Într-adevăr, cercetarea românească trebuie racordată la cercetarea mondială. Au dreptate actualii directori ai cercetării ştiinţifice româneşti. Atât cercetarea cât şi doctoratul trebuiau puse încă de acum 15 ani pe bazele noi ale competitivităţii şi excelenţei. Nu ne-am împiedicat decât de noi înşine. Cei mai conservatori au fost chiar dascălii, nu neapărat miniştrii. Deci direcţia e cu totul incontestabilă. Cu câteva rezerve: toate acestea nu trebuie făcute doar pentru „vizibilitate”, nu în spirit de gaşcă şi, dacă se poate, cu un pic de talent managerial…
Pentru aceasta:
- Trebuie, într-adevăr, create standarde, cerinţe, exigenţe mai ambiţioase – dar pentru viitor, nu pentru trecut; or, actualele standarde sunt pentru trecut, ca şi cum cineva ar vrea să se răzbune pe altcineva; încălcarea principiului neretroactivităţii e descalificant şi trădează amatorismul periculos al iniţiatorilor; cum adică, trebuia să visăm noi în anul 2000 ceea ce ne cere dl. Ministru acum? Ce era dl. Ministru în anul 2000 şi la ce visa el atunci? Nu cred că reflecta la aceste standarde. Dar chestiunile grave nu ţin doar de criterii, ci şi de altceva. Anume:
- Nu înţeleg de ce ni se cer date cu privire la publicaţii numai din ultimii 5 sau 10 ani (arbitrariul intervalelor e o altă dovadă de amatorism) când eu am scris de 30 de ani şi am publicat în străinătate în anii 80. Acelea nu sunt „valabile”? Acelea „nu se pun”? Se pun doar cele din epoca de glorie a actualilor directori de cercetare? E evident că actualele raportări favorizează oamenii din generaţia „medie”. De aceea au şi întâmpinat rezistenţă. Aici trebuie găsită o linie de mijloc şi abandonată politica de „generaţie”.
- Diferenţa dintre „mondial” şi „naţional” în materie de performanţă trebuie recunoscută, ca în sport. Diferiţi cercetători joacă în ligi diferite. Ei ar trebui trataţi diferit: salarizaţi mai bine, finanţaţi mai bine. De ce nu o faceţi? Pentru că sunteţi ocupaţi să forţaţi toţi cercetătorii români să devină campioni mondiali? Fiţi liniştiţi, nu veţi reuşi. Nimeni nu a reuşit până acum. Pentru că nimeni nu şi-a propus! Degeaba vreţi să ne schimbăm limba în care scriem sau vorbim şi degeaba aţi stabilit ecartul de 100 la 20 de puncte între publicarea de studii în străinătate şi, respectiv, în România: nu aţi făcut decât să lansaţi astfel încă o idee jignitoare pentru toţi cercetătorii români, inclusiv pentru directorii lor în ale cercetării; iată, încă o dovadă de amatorism.
- De ce trebuie ca revistele noastre să dea prioritate autorilor străini în timp ce revistele şi editurile străine le dau tot lor prioritate. Aproape că ni se spune: publicaţi pe oricine şi orice, numai străin să fie. Nu ar fi mai bună forţarea reciprocităţii?
- De ce cărţile noastre trebuie să fie numai în biblioteci străine şi nu şi în cele româneşti, mai ales dacă sunt scrise în româneşte? Baza WorldCat nu înregistrează biblioteci româneşti. Dar suntem judecaţi prin prisma ei, adică a celor câtorva biblioteci străine abonate la ea. Halal obiectivitate! Unora le plac prea mult jocurile pe calculator.
- De ce autorii cărţilor şi articolelor trebuie să se ocupe de expedierea propriilor cărţi şi reviste în străinătate? De ce nu se ocupă de acest lucru editurile universitare, bibliotecile universitare, CNCS, Ministerul? Un buget pentru expediţii ar fi o nimica toată; toate cărţile în limbi străine scrise la noi ar trebui exportate în mod oficial. La fel revistele. Faptul că nici măcar nu s-a pus problema responsabilităţilor pentru organizarea acestui sistem arată cât de „lucizi” sunt ai noştri lideri. Ei ne micşorează salariile şi ne obligă apoi să ne cumpărăm propriile cărţi şi să le mai şi expediem în străinătate. Cinism, bătaie de joc generalizată sau…?
- La subvenţionarea producţiei de carte academică nu s-a gândit nimeni serios. Recent am cumpărat două cărţi cartonate de la Oxford UP. Cărţi noi. Ele costă cât două cărţi ale mele scoase la editura universităţii. Şi ne mirăm că studenţii protestează. Statul unde e?
- Domnii conducători ar trebui să-şi dea seama că o universitate e o şcoală , nu un institut de cercetare. Chiar şi „universităţile de cercetare” tot şcoli vor fi, înainte de toate. Or, ei ignoră complet învăţământul şi ne mai şi spun, obraznic: „Orele mă încurcă”; „Dacă aş putea, aş desfiinţa toate revistele ştiinţifice româneşti. Au alţii reviste”; „Noi nu scriem manuale şi cărţi, noi publicăm doar articole în reviste”; „Aşa e la noi, la laborator, semnăm un articol între 5 şi 10 oameni. Vă deranjează?”. Da, mă deranjează! Toate acestea mă deranjează. Un ministru serios le-ar cere să plece din învăţământ a doua zi.
- Centrele de cercetare din departamente trebuie ajutate să se dezvolte; există vreo politică a Ministerului ori CNCS în acest sens? Nu, doar piedici: de pildă, faptul că nu putem angaja pe nimeni; vine lumea în control şi ne întreabă: aveţi un centru de cercetare, cât personal aveţi? Iar noi dăm, penibili, din colţ în colţ.
- Văd că liderii noştri sunt puşi pe scientometrie. Au mintea plină de ecuaţii şi acolo unde nu e cazul. Au făcut însă ei vreun studiu care să evidenţieze dificultăţile pe care le întâmpinăm noi, cei din zona umanistă, de a intra pe piaţa mondială (în reviste, edituri) doar pentru că venim din altă lume? S-a făcut ceva pentru a ameliora această situaţie discriminatorie? Pentru a facilita colaborarea instituţională? Pentru a găsi şi alte mijloace de „vizibilizare” decât publicarea în cele mai exclusiviste edituri şi reviste (care, la umanişti sunt mult mai puţine decât la ştiinţifici). De pildă, exploatând oportunităţile de „vizibilizare” ale reţelei Amazon? Stimulând e-cărţile şi e-bibliotecile. Dar poate că situaţia nu e discriminatorie: acelea sunt editurile şi revistele lor. Niciodată nu vor fi ale noastre. Dl. Ministru a publicat acolo în calitate de „al lor”, nu de „al nostru”. Dar, după cum se ştie, au apărut şi la noi primele cărări spre revistele „de prestigiu”, spre „marea performanţă”: şpaga. Asta aţi vrut, asta veţi avea.
- A discutat cineva la noi despre riscurile aduse de scientometrie? Sau am înghiţit doar hapul pe negândite? Dacă în loc de antinevralgic am luat un laxativ puternic?
- Liderii noştri şi lăudătorii lor au învăţat o lecţie simplă: îţi închid gura spunând că ei au publicaţii ISI. Dacă îi întrebi pe americani sau francezi, ei habar nu au de ISI, ICI sau cum o fi. Dar eu îi întreb pe chimiştii noştri: lucraţi în învăţământ în România, câte manuale sau caiete de laborator aţi publicat? Ce efecte au avut cercetările voastre asupra chimiei româneşti? Ce aţi făcut sau ce faceţi pentru ca laboratoarele voastre să lucreze la aceiaşi parametri de rentabilitate ca şi laboratoarele universitare din Germania? Care e calitatea produselor voastre – specialiştii în chimie, nu cărţile? Cum e posibil să fiţi plătiţi de statul român pentru cercetare ştiinţifică şi domniile voastre să publicaţi numai în străinătate? La aceste întrebări nu vă va fi prea comod să răspundeţi. Şi sunt sigur că nu peste mult timp ele se vor pune.
- Amatorismul îngrijorător al liderilor se vede şi din ultima propunere: evaluarea obligatorie a profesorilor de către studenţi cu publicarea rezultatelor. Ei ar fi putut să ştie că numai în unele ţări se practică sistemul şi că acesta e foarte controversat. Iar acolo: i) există un serviciu specializat în aşa ceva, cu aparatură specifică, buget, personal; ii) datele sunt secrete (doar conducătorul instituţiei le ştie şi ia măsurile corespunzătoare); altfel, aceste rezultate devin o sursă de şantaj; iii) toţi americanii cu care am vorbit mi-au atras atenţia că procedura e cu două feţe şi are o relevanţă redusă, fiind mult contestată (e.g. profesorii severi sunt depunctaţi pentru severitate şi invers); iv) aplicarea ei până acum la noi (încă din anii 90) nu a dus la rezultate relevante.
Priorităţile domniilor voastre:
Dacă vreţi vizibilitate, atunci organizaţi:
- difuzarea în străinătate a publicaţiilor româneşti în limbi străine (buget şi organizare a unui sistem pentru expedierea de reviste şi cărţi către marile biblioteci şi către specialişti).
- legarea editurilor academice româneşti la marile reţele de difuzare internă şi internaţională (e.g. Amazon).
- crearea unei reţele româneşti de carte academică în toate centrele universitare.
- organizarea publică, sub formă de spectacol, a Galei anuale a premiilor CNCS pentru cercetare.
- crearea unui sistem de facilitare a traducerii studiilor româneşti în limba engleză (vezi exemplul universităţilor nordice).
Calitate la nivel mondial (integrare):
- stimulaţi publicarea de articole româneşti în marile reviste şi edituri mondiale (prin punctaje şi bugetări diferenţiate acordate „campionilor” cercetării, prin „colaborări” instituţionale cu marile edituri şi difuzori).
- favorizaţi finanţarea unor proiecte inter-ţări, dar fără complicaţii organizatorice. Majoritatea care au avut a face cu proiectele CNCS au spus că nu ar mai repeta experienţa din cauza birocraţiei excesive.
- Simplificarea proiectelor şi cerinţe sporite la output şi pe follow up. Doar acestea din urmă contează, nu hârţoagele.
- Înnoirea bazei materiale a cercetării (proiecte naţionale, cum au fost cele vizând reconstrucţia şcolilor dărăpănate).
- Abonamente la baze de date.
- Buget uşor accesibil pentru deplasări în străinătate şi pentru primirea vizitatorilor, pentru organizarea de conferinţe în România.
Măsuri-cadru:
- descentralizaţi bugetele universităţilor la nivel de facultate, laborator, departament. Daţi dreptul decanilor şi şefilor de mari laboratoare să decidă autonom pe ce şi cât se cheltuie, ce salarii se dau şi câţi dascăli se pensionează. Lăsaţi în uitare stilul de conducere al „savantei de renume mondial”.
- subvenţionaţi cartea universitară (în Franţa şi Anglia se face asta?)
- ajutaţi profesorii cu sume de bani pentru a-şi cumpăra cărţi şi a se abona la bazele de date;
- toate acestea sub forma unor reguli constrângătoare, cu sancţiuni mari (un cod profesional).
Aaa, zice statul, noi „nu avem bani pentru aşa ceva”? Atunci să nu avem nici pretenţii! Deci noi nu putem face nimic, dar suntem singura ţară din lume care vrea să aibă numai cercetători la nivel mondial. Inteligent! De asta suntem falimentari.
In primul rand cred ridicati o serie de probleme reale si de aceea am sa va dau un punct de vedere. Admit insa, ca asemeni ministrului Funeriu am parasit destul de tanar Romania si mi-am construit cariera intr-un sistem universitar vest-european. Nu e exclus sa sufar de o slaba intelegere a realitatilor .
1. Problema disciplinelor umaniste este reala si cred ca ar trebui discutat foarte serios. Adaptarea instrumentelor scientometrice, alfel destul de pertinente se poate discuta in cazul stiintelor umane. Nu am sa ma intind pentru ca exista un raport al Academiei Britanice care intoarce problema pe toate partile: http://www.britac.ac.uk/policy/peer-review.cfm . Ceea ce insa nu trebuie pus in discutie este principiul peer-review-ului. Ce conteaza nu este in final ca publicati in Romania sau in strainatate ci cum sunt evaluate publicatiile dumneavoastra, cine le selectioneaza, cine le valideaza si cine le recenzeaza.
2. Problema duratei limitate de evaluare a cercetarii mi se pare coerente si este foarte asemanatoare cu ceea ce se practica in Franta in cadrul asa numitelor evaluari AERES. Ideea este ca un universitar trebuie sa desfasoare o activitate continua si sustinuta. O sclipire de geniu cu 30 de ani in urma nu te scuteste de munca pentru restul vietii.
3. Problema invatamant vs. cercetare. Mi-am scris suportul de curs de la 0. Caietele de exercitii si materialele de laborator mi le modific in fiecare an. Le imprim la imprimeria facultatii le leg si le distribui la studenti. Costul cernelii si hartiei este acoperit de inscrierea lor. Unele materiale le pun la dispozitie liber online. Nici nu mi-ar da prin minte sa imi pun ISBN pe aceste materiale sa mi le trec in lista de publicatii sau sa le editez in conditiile grafice care se poarta in Romania. Ele sunt un suport de curs si atat, nu produc prin ele cunostiine noi, pana nu am aflat de practica romaneasca nici nu m-am gandit la ele ca fiind „publicatii”. Diferenta mare intre salariului unui invatator si salariul meu, precum si cea de volum didactic se justifica exclusiv pe productia mea „de stiinta” si da, mi se pare normal sa fiu evaluat pe baza ei.
Margicu. Îmi cer scuze, dar am postat de două ori răspunsul şi nu a apărut niciodată. Intervenţia dumneavoastră mi se pare că punctează aspecte esenţiale, chiar dacă nu sunt total de acord cu toate. Dar e clar că dacă am mai discuta am ajunge la un acord.
vizibilitate? uite asa: http://logos-and-episteme.proiectsbc.ro/
adica acces liber pe net.
Excelent articol! As mai adauga doar o problema despre care am scris si eu acum cateva luni, problema care ar trebui rezolvata urgent. O suma semnificativa din banii publici destinati finantarii cercetarii este deturnata de asa zise “Centre de Cercetare de Excelenta”, in fond, niste banale ONG-uri constituite din cadre didactice smechere care capuseaza institutele de invatamant superior. Aceste ONG-uri se asociaza ca parteneri egali cu universitatile in diverse proiecte de cercetare si folosesc infrastructura existenta la nivelul acestora, pentru realizarea partii de proiect pe care si-o asuma. Chestiunea este foarte grava, deoarece in multe cazuri avem de-a face cu deturnarea personalului didactic de la activitatile pentru care acesta este platit de la bugetul de stat. Practic, aceste ONG-uri functioneaza cu personalul universitatii, pe banii universitatii. Chiriile pe care aceste ONG-uri le platesc catre universitati sunt modice sau chiar inexistente, singurul element semnificativ care marcheaza activitatea acestora fiind salariile nesimtite ale administratorilor. Exista situatii in care in anumite institutii de invatamant superior dotarea cu aparatura a laboratoarelor a ramas la nivelul anului 1989, in timp ce ONG-urile au facut achizitii peste achizitii in folos propriu, echipamentele nefiind utilizate pentru formarea studentilor. ONG-urile s-au dotat cu aparatura in detrimentul universitatilor, prin parazitarea surselor de finantare publica, iar acum, pozeaza in parteneri indispensabili unitatilor de invatamant, pentru realizarea de proiecte noi.
Sistemul ISI este asemanator legislatiei rutiere. Cu toate ca exista reguli precise referitoare la obtinerea permisului de conducere exista idioti care eludeaza zilnic sistemul reusind sa intre in posesia sa. Bazandu-se fix pe prezenta acestora pe sosele domnul VM (habar n-are Web of Science de dansul) ne propune renuntarea totala la orice clasificare obiectiva a universitarilor si, cred, revenirea la bucolicele criterii comuniste din care citez unul absolut memorabil: „Contributia la dezvoltarea bazei materiale” sau in interpretarea sa comuna: „N-ai adus perdelute mori lector”
Confundaţi, nu e comunist criteriul, ci american. În America sunt în genere trei criterii de apreciere: ştiinţific, didactic şi „servicii aduse instituţiei”, adică perdele. Dar nu era vorba de perdele, ci de performanţă. Pentru un chimist de laborator, performanţa nu stă în numrul de articole, ci în dezvoltarea propriei industrii chimice. Performanţa didactică nu stă nici ea î’n numărul de articole. Chestiunea e mai grea decât … lupta cu comunismul. Uitaţi-vă la ce zice CNCS-ul din Canada., Australia etc. Uitaţi-vă după mine pe WorldCat.
Mie mi s-a trintit in fata usa unui laborator, chiar daca dreptul la acces imi este garantat de un contract semnat de rector (contractul meu de studii doctorale la FF), pe motiv ca n-am vrut sa „contribui” cu un ciocan modal de vreo 2000 de euro. Zis in fata, cu public de fata. Dupa care era sa fiu trintit la un referat unde am venit cu partea experimentala facuta in alt laborator. Am fost „desfiintat” de oameni care habar n-au cu ce se maninca subiectul meu, si nici nu-i intereseaza, expirati nu din cauza virstei, si cu nici un fel de publicatie notabila, justitiabili pentru plagiat, etc., etc. Din catedra aia, doar 2 persoane din 25 pot discuta un subiect din bransa. Da, s-a considerat ca sint dator cu niste perdele, si nici macar nu lucrez in universitate. Daca n-as fi vrut sa fac doctorat (as fi preferat profesional, da’ ce sa mai zic) n-as fi aflat cit de putini „dascali” sint demni de respect.
Fluierătorul etc. Dar aţiaflat câţi doctoranzi sunt demni de respect?
Da, sigur ca am aflat, si despre doctoranzi, si despre doctorii „plini” din domeniul meu. Cam tot atitia, procentual, cit si profesori demni de respect. Foarte putini. Cred ca si in alte domenii este la fel. Cred ca acest procent este la noi cam cit procentul celor nedemni din alte tari.
Excelent articol!
O spun in calitate de suporter al ministrului actual. Cred ca dl. Muresan a gasit tonul just.
As adauga si eu ceva. Cum este posibil sa mi se ceara sa fiu egalul unui profesor american sau occidental cind eu sint platit de zece ori mai putin decit acesta? Pur si simplu, este un abuz. Un profesor american ia macar trei mii de dolari pentru un curs sau doua pe an. Eu iau maximum cinci sute de dolari pentru cinci sau sase cursuri plus seminarii fara numar. El are zece-douazeci de studenti, eu am minimum doua sute. Este de bun simt ca trebuie sa acord fiecaruia un timp anume, pe care-l pierde cercetatorul care ar trebui sa fiu.In ciuda a ceea ce se crede, nu am doua vieti pe care sa le traiesc in paralel, una de profesor si alta de cercetator.
Lipsa de concertare cu mediul academic romanesc oricit de motivata ar fi ( si intr-o anume masura este) imi pare riscanta si contraproductiva. De altfel, ce paradox: la ministerul educatiei pare sa lipseasca cea mai elementara cultura pedagogica!
Din pacate domnule Ioncioaia – criteriile pe care ministrul le cere sunt cu mult sub cele cerute pentru echivalentul dumneavoastra din vest. Sunt exact potrivite pentru cei 500 de euro pe care ii luati ca profesor. Daca nu va place sunt sigur ca sunt altii carora o sa le placa si o sa va ia locul daca va dati demisia :)
Altfel articolul pe care-l comentati este inca un exemplu de interpretare rauvoitoare venind de la un „umanist”. Se adauga la seria de diatribe anti-evaluare cu peer review si pe baza de publicatii facute de Plesu, Manolescu, Simion si alti corifei… Care by the way – sunt prin comitete si comitii de 20 de ani si nu au facut nimic sa stavileasca dezastrul !!!
Noi suntem romani! Noi suntem altfel – nu facem ca toata lumea! Pe noi nu trebuie sa ne controleze nimeni – doara sa ne dea bani si sa fac plocoane in fata geniului pe care-l reprezentam! Sa fie orbiti de stralucirea noastra! Sa fie multumiti ca ne coboram din turn ca sa dam mana cu prostimea!
Dixit!
Dl. Ioncioaia. Şi eu sunt de acord cu ce ziceţi. De fapt, una din marile teme lansate e : ce vrem? Vrem să ajungem America din urmă? Sau avem alte obiective, mai realiste. Comparativ cu universităţile plasate pe locul 700 noi ne-am putea arăta mulţumiţi între 500 şi 550. Dar compartativ cu primele clasate… Dar oare cele două comparaţii nu sunt la fel de deplasate?Sigur, vom sta cu faţa spre cele bune, dar pe o perioadă previzibilă trebuie să ne punem obiective realiste. De pildă să construim tot ce ei au cosntruit ei, nu să spunem: hai să desfiinţăm revistele româneşti pentru că au alţii reviste. Aşa putem desfiinţa şi universităţile pentru că sunt în lume destule.. Naivităţi. Care ne vor costa. Acum s-a blocat doctoratul. Cauza imediată? Nu intru în detalii, dar cauza profundă e centralizarea excesivă. Decizia şi bugetele trebuie transferate jos. Altfel ne vom bate joc de generaţii de oameni. Uitaţi, noi a trebuit să pensionăm pe dnii. profesori Liiceanu, Mircea Flonta şi Ilie Pârvu. Care toţi sunt în plină formă. Nici măcar doctorat nu mai pot conduce. Asta e o pierdere cu care Consiliul facultăţii, dacă ar fi avut decizia, nu ar fi fost de acord. Da… cum îi concurăm pe americani…
Trebuie sa spun ca esti total pe linga. Uite ca coreanul, sau cehul, sau ungurul poate sa fie la nivelul profesorului american, doar romanul frustrat nu intelege ca pentru a avea pretentii la un salariu ca cei din vest ar trebui sa muncesti ca ei. Hai s-o luam asa: cit munceste un american ca sa devina profesor (hai sa zicem doar assistant profesor) la o universitate decenta in state si cit ai muncit tu? Apoi, chestia cu studentii: la biologie, matematica, chimie, fizica, etc. se preda la cursuri de 200-300 de studenti, si crede-ma dupa mai putin de o luna de curs ii stiu pe nume pe 80% din studenti (cei care vin pentru intrebari la office hours sau pur si simplu se opresc la mine la birou sa-mi spuna Hi). Un profesor american nu este platit pe numar pe cursuri. Asta se intimpla doar daca este instructor care de fapt nu este un grad academic, si atunci evident nu trebuie sa faca altceva decit sa predea. In mod normal un profesor preda unul sau doua cursuri pe semestru, participa la viata academica prin comitete academice, editor la reviste si reviewer pentru reviste si granturi, aplica pentru granturi de cercetare, coordoneaza cercetarea in laboratorul sau unde lucreaza doctoranzi, postdoci si studenti de master pentru care este mentor, scrie articole si merge la conferinte unde prezinta lucrari. In medie lucreaza cam 60-65 de ore pe saptamina si crede-ma salariul de $70-150 mii pe an este mai mult decit bine meritat. Tu cite faci din toate astea ca sa meriti acelasi lucru. Just a bit of reality check.
Claus
Imi pare rau, dar trebuie sa va contrazic. Un profesor american are si el 200 de studenti la curs. Clasele numite „discussion session” (echivalentul seminariilor de la noi) au 20-25 de studenti. La fel si laboratoarele. Seminariile si laboratoarele sunt tinute de doctoranzi, care sunt platiti pt asta. In acest caz, ei se numesc TA – teaching assistent. Daca sunt platiti din grantul profului, sunt RA. Si vreau sa subliniez: grantul profului! Daca proful nu are granturi, din care sa-si plateasca eclhipamentul, ra-ii, leafa, atunci poate sa-si ia la revedere de la postul lui. Cam asa este pt universitatile unde se face cercetare: chimie , bIocHimie, chimiefizica samd. Nu stiu cum este pt profilul uman…dar banuiesc ca, daca faci cercetare, atunci banii ti-i aduci singur, de la DivErse consilii de finantare ….
P.s. RA – research assistent
Sunt si io ceva cercetator in ge, da nu la Fac. ci in industrie, parerea mea:
1. In Ge se ajunge prof univ de abia dupa ce respectivu are vechime de cercetare de citiva ani, vro 10 in cerecetare in ind., vorbesc de domeniu tehnic, nu stiu cum e in cel umanist.
2. Publicatiile sunt cu doua taisuri, cercetatorii din ind. sunt f. timizi sa publice pt. simplu fapt ca rezultatele notabile ale cercetarii sunt proprietatea firmei si deci nu are sens sa se publice. Cercetatorii din institute/fac/univ fac publicatii in veselie, da publicatiile sunt de cele mai multe ori rezulltatele unor cercetari finantate de de cineva, de cele mai multe ori de ind. sau de ind. in colaborare cu statu.
3. Si mie mi se pare absurd sistemu actual romanesc de evaluare a invatamintului/cercetarii, pe de alta parte ar trebui sa existe un sistem de evaluare, macar pt. a inchide portiile excrocilor si nepotismului. Care ar fi cel mai bun sistem, nu stiu!
Personal cred ca acest articol nu trebuia sa apara intr-un spatiu de tinuta cum este Hotnews. Am crezut la inceput ca autorul face o analiza si nu o pledoarie pro-domo. Mai corect ar fi fost ca Hotnews sa ia si punctul de vedere al acelora care pledeaza pentru necesitatea publicarii in reviste cotate ISI si nu in cele romanesti asa cum pledeaza autorul. Cum adica ministerul sa se ocupe de traduceri in engleza. Intreb cu oarecare jena autorul: cat de valoros cercetator te consideri atata timp cat ceri unui minister sa-ti traduca cartile si articolele in engleza? Ma intreb retoric: dansul se considera a fi cercetator si daca da cum se documenteaza? Il asigur insa ca daca ar fi produs ceva valoric chiar in romana se gasea cineva sa-i finanteze macar o bursa de limba engleza. Pacat Hotnews ca promovati acest gen de oameni in conditiile in care Romania nu conteaza in castigarea granturilor europene de milioane de euro. Iar restul, adica bulgarii, ungurii polonezii, cehii, croatii si toate tarile baltice castiga proiecte semnificativ. Si toate proiectele sunt in engleza!! Au trecut 20 de ani de libertate incat 5 generatii de absolventi au invatat engleza si d-sul vrea sa ne intoarcem inainte de 89? Stimabile, se cer publicatiile pe 5 sau zece ani pentru ca asa practica ERC (daca ati auzit cumva) si toate granturile Marie Curie ale Comisiei Europene. Iar caiete de laborator nu sunt publicatii stiintifice ci cel mult ziaristica obligatorie pentru orice cadru universitar.
mi se pare foarte haios cum oamenii deduc din argumentele dlui muresan ca domnia sa n-a scris si nu scrie in engleza; nu are articole isi; n-a avut burse in occident; nu a aprodus nimic notabil in ultimii 5 ani s.a.m.d. da’, in fond, e o logica comuna in patrie – daca esti de stanga ai parinti ex-aparatcici, daca mergi la marsul diversigatii esti gay, daca nu te oripileaza rosia montana esti platit din bani spalati, daca nu esti anti-semit esti „jidan”, iar daca ai un premiu de la fundatia soros all of the above
Domnule Profesor,
Spuneti la punctul doi din postarea dumneavoastra urmatoarele:
„Nu înţeleg de ce ni se cer date cu privire la publicaţii numai din ultimii 5 sau 10 ani (arbitrariul intervalelor e o altă dovadă de amatorism) când eu am scris de 30 de ani şi am publicat în străinătate în anii 80. Acelea nu sunt „valabile”? Acelea „nu se pun”? Se pun doar cele din epoca de glorie a actualilor directori de cercetare? E evident că actualele raportări favorizează oamenii din generaţia „medie”. De aceea au şi întâmpinat rezistenţă. Aici trebuie găsită o linie de mijloc şi abandonată politica de „generaţie”.”
Imi este greu sa cred ca nu cunoasteti adevarata cauza a utilizarii publicatiilor nu mai vechi de 5-10 ani. Ma refer aici nu la stiintele naturale, unde cateodata in anumite ramuri este chiar recomandat acest lucru, ci la stiintele sociale. In sociologie, stiinte politice sau psihologie se recomanda utilizarea de lucrari nu mai vechi de 5 ani si uneori in cazuri fericite 10 ani. Acest lucru e valabil atat in Europa cat si America. Chestiunea nu vine dintr-un narcisism al „directorilor de cercetare” ci din modul in care aceste stiinte inteleg lumea in general, societatea si individul in particular. O caracteristica de baza a stiintei sociale moderne este ideea de progres liniar ce sustine credinta ferma ca tot ce e vechi este perimat sau depasit si de aceea nu poate fi mai bun decat cercetarea stiintifica la zi. O alta caracteristica este viziunea ca societatea si individul se schimba in permanenta (o strutocamila a viziunii Heraclitiene) si de aceea o observatie sau studiu stiintific mai vechi nu mai sunt valabile pentru prezent. Acest lucru este dublat si de relativismul ce domina copios stiintele sociale, in special in Europa (in America pozitivismul este de baza).
De aceea eu cred ca daca in Romania directorii de cercetare impun aceasta stupida cerinta nu o fac decat din pura imitatie sau au fost educati in acest fel in Vest.
De acord cu dumneavoastră domnule Merfu. Dar eu cred, totuşi, că această evaluare e înşelătoare şi descurajantă. I-am răpspune şi dlui.. Murgicu în acest sens, dar văd că nu a apărut. Producţia intelectuală de calitate nu are o evoluţie constantă. Exemplu. Kant nu a scris nimic semnificativ între 1770 şi 1780. Dacă ar fi fost evaluat în 1781 i s-ar fi spus: „Aţi scris cam puţin în ultimii 10 ani. Cum, doar o carte, Critica raţiunii pure (1781)?” Sau un om de ştiinţă genial precum Einstein produce câteva articole extraordinare, apoi nu mai creează la acelaşi nivel. La o eventuală evaluare, nu i le vom lua în seamă pentru că au fost scrise acum30 de ani? Mi se pare absurd. Aici ar trebui introdusă o nuanţare: o evaluare globală (a întregii activităţi) şi una recentă (pentru noutăţile de ultimă oră). A imita pe unii şi pe alţii e periculos pentru că învăţământul superior în lume e atât de divers încăt nu poţi vorbi nici măcar despre felul cum e organizată „universitatea engleză”. Nu exisă aşa ceva. Sistemul peer review funcţional e vital, şi eu cred aşa. Dar pentru asta trebuie inventate nişte mecanisme de culise instituţionale care să-l impună şi la noi şi să-i asigure apoi „mentenanţa”. Or, exact la asta nu ne gândim. Noi zicem: lasă că au alţii peer review. Noi nu suntem în stare. Cel ce zice aşa, după mine, nu poate conduce cercetarea. E defect managerial.
Este important sa adaug ca ceea ce am sustinut in prima postare in legatura cu stiintele sociale in mediul academic in Europa si America nu se aplica in toate cazurile in sensul ca sunt destule universitati sau departamente in stiintele sociale ce fac intr-adevar cercetare stiintifica. Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu sau Vladimir Tismaneanu sunt doar cateva exemple ce ne sunt familiare si care ne demonstreaza ca excelenta academica si publicistica se poate atinge in ciuda ideologizarii cercetarii stiintifice.
Domnule Haiduc,
Ma tem ca mutati discutia pe un teren cel putin infertil. Pe mine nu ma intereseaza sa fiu contra sau de partea actualului ministru al Educatiei, pe care l-am sprijinit public si nu doar, Sa spunem ca nici nu ma afecteaza personal atit de mult. In discutie aici este un anumit calendar si o anumita logica a schimbarilor. Sint istoric si intimplator ma ocup de problematica educatiei si am o anumita expertiza in aceasta chestiune. Este o nebunie sa crezi ca la cinci sau zece ani se poate luat totul de la capat, Nu sint impotriva evaluarii peer review si nu vad de ce as fi. Nici contra evaluarii internationale. Am promovat-o eu insumi, pe toate caile. Este aici o problema de gasire a masurii juste, ca sa spun astfel. Ce se potriveste in stiintele dure nu se potriveste in disciplinele umaniste. Fie si din ratiuni de limba. Umanistii lucreaza cu expresivitatea, care se obtine greu intr-o alta limba decit cea materna. Dar nici asta n-ar fi problema. Ce facem totusi cu limba romana? Va ramine o limba in care limbajul savant va muri? Am privilegiul sa scriu macar intr-o limba straina de circulatie, dar nu pot crede ca sint ultimul din familia mea care va folosi limba romana in scopuri academice, caci spre aceasta ne indreptam.
Mai este ceva. Profesorul american sau occidental cu care ar trebui sa ma compar nu are doar un salariu mai mare (meritat? de ce? este oare vina mea ca m-am nascut in Romania?), adica timp mai mult pentru reflectie si studiu (eu trebuie sa practic doua sau trei alte activitati pentru a supravietui de pe o zi pe alta!), dar mai are alaturi si o institutie si o societate care functioneaza si nu-i fura din timpul lui pentru a face cea mai grosiera birocratie (de tip Bruxelles in versiunea hard, pentru Orient!) etc.
Ar fi o eroare din partea dvs. sau a suporterilor inconditionali ai ministrului Funeriu sa considere aceste opinii, ca si cele ale dlui Muresan (pe care nu am placerea sa-l cunosc personal) ca fiind partizane, adica exprimind un punct de vedere ab initio contra reformei. Chiar o mare eroare.
A bon entendeur!…
Excelent răspuns, domnule Ioncioaia. Ce diferenţă de stil între dumneavastră şi cei câţiva „haiduci” care ameninţă cu demisia şi în loc de argumente produc imprecaţii. Referirile mele la chimişti sunt cauzate de viaţă, nu de dl. Marga. Ei conduc cercetarea şi nu vor să accepte varietatea abordărilor. Totul e gândit după mintea cercetătorului de laborator. Ce ar fi dacă umaniştii ar impune chimiştilor modul lor de a face cercetarea? Ar fi un dezastru. Pentru umanişti, de pildă, e exclus ca o traducere să fie la standarde dacă nu e revăzută de un om c care are limba engleză ca limbă maternă. La ingineri sau chimişti nu e aşa. Nordicii au burse oferite de stat pentru a putea plăti englezi sau americani din domeniul respectiv (colegi care se ocupă de problema respectivă, a şti doar engleza e egal cu zero) pentru a revizui articolele traduse. Asta am vrut să spun.
Dl.Ioncioaia, se pare ca in continuare aveti obsesia de cit de mult e platit profesorul american, desi v-am explicat de fapt cam cit munceste un profesor aici. „Timp pentru reflexie si studiu” – sigur, ziua are 24 de ore deci timp e suficient. Problema este: aveti competentele si dedicatia de a petrece acel timp pentru a fi productiv intelectual? Ca pina la urma fie ca e filozofie, fizica, botanica sau stiinte sociale, la asta se reduce esenta educatiei /cercetari: ce productie intelectuala ofer care sa aiba un impact asupra domeniului meu, impact care e evaluat prin peer review? Ca daca scriu tomuri de lucrari/carti pe care nu le citeste nimeni (si intr-adevar ar trebui scrise intr-o limba de circulatie) care e sensul de a fi mare intelectual, profesor, etc? Acum ce sa zic.?..e adevarat sunt cazuri exceptionale mentionate de VM (Einstein, etc.), dar cumva nu prea imi vine a crede ca VM sau Ioncioaia ar fi in aceeasi categorie si pur si simplu nu scriu ei chestii multe si marunte pentru ca ciine stie, poate vor da lovitura si un nou Einstein sau Kant apare. Macar de ar fi asa, dar ma tem ca este vorba de muuulta lene ancestrala si traditionala romaneasca:).
Nu stiam de unde recunosc multiplele referiri ale domnului V.M. la „industria chimica” :)
Afirmatia e luata verbatim din discursul rectozaurului Marga: „De pildă, avem în România autori de articole ISI, dar industria chimică dispare treptat” [1]
Folosind acelasi criteriu, ce-a produs in ultimul deceniu algebra romana domnilor? Unde sint fabricile de operatori, magazinele de desfacere de grupuri si inele? A gasit ea paleontologia romaneasca o fosila vie (eu stiu una, vezi mai sus), un homo horibilis de lapte, carne, branza, oua?
[1] http://www.cotidianul.ro/erori-in-serie-155164/
Acu’ dreptu-i ca avem in Romania articole ISI in domeniul ingineriei facute la banda, toate cu cel putin trei trei autori, si avem si studii masterale, doctorale si azi-miine burse post-doctorale in masa, ca la vreo trei sferturi din licentiati, asa, si industrie nema… Nu ca n-am fi avut. Nu MAI avem. Nici americanii nu mai au, asa ca la ceva tot ne comparam. (Am zis ca glumesc, si mi-a iesit o gluma trista.)
Ma bucur enorm cand vad ca si presupusa elita universitara incepe sa se apere. Si asta din simplul motiv ca devine vizibil faptul ca nu sunt victime. Sunt agresori, fiinte hiperplatite in raport cu valoare muncii si a caracterului. Nu va convin criteriile? Dar sa fiti colegi cu toti impostorii facuti profesori universitari cu 2 indrumare de laborator si o carte copiata produsa la o editura locala va convine? Pana nu veti lua criteriile ca pe un indemn clar de a lua pozitie fata de impostorii din propria bransa nu veti avea alta sansa decat sa muriti la pachet. Acum ma refer strict la ingineria electrica, si va spun ca nu le va duce nimeni dorul. Suntem suficienti in firme cu experienta internationala pentru a face catedre noi. Vreti sa va dam lista cu experientele mizerabile cand vrei sa faci un doctorat FF? Chiar daca tema ta e terestra, e noua si ai si cotutela internationala? Va dispretuim domnul meu! Iesiti dintre impostori si castigati-ne respectul, prin fapte, nu prin atitudine de plutonier major.
Cercetozaurul. Nu înţeleg de ce înjuraţi, domnule general?
Domnule Muresan, cred mi-ati inteles mesajul. Orice schimbare este discutabila, iar criteriile in mod limpede nu se potrivesc tuturor. Din pacate ori din fericire, dincolo de aceste actiuni care par a veni din exteriorul sistemului nu vor avea nici o finalitate fara actiunile cele mai relevante: cele din interior. Daca nu veti refuza coabitarea cu impostorii atunci nu va mai face nimeni diferenta.
Domnule Ioncioaia,
(domnului VM nu ma adresez pentru ca este un neica nimeni – filozofie morala cica – pe cand despre ceea ce faceti stiu de dinainte de a va citi apararea acestui punct de vedere atat de pagubos reprezentat de VM)
In raspunsul meu spuneam urmatoarele la care nu ati raspuns sau ati raspuns selectiv – sa analizam:
1. salariul pe care-l aveti este potrivit pentru criteriile de promovare din Romania (raspundeti selectiv cum ca la Portile Orientulul … – nu sunt de acord cu asta – tocmai ca suntem aici avem nevoie de rigurozitate si criterii de evaluare dure.
2. Plesu, Manolescu, Simion – toti au iesit tare impotriva ISI, nediferentiat, si au dat cu barda lovind in prostii de ingineri (in capusorul lor, ingineri sunt toti cei care nu scriu eseuri prin foi volante tot de ei infiintate sau pastorite). Si altii – dar i-am ales pe cei trei pentru ca ei au fost in comisii de acordare a titlurilor universitare si au permis sa ajungem unde suntem. Si apoi vii dumneata si spui ca nu se mai poate lua nimic de la capat dupa 10 ani? S-avem pardon. Imi spuneti ca ce potriveste in stiintele hard nu se potriveste in stiintele umaniste – de acord. Si atunci de ce umanistii ataca totul en-gross la un mod mistocar eseistic fara a tine cont de colegii din stiitele hard – cat credeti ca acestia o sa va mai suporte mofturile?
In incheiere nu stiu de unde o scoateti ca as fi suporter neconditionat al ministrului – departe de asta – sunt suporter neconditionat al evaluarii la standarde internationale in universitati si al distrugerii mafiei academice. Atat timp cat Funeriu face asta – il sustin. Daca umanistii de vaza vor sa se aseze impotriva acestor obiective – este alegerea lor!
Domnule Haiduc,
Daca ati dorit sa fiti ironic in ce-l priveste pe `V.M.`, sint dezolat. De ce oare o discutie intr-o chestiune foarte serioasa cum este aceasta trebuie sa ajunga la persoane? Noi discutam ideile si nu autorii lor aici. In treacat fie spus, dl. `V.M` este un cercetator cit se poate de serios, atit cit pot eu judeca dinafara domeniului sau, iar despre filosofia morala numai in tari ca ale noastre se poate vorbi in deriziune.
Nu stiu despre restul de care vorbiti. Probabil au o alta agenda. Nu cred ca principiile sistemului de evaluare propus de dl. Funeriu este pus aici in discutie. Ce discutam este modul lor de aplicare.
In chestiunea salariului spuneam ceva elementar: daca mi se cere sa fiu la fel de performant ca un profesor occidental sau macar din Cehia atunci este normal sa fiu platit la fel ca acesta. Iar aceasta nu dintr-o simpla dorinta de echitate, ci pentru ca altminteri este o utopie sau un abuz. Este evident ca eu nu voi putea niciodata sa fiu la fel de performant daca nu am acelasi timp si aceleasi mijloace la dispozitie. Daca eu sint platit cu 500 de dolari pentru aceeasi activitate, atunci va trebui sa recuperez altfel diferenta de venit.Astfel ca timpul acordat activittatii academice se va reduce proportional.
Dl. Muresan mai vorbea aici si de mijloacele cercetariii. Se compara oare o biblioteca din Praga sau Budapesta (nu mai vorbesc de cea dintr-un obscur oras universitar occidental) cu cea de la Iasi sau Suceava? Pentru disciplinele umaniste lucrurile acestea conteaza, daca nu vrem sa facem haiducie perpetua.
Cred ca mesajul acestei discutii ar trebui sa fie acesta: cum facem ca statul roman sa nu-si mai considere `muncitorii din cimpul academic` niste clacasi, asupra carora poti arunca o ploaie necontenita de ucazuri in numele progresului si umanitatii? Sa fim intrebati si noi. Sa ni se ofere conditii omenesti. Sa fim tratati macar ca fiinte umane, daca nu ca egali. Nu sintem cu totii profitori.
In fine, sint multe de discutat. Nu mi se pare ca sintem adversari si chiar daca am fi nu sintem inamici. Sa stiti ca este buna si filosofia morala la ceva!
Cea mai mare problemă cu clasificarea universităților (n-am văzut încă ierharhizarea programelor de studiu) este că se aplică un standard (deocamdata fără o metodologie clară), unul singur, tuturor universităților. DAR, există universități mari și universități mici, universități de stat, private și confesionale, fiecare cu o misiune specifică. Nu poți pune o universitate tradițională de stat pe lângă una confesională, de pildă: nu-s la fel și nici măcar nu au aceeași misiune. Nu mai vorbesc că nu se adresează aceluiași public. De ce trebuie judecate după același standard? Nu mă refer aici la calitate, ci la cantitate deoarece, în evaluarea făcută pentru clasificarea universităților, calitatea regăsită în activitatea unora dintre universitățile private și confesionale, a fost totalmente ignorată.
Domnule, mie mi se pare in continuare ca dumneata nu ai idee despre ce este vorba: mai intii efortul si apoi remunerarea. Cum vrei dumneata sa ai acelasi salariu ca si cehul, ungurul sau croatul, cind nu este clar ca ai depus acelasi efort, sau poate ai depus dar nu esti in stare de a produce acelasi outcome. Din nou…este vorba de cit de superiori suntem noi romanii, si deci nu rebuie sa demonstram nimic.
Stimate domnule,
V-am citit tirziu, imi cer scuze!
Va multumesc pentru ca imi aratati calea. Ramasesem in ceata.
Mi se pare totusi ca aveti obiceiul sa cititi numai ce intra in schema dumneavoastra de gindire. Respectiv, faptul ca toti cei din universitatile din Romania, fireste din disciplinele umaniste, sint ineluctabil lenesi si o tin intr-o vaicareala.
Nu tin sa va tulbur acest confort. Este foarte potrivit pentru un om de stiinta.
Noi, cei din sfera umanioarelor sintem mai critici (este un el de deformatie profesionala!) si ne place sa discutam tezele si ucazurile imparatesti. Obiceiul se numeste dezbatere si este cheia oricarei vieti intelectuale si democratice.
Am fost asistent la o universitate prestigioasa din Romania. Am facut insa un doctorat in vest. Pot sa pun ca nu inteleg cum crede MV ca poate conecta invatamintul superior romanesc la cel mondial fara o serioasa conectare a cercetarii? Nu trebuie sa fim campioni mondiali. Trebuie sa participam la simpozioane internationale, sa publicam in stainatate (si francezii isi calca pe inima si publica in engleza), sa nu ne mai vaicarim, sa nu mai acceptam impostorii si o sa ne conectam. niciunde ministerul nu ajuta pe cercetatori, granturile se cistiga prin munca sustinuta. Se poate publica in multe reviste fara sa platesti in mod on-line. Un inceput de drum si unul serios facut de actualul ministru merita sustinut. Cu respect fata de colegii mei care au ramas in tara si fac cercetare serioasa.
Stimate domnule Muresan,
Avand in vedere ca domeniul dvs este filozofia si articolele dvs. principale au fost publicate in anii ’80, daca doriti sa le introduceti in circuitul international este nevoie sa le reformulati sau imbunatatiti tinand cont de literatura academica recenta. Va recomand sa vizitati Springer, Wiley, Sage si sa cititi numeroasele articole de filozofie existente acolo (daca universitatea unde lucrati nu are abonament la aceste baze de date puteti sa accesati gratuit o parte din ele ori puteti sa le solicitati prin email autorilor respective)…
In ceea ce priveste carti relative recente de filozofie, daca sunteti perseverent le veti gasi gratuit (nu uitati de Torrente, desi Google ofera rezultate destul de bune -daca stiti cum sa cautati carti online incarcate pe diverse site-uri academice) Ar fi util sa va abonati la cel putin un listserv academic (http://en.wikipedia.org/wiki/PHILOS-L, de ex.).
Va recomand sa puneti accentul pe publicarea de articole academice in jurnale internationale in detrimentul cartilor, deoarece articolele stau la baza cartilor (ele aduc valoarea noua ce, ulterior discutiilor din cadrul mediului academic, este incorporata in carti – cu scopul diseminarii informatiei respective). Stiintele sociale si umaniste sunt avantajate fata de acele domenii unde cercetarea implica resurse materiale semnificative. Oricum, in orice zona de cercetare academica, cine nu are resurse financiare pentru cercetare poate scrie articole review, metaanalize, poate sa revigoreze teoretic un domeniu sau abordarea conceptuala a unei probleme anume. Aceste activitati nu necesita bani ci interes, pasiune, vocatie. Nu am mentionat inteligenta pentru ca sunt sigur ca acesta se gaseste in doze suficiente. Sunt suficiente jurnale academice internationale care acopera o larga paleta de preocupari iar publicarea este gratuita (puteti plati, daca doriti optiunea “open access” in cazul jurnalelor de pe platformele mentionate anterior, dar nu este cazul). Publicarea unui articol dureaza intre 1-3 ani, daca trece de peer review…
Cateva articole academice (utile?) le puteti gasi pe http://doxosophia.wordpress.com
Sper ca informatiile de mai sus sa va ajute.
Dumneavoastră spuneţi:
Fără să generalizez, permiteţi-mi să vă povestesc un episod din 1986. Institutul Cantacuzino (IC) edita o revistă de microbiologie medicală, în limba franceză. Unul dintre abonaţi era Institutul Pasteur (IP) din Franţa. Într-o bună zi, bibliotecara IC îmi arătă o adresă venită de la IP. Era o cerere de încetare a expedierii revistei cu pricina. Revista, săraca, arăta bine, era conformă cu toate canoanele academice, apărea, e drept cu oarecare întîrziere, dar nu de aceea IP a renunţat la achiziţionarea ei. Conţinutul era precar. Izbitoare a fost formula prin care IP a renunţat la serviciul IC: ne-ar plăcea ca de acum încolo să nu ne mai trimiteţi….