miercuri, iulie 24, 2024

Gânduri la despărțirea de anul 2019

Aparent, nu ar fi de spus prea multe lucruri bune despre anul 2019. Pentru omul simplu, celebrul, clasicul cap de locuitor plătitor cinstit de taxe și impozite în cursul anului ce se încheie grijile au fost mai multe, viața a devenit din ce în ce mai scumpă, prețul euro a fost în creștere și aceasta s-a văzut deloc benefic în ratele de plătit la bancă, în coșul și în facturile zilnice.
Mai grav e că nici anul care vine nu se anunță a fi din cale afară de generos pentru același om simplu. Legea bugetului de Stat prevede un euro al cărui cost se apropie vertiginos de cinci lei, economiștii mai puțin optimiști avertizează că respectivul preț ar fi deja o certitudine, se vorbește despre iminente măriri de prețuri, despre nesiguranța multor locuri de muncă. Administrațiile locale deja ne anunță că 2020 va începe cu creșterea birurilor .
Dacă lucrurile nu vor fi încă și mai proaste explicația constă în faptul că anul ce va începe mâine este marcat de două rânduri de alegeri, locale și parlamentare, însă decontul va veni după aceea. După ce rațiunile electorale vor fi înlocuite de asaltul realității. Nu de alta dar vor trebui plătite împrumuturile și dobânzile aferente, împrumuturi contractate în vremea guvernării PSD-ALDE, dar la care nici noul guvern PNL nu are deocamdată cum să renunțe. Atâta vreme cât a promis nu doar că nu va opera tăieri de pensii și salarii, ci, dimpotrivă, va acorda toate majorările promise de cei ce l-au precedat la Palatul Victoria vom trăi și mai departe pe datorie. Nimeni nu știe pentru moment care va fi prețul pe care Uniunea Europeană va trebui să îl plătească pentru Brexit, care va fi impactul deciziei britanicilor asupra bugetului UE și cu cât va trebui să contribuie mai mult fiecare țară, inclusiv România, pentru ca respectiva Uniune să își poată continua în bune condiții funcționarea.
Așadar, îngrijorări pentru 2020 și aparent nimic “de bine” despre anul 2019. Și cu toate acestea la capătul lui România este cu totul altfel decât în urmă cu 365 de zile. Să ne reamintim că începeam anul 2019 sub însemnele celebrei Ordonanțe 114 care, dincolo de prevederile ei economic discutabile , arăta ca nimeni și nimic nu ar mai putea sta în cale atitudinilor dictatoriale ale guvernării PSD-ALDE. Viitorul suna bine pentru cvartetul Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu , Eugen Orlando Teodorovici și Daniel Chițoiu. Nicidecum pentru cetățenii țării. Astăzi Dragnea este la pușcărie, normal ar fi să îl urmeze Daniel Chițoiu. Tăriceanu și Teodorovici sunt doar niște jalnice caricaturi politice.
La începutul lui 2019 PSD părea să se eternizeze la conducerea țării. Iar România lua distanțe din ce în ce mai periculoase de Uniunea Europeană, președintele PSD, Liviu Nicolae Dragnea, președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, guvernul de slabă calitate având-o în frunte pe caraghioasa marionetă Viorica Vasilica Dăncilă dorind să apropie tot mai mult țara de Rusia lui Putin, de Ungaria lui Orban și de Turcia lui Erdogan.
Alegerile europarlamentare din 26 mai, cu categorica înfrângere a PSD și aruncarea la lada de gunoi a ALDE și a din ce în ce mai ridicolului și ruptului de realitate Călin Popescu- Tăriceanu urmate la numai o zi de trimiterea la închisoare a lui Liviu Nicolae Dragnea, cel se  visa noul Ceaușescu ales iluzoriu democratic în funcția de președinte al României în decembrie 2020 au fost declicul. Căderea pe tobogan a PSD, reușita moțiunii de cenzură și evacuarea guvernului Dăncilă lipsit de orice urmă de legitimitate, scorul lamentabil obținut la alegeri de candidata falșilor social-democrați la alegerile prezidențiale, sus-numita Dăncilă, au schimbat cu totul fotografia inițială. Aceea a încremenirii, a resemnării care dădea impresia că România se întoarce în punctul în care se afla înainte de Decembrie 1989.
Lunile noiembrie- decembrie a anului ce se încheie au dat României șansa unui restart. Alegerile din mai-iunie și decembrie 2020 (asta dacă nu se va concretiza cumva ideea alegerilor anticipate repuse pe tapet ieri de o declarație-bombă a lui Rareș Bogdan, mai degrabă crainicul dorințelor președintelui Iohannis decât al certitudinilor celor de la PNL) sunt o șansă pentru confirmarea acestuia.
La mulți ani!
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Cred că am ajuns la acel „cul de sac” de la care drumul poate fi doar „în sus”. „Capul de cetățean” român a fost furat într-atât în ultimii 30 de ani încât, în probabil următorii 20, nu există altă variantă decât consolidarea societății civile și dezvoltarea conștiinței civice.

    Doar că guvernarea cleptocratică se lasă greu dusă, iar cei care au jefuit 30 de ani averea publică nu au investit resursele furate, ba, i-au învățat și pe copiii lor să nu facă nimic altceva, decât să fure. Pur și simplu, nu știu să facă altceva, iar părăsirea puterii pentru grupul infracțional organizat de tip mafiot care a capturat statul înseamnă riscul unor condamnări penale.

    Din nefericire, mass-media, aservită infractorilor, face tot ceea ce îi este cerut contra cost de aceștia pentru a-i păstra la putere. „Serviciile”, la fel.. Luju.ro, asemenea… șamd. Nu-i deloc simplu cu democrația asta. Dar, odată atins fundul sacului, lumina și speranța nu pot fi decât în sensul celălalt.

    La mulți ani!

    • Apud Google:

      A cul de sac is a dead-end street, particularly one with a circle for turning around at the end. … The French cul de sac was originally an anatomical term meaning „vessel or tube with only one opening.” It literally means „bottom of a sack,” from the Latin culus, „bottom.”

      In romaneste cul de sac insdeamna punct mort.

      • Vă mulțumesc pentru atenția pe care ați acordat-o comentariului meu, pentru efortul de a căuta explicația expresiei care v-a atras atenția în text și pentru bunăvoința de a o prezenta și altor eventuali cititori.

        Aș îndrăzni o completare, cu permisiunea dumneavoastră, anume, că un înțeles uzual în limba română pentru expresia franțuzească pe care am folosit-o este acela de „fundătură”. Ea poate avea atât sensul de „capăt de drum”, „drum înfundat”, cât și pe acela figurat de „pistă moartă”, cale greșită”, fără ieșire către destinația dorită, impas.

  2. Nu stiu despre dvs, dar multi in Romania sunt satui de politica de dambovita-teleorman. Atentie mare tov. politicieni, ca la primul cutremur international serios e rau, Romania are vulnerabilitati strategice mari. Lasati interesele de clan, scoateti capul din buc/regat si mai ganditi-o pentru toti romanii. Va pleaca toti cei capabili de munca din tara si ramaneti cu pensionarii. E fiecare pentru el si toti sunt niste salbatici. Cel care mai are un pic de integritate pe fundul butoiului, sa priceapa.

  3. Declansarea de catre presedintele Johannis a referendumului pe Justitie(de aici a pornit totul) , concomitent cu alegerile europarlamentare si rezultatul acestora , au facut posibila caderea guvernului monoclor PSD. Tara nu avea alta solutie si nu putea risca evenimente stradale de amploare ce cu siguranta ar fi avut loc daca vointa populara nu era pusa in aplicare . Cele doua voturi ale unor parlamentari PSD(credeti ca a fost intimplator ) au facut ca guvernul Dancila sa cada si astfel drumul spre democratizare si modernizare sa inceapa la 30 de ani fix de la caderea comunismului in Romania . Cum nu suntem singuri in acesta lume ,cred ca ne putem imagina si ceea ce UE a dorit pentru Romania (asa cum o stim astazi cu totii )si ceea ce UE si Presedintele K.J. a negociat in paralel pentru atingerea acestui deziderat (doar sa privim in jurul nostru si intelegem ) . Noi ca romani avem acesta sansa uriasa , ce este constituita si din trecutul nostru (pentru cine intelege ce doresc sa spun )trecut ce ne avantajeaza evident si chiar acum in actiunile noastre viitor Europene si nu numai .Ne asteapta un an nou plin de surprize la nivel politic si de schimbari majore , administrative si politice, ce deja au inceput sa capete contur . Multe ,foarte multe se vor schimba si Romania va capata multa putere in acest coltisor de lume. Deja avem patru personalitati ce au functii importante in structurile de conducere ale Uniunii Europene si in NATO .Sa urmarim cu atentie ce se intimpla .

  4. România are azi cele mai bune condiții din istoria sa.
    La mulți ani!

    „Sagen Sie ihm, daß er für die Träume seiner Jugend soll Achtung tragen!”
    Friedrich Schiller
    Spuneți să poarte respect față de visurile sale din tinerețe….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro