vineri, martie 29, 2024

Generația „Facebook” și istoria

Au curs multe cuvinte tânguitoare despre generațiile noi dezamăgitoare, inculte, incapabile să rezolve altceva decât probleme limitate, fără viziune, fără orizonturi culturale, anatema căzând exclusiv asupra tinerilor. E un potențial extraordinar în fiecare generație, pe care școala rămasă în secolul trecut nu poate să-l fructifice. Generația „Facebook” trebuie cucerită, stârnită, atrasă prin poveste, imagine, joc. Viziunea să fie multiplă, abordările ample, discuțiile și interpretările permise, întocmai cum este lumea lor de după încheierea programului, copiii să fie liberi să se exprime. Lumea elevilor de astăzi nu este aceeași cu cea de acum 30 de ani, iar o comparație între generații are în centru școala care pare să nu se fi schimbat prea mult. Împietrită în timp, școala românească ignoră prezentul și impune elevilor să fie după asemănarea înaintașilor, ceea ce este ridicol. În fine, rezultă când și când câteva vârfuri, copii extraordinari care s-ar evidenția în orice context și o sumă de inadaptați autodidacți.

Soluții s-au propus de-a lungul timpului, iar una dintre ele va intra în vigoare din această toamnă. Zâmbesc cu amărăciune la gândul că disciplina gândire critică face parte din trunchiul comun pentru elevii de gimnaziu, deși cred că dezvoltarea acesteia este unul din obiectivele prioritare ale învățământului obligatoriu. Dar am puternice îndoieli că adăugarea unei discipline în aceeași paradigmă tradiționalistă a predării – învățării va corecta o problemă care macină școala românească și care ne face campioni la analfabetismul funcțional. Viziunea adultului este iarăși suprapusă peste psihologia copilului care nu este suficient de format să se educe conștient. Cu alte cuvinte explicându-i copilului ce este gândirea critică și cum funcționează, îi vom face să gândească critic (iată cum trebuie să gândești, gândește!) ? Cred însă că o înnoire a abordării clasice și evadarea din limitarea disciplinelor de astăzi prin realizarea unor programe școlare transdisciplinare ar fi primii pași spre o evoluție a educației românești. Mă voi referi în continuare la una dintre disciplinele umaniste esențiale în dezvoltarea individului care își pune amprenta pe cunoașterea sinelui, a celorlalți, respectiv a lumii, istoria, și care stârnește adeseori discuții referitoare la numărul de ore din trunchiul comun și mai puțin la conținutul programei sau la metodele de predare.

Istoria este necesară și obligatorie în învățământul românesc, căci această disciplină nu are în vedere doar trecutul, ci contexte ale trecutului, iar studierea istoriei atinge și alte discipline, printre care antropologie, etnologie, politologie, sociologie, psihologie, artă etc. Prin studierea istoriei se pot forma competențe extraordinare de-a lungul dezvoltării copilului, prin relevarea motivațiilor ce au generat evenimente trecute, a relațiilor dintre indivizi, prin descrierea societăților la anumite momente istorice, a rațiunilor care au determinat acțiuni, revolte, desfășurări etc. Nu mă refer doar la stăpânirea unor informații, ci formarea capacității de interpretare a evenimentelor, de înțelegere și analiză. Cred că istoria trebuie abordată ca o disciplină complexă, iar viziunea să nu fie exclusiv faptică: pentru a înțelege un eveniment istoric este necesar să cunoaștem relațiile internaționale, viața oamenilor, implicarea lor în societate, relația dintre autorități și populație, resursele disponibile, gradul de dezvoltare tehnologică, momentul cultural și artistic etc.

Încă din școala primară, istoria însemna pentru mine doar o succesiune de întâmplări, înlănțuite logic sau nu, fapte seci, ani de domnie și războaie într-o aglomerare năucitoare, nume greu de pronunțat a căror cunoaștere era importantă în sine; până în ultimul semestru de gimnaziu niciun profesor de istorie nu a vorbit liber în fața clasei; obișnuiți fiind cu imperativul „Scrieți!” premergător dictării, mi-a atras atenția discursul unui nou profesor care ținea să capteze ascultătorul în firele unei povești slab schițate. Abia atunci am intuit bogăția de date care zburase ca vântul pe lângă spiritul meu avid de cunoașterea unor alte lumi. Am realizat curând că aș fi vrut să se apropie de epoca noastră mai mult, să ne vorbească despre anii în care au crescut și s-au format părinții noștri, despre comunism. Îmi doream să cunosc acea lume, relațiile dintre indivizi și atitudinea lor față de străinătate, politică, manifestările lor particulare, întâmplări cotidiene, ce activități distractive preferau, chiar cum se îmbrăcau. Instinctiv, curiozitatea mea pornea de la realitatea din jur, de la cuvintele celor care au trăit în comunism. Despre ei aș fi vrut să aflu mai multe, în orele de istorie. Și am intuit atunci că istoria este disciplina care îmi poate servi elemente fascinante despre oamenii de astăzi care au trăit și s-au format în comunism. Iar când profesorul a scos din buzunarul de la piept o cărticică pe care ne-a frunzărit-o în fața ochilor numind-o Constituția României, școlarul din mine și-a spus uimit: există în realitate și e chiar în fața mea.

Relatarea anterioară arată că orice demers educațional de succes – care să aibă un impact pozitiv asupra elevului – trebuie să pornească de la cunoștințele sale anterioare, de la ceea ce stăpânește elevul, să fructifice deci cunoștințele sale orientând apoi cunoașterea în funcție de obiectivele urmărite. Se cuvine așadar ca și istoria să fie studiată nu ca pe o înșiruire de întâmplări fără legătură cu viață noastră prezentă, ci tocmai încercând să zugrăvim trecutul pornind de la ceea ce îi este cunoscut elevului și cu uneltele familiare acestuia. De aceea, elevul trebuie captat cu povești, istorioare în care să se regăsească și care să-i inspire emoții. Când concurezi cu filme de animație, jocuri colorate și cântate, trebuie să vii cu o prezentare video pe măsură ca să rămâi in mintea elevului. Fiind în mod natural atras de ficțiune, de basm, de alternative la lumea din jur, copilul are o înclinare naturală spre trecut, dacă profesorul reușește să se adapteze la nivelul copiilor, să vorbească pe limba lor. Școala românească se folosește prea puțin de această aptitudine și, din păcate, perspectiva predării aparține exclusiv adultului. Se vorbește cu elevul de 11-14 ani ca și cum acesta ar fi un adult stăpân pe sine și care cunoaște importanța subiectelor discutate în școală, a evenimentelor istorice pe care e gata să le acumuleze cu o grabă incredibilă pentru a deveni o mică enciclopedie.

În experiența mea, m-a surprins în mod neplăcut revolta unor părinți față de profesoara de istorie care lua uneori pauze de la dictare încercând un dialog cu elevii despre subiectul lecției, pornind uneori de la textele unor istorici. Părinții au reclamat că elevii nu sunt evaluați corect și că nu e cazul să judece istoria, ci doar să o cunoască.

În școala de astăzi elevul trebuie încurajat să-și asume un dublu rol, atât spectator, cât și actor, iar comunicarea, indiferent de disciplină, trebuie să fie bilaterală. Pasivitatea impusă elevului altădată de profesori nu își face loc astăzi printre nevoile copilului. El trebuie să fie atras, cucerit și nu urmărit de pedeapsa notei mici. Nu cred că este just să sancționăm tinerii pentru ceea ce sunt și să-i certăm pentru că au mai puține cunoștințe și abilități, ci să încercăm să îi apropiem de istorie prin metode care să le stârnească interesul. Sunt generații asaltate de jocuri, filme, imagini care concurează să le atragă atenția să-i încânte, și tot ceea ce le oferă școală este o dictare anostă, stearpă, privitoare la realități pe care nu le cunosc și cu care nu rezonează.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Responsabilitatea de a fi profesor!
    As vrea sa citesc un articol scris de domnul rector despre escul profesorilor generatiei lui de a isi face meseria de profesor la nivelul exigentelor pretinse.
    De ce nu, as dori sa citesc un articol despre esecul generatiei lui de rectori/functionari de a isi face meseria la nivelul exigentelor pretinse.
    Eventual, despre esecul generatiei lui de parinti in a-si educa copiii la nivelul exigentelor pretinse.

    • Frati romini ! doamna autoare are probabil o reactie la prelegerea marelui istoric, tovarasul pop aurel, rector la universitatea Babes Bolyai, urmasul rectorului calorifer.Intr o fitzuica de romanica am citit „prestigioasa universitate UBB !” prestigioasa o mai ramas cladirea si aia construita de iredentisti.
      uni nu sint de acord cu opinia marelui i telectual !?asta face parte din clasa indivizilor stilpi ai noului stat rominesc instalat pe paminturili Transilvaniei; astia impreuna cu regateni trimisi aici au reusit in mai putin de doua generatii sa curete jumatate din populatia regiunii; acestor indivizi trebuie sa le multumiti ptr ca azi rominul mindru ortodox poate stapini aceasta tara frumoasa si bogata
      in opinia mea,tovarasul pop, nu are treaba cu ignoranta unora dintre studenti( probabil cei mai inteligenti si au batut o tzira joc de el !?), el are treaba cu Google ! asta ar putea sa i dea peste cap enormitatili pe care le debiteaza. statul rominilor l o ajutat sa treaca de la sapa la i telectuali ,iar el ptr bani astia spune orice

  2. Eu nu cred ca putem seduce atunci cand stimulii senzoriali se reduc la un ecran, la niste boxe si la atingerea unui ecran tactil. Parca lipseste ceva …

  3. De-ar fi ramas scoala „impietrita in timp” si tot ar mai fi fost ceva! Macar s-ar fi pastrat respectul pentru invatatura si pentru fdascali, pentru limba romana, pentru exprimare coerenta, pentru cultura generala…
    Din pacate, cand vine vorba de invatamant si educatie, TOATE guvernele post-’89, indiferent de culoarea lor politica, au facut tot ce-au putut ca sa arunce in derizoriu invatatura. Aici au avut acelasi „program” toate partidele…

    Am vreo 15 colegi tineri, la serviciu. Toti – cu studii superioare. Toti sunt „conectati” cu tehnologia. Cam o jumatate dintre ei sunt constiinciosi. Cam un sfert sunt blazati, iar restul sunt mediocri. D.p.d.v. al culturii generale si al elocventei, o singura fata este de remarcat. Restul sunt cantonati in „pe bune?!”, „cool”, „marfa”, „naspa”, „gen” etc. si nu prea-i intereseaza ce se intampla in lume si in tzara (in afara de concerte si festivale de „bumtzi-bumtzi”, bineinteles).
    Din pacate, cred ca domnul rector al Universitatii Babes – Bolyai din Cluj, desi nu e „politically correct”, are dreptate.

    Invatamantul romanesc ar trebui sa renasca, chiar daca inainte de asta e nevoie sa treaca prin foc. Insa cine are curaj sa-l treaca prin foc si sa lupte cu cei ce vad doar „azi” si nu poat gandi mai departe de „maine”?…

    • Colegii dumneavoastra mai tineri se incadreaza perfect in curba lui Gauss.
      Pentru corectitudine si comparatie permite-ti sa va rog sa faceti o evaluare minima si colegilor 40+. Pentru usurinta, tot 15 colegi. :)

      • Va rog sa-mi permiteti (!) – sau, daca vreti asa, permiteti-mi – sa va intreb ceva. Sunteti sigur ca interpretati bine treaba asta cu incadratul in curba lui Gauss? Nu vreau sa va jignesc, dar stiti bine care-i treaba cu aceasta curba, cine este si ce vrea ea?
        Faptul ca atat cei 15 tineri colegi ai lui @Decebal, cat si eventual alt esantion de 15 insi, dar mai in varsta cu cca 20 de ani, se incadreaza in curba lui Gauss nu inseamna absolut nimic.
        Sunt mai multe observatiii de facut aici:
        1. 15 este un numar mult prea mic ca sa aiba vreo relevanta statistica. Ar trebui sa existe un esantion de mult mai multe zeci, mai bine sute sau mii de subiecti ca sa indraznim sa emitem vreo judecata relevanta dpdv statistic.
        Asa, suntem la nivelul „chestia cutare e asa, ca asa mi s-a intamplat mie, si verisoarei mele, si vecinului de la patru”. Complet irelevant.
        2. Ca fiecare grup de varsta se incadreaza intr-o curba a lui Gauss nu e deloc suprinzator si, in general, nu inseamna nimic, asta e normalitatea. Surprinzator ar fi fost sa NU se incadreze.
        3. Sa presupunem insa ca esantioanele SUNT reprezentative si atat (foarte) tinerii colegi ai lui @Decebal, cat si cei mai copti, se incadreaza in curba lui Gauss, dpdv al culturii generale (ca despre asta vorbim, nu?).
        4. Problema e ca avem DOUA curbe, nu una. Bineinteles ca fiecare generatie are propria ei curba Gauss – dar daca vreti sa faceti o comparatie cat de cat relevanta, puneti toti subiectii – 30, in cazul nostru ipotetic – pe o SINGURA curba.
        Bunaoara, masurati cumva cultura generala (sau capacitatea de a se exprima corect in limba romana – preferabil in scris) a TUTUROR angajatilor din organizatia lui @Decebal.
        Daca rezultatul nu e concludent – adica habarnistii sunt de toate varstele, la fel ca si cei incapabili sa scrie o propozitie fara macar o greseala – atunci dvs. aveti dreptate.
        Daca insa (asa cum sugereaza @Decebal si cum, cu parere de rau, cred si eu) veti constata ca exista o asimetrie puternica – in sensul ca tinerii sunt intr-o mare majoritate cei care nu pot scrie corect romaneste si habar n-au pe ce lume traiesc – atunci @Decebal si cu mine avem dreptate.

        Evident ca discutia poate merge mai departe. Astfel, persoane curajoase ar putea sustine ca e mult mai important/util sa fii expert in noulimba din chatrooms decat in limba romana, sau ca indemanarea la vanatoarea de pokemoni valoreaza de cinci ori mai mult decat cunostintele cu privire (e doar un exemplu) la istoria crestina a Europei, la cine suntem, de unde venim si, in general, ce mama naibii vrem si de ce mai existam.
        Cu siguranta nu sunt eu acela care sa se … impotriva vantului si sa sugereze cumva ca, Doamne fereste (ma scuzati, mi-a scapat) ar putea exista ceva mai important pe lumea asta decat pokemonii, sau ce alta moda trecatoare mai fascineaza romanul sofisticos.

        • Dap, am gresit. Dar asta nu ma face automat generatia FB (ah, cat as vrea!), chiar daca simt o oarecare dependenta de FB. O controlez, ca multe alte dependente/slabiciuni umane!
          Cat despre curba lui Gauss, ea arata ormalitatea. Distributia probabilistica a „normalitatii” care trebuie vazuta la fiecare generatie, nu doar la generatia FB sau doar la „decretei” sau doar la „batrani”.
          1. Trebuie comparati 15 oameni din fiecare esantion de varsa, din acelasi loc, care fac aceeasi treaba, care sunt colegi in acelasi serviciu cu Decebal. Pentru ca doar asa pot fi ei comparati. Daca au ceva comun, in acest caz serviciul.
          Comparatia are relevanta doar daca exista ceva ce uneste grupurile de esantioane.
          2. Dap, avem din postarea lui @Decebal indicii despre ce putem determina probabilistic:
          – conectarea cu tehnologia,
          – constiinciozitatea/blazarea/mediocritatea,
          – cultura generala, elocventa,
          – numarul de cuvinte folosite in comunicarea inter-umana,
          – conectarea la stirile nationale/ globale … aici s-ar putea defalca: stiri politice, stiri economice, stiri culturale, stiri muzicale/concerte.
          Cu seturi de intrebari corecte aplicate celor doua grupuri de esantioane de cate 15 oameni – tineri si 40+ putem face distributiile probabilistice sugerate s diverse analize dupa medii si dispersii.
          Nu ma provocati, dati-mi oamenii si setul de intrebari!
          3. Dap, esantioanele sunt reprezentative daca oamenii sunt alesi random in cele doua categorii de varsta, avand comun locul de munca – aceeasi calificare, neaparat!
          4. Pentru fiecare esantion avem o curba Gauss in cazul unei testari. Comparam densitatea de probabilitate, mediile, dispersiile. Putem astfel discuta despre generatii, la modul corect si concret.
          In asentimentul dumneavoastra si al lui @Decebal, ma bazez din ce in ce mai mult pe tineri cand vine vorba de tehnologie, decat pe mine insumi-generatia 40+. Cred-stiu sigur de fapt, ca viitorul este al tehnologiei. Da, tinerii nu se uita la TV, dar ei sunt preferati la angajare (cu salarii chiar bune). Si asta este tot ce conteaza. A, sau tocmai de asta ei sunt brusc „mai prosti”?
          Cat despre istoria crestina a Europei … ma scuzati, dar chiar nu se preda in scoala! Poate doar la Facultatile de Teologie. Sau la cele de Istorie. Nu inteleg de ce reprosati ca nu stiu asta tinerii, cand nici probabil nici dumneavoastra nu stiti mai mult decat ceea ce ati citit/studiat/aflat singur. In peste 40+ de ani.
          Pokemonii … ce a fost mai bun „sotronul” generatiei dumneavoastra? E un joc, doar un joc! De curiozitate, nu ati jucat „leapsa” chiar si in Facultate? De ce ar fi mai prostesti pokemonii decat leapsa?
          Intotdeauna au fost „mode”! Haideti sa nu fim brusc ofticosi pe tineri! Si „revolutiile” noastre si „pietele revolutiilor” si … „ciomagelile” de dupa, tot „mode” au fost. A, noi am avut dreptul la revoltele noastre dar tinerii nu au dreptul nici macar la pokemoni?!

      • @ Stefan

        Din pacate, nu stiu daca suntem 15 peste 40 de ani, iar cei mai multi dintre cei 40+ sunt la departamentul tehnic (muncitori), asa ca nu pot face comparatia.
        Dintre cei 5-6 peste 40 care lucreaza la sediu, nu-i niciunul cu probleme de elocinta si/sau de cultura generala. Le mai scapa cate un „decat” in loc de doar si cate un „care” in loc de „pe care”, dar sunt mult peste cei tineri.
        Colegii mei tineri sunt de apreciat, in primul rand, pentru ca lucreaza si pentru ca nu prefera sa stea acasa la parinti, pe ajutor de somaj si sunt convins ca sunt multi tineri mai „varza” decat ei. Dar, pentru mine, ei sunt un semn ca invatamantul romanesc s-a degradat constant, in ultimii 25 de ani. Nu este doar vina lor ca au anumite limite, dar ei trag ponoasele.
        Cat despre curbe si grafice, sunt convins ca si cei responsabili de calitatea invatamantului din Romania pot scoate, oricand, din maneca, statistici, grafice si curbe ce dovedesc ca totul e in regula. Eu ma limitez la ceea ce vad cu ochii mei, in jurul meu. Si nu alung gandul ca e posibil ca anii ce vin sa ne arate ca „skill” -urile IT & C ale tinerei generatii (pe care nu le contest) pot fi mai importante decat cultura generala si elocventa.

        Ca o paranteza, am cunoscut un electrician suedez, de 25 de ani. Nu facuse facultate, doar liceu si o scoala de meserii. Tanarul vorbea o engleza foarte curata, avea o minte limpede si putea sustine o conversatie pe aproape orice tema. Nu stiu daca el era o exceptie sau asa se prezinta majoritatea tinerilor suedezi, dar, fiind singurul suedez pe care l-am cunoscut, mi-a indus o simpatie fata de (tinerii) suedezi. :)

    • Nu prea are legatura cu articolul, insa ma indoiesc sincer de calitatea invatamantului prin care au trecut cei care au astazi 40+ ani. Am trecut si eu prin el.
      Istorie: in clasele 5-8 am scris de mi-a cazut mana. Eram terorizati de tovarasa profesoara. In liceu a mai fost cum a mai fost, dar toata lumea avea un interes scazut pentru istorie. Majoritatea generatiei 40+ invata istorie daca dadea la BAC.
      Romana: Si azi tin minte prima ora de Limba si Literatura Romana din liceu. A trebuit sa cautam un caiet de 200 de pagini, trebuia “liniat” si numerotat. Apoi da-i si scrie. Primeam o nota in fiecare trimestru pentru cum arata caietul. Numerotarea era facuta pentru a nu rupe pagini din caiet…

      Profesorii cei mai buni i-am avut la mate, fizica si geografie. Mai erau profesorii « simpatici », aia care te lasau in pace si-ti cereau minim de efort sa treci clasa si profesorii « cul » care te intrebau unde stai si iti dadeau nota in functie de cat de aproape stateai de centrul orasului.

      La facultate am fost socat de metodele unor profesori care iti garantau nota 5 daca cumparai cartea lor. Sau care incepeau examenul oral la 8 dimineata si-l terminau pe la 10-11 seara.

      Nu spun ca a fost totul a fost naspa, gen stii si tu ce vreau sa zic :). Spun ca nu cred in comparatia facuta de tine. Eu am contact cu tineri de 25-30 de ani si sunt incantat, chiar daca imi este greu uneori sa ma adaptez la modul lor de a fi. Am avut ocazia sa vad o gasca de feisbuchisti care vineri la 8 seara s-au hotarat sa plece in Vama. S-au intors luni direct la munca, rupti si obositi. Au stat pana la 9 seara si au rezolvat ce aveau de rezolvat si inca foarte bine. Atentie : nu au stat pana la 9 pentru ca erau rupti ci pentru ca aveau treaba de facut.
      Inca ceva: povestioare ca ale domnului rector de la UBB (aia cu Bucovina) am si eu cu zecile, insa de pe vremea mea.

      Cheia principala nu este condescendenta fata de alte generatii ci cred ca este in incheierea articolului: avem profesori capabili sa faca si altceva decat sa dicteze? Ma refer la o masa critica, nu la 2-3 ici si colo.

      Inchei prin a reaminti argumentatia rectorului in cazul plagiatului facut de Ponta : CNATDCU are treburi mai importante decat sa cerceteze suspiciunea asta de plagiat. Si chiar daca ar fi plagiat, lucrarea cu pricina nu a denaturat, nu a schimbat mersul disciplinei. Eu ma indoiesc sincer de analiza facuta de un astfel de om, mai ales cand perceptia pe care o am este diferita. Deci, sper ca scoala nu a ramas “impietrita”.

      • @ Haplo

        Eu vorbeam despre mere (cultura generala si elocinta), nu despre pere (capacitate de efort si/sau constiinciozitate).
        Cum spuneam, cam 50% dintre tinerii cu care lucrez sunt constiinciosi, dar nu despre asta era vorba… Eu nu contest ca tinerii sunt mai conectati la tehnologie si, poate din acest motiv, mai pregatiti pentru viitor. Dar eu prefer sa(-mi) dau intai raspunsul unei intrebari (de cultura generala) si apoi sa-l verific pe net, nu sa caut raspunsul pe net fiindca n-am habar care-ar putea fi. In plus, incerc sa respect limba romana, asa cum am invatat-o in scoala. Despre asta scriam eu, nu despre Vama Veche si ore suplimentare la serviciu…

        • Eu am inteles despre ce vorbeai, dar nu-ti inteleg referinta. Daca referinta esti tu, ok! nu-mi permit sa te judec pentru ca nu te cunosc si atunci am batut campii. Daca referinta este sistemul de invatamant prin care au trecut cei de 40+ ani atunci raspunsul meu este valabil.

          Au incercat si altii mai sus sa-ti spuna ca : este irelevant ca tu cunosti 15 persoane. Este o informatie insuficienta. Chiar daca adaugi spusele unui celebru rector, tot nu poti sustine ca generatia de azi sau de maine este asa si pe dincolo.

          In polologhia mea am incercat sa-ti spun ca pe langa faptul ca ai ce vorbi cu generatia FB si google, te poti baza pe ei (evident ca nu pe toti).

          Eu nu prea inteleg curentul aceasta: pe vremea mea se facea scoala. Sunt de acord, nici acum nu se face cine stie ce, dar sa fim seriosi…

          Problema acum este alta, nu parerea unora despre nu stiu ce generatie:
          – pot profesorii sa-mi faca copilul sa-si ridice privirea din tableta?
          – pot eu sa-mi fac copilul sa „urmeze” un astfel de profesor?
          – pot sa determin alt profesor sa-si schimbe atitudinea astfel incat copii mei sa nu mai scrie pagini intregi in timpul orelor?

          Ordinea nu este neaparat asta, dar cele trei puncte mi se par mai importante decat nostalgiile din preajma reinceperii scolii :)

          Stima

          • Nu sunt vreun varf si sunt constient ca nu sunt un varf. Tocmai ce aceea ma sperie si mai tare ceea ce vad in jur. Ce am scris eu nu are pretentie de studiu stiintific sau statistic, se refera exclusiv la experiente traite de mine si la parerea mea personala ca rectorul mult-blamat a enuntat o problema reala.

            Cat priveste „curentul” „pe vremea mea se facea scoala”, de-a lungul vietii am cunoscut oameni cu 20-30 de ani mai in varsta decat mine care m-au determinat sa-mi spun „pe vremea lui/ei se facea scoala!”. Da, consider ca invatamantul romanesc s-a degradat continuu, cam de vreo suta de ani incoace.

            • Scuze ca revin atat de tarziu. Pe langa ce am scris mai sus, incerc sa-ti reamintesc ca :
              – Majoritatea taximetristilor au peste 40 de ani. Cand intri in masina lor miroase de-ti vine sa iesi. Daca mergi cu cei mai tineri o sa observi un alt nivel al curateniei si al conversatiei. In 2008, toti taximetristii cu care discutam injurau de mama focului Guvernul, Presedintele si pe evrei. Cu exceptia astora mai tineri
              – In orice mijloc de transport m-am suit cu cei doi baieti ai mei, singurii care se chinuie sa te ajute – sa-ti faca loc, sa tina un copil, sa faca ceva- sunt tinerii, astia 40+ se uita pe sus, se stramba, daca ii atingi si cu o floare incep sa-ti tina conferinte : pe vremea mea… Faza este ca stiu ca pe vremea lor nu faceau nimic, se strangeau in fata blocului si atat. Nimic, nada, niente.
              – In trafic, cei mai enervanti sunt cei de 40+ ani. Fie te claxoneaza ca nu mergi pe gustul lor, fie stau in buza intersectiei si se uita nostalgici ca…
              – Chiar azi am avut un incident cu o… doamna de 40+ ani. Mergeam pe trotuar incet, aproape lipit de bloc ca sa un incurc pe nimeni. Ma trezesc cu o 40+ in spate care a inceput sa urle cao nesimtitia ca eu merg prea incet si ea nu este obligata sa ma ocoleasca. Dumneaei mi-a adus aminte de discutia noastra.

              Evident, fiecare generatie are si niste varfuri, deci este normal sa fi dat peste cateva ele. Insa, media este net in favoarea astora mai tineri.

              Inchei cu un ultim argumet : Victor Ponta face parte din generatia 40+. QED :)

  4. Defectele (sau esecul, desi e complet prematur de asa ceva) unei generatii de adolescenti (de fapt, vreo 10-15 promotii, nu o generatie) sunt responsabilitatea parintilor lor, pedagogilor si a societatii in care traiesc, si nu sunt responsabilitatea acelei generatii de adolescenti.

    Astfel ca rectorul de la Cluj a acuzat pe cine nu trebuia. Distinsul administrator ii palmuieste de fapt, pe buna dreptate, pe colegii profesori (ma rog, pe cei de generala si liceu), pe parintii „generatiei Facebook” (ce eticheta cretina!) si curentul dominant al societatii romanesti.

  5. In ce măsură faptul că uneori istoria e predată prost (cu acel ”scrieți” urmat de dictare, câteodată anunțându-se și punctuația), anulează ce a spus dl rector? Ok, pot fi de acord cu dvs că unii profesori de istorie nu au metodă, dar… asta nu contrazice deloc ce a spus dl Pop, și anume că azi istoria este o disciplină amenințată în planul cadru, dar și în societate, când în ochii unora a devenit desuet sau dispensabil a te raporta la trecut. Numai că această considerare a trecutului aduce referință identitară, cultură, chiar și o pedagogie pentru umanitate. Într-un articol pe contributors, dl Vieru spunea că proiectul european își refuză din ce în ce mai mult trecutul, pentru că dacă privim în urmă vedem națiunile și diferențele. De aceea liderii europeni ne propun să ne coagulăm în jurul ideii de viitor. Istoria e tacit evacuată sau minimizată ca importanță (pentru că ne aduce aminte de identități naționale) și concurată în planul de învățământ cu niște discipline amintite de dl rector (tot felul de educații care să ne țină cetățenește în lesă: educație pentru democrație, educație sexuală, educație multiculturală etc). Școala nu e fabrică de cetățeni și pe agenda ei principală nu trebuie să se afle transferarea sloganurilor corectitudinii politice. Școala mai trebuie să ofere și ”cultură generală și orizont artistic”, cunoaștere. Da, are și niște obiective cognitive, chiar dacă niște gropari ai învățământului i-ar vrea pe copiii astia doar muncitori necalificați, eventual căpșunari în Europa. Despre asta a fost în principal poziția dlui rector – despre necesitatea studierii istoriei. Dvs, prin acest articol, nu negati această necesitate, dar ziceți că se predă prost. Deci articolul e un fel de completare la ce spune dl Pop? Pentru că replică nu este, clar. În altă ordine de idei: generalizarea dvs (istoria e predată prost, prin dictare), vă decredibilizează. Puțin relativism pe ici, pe colo, un asterisc, ceva, nu ar strica deloc. Altfel, lăsați impresia, prin mai multe din articolele dvs, că nu apreciați nimic la colegii dvs. Un mic exercițiu de admirație? Poate că asta este marea noastră problemă românească, de a nu putea admira. Mai predați? Sunteți profesoară de română, deci bună în comunicare. Inițiați dialoguri cu profesorii de istorie (dar nu pe chestiuni din vulgarul prozei, de tipul când e următorul consiliu etc), întrebați-i ce părere au despre un eveniment istoric sau inițiați o discuție pe ceva ce ați citit din istorie. Veți vedea că mulți dintre ei sunt pasionați – din felul cum vă vor vorbi (dacă vă vor simți sinceră, nu în ”anchetă”) veți simți căldura și entuziasmul pe care îl transmit și la clasă. Și eu predau româna. Citesc istorie (la modul diletant: uneori Magazin istoric, Historia, cărți de mărturii, literatură carcerală). Pentru că, așa cum spunea HRPatapievici, cunoașterea e un tot (precum insulele ce comunică prin fundul mării) sunt interesată de tot. Inițiez discuții energice cu ceilalți colegi – de biologie, desen, muzică, istorie. Am trecut prin mai multe cancelarii (deși sunt titulară din al treilea an de școală), s-a întâmplat să mă detașez mai des și am ales să îmi fac catedra cu normă în completare pentru că am vrut să am simultan și un liceu, și un gimnaziu. Ei bine, prin toate cancelariile prin care am trecut, am întâlnit mulți, mulți oameni foarte dedicați și foarte pregătiți. De ce vă scriu – pentru că mi se pare că noi, intelectualii, și, mai ales profesorii ilustrăm excelent proverbul ”quot capita, tot sententiae”. Ne dizolvăm în mici argumente și dispute, când de fapt spunem acelasi lucru: profesori, formati-va mai bine, imprumutati metode mai bune, faceti-va treaba si predati (a dicta nu e o predare, e o fraudare, o eschivare de la predare). Ok, semnez sub apelul acesta si recunosc că pot invata si eu multe si mi se poate aplica si mie. Ce nu recunosc si ce nu semnez este apelul (nu il faceti dvs, sper…) la indobitocirea elevilor. Apelul de a arunca peste bord cu disciplinele scolare consacrate (care aduc nuanță, informație, gândire, poziționare culturală) și a îmbrățișa tot spanacul ideologic actual. De pildă, noi,la romana… Sunt de acord cu dvs ca mai e nevoie si de joaca, de povesti. Cum ma joc eu cu elevii? De pildă, citim o poezie și apoi le cer să facă ilustrație de carte pt textul acela. Sau le dau compuneri cu titluri fanteziste ”Povestea unei lămâi care voia să fie mai dulce”, ”Povestea unui miner căruia îi era frică de întuneric”. Dar… dar! Nu abandonez prelegerea! Dacă esti pregătit, copiii te ascultă cu gura căscată! Fără video-proiector, fără muzică, fără nimic. Copiii nu pot fi doar actori – metodele de acțiune sunt posterioare celor de explicare. Prelegerea e foarte necesară. Să lăsăm sloganul acela cu învățarea prin descoperire – merge până la un punct. De pildă, vreau să scriu aici câteva informații pe care le dau la clasă (scuzați lungimea). Dacă aveți idee cum le pot afla singuri copii, prin joc, iar nu ascultându-mă, spuneți-mi. sunt gata să învăț! Exemple: le spun despre dragostea lui Eminescu pentru lectură, ce depășea grija pentru traiul zilnic. Primind bani să își cumpere haine și ghete, el își cumpăra Heine și Goethe. Le spun că, totuși, uneori, pentru a se ști asigurat măcar cu pâinea, cumpăra un sac de făină, îl ducea la brutărie și își lua pâine pentru mai mult de o lună de zile (înmuia în apă codrii întăriți). Le povestesc despre Caragiale, care a fost deseori criticat de mulți contemporani – la una dintre piese, Macedonski (deh, au și poeții păcatele lor) și-a trimis acoliții în public, care au început să fluiere și au întrerupt piesa. Tot Caragiale, se spune, i-a cerut un împrumut lui Carol I. Acesta i-a dat banii și a spus să îi considere cadou: Regele nu împrumută, Regele dă. Atunci scriitorul a replicat: Caragiale nu ia, Caragiale împrumută. Cam astea exemplele mele… Cred sincer că nu trebuie exagerat cu joaca. Avem o datorie față de copiii aștia! Trebuie să le căm cunostințe, cultură, să îi apropiem de marea literatura, de științe. Profesorul de română, de pildă, nu e animator de petrecere! El trebuie să dea si regulile scrierii cu trei ”i”, trebuie să predea și complementul, atributul, subiectiva, condiționala, să-i predea pe Sadoveanu, Slavici.Eu înțeleg chestiunea cu adaptarea discursului, dar atrag atentia ca exista riscul bagatelizarii si al renuntarii la cultura si gandirea adevarata. Nu vedeti ce au ajuns sa ne spuna uneori oamenii pe forumuri: ca la română să facem mai multă comunicare, mai multe scrieri de cv, scrisori de intentie?! Oameni buni, ati ajuns să vă subestimați singuri copiii? Doar de asta ii credeti buni? Nu au dreptul să întâlnească un text literar de anvergură, să stăpânească noțiuni de teoria literaturii?…

    • Admirabila interventia pe care o faceti! Cred ca, asa cum spune si domnul Cartarescu exista un conflict de generatii. Ce as putea sa remarc e ca nu doar educatia da semnele unei crize si nu doar la noi. As adauga si as spune ca paradigmele in care se afla ancorata gandirea multor oameni din educatie, inclusiv a actualului ministru in Educatie, sunt cele vechi: educatia este vazuta ca una preponderent utilitarista, seculara, incercand sa formeze, la fel ca in epoca industriala, specialisti si, mai nou, tehnicieni pentru cei care nu vor sa urmeze studii de specializare.

      Aceasta paradigma este depasita si nu corespunde nici macar realitatilor actuale, ca sa nu mai vorbim de cele de peste 10, 20 de ani. Au existat si exista voci care au atras atentia asupra acestor aspecte si asupra necesitatii unei schimbari profunde.

    • Etica subordonata politic este marele dusman al umanitatii. Spiritualitatea este confundata sau asimilata cu etica si de aici pana la ideologiile totalitare nu mai e decat un pas. Tehnologia si progresul stiintific care nu sunt utilizate decat in scopuri utilitariste si cuplate cu etica creeaza universuri concentrationare improprii vietii.

      Colapsul modelelor societale si economice: statul, sistemul bancar creeaza tentatii protectioniste bazate pe o ideologie a fricii.

      • Mulțumesc pentru comentariu. Încurajator pentru mine. Mai ales când sunt descurajata si simt un fel de asediu asupra modului în care îmi fac meseria. Am citit atât de multe articole în care ni se spune, direct sau indirect, să o lăsăm mai moale cu Eminescu, să abandonăm marele circuit de idei, că elevii noștri nu stiu ce e DAE, sau un CV, sau cum sa se angajeze… Dacă scoala le va transmite copiilor în principal cum să se orienteze pe mici probleme de interactiune socială, atunci ea nu va mai avea nevoie de personal calificat. Oricine va putea preda asta, cu câteva brosuri in fata. Toate cele bune!

        • Scoala, nu doar cea romaneasca, cunoaste o lipsa acuta de personal calificat. Preocuparea decidentilor si a actorilor economici este legata de resursele calificate de pe piata globala a muncii ori ele ajung sa fie calificate doar in masura in care pot fi instruite. Automatizarea nu este decat un pas logic in procesul de eficientizare al actului educational vazut ca un proces de pregatire a resurselor calificate. Aici ciclul se inchide …

    • Mulțumesc pentru comentariul dumneavoastră! Sunt de acord cu afirmațiile dv., dar nu cred că trebuie să confundăm cultura profesorului cu abilitățile sale pedagogice. Profesorul își adaptează, modifică discursul în funcție de copiii pe care îi are în față. Cu unii poate discuta probleme complexe, cu alții, nu. În orice caz, trebuie să se asigure că există un dialog real între profesor și elevi, altfel se poate ca toată activitatea să fie inutilă și cuvintele să zboare pe lângă urechile elevilor.
      Aveți dreptate, nici eu nu cred că jocul didactic este o metodă care-ar trebui generalizată, nicidecum. Dar este important să adaptăm conținutul învățării la vârsta copilului. Ați vorbit despre elemente de gramatică pentru a căror aprofundare e nevoie de exerciții aplicate. Da, dar riscăm, predându-le chestiuni atât de abstracte și dificile care pun probleme chiar și profesorilor, să îndepărtăm elevii de disciplină. Și mă refer mai ales la primele clase de gimnaziu, când e încă ușor să îi trezești copilului interesul pentru o disciplină „pe care o înțelege”. Îmi pare rău să văd copii cărora nu le mai place „româna” pentru că n-o înțeleg sau n-ai înțeles-o la un moment dat. Și e păcat.

      • Daca aveti o adresa de mail publica, va pot trimite niste materiale. Veti vedea cum copii de clasa a V-a, de la o micuta scoala aruncata intr-un cartier marginas, s-au apropiat de marea literatura. Provocarea stă în a-i apropia pe copii, prin metode atractive, de informatie de calitate. Dacă îi apropiem, la modul plăcut, de maculatură, nu am facut nimic! Nimic! Ce le dam copiilor? Junkfood sau mancare de calitate? Vă dau un link: http://republica.ro/experimentul-racari-pentru-romania-2020-priviti-ce-s-a-intamplat-dupa-ce-o-scoala-a-fost-zadoptata-de. Am citit articolul cu interes. La un moment dat, acea dna profesoara de romana scrie ca i-au iesit nicte lectii superbe faultand cronicarii si predând texte de Ileana Vulpescu. Poftim? A absolvit Litere??? Stie ce e aceea literatura? Nu am nimic cu Ileana Vulpescu (dimpotriva, si ea si sotul ei sunt autori demn de toata consideratia). Dar copilului trebuie sa ii dai sistem, repere, fundament. Cred că Ileana Vulpescu insasi s-ar arăta revoltată dacă ar ști că sunt elevi îndemnati să sară peste marii clasici (și chiar peste lectii despre cronicari) ca sa ajunga direct la ea. Cronicarii pot fi predati foarte atractiv! De pildă, copiilor le place ca, avand alfabetul chirilic in fata, sa isi scrie propriul nume. Apoi li se pare interesant să citească primul text în română, scrisoarea lui Neacsu. Imi pare rau, dar si dvs v-ati pronuntat la un moment dat spunand că elevii sunt plictisiti de Creanga si Eminescu… Pai ce-am facut atunci daca ii trimitem pe elevi la scriitori minori, de raft 2? Da, inteleg – sa-i trecem prin marile nume si concomitent cu ele, mai strecuram si ”Minunea”, ”Jurnalul unui pusti”, ”Băiatul în pijamale în dungi”, ”Flori pentru Algernon” etc. Dar dacă sărim peste Creangă ca să ajungem la astea, facem ceva greu pardonabil! In primul rand, ii scoatem dintr-un sistem de referinta, de pe marele bulevard al culturii, ca sa ii bagam pe ulite. Ne gandim oare ca peste 30 de ani nu o sa mai ramana mare lucru din ”Minunea” sau ”Jurnalul unui pusti”? Ca e posibil sa le dam aceste cărți și adulții de atunci să zică, propriilor copii, ”pe vremea mea se citeau alte cărți”?! Sunt foarte dezamagita (mahnita de-a dreptul) de curentul asta de opinie care risca sa ne distruga copiii. Ii vad pe copiii din fata mea. Sunt incantati de micul print (am avut un elev care avea ca sunet de apel pe telefon ”Deseneaza-mi o oaie!”), încântati să-l cunoasca pe Ivan Turbinca, se amuza foarte tare de dl Vucea care le striga elevilor ”ha, tătarilor”, iar apoi a fost bătut de nevastă, de ”bibiloi”… Se vede că sunteti un om foarte creativ – scrieti despre asta, despre metodele dvs. Scrieti indemnand profesorii sa fie umani, sa lase arogantele (da, le avem, uneori mai mari, alteori mai mici). Se vede că iubiți copiii. Scrieti despre Larisa si alti elevi. Dar, va rog, lasati continuturile! Daca noi, profesorii, le predam prost, asta trebuie schimbat – metoda de predare – nu sa aruncam peste bord informatia de calitate! E ca si cum am face statistica unor operatii medicale cu mare risc si am conchide: pentru ca au riscuri mari, nu mai trebuie facute. Asa si cu aceste continuturi – problema nu e sa nu le mai predai (gandindu-ne ca risti sa plictisesti elevul), ci sa le predai bine si atractiv.

  6. Educatia utilitarista e o pierdere de vreme. Mai bine s-ar introduce scoli de dans, muzica, jocuri …

    Romanul s-a nascut poet … poate reusim asa … renuntand la parte utilitarista macar canalizam energiile creatoare in directii mai antrenante …

  7. Generația „Facebook” este în același timp și generația „fabricilor de diplome”.
    (din nefericire).
    Să nu acuzăm, așadar, Facebook și Google …

  8. testele PISA spun cuiva ceva ? limbi de lemn date trecutului si atat , in UE sunt si alte tari care au invatat sa se adapteze la prezent si la mijloacele de comunicare actuale si s-ar parea ca au avut succes . Apropo de istorie , la scoala copilului meu profu’ de istorie le cere tema pe cd ! (sic) si ei se roaga de el sa faca un grup pe facebook unde sa poteze temele , cine nu se adapteaza vremurilor?

  9. Sigur e adevarat?
    „Iar când profesorul a scos din buzunarul de la piept o cărticică pe care ne-a frunzărit-o în fața ochilor numind-o Constituția României, școlarul din mine și-a spus uimit: există în realitate și e chiar în fața mea.”
    Inafara de „dujmanul Justitiei (evident, Basescu) eu nu am auzit pe nimeni (politician, dl Plesu, Tapalaga, CTP ori alti grei formatori de opinii) invocind sau scotind din buzunar carticica aia, pe care unii o numesc Constitutie, iar altii o trateaza cu dispret.
    „Dujmanul Justitiei” de cite ori vrea sa argumenteze, sa explice ceva, scoate Carticica si citeste un articol, un paragraf, ceva prostii de pe acolo
    „Prostii” de care divizia de lichele din presa e scandalizata.
    Presa care s-a repezit sa-l scalpeze pe rectorul clujean. Scotind din context un citat.
    Scosul din context a fost verificat si da rezultate chiar la cei la care se referea Rectorul.

    http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/explicatiile-rectorului-ubb-atacul-adresa-generatiei-facebook-i-am-intrebat-bucovina-mi-au-spus-marca-apa-minerala-1_57c03fae5ab6550cb81d2daa/index.html
    NB,
    – Ce este Bucovina? intreaba profesorul, fiind vorba despre provinciile Romaniei.
    – O marca de apa minerala, raspunde studintele.

  10. Nu vi se pare ca ne zbuciumam in desert?
    „Apud Tobă “NEPLAGIATORUL”
    Apud Tobă, Ministrul Afacerilor Interne, a fost declarat de Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” ca fiind „NEPLAGIATOR”. Penibilă mistificare, mai ales că în lucrarea lui de doctorat plagiatul este cel puţin la fel de rudimentar şi evident precum în lucrările de doctorat ale iluştrilor “oameni de ştiinţă” Victor Viorel Ponta şi Gabriel Oprea.
    Şi totuşi Apud Tobă are un mare avantaj : este protejatul Generalului Doctor (Secret) Florian Coldea de la SRI drept pentru care Academia Militară a depus armele şi l-a declarat pe plagiator ca fiind “om de ştiinţă”.
    Testul adevărului pentru Ministerul Educaţiei Naţionale va fi un verdict corect al CNATDCU. Nu ştiu dacă cei trei oameni de ştiinţă din CNATDCU care vor analiza lucrarea lui Apud Tobă sunt controlaţi de Doctorul (Secret) Florian Coldea, sau de membrii Academiei (Fantomă) de Ştiinţe ale Securitate Naţională, foştii miniştri ai educaţiei Sorin Câmpeanu, Adrian Curaj şi Remus Pricopie, sau poate de “ilustrisimul” Academician (tot fantomă) Vasile Dâncu.
    Dar în condiţiile în care plagiatul lui Apud Tobă va fi muşamalizat de CNATDCU, sper ca Domnul Ministru Mircea Dumitru să nu rămână coleg de cabinet cu Apud Tobă şi cu Premierul Dacian Cioloş care tolerează un impostor în cabinetul său.
    Mai mult, decizia CNATDCU ne va arăta dacă Ministerul Educaţiei Naţionale are resurse şi voinţa de a eradica acest cancer al doctorilor fără operă, făcuţi “oameni de ştiinţă” la apelul bocancilor ”

    Ce uita cel cu declaratia de mai sus, Apud Toba a fost recomandat de presedintele Iohannis ca „om al sistemului, om din sistem”.
    Vorbim despre invatamint cu dottori gen Apud Toba? ministru :P
    Nu mai bine stam la o terasa unde bere e rece?
    :D

    • Ce-i victore, iti arde pixul daca dai si numele celui pe care-l citezi, altfel aratandu-i doct cat de destept esti dta sezizandu-i uitarile?
      Ps Vezi cum confirmi acum ceva ce ti-am mai spus in trecut si de care te-ai lepadat ca dracul de tamaie:) Sau poate te-am citit eu nu in modul in care doreai sa fii citit si atunci sunt pregatit sa-mi cer scuze….:)

      • @ ion adrian,
        dece bati tastatura si nu citesti cu atentie ce scriu?
        Ia de buna presupunerea ta „Sau poate te-am citit eu nu in modul in care doreai sa fii citit si atunci sunt pregatit sa-mi cer scuze….:)” De scuze nu e nevoie, dar nu te grabi cu cititul :P

  11. Sa nu uitam ca acest domn este unul din aparatorii diplomei de doctor a lui Ponta.
    Si acum sa ne uitam un pic la cariera distinsului…
    A urmat un liceu,apoi o facultate de istorie in Romania,unde ulterior si-a dat si doctoratul.
    Dupa cum probabil stiti nici una din facultatile din Romania nu intra in top 500 facultati.
    Asa profesori…

  12. Un fost profesor de istorie, absolvent de Cluj dupa revolutie, mort la 41 de ani de cancer,imi povestea pe cand mai profesa ,despre predarea interactiva a istoriei incercata de el la clasele mici.Voia sa transmita cunostinte solide despre stramosii nostri DACI si ROMANI. Organizase …doua armate, fiecare cu conducatorul ei. DECEBAL si TRAIAN. Anterior predase cunostinte informative si voia sa le fixeze ”solid” in memoria elevilor. Dupa …epuizarea luptelor, intreaba:
    – Cine au fost stramosii nostri,copii ?
    O mana se ridica insistent sa raspunda :
    – Dacii si romanii !
    – Foarte bine! – zice dom profesor, Si cine a castigat?
    – Stefan cel Mare ! -raspunde mandru elevul.
    – De unde stii?
    – De la televizor !
    Va rog sa ma credeti ca nu e banc!

    • @ Vlad (28/08/2016 la 1:42)

      Ce propuneti poate fi o metoda de a invata matematica pentru „fun”.

      Nu cred ca cel care va invata matematica dupa aceasta metoda va face cariera (profesionala) in matematica (profesor, domeniu bancar, cercetare) sau inginerie.

      Lucrati in vreun domeniu in care vi s-a cerut cunostinte solide de matematica sau recomandarea a fost o ironie?

      • @Dan G

        Nu vreau sa propun o viziune extremista asupra educatiei ci o nuanta. Nu am un raspuns complet despre cum ar trebui sa arate educatia in general si cea a matematicii in particular dar cred, privind la sistemul actual si la perspectiva utilitarista in care este inghetat, ca putem sa ne dam voie sa privim spre noi orizonturi. Nu credeti ?

        • @Vlad (29/08/2016 la 13:24)

          Mai cititi odata si inca odata…………repetitio mater studiorum est……….si apoi raspundeti.

          Buna ziua mos Ioane ! N-am lemne mai nepoate.Surdul nu aude dar le potriveste zice un proverb romanesc.

          • Momentan nu lucrez. Legat de metoda prezentata, e un exemplu de aplicabilitate si corelare practica care nu e neaparat sa fie predat la Universitate dar poate fi folosit cu succes la scoala generala, poate si liceu. Initiative de sintetizare si complementaritate intre diverse arii de studiu a fost un deziderat propus de grupurile de lucru chemate la un moment dat sa construiasca un plan cadru pentru reforma in educatie. Solomon Marcus a fost un matematician care a participat la elaborarea unor astfel de planuri cadru.

  13. Toate bune, daca facem abstractie de narcisismul si introvertirea evidenta purtata pe aripile feisului, care, feisul, ca instrument este desigur ceva excelent, adica asa cum a fost si foarfecele sau masina de cusut pentru croitorie fiind greu sa ne-o imaginam la o scara mai larga in lipsa acestora. :)

  14. Nu văd o legătura directa între articol și spusele dlui. Ioan Aurel Pop care, după părerea mea, au fost analizate și incriminate fiind scoase din contextul mai larg în care au fost rostite. Se tot comentează câteva propoziții dar nu cred că toți comentatorii au citit discursul dlui. Pop în întrgime. Articolul de față vorbește mai mult despre cum s-ar putea preda istoria astfel încât elevii să fie captivați și interesați. Observațiile autoarei sunt juste (cum juste erau și cele referitoare la predarea limbii și literaturii române din alte articole ale sale). Dar ce te faci dacă majoritatea profesorilor (dar și majoritatea elevilor și părinților) preferă dictarea, memorarea și redarea mecanică a unor date? Și ce te faci dacă, in locul îndemnului ”Scrieți!”, auzi îndemnul ”Scriți!”? E destul de raspândit….și chiar nu contează vârsta. La ce să te mai aștepți? ”Scrim” și gata, s-a terminat ora!

    • Mulțumesc pentru răspuns! Ați formulat o întrebare interesantă, „Ce poți să faci dacă profesorul dictează?”
      Sunt două aspecte pe care aș vrea să le evidențiez. În primul rând, discuția despre metodele de la clasă este importantă cu cât ajunge la mai mulți profesori și părinți. Discursul public prin care se acceptă ideea de predare clasică este greșit și invită la blazare. Cred că e datoria noastră să păstrăm standardele ridicate și în felul acesta toți mai mulți profesori vor aplica și alte metode și tot mai mulți părinți vor aștepta ca profesorii să utilizeze metode prin care să formeze competențe. Societatea poate schimba educația.
      În al doilea rând, așa cum am arătat și în alte ocazii, cred că părinții au un cuvânt important de spus în educația copiilor lor și încurajez implicarea lor. Colaborarea dintre școală și părinte apare și atunci când părintele atent la ceea ce se întâmplă în clasă, este nemulțumit de activitatea profesorului și vorbește cu profesorul despre problemele întâmpinate de elev. Un dialog real între profesor și părinți este esențial. Din păcate, profesorii se simt urmăriți, încearcă să-și ascundă activitatea și au relații conflictuale cu părinții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Tunegaru
Cristina Tunegaru
Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedagogic și de realizarea unor softuri educaționale pentru disciplinele în care sunt specializată.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro