joi, martie 28, 2024

Germania şi Europa „neguvernabilă”: această ironie a istoriei

Ideea germană a superiorităţii bântuie încă Europa, la aproape 75 de ani de la declanşarea celei mai mari tragedii din istoria umanităţii. Rostită sau nerostită, explicită sau implicită, gândită limpede sau „trăită” subconştient, în cotloanele cele mai ascunse ale convingerilor fiecărui german, demonstrată periodic sau doar sugerată, supremaţia Germaniei şi caracterul „neguvernabil” al Europei marchează în mod esenţial dialogul trecut şi prezent al celei mai vaste puteri cu restul continentului. Dacă ar fi fost invitat să continuie enumerarea „ţărilor neguvernabile”, alături de Italia, România şi Bulgaria, comisarul european pentru energie Günther Oettinger ar fi putut cu siguranţă să mai adauge cel puţin jumătate din membrii Uniunii Europene, iar dacă ar fi fost rugat să prezinte şi motivele acestei clasificări, ar fi făcut-o fără să clipească. Şi, culmea, poate fără să greşească. Norocul este că nu l-a rugat nimeni să-şi dezvolte ideea. A mai spus doar că „Europa este pregătită pentru o revizie generală”, ceea ce este de fapt o extensie a aceleiaşi riguroase evaluări germane (Uniunea Europeană însăşi este neguvernabilă în forma actuală), înaltul demnitar având aici, cred eu, dreptate, dincolo de observaţia de principiu că unele lucruri le poţi spune ca analist independent dar în niciun caz ca reprezentant salarizat al Uniunii Europene, inclusiv al nostru.

Când mai lirică (inspirată de romantismul lui Hoffmann von Fallersleben  şi încorporată în 1841 în Deutschlandlied, maiestuosul imn naţional), când mai belicoasă (a „înaripat” trupele Wehrmacht-ului în căutarea unei iluzii bolnave numită „spaţiul vital”), când mai economică sau mai politică, ideea superiorităţii germane în raport cu ineficienţa, corupţia şi dezorganizarea celorlalţi, comparaţia explicită sau implicită cu naţiunile având performanţe „inferioare” (a se citi „periferice”, în noul limbaj al economiştilor Uniunii), respectiv relaţia Germaniei cu non-germanii de pe continent constituie temele centrale de ieri şi de azi ale proiectului european, fie că ne place sau nu să recunoaştem acest lucru.

În multiple definiţii recente sau chiar actuale, mai mult sau mai puţin tehnicizate, precum Constituţia Europei (proiect ratat, de puţin, în 2005), criteriile de convergenţă, indicatorii de performanţă, competitivitatea, consolidarea şi disciplina fiscală, austeritatea, uniunea fiscală şi bancară, guvernarea europeană etc., regăsim în fapt reflecţiile conceptuale ale aceleiaşi vechi idei germane a unei mai bune organizări a continentului şi expresia aceloraşi decalaje (reale!) între „cât poate Germania” şi „cât pot” ceilalţi. Regăsim, totodată, şi nevoia paradoxală a Germaniei şi Europei de a fi împreună. Voi încerca să explic pe scurt de ce cred, simultan, că relaţia Germaniei cu Europa unită este astăzi esenţială, crucială pentru viitorul Uniunii Europene şi de ce această nevoie reciprocă este o crudă ironie a istoriei.

Pe de o parte, Uniunea Europeană este de neconceput fără Germania. Atât prin poziţionarea centrală pe continent sau dimensiunile de prim rang (populaţionale şi teritoriale) cât şi prin amploarea contribuţiei proprii la realizarea obiectivelor politico-economice comune asumate de statele membre, inclusiv referitoare la existenţa monedei Euro, Berlinul este indiscutabil structura de rezistenţă a construcţiei europene. Nici măcar Parisul nu ar fi, la limită, indispensabil. Luată la „bani mărunţi”, parcă şi Franţa începe să pară neguvernabilă după criteriile de inspiraţie prusacă. Oricând Germania poate structura în jurul ei un grup de ţări competitive, relativ apropiate ca model socio-cultural, într-o „Europă cu două viteze”. Lumea latină nu are însă capacitatea de a face acest lucru, în principal pentru că Franţa nu mai poate demult coagula în jurul ei nimic şi pe nimeni, iar de slavi nici nu poate fi vorba. În schimb, când şi dacă Germania ar dori să pună punct istoriei Uniunii Europene, ar avea negreşit puterea de a face acest lucru, privilegiu pe care nicio altă ţară nu îl are (o eventuală plecare a Marii Britanii nu ar însemna dispariţia Uniunii, ca să nu mai vorbim de cei din categoria mai mică). Germania a încercat de două ori în secolul trecut „să guverneze Europa” cu forţa armelor şi a eşuat. Ironia destinului european este ca acum să ne dorim cu toţii ca motorul economic german să meargă la parametri maximi şi să tracteze o căruţă tot mai grea şi mai gălăgioasă. Şansele de reuşită ale proiectului european, atâtea câte mai sunt, se leagă în mod esenţial de funcţionarea economiei Germaniei şi de gradul de satisfacţie a germanilor în raport cu beneficiile pe care le aduce Uniunea Europeană nivelului lor de viaţă. Dacă Germania ar intra în recesiune şi ar întoarce spatele Bruxelles-ului, povestea Europei unite s-ar încheia peste noapte.

Pe de altă parte, cea mai mare economie a Europei are nevoie să vândă, să vândă, să vândă. O piaţă de 500 de milioane de consumatori educaţi, apropiată geografic şi accesibilă cultural, dezvoltată şi fără bariere interne, absorbantă şi cu o bună infrastructură, este exact ceea ce îi trebuie puternicei economii germane pentru a-şi realiza „cotele la export” şi a-şi menţine locurile de muncă. Când piaţa Uniunii nu mai este suficientă, coridorul economic şi strategic cu două sensuri Germania-Rusia transportă tehnologia germană spre marea Rusie şi resursele inepuizabile de la Răsărit spre inima continentului, complementaritea celor două puteri fiind mai mult decât evidentă. Numai delirul şi trădarea Führerului au făcut ca Pactul din 1939, altminteri o mostră de gândire cinică „perfectă” menită să facă Europa „guvernabilă” pentru o mie de ani, să eşueze, ducând din fericire la eşecul planului de împărţire a continentului între cele două imperii.

Ne place în general să credem (e, desigur, mai confortabil aşa) că lecţiile secolului trecut sunt învăţate şi ştiute de toată lumea pe acest continent complicat. În răstimpuri, câte un fior rece ne trezeşte din moleşeala bunăstării mediocre în care ne trăim vieţile. Ni se spune, deranjant, că suntem neguvernabili, că nu suntem în stare să ne autoadministrăm eficient ţările, şi, în afară de supărarea ţâfnoasă şi de cererile de explicaţii diplomatice ignorate complet (ce să mai explice omul, chiar nu e clar ce-a vrut să ne transmită?), constatăm că n-avem un registru prea larg de acţiuni posibile. Şi nici prea multe contra-argumente, în afara celui „foarte convingător” şi realmente devastator pentru german: ba suntem!, aşteptăm urgent clarificări, că altfel… Este ca în bancul cu „dacă-mi iei calul, fac ce-a făcut tata”, ca să aflăm, la sfârşit, că tatăl a plecat pe jos. Dar problema e, pe fond, nerezolvabilă, că nici nemţii n-au de unde lua alţi europeni şi trebuie să lucreze, astfel, cu „neguvernabilii”, învăţându-i să vină la serviciu la fix, să nu fure, să respecte regulile, să aibă grupuri sanitare curate, să-şi facă autostrăzi etc.

Multe lucruri bune s-au întâmplat de atunci, multe s-au schimbat, s-au succedat trei generaţii, a fost construită cu migală şi tenacitate Uniunea Europeană, dar (cum spune o celebră reclamă) „unele lucruri nu se schimbă niciodată”. Printr-o ironie a istoriei, Germania şi Europa „neguvernabilă” trebuie să meargă înainte împreună, într-o relaţie complicată şi consistentă care dă, în fapt, definiţia Europei de astăzi, de ieri şi de mâine.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Domnilor,

    Ne place sa recunoastem sau nu exista diferente notabile in modul de viata, de organizarea muncii intre diverse populatii si s-a demonstrat ca rigoarea germanica este net sursa a stabilitatii, rezultatelor solide si a progresului. Noi am exersat si modelul germanic avind regi germanici si apoi influenta slava care grevata pe originea latina adus la dezastru de mai bine de 60 de ani. Nu fac apologia valorilor germanice nationaliste dar priviti tarile de dimensiuni apropiate si diferentele care exista in plan economic, social etc. intre Germania si restul.
    Cred ca am dori si azi a avea un rege neamt la putere decit un romani, sau rusofil care ne-au adus numai dezastru si inapoiere.
    Viitorul apartine natiilor organizate, harnice care nu se pierd in discutii sterile si stiu ca de la virf sa organizeze, impuna si sa obtina rezultate palpabile. Romania este o tara neguvernabila si asta de prin ’45 de cind ”poporul rus” mizerie ne-a adus iat guvernantii nostrii sunt formati la scoala moscovei si a lui ilici iliescu: minciuna, coruptie, furt.
    Ar trebui sa ne recrutam specialistii incepind chiar cu cei politici din Germania, Suedia, Norvegia, tari care sunt cele mai dezvoltate si care conduc Europa din toate punctele de vedere. Modelul francez, italian sau rusesc sunt falimentare si diferentele se vor accentua.

    Sa aveti o zi buna

  2. ” The Threat of German Amnesia ” este titlul unui comentariu postat pe project-syndicate.org de catre fostul vice cancelar german JOSCHKA FISCHER. ar trebui sa fie o lectura obligatorie pentru cei care au pretentia ca vor sa inteleaga ceva din aceasta criza. mai ales cei din BNR.

  3. Felicitari pentru articol. Reflecta o realitate pe care, constienti (unii) sau inconstienti (majoritatea), o traim zilnic si pe care, din pacate, o consideram normala.
    Günther Oettinger insusi este cazut in aceasta capcana, nerealizand ca odata cu incercarea de creare a unui super-stat cum ar fi SUE, trebuie sa renuntam la clasificari paguboase si la pretentii ciudate care mai mult dezbina decat sa coaguleze.

    O abordare corecta ar fi, discutia asupra sistemului politic al eventualului nou Stat caci dupa cum se vede, PE impreuna cu toate comisiile, comitetele….etc, sunt total depasite de vremuri iar acestea nu asteapta pe nimeni.
    Pentru o astfel de abordare insa, trebuiesc oameni care sa se ridice deasupra actualei clase politice europene si care sa poata sa se desprinda de interesul ingust al unei singure natiuni.
    Din nefericire pentru noi, astfel de oameni nu pot avea acces in zona puterii caci sistemul politic parlamentar, in care intreaga europa este captiva, nu permite asa ceva.

    Probabil ca o „primavara europeana” va erupe in curand iar aceasta va clarifica situatia. Ori unirea in SUE sub un nou sistem politic, ori dezmembrare, dictaturi si regres.
    Vom vedea.

  4. Slab articol, totusi. Face apel la micul nostru orgoliu national si pune la zid Germania ca si cum nu economiile noastre si ale sudului sunt oribile, si ca si cum nu pe economia germana sta toata aceasta articulare paneuropeana din care incep sa se prabuseasca segmentele demagogice ale statului social.

    Lasati pericolul german, asta-i tema de frustrari grecesti care trebuie sa dea vina pe cineva. Si fara piata unica, va asigur ca toti romanii vor vrea in continuare masini germane si tehnologii germane. E jenant sa-i invinovatesti ca vor piata pentru produsele lor – nu vand cu forta, ci pentru ca stiu ce e calitatea, la fel ca si clientii.

  5. Excelentă analiză, y compris, pour la bonne bouche, sintagma „bunăstare mediocră”, sinteză perfectă, în opinia mea, a punctelor tari şi slabe, ca şi a oportunităţilor şi ameninţărilor pe care trebuie să le ia în discuţie proiectanţii generaţiei care stă să ne înlocuiască pe noi, cei de azi (mai mult de „next generation” n-are sens să ne hazardăm, nu?). Este nu de natura evidenţei, ci de-a dreptul axiomatică diferenţa dintre Nordul anglo-saxon, germanic adică şi Sudul greco-latin, completat cu Răsăritul slav, al creuzetului european (creator, totuşi, de modernitate), dintre etica protestantă a muncii din Nordul simplu şi auster şi capcana (milenaristă, în fond) a orgoliului cu care Sudul latin fastuos şi însorit încă îşi savurează gloria apusă demult a iluminismului şi a priorităţilor culturale (nu însă şi neapărat morale!). În fine, poate părea complicat ceea ce încerc să spun în cuvinte puţine – dar vreau să-mi subliniez optimismul (lucid, cel puţin aşa sper): tocmai în această complexitate creatoare a Europei (am spus creuzet, n-am spus amalgam) şi în tensiunea ei structurală, profundă, stă capacitatea ei de (re)generare şi de creaţie istorică. Nu împărtăşesc alarmismul de circumstanţă al multor observatori care sunt deprinşi, în ciuda bunelor intenţii, şă-şi facă analizele în paradigma lui „do ut des” (am convingerea că dl. Naumescu – aceasta e lectura mea – refuză şi domnia sa această paradigmă).

  6. 1) Fallersleben, nu Vallersleben …

    2) De ce nevoia „paradoxala” a Germaniei si Europei de a fi impreuna? Cred ca omiterea lui „paradoxala” ar fi mai potrivita.

    Altfel un articul frumos scris si cu care e greu sa nu fii de acord

  7. @ Dolarel

    Ca să te parafrazez: Excelent articol, totuşi. Altfel, desigur că sunt de acord cu ceea ce scrii, mai puţin interpretarea articolului dlui Naumescu (un mic proces de intenţie, în fond, care îmi pare complet nesusţinut de ceea ce domnia sa scrie cu claritate).

  8. O mica corectura referitoare la istorie: nu Hitler a tradat pactul dintre Germania si URSS. Trupele germane au inaintat asa de rapid in prima faza a operatiunii Barbarossa(invazia URSS), deoarece Stalin era pe picior de invazie a Germaniei, si deminase campurile de la granita, erau depozite gigantice de munitie in aer liber pe care aviatia germana le-a facut praf, etc. De fapt invazia URSS a fost o operatiune preventiva, oricum Stalin vroia intreaga Europa. Si oricum s-a ales cu jumatate.

  9. Aveti dreptate. Tarile „competitive, relativ apropiate ca model socio-cultural” au performante si un climat social mai bune si decat SUA, cea mai puternica (si liberala) economie din lume.

    Parametrii de competitivitate, conform „The Global Competitiveness Report – World Economic Forum, 2012–2013”:

    – GDP per capita: SUA – locul 14, dupa Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia.
    – Calitatea infrastructurii: SUA – locul 25, dupa Suedia, Danemarca, Finlanda, Germania.
    – Calitatea educatiei primare: SUA – locul 38, dupa Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Germania.
    – Calitatea sistemului educational: SUA – locul 28, dupa Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Germania.
    – Increderea in profesionalismul managementului: SUA – locul 19, dupa Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Germania.
    – Disponibilitatea noilor tehnologii: SUA – locul 14, dupa Suedia, Finlanda, Norvegia si pe acelasi nivel cu Germania.
    – Utilizatori de Internet: SUA – locul 20, dupa Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Germania.
    – Cooperarea in relatia angajat-angajator: SUA – locul 42, dupa Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Germania.
    – Speranta de viata: SUA – locul 34, dupa Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Germania.

    • @ Cetatean.

      Perfect de acord cu clasificarile US versus tarile nordice.

      Eu traiesc in US de cca 20 de ani, sint cetatean american. Traiesc in „county” – cel mai bogat din America (venit $122,000 pe familie), cistig mult mai mult decit media aceasta. Copii merg la o scoala foarte buna, unde la fiecare doi copii voluntariaza un parinte. Traiesc o viata foarte echilibrata si indestulatoare pentru un inginer cercetator.

      Colegii mei de facultate romani care au ramas in Europa o duc mult mai prost, nu numai material. Multi inca nu au capatat cetatenia unei tari europene si se pling ca sint inca vazuti ca intrusi. Nu acelasi lucru pot spune despre unde lucrez eu, unde 1/2 sint nascuti in afara SUA, iar cel putin 1/4 sint la a doua sau a treia generatie in America.

      Sistemul european este mult mai egalitar. Ii salta pe cei de la coada, insa ii trage in jos si pe cei de sus. Ca orice statistica.

      O situatie similara este si in Canada. Acolo este mai usor ca sa incepi, ca emigrant, fata de US. Ajutor de somaj, asigurari medicale gratuite, scoala ieftina. Insa odata ajuns mai sus sistemul nu mai ii incurajaza pe cei de la virf.

      Daca ar fi ca sa emigrez acum tot catre USA m-as indrepta.

      my 2cents

      • Am si eu cunostinte care au emigrat in Germania, Suedia, Franta si toti sunt fericiti cu alegerea facuta.
        De asemenea, exista „suporteri” pentru orice tip de sistem economic, politic, social. Si comunismul, si societatile sclavagiste (etc.) aveau „suporterii” lor. Atunci cand comparam diferite sisteme, nu ne bazam pe o colectie de pareri individuale (inevitabil subiective, unele chiar egoiste) ci pe STATISTICA. Iar statistica arata ca Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia si Germania au performante superioare fata de SUA (vezi Parametrii de competitivitate, conform „The Global Competitiveness Report – World Economic Forum, 2012–2013” de mai sus). Pentru majoritatea cetatenilor este mai important „produsul intern brut pe cap de locuitor (GDP per capita)” decat „podiumul” Forbes (sau „produsul intern brut total”), este mai importanta „cooperarea in relatia angajat-angajator” decat „nivelul de protectie al investitorilor”.

        Sa vedem situatia din SUA, oglindita in statistici (articol din „Yahoo Finance” cu date statistice preluate de pe „Business Insider”, 2010):

        – 50% dintre americani detin mai putin de 1% (unu) din bogatia natiunii.
        – 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie.
        – Raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor „de rand” este de pana la 500 la 1.
        – Mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente („food stamps”, asigurate de stat, nu de societati comerciale) pentru a-i ajuta pe oamenii cu venituri mici sa-si cumpere alimente.
        – Aproximativ 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !
        – 43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie (au alt sistem de pensii).
        – In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un „procent enorm” („whopping percent”) de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane).

        http://tinyurl.com/muydca8

        P.S. Spuneti ca: „Sistemul european este mult mai egalitar. Ii salta pe cei de la coada, insa ii trage in jos si pe cei de sus. Ca orice statistica”. Pentru un „inginer cercetator”, faptul ca socotiti STATISTICA o CAUZA a realitatii economice si nu o OGLINDA a sa, este ciudat.

        P.P.S.Spuneti ca: „Colegii mei de facultate romani care au ramas in Europa o duc mult mai prost, nu numai material”. „Daca ar fi ca sa emigrez acum tot catre USA m-as indrepta”.
        Comentariul dvs. este facut din perspectiva unui emigrant si nu este relevant pentru „nativi” (bastinasi), nu este relevant pentru analiza unor modele economice si „socio-culturale”.

  10. Un articol interesant dar care, din păcate, suferă pe alocuri de pe urma unui complex naţional de inferioritate care obliterează anumite canale ale gândirii politice. După cum urmează:

    1. In primul rând trebuie menţionat că un Comisar -înalt funcţionar care teoretic este independent, apolitic, tehnocrat- NU este salarizatul politicienilor şi analiştilor băştinaşi şi nici NU este obligat să ţină seama de pretenţiile, doleanţele şi sensibilităţile acestora. In fapt, un comisar rămâne legat prin fire invizibile de partidul care l-a produs, susţinut şi trimis in Comisie şi, ca atare, un astfel de funcţionar va reprezenta interesele ţării sale şi nu ale altor state.

    2. Declaraţia lui Oettinger este o reacţie politică la o altă declaraţie a şefului Comisiei, domnul Barroso, care a marcat schimbarea raportului de forţe in Comisie şi anularea iminentă a strategiei anti-criză susţinută de statele Nordului şi cunoscută sub infamul nume de „austeritate”. Barroso s-a alăturat corului de socialişti naţionali care demonizau de câţiva ani austeritatea şi a anunţat, fără a consulta in prealabil forurile superioare ale Uniunii, că această strategie a fost o eroare şi că a sosit vremea să fie abandonată pentru a încerca noi „soluţii”, adică scheme de ajutor reciproc. Ca atare, domnul Barroso a încălcat şi el regula comunitară a independenţei politice susţinînd făţiş politicienii ţării sale de origine care au o nevoie disperată de banii Europei. Dar nimeni nu s-a şocat când acest eurocrat a trecut pe faţă in tabăra risipitorilor regionali şi naţionali care, se vede treaba, nu-s capabili să-şi guverneze singuri ţările dar nici nu vor să accepte vreo condiţie externă de tip reformă pentru pomenile la care sunt abonaţi şi pe care le cer cu insistenţă sporită. Barroso a periclitat astfel insăşi capacitatea de guvernare a Comisiei, căci acest Organ Central era proiectat ca prin augmentarea atribuţiilor şi competenţelor sale să se transforme intr-un guvern veritabil al Uniunii, adică intr-o instituţie care să subordoneze prin pîrghii financiare, iară nu să cedeze in faţa guvernelor naţionale incompetente şi corupte.

    3. Declaraţia comisarului german NU este personală, ci reflectă poziţia guvernului federal, iar acest lucru este dovedit atât de ofuscarea publică a ministrului german de finanţe vizavi de declaraţiile lui Barroso, cît şi de intervenţia recentă a cancelarului Merkel in care, pentru prima dată, se exprimă un punct de vedere clar anti-Comisie:
    „Nu văd necesitatea de a mai acorda şi alte drepturi Comisiei Europene în următorii ani. Mă gândesc, de exemplu, la politica din domeniul muncii şi la pensionări, precum şi la politica de impozitare şi la cea socială”
    Deci procesul de extindere a competenţelor Comisiei a luat sfârşit, Barroso fiind cel care a reuşit să enerveze rău Germania şi să provoace o reală ruptură de interese intre Centrala UE şi acest stat important, iar de-acum ne putem aştepta chiar la un regres, la o reducere substanţială a atribuţiilor Comisiei.

    4. Aţi omis un aspect foarte important al discursului lui Oettinger, anume critica instituţiilor şi politicilor europene. Îl redau aici, citînd din Deutsche Welle: „în Europa, prea multă lume crede că lucrurile sunt în regulă, când, de fapt, Uniunea este un caz clar de instituţie ce trebuie radical restructurată. Chiar la Bruxelles, a completat în discursul său demnitarul comunitar, „adevărata dimensiune a problemelor nu a fost identificată”. În loc să se preocupe de propria-i criză, Uniunea s-a comportat ca o asociaţie de binefacere pentru restul lumii”.
    De aici rezultă in mod clar că Germania a rupt tăcerea sfioasă in care s-a complăcut de ani de zile, deşi a fost ţinta apostrofărilor aberante, a isteriilor revanşarde naţionale, a vexaţiunilor şi a campaniilor belicoase de resuscitare a himerelor istorice menite să priponească guvernul german la stîlpul infamiei. Mai mult: politicienii germani atacă acum făţiş socialismul dominant in ţările falite ale Sudului. După ani de zile de sfaturi amabile, rugăminţi blajine şi avertismente cu surdină, prin care politrucilor naţionali li s-a pus in vederea că e musai să opereze reduceri de cheltuiieli bugetare pentru că această criză este cât se poate de serioasă şi banul public se subţiază implacabil, se pare că nemţii s-au săturat să primească in schimbul banilor lor pachete de insolenţă tribalistă, tirade revanşarde şi urletele cerşetorilor scoşi in stradă de tovarăşii socialişti ca să pună presiune pe creditorii etatişti externi care au comis într-adevăr o mare eroare atunci când i-au împrumutat cu sume enorme la dobânzi sub nivelul pieţei pe aceşti coate-goale atârnători, escroci şi risipitori care ne conduc pe noi acum. Aceşti incapabili s-au obişnuit atât de tare cu pomana Vestului incât acum ţipă ca din gură de şarpe când posmagul vine nemestecat şi îmbibat [adică „otrăvit”, in optica socialistă] in zeama austerităţii germane. care austeritate este oricum falsă, căci, in 5 ani de „reforme”, doar 2 state europene au redus substanţial cheltuielile bugetare: Ungaria şi Islanda, care nici măcar nu se află in Uniune.

  11. UE e o constructie paguboasa pentru ca are o structura tipic capitalista si un singur scop, profitul. Cel mai puternic stie sa isi impuna punctul de vedere si prin urmare ia frisca de pe tort, ceilalti incearca si ei sa prinda cate o felie, iar mai noii veniti se aleg cu firmiturile. Epuizarea resurselor si distrugerea ecosistemului e singurul rezultat concret, restul e „vanare de vint”…

  12. Nu-mi vine sa cred ce citesc. Sa acuzi un intreg popor de rasism pentru declaratiile pertinente ale unei persoane, asta da rasism.

  13. Fara indoiala, ca exista asa cum arata in mod admirabil Adrian Nastase (in cartea sa ,,Romania Europeana”, 2007), ,,doua tipuri de societati, in functie de mecanismul care le declanseaza transformarile.Din primul grup fac parte societatile care evolueaza datorita inovatiilor pe care le produc propriile vieti economice si sociale normale.Acestea sint societatile care evolueaza”(citat, pag. 77.
    Din acest grup, face cu prisosinta parte Germania, care in istoria sa a evoluat intotdeauna ca virf economic si tehnologic european.
    ,,O caracteristica a celei mai mari parti a istoriei omenirii este ca aceste societati au fost rare in timp ,iar evolutiile lor s-au petrecut lent si,apoi,s-au transferat si mai lent in restul lumii”, arata in continuare, autorul citat.
    Faptul ca transferul este dificil si lent este dovedit si in cadrul UE, dar ceeace ma contrariaza si nelinisteste, sint cauzele care fac sa lipseasca preocuparea fata de acesta situatie negativa.
    Se neglijeaza in mod pagubos, intocmirea ,,inventarului inovatiilor” politice,economice, sociale,administrative, institutionale, culturale, educative,etc. care creaza ,,inovatia” nationala in tarile cu ,,evolutie” nationala pozitiva.
    Nu cumva suferinta ,,generala” a UE este determinata de o alaturare mecanica, la un bloc economic, in care nici cercetarea stiintifica nationala si nici cea comunitara n-au inteles nevoia inventarierii si eliminarii obstacolelelor din calea transferului de ,,inovatie” in toate domeniile, de la centrele de forta economica ale UE, catre periferia sa?
    Cu alte cuvinte, a inteles sau a incercat cineva, vreo tara sau UE, sa construiasca un proiect care sa asigure transferul (macar) a unei parti din experienta,inovatia germana sau asiatica, asezindu-l intr-un (adevarat) manual de ,,buna guvernare”, necesar Sudului inapoiat, pentru accelerarea dezvoltarii sale economice si industriale?
    Cu siguranta, ca pina astazi, nu este nici macar constientizata (sub raport politic si guvernamental), aceasta necesitate stiintifica – tarile UE, mergind in continuare ,,impiedicat” economic, in lipsa ,,inventarului” necesar si posibil, al unui comportament politic si economic pro-activ, stiintific, dictat pas cu pas de reguli speciale.
    Pina cind va lipsi un astfel de proiect economic si politic, pina va fi creata (prin teoretizarea sa) o stinta teoretica economica pe acest ,,modul” (stiintific) aplicat, ,,unele lucruri nu se schimba niciodata”, exact acolo unde este mai vulnerabila UE:in economie!

  14. hmmm.interesant.niciodata nu-i tirziu sa privim in urma.
    intrebare : intre morala, corectitudine, munca si parazitism, minciuna, specula ce-ar trebui sa alegem?

    • din experientza vietzii mele va raspund:
      trebuie neaparat sa alegi acele valori care sint apreciate de oamenii locului !
      daca nu OUT !

  15. Viata speciei umane nu va fi niciodata altceva decat o deplasare in sir indian, un sir indian care se alcatuieste dupa modelul in care se insiruiesc alergatorii de la proba de maraton in cautarea liniei de sosire. Totdeauna vor fi in coada plutonului unii care ar manca fulgi din cei dinaintea lor (atata doar ca raman facand spume pentru ca Viata nu se lasa inselata si nu greseste deloc la clasamentul final.
    Eu zic ca in loc sa invidiem mai bine am invata sa admiram. Admiratia este adevarat motor pentru dorinta de a-ti depasi competitorul prin munca cu tine insuti, prin antrenament, prin „fair play”. Europa nu ne-a invitat la masa civilizata ca sa mancam la gramada (cum ne e felul) ci sa-si manance fiecare, cu demnitate, ceea ce are in traista (fie ea si doar mamaliga cu ceapa). Romania nu avea 5 milioane de copii ai ei aruncati in cele 4 zari ale Lumii daca era guvernabila. Daca ajungem, localnicii unui sat la a ne da obloanele de la geamuri si de la usi la o parte si a ne deschide toti ferestrele si usile spre a adia prin ele omenia, nu inseamna ca oamenii din sat pot sa-mi considere casa mea ca pe o gara ci sa stea fiecare in ce este al lui, sa se respecte pe el (decurgand din asta repectul pentru oricare dintre ceilalti). Suntem cel mai mare popor migrator al contemporaneitatii pe care o traim, nu avem rusine de asta dar, ne suparam rau de tot daca din exterior observa asta, careva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro