vineri, martie 29, 2024

“Germany First”. Paradoxal, ce ar însemna un guvern Merkel IV fragil?

Puncte cheie:

  • Când Donald Trump și-a anunțat, în discursul inaugural, Doctrina care-i poartă numele, sub semnul unui teribil de populist slogan America First, am înțeles imediat că, pentru puterea americană asupra lumii și pentru ordinea liberală globală, se pregătește exact contrariul, adică un declin al influenței și autorității politice și morale cu care Statele Unite își inspirau aliații și partenerii după 1945, o întoarcere a Americii cu fața spre interior, spre propriile probleme, o dezangajare parțială din Europa și o răcire a relațiilor politice transatlantice, o încurajare indirectă a rivalilor mai mari sau mai mici ai Americii de a o sfida (astăzi le vedem pe toate ca realități ale acestei doctrine cu substrat izolaționist);
  • Pe Angela Merkel nu am auzit-o niciodată până acum spunând Germania înainte de orice, nu pentru că nu și-ar iubi țara, ci, evident, pentru că întreaga cultură politică postbelică a Germaniei a fost corectă și atentă să nu reia, sub o formă sau alta, formula Deutschland über alles, compromisă de naziști pentru totdeauna, deși probabil puțini știu că versurile imnului, scrise de von Fallersleben în 1841, nu aveau nimic de a face nici cu războiul, nici cu ocuparea altor țări, ci cu unificarea statelor și națiunii germane divizate, fiind, ca și Deșteaptă-te române, de exemplu, o expresie a romantismului și spiritului național de la mijlocul secolului al XIX-lea. Dacă vreodată vom auzi un astfel de discurs în Bundestag, de tipul Germany First, la cel mai înalt nivel al guvernului de la Berlin, să știm că, de fapt, acesta ar fi un semn de slăbiciune și de destructurare a ordinii europene, nu de putere, stabilitate și optimism;
  • Acum, odată confirmate previziunile privind victoria clară a CDU/CSU în alegerile generale, se pune problema formării coaliției de guvernare, o chestiune esențială atât pentru modul în care va arăta politica Germaniei în următorii patru ani, cât și pentru forța sau direcția pe care se va derula (sau nu) mult așteptata reformă a Uniunii Europene, respectiv pentru definirea abordării generale cu care Berlinul se va raporta politic la flancul estic al Uniunii și, în particular, la România;
  • Toate acestea vor depinde în mare măsură de autoritatea politică internă a cancelarului și de susținerea pe care Angela Merkel o va avea în primul rând în Parlamentul Germaniei, de deciziile pe care va trebui să le adopte pe plan intern pentru a putea menține coaliția unită și pentru a conduce țara, și abia apoi de considerentele legate de necesara reformă a instituțiilor și politicilor europene;
  • Primele trei guverne Merkel au fost puternice și stabile (2005-2009 cu social-democrații, 2009-2013 cu liberalii și 2013-2017 din nou cu social-democrații), cu o susținere parlamentară oscilând între 54-70% și fără mari dezacorduri strategice, politice și ideologice între creștin-democrați și partenerii lor de guvernare, ceea ce a ajutat Germania să treacă cu bine peste crizele care au zdruncinat Europa iar pe Angela Merkel să se impună, în opinia majorității, ca garant al democrației liberale, stabilității și prosperității, atât în Germania cât și în Uniunea Europeană;
  • Pentru prima dată după unificarea Germaniei, a apărut posibilitatea ca guvernul de la Berlin să nu se sprijine pe o majoritate solidă și funcțională, practic niciuna din cele două variante ale Angelei Merkel din prezent (revenirea liberalilor –FDP- în coaliția de guvernare sau refacerea Marii Coaliții cu social-democrații) nefiind în măsură să dea garanții că Guvernul Merkel IV va fi puternic și stabil pe toată durata mandatului;
  • Dacă merge cu liberalii, Angela Merkel va avea nevoie și de Verzi, aceștia din urmă (în eventualitatea că vor accepta să intre la guvernare) putându-se dovedi un partener mic dar dificil, nu numai fiindcă sunt, în esență, un partid de stânga, uneori mai la stânga decât social-democrații, dar și pentru că ideile lor radicale din politicile industriale ar putea intra curând în conflict cu interesele marilor companii germane, generând crize interne care s-ar putea solda cu ieșirea de la guvernare a Verzilor în timpul mandatului și cu apariția unui guvern minoritar;
  • Dacă merge cu social-democrații, este de presupus că noua conducere a SPD (plecarea lui Martin Schulz este inevitabilă) va dori să se afirme printr-o relansare spectaculoasă a partidului, ceea ce presupune întărirea identității de stânga și o agendă care să se deosebească substanțial de cea a CDU, făcând astfel coabitarea extrem de dificilă pentru ambele formațiuni;
  • Un guvern instabil la Berlin ar însemna ca Uniunea Europeană să piardă unul din motoarele tandemului franco-german, ar însemna un cancelar care privește mai mult spre interior și spre politica Germaniei, spre interesele germanilor, preocupându-se de negocieri continue în cadrul coaliției și neglijând aspectele europene sau, mai grav, începând să promoveze politici protecționiste, evident din rațiuni politice interne, caz în care reforma Uniunii Europene ar fi compromisă. Pentru a da doar un exemplu, un eventual alt caz precum al Greciei, pe fondul unui guvern fragil Merkel IV, s-ar finaliza cu falimentul cert al statului respectiv, nemaiexistând voința politică de a (re)împrumuta, de a (re)eșalona, de a reduce datoria și a salva, a câta oară?, pe banii contribuabililor germani, o economie care merge în pierdere;
  • Dacă adunăm AfD și Die Linke, înțelegem că aproape 23-24% din electoratul german a votat pentru partide radicale, de extremă-dreapta și de extremă-stânga, ceea ce înseamnă acumularea unei mase importante de nemulțumiți față de Sistemul politic și economic în care evoluează Germania. Guvernarea va trebui să țină cont și de acești alegători;
  • O eventuală fragilitate a Guvernului Merkel IV ar fi o mare amenințare pentru Uniunea Europeană și, în particular, pentru România, dând speranțe naționaliștilor și euroscepticilor de peste tot sau, de la caz la caz, partidelor din Europa Centrală care vor să slăbească statul de drept (în Polonia, Ungaria, România etc.), generând totodată ideea că aceștia din urmă au, în sfârșit, mână liberă să facă ce vor și să se îndepărteze de valorile europene consacrate, atâta vreme cât nu mai are cine să-i “țină în frâu”. Dezinteresul european al Germaniei și întoarcerea la protecționism ar putea îngropa definitiv Uniunea Europeană, lăsând țări precum România suspendate într-o zonă gri, din care mai fac parte, vedem cu ce rezultate, vecinele noastre Serbia, Ucraina și Republica Moldova.

*

Avem așadar rezultatele. Cu excepția lui Martin Schulz și a SPD, toată lumea este (relativ) mulțumită cu ceea ce a obținut, de la extrema stângă la extrema dreaptă.

Nicio surpriză majoră față de ce era deja previzibil de câteva luni. Tabloul final arată totuși unele nuanțe și tendințe interesante, care ne spun mai multe lucruri despre cum s-ar putea contura politica Germaniei și a Uniunii Europene în legislatura care urmează. Partidele tradiționale sunt în scădere (de la un total de peste 67% în 2013, creștin-democrații și social-democrații au ajuns să reprezinte împreună doar 53% din societatea germană), la fel ca în Franța, Austria și Olanda în ultimele luni.

Tot la fel ca în aceste trei țări vest-europene, în care au avut loc recent alegeri prezidențiale sau parlamentare (Le Pen, Hofer, Wilders), extrema-dreaptă are șansa să devină principala forță a opoziției -dacă se reface Marea Coaliție de guvernare din ultimii patru ani- ceea ce nu s-a mai întâmplat în Germania din 1932. Este motivul pentru care cred că SPD ar trebui să facă un gest înțelept și să-și asume rolul de lider al opoziției, din care are posibilitatea să se refacă, să crească și mai ales să umbrească AfD (Alternativa pentru Germania), pentru a nu ne trezi cu un cutremur devastator la alegerile de peste patru ani.

Angela Merkel și CDU/CSU au obținut un scor bun (circa 33%, media exit-pollurilor), dar nu entuziasmant pentru perspectivele noii coaliții (deși, ca să fim realiști, este a patra victorie consecutivă în alegerile generale, adică o performanță uriașă!), ce-i drept cu aproape opt-nouă puncte procentuale mai puțin decât cu patru ani în urmă. Scăderea creștin-democraților față de 2013 este însă una moderată iar pentru un cancelar care conduce de 12 ani cea mai mare putere politică și economică a Europei și care a trecut prin atâtea crize, rezultatul este fără îndoială un succes istoric. Social-democrații sunt, în schimb, la pământ, cu cel mai mic scor al lor din istoria postbelică a Germaniei (20-21%), iar SPD trebuie să intre urgent în “revizie generală”.

Încă patru partide vor completa Bundestagul, așa cum ne-am așteptat. AfD (Alternativa pentru Germania), considerat de extremă-dreapta, un partid naționalist, anti-imigrație și care se opune continuării integrării europene, intră pentru prima dată în legislativul german, devenind a treia forță politică a țării, cu 13-14%. Rezultatul înseamnă mai mult decât un scor neglijabil pentru democrația germană, dar, față de previziunile din 2015, când se atingea vârful crizei migranților, este categoric mai puțin decât au sperat cei mai virulenți critici ai Angelei Merkel din societatea germană. Este însă o premieră pentru AfD, este un succes dar și un semi-eșec în același timp, depinde cum privim lucrurile. Dacă SPD intră la guvernare, AfD ar putea deveni liderul opoziției din Bundestag, ceea ce ar fi un semnal tare prost pentru perspectivele democrației germane și ale Uniunii Europene.

Liberalii (FDP) și revenirea lor cu 10,5% în Parlament sunt vestea bună a acestor alegeri, fiindcă este posibil ca cele circa 80 de mandate pe care spun exit-pollurile că le vor obține să ajute la formarea noii coaliții de centru.

Die Linke, stânga radicală, moștenitoarea comuniștilor est-germani de dinainte de 1990, a obținut un rezultat foarte bun (circa 9%) pentru condiția lor de partid neglijat de mass-media. Ca și în Franța, succesul stângii radicale se datorează declinului partidului de centru-stânga tradițional (în Franța Partidul Socialist, în Germania SPD) și reflexului contestatar al electoratului de stânga, care dorește instinctiv să dea o replică dură Sistemului, de aceeași intensitate ca cea pe care o dă extrema-dreaptă.

Așa cum Mélenchon este reflexul în oglindă, aproape simteric cu platforma lui Marine Le Pen, al segmentului de stânga al societății franceze, Die Linke este răspunsul stângii germane radicalizate, în oglindă cu AfD. Tonurile în politica europeană devin din ce în ce mai tari iar apele par că au început să se separe. Dar despre noua axă a politicii în democrațiile occidentale, centrism vs. extremism (altfel spus, liberalism vs. populism iliberal), care înlocuiește vechea axă ideologică stânga-dreapta și lasă pe dinafară partidele tradiționale și candidații de centru-dreapta și de centru-stânga, am mai scris. Merkel însăși a înțeles această tendință și a ocupat, de fapt, zona de centru a politicii germane.

În fine, Verzii obțin și ei intrarea în Bundestag, cu un scor de asemenea bun pentru un partid mic (8,9%), bazându-se pe un electorat dedicat cauzei mediului, format în general din tineri de stânga, cu niveluri educaționale peste medie dar cu poziționări sociale și profesionale aflate încă la periferia sistemului instituțional ori cu venituri provenind din alte surse decât salariile (artiști, liber profesioniști, activiști din zona societății civile etc.). În mod particular pentru electoratul “verde” din Germania, o parte semnificativă o constituie alegătorii de origine turcă, având în vedere că liderul și candidatul Die Grünen la funcția de cancelar, Cem Őzdemir, este de etnie turcă.

Cum s-ar putea face deci o majoritate puternică și stabilă din această structură a noului Bundestag? Răspunsurile teoretice pot fi două: în formula de până acum, adică Marea Coaliție, Negru-Roșu, sau în Coaliția “Jamaica”, Negru-Galben-Verde. Altă variantă nu există, având în vedere că Angela Merkel nu va coopta la guvernare nici extrema stângă, nici extrema dreaptă, iar formula cea mai firească de guvernare, CDU/CSU+FDP, este sub 50% din mandate.

Să le luăm pe rând. Marea Coaliție ar avea avantajul masivității și al numărului minim de partide. Circa 53-54% dintre parlamentarii din Bundestag, reprezentând cele două mari blocuri politice ale Germaniei, ar fi o garanție pentru trecerea oricărei legi negociate în coaliție. Pe de altă parte, SPD pare să refuze intrarea la guvernare și, în opinia mea, bine ar face să se îndepărteze de CDU, ocupând astfel locul de lider al opoziției și blocând ascensiunea extremei drepte anti-europene.

Coaliția „Jamaica” (negru-galben-verde) se profilează tot mai mult ca varianta cea mai bună pentru legislatura care începe. Chiar dacă ar fi formată din trei partide în loc de două și ar conține un partid de stânga, în ansamblu ar putea fi o majoritate funcțională decentă, cu riscul ca Verzii să aibă pe parcursul mandatului, din considerente de imagine (au electoratul cel mai sensibil) “crize de personalitate”, culminând chiar cu posibilitatea ieșirii de la guvernare, dacă CDU nu le va da satisfacție pe anumite puncte din platforma lor electorală.

Nu e o concluzie ceea ce spun acum, pentru că, în fond, analizele și evaluările post-electorale abia încep, dar identific un risc de fragilitate (instabilitate) a Guvernului Merkel IV, indiferent că va fi sub forma Coaliției “Jamaica” (opțiunea nr. 1, în opinia mea) sau a Marii Coaliții, tot mai puțin probabilă. Paradoxal, un guvern vulnerabil la Berlin ar însemna un accent protecționist mai apăsat pe plan extern și infinit mai multe dificultăți pentru Uniunea Europeană, decât în situația unei majorități confortabile în favoarea cancelarului. Astfel încât nu e imposibil ca, în viitoarea legislatură de la Berlin, să auzim pentru prima dată versiunea germană a Doctrinei Trump. Mulți spun că Angela Merkel nu va schimba direcția politică niciodată și, cât timp este cancelar al Germaniei, putem sta liniștiți, toți cei care susținem continuarea proiectului Uniunii Europene.

Dar după Merkel? “Germany First” ar fi, desigur, începutul sfârșitului pentru Uniunea Europeană.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Schulz și SDP-ii au anunțat deja că trec în opoziție și că nu vor intra în coaliție cu CDU/CSU, E de altfel singura soluție rațională în cazul lor. Dacă intră din nou la guvernare vor ajunge peste 4 ani să se zbată la pragul electoral.nu-i vorbă că și CDU e în scădere dramatică și dacă nu-și joacă bine cărțile azi s-ar putea să ajungă un partid mai slab ca SDP-ul de azi peste 4 ani.

    Singura soluție rezonabilă, pe care autorul evident o ignoră, e cea a CDU/CSP + AfD + FDU. AfD de azi (în pofida muntelui de calomnii) este în bună măsură CDU de pe vremea lui Kohl (naționalist, capitalist, ostil migrației și aisitenței sociale). Cred că e mult mai ușor de împărțit puterea cu cineva cu care împărtășești cam aceleși valori decât cu cineva care îți e complet ostil și străin precum verzii. Acum vom vedea dacă imbecilitățile comise în serie de Merkel în ultimii ani sunt exclusiv rezultatul prostiei, sau dacă au fost intenționate, așa cum zic teoriile conspirației care o consideră pe cancelăreasă marea cârtiță plantată postmortem de STASI în CDU. Vom vedea curând.

    În oricare din situații Germania va fi forțată să fie mult mai germană, mai zgârcită și mai puțin europeană. CSU are probleme interne imense în privința imigrației musulmane. Dacă AfD e lăsată afară din coaliție (a obținut cu cam 50% mai mult decât preziceau sondajele) va continua să creacă pe seama politicilor „progresiste” ale guvernului fragil. E posbil ca la un moment dat inclusiv CSU să intre în opoziție pentru a nus e prăbuși electoral. Să nu uităm că tensiunile puternice cu CDU au fost oarecum înăbușite temporar înainte de alegeri petru evitara unui dezastru electroal. Însă ele vor reveni la suprafață imediat după formara guvernului. VIn vremuri interesante.

    Oricum e limpede că faliți ai Europei (cu Macornul în frunte) vor trebui să învețe să strângă cureaua și să se descurge singuri. E de asemenea posibil ca guvernul german șubrezit să fie mult mai favorabil unui târg de culise cu englezii pe tema Brexit-ului spre a evita colpasul exporturile germane. Care fără piața engleză și cu cea americană tot mai dificilă, arată destul de maroniu…

    • AFD a cistigat peste un milion de voturi de la CDU, dar sa nu ne îmbătam cu apa rece. AFD e un partid fără experiență, concentrat exclusiv pe migrație, în care exista multe curente, lupte interne singeroase mi-e greu sa cred ca va supraviețui. A atras electoratul protestant, a mai existat un așa partid al Piraților care s-a autodizolvat.
      Mi-E teama ca Mutti nu a învățat nimic din lecția ăsta, cum nu a învățat nici din Brexit.

      • Depinde. +13% e un scor mare oriunde în lume mai ales atuci când ăia sunt înjurați de toată lumea. Chestia e că dacă sunt lăsați în afara guvernării vor continua să crească pe seama nemulțumirilor de tot felul și a prostiilor comise de guvern.

        Trăiți în Germania și știți mult mai bine ca mine care e pe treaba acolo. Eu cred (din scurtele mele vizite și de la amicii de acolo) că nu e nici pe departe așa e serenă cum lasă media oficială să se creadă. Sunteți de acord cu asta? :P Iar nemulțumirea cronică își găsește întotdeauna o expresie politică…

        Pirații ăia de care spuneți n-au ajuns niciodată în Bundestag și nici prin land-uri n-au făcut mare lucru. Ei erau mai degrabă un moft decât o expresie a unei nemulțumiri masive. AfD a făcut o figură bună prin land-uri și o surpiză imensă la alegerile de ieri. A reușit să nu se prăbușească timp de mai bine de doi ani, ba chiar să crească. Dacă ar fi să pariez aș spune că au 3 șanse din 5 să crească peste SDP-ul de azi. Tot ce le trebuie sunt cât mai multe greșeli ale lui Merkel & Co. Și știm amândoi foarte bne că ea va continua să e facă. :D

    • „…imbecilitățile comise în serie de Merkel în ultimii ani sunt exclusiv rezultatul prostiei…”.
      Mie unuia nu-mi suna deloc a fi o exprimare eleganta. Observatia mea ar putea atrage injuraturi si altele asemenea…Desigur, in limita permisa de administratorii platformei. Dar, parca este nefiresc sa citesc astfel de cuvinte adresate unei femei…Sef de stat…Poate cel mai puternic (sub diferite aspecte) stat de pe continent…Nu stiu, doamna Merkel o avea defecte, poate si unele calitati, perfectiunea e in ceruri si nu asupra acestui lucru mi-am propus sa atrag atentia, dar asemenea vorbe, care exprima o atitudine violenta, nu-mi sunt familiare. Cei care sunt obisnuiti cu ele probabil ca le aud adesea.

      • Asta inseamna ca nu esti la curent cu cujetarile soldatului Svejk. Din comentariile sale este limpede ca este un adept convins al miscarii dreptei alternative, un discipol fidel al presedintelui Trump si asa, mai pe intelesul tuturor, crede cu tarie in suprematia rasei albe. Adica tot ce-i trebuie unui individ cu inclinatii si simpatii fasciste. Daca ai timp la dispozitie si esti curios, parcurge-i comentariile la diferite articole pe Contributors. Angela Merkel a castigat din nou alegerile pentru ca germanii au incredere in luciditatea si experienta ei. Femeia crede cu tarie in democratie, in libertatile fundamentale ale populatiei si in proiectul european. Asa ca nu trebuie sa fi surprins de comentariile unor caractere de tip Svejk.

  2. Alegerile din Germania probeaza ca nemtii au o democratie solida, sistemul lor electoral, mai putin dominat de bani, permite reflectarea cu adevarat a tuturor vocilor din societate. Sistemul britanic cu first pass the post pemite ca partidele mari sa domine viata politica si impiedeca intrarea in parlament a paridelor mici sau a independentilor.
    Intrarea AfD in Bundestag este un lucru pozitiv, o parte importanta a societatii trimite un semnal politicienilor de profesie ca au luat-o razna. Cand o aristocrata care a lucrat la Goldman Sachs intra in politica pe o platforma anti-globalizare, e semn ca ceva e putred in Deutschland (era sa zic Danemarca, Beatrix von Storch este inrudita cu familia regala a Danemarcii, dar si a Marii Britanii).

  3. Vor promova o politica „Germany first”, deorece acesta este rolul lor in parlamentul german. Politica UE sa se decida in parlamentul european. Multi nemti s-au saturat sa ajute tarile mici. Iar daca Merkel si CDU nu folosesc aceasta ultima sansa de a-si schimba politica interna, peste patru ani rezultatele vor arăta altfelm

  4. UE depinde de toți 27 parteneri, nu depinde de cancelara Merkel. Rușinea mare la Berlin 2017 sunt 13 % pentru AfD (5 milioane de voturi), cu procente mari în est (peste 20%, în Bavaria 12 %). Scârbos e atitudinea electoratului AfD care nu vine din partea « precariatului » sărăcit. AfD a obținut voturi de protest în urma « Willkommenskultur » 2015 a cancelarei A. Merkel. O migrație mare a electoratului din celălalte partide (1 million de la CDU, 1 million de la SPD, sute de mii de la Linke, 1 million care nu au votat până acum) a avut loc la Bundestagswahl 2017. Autorul are motive de îngrijorare în privința « refondării » UE :

    … „…O eventuală fragilitate a Guvernului Merkel IV ar fi o mare amenințare pentru Uniunea Europeană și, în particular, pentru România, dând speranțe naționaliștilor și euroscepticilor de peste tot sau, de la caz la caz, partidelor din Europa Centrală care vor să slăbească statul de drept (în Polonia, Ungaria, România etc.), generând totodată ideea că aceștia din urmă au, în sfârșit, mână liberă să facă ce vor și să se îndepărteze de valorile europene consacrate, atâta vreme cât nu mai are cine să-i “țină în frâu”. Dezinteresul european al Germaniei și întoarcerea la protecționism ar putea îngropa definitiv Uniunea Europeană, lăsând țări precum România suspendate într-o zonă gri, din care mai fac parte, vedem cu ce rezultate, vecinele noastre Serbia, Ucraina și Republica Moldova.…. „ ….

    Cred că sunt alte riscuri în UE.27 decât cele favorizate de autor. Societatea civică germană e puternic pro-UE, e foarte puternică pro ONU, nu e pericolul unei distanțări a Berlinului de proiectul european. UE nu poate fi un alt proiect decât cel inițial: unitate în diversitate. Nici cel proclamat la Bratislava 2016 din est de către asociatii Vișegrad, (cu refuzarea proiectului inițial UE din 1957- 1989- 2004 /2007 -2016, favorizarea iliberalismului), nici cel cu mai multe variante (uitat deja) al lui J. C. Juncker au un viitor.
    Leaderul UE.27 e E. Macron. La Versailles se va anunța acum proiectul francez pentru UE.27, probabil la fel de « retoric » festiv ca cel al lui J.C. Juncker.
    Care șanse, care riscuri pentru România?
    Calendarul e favorabil României. Pentru schimbarea tratatelor UE e nevoie de acordul tuturor celor 27 parteneri care au azi concepte cu totul contradictorii și incompatibile. Pentru schimbarea tratatelor UE e nevoie de mult timp, timp pe care E. Macron 2017- 2022 nu îl are la dispoziție.
    La Paris se va anunța acum crearea unui « club » de binevoitori, cu ZE zona Euro mai puternic integrată, fără ceilalți. Nu se poate realiza de azi pe mâine. Alegerile pentru PE Parlamentul European 2019 sunt momentul în care se va alege eventual și noua formatiune « Parlament ZE » dorit și anunțat la Paris 2017. Parlamentul ZE e prima condiție pentru ca să se formeze noul club restrins ZE, după conceptul de la Paris (F. Hollande a anunțat 2016 UE cu două viteze, model preluat de E. Macron 2017, ca răspuns la mișcarea « identitară- suveranistă- naționalistă de la Varșovia & Budapesta). Acest parlament ZE va avea rolul de control al budgetului propriu în ZE. E. Macron cere un budget substanțial pentru anii viitori în ZE (șomaj mare la tineri în zona sud-est al UE.27), de câteva % din BIP (tandemul franco- german are 6.000 miliarde Euro BIP, din cele 15.000 ale UE.27). Acest budget va fi « limitat » de la început sub influența Liberarilor Lindner în noua (probabilă, posibilă) coaliție de la Berlin. Berlinul 2017- 2021 nu e o problemă, nu e un risc pentru UE (un conflict de interese Liberalii Berlin- En Marche Paris în problema budetului ZE), nu e un risc pentru România.
    Calendarul UE posiționează Bucureștiul 2019 în poziția de gazdă în momentul când se pregătesc alegerile PE Parlamentului UE. Aici văd riscuri incalculabile. In noua formațiune PE numai pentru ZE 2020- 2022-2024, cerută și impusă de Paris 2017, nu e sigur că se va găsi 2020 o majoritate pentru proiectul francez. Un eșec se poate repeta la PE restrâns 2020 (ca la Paris & Olanda cu proiectul constituției UE, proiect îngropat de mulți ani).

    Nimic nu e decis în UE după alegerile pentru Bundestag 2017- 2021 în conceptul „refondării“ UE. Nu-mi place conceptul „refondării“ UE, nu-mi convine proiectul francez de la Paris 2017 « UE cu două viteze ».

    Care sunt prioritățile pentru președinția UE 2019?

  5. ” … lăsând țări precum România suspendate într-o zonă gri, din care mai fac parte, vedem cu ce rezultate, vecinele noastre Serbia, Ucraina și Republica Moldova.”

    Probabil autorul articolului nu a fost niciodata in Serbia, altfel nu ar pune tara in aceeasi categorie cu R. Moldova si Ucraina. Ca locuitor din zona de vest, pot sa spun ca atunci cand ma intorc vara din concediul prin Serbia, Muntenegru sau Macedonia simt un regres dupa trecerea granitei. Mai degraba Romania cea democratica si pro-europeana, care a schimbat 4 guverne in ultimii 2 ani, arata gri si prost organizata.

  6. Cel mai mare pericol pentru viitorul Germaniei este cancelarul Angela Merkel, a carei pozitie nesabuita in problema ” invaziei musulmane” ( hai sa spunem lucrurilor pe nume, nu sa ne folosim de eufemisme precum ” migratia necontrolata ” ) a dus la actuala situatie . Orice coalitie ar face cancelarul , il pune in situatia de a fi prizonierul unui partener nesigur, verzii, socialistii sau AfD, toti dornici de afirmare sau refacere. Poate o solutie ar fi un guvern minoritar cu liberalii, sustinut parlamentar de AfD , solutie care ar indeparta-o pe Merkel, de aventuri musulmano-file sau ruso-file .
    Singurul lucru bun al acestui rezultat electoral, este ca va aduce inevitabil Germania acolo unde ii este locul normal in lumea de astazi , alaturi de USA . Cochetaria curveasca cu Rusia si lumea musulmana ieste straina spiritului german . Daca Dna Merkel nu se trezeste, , vai si amar de tara ei si de Europa !
    Si o intrebare finala . Crede oare vreun analist serios ca pozitia Dnei Merkel in problema ” invaziei barbare ” a fost dictat de interesul demografic al Germaniei si Europei, sau de considerente umanitare ? Dece nu indrazneste nimeni sa sape mai adinc la radacinile acestei pozitii ? Poate fiindca toata mass- media european sau americana ( asa cum s-a dovedit in cazul Trump ) este vinduta unor interese inca neclar definite dar banuite de toata lumea ? Unde este papusarul ? La Moscova ? Acolo poate fi creierul, dar de unde banii ? De la Ryad , Kuweit sau Teheran ? sau cel mai probabil dela beijing, care isi foloseste astfel, intr-un mare program , ancorat in viitorul indepartat, banii agonisiti din Statele Unite ?
    Cum a putut fi corupta moral, ideologic, cum vreti sa-i spuneti, Dna Merkel, fiindca de bani in mina nici nu poate fi vorba ? Daca aflam raspunsul la aceasta intrebare, vom descifra usor viitorul Germaniei

  7. Din pacate, nu vreti sa intelegeti, domnule autor, ca America First nu este izolationism si incurajarea rivalilor mici si mari, cum credeti. Nu inteleg de ce insistati si propagati o greseala care deformeaza periculos perceptia in anumite medii cum este si acesta.
    Revin cu un argument pe care cred ca este imposibil sa il puteti contesta. Rusia, Iran, Coreea de Nord, China, etc sunt state care s-au intarit semnificativ si si-au facut propria agenda „multipolara” cat timp Obama a dormit 8 ani la Casa Alba.
    Dezinteresul lui Obama fata de politica din Europa si din Asia a creat dezastre precum Crimeea, uciderea ambasadorului US din Libia, ascensiunea Coreei de Nord si a altor puteri cu ambitii regionale si globale. 8 ani de dezastru in politica externa americana, dominate de o doctrina aparent pacifista (desi sa nu uitam razboaiele din Irak, Afganistan etc) au lasat o lume instabila si inflamabila, un status quo mai periculos ca oricand de la criza rachetelor din 1962 incoace.
    Dupa parerea mea, doctrina Trump sau a oricui altcuiva venea la Casa Alba (oricine in afara de H. Clinton) trebuia sa incerce aceasta corectie in jurul America First, care inseamna reafirmarea Americii ca si lider global. Asta daca deja nu e prea tarziu.
    Obama a fost, cred eu, mai nociv Americii, chiar decat Bush Jr., care dincolo de erorile comise, prin politica ferma a mentinut totusi leadership-ul american in lume.
    Sunt de acord ca Trump face erori la nivel de forme si nuante diplomatice, insa pe fond cred ca este naturala schimbarea de paradigma si de abordare.
    US are foarte putin spatiu de manevra, in contextul in care puterile europene au la randul lor o agenda din ce in ce mai diferita de US.

    • Legat de rezultatele alegerilor din Germania, acum avem concret o cifra langa o tendinta clara. Valul de imigratie sustinut de Merkel a creat un pol de 25% de votanti ai extremistilor, dupa cum foarte corect ati observat, domnule Naumescu.
      Dar, fara sa ne intemeiem concluziile pe exceptia de la regula, exact aici este buba care s-a format in inima Europei. Aceasta masa anti – imigratie, care cred eu ca ascunde si acel electorat dezamagit de UE si similar cu cel ce a declansat Brexitul, trebuie citit cu mare atentie pentru viitorul UE.
      Cred ca Macron este un balon care usor usor se va dezumfla in Franta, fara o doctrina reala, cu aere de smecherie, fara sa inteleaga fundamentele actuale ale Europei, si vedem astfel semnele aceleiasi crize profunde in care se gasesc UE si fortele ei motrice – Germania si Franta la nivel de clasa politica aflata aproape de durata de expirare. Masa anti – UE & anti – imigratie are deja un contur clar in Estul Europei, iar in Vest post Brexit avem deja exprimari clare in alegerile din Franta si Germania si, sper sa nu fac o mare greseala de asociere, in miscarea pt independenta a Cataloniei. Adica UE si-a pierdut rolul catalitic de uniune, a crapat masca ideii de a putea aspira la un stat supranational, si vedem tendinte centrifuge in UK, Polonia, Ungaria, Catalonia. Atitudinile Austriei, Olandei, Germaniei si Finlandei legate de Schengen arata ca, in mod real, UE dincolo de discurs nu a depasit realitatea celor 2 Europe diametral opuse care o compun formal – cea a bogatilor si cea a saracilor. Daca tendinta se va mentine, UE ar putea deveni mai degraba un fel de organizatie de genul Liga Araba sau OSA, organizatii unde se discuta in format de club problemele regionale, decat o uniune aflata la stadiul nici cal, nici magar. Nici ca SUA, nici ca cei de care pomeneam mai devreme.

      • @admir „…Adica UE si-a pierdut rolul catalitic de uniune, a crapat masca ideii de a putea aspira la un stat supranational…” O lume cu adevarat democratica inseamna o lume unde toti oamenii au un cuvant de spus si unde opiniile lor ar trebui cu adevarat ascultate. Sub aceasta „masca de stat supranational” se ascund doctrine, idei si legi care controleaza tot, inclusiv politicile statelor mai putin influente. In momentul extinderii, Uniunea trebuia sa stie acest lucru. Un exemplu ar putea fi isteria si agresivitatea cu care s-au impus cote de migranti tuturor statelor UE. Nesupunerea, aduce cu sine „pedepse” financiare si politice insa nimeni nu s-a gandit la impactul pe care aceste cote l-ar avea asupra unor state, precum si reactiile acestor state. Ce sa inteleg din asta, ca dreptul de veto al fiecarui stat in Consiliul UE este un lucru mai mult formal si ofera un aparent cadru democratic si ca, in clipa cand Germania ridica tonul si impune reguli absurde, imaginea „unitatii in diversitate” se naruie ca un fum?
        @admir „Aceasta masa anti – imigratie, care cred eu ca ascunde si acel electorat dezamagit de UE si similar cu cel ce a declansat Brexitul, trebuie citit cu mare atentie pentru viitorul UE”– foarte bine punctat . La originea acestei probleme cred ca sta ideea tipic europeana de „multiculturalism” si din prea mult „multiculti” se poate muri la propriu (Atocha, Bataclan, Zaventem, Londra, etc) ! Ori, oamenii acum rabufnesc si se revolta si doresc sa schimbe politicile UE.
        Doamna Merkel ar trebui sa-si dedice timp si sa asculte bine de tot popoarele din Europa si mesajele acestora, daca doreste supravietuirea Europei.

        • Da, sunt de acord cu Dumneavoastra. cred ca greseala lui Merkel pro-imigratie a scos definitiv UK, unul dintre stalpii financiari ai UE, din uniune. Franta, cred eu, este intr-o stare de indolenta de multa vreme si s-au acumulat semne ca Macron va fi inca un presedinte francez pe lista gafeur-ilor cu care ne-am obisnuit Sarkozy, Hollande. Scoala franceza de diplomatie, atat de celebra in istorie, nu a mai jucat un rol cu adevarat important de la Chirac incoace, nici atunci din pacate decisiv. Imi aduc aminte cu placere de Mitterand, dar Franta a devenit de prea multi ani un vagon de lux tractat de locomotiva germana. Italia si Spania sunt la mana Germaniei datorita datoriilor care le fac vulnerabile economiile. Gaura lasata de UK in UE are sanse mari acum pe fondul clivajului Vest – Est si Nord – Sud sa duca la disparitia UE asa cum o stim si, eventual, o grupare de state pe scheletul schengen

  8. Oricum, cred ca noul guvern german va fi vulnerabil in aceste conditii, fara SPD. Oricum, vor exista probleme economice si financiare dupa Brexit si oricum situatia din estul Europei nu este deloc stabila (Ungaria, Polonia, etc…). Daca nu se schimba ceva in atitudinea Germaniei fata de Europa si daca politica doamnei Merkel va fi aceeasi ca si pana acum, nu vad bine Europa. De asemenea, nu vad cum Romania va face nota discordanta fata de celelalte state estice si cum va influenta politicile UE, in conditiile in care avem un guvern care se comporta exact ca si guvernul Orban sau Kachinsky si care va schimba legile justitiei in cateva zile.
    Cum va negocia Merkel cu aceste tari, cum va putea reforma UE facand astfel de aliante politice?

  9. O politică înţeleaptă nu e cea care caută cu tot dinadinsul să impună propriile idei, ci aceea care reuşeşte să adune şi să armonizeze cele mai bune idei, din orice parte ar veni. Şi atunci poate că un guvern fragil are o şansă în plus să fie … înţelept. Dar există, desigur, şi pietre de poticnire: orgoliile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro