In octombrie se vor implini 50 de ani de la expulzarea mumiei lui Iosif Vissarionovici Stalin din Mauzoleul din Piata Rosie. Succesorul sau si doar cu cativa ani in urma unul dintre cei mai servili acoliti, Nikita Hrusciov, a declansat, la Congresul al XXII-lea al PCUS, cel de-al doilea val al destalinizarii. Imortalitatea nu a durat, in cazul lui Stalin, decat opt ani. Cu aprobarea primului secretar al CC aparea in „Pravda” dinamitardul poem „Urmasii lui Stalin” de Evgheni Evtusenko. Visul lui Djugasvili a fost sa fie privit ca un mare ganditor revolutionar, al patrulea clasic al marxismului, egal cu Marx, Engels si Lenin. “Marele strateg”, “invingatorul in toate bataliile”, “prietenul copiilor” si “parintele popoarelor”, trebuia sa fie si cel mai mare om de stiinta al lumii. Una din cartile sale favorite era “Anti-Duhring” de Engels, al carei titlu complet era “Herrn Eugen Duhrings Umwalzung der Wissenschaft” (Dl Eugen Duhring revolutioneaza stiinta). Ironia lui Freddy i se aplica perfect lui Koba, cel caruia David Riazanov, unul dintre cei mai respectati cunoscatori ai operei lui Marx, ii spusese candva sa nu mai piarda vremea cu teoria marxista intrucat “toata lumea stie ca nu este punctul sau forte” (Riazanov a platit cu viata acea nesabuita remarca).
Gelos pe prestigiul de teoreticieni al rivalilor sai din anturajul lui Lenin (Buharin, Trotki, Zinoviev, Kamenev, Riazanov, Rakovski, Preobrajenski, chiar Radek, pe care ii lichidase nu doar politic, ci si fizic, dar pe care nu-i putea nicicum uita), Stalin a fost interesat, spre sfarsitul vietii, de biologie (cu consecinte catastrofale pentru genetica din URSS, anexata complet de nefastul sarlatan Trofim Lisenko care ajunsese sa fie comparat cu Darwin si cu Timiriazev), de economie politica (aici nu s-au intamplat aceleasi orori in momentul in care Stalin a publicat “Problemele economice ale socialismului in URSS”) si de lingvistica, un domeniu in care interventia sa a servit emanciparii de sub regimul ultra-dogmatic (“arakceevist”, spre a cita exact) impus de scoala lui Nikolai Marr. In trilogia sa, Kolakowski examineaza aceste stranii pasiuni tarzii ale celui numit “corifeul stiintei”. Lucrarea “Marxismul si probeleme lingvisticii” a fost conceputa in urma discutiilor lui Stalin cu cativa proeminenti lingvisti intre care academicianul Viktor Vinogradov. De altfel, in 1950, Vinogradov a fost numit directorul Institutului de Lingvistica al Academiei URSS. Erau afirmate acolo cateva teze de bun simt, intre care faptul ca limba nu este o suprastructura care se schimba odata cu modurile de productie, ca nu exista o „limba burgheza” si una „proletara”. Evident, textele lui Stalin, reluari in fond banale ale unor teze clasice ale marxismului despre economie si lingvistica, au fost declarate geniale si celebrate drept revolutii in respectivele domenii. In Romania, Iorgu Iordan, Alexandru Graur, Emil Petrovici, chiar Alexandru Rosetti si alti cunoscuti lingvisti au salutat encomiastic “decisiva contributie creatoare” a generalissimului care trebuia sa fie si genialissimul. Cu un cinism nemarginit, Stalin proclama in 1950: „Este unanim recunoscut ca stiinta nu se poate dezvolta si nu poate inflori fara lupta de opinii, fara libertatea criticii”. In cazul stiintei sovietice, limitele libertatiicriticii era decise, in final, de gloantele NKVD-ului. Recomand aici volumul editat de Sheila Fitzpatrick, „Stalinism: New Directions”, aparut la editura Routledge, in 2000, in colectia „Rewriting Histories”.
Omniscienta lui Stalin era celebrata in sesiuni ale academiilor de stiinte din toate statele sovietizate. Nu era doar specialistul suprem in stiintele naturii, era si indrumatorul muzicii, al arhitecturii, ale artelor plastice, al filmului, al literaturii, al teatrului. Andrei Alexandrovici Jdanov era executorul ordinelor lui Koba cel Groaznic (spre a relua titlul cartii lui Martin Amis, „Laughter and the 20 Million”). Este foarte probabil ca moartea lui Jdanov in 1948 a fost grabita de criticile virulente adusede Stalin fiului acestuia, Iuri, adjunct al sefului sectie stiinta a CC-ului, pentru ca indraznise sa puna sub semnul intrebarii credibilitatea stiintifica a halucinatiilor lui Lisenko. Iuriu si-a facut o „aspra autocritica”, tatal sau s-a simtit extrem de umilit. Erau acelea timpurile cand Beria si Malenkov faceau tot posibilul spre a diminua influenta factiunii din Leningrad condusa de Jdanov si de economistul Nikolai Voznesenski, care avea sa fie executat apoi in cadreul unei din tenebroasele afaceri din perioada de maxima paranoia a sfarsitului domniei lui Djugasvili. Iuri Jdanov a scapat relativ usor intrucat exact atunci se decisese casatoria sa cu Svetlana, fiica dictatorului.
“Cursul Scurt” a fost scos din bibliografiile obligatorii dupa moartea lui Stalin si a disparut chiar si din bibliotecile publice din statele Blocului Sovietic (minus Albania) dupa 1956. La Congresul al XX-lea din februarie 1956, nimeni altul decat Mihail Suslov, sef al Sectiei de Propaganda a CC alPCUS in ultimii ani de viata ai lui Stalin, deplangea efectele pagubitoare pentru marxism ale acelei lucrari. Stalin inceta sa mai fie cel mai fidel discipol al lui Lenin. Cartea avea la inceput o fotografie din 1922 in care apar Lenin si Stalin asezati pe o banca (am in fata editia publicata de Red Starr Press, la Londra, in 1978) cu urmatorul motto din Mao Zedong: “Atunci cand studiem marxismul trebuie sa studiem ‘Cursul Scurt’ ca pe materialul principal. Este cea mai buna sinteza, cel mai bun rezumat al experientei miscarii comuniste mondiale din ultima suta de ani, un model de integrare a teoriei cu practica si, pana azi, singurul model comprehensiv pe plan global. Cand vedem cat de profund au integrat Lenin si Stalin adevarul universal al marxismului cu practica concreta a revolutiei sovietice si in acest fel au dezvoltat marxismul, vom sti cum sa lucram in China” (1941).
Educatia marxista a unor Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Chisinevschi, Rautu, Draghici, Ceausescu etc a fost impregnata de tezele “Cursului Scurt”, aceasta versiune condensata a Weltanschauung-ului stalinist. Pentru ei, acest volum era biblia marxismului. Acelasi lucru poate fi spus despre militantii din alte partide comuniste, de la Rakosi la Bierut, de la Ulbricht la Enver Hoxha, de la Gottwald la Cervenkov, de la Thorez la Zahariadis si, chiar mai aproape de noi, la un Ion Iliescu–nimeni n-a observat ca in volumul de dialoguri pe care le-am facut cu Ion Iliescu „Marele soc din finalul unui secol scurt”, fondatorul FSN-ului, educat la Moscova in perioada 1950-1954, relua referinta lui Stalin, citata apoteotic in finalul „Cursului Scurt”, la mitul lui Anteu, la „legatura cu poporul, cu masele”, versiunea bolsevica a secretului invincibilitatii fiului lui Poseidon cu Gea, zeita pamantului. Un caz simptomatic de revenire a ceea ce a fost refulat. Ma gandesc si la atatia intelectuali de stanga care au pariat pe identitatea dintre comunismul stalinist si pacea mondiala, pe „umanismul” gangsterului din Kremlin, de la Jean-Paul Sartre, Luis Aragon, Elsa Triolet, Ilya Ehrenburg, Konstantin Simonov, Lion Feuchtwanger, Pablo Picasso, Heinrich Mann, Yves Montand, Simone Signoret, Paul Eluard si Bertolt Brecht la Miguel Angel Asturias, Nazim Hikmet, Pablo Neruda, Anna Seghers, Viteslav Nezval, Maria Banus (in Lettre Internationale” au aparut fascinante fragmente din jurnalul poetei, mai cu seama din framantatul an 1956), Nina Cassian (a vorbit despre propria orbire de tinerete in „Memoria ca zestre”), Geo Bogza (recomand aici volumul de dialoguri cu autorul „Cartii Oltului”, „Eu sunt tinta” de Diana Turconi), Petru Dumitriu, Paul Georgescu, Eugen Jebeleanu (am scris pe larg despre viata si timpurile sale, despre iluziile si dezamagirile sale), Adam Wazyk (autorul, in 1955, al „Poemului pentru adulti”, text care a marcat o ruptura decisiva cu dictatura stalinista), Georg Lukacs, Ernst Bloch, John Bernal, Eric Hobsbawm, tanara Doris Lessing, Jorge Amado si Yannis Ritsos.
Pana si candva hiper-lucidul Julien Benda, autorul celebrei carti „La trahison des clercs”, a aderat la „miscarea pentru pace”. „Va vorbesc in numele poporului sovietic, poporul erou, poporul calomniat de dusmani”, exclama patetic Ehrenburg. Delegatia Romaniei la Congresul Partizanilor Pacii de la Wroclaw era condusa de Leonte Rautu, propagandistul en titre al regimului Pauker-Dej. Fiecare cuvant rostit ori scris de Stalin,”titanul gandirii progresiste”, devenea automat o revelatie divina, prin chiar natura sa definitiva, perfecta, infailibila si sacra. De aici si dificultatile ulterioare legate de ceea ce numesc dialectica desvrajirii, agoniile, sfasierile si angoasele fostilor zeloti in momentul in care au realizat ca hierocratia stalinista fusese o sinistra farsa genocidara si o cosmica minciuna, enormele dificultati de a deveni din copiii lui Stalin copiii lui Jivago (spre a folosi titlul exceptionalei carti de Vladislav Zubok).
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Sucita istorie culturala, incluzand prezentul, au URSS si socialismul. Bunaoara, pe langa socialismul stiintific, mai stiu si de efectele in stiinta venind de la Miciurin si Lisenko. Pe de alta parte, in educatie (vorbesc de SUA), psihologul Vigotski este astazi in mare voga, i-a luat clar locul lui Piaget ca reper in dezvoltarea cognitiva. Am avut si un moment personal de soc, citind o lucrare de antropologie (Holland, D., Lachicotte, W., Skinner, D., & Cain, C. (Eds.). (1998). Identity and agency in cultural worlds . Cambridge, MA: Harvard University Press.) in care este introdus termenul „figured worlds” (se pare, foarte la moda in studiile etnografice), care este definit pornind de la Bahtin, Vigotski, Marx si Engels. Marturisesc ca am avut mari probleme in a ma concentra asupra textului, chiar si numai din cauza numelor „grele” mentionate, care pe loc au format in gand numarul de telefon al Cutezatorilor, Scanteii Tineretului, Telejurnalului si a serilor din timpul liceului cand invatam la lumanare. (schimbare totala de situatie fata de momentul in care in Romania, acum vreo zece ani, o profesoara de la un liceu mi-a aratat un referat la filosofie copiat de pe internet unde aparea de cateva ori termenul „materialism dialectic”, semn clar ca elevul habar nu avea despre ce era vorba acolo)
Incearca sa citesti Steven Pinker” Blank Slate.The modern denial of human nature” pe care cei din psihologia sociala, psihanaliza, critical theory, literary study si chiar filosofie o urasc de moarte. Daca citesti textul tinand cont cu ce se ocupa Pinker ai sa intelegi de ce a creat asemenea scandal. Pana la urma avem de a face cu o banda de umanisti megalomani care nu au cea mai marunta intelegere a stiintei, asa ca Stalin, dar care au posturi si doctorate prin urmare asuma ca au ceva de spus si e inevitabil corect -„democratizarea” doctoratului pentru tampiti care se petrece si in SUA si in Europa Occidentala. Daca iei lucrurile dintr-o perspectiva empirica vei vedea ca foarte multe teorii nu absolut nicio baza reala, sunt fictiuni aberante, iar cu cat sunt mai aberante cu atat mai dogmatici autorii. Cam asta e si in politca, cu stanga, care habar nu are cum se manifesta natura, dar propun teorii care sa rezolve probleme reale.
Fabulos! In sfarsit! Adaugati pe lista: Carry Nelson, Judith Butler, Vattimo, Derrida,Said, Heidegger, Alain Badiou si compania, Bernard Stigler, West pe Bertrand Russell si naturalismul psihologic anglo-american dar pentru a scurta povestea: mai toate departmentele de litere comparate, in special French Studies, Gender studies, Cultural studies, unele de antropologie din Universitatile publice (de stat) americane si engleze, canadiene In plus departamentele de Educational psychology in special cel de la Columbia Univ. Lista de urmasi ai totalitarismului cu orice fata este ingrozitor de lunga. iar in NY, Chicago si LA este absolut sinistra. Studiile literare si umaniste au fost confiscate aproape in totalitate de doctrina marxista. Si tot din aceste departemente vin si cei care scriu pentru NYT, Yahoo, care-si dau cu parerea despre soarta lumii in timp ce multi dintre ei, nici macar la nivelul de masterat nu au ajuns si nici macar nu vorbesc o singura limba straina. Analizez situatia asta de ceva vreme luand rand pe rand numele celor care predau in aceste departmente si comparand ceea ce scriu/predau cu ideile marxiste ca sa nu mai invocam afilierea lor politica cu partidul comunist american sau cu cel democrat. Fenomenul este ingrozitor caci vedem cum pur si simplu pe bani „publici” adica de pe urma taxelor platite de cei care sunt cat de cat productivi se formeaza o „elita” socialist-comunista americana, intr-o lume unde comunismul incepe totusi sa fie dat la o parte, Invazia barbarilor nu se referea asa cum cred unii la trupele din Iraq ci la comunistii care au invadat Occidentul si America de Nord. La fel de bine cum singura teorie a conspiratiei corecta nu este cea pe care pretinde sa o denunte sceleratul Michael Moore care si-a arata obscen burta la Cannes ci tocmai a comunistilor printre care M Moore imoptriva democratiei. Este conspiratia Teamsters a sindicatelor corupte si in general a tot ce reprezinta gangsterismul comunist.
O solutie ar fi, urmand argumentul libertarian al profesorului de drept de la NYU/Chicago, Richard Epstein taierea fondurilor pentru toate aceste departamente si forme „sociale” mai ales ca „banii publici” nu inseamna bani pentru socialisti/comunisti! In plus studentii platesc si universitatile de stat. (suna foarte similar cu situatia din Romania) Solutia pe termen scurt este eliminare fondurilor pentru aceste departmente infectate de marxism. Pe termen lung avem nevoie sa reconstruim umanioarele pe cu totul alte principii.
In fond, avem de a face cu reinventarea sociala a „elitelor”, de la un soi de tribalism, feudalism, la socialism, trbailism, gangsterism cu fata umana. iar daca cineva se intreaba cum de sunt atat de multi, sunt de fapt foarte putini in raport cu majoirtatea, raspunsul e simplu: ca in Romania, numirea profesorilor cu real impact s-a facut pe criterii strict politice de casta. Dupa care a urmat „democratizarea” diplomelor, adica „da-i un doctorat si pune-l sa bata campii in presa, sau aiurea” si asa incet, dar sigur, printr-o dinamica foarte preversa am ajuns in situatia actuala. Pe unii trebuie sa-i indoctrinezi cu forta, dar majoritatea tampitilor sunt fericiti ca au un PhD la X Ivy sau aiurea si un job. O logica simpla dar foarte eficienta. Daca nu suntem naivi, intelegem bine ca a corupe e un act mult mai complex decat in filmele americane unde republicanul e infatisat ca un monstru iar democratul salveaza lumea…Doar despre asta e vorba si in Star Wars..
Stalin (Djugasvili) a fost un Georgian care a condus imperiul Sovietic (Rus). Au murit milioane de rusi. Hitler a fost un austriac care a condus Al treilea Reich (Germania). Au murit milioane de Germani.
Eu cred ca Stalin a devenit un nationalist velicorus, a ajuns sa impartaseasca, sa cultive si sa exploateze fobiile nationaliste ale extremei drepte pravoslavnice pre-revolutionare grefate pe obsesia bolsevica a purificarii sociale („ascutirea luptei de clasa”). Au murit milioane de oameni, rusi, georgieni, evrei, armeni, polonezi, ceceni, tatari, romani, germani de pe Volga, nu mai vorbesc de ucrainieni. Hiter s-a format in atmosfera pangermanismului xenofob atat de influent in Viena tineretii sale. A existat Viena lui Wittgenstein, Karl Kraus, Mahler si Klimt, dar a existat si Viena lui Hitler despre care a scris o importanta carte Brigitte Hamann.
Absolut stralucitoare semantica celor patru cuvinte (genialissim, generalissim, herr si Stalin), care spun totul si care singure ar putea tine locul unui articol (pentru care si criticii v-ar invidia!). Poza este insa nepotrivita (macabra, ceea ce ar putea alimenta acuzatiile de „demonizare”), iar chestia cu Iliescu „stalinist” este trasa de par (nu numai pentru ca ar fi avut grija Basescu sa-l puna la index, dar si pentru ca n-a avut „sansa” asta deoarece nea Tachita Brucan i-a luat fata!).