luni, septembrie 25, 2023

Gala UNITER 2017 – Ceea ce nu puteam să îmi imaginez vreodată

Decizia organizării Galei prin care UNITER a celebrat și recompensat excelențele anului teatral 2017 la Alba Iulia a fost determinată de împlinirea a 100 de ani de Românie Mare.
Celor care mai au încă dubii, fie ele reale sau numai simulate, referitoare la legătura dintre Marea Unire- Teatru și sus-menționata hotărâre, mă mulțumesc să le reamintesc rolul avut de arta Thaliei în păstrarea conștiinței naționale a românilor din Imperiu. Turneele marilor companii bucureștene private, câteodată chiar ale Teatrului Național din București, toate primite și resimțite ca veritabile sărbători ale românității, dar și eforturile vizând înființarea, conservarea și dezvoltarea unui fond teatral românesc la Arad, orașul în care s-au întâlnit și sfătuit adesea intelectualii- îndeosebi profesori, gazetari sau preoți- cu politicienii-arhitecți ai miraculoasei Adunări populare ce a avut loc la Alba Iulia la data de 1 decembrie 1918 sunt dovezi incontestabile ale legăturii dintre acest magnific act de conștiință națională și arta Thaliei. Am avea oare vreun motiv săne mire că îndată după actul fundamental al Unirii una dintre primele griji ale României întregite a fost înființarea la Cluj a Teatrului Național din localitate (prima reprezentație a avut loc la data de 1 decembrie 1919) și a Universității ‘’Daciei Superioare’’ (deschisă oficial pe 1 februarie 1920) După părerea mea, nici unul! Ambelor revenindu-ne misiunea sacră de cultivare și slăvire a limbii române.
Celor care se tot întreabă, mai curând cu gândul de a se afla bășcălios în treabă, de ce Gala UNITER 2017 a avut loc într-un cort și nu într-o sală, le-aș putea răspunde în mai multe feluri.
Fie spunându-le, simplu, că la această oră Alba Iulia încă nu dispune de o sală de spectacole adecvată. Sunt mai mult ca sigur că o va avea chiar mai curând decât am crede-o. Cele câteva ore pe care le-am petrecut în Alba Iulia regăsită complet schimbată față de felul în care o știam pe vremea în care mergeam la olimpiadele școlare-faza județeană – la renumitul liceu Horia, Cloșca și Crișan, la felurite competiții artistice între formații teatrale de elevi ( ca orice critic care se respectă am jucat și eu în adolescență teatru !) iar ceva mai încolo spre a rezolva felurite treburi administrative ale familiei- da, sunt născut nu foarte departe de Alba Iulia, în Cugirul care astăzi nu mai este pentru mine decât o amintire și locul în care îmi sunt înmormântați părinții- mi-au oferit prilejul unei surprize agreabile de mari proporții.
Fie reamintindu-le că, la puțină vreme după ce a fost izgonit din lăcașurile de cult, spectacolul teatral și-a aflat locul în stradă.
Fie citând gândurile unor mari regizori care au înnoit arta dramatică a secolului al XX lea și față de care cea din veacul nostru a contractat imense datorii de onoare, pe vecie nerambursabile. Regizori care nu pierdeau nici o ocazie să ne spună că teatrul nu se confundă nicidecum cu o clădire.
M-am bucurat să fiu prezent la Gala de la Alba Iulia. Mi-a făcut o mare bucurie să văd că, dacă pe scenă Regele moare, în viață și la moment de sărbătoare maestrul Victor Rebengiuc este același mare înțelept și artist generos cu tânăra generație. Inzestrări care l-au făcut să fie unul dintre cei mai iubiți rectori ai UNATC. Că Mariana Mihuț, excepționala Marguerite din remarcabilul spectacol de la TNB, a rămas și astăzi personajul meu de carte. Care vorbește exact atât cât trebuie. Chiar dacă bucuria i-ar da dreptul și să fie altfel. Că Ileana Stana Ionescu poate preda oricând și astăzi, la cei 80 de ani ai domniei-sale, lecția rostirii clare și că se simte în lumina reflectoarelor la fel de bine și de emoționată ca în vremea primelor succese de la Reșița, de la Piatra Neamț și de pe Prima Scenă a Țării. Anton Tauf a izbutit să ne și emoționeze, dar și să ne smulgă un zâmbet, deși motive omenești l-au pus în situația de a ne putea trimite numai o scrisoare. M-a încântat bucuria Adei Lupu, directoarea Naționalului din Timișoara, care și-a văzut îndeplinit visul. Un premiu UNITER, premiul cel mai mare, pentru un spectacol produs de Teatrul pe care îl conduce și îl reconstruiește de câțiva ani buni încoace. M-am bucurat de victoria unui prieten – e vorba despre Bogdán Zsolt- care de când slujește Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a făcut imens pentru strălucirea artei Thaliei în România. Am ascultat vrăjit muzica lui Marius Mihalache care, sunt sigur, dacă ar fi fost să-și facă voia, ne-ar fi cântat până dimineață. Aș mai putea să evoc momente în care, vorba lui Nicu Alifantis, fericirea m-a dus în sus. Nu înseamnă că nu au existat și clipe de dezamăgire. Acelea în care mi-am văzut pronosticurile infirmate. Dar și în aceasta rezidă farmecul Galei.
În urmă cu mulți zeci de ani în urmă, descopeream plăcerea de a fi spectator de teatru, cum spuneam, într-un oraș muncitoresc din județul Alba, Mai întâi în fața micului ecran. Din când în când mergeam la câte un spectacol care mai ajungea și în urba mea natală. Mi-l amintesc și acum pe Ștefan Bănică, pe vremea când încă mai era actor al Giuleștiului, jucând în Escu. Nu bănuiam atunci nici că voi ajunge critic de teatru, nici că în Capitala județului meu de baștină se va organiza marea sărbătoare anuală a Teatrului din România.
UNITER a depășit pe 7 mai 2018 puterea mea de închipuire.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro