sale ,prin ceea ce englezi denumesc fair-play , iar tara domniei-sale se numeste atat de frumos „noblesse de lèsprit” , cu atat mai mult cu cat in acest caz formularea este cat se poate de adecvata naturii si culturii autorului ( http://www.sudouest.fr/2011/08/10/lecon-de-philosophie-avec-jean-lauxerois-471133-2080.php ) care ne-a impartasit si bucuria de a descoperi tara noastra si de a admira aici ceea ce multi dintre noi nu mai reusesc , nu mai pot , sau nu mai vor sa vada .

    Profesorul Jean Lauxerois cunoaste foarte bine atat ideologia comunista exportata de comunisti la nivel global si fascinatia exercitata de aceasta asupra intelectualilor occidentali , cat si ingineria sociala sinistra prin care s-a construit comunismul in Romania si nu numai aici. La nivel global, si prin marturia unor asemenea personalitati cu aceeasi legitimitate morala , credibilitate, onestitate intelectuala si sociala, lumea contemporana devastata de ura, catastrofe sociale si de cea cea mai profunda criza morala cunoscuta de Europa si de Occident dupa 1945 , poate redeveni ceea ce a fost doar prin redescoperirea dimensiunii umane, cultivarea onestitatii individuale si transparentei sociale .
    Este mesajul final al unei mari constiinte umaniste si europene intr-o lume degradata in care oamenii sunt condamnati la anxietate, alerta generala si sentimentul iminentei de catre structurile impersonale care le decid destinul.

    Sergiu Simion
    http://sergiusimion.blogspot.ro/2015/11/o-mare-constiinta-europeana-profesorul.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Jean Lauxerois
Jean Lauxerois
Filosof, scriitor şi traducător. Fost membru al « Collège International de Philosophie », la Paris, unde a predat filosofia la nivel universitar, a tradus Platon, Aristotel, Sofocle, Heidegger, Adorno. Scrie despre etica, arta şi teoria culturii. Cea mai recentă carte, publicată în 2011, La Beauté des mortels, este un eseu despre gândirea greacă si importanţa ei pentru lumea contemporană. Vezi si http://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Lauxerois

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro