vineri, martie 29, 2024

„Gheața care arde” – Hazard geologic, bombă climatică sau bonanza energetică? (3)

1 m3 hidrat de metan poate produce 164 m3 gaz metan

Această simplă propoziție este explicația celei de-a treia părți din titlul articolului. În condiții de presiune și temperatură standard (STP), descompunerea (topirea) unui metru cub de hidrat va produce teoretic 164 m3 de gaz metan și 0,8 m3 de apă. După cum am scris în primul articol al acestei serii, United States Geological Survey estimează că rezervele totale de gaz metan stocat în hidrați sunt în domeniul (2,8 – 141) x 10^15 metri cubi și adaugă faptul că numai limita de jos reprezintă de peste 4.000 de ori consumul de gaz al SUA din 2010. În plus, cifra indicată este cu aproape două ordine de magnitudine mai mare decît resursele recuperabile de gaz natural convențional[1]. De la aceste cifre (și altele asemănătoare) pornește ideea de bonanză energetică reprezentată de hidrații de metan.

Prin urmare, hidrații de metan se profilează ca o sursă de energie importantă în secolul al XXI-lea. Țări care tradițional s-au bazat pe importuri de petrol și gaze pentru nevoile lor energetice (Japonia, India, Coreea de Sud, China, Malaiezia și altele) și-ar putea satisface o mare parte din aceste nevoi prin exploatarea vastelor rezerve de hidrați de metan aflate în pantele lor continentale.  La fel, America de Nord nu are motive de îngrijorare legate de energie pentru că hidrații vor putea înlocui resursele convenționale și, de ce nu, și gazele de șist.

O varietate de metode au demonstrat prezența unor largi concentrații de hidrați solizi și de gaz liber asociat, situate în apropierea unor zone populate și/sau unor piețe de desfacere. Acestea includ Blake Ridge (SUA), unde se estimează că o zonă groasă de 200 m conține circa 1, 5 miliarde m3 de gaz per km2, Hydrate Ridge (Cascadia Margin, SUA) cu 467 milioane m3 de gaz per km2,[2] și Nankai Trough (Japonia), cu rezerve de gaz suficiente să acopere nevoile energetice ale țării pe 100 de ani.[3] În plus, multe alte zone, atât continentale cât și marine, au probabil volume uriașe de metan sub formă de hidrați: India, China, Guatemala ș.a.[4]

Tehnologiile de extragere a metanului din hidrați

Practic, există patru tehnologii propuse pentru exploatarea eficientă a depozitelor de hidrați de metan: stimularea termică, de-presurizarea, injecția de inhibitori și schimbul de gaze. Fiecare din aceste metode are avantaje și dezavantaje.

Stimularea termică presupune injectarea în rocă a unui flux termic sub formă de apă      fierbinte, abur, căldură electrică sau microunde. Dezavantajele metodei sunt legate de eficiență (apa sau aburul se răcesc pe drumul de la suprafață până la stratul cu hidrați) sau de dificultăți tehnice (introducerea unei surse de căldură electrică/microunde).

În anul 1998, pe când lucram la Universitatea Oklahoma, am inventat o metodă de stimulare termică in situ a hidraților, prin care eficiența stimulării poate crește de 4 – 7 ori. Metoda este patent pending, cu University of Oklahoma deținând 65% din dividende.  Versiunea fără detalii tehnice a metodei mele a fost prezentată în mai multe țări, trezind interesul unor reprezentanți guvernamentali (Canada, Norvegia) și a unor mari companii, precum BP sau ConocoPhillips.[5] Ultima citare a metodei mele a fost făcută anul acesta de doi cercetători polonezi, care au sintetizat corect avantajele tehnologiei inventate de mine în 1998[6].

De-presurizarea implică eliberarea controlată a gazului liber aflat sub zona de hidrați solizi în scopul destabilizării acestora. Metoda a fost folosită pentru prima dată în mod experimental ca o parte a cercetărilor efectuate cu ocazia săpării sondei Mallik în permafrostul din nordul Canadei în 2002[7]. Deși de-presurizarea este aparent mai eficientă în comparație cu celelalte metode, am demonstrat că procedeul nu poate fi aplicat pe perioade lungi de timp, fiind endotermic. Cu alte cuvinte, de-presurizarea consumă energie din mediul adiacent depozitelor de hidrați și poate re-întoarce sedimentele în starea lor originală de „gheață care arde”.[8]

Injecția de inhibitori exploatează faptul că stabilitatea hidraților de metan este inhibată în prezența unor compuși organici (e.g., etanol, glicol, metanol) sau ionici (apă de mare sau saramuri). Apa de mare sau alți inhibitori ar putea fi necesari în timpul unor stagii de producție a gazului din hidrați, dar nu poate reprezenta metoda primară de disociere a hidraților sau nu poate fi folosită pe suprafețe mari și în perioade extinse.[9]

Schimbul de gaze implică introducerea dioxidului de carbon în depozitele de clatrați (aka hidrați) în formă gazoasă sau lichidă. Metanul ocupă spațiile mici și mari din structura clatratică, dar CO2 ocupă numai spațiile largi , forțând metanul să iasă afară. Se estimează că în acest mod, fără a se dezintegra structura depozitelor de clatrați, circa 64% din metanul prezent în roci poate fi extras. În primăvara lui 2011, Department of Energy, Japonia și ConocoPhillips au efectuat o încercare reușită de extragere a metanului prin această metodă.[10] Metoda schimbului de gaze are un dublu avantaj: extragerea gazului metan și sechestrarea dioxidului de carbon.

Prima exploatare comercială a metanului din depozitele de hidrați

Pe 12 martie 2013, Japan Oil, Gas and Metals National Corporation (JOGMEC) a anunțat că efectuat cu succes primul test de exploatare comercială a depozitelor de hidrați de metan din Nankin Trough (Oceanul Pacific, vezi foto)[11]. Metoda folosită a fost de-presurizarea. Testul a durat 6 zile și s-au produs 120.000 m3 de gaz metan. Această realizare a specialiștilor japonezi vine și ca o urmare a numeroaselor lor participări la proiecte comune cu SUA și Canada. Eu însumi am avut lungi discuții cu doi reprezentanți JOGMEC, care au venit la Universitatea Oklahoma pentru a studia patentul invenției mele și pentru a negocia eventuala lui cumpărare.

Flacără de gaz metan arzând în timpul testului de exploatare a hidraților de metan făcut de Japonia în Oceanul Pacific, 12 martie 2013. (Sursa)

Japonia importă circa 84% din energia de care are nevoie. După dezastrul de la Fukushima și regândirea opțiunii nucleare, această cifră ar putea fi mai mare. De aceea, știrea primei exploatări comerciale de gaz din hidrații marini a stârnit reacții admirative sau de îngrijorare pentru viitorul climei planetare.

România, hidrații de metan și o experiență (personală) tristă

(NOTĂ: Informațiile de mai jos sunt făcute publice pentru prima oară și reprezintă contribuția mea la istoria hidraților de metan din România)

La începutul anului 1998 lucram ca director adjunct al Institutului de Explorare și Științele Dezvoltării din cadrul Sarkey’s Energy Center al Universității Oklahoma. Directorul științific al Centrului de Energie era Marlan Downey, fost CEO al companiei Shell, fost președinte al American Association of Petroleum Geologists, Fellow of the American Associates for the Advancement of Science, Senior Fellow of the Institute for the study of Earth and Man at Southern Methodist University și Fellow of the Geological Society of the United Kingdom, într-un cuvânt un expert mondial în găsirea și exploatarea unor noi resurse de hidrocarburi.

Într-o dimineață, Marlan m-a invitat în biroul lui și m-a întrebat ce pot să-i spun despre zăcămintele de hidrați de metan din Marea Neagră, în special cele din zona litoralului românesc și bulgăresc.  I-am spus că România și Bulgaria nu au efectuat nici un studiu al hidraților de metan, dar geologii și geofizicienii ruși, cu începere din anul 1991, au studiat problema în Marea Neagră, cu precădere în zonele adiacente peninsulei Crimeea. „Care sunt rezervele in situ estimate de ruși?”, m-a întrebat el în continuare.  I-am răspuns că rușii cred că întregul bazin al Mării Negre ar putea conține între 20.000 – 25.000 miliarde m3 de gaz metan[12]. „OK”, a replicat Marlan. „Ce metodă de exploatare crezi că ar merge cel mai bine în Marea Neagră? Cercetează-le pe cele existente și fă-mi o recomandare.”

Studiind intens în următoarele 3-4 luni avantajele și dezavantajele metodelor descrise în literatura de specialitate, am avut momentul meu de ”Evrica! Am descoperit!”. Am conceput o variantă mai eficientă de stimulare termică a depozitelor de hidrați pe care am numit-o „In situ thermal stimulation of gas hydrates”. Când i-am prezentat-o, Marlan a fost încântat și mi-a indicat să protejez imediat secretul invenției mele cu o cerere de patent pe care a formulat-o legal Universitatea Oklahoma (eu eram pe atunci doar Visiting Scientist, cu cetățenie română). După care mi-a spus că are un plan pentru hidrații de metan din vestul Mării Negre:

Extragerea metanului din depozitele de hidrați implică costuri mai ridicate decât în cazul exploatărilor convenționale. De aceea, devine foarte important să dovedim fie că ratele de producție din hidrați sunt mai mari decât cele convenționale (ceea ce este probabil imposibil), fie să localizăm zăcăminte de hidrați de metan în apropierea unor piețe energetice mari care nu pot fi alimentate cu gazul necesar din alte surse (d. ex., prin import de gaz natural lichefiat, GNL). Astfel de piețe pot fi alimentate cu gaz de la distanțe mari și pot, de asemenea, să aibă infrastructura necesară (rețele de conducte, compresoare etc.) deja funcțională.

Este improbabil ca o conductă de mare diametru pentru transportul gazului metan din hidrați să fie construită înainte ca tehnologia de exploatare să fie dovedită la scară mică. Dacă proiectele pilot vor reuși, diametrul probabil al conductei va fi unul mic. De aceea, având prețuri mai mari la gura sondei, metanul produs din hidrați va fi inițial competitiv numai dacă va fi produs la o distanță mică de piețe de gaz bine stabilite, aprovizionate actualmente cu gaz de la mari distanțe, sau dacă este co-produs și transportat împreună cu gazul convențional.

În jurul lumii, există numai două regiuni unde există atât hidrați de metan, cît și piețe de gaz mature, cu sisteme de conducte bine ramificate și interconectate: Statele Unite și Europa. În Statele Unite, hidrații (interesanți economic) se găsesc în aria Blake Ridge (Oceanul Atlantic), Golful Mexic și off-shore California. În fine, în cazul lui North Slope (Alaska) și Mackenzie Delta (Canada), metanul din hidrați va trebui pompat împreună cu gazul convențional pentru a justifica construcția unei conducte de 1.200 km, cel puțin la început.

Între timp, după discuția din 1998, la această listă mai poate fi adăugată astăzi Japonia (gaz din hidrați dovedit) și India (gaz din hidrați posibil), în funcție de prețul GNL. Metanul din hidrați trebuie să fie mai ieftin decât cel din sursele convenționale, transportat ca GNL pe distanțe mari (uneori, de peste 10.000 km)[13].

Din motivele expuse mai sus, zonele cu hidrați de metan din Marea Neagră merită a fi considerate. Piețele de gaz din jurul Mării Negre sunt respectabile: în 2012, Turcia consuma 38, 3 miliarde metri cubi (mmc); România, 13, 38 mmc; Ungaria, 11,9 mmc; Bulgaria, 2,54 mmc; Grecia, 4,2 mmc; Ucraina, 56,3 mmc (cifră din 2010)[14]. (În 1998, consumul de gaz era cu circa 10-12% mai mic decît în 2010). România și Bulgaria au sisteme de conducte bine conectate cu restul țărilor vecine, iar prin sistemul ungar se poate ajunge direct la piețele din Europa Centrală și de Vest. Distanțele de transport prin conducte sunt relativ mici (sub 1.000 km).

Zis și făcut.

În luna mai 1998 am participat cu Marlan la AAPG Convention în Salt Lake City, Utah. La indicația lui, am luat contact cu delegația României (10 persoane, inclusiv secretarul de stat – președintele ANRM) și i-am invitat la o întrevedere și discuție cu Mr. Downey. Fără multe ocolișuri, Marlan i-a întrebat pe cei 10 experți români ce știau despre hidrații de metan, în general, și despre cei de la Marea Neagră, în special.  Consternare și tăcere – nimeni nu auzise nimic. (Similar cu situația din 2010, când i-am întrebat pe colegii de la universitățile din Iași și Cluj ce știau despre shale gas și hydraulic fracturing). Dar după o oră de prezentări făcute de Marlan și mine, delegația română s-a declarat entuziasmată de potențialul energetic al hidraților de la Marea Neagră și a promis că se vor angaja în cercetări comune cu University of Oklahoma în cadrul unui consorțiu mixt, guvernamental-academic-industrial.

În vara aceluiași an 1998, am participat la Neptun la a 3-a Conferință Internațională despre geologia petrolului și potențialul de hidrocarburi ale zonelor Mării Negre și Mării Caspice. Acolo, am prezentat pentru prima oară, în fața colegilor români și din celelalte țări riverane Mării Negre, proiectul unei posibilei exploatări a hidraților de metan din zona vestică  Mării Negre. Ulterior, Guvernul României a desemnat Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie si Geoecologie Marină (GeoEcoMar) ca participant la consorțiul de la Oklahoma.

În toamna lui 1998, la Norman, OK, au venit reprezentanți ai industriei (ConocoPhillips, Texaco, Amoco, Enron), United States Geological Survey, cercetători și profesori de la Universitatea Oklahoma, precum și delegați oficiali ai Bulgariei (ministrul energiei) și României (dr. Dan Jipa, director științific al GeoEcoMar).

În continuare, în primăvara lui 1999, am invitat la Oklahoma un alt reprezentat al GeoEcoMar, dr. Gabriel Ion, specialist în seismică marină. Împreună, am analizat puținele date geofizice marine existente și am făcut planuri despre noile achiziții de date seismice, geotermice, geochimice etc.

Ambii colegi români, care au venit Oklahoma, ca și cei de la Salt Lake City, nu erau familiari cu problematica exploatării hidraților de metan. Dar săptămânile de training petrecute împreună au creat condițiile unei calificări rapide pentru o abordare profesională și o colaborare de lungă durată.

Personal, am continuat eforturile de integrare a institutului GeoEcoMar în consorțiul de la Oklahoma prin discuții purtate cu directorul principal, prof. dr. Nicolae Panin. Am analizat și stabilit de comun acord necesitățile de echipament științific, software și alte itemuri necesare echipării unui vas românesc de cercetări a hidraților de la Marea Neagră. Împreună cu colegul bulgar din consorțiu, prof. dr. Boyko Nitzov (care era director adjunct al Institutului pentru Energie și Politici Economice), am inclus cererile formulate de dl. director Panin într-un proiect de finanțare de către NATO Science for Peace Programme (Proiectul s-a intitulat Resource Appraisal and Technology Development for the Production of Natural Gas –Methane- from Gas Hydrates in the Black Sea).

Toate premisele unei cooperării științifice dintre membrii consorțiului, recte Universitatea Oklahoma, și institutul român GeoEcoMar erau la locul loc și promiteau să producă rezultate interesante pentru România.

Dar apoi a intervenit marea dezamăgire: în anul 2000 am citit în Evenimentul Zilei un interviu cu directorul GeoEcoMar, prof. dr. Nicolae Panin care declara, negru pe alb, că specialiștii români de la GeoecoMar au făcut o descoperire senzațională: hidrații de metan de la Marea Neagră!?!

Deci, în 1998 nici un specialist român nu auzise măcar de hidrații de metan de la Marea Neagră, ca după numai doi ani ei singuri să fi făcut o descoperire „senzațională”!!! Ceea ce m-a șocat cel mai tare a fost faptul că nicăieri în cuprinsul interviului nu erau menționate numele meu, prezentările mele de la Salt Lake City și Neptun, demersurile făcute pentru integrarea României în consorțiul de la University of Oklahoma, nici măcar articolul publicat chiar de GeoEcoMar în 1998. Pur și simplu, era vorba despre o nouă generație spontanee!!

Am cerut imediat lămuriri dlui director Panin; domnia sa a răspuns ceva în doi peri, că vorbele lui ar fi fost răstălmăcite, că a „uitat” să amintească de mine ș.a.m.d. I-am tradus interviul și colegului bulgar, prof. dr. Nitzov, care a rămas ca trăsnit de imensitatea minciunii tipărite. I-am cerut de urgență directorului GeoEcoMar să publice o dezmințire și să restabilească adevărul. Nici până în ziua de azi nu a apărut aceea dezmințire.

Am continuat în schimb cercetările în cadrul consorțiului fără România. Am inclus, în schimb, Turcia, care deja raportase extragerea unor carote conținând hidrați de metan în zona lor din Marea Neagră, iar Georgia a fost contactată pentru o posibilă participare la consorțiu.

Final de capitol

După cum se știe, în anul 1998, în zona Dallas – Fort Worth, Mitchell Energy a introdus fracturarea hidraulică de mare volum pentru extragerea gazelor de șist. Această invenție a schimbat complet terenul de joc al gazelor convenționale. Marile companii energetice s-au orientat masiv către noua sursă de energie. Chiar dacă metoda inventată de mine mai este încă citată și în 2014, viitorul apropiat aparține gazelor de șist.

Japonia a demonstrat că poate a sosit timpul pentru producerea metanului din depozitele de hidrați. Este foarte posibil ca hidrații de metan să fie o energie de tranziție în secolele care vor veni – sau poate vor fi doar un cântec de sirenă.


[1] Collett, T. S., 2000, „Natural gas hydrate as a potential energy resource”, in M. D. Max (Ed.) Natural Gas Hydrate in Oceanic and Permafrost Environments, Kluwer Academic, Dordrecht, p. 123 – 136.

[2] Suess, E., Torres, M. E., Bohrman, G., Collier, R. W., Rickert, D., Goldfinger, C., și Linke, P., 2001, ”Sea floor methane hydrates at Hydrate Ridge, Cascadia Margin”, in C. K. Paull, W. P. Dillon (EDS), Natural Gas Hydrates: Occurrences, Distribution and Detection, American Geophysical Union, Washington, DC, p. 87 – 89.

[3] „Promoting the Development of Gas Hydrates”, http://www.jogmec.go.jp/english/oil/technology_015.html?recommend=1

[4] Max, M. D., 2000, „Gas hydrate potential of the Indian sector of the NE Arabian Sea and northern Indian ocean”, in M. D. Max (Ed.) Natural Gas Hydrate in Oceanic and Permafrost Environments, Kluwer Academic, Dordrecht, p. 213- 224.

McDonnell, S. L.,  și Czarnecki, M., 2000, „A note on gas hydrates in the northern sector of the South China Sea”, in M. D. Max (Ed.) Natural Gas Hydrate in Oceanic and Permafrost Environments, Kluwer Academic, Dordrecht, p. 239 – 244.

[5] Cranganu, C., and Downey, M., 1998, „The outlook for production of methane from Black Sea gas hydrates deposits”, 3rd International conference on the petroleum geology and hydro-carbon potential of the Black and Caspian Seas area, Neptun, Romania, Supplement to GEO-ECO-MARINA, vol. 3, p.118 – 119.

Cranganu, C., and B. Nitzov, 2004, „The Outlook for Gas Hydrates in the Western Black Sea: Technology and Economics”, AAPG Annual Meeting, Dallas, Texas [CD-ROM], paper A86786, p. 1 – 6.

Cranganu, C., 2005, „A Method for Producing Natural Gas from Gas Hydrate Deposits”, AAPG 2005 Annual Convention, June 19-22, Calgary, Alberta, Canada [CD-ROM], p. 1 – 6.

Cranganu, C., and B. Nitzov, 2005, „Harvesting the gas hydrates in the Black Sea: Technology and Economics”, Journal of the Balkan Geophysical Society, vol. 8, suppl. 1, p. 257 – 262.

Cranganu, C., 2009, ”In-situ stimulation of gas hydrates”, Journal of Petroleum Science and Engineering, v. 65, p. 76 – 80, doi:10.1016/j.petrol.2008.12.028

[6]Cieślak, S. și Gaj, K., 2014, „Hazards of uncontrolled methane release from clathrates analyse and environmental evaluation of extraction method”, Environment Protection Engineering, vol.  40, no. 3, p. 99 – 111. DOI: 10.5277/epe140308

[7] Dallimore, S. R., Collett, T. S., Uchida, T., Weber, M., și Takahashi, H, 2002, „Mallik Gas Hydrate Research Team; Overview of the 2002 Mallik Gas Hydrate Production Research Well Program” in Proceedings of the Fourth International Conference on Gas Hydrates. vol. 1, p. 36-39.

[8] Cranganu, C., 2009, „In-situ stimulation of gas hydrates”, Journal of Petroleum Science and Engineering, v. 65, p. 76 – 80, doi:10.1016/j.petrol.2008.12.028

[9] Bai Y.H., Li Q.P., 2010, „Simulation of gas production from hydrate reservoir by the combination of warm water flooding and depressurization”, Sci. China Tech. Sci., vol. 53, no. 9, p. 2469–2476.

[10] „Test Demonstrated Ability to Inject CO2, Nitrogen, and Initiate and Maintain Gas Production”, 11 martie 2013, http://www.netl.doe.gov/newsroom/news-releases/news-details?id=fbde38ce-692f-4bdd-a7a7-c774f9c784bf

[11] http://www.netl.doe.gov/File%20Library/Research/Oil-Gas/methane%20hydrates/MHNews_2013_October.pdf

[12] Korsakov, O. D., Byakov, Y. A. și Stupak, S. N., 1991, „Gas hydrates of the Black Sea; a non-traditional type of hydrocarbon resource”, Geologicheskiy Zhurnal (Kiev, 1968), v. 5, p. 67 – 75 (în limba rusă).

O estimare mai recentă, făcută de specialiștii bulgari în 2002, indică o cantitate de 10.000 – 50.000 miliarde m3.

[13] http://www.petroleum-economist.com/pdf/LNGInsight_April/LNG%20Shipping.pdf

[14] http://www.indexmundi.com/

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Dle Cranganu,

    Sint curios sa stiu cum de cererea dv de brevet e inca in stadiul de „patent pending” la 16 ani de la depunere. Banuiesc ca Univ. of Oklahoma a facut cerere doar via USPTO si nu PCT, in care caz ar fi fost publicata in mai putin de doi ani (18 luni) si usor gasibila intr-o baza de date (ceea ce nu e cazul).

    • Au fost mai multe încurcături birocratice la OU (University of Oklahoma), tergiversări legate de posibilitatea ca OU să transfere patentul către o a treia parte, aspecte legale create de propriile mele prezentări publice (nici un element al unui patent nu trebuie să fie făcut public înaintea patentării) ș.a.

      Actualmente, pregătesc o nouă variantă a metodei mele pe care o voi patenta în nume propriu printr-o firmă specializată. Voi patenta, de asemenea, și o metodă originală de transport transoceanic al gazului metan sub formă de „slurry” în loc de GNL. (compania BP este prima care s-a arătat interesată de achiziționarea noii metode după patentare).

  2. Vă atrag atenția asupra titlului din Bursa, menționat pe hotnews, astăzi, 25 Septembrie, la rubrica Business report: „Gazele de sist, miracol energetic sau bula speculativa aproape de final?”

    Este evidentă pastișarea propriilor Dvs. titluri. Deși opțiunile mele sînt deja clare, nu vreau decît să subliniez background-ul unui ziar zis economic (și destul de ciudat ca structură): ”marele” său patron a pierdut un purcoi de bani în escrocheria Cristian Sima-WBS. În orice țară normală, publicația dădea faliment, nemaifiind cumpărată de NIMENI. Și poate chiar asta s-a întîmplat. Așa cum spuneam, ”foaia” era oricum stranie, chiar și în peisajul ultra-atipic românesc.

    Așadar avem o revistă economică absconsă, în puternic contrast cu concurența, al cărei patron se face de cacao EXACT ÎN DOMENIUL ÎN CARE SE DECLARA ”SPECIALIST” – ȘI EA CONTINUĂ SĂ EXISTE, ȘI SĂ FIE CITATĂ.

    Nu vi se pare că ”scandalul” ”plăpumii” ce-l ”acoperea” pe Robert Turcescu este complet nerelevant ?

    Sau ”fiecare țară are evreii pe care-i merită” !

    A bon entendeur, salut !

    • Vă mulțumesc pentru semnalare. Se pare că pastișarea (copycat) a devenit un alt sport național în mass-media românească. De exemplu, pe site-ul Yahoo News România, o autoare „combate” harnic despre gazele de șist „uitând” să menționeze sursele de inspirare (articolele mele de pe Contributors.ro)

      • Cred ca exagerati – dvs. doar putin, dl. Vasiliu destul de mult – asta lasand la o parte faptul ca discutia despre Bursa este, nu-i asa, o abatere clara de la subiectul articolului, ca sa nu-i zic diversiune.
        Pornim de la o asemanare discutabila de titluri (genul acesta de interogatie retorica e destul de comun ca titlu de roman, de cantec, nu mai zic de articole de ziar) si tragem o gramada de concluzii dramatice despre publicatia respectiva – apropos, ce-o fi aia o publicatie absconsa si care-ar fi concurenta neabsconsa? – si, cum altfel, despre patronul ei… bine ca investigatia d-lui Vasiliu n-a ajuns si la fiicele patronului.
        Asta-mi aminteste de o povestire excelenta (una din multele) a lui Mark Twain, cea cu lungimea fluviului Mississippi, care se incheie cam asa (citez foarte aproximativ): „Asta-mi place mie la stiinta moderna – poti demonstra 1000 de chestii extraordinare pornind de la un lucru de nimic”. Va dau cuvantul meu ca nu fac nicio aluzie la articolele dvs. si chiar as fi fericit daca si altcineva a citit povestirea si-i stie titlul, eu nu reusesc sa mi-l amintesc.

        Revenind la oile noastre, articolul e cel care mi-a placut cel mai mult din toate pe care le-ati scris pana acum; cel putin sectiunea despre experienta cu Romania, cu GeoEcoMar, e scrisa cu talent de povestitor – se vede treaba ca-n orice moldovean zace un Ion Creanga.

        Referitor totusi la a treia metoda de productie, e ceva ce n-am inteles (si, sincer sa fiu, interesul meu pentru subiect nu e atat de mare incat sa citesc bibliografia, sunt doar putin curios). Paragraful respectiv zice asa: „Injecția de inhibitori exploatează faptul că stabilitatea hidraților de metan este inhibată în prezența unor compuși organici (e.g., etanol, glicol, metanol) sau ionici (apă de mare sau saramuri).”
        Nu inteleg cum devine treaba cu apa de mare ca inhibitor al stabilitatii hidratilor – doar hidratii stau oricum in apa de mare, nu?

        Avem opinii cumva diferite si in ceea ce priveste ultima fraza a articolului – personal, nu cred ca „tranzitia” spre energie „verde”, spre o economie „carbon neutral” va dura secole. Ori se va intampla curand, in putine zeci de ani, ori adio si-un praz verde. Dar stiti asta (ca avem opinii diferite asupra acestui subiect) si nu cred ca are rost sa polemizam.

        • Ca de obicei, vă prefaceți (că ”naiv” nu sînteți – vezi nickname-ul gen ”pășunist-provocator”). Am punctat maniera insidioasă în care se încearcă destructurarea unei serii de articole foarte la obiect, printr-o presă clar PARTIZANĂ (direct, prin STIPENDII, sau indirect prin ȘANTAJ – Sima-WBS, etc.). Legînd șmecheria ziarului Bursa de abureala „Robert Turcescu” am încercat să arăt UNDE se află cu adevărat BUBA mass-media române. Inițiativă pe care Dvs. încercați să o spulberați, energic și pedant.

          Astfel bucla se închide, iar cine vrea să priceapă, PRICEPE.

          • Plecand de la o afirmatie nedemonstrata („maniera insidioasă în care se încearcă destructurarea unei serii de articole foarte la obiect, printr-o presă clar PARTIZANĂ”) se poate demonstra absolut orice. De vreme ce ati „hotarat” ca exista presa ticalosita care are drept obiectiv demolarea articolelor d-lui Profesor, iar Bursa face parte din ea, fireste ca articolul respectiv vine ca o „dovada” ca aveti dreptate, teoria dvs. este corecta etc. De la Aristotel incoace asta se numeste, cred, rationament circular.
            In realitate, Bursa a avut de-a lungul timpului o abordare destul de obiectiva si nepartinitoare asupra subiectului, iar autorul articolului e mai degraba un conservator in domeniu, partizan al combustibililor fosili, energiei „clasice” etc., lucru de care v-ati fi putut convinge si singur citind mai multe articole de-acolo.
            Dar, nu-i asa, faptele nu trebuie niciodata sa stea in calea unei bune teorii a conspiratiei.
            Altfel, subiectul e mai degraba minor si nu l-as fi mentionat daca (iata, va ofer inca un argument in favoarea teoriei conspiratiei) nu l-as cunoaste bine pe Florian Goldstein de aproape 20 de ani. Timp in care am citit/auzit sute de mizerii la adresa lui, fara ca macar una singura sa fie confirmata.
            P-aia cu evreii n-am priceput-o, dar daca e nevoie, declar si asta – nu-s evreu.

        • Nu inteleg cum devine treaba cu apa de mare ca inhibitor al stabilitatii hidratilor – doar hidratii stau oricum in apa de mare, nu?

          Hidrații nu stau în apa de mare, acolo stă, printre alții, gazul metan. Hidrații sunt compuși solizi, care stau în sedimente la diverse adâncimi sub fundul mării. Introducerea, prin foraj, unui inhibitor de stabilitate, va schimba echilibrul de fază, adică, hidrații vor trece din faza solidă în faza lichidă (apa) și gazoasă (metanul).

  3. Viitorul apropiat apartine gazelor conventionale. In ultimii 10 ani au fost lansate sau sunt pe punctual de a fi finalizate 15 proiecte mari de LNG. In plus s-au descoperit zacaminte uriase de gaze in E Africa (Mozambic si Tanzania), Mediterana (Israel si Cipru), China (offshore si onshore) si India (coasta de E).
    Deja peste 5 ani se prevede un „glut” de gaz. Gazele de sist sunt „a tough nut to crack”, multe bazine incercate pana acum s-au dovedit sterpe. Numia china si Argentian par sa confirme optimismul initial. Chiar si in US entuziasmul initial s-a cam temperat si nu numai datorita scaderii pretului la gaz pe Henry hub. Practic pentru a obtine volumele produse de o sonda de gaz conventional trebuie sapate 100 sonde de gaz neconventional.
    Cat despre hidrati vor fi poate economici dupa epuizarea majoritatii zacamintelor de gaz conventional. Sunt convins ca majoritatea cititorilor acestui forum vor fi pensionari pana atunci.

  4. Nu sunt specialist, nu ma pricep, dar va doresc succes.
    Ca traitor in Romania, va recomand sa fiti mai circumspesct atunci cand va alegeti colaboratorii. Dupa episodul penibil cu dl.Panin, petrecut acum ceva vreme, ar fi bine sa stiti ca aceasta tara este condusa de un plagiator dovedit.
    Ce sa zic, „evoluam”.

  5. OFF TOPIC:

    Celor interesați de problematica gazelor de șist, le anunț apariția cărții mele „Gazele de șist și fracturarea hidraulică – Între mit și realitate” la Editura Integral:

    http://pro.eintegral.ro/gazele-de-sist-si-fracturarea-hidraulica-intre-mit-si-realitate?filter_name=cranganu

    O scurtă prezentare a cărții a fost publicată azi de „Ziarul Financiar”:

    http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/gazele-de-sist-intre-mit-si-realitate-de-prof-constantin-cranganu-13349409

  6. În ultimii 10 ani, pe lângă celelalte activități profesionale, îndeplinesc (voluntar) și funcția de Editor Asociat al revistei „Marine and Petroleum Geology”, factor de impact 2,627 http://www.journals.elsevier.com/marine-and-petroleum-geology/.

    Pentru cei interesați în a urmări activitățile și reușitele Japonei în exploatarea hidraților de metan, recomand viitorul număr special al revistei, intitulat „Characterisation of hydrate-bearing sediments from the 2012-13 Methane Hydrate Resources in Japan drilling program in the Eastern Nankai Trough (Gas hydrate drilling in Eastern Nankai”.

    Primul manuscris pe care îl editez se intitulează „In-situ stress analysis using the anelastic strain recovery (ASR) method at the first offshore gas production test site in the eastern Nankai Trough, Japan”, autori Yu Nagano, Weiren Lin și Koji Yamamoto.

    • Călin Georgescu (n. 26 martie 1962, București) este un expert român în dezvoltare durabilă. Între 1997-2013 a fost Director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă din România iar din anul 2013 este Președintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma din Viena, Austria. Fiind o autoritate cunoscută în domeniul dezvoltării durabile, al strategiilor și politicilor publice, a fost numit coordonator al proiectului Guvernului României de Strategie Națională pentru Dezvoltare Durabilă, atât în 1999, cât și în 2008.
      Iata ce spunea intr-un interviu: „Gazele de şist nu sunt o soluţie pentru România”
      http://www.youtube.com/watch?v=83ESIRAFt2I ()

      • Am doua întrebări pentru dumneavoastră:

        1. Ați citit articolele mele de pe Contributors.ro legate de gazele de șist și fracturarea hidraulică?

        2. Dacă nu, vă invit să le citiți. Dacă da, ați remarcat gogomănia de la min 2:08? „Ele (substanțele chimice) automat poluează stratul freatic și solul”?!?! Pentru o astfel de afirmație, orice student de-al meu ar rămîne automat repetent, darămi-te să mai ajungă „doctor”!? Iar prostia următoare, cu mișcarea plăcilor tectonice, Vrancea și Pungești, este demnă, cum am mai spus și cu altă ocazie, de „Cascadorii râsului”

        • Doar v-am semnalat pozitia “unei autoritati cunoscute in domeniul dezvoltarii durabile, al strategiilor și politicilor publice, … numit coordonator al proiectului Guvernului României de Strategie Națională pentru Dezvoltare Durabilă”, s.a.m.d., despre care puteti afla aici: http://en.wikipedia.org/wiki/C%C4%83lin_Georgescu sau aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83lin_Georgescu. Daca aveti probleme cu cele afirmate de dansul ii puteti adresa o scrisoare, eventual deschisa, il puteti invita pe el sa va citeasca articolele, cartea, si/sau sa vizioneze interviul cu colegul de facultate si concitadinul Dvs. Poate pe el reusiti sa il convingeti. Cu mine nu aveti nicio sansa; va cunosc reputatia, iar cand doresc sa ma informez pe o tema, cum ar fi aceea a gazelor de sist, de exemplu, o fac direct de la sursa pe cat posibil si nu am nevoie sa “imi mestece altii mancarea”, dupa cum ar fi spus un mare ganditor, mai ales atunci cand acei altii se intituleaza doar ei insisi drept autoritati in domeniu.

          • Vă mulțumesc pentru semnalarea poziției „unei autorități cunoscute…etc”: am mărit lista sferto-docților în gaze de șist cu încă un nume.

            Vă doresc spor la „mestecatul mâncării” direct de la sursă – aveți grijă doar să nu vă înecați cu vreun dumicat mai greu de digerat și să vă dăuneze la digestie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro