vineri, aprilie 25, 2025

Ghilimelele și imbecilizarea publicului

Este uimitor cum tratează presa subiectul plagiatului comis de premier, ca pe un subiect extraterestru, de care jurnaliștii n-ar mai fi auzit, cu dificultăți de a-l metaboliza. Loviți de amnezie, par a nu observa că e vorba de una din indicațiile obligatorii ale propriei meserii, fiindcă jurnalistul lucrează sub interdicția de furt intelectual: nu fura subiectele de la alții, pune ghilimele, indică sursa etc. Prin 2005, când  presa românească se interesa încă de propria devenire, Clubul Român de Presă a procedat chiar la un normativ de orientare, reiterat în 2008: ”Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă constată cu îngrijorare apariția și dezvoltarea a numeroase site-uri care își fac strategii de conținut bazate pe preluarea fără acorduri a conținutului altor surse de informare: agenții de presă, ziare, televiziuni, posturi de radio, alte site-uri. (…) informația trebuie să circule liber, dar opera jurnalistica este protejată de normele legale și deontologice în vigoare. In virtutea acestor două principii, Clubul Român de Presă consideră că, în absența unui acord încheiat cu deținătorul drepturilor, materialele de presă pot fi preluate, obligatoriu cu citarea sursei, în limita a 500 de semne, dar fără a depăși jumătate din respectivul material”. Dincolo de aceasta, există Legea dreptului de autor, dar și regulile minimale de redactare a unei lucrări (de control, de seminar, de doctorat etc.), care exclud copiatul de orice fel, cunoscute începând cu vârsta școlară. Și totuși, unii jurnaliști ezită, alții evită să spună lucrurilor pe nume, lăsându-i pe propagandiști și pe marketerii politici să zburde în voie pe televiziuni, în ziare și online, diminuând șansele ca adevărul să se facă auzit.

O eroare în abordarea subiectului este unghiul din care este privit: jurnaliștii se lasă ușor contaminați de abordările politicienilor și se așază pe aceeași parte cu ei. Dacă s-a clamat că scandalul plagiatului este un complot politic, presa a relatat ca atare. Au fost invitați politicieni să dezbată subiectul, astfel vacarmul a fost asigurat. Unii au zis că da, alții că ba, și nu puține au fost atitudinile cinice, care batjocoresc inteligența publicului. Manipulările ministrului de resort au fost privite cu indulgență de moderatori, iar tropăielile bruxelleze și eschivele premierului au omorât subiectul principal, cel al deciziilor cruciale pentru Europa. Luat simplu, subiectul plagiatului necesita o investigație uzuală, cu date, comparații, așezări în paralel, ceea ce unele medii au și încercat. Printre primele, TVR Info a avut de suferit  represalii de la conducerea afiliată politic noii puteri. Rar au fost chemați să explice universitarii ca sursele adecvate, înlocuiți fiind cu analiștii de serviciu care fie au minimalizat subiectul (comisie de ”politruci”), fie l-au extrapolat (toată lumea plagiază), fie s-au lăsat târâți în hățișul birocratic utilizat de putere pentru a suci gâtul adevărului, fără să puncteze destul că, dincolo de caftul politic, există răspunderea personală. Presa scrisă și online, Internetul, au fost mai aproape de modelul abordării factuale, care nu lasă loc echivocului. De aici încolo, dezbaterea mediatică a luat-o șerpuit, și rar s-a ajuns la miezul problemei care devastează încrederea publică: cât de departe poate merge clasa politică în a-și extrage privilegii și onoruri nemeritate, în a subordona instituții pentru interese proprii sau de gașcă, cât de pregătită este societatea pentru a apăra democrația. Interpretări năucitoare au indignat  publicul de televiziune, fiindcă suspendă decența normelor cotidiene în numele luptei politice. Lor le țin piept bloggerii și FB.

S-au adunat ani de când jurnalismului românesc i s-au tocit dinții critici iar atitudinea jurnaliștilor a încetat să fie intransigentă, ca în vremea când ei apărau, cu energie militantă, o democrație aflată la primii pași. Bălmăjeala morală, incapacitatea de a tranșa problemele nu neapărat printr-o judecată cu verdict, ci printr-o calmă asociere a faptelor, prin investigații jurnalistice duse la capăt, își pune o amprentă definitorie pe producția jurnalistică autohtonă. De aceea au căpătat voce și anvergură manipulatorii, cei care aproximează totul, relativizând orice atitudine morală, prin bășcălie, prin închiderea gurii celor care încearcă să exprime adevărul. Lipsită de reacția rapidă a organizațiilor de media active în anii 90 în a apăra principiile jurnalismului, presa de acum se acomodează, preluând în parte lipsa de exigență a unei societăți convinse că ”toată lumea fură”, făcându-se preș la ușa mogulilor autohtoni, senzaționalizând și concubinând tocmai cu politicul, ale cărui abuzuri (iar azi e avalanșă!) ar trebui să le dezvăluie. Decepționat de prestația presei, tânărul jurnalist Ionuț Codreanu numește ”lobotomie mediatică” consecințele acestei atitudini.

P.S.  Două titluri inspirate la subiectul plagiatului: Victoraș, ai grijă de copy! (Adevărul) și My name is Paste. Copy Paste (The Economist)

Articol apărut și în revista ”22”

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro