sâmbătă, mai 8, 2021

Ghilimelele și imbecilizarea publicului

Este uimitor cum tratează presa subiectul plagiatului comis de premier, ca pe un subiect extraterestru, de care jurnaliștii n-ar mai fi auzit, cu dificultăți de a-l metaboliza. Loviți de amnezie, par a nu observa că e vorba de una din indicațiile obligatorii ale propriei meserii, fiindcă jurnalistul lucrează sub interdicția de furt intelectual: nu fura subiectele de la alții, pune ghilimele, indică sursa etc. Prin 2005, când  presa românească se interesa încă de propria devenire, Clubul Român de Presă a procedat chiar la un normativ de orientare, reiterat în 2008: ”Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă constată cu îngrijorare apariția și dezvoltarea a numeroase site-uri care își fac strategii de conținut bazate pe preluarea fără acorduri a conținutului altor surse de informare: agenții de presă, ziare, televiziuni, posturi de radio, alte site-uri. (…) informația trebuie să circule liber, dar opera jurnalistica este protejată de normele legale și deontologice în vigoare. In virtutea acestor două principii, Clubul Român de Presă consideră că, în absența unui acord încheiat cu deținătorul drepturilor, materialele de presă pot fi preluate, obligatoriu cu citarea sursei, în limita a 500 de semne, dar fără a depăși jumătate din respectivul material”. Dincolo de aceasta, există Legea dreptului de autor, dar și regulile minimale de redactare a unei lucrări (de control, de seminar, de doctorat etc.), care exclud copiatul de orice fel, cunoscute începând cu vârsta școlară. Și totuși, unii jurnaliști ezită, alții evită să spună lucrurilor pe nume, lăsându-i pe propagandiști și pe marketerii politici să zburde în voie pe televiziuni, în ziare și online, diminuând șansele ca adevărul să se facă auzit.

O eroare în abordarea subiectului este unghiul din care este privit: jurnaliștii se lasă ușor contaminați de abordările politicienilor și se așază pe aceeași parte cu ei. Dacă s-a clamat că scandalul plagiatului este un complot politic, presa a relatat ca atare. Au fost invitați politicieni să dezbată subiectul, astfel vacarmul a fost asigurat. Unii au zis că da, alții că ba, și nu puține au fost atitudinile cinice, care batjocoresc inteligența publicului. Manipulările ministrului de resort au fost privite cu indulgență de moderatori, iar tropăielile bruxelleze și eschivele premierului au omorât subiectul principal, cel al deciziilor cruciale pentru Europa. Luat simplu, subiectul plagiatului necesita o investigație uzuală, cu date, comparații, așezări în paralel, ceea ce unele medii au și încercat. Printre primele, TVR Info a avut de suferit  represalii de la conducerea afiliată politic noii puteri. Rar au fost chemați să explice universitarii ca sursele adecvate, înlocuiți fiind cu analiștii de serviciu care fie au minimalizat subiectul (comisie de ”politruci”), fie l-au extrapolat (toată lumea plagiază), fie s-au lăsat târâți în hățișul birocratic utilizat de putere pentru a suci gâtul adevărului, fără să puncteze destul că, dincolo de caftul politic, există răspunderea personală. Presa scrisă și online, Internetul, au fost mai aproape de modelul abordării factuale, care nu lasă loc echivocului. De aici încolo, dezbaterea mediatică a luat-o șerpuit, și rar s-a ajuns la miezul problemei care devastează încrederea publică: cât de departe poate merge clasa politică în a-și extrage privilegii și onoruri nemeritate, în a subordona instituții pentru interese proprii sau de gașcă, cât de pregătită este societatea pentru a apăra democrația. Interpretări năucitoare au indignat  publicul de televiziune, fiindcă suspendă decența normelor cotidiene în numele luptei politice. Lor le țin piept bloggerii și FB.

S-au adunat ani de când jurnalismului românesc i s-au tocit dinții critici iar atitudinea jurnaliștilor a încetat să fie intransigentă, ca în vremea când ei apărau, cu energie militantă, o democrație aflată la primii pași. Bălmăjeala morală, incapacitatea de a tranșa problemele nu neapărat printr-o judecată cu verdict, ci printr-o calmă asociere a faptelor, prin investigații jurnalistice duse la capăt, își pune o amprentă definitorie pe producția jurnalistică autohtonă. De aceea au căpătat voce și anvergură manipulatorii, cei care aproximează totul, relativizând orice atitudine morală, prin bășcălie, prin închiderea gurii celor care încearcă să exprime adevărul. Lipsită de reacția rapidă a organizațiilor de media active în anii 90 în a apăra principiile jurnalismului, presa de acum se acomodează, preluând în parte lipsa de exigență a unei societăți convinse că ”toată lumea fură”, făcându-se preș la ușa mogulilor autohtoni, senzaționalizând și concubinând tocmai cu politicul, ale cărui abuzuri (iar azi e avalanșă!) ar trebui să le dezvăluie. Decepționat de prestația presei, tânărul jurnalist Ionuț Codreanu numește ”lobotomie mediatică” consecințele acestei atitudini.

P.S.  Două titluri inspirate la subiectul plagiatului: Victoraș, ai grijă de copy! (Adevărul) și My name is Paste. Copy Paste (The Economist)

Articol apărut și în revista ”22”

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Jurnal de cărți

Amintindu-ți trecutul îți retrăiești viața Au trecut deja câteva luni- nu multe- de la apariția în atât de prestigioasa...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro