Ghicitoare: Ce este alb ca gheața, rece ca gheața, se topește ca gheața, dar arde ca aragazul?
Răspuns: Hidrații gazoși (aka hidrații de metan sau clatrații de metan), substanțe solide, de culoare albă, în care moleculele de gheață formează o colivie (clatrat) în care sunt prinse predominant molecule de metan (urmat de etan, propan și alte gaze). Aceste substanțe se formează în condiții de temperaturi joase (de regulă sub 5 grade Celsius) și presiuni ridicate (în general, peste 50 atm). Sursa de metan o reprezintă descompunerea microbiană a materiei organice de pe fundul oceanelor sau degradarea termică a zăcămintelor de petrol (d. ex., Golful Mexic). Zonele în care se găsesc hidrații gazoși sunt cele de permafrost (Siberia, Alaska sau nordul Canadei) și unele margini continentale (zonele de lângă țărm unde adâncimea apei depășește 500 m). O hartă cu distribuția hidraților gazoși din întreaga lume, compilată de USGS Woods Hole Oceanographic Institution, poate fi văzută aici.
Deși au fost produși în laborator încă din 1811 (Sir Humphrey Davy), hidrații gazoși au reprezentat mai mult o curiozitate academică decât o preocupare temeinică și de lungă durată. Lucrurile s-au schimbat în 1963, când geologul sovietic Yuri F. Makogon a descoperit hidrați gazoși formați natural în sonda de petrol Markhinskaya din nord-vestul Yakuției, în Siberia. După câțiva ani, geologii americani și canadieni au pus în evidență prezența hidraților în North Slope, Alaska, și, respectiv, pe insula Richards din delta fluviului Mackenzie (Teritoriile de Nord-Vest ale Canadei). Astăzi, sunt cunoscute acumulări vaste de metan înghețat și în alte zone de pe glob: Blake Ridge (în largul coastelor Carolinei de Nord), marginea continentală Cascadia (în Oceanul Pacific din zona statului Oregon), Oceanul Indian (Marea Arabiei, Golful Bengal, insulele Andaman, Bazinul Krishna-Godovari din fața Indiei), insula Svalbard (Norvegia), câmpul petrolifer și gazeifer Messoyakha (vestul Siberiei), „groapa” Nankin (în largul Japoniei), bazinujl Ulleung (Coreea de Sud), munții Qilian din Tibet, bazinul Shenhu (Marea Chinei de Sud), precum și în largul coastelor Malaieziei, Taiwanului, Noii Zeelande și șelfului est-siberian. Nu sunt lipsite de importanță și resursele de hidrați gazoși din Marea Neagră, inclusiv zona litoralului românesc, pe care le voi discuta detaliat într-un alt articol, împreună cu prezentarea metodei mele de exploatare a acestora.
Estimările cantităților de carbon organic sau numai de gaz metan care s-ar afla în depozitele de hidrați gazoși sunt imense: cifrele variază, în funcție de premisele geologice și petrofizice, între (1–5)×10^15 metri cubi de gaz sau 500 – 2.500 miliarde tone de carbon organic[1], ceea ce este de 5-25 ori mai mult resursele actuale de gaz natural din rezervoare convenționale. (Cifrele lui Milkov se referă numai la hidrații submarini). USGS estimează că rezervele totale de gas metan stocat în hidrați sunt în domeniul (2,8 – 141)x10^15 metri cubi și adaugă faptul că numai limita de jos reprezintă de peste 4.000 de ori consumul de gas al SUA din 2010[2]. Aceste cifre m-au îndreptățit să consider a treia definiție din titlul articolului (bonanza energetică).
Stabilitatea hidraților de metan este controlată în principal de relația temperatură-presiune: o creștere a temperaturii sau o scădere a presiunii litostatice (sau amândouă simultan) pot declanșa o topire a zăcământului de metan înghețat, ceea ce va aduce cu sine emanația naturală de gaz. Există, de asemenea, și inhibitori de hidrați, care produc topirea lor fără modificări termice sau de presiune. De altfel, hidrații erau cunoscuți de industria petrolieră pentru că ei formează dopuri de gheață pe țevile de extracție și transport al gazului metan, ducând în final la blocarea acestora. Pentru a topi hidrații din acele țevi, gazul extras se amestecă cu o substanță care inhibă formarea gheții de metan. La început, s-a folosit metanolul, similar la gust (și tărie!) cu etanolul, dar care, băut, produce orbirea. În prezent, cel mai popular inhibitor de hidrați din industrie este etilen glicolul, cel care este folosit și în exploatarea gazelor de șist ca să împiedice formarea crustei minerale pe țevi (detalii por fi citite în articolul „Despre aditivii chimici folosiți în fracturarea hidraulică”).
Prezentarea mea se va referi la următoarele trei aspecte legate de existența hidraților gazoși:
- Emisia necontrolată de metan din hidrați reprezintă o sursă majoră de geo-hazarduri: accidente tehnologice majore (gen Deep Horizon), cutremure de tip tsunami, dez-oxigenare și creșterea pH-ului apelor oceanice etc.
- Există, de asemenea, suficiente dovezi care converg către ideea că aceleași emisii necontrolate, în trecutul geologic, au avut efecte catastrofale asupra climei, prin declanșarea unor episoade bruște de încălzire globală, care au produs câteva extincții ale unor specii de viețuitoare.
- Pe de altă parte, hidrații gazoși pot fi o foarte bogată sursă de combustibili fosili neconvenționali, la un loc cu gazele și țițeiul din șisturi și roci compactate și gazele din cărbuni (coal bed methane). În viitor, când hidrocarburile convenționale și gazele de șist vor fi fost epuizate, exploatarea hidraților de metan va oferi omenirii un nou răgaz pentru a face trecerea la energii „verzi” (Unele detalii au fost prezentate aici). În această parte, voi prezenta metodele propuse pentru producerea de gaz metan din hidrați (inclusiv metoda pe care am inventat-o la Universitatea Oklahoma) și perspectivele unor țări (România y compris) de a-și asigura o sursă de energie proprie.
Hidrații gazoși ca sursă de geo-hazarduri
Stabilitatea depozitelor de hidrați gazoși aflați la adâncimi relativ mici (câteva sute de metri) sub fundul oceanelor poate fi compromisă prin modificări climatice (încălzirea apei, aport de apă dulce) sau prin cutremure submarine. Consecința imediată a de-stabilizării stratelor de metan înghețat sunt alunecările de teren submarine de-a lungul pantei continentale, care generează apoi tsunami.
Cercetătorii norvegieni, de exemplu, consideră că topirea rapidă a hidraților gazoși de pe coasta Norvegiei, începută după evenimentul climatic cunoscut sub numele de Younger Dryas, ar fi responsabilă pentru alunecările submarine din zona Storegga (8.200 ani în urmă)[3]. Anterior, o idee similară fusese dezvoltată de geologii americani[4] („Procesele asociate cu formarea și descompunere hidraților gazoși pot duce la consolidarea sedimentelor în care hidrații se dezvoltă și slăbirea coeziunii sedimentelor în care hidrații se descompun. Sedimentele cu coeziune micșorată pot forma orizonturi de alunecare de-a lungul cărora potențialul de alunecări submarine este crescut.”). Și geologii britanici au luat în considerație destabilizarea hidraților gazoși ca posibilă sursă de geo-hazarduri trecute și viitoare[5] (lista contribuțiilor în acest domeniu este mult mai lungă, cititorii interesați au acces acum la puterea mirobolantă de căutare și găsire oferite de Internet).
Hidrații gazoși și accidentul Deepwater Horizon
În jargonul forajiștilor, kick înseamnă o curgere a fluidelor din formațiunile geologice în interiorul găurii de sondă în timpul forării. Fluidele din formațiuni (țiței, gaze, apă sau combinații ale celor trei) intră în interiorul sondei ori de câte ori presiunea din sondă scade sub presiunea fluidelor din exterior. Cu alte cuvinte, fluidul dintr-o formațiune va „scoate” („kick”) noroiul de foraj din sondă, producând a creștere bruscă a volumului de noroi din batalul de la suprafață. Când se detectează un kick, este foarte important de a acționa imediat pentru a preveni pierderea (explozia) sondei. Pentru inginerii de foraj este, de asemenea, important să prevadă comportarea gazelor din formațiune, deoarece volume mici de gaz pot deveni periculoase datorită expansiunii lor uriașe. Dacă nu se iau măsurile necesare atunci când se detectează un kick, o erupție a sondei este foarte probabilă, producând victime și imense pagube materiale. Cele mai dificile erupții sunt cele subterane, când fluidele dintr-un rezervor cu presiune mare (supra-presurizat) curg într-o zonă cu presiune mai mică din interiorul sondei[6]. Erupțiile subterane sunt foarte dificil de oprit și pot dura luni de-a rândul până sunt puse sub control.
Atunci când se forează prin depozitele de hidrați de metan, poate apărea o schimbare în temperatură și presiune care va produce instabilitatea și topirea (disocierea) hidraților. Când apare o astfel de situație, noroiul de foraj își micșorează densitatea, iar sedimentele din jurul găurii de sondă își măresc permeabilitatea. Consecințe: gaura de sondă se lărgește sau chiar se prăbușește, iar sedimentele care înconjoară sonda își reduc coeziunea mecanică.
Când gazul dizolvat în noroiul de foraj curge către suprafață, hidrații de metan se pot forma din nou. De data aceasta, hidrații vor bloca (ca dopuri de gheață) țevile de circulație a noroiului și alte conducte și vor face imposibilă funcționarea prevenitorului de erupție (blowout preventer), un dispozitiv de cea mai mare importanță pentru siguranța forajului.
O evaluare a unui foraj din perimetrul Shenzi din nordul Golfului Mexic indicase posibila formare a hidraților gazoși după cimentarea coloanei de 20” (pentru poziția coloanei respective, accesați aici). Adâncimea apei în acel foraj era de 1323 metri. La astfel de adâncime, condițiile de presiune și temperatură sunt ideale pentru formarea hidraților ca structuri stabile. Investigații detaliate cu un ROV (Remotely Operated Vehicle) au indicat prezența unor sedimente fluidizate și a unor bule de gaz metan care au fost interpretate ca fiind rezultatul disocierii hidraților gazoși prezenți în zonă[7].
Platforma de foraj semi-submersibilă Deepwater Horizon a experimentat o emanație de gaz urmată de o explozie pe 20 aprilie 2010. Erupția a avut loc atunci când se fora o sondă de explorare în zăcământul Macondo din Golful Mexic, la o adâncime a apei de 1500 m. În momentul accidentului, pe platformă se aflau 126 persoane, dintre care 11 și-au pierdut viața.
Una din cauzele posibile ale accidentului au fost complicații rezultate din operația de cimentare, efectuată de Halliburton. Cu doar 20 de ore înainte de accident, s-a pompat ciment în sondă pentru stabilizarea tubajului. Întărirea cimentului este un fenomen exotermic (degajează căldură). Cimentul a venit în contact direct cu formațiunea geologică în care se găseau hidrați. O ipoteză propusă după eveniment sugerează că energia termică degajată de cimentare ar fi afectat stabilitatea hidraților din zonă, ducând la topirea lor. Topirea hidraților a creat caverne largi în sondă, așa încât cimentul pompat nu a fost suficient să cimenteze coloana de tubaj pe toată lungimea ei. Continuarea topirii hidraților ar fi condus apoi la un gas kick în exteriorul tubajului și, fără să existe cimentul care să oprească gazul, acesta ar fi ajuns la suprafață. Supraviețuitorii accidentului au relatat că, în minutele premergătoare exploziei, presiunea noroiului din sondă scăzuse, iar o cantitate de căldură fusese aplicată pentru întărirea cimentului din jurul gurii sondei. O bulă de metan în continuă expansiune a penetrat diversele dispozitive de siguranță, după care a explodat pe platformă[8].
Hidrații gazoși au jucat de asemenea un rol major în eșecul forajului de salvare care a încercat să stopeze scurgerea țițeiului în apele Golfului Mexic. Compania BP a construit un dom de 100 tone pe care a încercat să-l plaseze deasupra locului scurgerii pentru a colecta și pompa țițeiul scurs într-un vapor din apropiere, cu ajutorul unei pâlnii. Domul a fost plasat pe 7 mai 2010. După zece zile, experții BP au ajuns la concluzia că operația eșuase. Pe măsură ce țițeiul și gazul erau transferate prin pâlnie, gazul reacționa cu apa și forma hidrați gazoși, care apoi au blocat rapid țevile de transfer[9]
Hidrații gazoși și Triunghiul Bermudelor
Nu cred că trebuie să fac o introducere pentru faimosul Triunghi al Bermudelor, numit și Triunghiul Diavolului. Orice fan al „misterelor nerezolvate” are o explicație proprie pentru disparițiile unor vapoare și avioane în zona delimitată (larg) de Miami (Florida), San Juan (Puerto Rico) și insula Bermuda. Pe lângă unele explicații supranaturale (Triunghiul ar fi o rămășiță a faimosului continent Atlantida, ori o bază OZN), au fost propuse și cauze naturale pentru a explica misterioasele dispariții: defecțiuni ale busolelor, influența Curentului Golfului, erori umane, fenomene meteorologice violente și multe altele).
Există însă și o ipoteză conform căreia misterioasele dispariții s-ar datora prezenței unor depozite semnificative de hidrați gazoși în zona Triunghiului. Experimente de laborator efectuate în Australia au dovedit că bulele de metan din apă pot, într-adevăr, scufunda un model de navă prin scăderea densității apei[10], după care, orice resturi ridicate la suprafață ar fi dispersate rapid de Curentul Golfului. Ipoteza se bazează pe faptul că erupțiile de metan periodice (uneori numite „vulcani noroioși”) pot produce regiuni cu apă spumoasă, care nu mai sunt capabile de a furniza flotabilitate adecvată pentru nave. O astfel de zonă, formată în jurul unei nave, ar putea provoca o scufundare foarte rapidă și fără avertizare.
După cum am scris mai sus, zona Blake Ridge din largul coastei de sud-est a Statelor Unite, este bine cunoscută pentru zăcămintele de hidrați gazoși pe care le conține. Forajele științifice au confirmat încă din 1995 prezența unor depozite semnificative de metan înghețat care au fost estimate de USGS la circa 28.300 miliarde metri cubi.
Un articol recent publicat de cercetătorii de la Woods Hole Oceanographic Institution[11] descrie existența a 590 orificii de metan pe fundul Oceanului Atlantic, într-o zonă care se întinde de la Cape Hatteras (Carolina de Nord) la George Bank, Massachusetts. Dintre acestea, circa 440 emit metan în condiții de temperatură și presiune propice formării hidraților gazoși. Activitatea acestor surse de metan de pe fundul oceanului ar fi început cu cel puțin 1.000 de ani în urmă. La scară planetară, emisia de metan de pe fundul oceanelor este estimată între 8 – 65 milioane tone/an.
Sunt suficiente motive pentru a considera hidrații gazoși o posibilă cheie pentru rezolvarea misterelor din Triunghiul Bermudelor? Dumneavoastră decideți.
[1] Milkov, A. V., 2004, „Global estimates of hydrate-bound gas in marine sediments: how much is really out there?”, Earth-Science Reviews, vol. 66, no. 3-4, pp. 183-197, http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0012825203001296
[2] U.S. Geological Survey Gas Hydrates Project, http://woodshole.er.usgs.gov/project-pages/hydrates/primer.html
[3] Jürgen Mienert, Maarten Vanneste, Stefan Bünz, Karin Andreassen, Haflidi Haflidason, și Hans Petter Sejrup. 2005, „Ocean warming and gas hydrate stability on the mid-Norwegian margin at the Storegga Slide”, Marine and Petroleum Geology, Vol. 22, Issues 1–2, pp. 233–244, http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S026481720400193X
[4]Charles K. Pauli, William Ussler III, și William P. Dillon, 2003, „Potential Role of Gas Hydrate Decomposition in Generating Submarine Slope Failures”, în „Natural Gas Hydrate In Oceanic and Permafrost Environments”, Editor Michael D. Max, ISBN: 978-1-4020-1362-1 (Print) 978-94-011-4387-5 (Online), Vol. 5, pp 149-156, Springer http://link.springer.com/chapter/10.1007/978-94-011-4387-5_12
[5] Mark Maslin, Matthew Owen, Richard Betts, Simon Day, Tom Dunkley Jones și Andrew Ridgwell, 19 Aprilie 2010, „Gas hydrates: past and future geohazard?”, doi: 10.1098/rsta.2010.0065, Phil. Trans. R. Soc. A 28 May 2010 vol. 368 no. 1919 2369-2393 http://rsta.royalsocietypublishing.org/content/368/1919/2369.full
[6] Schlumberger Oilfield Glossary, „Blowout” http://www.glossary.oilfield.slb.com/en/Terms/b/blowout.aspx
[7] Williamson, S. C., McConnell, D. R. și Bruce, R. J., “Drilling Observations of Possible Hydrate-Related Annular Flow in the Deepwater Gulf of Mexico and Implications on Well Planning”, OTC 17279, paper presented at the 2005 Offshore Technology Conference, Houston, Texas, U.S.A., 2-5 May 2005. http://dx.doi.org/10.4043/17279-MS.
[8] Cain Burdeau, Vicki Smith, Ray Henry, Jeff Donn și Michael Graczyk., 7 mai 2010, ”AP News Break: Series of failures led to rig blast”, http://dailycaller.com/2010/05/07/apnewsbreak-series-of-failures-led-to-rig-blast/
[9] Dr. J. Clifford Jones, 2010, „The 2010 Gulf Coast Oils Spill”, http://bookboon.com/en/the-2010-gulf-coast-oil-spill-ebook
[10] „Could methane bubble sink ships? Gas hydrates may explain disappearances, scientists say”, http://www.nbcnews.com/id/3226787/#.VAPQR2OYRgQ
[11] Skarke, A., C. Ruppel, M. Kodis, D. Brothers, and E. Lobecker, 24 august 2014, „Widespread methane leakage from the seafloor on the northern US Atlantic margin”, Nature Geoscience, doi:10.1038/ngeo2232, http://www.nature.com/ngeo/journal/v7/n9/full/ngeo2232.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
UPDATE
„Hidrații gazoși și accidentul Deepwater Horizon”
Pe 2 septembrie 2014 compania Halliburton a anunțat că este de acord să plătească circa 1,1 miliarde dolari pentru creanțele de 1,3 miliarde dolari apărute ca urmare a proceselor intentate companiei în urma accidentului produs pe 20 aprilie 2010 în Golful Mexic.
Detaliile anunțului sunt aici:
http://www.halliburton.com/public/news/pubsdata/press_release/2014/corpnews_090214.html
Interesant. Deci nu avem tehnologia necesara ca sa-i exploatam in siguranta, totusi credeti ca „exploatarea hidraților de metan va oferi omenirii un nou răgaz pentru a face trecerea la energii „verzi””? E ca si cum as lua un nou imprumut ca sa platesc dobanda la imprumutul pe care l-am facut deja…
Tehnologii pentru exploatarea în siguranță a hidraților gazoși există și câteva experimente au avut deja loc în Canada și Oceanul Pacific, cu participarea specialiștilor din SUA, Canada și Japonia. După cum am scris inițial, voi detalia „bonanza energetică” într-un articol separat, în care veți putea găsi detalii tehnologice, inclusiv despre metoda pe care am inventat-o la University of Oklahoma în 1999.
Bună ziua,
Fiindcă se poate înțelege că hidrații au fost de vină în cazul accidentului de pe Deepwater Horizon, vreau să fac un adaos:
Acolo au fost niște abateri uimitoare de la regulile si standardele de munca in forajul hidrocarburilor.
Orice tip de gaz ar fi fost, ori din hidrati topiti ori gata gazos, sonda asta se cerea parca exploziei cu lantul de nenumarate probleme facute aiurea.
1. prevenitor eruptie defect ( oricum nu a declansat nici la timp si nici cum trebuia)
2. necircularea intregii coloane de fluid inaintea cimentarii
3. cimentarea anapoda( bula de gaz a ramas pe fund si cel mai probabil impinsa in spatele casingului unde amestecindu-se cu cimentul s-a facut brinza cu smintina).
4. pierdere de fluid si adaos, evident cu usurarea lui, cu apa de mare
5. speculez un ciment greu, care n-a facut decit sa rupa formatiunea si mai tare.
La un asemena lant de probleme orice gaz ar fi fost, ori din formatiune, ori tot din formatiune dar inghetat (desi nu mi-e clar daca hidratii din Miocenul mediu de facies de shore proximal sint sindepozitionali ori postdepozitionali) rezultatul ar fi fost acelasi.
Buuum.
http://www.pnas.org/content/109/50/20268.full.pdf+html
http://ccrm.berkeley.edu/pdfs_papers/bea_pdfs/dhsgfinalreport-march2011-tag.pdf
Pe lângă erorile umane menționate de dv., mai trebuie adăugată una: în momentul accidentului, sapa sondei tocmai intrase într-o zonă cu fluide suprapresurizate. Schimbarea noroiului pentru menținerea stabilității sondei se pare că s-a făcut prea târziu, prea lent.
După cum am scris în UPDATE, Halliburton a acceptat responsabillitatea financiară a majorității erorilor comise pe platforma Deepwater Horizon.
Cel mai mult imi place mie cum in articole de tipul acesta, in care se promoveaza o tehnologie noua, ni se dezvaluie de fapt cat de riscante sunt tehnologiile traditionale care, in alte articole, sunt prezentate ca ‘proven and tested’, deci sigure.
Deci la un foraj marin clasic exista nenumarate riscuri si posibilitati sa o faci lata. Insa aflam acest lucru doar cand discutam despre hidrati.
Domnul Cranganu nu are nicio problema sa recunoasca ca exista schimbari climatice (care pot fi accelerate de emisiile de gaz metan in atmosfera) insa doar in articolele in care acest argument ii este util – de exemplu acolo unde trebuie sa demonstreze ca in China ar trebui sa se treaca de la carbune la gaze de sist.
Si mai mult ma distreaza aducerea in discutie a energiilor verzi, in acest articol: un argument in favoarea extragerii metanului din hidrati este ca aceasta tehnologie ne-ar da un ragaz sa trecem la energia verde!!!! Pe cand in realitate orice noua tehnologie in zona combustibililor fosili (foraje in zona arctica, foraje la adancimi submarine din ce in ce mai mari, extragerea gazelor de sist, extragerea gazului din hidrati, extragerea titeiului din sisturi bituminoase si nisipuri bituminoase, gazeificarea carbunelui, etc.) amana de fapt trecerea la energie verde.
Asta e, dacă energia ne trebuie azi …
Când o să fie betonată toată Sahara și umplută cu panouri solare, o să vezi că tot nu e destulă energie. Dar mai trebuie cel puțin vreo 30 de ani până atunci, timp în care nu ne putem muta cu toții în peșteri, că nu avem destul lemn să facem focul.
Asa sa fie? Pai atunci cum am fost noi in stare,o tara care nu poate construi 50 km de autostrada pe an, sa avem GWh de eoliene si solare in cativa ani? Pentru ca o fi greu sa treci la energia verde,nu? Mai bine lasa, sa mai asteptam, sa mai faca Haliburton o pâine un deceniu,doua, poate totusi or mai fi ceva combustibili fosili de stors di piatra seaca, din gheata, din apa…
Nu am fost ”noi” în stare, parcurile de eoliene au fost construite preponderent de firme străine, pe baza subvențiilor oferite în domeniu. Și cu telefonia mobilă s-a întâmplat la fel, au venit companiile occidentale și know-how și management și s-au construit foarte repede rețelele.
My point was: trecerea rapida la energie verde este posibila, ba mai mult, demonstrata ca posibila chiar si in Romania.
A propos de noi, de ce aceste investitii s-au facut in Romania si nu in Bulgaria, sau Ucraina (care cel putin pentru partea de vant au aceleasi conditii)? Pentru ca noi, ca tara, am promovat niste politici explicite de atragere a acestor investitii. De aici si acest ‘noi’.
Nu vreau sa intram acum intr-o discutie despre certificatele energetice, despre piata secundara a certificatelor, despre reflectarea lor in factura, despre Sidex, despre structura investitiilor in energia verde, etc…pentru ca e o discutie foarte complexa si recunosc ca nu am studiat suficient acest subiect ca sa-mi pot formula o parere pe care sa am curajul sa o arunc in lupta.
Repet, teza mea este ca trecerea rapida la energie fara emisii de gaze cu efect de sera este posibila, fezabila, mai ales in cazul unor tari mici, ca a noastra. Nu este nevoie de ‘bridge energy’ pentru inca doua-trei decenii. Si mai ales nu de combustibili fosili neconventionali, care oricum sunt tot tehnologii incipiente, care vor lua tot un deceniu-doua pentru a deveni exploatabile la scara larga. Mai bine ne-am concentra pe evolutia rapida catre energia viitorului.
Nu ai ce să studiezi despre subiect, dar încerci să eviți confruntarea cu realitatea: banii pentru subvențiile pentru energia ”verde” au provenit din energia ”neagră”. Adică oamenii săraci au devenit un pic și mai săraci, iar .guvernul a avut mai mulți bani de împărțit ”pe ochi frumoși”.
Este nevoie de energie obținută din surse cât mai puțin poluante, dar atât timp cât încă se folosesc termocentrale pe cărbune și mor oameni în minele de cărbune, arderea gazului natural este un progres. Dacă ai să continui să folosești cărbune ca să subvenționezi instalarea de eoliene, toată ecologia ta nu e decât o glumă proastă.
”Energia viitorului” trebuie neapărat să fie și ieftină. Dacă energia viitorului tău e scumpă, oamenii vor trăi mai prost decât în prezent, iar țări ca Rusia și India te vor aduce repede la realitate. Deja în prezent salariul mediu în RO e mai mic decât în Rusia.
Statele Unite folosesc, dar și produc din plin gaze și petrol, prețul barilului scade, iar energia ta a viitorului devine un lux din ce în ce mai greu de suportat. Dar nu e nicio problemă, românii au construit și comunismul timp de două generații, deși nu ducea nicăieri.
@Harald
„atât timp cât încă se folosesc termocentrale pe cărbune și mor oameni în minele de cărbune, arderea gazului natural este un progres”. Esti convins de soliditatea argumentului tau? Food for thought:
– centralele pe carbune se folosesc in momentul de fata in Romania din cu totul alte motive decat cele tehnice sau economice. Cel putin o parte din ele ar trebui inchise ieri, insa ele sunt tinute in viata din motive politice, interese personale. Se intampla sa am rude foarte apropiate in sistem si sa cunosc dedesubturi, deci nu vorbesc din auzite la televizor si citite prin presa.
– faptul ca onorabilii nostri guvernanti au participat la niste tunuri bazate de certificate verzi nu are nicio relevanta in discutia noastra despre meritele sau fezabilitatea trecerii la energia verde. E ca si cum ai zice ca educatia este un lucru prost in sine si de evitat, din cauza ca ministrul invatamantului din Romania e corupt.
-si, daca iti mai amintesti de metoda reducerii la absurd din scoala, voi incerca sa parafrazez asertiunea ta de mai sus: „atâta timp cât încă mai sunt ucişi şi torturaţi civili în conflictul din Siria, violarea sistematica a femeilor de către combatanţii facţiunii ISIS este un progres”. Suna bine, nu?
@mariusip
Este dreptul dv. să vă entuziasmați în legătură cu „energiile verzi”, dar nu este OK să mă citiți cu ochelari ideologici, gen „green is good, black is bad”. Remarcile pe care le faceți sunt străbătute de innuendos (aka aluzii răutăcioase), care le micșorează valoarea (atâta cât există).
Vă recomand să citiți și celelalte două articole din seria „Gheața care arde” (când vor fi publicate) și, după aceea, mai vorbim.
In interventia mea am facut referire clara la argumentele dvs. Articolul despre China este singurul in care pomeniti despre schimbari climatice, atunci cand este un argument in favoarea gazelor de sist. Va rog sa-mi indicati alt articol publicat de dvs. pe Contributors unde analizati impactul gazelor de sist (combustibil fosil) asupra sistemului climatic. La fel, va rog sa-mi indicati unde in celelalte articole prin care promovati gazele de sist indicati pericolul dopurilor cu hidrati. Astea au fost remarcile mele, poate gresite, însă la obiect. Dvs. ati atacat persoana mea (am ochelari ideologici, fac remarci răutăcioase) fără măcar sa indicati clar care din remarcile mele vi se pare ca se încadrează in aceasta categorie. Facts: Prin arderea combustibililor fosili se degaja dioxid de carbon in atmosfera. Dioxidul de carbon produce efect de sera (science fact încă din sec. XIX). De abia de aici încolo începe ideologia, care poate influenta deciziile pe care le luam cand suntem pusi in fata acestor fapte. Nu stiu cum se numeste ideologia care te face sa renunti la activitati care generează efecte negative, dar clar, sunt influentat de aceasta ideologie. La fel cum nu stiu cum se numeste ideologia care te face sa treci peste efectele negative ale faptelor tale atâta vreme cat ele generează profit, însă clar cei care promovează combustibilii fosili sunt influentati de aceasta ideologie.
S-ar putea ca dvs. sa fi interpretat ca inuendo pomenirea lui Haliburton. Nu am studiat pentru cine ati lucrat sau cine va finanteaza. N-am astfel de obsesii. Numele a fost pomenit de mine in contextul declaratiilor recente ale lui Ponta, care se ruga in mod explicit de Haliburton sa vina si la noi sa ne blagosloveasca cu tehnologii extractive. Asta dupa ce au facut varza Golful Mexic.
Nu am studiat pentru cine ati lucrat sau cine va finanteaza.
Pentru mine, fraza de mai sus este exemplu clasic de innuendo (afirmație răutăcioasă). Din păcate, nu sunteți nici primul și, probabil, nici ultimul care insinuează că articolele mele de pe Contributors.ro au o sursă financiară ocultă, nepublicată. Mi s-a cerut repetat să public un Disclaimer, am făcut acest lucru, dar degeaba. Am cerut să fie publicate dovezile presupusei finanțări, dar degeaba. Se cântă, în schimb, cunoscuta arie Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose.
În aceste condiții, dialogul cu oameni ca dv. încetează imediat
Foarte interesante articolele, multumim, domnule Cranganu. Pacat ca, de cele mai multe ori, vocile avizate sunt acoperite de cei fara absolut nici o cunostinta in domeniu. Sper ca acum, dupa ultimele actiuni ale Rusiei si in apropierea iernii, exploatarea gazelor de sist si proiectele alternative de aprovizionare cu gaze naturale ale Europei sa fie privite lucid, profesionist si fara a mai lasa influenta propagandei Kremlinului sa domine scena.
Deși este off-topic, aș vrea să semnalez cititorilor mei un articol de pe prima pagină a prestigiosului The New York Times:
An Energy Boom Lifts the Heartland
Câteva extrase sunt, cred, sugestive pentru ceea ce înseamnă fracturarea hidraulică în SUA:
În egală măsură off-topic, doresc să semnalez cititorilor dumneavoastră o comunicare a prestigioasei WHO:
„25 March 2014 | Geneva – In new estimates released today, WHO reports that in 2012 around 7 million people died – one in eight of total global deaths – as a result of air pollution exposure. This finding more than doubles previous estimates and confirms that air pollution is now the world’s largest single environmental health risk. Reducing air pollution could save millions of lives.”
Vă mulțumesc pentru adaosul bibliografic. El se va adauga referințelor mele de la articolul
China, poluarea aerului, încălzirea globală și gazele de șist
Previzibil.
Două observații:
Gazele poluează mai puțin, dar tot poluează. Să susții fracturarea ca alternativă „curată” la alți combustibili fosili e ca și când ai da aragazul mai încet când ciorba dă deja în flăcări.
Există alternative curate, tehnologii mature și sigure capabile să asigure viitorul energetic al planetei ale căror piedici sunt pur politice (nimic conspirativ, doar frică, incertitudine și prostie). Mă îndoiesc că ma puteți contrazice aici, dar ar fi de apreciat o încercare. Spre exemplu, de ce n-ar putea România să utilizeze exclusiv surse de energie regenerabile alături de energia nucleară? Dacă ați tratat deja subiectul, mea culpa.
O speculație:
Se tot vuiește despre beneficiile economice aduse de gazele de șist. Creștere economică, bunăstare. Carnea de porc e un simbol al bunăstării la chinezi, mașinile mari la americani, iar les nouveaux riche nu sunt asociați de obicei cu cumpătarea sau preocuparea pentru cauze abstracte.
Astfel, mă întreb: ce impact va avea asupra mediului creșterea accelerată a claselor de mijloc chinezești, americane și din ce alte țări se mai fac bani din gaze de șist?
Gazele poluează mai puțin, dar tot poluează. Să susții fracturarea ca alternativă “curată” la alți combustibili fosili e ca și când ai da aragazul mai încet când ciorba dă deja în flăcări.
Dintre două rele (cărbuni și gaze), alegi pe cel mai mic (gaze) pentru că gazul metan este o alternativă „mai curată” decît cărbunii. În același timp, gazul este energia de tranziție („bridge energy”) care va cîștiga timp pînă cînd „energiile verzi” vor fi implementate și folosite 100%. Să nu uităm un adevăr elementar: combustibilii fosili (cărbuni, petrol și gaze) sunt ne-regenerabili (cel puțin, la scara timpului uman). Deci, este doar o chestiune de timp până când vom vedea doar la Telecinematecă automobile cu benzină sau termocentrale pe cărbuni. ”Energiile verzi” reprezintă viitorul și alternativa unică pentru combustibilii fosili.
de ce n-ar putea România să utilizeze exclusiv surse de energie regenerabile alături de energia nucleară? Dacă ați tratat deja subiectul, mea culpa.
Din cauza multor motive economice, tehnologice, sociale și culturale. Dacă ar fi cum sugerați dv., România ar fi singura țară de pe glob care ar utiliza „exclusiv” surse de energie regenerabilă!!!. Chiar și Islanda, care are norocul unei energii regenerabile gratuite și abundente (energia termală), tot mai importă și folosește petrol și cărbuni. Am scris despre aceste aspecte în articolul Fracturarea hidraulică și „energia verde”
Mecanismul scufunadarii din cauza densitatii datorita emisiei de hidrati gazosi pare fezabil dar nu exista nicio dovada ca vreo ambarcatiune s-ar fi scufundat vreodata din aceasta cauza. Exista doar legende celebre cu disparitii „misterioase” in triunghiul Bermudelor. In realitate naufragiile au o explicatie mult mai simpla: pozitia geografica favorizeaza furtunile in larg.
1. Atentie Hidratii nu sunt gazosi: de aceea se numesc crio/cristalo hidrati.
La formare rezulta solid, la descompunere rezulta gaze si apa lichida.
2 Usurinta de formare creste de la metan la hidrocarburile mai grel.
Hidraţii gazoşi este traducerea comuna a lui „gas hidrates”. Orice chimist iti va spune ca numele lor corect este „clatrati de metan”.
Traducerea comuna joaca uneori un rol decisiv in impunerea unei sintagme. Personal am fost foarte surprins sa observ ca „shale gas” a fost tradus in romana drept „gaz(e) de sist” dupa modelul francez (gaz de schiste).
Similar, am preferat traducerea „fracturare hidraulica” in loc de „fisurare hidraulica” (termen folosit de inginerii romani de foraj).
Domnule Profesor, va rog sa comentati pe larg (sau, de ce nu, sa dedicati un articol separat) subiectului mentionat in referinta bibliografica [11]. Un articol mai pe intelesul plebei (despre mine vorbesc, desigur), aici http://www.su.se/english/research/leading-research-areas/science/swerus-c3-first-observations-of-methane-release-from-arctic-ocean-hydrates-1.198540
Daca oamenii astia au cat de cat dreptate, ne apropiem rapid de punctul in care schimbarile climatice rapide si de amploare vor incepe sa se autointretina, feedback pozitiv etc..
Momentul pare ideal sa mai turnam niste gaz, pardon, hidrati sau gaze de sist pe foc. Macar sa vedem si nou un alt Younger Dryas sau 8.2ka pe viu…
Care este parerea dvs.?