marți, septembrie 28, 2021

Gâsca lui Grigorescu

Nicolae Grigorescu e mare. Desigur, e geniu. Și e Național.

Dar și mare negustor. Faptul că a avut și are succes comercial nu spune puțin lucru. A pictat ca să placă și i-a reușit din plin[1]. Cu-atâtea țărăncuțe, floricele, ciobănași, care cu boi idilici și țărani lipsiți de dramă se poate visa/fantasma, se poate tăcea. Ba se și poate fuma, bea, juca table, face-amor, povesti vrute/nevrute. Poți să șezi și să nu cugeți, această artă lăsându-te să fii foarte mulțumit de tine însuți. Toți filistinii au câte-un Grigorescu pe pereți.

Lui Grigorescu îi merg de minune toate versurile naționalului Alecsandri, ca și cele exclusiv eroto-romantice ale naționalului Eminescu. Participând pe frontul Independenței din ’77 el surprinde Patria într-un sens propagandistico-documentar, în spirit de patriotism militarist, de fanfară, pompos, preafălos, ilustrând același eroism de umplut muzee, instituții de Stat, conacele generalilor în rezervă și ale ministerialilor combatanți doar cu gura, ca și manualele de istorie primară.

Grigorescu e profund, însă rareori foarte grav, și – în ciuda câtorva portrete și peisaje deprimante – mult mai rar tragic. Efectiv critic și sociopolitic, ba chiar caragialian, Grigorescu e o singură dată. Însă atunci, în acest sens, este antologic.

Mă refer aici la opera sa numită Evreul cu gâsca, aflată în MNAR-ul Bucureștiului. Un portret „de caracter”. În ciuda titlului și a antropofizicii personajului, nefiind o lucrare etnică. Este mult mai mult decât un chip pitoresc și exotic (așa cum de un exotism facil, foarte accesibil, sunt lucrările multor pictori în care abundă țigănci cu sau fără flori, mai îmbrăcate ori mai dezbrăcate, cu lulea/muzici ori fără, cu bujori ori tristeți și nostalgii pe fețe). Pe pânza asta de mare dimensiune Grigorescu nu e deloc poetic, nici romantic/idilic/fantezist, nici impresionist, ci de un realism critic, de civism clar și pur. Am zis deja: un moralist, un caragialian. Așadar nu doar un Estet, ci și un Eticist. Pentru detaliul acesta aplauzele, galoanele sau jerbele de admirație față de omul și arta grigoresciană se înmulțesc sau se transferă într-un gen de stimă sau admirație aparte[2].

Priviți portretul. (Dacă nu direct în sala Muzeului bucureștean, cel puțin în miercurea aceea lunară în care accesul e gratis, măcar pe suficient de numeroasele pagini web.) O față de ins solid, îmbujorat, în port specific așkenazului est-european. Sub brațul drept ține o gâscă imensă. Îndopată. Iar din buzunarul interior mâna stângă scoate, ca să se-observe, o petiție. Adresată taman Parlamentului, debutând direct cu abordarea destinatarului: Domnule Președinte. Așadar, evreul e un ins pus pe fapte, pornit către birourile maximei guvernări.

Dacă n-am ști povestea „adevărată” a tabloului, ne-am putea gândi că omul cere intervenții legislative, poate ajustări sau facilități negustoricești, poate interese proprii, familiare, de etnie, comunitate, religie sau omenie specifice. Dar istoria tabloului e clară, bine documentată: în 1880, la o expoziție din Paris, Grigorescu și-a prezentat lucrarea intitulând-o Juif moldave allant demander la naturalisation à l’Assemblée roumaine (Evreu modovean cerând naturalizarea din partea Parlamentului român). În problemele antisemitismului și ale reglementărilor legale din România secolului lui Grigorescu internetul e destul de generos, așa că nu insist compilând informații exacte și-aici. Interesantă și nedezbătută este intrinseca putere de generalizare a acestui tablou.

După mine, Grigorescu îl pictează pe israelitul petent cu un surâs moderat, dar propriu omului de succes, care știa – cel mai probabil fiindcă văzuse efectul, practicase deja drumul, cunoștea ușa și cheia obținerii a ceea ce poftești sau e firesc pe plaiul sociopolitic românesc. Egal șovăielnic și sigur pe sine, parcă clipind complice către privitor, evreul știa ce știa. Și tot perfect știa și Grigorescu, fiindcă altminteri n-ar fi pictat acest personaj atât de profund, fără cusur, adică impecabil din punct de vedere psihologic și subtil în perspectiva morală. Și nu e deloc absurd ca și Grigorescu să fi făcut ceva similar cu ce făcea personajul său (căci deh, absolut tot omul era și este „sub vremi”, iar „lumea-i cum este și ca dânsa suntem noi”). Așa ceva explică și de ce între personajul pictat și pictor înțelegerea și empatia sunt maxime.

Gâsca, cocoșul, găina constituiau ploconul cel mai comun nu doar în secolul 19, ci încă pe tot parcursul secolului 20; așadar un simbol pentru mita de altădată și de totdeauna. „Evreul cu gâsca” din vremea lui Grigorescu fiind în secolul 21 orice român cu florile, ciocolata, plicul, sacoșa, valiza, cardul „cadou” ori telefonul cu link de transfer secret și unic.

Peste tot, cu ofrande alimentare („sacrificii”) se îmbunau cândva zeii; iar oamenii cu atât mai mult. Desigur, pe vremea lui Grigorescu păsărea gastronomică nu era nicidecum cadoul destinat chiar Președintelui de Cameră/Senat/Parlament. Neîndoios, era destinat unui personaj adesea mult mai important: Intermediarul. Eternului și inevitabilului și ultradezirabilului Intermediar. Singurul care, scurtând incomensurabila scară a „sfinților” care „te mănâncă până (s-ajungi) la Dumnezeu”, ca adevărat sacerdot lua direct darul, îl reținea pentru sine ori poate că-l împărțea cu alt samsar de influență, în mâna Ștabului Suprem ajungând direct vorba sau petiția-n pricină.

Personaj secret, umbros prin definiție, necesitate și eficiență, niciodată pe vreo pagină de ziar sau în vreo discuție ori prezență publică, Marele Intermediar era și rămâne cel spre a cărui cunoștință și grație absolut toată lumea – pragmatică – aspiră. Pe cât e el de detestat de moraliști, idealiști, utopici, lege, pe-atât e el de dezirabil tuturor, adică oamenilor reali, poporului în carne/oase. Pentru rezolvarea problemelor, ce căuta omul (de orice nație sau etnie, religie, standard sau statut social) era „intrarea”. Intrarea. Nu negreșit directă, la Șeful cel Mare (bun sau rău, deloc nu contează), ci la cel care avea/are acces și credit total la respectivul Șef. Intrarea la vreo Elenă. Nu la orice blondă, desigur, ci la una de calibru troian (gen Elena Cuza, Elena Văcărescu, Elena Lupescu, Elena Ceaușescu, Elena Udrea). Se prea poate, se multpreapoate…

Dar, înafară de o asemenea promițătoare și puternică „secretară” (alias umbrita Number Two), cine altcineva mai putea (și poate) juca același rol? Păi, spre exmplu, un alt personaj de „deplină încredere” mai era și este, pe vremuri, bucătarul, menajera, servitoarea, ba chiar și vizitiul marilor personaje. Ulterior/astăzi, șoferul. Da, doamnelor și domnilor, șoferul, eternul șofer! (Care nu pricep de ce nu s-ar continua a fi pronunțat ca-n veacul al 19-lea, drept choffeur!) Cel elegant ca un frizer și amabil ca un chelner… Care aude și vede mult prea multe lucruri de neauzit/nevăzut/neștiut, care cară toate florile, plicurile, plasele, valizele și mesajele de taină ale stăpânilor. Prestând loialitate oarbă. Totodată oțelindu-și relația de taină și profitabilitate cu familia Boierului/Șefului/Bosului, uneori propășind el însuși în demnități, astăzi doar având grijă să-și tragă-ntre timp și vreo diplomă „la distanță” (3000 roni) sau certificat de manager (300 roni), pentru a rămâne oficial în fruntea ori în interiorul altor Agenții sau demnități statale, totodată „omul bosului” (fie el ex-bos).

Pe vremea lui Grigorescu, mai exact în chiar „anul de grație” 1885, dacă marele cărturar Moses Gaster ar fi scris și el petiții majore, ar fi intrat direct la Marele Rege Carol (despre care zice-se că l-ar fi simpatizat/admirat sincer), dacă ar fi acceptat să profeseze levantinismele „gâștelor române”, poate că ar fi reușit să scape de ticăloasa expulzare, ar fi rămas în naturalizarea românească în care era deja. Reamintesc rușinosul eveniment tocmai fiindcă am „elaborat” asupra semnificației picturii lui Grigorescu, descriind prin rapel actual și prin perspectiva a două veacuri ce este firesc să presupunem că se va fi aflat dincolo de ce e vizibil în tablou. Și-anume: spiritul unei situații sociopolitice românești, oglinda unei mărci a mentalității populare, ca și a eticii guvernanțelor și administrațiilor politice autohtone. Căci oamenii și situațiile, deși-s „sub vremi”, aceiași și similare sunt generație după generație, peste orice Timp. Iată de ce rezum și concluzionez:

Un ins cu-o gâscă sub braț nu e nicidecum doar o pânză deosebită, mai puțin celebră, pictată-n ulei destul de demult de către marele maestru Nicolae Grigorescu, înfățișând un evreu care-și dorea naturalizarea, cetățenia, integrarea, românirea. Chipul surprins în postura (sau doar speranța) că ar putea fi el însuși stăpân pe moment, pe situație, pe prezent, e al unuia care chiar riscă să creadă că ar putea fi stăpân pe viitor și istorie (ori măcar nevictimă a acestora).

Desemnând pe cel care „s-a descurcat” în orice (chiar orice?) moment aspirațional cunoscând slăbiciunea sensibilizării puterii, așadar a accesului la Putere, prin intermediere și pilă, cadou, atenție, peșcheș, plocon, ungere, mită, cu gâscă sub braț este chiar românul istoric, tradițional, profund, atemporal, sempitern.

NOTE__________


[1] Mă tem că a fost și a rămas unul dintre pictorii cei mai ușor de imitat, copiat, reprodus, multiplicat. Oare mult prea multele sute/mii de lucrări, lucrărele, capodopere și schițe, vândute nonstop de peste 100 de ani, nu dă mai mult de gândit specialiștilor, analiștilor, criticilor? Personal, n-aș cumpăra/investi în niciun Grigorescu! Peste ani și ani este posibil ca și românii să dorească a avea parte de verificări de laborator științific (preferabil din străinătate) asupra autenticității multor opere de artă.

[2] Textul de față amplifică comentariul unei note de subsol din volumul Ochiul dracului și al lui Dumnezeu (mentalități economice tradiționale), Ed. Muzicală, 2021, p. 443.

Distribuie acest articol

41 COMENTARII

  1. Interesant expozeu (ca sa-i zic asa). Nu stiam care-i semnificatia din pictura „Evreul si gasca” a lui Nicolae Grigorescu. Nici prin cap nu mi-a trecut. Ce pretentii sa ai la mine. Mi-a placut naratiunea explicatiei. Multzam.

  2. Frumos articol!
    Singura obiectie pe care o am este referitoare la Moses Gaster care nu a ramas in Romania sa se ocupe de levatinisme ci a plecat in Anglia unde a fost un factor determinant pentru sionism.
    https://en.wikipedia.org/wiki/Moses_Gaster
    Probabil ca intelesese ca nimic bun nu o sa iasa din antisemitismul cronic continental vest-european si ca pactul napoleoneano-faustian de renuntare la identitatea etnica in schimbul unor drepturi teoretic egale dar in practica nerespectate era o iluzie (inca pana in ziua de azi) periculoasa.

  3. Iata cum o sarmana gisculita (fie ea si ghiftuita de atitea boabe ) dar nu din cele pe care le vedem cu totii ,zi de zi, pe la unele posturi TV ajunse fara sa vrea , fara sa ii ceara nimeni acceptul , personaj de poveste .Aflata la subtioara , evreului , mai sus pomenit ,gisca nici macar nu stie ca este pe cale de as schimba stapinul .Cum totul ne este adus in amintire de cel pe care unii dintre noi il numim pictorul neamului romanesc (se vede usor arbitrariul si hilarul spuselor inventate de autorul textului ) si care , ca un facut , este asociat cu imaginea partiala a unor versuri ale celui ce este (poate autorul vede si aici jumatatea goala a paharului ) poetul nepereche , ne mutam usor spre Bardul de la Mircesti despre care nutrim speranta de a nu fi avut agatata pe peretele din dormitor celebra Rapire din Serai . Privind in urmasi admirind cite vreun Car cu Boi (multiplicat imi pare si mie la nesfirsiit ) imi aduc aminte , fara sa vreau , de picturile lui A. de Simoni ce ne prezentau si ele in diferite forme usor idilice , subiecte ce erau in fapt cam aceleasi si care ne aratau Tigancusa ce pastorea turma de oi , aflata si ea in miscare .Usoara ironie de la inceputul textului , hai sa o repetam , citez din autor : Nicolae Grigorescu e mare. Desigur, e geniu. Și e Național ca dealtfel si continuarea acestor vorbe ce ne spun cu gingasia nevoii de a incerca si a gasi realitatea :Lui Grigorescu îi merg de minune toate versurile naționalului Alecsandri, ca și cele exclusiv eroto-romantice ale naționalului Eminescu, poate pot parea unora usor deplasate sau deplasabile , dar nu ma indoiesc ca poate exista si o astfel de perspectiva , nu neaparat contestatoare ci mai degraba critica si de cu nu binevenita (desigur doar pentru cei ce au habar macar de scrierile celor mai sus pomeniti ). Fara sa ne dam seama suntem aruncati (la nivelul intelegerii )in alta paradigma semi – politica cu tente usor comerciale taxate si ele ca parte negativa ,lipita de secole ,a celui numit de noi romanul .Trec peste numele asociative din textul de fata si peste laudabilele motivatii ce compun oferirea unor : peschesuri , mite , favoruri , plocoane si alte asemenea Barosanului si ocolind si modalitatile ce erau parte cuprinsa in traseul sau traseismul cu pricina , ma apropii de final si constat cum puterea de convingere a neamului romanesc,transpusa in energia de la baza neamului ,face fata cu brio tuturor momentelor noastre existentialiste si are parte de neasemuita forta de supravietuire , trecind ca tot romanul impartial ( mai mult sau mai putin) – prin viata .Oricum ,textul prezentat este convingator chiar daca incearca a schimba niste cutume ce tin priponit adevarul de zeci de ani buni.

  4. Impresionante profunzimea, intelepciunea, spiritul pluridisciplinar si umorul discret al acestui articol! Dupa ce o viata am fost obisnuit sa citesc osanale pe post de critica artistica…

  5. Desigur, un tablou pitoresc, care se pretează la cele mai diverse interpretări. La fel de pitorești sunt portretele de prizonieri Turci, din vremea Războiului de independență.

    • Preferati narativele national-comuniste si filmele cu Florin Piersic cu denuntarea fanariotilor si a cruzilor dusmani turci?
      Sau poate sunteti inca vexat de Dan Haulica?

      • Nu ati retinut : am subliniat specificul indubitabil pitoresc al tablourilor lui N. G., indiferent de subiectul lor ; in pitoresc se afla atractivitatea si succesul in epoca, ceea ce indica si geniul managerial, comercial, al pictorului, care a inteles perfect preferintele clientelei sale, asigurandu-si un statut de elita, lucru rar pentru pictorii francezi, de exemplu, amintind faptul ca N.G. este „de scoala Franceza”.

          • N.G. s-a scolit in France, dep. Franche-Comté, la Barbizon : „The Barbizon school of painters is named after the village; Théodore Rousseau and Jean-François Millet, leaders of the school, made their homes and died in the village”. Deci, e de scoala Franceza, si inca foarte franceza ! ;-)

  6. Merita (re)citite și cele două articole publicate anterior de catre același autor.
    Un castig pentru CONTRIBUTORS si pentru cititori.

  7. Încă din anul 1961, George Oprescu, istoric de artă și academician R. P. R., publicase o monumentală biografie a pictorului, limpezită fiind, cu toată competența academică, semnificația exactă a pitorescului tablou.

  8. MEA CULPA! Răspunzând sumedeniilor de critici la adresa textului meu (desigur, nepublicate aici „din cauză la cenzură”), îmi fac autocritica! (Cu plecăciune:) Sorry/pardon, am greșit! Gâsca, despre care ar fi fost etico-adecvat să adaug că era o țață ordinară, o vacă-mpuțită, o nesimțită sadea, incapabilă să stea măcar o minută în poză – căci uitați-vă doamnelor și domnilor cum se agită, cum țipă, cum se rățoiește (!), în vreme ce bietul pictor, săracu’ de el, după ce se va fi convins că n-avea absolut niciun rost să se enerveze, să aștepte, s-o roage frumos, s-a resemnat, pictând-o chiar așa, în prostia ei… Puteam, poate trebuia, dar n-am spus asta, m-am resemnat/abținut chiar și moi, subsemnatul. Acum măcar e însă cazul să vă spun adevărul. Și-anume acela că: gâsca (prezumptiv îndopată), era și este de fapt… un gânsac! (Sau gâscan.) Căci – priviți mai cu atenție – este mai mult decât evident („clar ca bunăziua”) că accesul zbaterii sale e unul de pur-și-simplu rut hormonal. Ca orice mascul nelumit, însă plin de furibundul și datornicul instinct al perpetuării, gâscanul cu pricina își presimte curânda sacrificare și n-are de gând să le lase victimizat fără replică, nu renunță deloc fără luptă. Și este evident că așa stat-au lucrurile și-n istoria-mpricinuită: animalul chiar a scăpat, s-a tot dus (bântuind pe alții), petentul cu mari iluzii plecând cu buza umflată. Deși era de față, Grigorescu (mare pișicher!) nu ne-a spus, n-a revenit, nu s-a milostivit să ne facă lumină. Irefutabilă dovadă e însă faptul că gânsacul nostru național supraviețuiește, reușește să se salveze de fiece dată, nu vrea să moară.

    • D-le autor, ai avut noroc. Daca erai in Ge si abordai un asemenea subiect fierbinte nu ai mai fi avut dreptul la scris, la profesat, ci ar fi trebuit sa te recalifici in crescut giste. Asta indiferent daca ar fi fost gisca, ginsac, rata, lebada.

    • Cum ginsacul cel puturos ce sedea blind in bratele nemiscate ale Pictorului Grigorescu si cum numai oglinda mintii a reasezat giscanul in locul giscutei (sau poate chiar a gistei Akka ) noi fericiti fiind de imortalitatea celor doua personaje am coborit degraba de pe spinarea ginsacului Martin si ne-am transformat fara zabava din Năpârstoc cel mititel in prea maretul fiu al neamului .Cum transformarea a fost uriasa nici macar amenintarea cu taiatul gitului cel ginsacesc nu prea a putut a ne opri sa il batem bine pe nefericitul vulpoi Smirre ce ne purta simbetele de cind il stim .Si cum i-am cam caftit pe toti de-a lungul vremurilor iata cum si Carul cu boi nu a reusit a fi rasturnat de nimeni ,nici macar in Caracal acolo unde stim bine cum se rasturnara unii .Cum nu prea avem nimic de comentat, nici cu tatele , nici cu vacile , doar privim zicerea usor amuzati de inversunarea autorului framintat de statica nepotrivita a vreunei vacute aflate la pozat . Cite nu afla omul in aceasta lume stind cu ochii larg deschisi atunci cind fotograful inca zice CUCU . Acum va las si incalec pe bunul meu ginsac Martin sa mai dau o tura prin Gradina maicii domnului .Voi ramaneti , de o viata , cu vaca cea nesimtita si cu tata cea ordinara ,ca doar nu o-ti vrea sa mergeti cu mine -Pe aripile vintului – .

    • Revenirea AUTORULUI parodiaza fin NEȘTE ticuri jurnalistice pamântene.
      Intr-o ordine fireasca ar ur trebui sa urmeze ”GASCANU RUPE TĂCEREA” și Editorialul
      ”Pe 26 septembrie când Orban va observa in sfarsit gâsca va fi prea târziu.” de Ion Cristoiu

  9. „A pictat ca să placă și i-a reușit din plin”…..
    altii ar spune doar ca i-a placut sa picteze, si a avut talentul sa transmita „incantarea” asta si altora
    mizeria si obstinatia nu sunt necesare pentru a valida talentul artistic, la fel cum nici causticitatea nici invidia nu fac un critic de arta mai valoros sau special
    cat despre asocierea om-pasare, ar fi interesant de analizat si „Penes Curcanul” dintr-o perspectiva similara

  10. Un articol subtil, bine scris, o tema bine aleasa felicitari autorului! Dar la o analiza profunda se poate constata ca fara pesches nu puteai sa depui o jalba nicaieri. Si acum este la fel, dar se numeste pompos coruptie. Dovada clara ca mentalitatile si atitudinile umane se schimba cel mai greu, mai ales in o tara slab dezvoltata si cu multa saracie.

    • @Agora, asa e mentalitatile practic nu se schimba de la sine de la natura. Paradoxal, pentru ca omul e o fiinta flexibila, ca toate celelalte. Dar daca ,,schimbi pamintul” la planta, s-ar putea sa se schimbe. De exemplu, o digitalizare adevarata a adminsitratiei ar da o lovitura crunta coruptiei. Doar ca cei care trebuie sa faca asta sint ei insisi Coruptia. Vorba aceea Coruptia? Sintem Noi.

  11. „Nicolae Grigorescu e mare. Desigur, e geniu…Dar și mare negustor. Faptul că a avut și are succes comercial nu spune puțin lucru..” si
    „Personal, n-aș cumpăra/investi în niciun Grigorescu! Peste ani și ani este posibil ca și românii să dorească a avea parte de verificări de laborator științific (preferabil din străinătate) asupra autenticității multor opere de artă.”
    Serios ? Incercati sa iesiti in piata din afara Ro (din 2007 -2012 m-am lovit de acest aspect) si veti vedea cat de mare , valoros si genial este. Aici, pe la noi, poate cei care erau obligati sa ii silabiseasca numele si invatau primele clase, in incaperi tixite cu tablouri de Grigorescu, sa mai aiba nostalgii … Deocamdata, singurul nume romanesc pe frontispiciile galeriilor de arta – nu am scris cu lucrari expuse (Stuttgart, Karlsruhe), este Brancusi. Si scump (vreau sa scriu inaccesibil) .

    • Vai de mine! Dar de cand muzeele de arta din Germania sunt o referinta pentru altceva decat arta de estetica second hand din Europa, comparativ cu Italia, Spania, Franta, Olanda, UK?

      • Vai de tine, messer, dar vazut-ai tu in „arta de estetica” first „hand din Europa, din Italia, Spania, Franta, Olanda, UK” vreun Grigorescu ? Vai tie ! Despre calificari si categorisiri sui generis, nu vreau sa polemizez cu dumneata. Esti prea bun pentru mine .

          • Chiar atat de tampiti sa se fure (sau sa fure de la ei), nu ii stiu pe nemti. Daca in materie de arta, nu polemizez, fiindca esti foarte bun, nici in materie de logica nu vreau sa ploemizez, fiindca straluicesti („pictor local autor al picturilor furate de nazisti-si-prietenii ..”).

            • Eu vreau sa stiu daca localii cumpara pentru gradina statuete cu pitici, caprioare si lei iar in casa picturi cu scene funebre sau batalii/maceluri. ;)
              Nu de alta, dar am vazut la Berlin in cele mai mari muzee ceea ce era expus (in afara de opere imprumutate de la alte muzee).
              Faceti reclama la marcile de automobile de la primele doua locuri de pe lista tripadvisor?
              https://www.tripadvisor.co.uk/Attractions-g187291-Activities-c49-Stuttgart_Baden_Wurttemberg.html
              Sau poate la Schweine-Museum – nr. 7 de pe lista tripadvisor de mai sus? ;)

            • Locurile de parcare sunt in afara muzeului; pentru colectii si exponate, ar trebui sa intrati in meuzeu … Eu ma refeream la numele lui (singurul roman), scris in interiorul prestigiosului muzeu : „Images for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              Image result for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              Image result for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              Image result for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              Image result for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              Image result for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              Image result for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              Image result for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              Image result for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              Image result for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              Image result for Brancusi in New State Gallery stuttgart
              View all
              Feedback
              View more”;
              si,
              – „Einzelansicht – Staatsgalerie – Staatsgalerie Stuttgart https://www.staatsgalerie.de › einzelansicht › werk › ein…Constantin Brancusi (1876-1957). Torso, 1912. Alabaster; Stein; Höhe-Objekt: 31,5 cm; Breite-Objekt: 16 cm; Tiefe-Objekt: 15,2 cm; Höhe-Sockel: 10 cm; ..”
              Pentru pitici, caprioare si lei, adresati-va celor care vand asa ceva si vedeti vanzarile … SUCCES!

              P.S. Poate le scrieti si curatorilor sa distruga toate lucrarile lui Edvard Munch & Co cu scene funebre.. A mai fost unul Savonarola… e drept, cam de multisor, dar aveti aptitudini, indrazneli, … .
              P.P.S. Totusi, nu ati raspuns la intrebare, unde l-ati mai vazut pe Grigorescu in lume? In muzee, vreau sa scriu ?

  12. Nu multi stiau povestea cu titlul initial, complect , al tabloului lui Grigorescu <>, expus prima oara la Paris in 1880, <> ?
    Causeria Dlui Balasa pe tema aceasta , care <. si à la légère si despre unele aspecte privind pe Grigorescu si arta lui, este interesanta si amuzanta. Atit
    Cu si fara Domnia sa, Grigorescu ramine un reper unic al picturii romanesti. Imi aduc aminte socul, revelatia, pe care am avut-o in anii 50-60 ( nu mai stiu exact ) , cind indopat fiind ( nu numai de educatia din scoala comunista ) de carele cu boi , tarancile idealizate si dorobantii lui Grigorescu , am avut revelatia, efectiv naucitoare, a expozitiei retrospective dela Muzeul de Arta. Au fost incluse atunci multe tablouri din muzee mici si , pentru prima data, din colectii particulare .
    Peisajele ( cele fara prezente umane ), numeroase portrete si pinzele din asa numita ” perioada alba ” , au revelat un mare pictor, mare de tot, demn de toate muzeele lumii, realist si apoi impresionist, spre sfirsitul vietii impingind chiar mai departe hotarele artei sale.
    De aceea, persoana si arta lui Grigorescu pot fi tratate cu seriozitate si chiar cu severitate , daca exista argumente, dar niciodata cu superioritate si lejeritate.

    • De ce ar trebui severitate???
      Pentru ca pictura are o nota de simpatie pentru evreul respectiv?
      Sau pentru ca pictura nu este incadrata in interpretarile national-comuniste?
      Sau va deranjeaza tonul sagalnic si uman al autorului articolului?

      • ” Daca exista argumente „.
        Severitate, numai pentru creatia sa artistica, daca cineva ( si sint destui i ncritica de arta rmaneasca de azi ) are alte pareri decit ale mele, ma autocitez: ” un reper unic al picturii romanesti „, ” un mare pictor, mare de tot, demn de toate muzeele lumii ”

        Toate cele bune

    • Candva, invatatoarea ne-a aratat tabloul pentru a ne explica: „vedeti, copii, cum o tine de rau, ca intr-o menghina, de teama sa n-o scape, biata gasca de ciubuc si observati, copii, ce privire si ce zambet de om foarte viclean are, nu-i asa?!” Invatatoarea desigur ca ignora adevaratul titlu al tabloului („Un cetatean in devenire”), dar, evident ca il aprecia foarte mult pe pictorul autor. Inafara de mine mai erau inca vreo cativa colegi/e de aceeasi nationalitate cu subiectul tabloului (nu si cu gasca !) dar nu s-a sesizat nimeni, desi tatăl unuia din noi, cei cativa, lucra in conducerea ministerului invatamantului sau al culturii pe vremea aceea. Doar splendidul si elegantul volum de arta si biografic ilustrat, alcatuit de academician R P R George Oprescu, publicat in 1961, m-a edificat cu pertinenta stiintifica asupra engmaticului personaj din acest tablou, indubitabil, extrem de pitoresc.

  13. Comentând am senzația că încerc un fel de critică la critică și nu am competența necesară pentru așa ceva. Mi se pare interesant articolul mai ales prin faptul că arată câtă exactitate, atenție și finețe sunt necesare pentru o analiză reușită.
    Aș adăuga două elemente care m-au frapat atunci când autorul ne-a îndemnat să privim tabloul.
    Primul tine de compoziție: fundalul întunecat este, cred, specific lui Grigorescu. Din acesta se relevă chipul petentului, penajul alb al ofrandei și mai ales, strălucitoare, petiția tocmai scoasă la vedere. Am senzația că Grigorescu încearcă să atragă atenția asupra documentului respectiv, parcă nefiresc de curat față de imoralitatea momentului.
    Al doilea aspect e că pictura îmi pare mie una cuminte. Deși puțin întors spre a-și arată peșcheșul, petentul se uită deschis la privitor, iar pasărea îmi face impresia unei fotografii din manualul de biologie: cu gâtul tipic încovoiat, cu pliscul închis, fără a lovi sălbatic din aripi, așa cum m-aș fi așteptat. Scena îmi pare deci una normală, firească, cotidiană, lipsită de emoții.

    • „e că pictura îmi pare mie una cuminte.”
      Chiar asa??? Doar daca ignorati contextul politic si social al tabloului.
      Pictura asta este mai „Bansky” decat orice Bansky!!!

  14. Despre Rembrandt:

    It has proved a comfort to me, in this era of European Jewish tragedy, to dwell upon the life and work of Rembrandt. Here was a man of Germanic ancestry who did not regard the Jews in the Holland of his day as a „misfortune,” but approached them with friendly sentiments, dwelt in their midst, and portrayed their personalities and ways of life. Rembrandt, moreover, regarded the Bible as the greatest Book in the world and held it in reverent affection all his life, in affluence and poverty, in success and failure. He never wearied in his devotion to biblical themes as subjects for his paintings and other graphic presentations, and in these portrayals he was the first to have the courage to use the Jews of his environment as models for the heroes of the sacred narratives.

    — Franz Landsberger, a German Jewish émigré to America, the author of Rembrandt, the Jews, and the Bible

    • Am menționat pictorul olandez Rembrandt van Rijn nu degeaba; dacă N. Grigorescu este atât de pitoresc, cum, cu prisosință, o arată acest tablou chiar, conformandu-se gusturilor clientelei sale iubitoare de pitoresc și ingrijindu-se de un solid statut social în epocă, dimpotrivă, Rembrandt este, in capodoperele sale cu subiect biblic, Nou și Vechi-Testamentar, unde personajele cele mai prestigioase și sfinte au un model real in chipurile Evreilor Olandezi contemporani lui, absolut sublim, așadar, fara urmă de intenție caricaturală, cum se întâmplă în prea pitorescul tablou românesc în chestiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

“Discriminarea” în vremea holerei. Sau ce ne spune manipularea cuvintelor în pandemie

Acum vreo săptămână explicam într-o emisiune TV că a te considera “discriminat” dacă ţi se impun restricţii pentru că n-ai vrut să...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Nimicul la putere

            Ceea ce vedem acum pe scena publică nu e nimic altceva decât consecința faptului că niște oameni fără nici o consistență...

Speranța de viață a românilor

1.Vârsta medie la deces2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem3. Revenind...

Cine smântânește borcanul cu energie?

ANRE este un "organism de reglementare și supraveghere (care) doar ține de șase pentru ca șmecherii din domeniul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.