joi, martie 28, 2024

Gânduri despre utilitatea moralelor

Când țara în care trăim a ajuns la o răscruce de drumuri și suntem puși în fața unei alegeri importante ar putea fi de folos să ne gândim la felul în care acceptăm ce este bine și ce nu.

Este simplu să ne trăim viața reactiv, cu o morală utilitaristă, câtă vreme e liniște în țară. Putem fi chiar și eficienți în atingerea scopurilor noastre. Nu este însă la fel de clar dacă direcția pe care o ia societatea în urma practicării generalizate a unei astfel de morale permite păstrarea condițiilor de liniște.

Pe de altă parte, trăirea autentică permanentă, conştientizarea scopului vieţii în background-ul oricărei activităţi de zi cu zi și asumarea unei hotărâri de tip deontologist (fie și de uz privat, decuplată de sistemele morale publice) este epuizantă şi nu pe măsura puterilor tuturor. Ea duce şi la scăderea eficienţei acţiunii lumeşti obişnuite, la „scoaterea din mână” în privinţa abilităţilor banale, cel puţin până când persona nu se disciplinează pe sine suficient de mult, la scara de timp a unei vieți, sau societatea în ansamblu nu se civilizează, la scara de timp a proceselor istorice.

Sistemul de porunci (legi divine deontologice, morala pe care o constituie) şi tehnologiile ritualului religios sunt instrumentale pentru reamintirea la scară mică a sensului, a vieţii structurate, depline. Oricât ar părea de contraintuitiv, a te strădui să respecţi reguli imposibil de respectat cu totul (condiţia umană rămâne oricum mai degrabă nerespectarea lor), a-ţi întări autocontrolul, voinţa, a-ţi destructura poftele, a lucra la un internal enhancement opus alternativei siliconizării diverselor părţi corporale sau medicaţiei virilităţii decuplate de procreere, este floare la ureche comparativ  cu efortul de raportare continuă pe cont propriu la transcendent. Respectarea unor porunci morale este o soluţie suportabilă şi convenabilă multora. Ea poate fi asumată în mod sincer şi fără să devii excesiv de frustrat voind să ai ceea ce nu eşti capabil sau capabilă, niciodată sau încă (fără să riști, așadar, să te ratezi existențial).

Omul are fiinţă (este om) tot timpul doar în măsura în care are o morală construită privată sau internalizată din una publică ancorată în transcendent prin care luptă să se smulgă din condiția de animal. Fără o morală de acest tip omul poate fi (poate avea fiinţă) cel mult episodic, când e bântuit de vreo angoasă, sau de alte stimulente, bahice de exemplu, ori revelatori existenţiali. Trăirea fiinţei depinde atât de sinele personal, cât şi de sinele transcendent, orice întrerupere a raportării la transcendent ţinând de patologia fiinţei, de căderea în diferite grade şi moduri din ea.

Avantajul confesiunilor creştine în raport cu alte religii vine din caracterul practic al fiinţei asumate şi căutate de creștini. Perspectivei creștine asupra ființei i se corelează funcțional teoriile filosofice despre ființă așa cum se alătură vorbirea despre iubire într-un cuplu iubirii efective – e un semn mai degrabă fie de mândrie a îndrăgostiţilor, fie de degradare a trăirii lor urmată de încercarea disperată (dar naivă, auto-înşelătoare) de recuperare a trăirii autentice prin discursivizarea lor (şi cazul teologiei teoretizante academice, o îndepărtare de teologie în fapt).

Nu morala în sine este valoroasă (nici măcar cea creştină luată separat de proiectul creștinesc de viața), ci doar morala ca parte dintr-un proiect de înfiinţare a omului de către sine însuși.

Miza moralelor, a celei creştine în particular, este evoluţia omului în timpul vieții lui sau ei de la animalitate la o stare spiritualizată. Miza evoluţionismului ca ideologizare a teoriilor evoluţiei biologice, ca formă de scientism, este ancorarea definitivă a omului în animalitate. Nu trebuie confundate teoriile evoluției, care descriu niște procese naturale și culturale, cu evoluţionismul ca program socio-politic barbar, anti-spiritual și anti-cultural. Este responsabilitatea oamenilor de ştiinţă care cercetează procesele evolutive să se delimiteze de evoluţionism, de discursurile retorice în stil Dawkins-Dennet, aşa cum este responsabilitatea ecologilor să se delimiteze de ecologism (ceea ce nu înseamnă că nu îl pot asuma și pe acesta în calitate de cetățeni, la fel cum pot asuma și evoluționimsul, fără însă să poată exista un transfer legitim de autoritate de la ecologie la ecologism, de la teoriile evoluției la evoluționism, de la știință la ideologie).  Evoluţionismul ca discurs pseudo-explicativ de reducere a umanului la natural este o aberaţie intelectuală din aceeaşi specie cu socialismul ştiinţific, de adepţii căruia a şi fost încurajat şi folosit în România pentru legitimarea ateismului ca program public de educație.

Mulțumită unor domni precum Richard Dawkins sau Daniel Dennett, mulțumită ateiștilor materialist științifici românie activi în comunism, a devenit neonorant să fi numit evoluționist.

Darwin nu și-ar fi permis să afirme, cum a spus Dennet la Universitatea din București, că „există un suflet. Este alcătuit din 100 de trilioane de celule și nimic altceva. Și asta e bine, pentru că suntem mecanisme formidabile”. N-ar fi făcut asta nu pentru a proteja sensibilitatea credincioasei sale soții, ci pentru că era un om de știință. Pentru a respinge afirmația lui Dennet nu e nevoie decât să observi eroarea de aplicare a cuvântului „suflet” în științele cogniției („suflet” nu este un termen teoretic al acestor științe) și eroarea de a enunța propoziții normative în cadrul unei științei, altele decât standardele etice ale științei („e bine că suntem mecanisme formidabile” nu este o propoziție a științelor cogniției, un fapt științific demonstrat, cât despre cultura „formidabilului” ea e în stilul știrii despre găina care a născut pui vii).

O aberație la fel de mare, dar pe dos, este creaționismul. Acesta nici măcar nu merită o discuție.

Din această perspectivă proiectele de explicare biologică a apariţiei moralelor sunt sortite eşecului din start. Dacă putem explica în vreun fel este o eventual printr-un process de evoluție culturală. Rămân totuşi interesante teoretic și tentativele de explicare biologică, atâta vreme cât nu sunt transferate ideologiei. Ele sunt tentative de explorare a limitelor raţiunii umane, uneori doar jucării intelectuale, alteori și cu oarecare valoare practică în conceperea politicilor publice într-o societate în care libertatea credinţei şi necredinţei sunt asigurate constituţional. Semnificaţia acestor proiecte explicative, chiar şi a a celor pseudo-explicative ca evoluţionismul criticat mai sus, ţine de asigurarea condiţiilor de posibilitate politică ale credinţei (pentru cei mai comozi), adică a libertăţii politice totale pentru mase (libertatea politică totală e oricum disponibilă pentru cei cu potenţial de martiri, dar câţi sunt aceştia?). Așa cum libertarianismul este de mare folos românilor ca o contrapondere provocatoare la vocaţia slugărniciei, ducând poate în timp spre o libertate responsabilă, ne-manelizată şi neconsumistă ca rezultat net (cu o vieţuire întru friptane şi merţane mai puţin compulsivă).

Diversitatea încercărilor de construcţie a unor morale alternative la cea creştină şi de explicare prin evoluţie biologică și culturală a apariţiei moralelor este un semn de libertate care întăreşte bisericile în cel puțin două moduri:

  • Obligând creștinii la problematizare intelectuală, la dezvoltarea grupului intelectualilor de formație științifică în Biserică după lichidarea în masă a tuturor intelectualilor creștini în perioada comunistă.
  • Mai profund, oferind chiar spaţiul de manifestare a libertăţii de a crede şi de a fi creștin, eventual de a fi unul ortodox. Aceste ispite şi provocări vremelnice (morale, isme, forţări explicative dincolo de ce poate ştiinţa) trebuie depăşite, dar ele ca provocări au valoarea lor prin faptul că depăşirea lor întăreşte şi persoanele şi instituţia Bisericii.

Orice morală poate fi periculoasă din motive diferite în funcţie de morală. Moralele religiose, în particular cea creştină, prin respectarea formală sau folosirea lor perversă pentru crearea unui sistem politic autoritarist sau totalitar (în special într-o societate lipsită de libertate politică). Celelalte morale – de la caz la caz (în general prin utilizarea lor ca instrument într-un joc de putere), dar adesea prin îndepărtarea oamenilor de transcendent, prin riscul desfiinţării lor ca oameni (chiar dacă îi transformă, eventual, în comunişti de “omenie”).

Pe de altă parte, orice morală poate fi şi utilă. Morala creştină dacă este ancorată în proiectele personale de viață (morala ca tehnică de ancorare în transcendent), nu în degradante și periculoase proiecte politice (cazul recent al domnului Ponta – un sincretism între comunism și legionarism, de excepțională valoare științifică deoarece confirmă empiric, alături de cel al lui Putin, teoriile despre înrudirea fundamentală dintre cele două ideologii), iar moralele de alte feluri şi proiectele de construire şi explicare a moralelor – ca piese prin care se construiește un spaţiu de libertate necesar oricărui proiect de viață neanimalică al oamenilor neînclinaţi spre sacrificiu total (adică al majorităţii oamenilor), piese necesare oricărui proiect democratic de înfiinţare, de trăire autentică personală și socială.

În termenii schițați aici alegerea politică de anul acesta este între posibilitatea unei vieți autentice în democrație, niciodată asigurată în afara unui efort personal permanent, și certitudinea leneșă a unei trăiri lipsite de responsabilitate morală, dependentă de impostori paternaliști. Pentru persoanele cu adevărat libere această alegere nu are nici o miză, ei și ele își vor continua proiectele personale în orice condiții, iar greutățile chiar îi vor stimula. Ea este însă decisivă pentru toți ceilalți, mai puțin puternici, pentru toți oamenii statistic normali, și prin urmare pentru țara ca întreg.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Foarte interesante consideratii! Tiens, ieri la B1, Presedintele Basescu a marturisit inocent ca l-a pacalit pe Ponta cand cu actul acela de cohabitare. „Am fost politician mai BUN decat el”. Dar oare politician „BUN” este cela care il trage in piept pe calalalt? Șmecherul este „bun”? Este permisa viclenia? Este BUN, „binele” conjuctural? Chestii de meditat, chiar in oarecare urgenta.
    Despre „reguli”. Ar trebui sa gandim raportul subiect-Lege ca pe ceva in miscare: daca apesi prea tare pe caracterul „legalist” al normei risti sa transformi subiectul intr-un soi de automat moral, care „face binele”- care il executa (ptr ca asa e „Porunca”), fara ca el, subiectul, sa se schimbe in vreun fel. Este starea actuala a omului religios. Te duci la biserica, faci gesturile…etc. Daca, invers, dai autonomie morala subiectului, obtii ce vedem la Basescu: omul joaca dupa regulile sale (si nu dupa Lege) care nu sunt impartasite de partenerii de joc. Este un „jucator” autist care-si face mendrele in deplina impunitate. Cele doua ipostaze se pot si cupla: nu e deloc exclus ca B sa faca si „binele”- dar dupa capriciile sale, cui vrea muschii lui. Comertul cu „Poruncile”, de care ziceti, nu este deci nici „executarea” binelui, poruncit, ca pe o partitura scrisa de altcineva, dar nici a propriei morale subiective. Poti, de pilda sa-ti destructurezi poftele sau sa-ti sporesti autocontrolul. Asta te va face „virtuos” pe cont propriu, cum e culturistul care face muschi la sala. Problema e insa sa devii „virtuos” prin exercitiul raporturilor cu ceilalti. Poti sa fii „destept” impotriva celorlalti- e cazul nostru. Dar poarta ingusta ar fi sa fii PENTRU ceilalti. Ceilalti, „societatea” cum se zice, sunt sursa de moment a Legii. Din „societate” ne vine presiunea legalista, (chit ca autorul initial a fost Altcineva). Ar trebui deci respectam Legea, dar lasand loc individualismului, subiectivismului, si pan`la urma amoralismului IN MISCARE. Pentru asta ar trebui insa ca polul social sa ramana legalist, cu consecventa. Daca ne permitem sa acceptam socialmente si institutionalmente viclenia, de pilda, falsificam acest caracter. Polul amoral nu mai are CE sa interiorizeze, si CUM sa se transforme. (Ar fi mai multe de zis…)

  2. Se poate discuta… Americanii spun „nu poti face omleta, fara sa spargi ouale”. Se spune si „La razboi, ca la razboi”. Razboiul de independenta sau razboiul de reintregire a Romaniei au fost bune sau rele? Au fost razboaie, au provocat multa suferinta, au murit oameni…

    Daca vrei sa fii boxer, trebuie sa intri in ring si sa lupti, incercand, conform regulilor, sa-ti invingi adversarul. Desi se poate intampla sa-l nenorocesti, pe viata, pe acel adversar. Sau se poate intampla sa pierzi. Oricum, a lovi un om cu pumnii nu poate fi considerat moral…

    Poti intra in politica de bunavoie, avand idealuri inalte si tintind functii inalte (pentru a materializa acele idealuri). Dar se poate intampla sa dai inapoi si sa spui ca te-a invins sistemul. Pe de alta parte, poti sa inveti „regulile jocului” si, coborandu-te la nivelul adversarilor si infruntandu-i cu „armele jocului”, poti reusi sa faci ceva bun pentru societate, pentru evolutie.
    Cine e de condamnat? Cel care renunta sau cel care, in final, reuseste sa aiba rezultate pozitive (pentru multi altii).

    Din punctul meu de vedere, apartenenta Romaniei la UE, Parteneriatul Strategic cu SUA, independenta Justitiei si a serviciilor de siguranta nationala sunt rezultate pozitive.
    Nu merg atat de departe incat sa spun ca „scopul scuza mijloacele”, dar, pana la urma, rezultatele conteaza. Iar daca un om moral isi asuma un soi de imoralitate ca sa aiba rezultate pozitive pentru multi, poate fi o forma de altruism. Nu spun „eroism”, fiindca ar suna pompos.

    E usor sa scriem (sau sa vorbim) despre moralitate, „de pe margine”. Insa e mai greu sa facem, intr-un moment de rascruce, o alegere (responsabila) ce va avea un rezultat pozitiv (poate, indepartat).
    Istoria se „ajusteaza” la 50 de ani (sau mai mult) dupa consumarea unor decizii sau fapte esentiale… cand se desecretizeaza anumite documente sau inregistrari.

    Cat despre „morala crestina”, ea poate fi un „cod de conduita” care sa formeze „oameni buni”. Dar sa nu uitam ca-s putini sfinti ce propovaduiesc „morala crestina”. Cei mai multi propovaduitori sunt doar oameni, supusi greselii si pacatului. Fac si ei o meserie.

    • Domnule Decebal,

      Orice fel de moralitate isi are si exceptiile ei.

      Sa presupunem ca unteti pe o strada cam dosnica si un talhar vrea sa va bata si sa va jefuiasca. Ce faceti? Sunteti un bun crestin si il lasati sa va bata (ba chiar ucide daca are asa cheful) sau luptati cu pumnii si picioarele ca sa va protejati poate familia si persoana?

      Majoritatea sistemelor morale ar justifica actiunea Dv de a va apara (mai putin ceva filosofii ca jainismul). Ceea ce nu ar putea justifica nici un fel de morala este excesul de forta sau zel pe care l-ati depune atata vreme cat va aparati. Daca va frecati mainile bucuros dupa ce ati aplicati exces de forta impotriva unui amarat mai slab ca Dv, nu sunteti cu nimic mai bun ca el.

      De aici se trage concluzia ca exista o linie foarte subtire intre a adera la un cod moral si a il incalca.

      Exemple ca cel de mai sus pot fi foarte multe.

      Unde morala crestina pacatuieste este faptul ca nu permite nici un fel de exceptie la morala ei.

      Chiar la Biblie scrie „intoarce si obrazul celalalt”. De cate ori am auzit preoti ortodocsi cu urechile mele care spuneau in biserica unei femei abuzate fizic de sot ca asa a dat Dumnezeu si trebuie sa indure situatia si sa asculte de sotul ei… Asta in loc sa confrunte ticalosul sau sa indemne biata femeie sa se adreseze autoritatilor dupa ani de zile in care a fost un sac de box pentru ticalos, uneori zilnic.

      Cel mai rau este cand abuzurile sunt ascunse sub principiile moralei. Sute de ani biserica crestina a acceptat sclavagismul ca pe ceva normal, ba inca gasisera explicatii si in Biblie pentru ea. Unde erau moralistii la vremea aceea cand este clar ca a avea o alta fiinta umana ca sclav era profund inuman si imoral?

      • Articolul este bine scris, are multe puncte tari, dar era nevoie de asemenea observaţii. Morala creştină este cea mai bună în aceeaşi măsură în care un ţăran consideră că porcul său are şunca cea mai bună.

      • Morala zisa „crestina” permite abateri. Nici nu are incotro, de altfel, pentru ca e intre-doua: 1. Legea („Poruncile”) exterioare, si 2. propriile legi (adica aceleasi, dar auto-nome, provenite din propria constiinta morala, si nu din exterior). Adica e una (o morala) de tranzitie, intre cea a Legii care ar „scadea” si una autonoma care „creste”. Ce se intampla pe scena publica de la noi este ca nici macar pe cea „veche” nu am asimilat-o…Suntem un neam pre-moral. Adica problema libertatii nu se pune, pentru ca nu e liber acela caruia i se dicteaza legi, ci acela care le produce din sine. (Pe alea „bune”, adica). Ar trebui ca d-nii intelectuali sau Biserica sa secreteze o pozitie lucida, lucrurile au ajuns mult prea departe in ultimele zile.

      • „Daca va frecati mainile bucuros dupa ce ati aplicati exces de forta impotriva unui amarat mai slab ca Dv, nu sunteti cu nimic mai bun ca el.”

        Ba da, pentru ca:
        1. El este agresorul iar eu m-am aparat (nu l-am incitat eu sa ma atace).
        2. Nu stiam la ce nivel era dispus sa duca agresiunea (eventual crima?).
        3. De multe ori excesul de forta este inevitabil (in situatii limita).
        4. Daca atacatorul este mai slab ca mine si totusi ma ataca inseamna ca nu este doar amarat ci si prost… Iar prostia se plateste.
        Sau: ghinion, s-a luat de cine nu trebuia!

        • Undeva, la punctul 3, as adauga si adrenalina, care, in situatii limita, poate prelua „prim-planul”, in fata ratiunii. Aceeasi adrenalina, pana revine la valori normale, poate genera si acel „frecat bucuros al mainilor”, imediat dupa intamplare. E posibil si ca, dupa ce nivelul de adrenalina scade, sa regreti forta excesiva si sa gandesti ca puteai sa-l lovesti mai cu mila pe agresor. Iar acel regret te-ar plasa, poate, in randul oamenilor morali. :)

        • Domnule IosiP,

          Din punct de vedere al unei morale profane, nu este nimic gresit cu ceea ce spuneti mai sus.

          Insa din punct de vedere al unei morale spirituale, crestine sau nu, este profund gresit si o sa va spun de ce.

          Scopul suprem al oricarei religii sau practica spirituala este salvarea sufletului. Sufletul nu se poate salva daca nu intra in comuniune profunda inainte de moarte cu o esenta divina.

          Mai toate credintele religioase si practicile spirituale propovaduiesc calmarea sufletului printr=o forma de meditatie, si rugaciunea e una din ele.

          Ori daca mintea omului zburda ca o maimuta intr-un copac, niciodata nu o sa atinga nivelul de calmare ca sa vada ceea ce trebuie sa vada ca sa ajunga la comuniune.

          Or, in prisma la ceea ce am spus mai sus frecatul mainilor dupa ce ati casapit pe cineva e o forma de mandrie care exact o sa tulbure mintea, si care probabil arata o trasatura de caracter.

          Pentru ca faptul respectiva sa nu produca alte urmari, daca mie mi s-ar intampla asa ceva as continua ziua (sau incerca sa) ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat…

          In legatura cu excesul de forta, au fost niste procese extrem de mediatizate de curand in SUA in legatura cu o lege extrem de controversata in Florida legata de legitima aparare, Legea respectiva e controversata tocmai pentru ca permite excesul de forta in cazuri ambigue. Asa a ajuns un adolescent negru care mergea acasa sa fie provocat de un super-zelos aegnt de paza si impuscat mortal in conditiile in care adolescentul nu era nici macar inarmat. Sau un alt adolescent a fost impuscat de un batran intr-o parcare, tot neinarmat, pentru ca avea muzica prea tare in masina. Batranul a sfidat facand parada de arma din dotare si de aici a pornit toata aiureala… Astfel de legi nu sunt morale, pentru ca permit abuzuri mascate. Vorbesc de legea „stand your ground” din Florida….

          • Domnule Gafencu,

            Cunosc cazurile pe care le-ati enumerat si cred, intr-adevar, ca este vorba de excese si/sau interpretari la limita legii. Eu m-am referit insa strict la exemplul pe care l-ati dat: „Sa presupunem ca unteti pe o strada cam dosnica si un talhar vrea sa va bata si sa va jefuiasca”.
            Sper ca sunteti de acord ca situatiile nu sunt similare.

            P.S. Am trecut printr-un astfel de incident si va rog sa ma credeti ca doar interventia sotiei mele l-a scapat pe agresor de daune fizice ireparabile: daca era dupa mine i-as fi infipt individului bara metalica (gasita intamlpator, si cu care m-am aparat de agresiune) in ochi!

      • Domnule Gafencu,

        Exact despre „exceptiile moralitatii” vorbeam si eu. Si sunt de acord ca „linia rosie” e subtire. Esential este cine hotaraste pe unde trece acea linie rosie. Putem judeca deciziile (sau moralitatea) unui politician pe baza codului nostru moral propriu si pe baza unor informatii pe care le avem, la un moment dat. Dar putem gresi. Cata vreme nu suntem „in papucii” acelui om si cata vreme nu avem toate informatiile, judecata noastra poate fi stramba.

        Cat priveste exemplul cu talharul, eu nu vorbeam despre legitima aparare (care este si un concept juridic bine definit). Eu vorbeam despre intrarea benevola in „joc” si despre utilizarea regulilor si armelor jocului pentru a obtine un rezultat pozitiv si, eventual, altruist. Vorbeam despre faptul ca rezultatul obtinut poate fi moral, chiar daca regulile si armele jocului sunt imorale. Sau amorale.

        „Cel fără de păcat […] să arunce cel dintâi piatra” spune Biblia. Foarte multe personalitati publice (politicieni, jurnalisti, analisti, reprezentanti ai societatii civile, oameni de afaceri etc.) nu dau dovada ca ar cunoaste si ca ar adera la acest principiu. Un principiu moral, as zice.

  3. Eu unul am retinut concluzia: „pentru persoanele cu adevărat libere această alegere nu are nici o miză, ei și ele își vor continua proiectele personale în orice condiții, iar greutățile chiar îi vor stimula.”.

    Iar de turma (scuzati: de tara ca intreg) nu-mi pasa – se complace in aceasta stare deci nu merita mai mult!

  4. Cui ii este adresat acest excelent text – pentru care eu va multumesc si va felicit! – dle V. Iordache?
    – celor carora le suscita interogatii existentiale pasionante, de genul celei formulate de Heidegger (inspirat de Leibniz) „Warum ist überhaupt Seiendes und nicht vielmehr Nichts” (De ce exista ceva (fiintare) in loc de nimic?)…si care ma indoiesc ca ar vota vreodata PSD?
    – celor care au DEJA certitudinile si referintele morale strict crestin-ortodoxe, si care, paradoxal, reprezinta partea cea mai fragila si mai usor manipulabila a societatii, tocmai ei fiind adeptii convinsi (isterici?) de justetea exclusiva a politicii PSD!?
    Sunt indignata de irosirea de talente pe care o constat…
    Situatia actuala a Romaniei reclama, de urgenta, pragmatism si eficacitate maxima, din partea tuturor celor capabili sa influenteze mentalitatile, si care nu asociaza binele tarii cu victoria PSD la alegerile prezidentiale!
    Cred ca este, ori prea devreme, ori prea tarziu, pentru discursuri filosofice: tara arde!
    Strategia PSD este, pana acum, exemplara si in acord perfect cu mentalitatea majoritatii romanilor votanti, carora li se vorbeste simplu si extrem de clar, „pe limba lor”:
    -alegerea sloganului „mandru ca sunt roman”, este perfecta in contextul in care aparteneta la natiune este singura valoare care le-a mai ramas oamenilor…se vor tine cu dintii de ea!
    -discursul controversat al apartenetei religioase a viitorului presedinte al Ro este o alta idee sclipitoare a ganditotilor PSD, fini psihologi si excelenti cunoscatori ai mentalitatii predominante!
    La aceste provocari concrete, oamenii de bine se intrec in dicursuri principiale si umaniste, pe care doar ei si cei deja aflati in opozitie (in sensul larg…), le inteleg!
    Ce impact real poate avea indemnul la respectul moralei crestine, pentru un adorator de moaste? Pe buna dreptate, acel roman nu se va considera vizat!
    Ar fi insa posibil ca, acelasi om sa-si modifice votul, daca i s-ar explica si exemplifica concret si cu vorbe simple, ca Ponta are cateva defecte capitale si incompatibile cu morala crestina….nu?

    • @ Ela

      Cine sa explice si sa exemplifice concret si pe ce canale de comunicare?
      Probabil ca „antibasistii” nu privesc decat Antena 3 si Romania TV, iar cei care utilizeaza internetul nu intra pe contributors.ro sau pe hotnews.ro decat ca sa infiereze „basistii”, in comentarii.

      Va inchipuiti un „anti-pontist” care sa fie lasat sa-si sustina convingerile intr-un studio cu Gadea, Badea, Ursu si Ciuvica, acasa la Antena 3? A, daca ajunge sa se supere „dom’ profesor” pe „dottore”, e posibil sa se schimbe „linia”. La fel si la Romania TV, daca se supara domnul Ghita pe domnul Ponta, e posibil ca domnul Ciutacu sa faca spume in alta directie.

      Insa, pana la o cotitura pe piata media, „basistul” si „antibasistul” stau, fiecare, in bazinul sau. Vor avea un cuvant de spus la vot. Sa iesim la vot, deci, chiar daca nu se va afla intre competitori candidatul perfect de „dreapta”!

      Se tot vorbeste despre „atacurile lui Basescu la Macovei”. Eu cred ca, deliberat sau nu, presedintele tarii face un lucru bun. Daca Monica Macovei ajunge sa fie perceputa ca „anti-basista” sau macar ca „ne-basista”, poate va convinge si alegatori „de stanga” (sau „de centru”)sa iasa din casa si sa o voteze. Adica, sa stabileasca un soi de canal, intre cele doua bazine.

      Bineinteles, poate va schimba ceva si acea „dezbracare” a candidatilor, despre care vorbea Traian Basescu. :) Dar eu cred ca, daca se va intampla, va fi intre turul 1 si turul 2.

      Oricum, „spectacolul” campaniei prezidentiale se anunta a fi total.

    • Vă mulțumesc pentru cuvintele bune. Ca să fiu sincer, nu am avut în vedere un anumit public țintă cu acest text, la origine a fost un text ceva mai personal, în care încercam să îmi lămuresc mie niște lucruri.

      Sunt cu atât mai bucuros că iată, sunt destui oameni care rezonează cu aceste lucruri, cu care mă simt pe aceeași lungime de undă.

      M-ar bucura ca din simpla creștere a preocupărilor noastre în acest domeniu, din convorbirile și schimburile de idei, să difuzeze încet încet mai departe, în mod organic, în țară o cultură a dialogului și a întrebărilor despre ce este binele. Vor fi fiind multe alte nuclee în țară cu astfel de preocupări.

      gânduri bune,

  5. Richard Dawkins are un stil polemic care personal imi displace dar e folositor scopului sau in tari ca Marea Britanie si mai ales Statele Unite unde prejudiciul impotriva ateilor depaseste pe cel impotriva homosexualilor si a negrilor. Ateismul sau declarat in maniera agresiva si provocatoare nu il lipseste insa de morala. Exista mai multe deosebiri intre dl. Dawkins si „ateii materialist-științifici români activi în comunism” decat exista asemanari deci nu este folositor sa-i punem in aceeasi categorie.

    Socrate, fara beneficiile moralei crestine, ajunsese la concluzia ca viata neexaminata nu merita traita. Daca am priceput concluzia articolului, sunt de acord cu autorul ca rezultatele alegerilor ar fi mai propice Romaniei (si mai general oricarei democratii) daca ar vota mai multi din cei care isi examineaza existenta decat din ceilalti. Dar proportia celor care impartesec opiniile lui Dawkins (sau ale lui Dennett) in categoria celor ce isi examineaza existenta este cel putin la fel de favorabila ca a crestinilor, deci nu e cazul sa tragem concluzia ca evolutionistii sunt problema Romaniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro