vineri, august 19, 2022

Gala Premiilor UNITER. Între revizuire și schimbare

Ce a dorit, în mod specific, ediția a XXX a, aniversară, a Galei Premiilor UNITER? Când spun și scriu în mod specific, am în vedere felul în care a aspirat ea să fie altfel prin raportare la modelul Ion Caramitru. Care, de altfel, și el a fost supus revizuirii, din voința și cu acordul marelui actor, încă de la edițiile din 2020 și 2021 ce au căzut în grija regizorală a lui Bobi Pricop și în care regretatul președinte al UNITER și-a cedat din atribuțiile de amfitrion și de prezentator unui voice-over.

Ca și la celelalte 29 de ediții anterioare, misiunea Galei a fost aceea de a evidenția și premia excelența. O excelență așa cum a fost ea aproximată de un juriu de nominalizări (de data aceasta ceva mai credibil în subiectivul inerent al opțiunilor sale) și de juriul final care, mie cel puțin, mi-a provocat noian de interogații. Legate de gust, de informare, de competență, de seriozitate chiar. Și cum oare să nu îmi pun astfel de întrebări câtă vreme respectivul juriu socotește cu cale să premieze o carte mustind de inexactități flagrante?

Pe lângă această misiune principală, dusă, de bine, de rău, la bun capăt, în conformitate cu declarațiile noii conduceri a UNITER și ale noului regizor artistic, binecunoscutul și iconoclastul Radu Afrim, Gala, desfășurată la începutul lunii iulie în sala Palatului Culturii din Bistrița, a mai avut alte câteva obiective. Le voi analiza în cele ce urmează.

De câțiva ani buni, mai exact din 2007, când a avut loc la Sibiu, Gala Premiilor UNITER s-a desfășurat și altundeva decât în Capitală. Și nu obligatoriu în orașe în care există deja teatre profesioniste. Iată că acum, după ediția din anul 2018 ce s-a consumat la Alba Iulia, Gala a ajuns la Bistrița. Dincolo de bunăvoința evidentă a autorităților locale, care au contribuit, și nu cu puțin, la susținerea financiară a evenimentului, s-a avut, desigur, în vedere stimularea ideii de a se crea în frumosul burg transilvan un nou teatru. Ideea pare că s-a concretizat deja, noul Teatru a dobândit certificare administrativă. E de sperat că va avea și actori, și regizori, și, mai ales, public. Toți și toate de calitate. Chiar dacă publicul  prezent în seara Galei în sala Palatului Culturii s-a dovedit destul de rece și de reticent. Să fi fost oare numai vina lui, să fi fost eminamente oare culpa TVR care ne-a arătat celor rămași acasă și mulțimea de locuri goale sau să aibă și organizatorii, și desfășurătorul Galei niscaiva vinovății? Știu încă de pe vremea Altfestului, ctitorit acolo în urmă cu ani de Alina Moldovan, Mihai Iancu ca și de bistrițeanul Gavril Țărmure că lucrurile stau cu totul altfel. Că oamenii locului vor la teatru.

Ediția a XXX a și-a propus să îl comemoreze pe Ion Caramitru. A făcut-o prin cele câteva cuvinte rostite de marele actor Marcel Iureș, și el interpret al lui Hamlet în varianta Ciulei, după ce în versiunea Tocilescu- Caramitru-Dan Grigore a fost un admirabil Horatio. L-am văzut pe Marcel Iureș mai emoționat decât oricând. A mai făcut-o prin versurile eminesciene rostite de criticul Marina Constantinescu și printr-un pasaj din Shakespeare readus pe scenă de noul președinte al UNITER, scenograful Dragoș Buhagiar.

În ediția ei de anul acesta, Gala a dorit să atragă atenția asupra noii generații de creatori. Or, aici e aici. E de domeniul evidenței că avem și buni tineri actori, și buni tineri regizori, și buni tineri scenografi. Cine nu are ce face și varsă lacrimi de sânge, că așa dă bine, pe tema viitorului pretins, imaginar, fals incert al teatrului românesc nu face decât să mai ilustreze o dată marea farsă a aflatului în treabă la români. De altminteri, o bună parte dintre nominalizații din acest an au fost recrutați din rândul tinerilor și foarte tinerilor. Repet, nu asta este problema. Nu talentul. Problema nu rezidă nici în sistemul Bologna. Care a stabilit doar că învățământul superior se organizează în trei cicluri. De Licență, de Masterat, de Doctorat. Durata fiecărui ciclu fiind la latitudinea fiecărui guvern. Dovadă că nu a  fost nicidecum greu ca, de anul viitor, să se treacă la 4 ani de studiu la ciclul de licență.

Grav cu adevărat e că mulți dintre acești tineri actori nu își prea află rostul. Pe șleau spus. Nu au unde să muncească. Și îi am în vedere pe cei cu adevărat buni. Nu și pe aceia ce au dobândit o diplomă în condițiile în care s-au înființat mai peste tot, și unde vrei, și unde nu, școli de teatru. Locuri unde nu se întâmplă nimic notabil și unde anual trebuie salvate normele profesorilor. Mulți dintre acești profesori fiind făcuți peste noapte, mulți dintre ei nefăcând diferența dintre Sică Alexandrescu și Dan Alecsandrescu, mulți dintre ei profesioniști mediocri, mult prea mulți posedând doctorate ca vai de mama lor, rod al circulației circulare. Adică al unor perfide înțelegeri amicale de genul vin eu la tine și tu la mine. A unei forme de corupție. Mă gândesc la acei tineri învățăcei ce nu prea își mai găsesc de lucru și aceasta nu fiindcă nu ar avea pile, cunoștințe, relații. Ci deoarece Teatrele nu mai au cum să îi absoarbă. Aici e nevoie, pe lângă semnale de alarmă, pe lângă manifeste și Gale, de implicare. A UNITER în primul rând. Care ar cam trebui să devină și un organism al tinerilor.

E de sperat că dl. Buhagiar a privit cu luare aminte, chiar cu îngrijorare, sala în care s-au desfășurat în urmă cu vreo două-trei luni alegerile pentru noul Senat (care, hélas!, e tot cel cam vechiuț și gerontocratic) și pentru noul președinte și s-a înspăimântat constatând faptul că adunarea părea a fi una mai curând a Casei de ajutor reciproc a pensionarilor. Și problema nu se rezolvă, domnule Buhagiar, prin plasarea în fruntea bucatelor a aripii revoluționar-gălăgioase a criticii teatrale.

Radu Afrim, în calitate de regizor artistic, al Galei a intenționat o revizuire a formei artistice a Galei. A specificului ei de spectacol. Radu Afrim și, pesemne, și cei care au optat pentru el au avut în vedere succesul regizorului în reformarea Galei HOP. S-a recurs la doi prezentatori. Doi nu doar foarte buni, ci și frumoși tineri actori – e vorba despre Raluca Aprodu și Emilian Oprea- pe care i-aș fi dorit totuși un pic mai dezinvolți, mai puțin dependenți de un text scris de alții. Momentele artistice au fost mai numeroase ca în alte dăți. S-a cântat, s-a dansat. Numai că, după momentul Arthur Pasecinic&ZeylaTomlyn, după scurta secvență de musical în onoarea lui Răzvan Mazilu, după cele două-trei cântecele ale Adei Milea cu bune trimiteri la actualitatea imediată, scena a fost preluată mult și abuziv de trupa Iarba Fiarelor și de actorul Cezar Antal. De gemetele și zgomotele acestora. Se poate că or fi pe placul lui Radu Afrim, însă ele nu s-au dovedit defel pe placul publicului. Semn că regizorul se cuvine să mai învețe a negocia în astfel de situații cu el însuși. Fiindcă doar așa s-ar evita impresia de monotonie, de vechi care doar mimează noul și nu îl conține aievea. Așa cum s-a întâmplat la această ediție a Galei.

Ceea ce am văzut mi s-a părut, din păcate, în descendența zicerii lui Caragiale. Aceea cu revizuitul și schimbatul. Da, Gala are nevoie de o schimbare. Autentică. În profunzimi. Și nu doar de una de formă. Nu doar pe ici, pe colo. De schimbare au nevoie și premiile. Au apărut realități teatrale noi. Modalități de expresie estetică determinate de evoluțiile tehnicii. De evenimente. De societate. Ele nu pot să fie evidențiate doar prin premii speciale. Dispunem de compozitori talentați de muzică de scenă. Avem light-designeri și sound-designeri. Mulți și buni creatori de mișcare scenică. Autorii de costume s-au despărțit în multe cazuri de cei specializați pe decoruri. Se cuvin, așadar, create și instituționalizate premii noi. Care să nu fie la discreția Senatului UNITER. Care s-a dovedit că poate avea umori și năzdrăvănii precum aceea extrem de condamnabilă de a nu fi acordat anul acesta premiul pentru întreaga activitate critică. Pe ce motiv? Doar fiindcă așa a crezut nu știut care persoană țâfnoasă? Reamintesc că ultima mare reformă a nomenclatorului de premii s-a petrecut la ediția din anul 2003. Atunci când s-a operat distincția dintre roluri principale și roluri secundare.

La finalul Galei, dl. Dragoș Buhagiar a ținut un foarte frumos discurs. A pledat pentru unitatea breslei. A ținut să precizeze că teatrul românesc are nevoie de toți. Chiar de toți, domnule Buhagiar? V-ați pus, de când sunteți președinte, vorbele în practică?

Aveți grijă să nu cădeți în capcana lungului drum al vorbei către faptă!  

P.S. Presa locală a dezvăluit cu lux de amănunte misterul locurilor goale. Dacă așa stau cu adevărat lucrurile cum scriu ziariștii locului, UNITER are o bilă neagră.  

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro