miercuri, februarie 19, 2025

Gânduri despre Dan Petrescu la împlinirea a 75 de ani

Scriitorul Dan Petrescu a împlinit pe 26 februarie 75 de ani. Frumoasă, delicată și complicată vârstă – în funcție de om. A fost unul dintre tinerii intelectuali ieșeni activi în revistele culturale Dialog și Opinia Studențească reținuți și anchetați de Securitate începând cu 18 mai 1983. Dan Petrescu, Luca Pițu, Sorin Antohi, Liviu Antonesei, Alexandru Călinescu, Liviu Antonesei, Dan Alexe, Mihai Dinu Gheorghiu ș.a., vor fi identificați după revoluție drept o comunitate. „Grupul de la Iași” ar fi reprezentat o „întâlnire unică și imprevizibilă a unor oameni care gândeau la fel” (în formularea lui Dan Alexe), dar și „un mit cultural cu dimensiuni politice” (Sorin Antohi) a cărui imagine a fost „impusă definitiv în spațiul public” după căderea comunismului[1]. Paradoxal, relevanța simbolică a Grupului, de comunitate liberală contraexemplu la Școala de la Păltiniș, va fi percepută de abia în anii 2000.[2]

Dintre intelectualii ieșeni treziți în zorii zilei de 18 mai 1983, Dan Petrescu a dus iconoclasmul (nu doar politic), autonomia interioară și manifestările ei subversive, dimensiunea ludică a spiritului regăsită și în umor ori ironie, instinctul rebel cu variante refractare și recalcitrante, cuprinderea și claritatea culturală, care îi caracterizau pe toți, cu diferite măsuri, până la explicitul afront anticeaușist și anticomunist care l-a transformat în disident.

Dan Petrescu se aflase în vizorul Direcției I-a, care se ocupa de opozanți, înainte de reținerea lui din 1983. Într-un raport din 27 martie 1981, fusese deja semnalat că ar scrie un roman autobiografic „în conținutul căruia ar face referiri tendențioase la unele probleme social-politice din țara noastră”[3].

În 1984 va intra și în atenția Direcției a III-a, ca urmare a legăturilor stabilite de el și de soția lui, Tereza Petrescu, cu fratele acesteia, Ioan Petru Culianu, aflat atunci în Olanda. În raportul din 11 ianuarie 1984 cu propuneri de începere a urmăririi informative, ofițerii de securitate notează urmărirea lui Dan Petrescu într-un dosar de contraspionaj „întrucât a apărut ca legătură a lectorilor francezi Mathieu Jean[-] Noël și Romain Rechou [Réchou]”. Aceleași măsuri au privit-o și pe soția sa, „care are un frate Culianu Ion-Petru rămas ilegal în străinătate și stabilit în Olanda și cu care întreține legături frecvente prin intermediul celor doi lectori”.[4]

Citez documentul de mai sus mai ales pentru a introduce nota olografă de pe margine, a ofițerului care conducea supravegherea: „Atunci când am discutat acțiunea, am indicat sarcini și măsuri în vederea compromiterii sale sau a influențării – cât de cât – pozitive. Apreciez că atât pe Petrescu Dan cât și pe soția sa putem să-i mai avertizăm de câteva ori fără a influența concepțiile lor [subl.mele]”. Dan Petrescu le oferise deja ocazia „avertizării lui”[5] și le va asigura satisfacția de a-și face meseria și de atunci încolo[6], inclusiv prin pregătirea unei acțiuni penale[7].

Prudența comentariului este desigur neobișnuită. Ea se regăsește și în acțiunile ofițerilor menite să prevină radicalizarea familiei Petrescu. La 5 mai 1984, Direcția a III-a trimitea Inspectoratului Județean Iași-Securitate o adresă în care atenționează:

„Prin măsurile pe care le vom întreprinde în continuare asupra familiei Petrescu din Iași, să nu dăm nici o posibilitate de a acționa ostil intereselor țării noastre de către ei și legăturile pe care le au în Occident. În acest scop să nu li se îngrădească sub nicio formă posibilitatea de a lucra și câștiga în mod cinstit – conform pregătirii lor (subl.mea)”.[8]

Ar rezulta că ofițerii percepuseră psihologia refractară a urmăriților și țineau cont de ea. Aveau la îndemână probe la vedere astăzi, după deschiderea Arhivei Securității. Printre altele, la dosar se află o copie a „Scrisorii trimise Domnului Nicolae Dan Fruntelată de Dan Petrescu”, pe care o reproduc cu multă plăcere. Prin cuvintele și tonul ei, aceasta răzbună obediența aproape generalizată a acelor vremuri:

“Stimate Domnule Redactor șef [“Domnule” subliniat de securist!],

În fața repetatelor atacuri pornite din inspirata pană a protejatului Dumneavoastră Artur Silvestri, și dirijată împotriva domnului Ioan Petru Culianu, am onoarea de a vă cere să respectați legea presei actualmente în vigoare și să publicați neîntârziat în revista pe care o conduceți următoarele câteva precizări […]; subsemnatul împreună cu familia șî un grup de prieteni suntem chiar în momentul de față victime ale unei anchete severe a Securității, care, în cursul prechezițiilor efectuate la domiciliile noastre, a căutat exact aceleași material de care se servește angajatul Dumneavoastră: ce explicație puteți oferi la aceasta? Personal, țin să subliniez că în cazul în care voi fi acuzat penal de a-mi fi informat cumnatul de cele ce se întâmplă la revista « Luceafărul », ori de faptul de a fi deținut așa-zisă « literatură subversivă », voi cere cu tărie la rândul meu ca același tratament să se aplice și revistei « Luceafărul » și celui care semnează în paginile ei cu numele Artur Silvestri.

Precizez în încheiere că prezenta este o scrisoare deschisă și că în situația nepublicării ei întocmai cum este scrisă, potrivit cu prevederile Legii presei, voi lua măsurile pe care le voi crede de cuviință împotriva revistei « Luceafărul » și a numitului Artur Silvestri personal.

Fără nicio stimă, Dan Petrescu, 24 mai 1983”.[9]

Radicalizarea lui Dan Petrescu. Disidența din ultimii ani ai deceniului comunist

Dan Petrescu va continua în anii următori astfel de jocuri de-a „pisica cu pisica”. În anii 1988 și 1989, va trece de la afronturi la manifestări abrupte de opoziție. La începutul lui 1988, va acorda ziaristului Gilles Schiller un interviu al cărui titlu din Libération, „Ceaușescu nu e singurul vinovat!”, reprezenta deja lèse majesté. Într-un alt articol, publicat în același an, pe 15 februarie, în Libération, „Mic studiu de anatomia răului”, intelectualul ieșean condamna sistemul ticăloșiei selectate „după chipul și asemănarea celui ce-o dictează”. Alt interviu, înregistrat la Iași în luna aprilie 1988, acordat agenției franceze de știri Gamma, va fi difuzat pe TV France 3 și la Europa Liberă după un an. El surprinde perfect obsesiile momentului: cozile au devenit o instituție națională, climatul de disperare a ajuns să le schimbe oamenilor până și fizionomia. Dan Petrescu a început să scrie împreună cu Liviu Cangeopol (se succedau la mașina de scris a primului, așa cum Dan Petrescu mai făcuse cu Sorin Antohi, scriind despre Jurnalul de la Păltiniș) dialogul devenit ulterior cartea Ce-ar mai fi de spus în primăvara lui 1988. Înregistrarea textului inițial pe casetă, în lectura lui Dan Petrescu, se va finaliza în toamna aceluiași an, va ajunge pe la Crăciun la Paris prin lectorița italiană Anna Alasio, care i-a dat-o Monicăi Lovinescu. În 1989, după ce înregistarea fusese transcrisă de Dan Alexe, emigrat în 1988, convorbirea avea să fie publicată în revista Agora. Mai multe fragmente au fost citite pe post de Monica Lovinescu.

O altă scrisoare deschisă, adresată or­ga­ne­lor de represiune, a ajuns la Europa Liberă pe 30 august 1989. În ea, Dan Petrescu condamna persecuțiile împotriva prietenilor săi și, cireașa de pe tortul deconspirării, enumera ofițerii de securitate care-i urmăreau și anchetau pe tinerii iconoclaști de la Iași.  La începutul lunii octombrie a acelui „ultim an”, Dan Petrescu a intrat în greva foamei. Va iniția o declarație împotriva realegerii lui Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general la cel de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român și va strînge o listă de semnatari care începea cu Doina Cornea. Declarația va fi difuzată la postul de radio de la München în ziua de 9 octombrie 1989[10]. În luna noiembrie 1988 va semna  Apelul pentru organizarea zilei de acțiune România. Ziua aleasă, 15 noiembrie, afirma solidaritatea internațională cu muncitorii brașoveni ieșiți pe străzi cu un an înainte.

Pentru a ne întâlni cu „Dan Petrescu al acelui timp”, revin la interviul dat de el ziaristului Gilles Schiller[11]. Următorul fragment aduce în fața cititorului stilul lui Dan Petrescu, într-o anumită măsură chiar „stilul Grupului de la Iași”: radical dar relaxat, cu mult conținut în formulări simple, de un umor grozav, dar parcă discret. Iată:

„Noi în mo­men­tul de faţă alcătuim un soi de enclavă în această parte geografică a lumii, dar îmi place să cred că după un anumit principiu, pe care l-aş numi al vaselor comunicante, nu e departe vremea când ne vom pune la unison cu ceea ce se întâmplă în zona noas­tră geo-politică. Este adevărat că această enclavă despre care vorbesc capătă în momentul de faţă un caracter de albanizare forţată. De aceea îmi permit să spun că, dacă preşedintele Nicolae Ceauşescu a acuzat pe patru dintre cei şase demnitari de partid, care i-au adresat o scrisoare de a fi agenţi ai diferitelor puteri, în mod logic mi se pare că şi el însuşi este un agent, şi anume agent albanez”[12].

Fostul disident după revoluție

Dacă aș face o ierarhie de notorietate între disidenți, subiectivă și bazată exclusiv pe impresie, dar nu gratuită, aș susține că în primele luni ale anului 1990, Dan Petrescu se afla pe un loc trei, după Doina Cornea, marea eroină a ultimului deceniu comunist, și a lui Paul Goma, eroul celui precedent[13]. Activismul său din ultimii doi ani fusese larg mediatizat prin Europa Liberă și deci faptele sale erau vii în memoria oamenilor. A fost aproape inevitabil ca imediat după căderea regimului să fi fost cooptat în Consiliul Frontului Salvării Naționale din Iași. A demisionat curând, când l-a văzut cucerit de fidelii fostului regim. A fost apoi numit ministru adjunct al Culturii, sub mandatul lui Andrei Pleșu. Și-a păstrat spiritul limpede și s-a exprimat public, precum îi era felul, asupra veninului răspândit în viața publică de indivizi precum Cornel Vadim Tudor. A fost atacat fără încetare în ziarele Frontului (precum Azi) și ale ultranaționaliștilor de tranziție. A fost dintre puținii demnitari români (de fapt, eu nu știu un altul) care a cerut demisia ministrului de Interne în urma conflictului de la Târgu Mureș. S-a sesizat ziarul Adevărul, instalat deja pe frontul antimaghiar[14].

S-a retras din viața politică, care-i era în fond familiară temperamental, pentru una culturală, apropiată profesional. A fost director al Muzeului Literaturii, apoi s-a refugiat într-o activitate și mai retrasă: director la Editura Albatros, redactor la Nemira, apoi la Polirom.

***

Dan Petrescu la 75 de ani! Am povestit doar partea fără-de-egal a personalității lui. Mi-aș dori ca alții să discute virtuțile prozatorului, ori ale polemistului. Articolele sale aveau o aciditate reconfortantă precum spuma din paharul de șampanie al lucidității. Sunt și episoade eșuate în povestea lui, dar și ele vorbesc despre o viață de om. Gândindu-mă la Dan Petrescu, ajung să mă întreb: cum s-ar măsura, oare, viața unui om?


[1] Certificatul de naștere ar fi fost „un proces verbal de percheziție”. În ordinea citatelor: Dan Alexe, „La moartea lui Luca Pițu”, 15 iunie 2015 – https://moldova.europalibera.org/a/27073108.html; „Povestea Grupului disident de la Iași”, 20.12.2004 – https://www.ziaruldeiasi.ro/iasi/povestea-grupului-disident-de-la-iasi~ni3ji2;  Andrei Muraru, „Retorica dosarelor. Documente disparate și memorii individuale privind « Grupul de la Iaşi ». O incursiune neexhaustivă în arhiva poliției politice”, în Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Șandru (coord.), Revoluția din 1989. Învinși și învingători, Editura Polirom, Iași, 2020, p. 258.

[2] Pentru o prezentare consistentă a Grupului de la Iași în riglă istorică vezi din nou Andrei Muraru, „Retorica dosarelor….”, pp. 254-280.Pentru paralela cu Școala de la Păltiniș, vezi Gabriel Andreescu, Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţă intelectuală sub regimul communist,Polirom, Iaşi, 2015, pp. 235-236.

[3] Idem, f. 13.

[4] Arhiva CNSAS, Dosar I 146674, Vol. 4, privindu-l pe Petrescu Dan, f. 1.

[5] Nota-Raport din 6 iulie 1983 care înregistra că la controlul efectuat asupra cetățeanului francez  Roumein Réchou, lector la Universitatea din Iași (la data de 15 mai 1983, la PCFF Otopeni) „au fost găsite înscrisuri cu conținut necorespunzător care au fost confiscate”. S-a stabilit că una dintre scrisori era adresată de Dan Petrescu, cumnatului său Culian Ioan-Petru pentru a fi trimisă la postul de radio Europa Liberă, „fapt recunoscut ulterior în anchetarea sa, urmând a fi avertizat” (Idem, f. 26).

[6] Adresa Unității speciale “S” (se ocupa de scrisori) din 14 februarie 1984, destinată  Inspectoratului Județean Iași, anunța că „Pe linia prevenirii racolării și instigării în scopuri ostile a unor oameni de artă și cultură din țara noastră” intrase în posesia unui material sensibil. O persoană necunoscută din Olanda era preocuptă să facă public, în presa occidentală, „cazul” scriitorului Dan Petrescu, „sistematic persecutat”, căruia „ autoritățile locale nu-i permit stabilirea în municipiul Iași”, iar editurile îi refuză „tipărirea unui volum al său premiat” (Idem, f. 82).

[7] La 7 iunie 1984 a fost completat un proces verbal „de constatare a efectuării unor acte premergătoare în vederea strângerii datelor necesare începerii urmăririi penale a lui Dan Petrescu, care s-a întâlnit cu un lector francez în parc” (Idem, f. 140).

[8] Idem, f. 113.

 [9] Idem, ff. 21-22.  Neprimind răspuns, Dan Petrescu se va adresa în aceiași termeni președintelui de atunci al Uniunii Scriitorilor, Dumitru Radu Popescu: „Domnule Președinte Popescu, Cred că am așteptat suficient până la această dată ca revista « Luceafărul » a Uniunii pe care o conduceți să facă dovada respectării statutelor acesteia și a Legii presei în virtutea căreia ea funcționează[…] În fața acestei situații de fățișă defăimare și calomniere, precum și intoleranță agresivă din partea revistei « Luceafărul », cred că este de datoria mea să vă cer, în măsură în care Uniunea pe care o conduceți patronează într-adevăr revista în cauză, să interveniți hotărât să faceți totul pentru sancționarea revistei « Luceafărul »  și anumitului Artur Silvestri personal, sau, dacă mai logic vi se va părea, să schimbați patronajul pe care formal Uniunea Scriitorilor îl exercită asupra revistei « Luceafărul » […] În speranța unei rezolvări autentice, cu stimă provizorie”, Dan Petrescu, Iași, 1 iulie 1982 ( Idem, ff. 23-24).

[10]  Declarația a fost semnată de Doina Cornea, Mariana Marin, Gabriela Iavolski, Lidia Ungureanu, Gina și Dan Sămpălean, Dan Petrescu, Luca Pițu, Alexandru Tacu, Liviu Antonesei, Giani Amarandei, Filip Răduți. Alte persoane și-au anunțat adeziunea ulterior: Elisabeta Culianu Petrescu, Alina Tacu, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Dorin Spineanu, Nicolae Panaite, George Pruteanu. Această a doua parte a listei nu a putut trece granița.

[11] Avea să reluat pe postul de radio Europa liberă la 9 octombrie 1989.

[12] „Nu lui Ceauşescu!”, 10 Octombrie 2009 – https://jurnalul.ro/scinteia/aici-radio-europa-libera/nu-lui-ceausescu-523502.html.

[13] Exista o oarecare ingratitudine în ce privește recunoașterea publică a disidenței. Un motiv a fost exaltarea postrevoluție. Mihai Botez, atât de important prin construcția sa doctrinară anticomunistă a fost minimal invocat, căci se afla de trei ani în Statele Unite. Un alt motiv: narcismul nevindecabil al intelectualilor care luminau spațiul simbolic. Vasile Paraschiv, acel muncitor plin de candoare care luptase peste 20 de ani cu regimul, fusese trimis repetat în închisoare, suferise internarea în spitalul psihiatric, fusese răpit, supus torturii a rămas mult timp în umbră. Este pilduitoare consultarea revistei 22 din primii ani.

[14] Mai pe larg, execuția operată de Cristian Tudor Popescu : „Dan Petrescu afirmă în «22» din 20 aprilie că evenimentele de la Tg. Mureș ar fi determinat, într-un stat normal, demisia ministrului de interne. Într-adevăr, nu trăim înt-un stat normal, pentru că altfel declarațiile dumisale, deplorabile politic și urmate de explicații care nu pot fi calificate decât ca impertinente, ar fi trebuit să-i aducă demiterea și nu admonestare. Nu mi-am putut închipui că intelectualismul snob poate să ducă până la atrofierea simțului național. Și când mă gândesc că i-am citit cu interes prozele din volumul de debut colectiv al «Albatros». (Cristian Tudor Popescu”, Adevărul, 25 aprilie 1990, p. 1, 3).

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Ce pacat ca Grupul nu s-a inchegat politic, nu a incercat sa si construiasca ceva dupa 1989 !
    Sigur, a face politica presupune un anumit temperament, o chemare, curaj… Ca de la vorba la fapta …
    Daca trebuie sa admitem ca fiecare om trebuie sa-si urmeze propriul drum/chemare nu putem totusi sa intelegem pasivitatea si incapacitatea intelectualilor romani in a se organiza-mobiliza politic.
    Si aici Doamnele s-au dovedit mai curajoase si inspirate. Ma gandesc la Ana Blandiana si Alianta Civica, cu un mare impact in epoca, esuata pana la urma din cauza ambitiilor neinspirate ale lui Stealian Tanase si Nicolae Manolescu, care au facut un partid varsat la scurt timp in cloaca PNL…
    Si povestea continua …

  2. Felicitari scriitorului Dan Petrescu pentru implinirea frumoasei varste de 75 de ani! Un om de curaj, printre putinele exceptii din acele timpuri, cand mai toti tremuram de frica.
    Sa-i dea Dumnezeu inca multi ani, sanatate, energie si curaj!
    Nu este la varsta la care, asa cum considera multi, trebuie sa renunti. Dimpotriva, cei care au trait si inteles bine cum stau lucrurile in Romania, care au minte si caracter, pot contribui esential la ceeace ne chinuim sa facem de 34 de ani, dar ne iese din ce in ce mai rau…

  3. Mulțumesc, dragă Gabriel, pentru tot bilanțul ăsta pe care nu știu dacă l-aș mai reface în condiții identice.
    Errata: Elisabeta Culianu este probabil Therese-Adela Petrescu (n. Culianu), adică Tess, pe scurt.
    Fragmente din dialogul cu Cangeopol au fost citite la „Vocea Americii”, nu de Monica – ea avea alți clienți, mai importanți.
    Primul ziar care s-a sesizat de declarațiile mele contra Vetrei Românești (făcute de la Budapesta, unde participam la reconcilierea intelectualilor din ambele țări, pe fondul evenimentelor de la Tg. Mureș!) a fost „Dimineața” lui – vai! – Al. Piru, de pe str. Roma – singurul sediu de presă cu pază militară pe atunci, fosta locuință a lui Paceba.
    Te îmbrățișez cu drag,
    Dan

    • O, dragă Dan, pot să sărbătoresc: iată un semn de la tine!
      Mulțumesc și în numele cititorilor pentru corecturi.
      Este bine de știut care a fost primul care a dat cu piatra. Apoi, s-a stat la coadă.

      Îți urez multă sănătate și dorință de vorbă.
      Gabriel

  4. Personal am rezerve fața de unele personalitati amintite in articolul omagial, cu certitudine binevenit.
    Numele lui Mihai Botez nu il putem disocia de cel al sotiei sale, arhitecta Mariana Celac, sora lui Sergiu Celac translatorul de limba rusa si engleza al lui Ceausescu , primul ministru de externe in guvernul Roman si ulterior ambasador al Romaniei in Irlanda si Marea Britanie.
    Nu inteleg de ce nu putem spune nici acum intregul adevar despre mecanismul care a condus la eliminarea de fațada a catorva personaje din anturajul apropiat al clanului Ceausescu.
    Pana la spectacolul din decembrie 1989 scenariul a fost minuțios conceput la mai multe maini si proiectul de pulverizare economica si sociala a țarii a fost cu precizie matematica desenat la scara impusa.
    Nu doar Iliescu trebuie chemat in fața instantei ci si membrii guvernelor Roman 1 si 2.
    La inceputl sinistrului deceniu se pleca din țara efectiv doar cu „semnatura de fidelitate” in cateva luni de la depunerea cererii. Se goleau laboratoarele de cercetare si romanii care facusera puscarie pentru ca ii intorsesera sarbii pe granita ,se uitau crucindu-se cum le dadeau americanii vize de stabilire in țara unchiului Sam..

  5. Astazi, Ionuț Vulpescu m-a convins ca metastazele post-comunismului cu specific romanesc sunt incurabile si agonia pacientului se va perpetua pentru inca doua sau trei generatii.
    Ionut Vulpescu este dovada vie a predictiilor lui Brucan
    https://www.ionutvulpescu.ro/avangarda-cu-ionut-vulpescu-invitat-presedintele-ion-iliescu/.
    Logoreea lui Iliescu este insuportabila in forma si continut.
    Sper ca ” luarile lui de cuvant”, confesiunile, declaratiile, se vor studia la cursurile de sociologie si psihologie pentru ca sunt un exemplu de constructie verbala tipica pentru un dictator manipulator, viclean, cinic, mitoman, lipsit de empatie, atheu ,
    care a indraznit sa vorbeasca despre Iertare in fața unui theolog.
    Este foarte interesant faptul ca odata cu instalarea la putere a liberului cugetator Iliescu Ion ,MIstii au facut brusc o pasiune pentru studiile theologice.
    Intrebare inutila: De ce a raspuns Ana Blandiana ,poetesa disidenta muza a lui Gogu Radulescu, invitatiei avangardistului Ionuț Vulpescu?
    Rasuns: De aia si degeaba .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Andreescu
Gabriel Andreescu
Activist român pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar. Astăzi, este asociat Scolii Doctorale a Universitatii de Vest, Timisoarai și este membru activ al mai multor organizații de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica și politica memoriei ș.a. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Andreescu

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro