marți, martie 19, 2024

China: Un uriaș cu picioare (geopolitice) de lut

“….in the meantime it is imperative that no Eurasian
challenger (to the US) emerges capable of dominating
Eurasia and thus also of challenging America
.”

Zbigniew Brzezinski, The Grand Chessboard, 1997

Când vine vorba despre China, există opinii că această țară ar putea reprezinta viitorul omenirii: are cea mai mare populație, este cel mai mare exportator și, în curând, probabil, va fi cea mai mare economie și cea mai puternică forță militară a lumii. Dacă privim înapoi la, să zicem, ultimii 30 ani, creșterea Chinei este de-a dreptul spectaculoasă, alimentând opiniile optimiste de mai sus.

Dar imediat apare o întrebare firească: Dacă ascensiunea Chinei era așa de inevitabilă, de ce apare tocmai acum, la circa 3.500 ani după ce populația Han a devenit o etnie distinctă? Putem vorbi de o dominație chineză inevitabilă, sau avem de-a face cu un nou mit, precum, pe timpuri, cel despre supremația Uniunii Sovietice sau a Japoniei? Nu cumva colosul chinezesc are, în realitate, niște picioare (geopolitice) fragile, gata să se rupă în curând?

Se cunosc mai multe aspecte, care necesită o analiză detaliată pentru a demonstra că realitatea chineză este considerabil diferită de accepțiunea convențională. Există, din această cauze, mai multe motive de a pune la îndoială temeinicia sistemul chinez. Fiecare dintre ele ar putea fi suficiente să deraieze creșterea chineză, dar, adunate toate la un loc, ar fi mai mult decât suficiente să reîntoarcă China la situația de stat fragmentat și vulnerabil, situație caracteristică pentru majoritatea istoriei chineze.

Rolul geografiei în China

Sub aspectul fragmentării, geografia chineză se deosebește net de cea americană și europeană, dar se aseamănă cu cea canadiană.

Pe harta actuală a Chinei se pot distinge (Fig. 1) două arii distincte, separate aproximativ de izohieta de 15 in[1]:

–        Partea centrală – Han China, subîmpărțită, la rândul ei în sub-zonele:

  • Nord-estică, axată pe fluviul Galben, este leagănul etnic al grupului dominant Han. Fluviul Galben nu este navigabil, în principal din cauza numeroaselor lucrări inginerești, menite să controleze inundațiile sale catastrofale. Unificarea teritoriilor nord-estice într-o singură zonă, controlată de etnia Han, a însemnat milenii de războaie, conflicte civile și epurări etnice.
  • Central-estică, străbătută de Yangtze, unul dintre cele mai importante fluvii ale lumii, cu circa 4.800 km navigabili. Prezența Marelui Canal (circa 1.800 km) este o legătură fizică importantă între nordul și centrul Chinei
  • Sud-estică, muntoasă, fără râuri importante (dacă excludem o scurtă porțiune a râului Pearl, din extremitatea sudică). Sub-zona  găzduiește majoritatea porturilor naturale chinezești și o importantă populație non-Han, care nu a putut fi complet asimilată, precum în nord. Hong Kong este o potențială sursă de secesionism.
  • În nord se vorbește dialectul mandarin, în timp ce în sud predomină dialectul cantonez. Aceste dialecte folosesc sistem ortografic asemănător, dar sunt aproape de neînțeles reciproc atunci când sunt vorbite.

–        Teritorii tampon ne-chinezești care înconjoară partea centrală: Tibet, în sud-vest; Xinjiang, în nord-vest; Mongolia interioară, în nord; și Manciuria, în nord-est. Primele trei sunt recunoscute de Beijing ca regiuni autonome, în timp ce Manciuria este o regine mai mare, formată din trei provincii nord-estice. Circa 160 milioane de oameni locuiesc aici.

Fig. 1. Izohieta de 15 in din China și densitatea populației.

Istoric și, uneori, în prezent, „zestrea” geografică a Chinei a creat probleme legate de:

–        Menținerea unității interne în regiunile cu populație Han predominantă.

–        Menținerea controlului în regiunile-tampon.

–        Protejarea zonei costale de ingerințele străine.

În prezent, guvernul central, confruntat cu o economie supra-finanțată, încearcă să facă pași mici pentru diversificarea sectorului financiar, separat de cel bancar[2]. O cale pe care oficialitățile încearcă să o urmeze sunt investițiile în interiorul Chinei. Prima problemă este că zona sudică interioară este prea muntoasă pentru a permite o populație importantă să trăiască acolo. Din această cauză, în sud se vor găsi numai orașe maritime. În nord-estul țării, principala problemă geografică este lipsa unui fluviu major care să acționeze ca sursă de capital. Asta înseamnă că, pentru a crea o aria locuibilă sustenabilă în regiune, totul va trebui să fie subvenționat: transporturile, termocentralele, chiar și construirea unor orașe întregi. Efectul principal al acestei situații este că orice produse fabricate în nordul Chinei nu sunt competitive în raport cu cele făcute pe coastă. Pentru că orașele din nord-est să rămână relevante, guvernul trebuie practic să dubleze subvențiile locale.

Diferențele dintre cele două arii majore ale Chinei, separate de izohieta de 15 in, nu se rezumă numai la cantitatea precipitațiilor. Există o clară diferență economică între Han China și restul Chinei. Venitul per capita în regiunile-tampon din vest este cu 30-50% mai mic decât venitul mediu din restul țării. Iar zona din China, care se găsește deasupra mediei – cu circa 100% mai mult, este o fâșie subțire de provincii de-a lungul coastei Pacificului.

Însă venitul per capita nu este un indicator al bunăstării economice, pentru că nu ne spune nimic despre distribuția bogăției. Un parametru mai bun este venitul per familie. Conform datelor oferite de World Bank, peste 650 milioane de chinezi trăiesc în familii care câștigă mai puțin de 4 dolari/zi. Iar jumătate din aceștia fac parte din familii unde câștigul zilnic este mai puțin de $3,10 – adică circa $1.000 pe an.

Aceste date singure nu captează adevărata realitate a Chinei. Săracii descriși mai sus nu locuiesc în zona litorală, care este mult mai bogată. Spus altfel, majoritatea bogăției Chinei este concentrată într-o fâșie de 350 km, de-a lungul coastei oceanice. Următorii 800 – 1.500 km către vest sunt teritoriul chinezilor Han care trăiesc într-o sărăcie de lumea a treia. În realitate, China este o țară predominant săracă, cu un lustru subțire de prosperitate.

Povara schimbărilor demografice în China

Politica a unui singur copil (sau a copilului unic) este adeseori considerată un exemplu clasic a ceea ce se poate întâmpla atunci când un guvern dorește să împerecheze preocupările demografice cu o încălcare totală a drepturilor individuale. În câțiva ani, aplicarea strictă a acestei politicii a redus rata natalității, prevenind aproximativ 200 până la 400 milioane de nașteri și ameliorând problema suprapopulării, de care factorii de decizie s-au temut așa de mult.

Numai că acum, succesul politicii unui singur copil înseamnă sfârșitul sistemului chinez așa cum îl cunoaștem.

Există multe critici legitime aduse politicii copilului unic. Avorturi obligatorii, conceptul că guvernul poate alege cine și când se reproduce, un dezechilibru masiv al sexelor, într-o cultură care preferă băieții fetelor, toate acestea și multe altele au deformat dureros societatea chineză. După trei decenii de aplicare a politicii, există o golire, în stil european, a segmentelor mai tinere ale populației (Fig. 2). De aici decurg pentru China trei probleme inevitabile, care vor conduce la sfârșitul sistemului actual.

1. China îmbătrânește mai repede decât se îmbogățește. La începutul renașterii internaționale a Chinei din 1990, vârsta media era de 24,9 ani, iar țara se lăuda cu circa 350 milioane de oameni cu vârste cuprinse între 15 și 29 ani. Aceasta o fost simpla circumstanță care a permis Chinei un boom productiv masiv: China a devenit principala sursa mondială de muncă ieftină și nicio altă țară în curs de dezvoltare nu a mai putut concura China în materie de prețuri.

În 2015 (Fig. 2), datorită politicii copilului unic, vârsta medie chinezească a ajuns la 37,0 ani, doar puțin mai mică decât a americanilor (37,3 ani). Dar chinezii îi vor depăși pe americani în 2019, iar în 2040, ei vor avea, în medie, 42,9 ani, în timp ce americanii, doar 39,6 ani[3]. Până în 2050, aproximativ 430 milioane de oameni, adică o treime din populați curentă, vor fi pensionari. De aici apare așa-numita problemă 4:2:1 – patru bunici la doi părinți la un singur copil. China nu este suficient de bogată pentru a-și permite un sistem de pensii ca în țările avansate, astfel încât sarcina de îngrijire a persoanelor în vârstă revine descendenților acestora, care sunt din ce în ce mai puțini. În termeni financiari, povara suportării bătrânilor are un impact catastrofic asupra dezvoltării profesionale și financiare a tinerilor, reducând oportunitățile lor educaționale, reducând consumul și făcând economiile aproape imposibile. Pentru China, în ansamblu, această situație specifică va afecta eforturile țării de a trece de la o economie de export la una de consum intern, va încetini puternic ascensiunea pe scara valorilor adăugate și va preveni acumularea economiilor necesare schimbării actualului model financiar. Reducerea forței de muncă ieftine va avea un impact negativ asupra producerii acelor bunuri care formează actualmente baza de export a Chinei.

2. China nu va fi niciodată capabilă să se despartă de actualul model economic, bazat pe export. Din punct de vedere economic, tinerii lucrători generează cresterea economică prin consumul pe care îl produc. Numai că, ultima creștere masivă a populației a avut loc la începutul anilor 1980, până când a intrat în vigoare politica unui singur copil. Acei baby-boomers au acum 25-30 ani și sunt foarte vizibili în piramida populației Chinei (Fig.2, mijloc), reprezentând circa 125 milioane oameni. Consumul produs de acest segment al populației este motivul principal datorită căruia China pare să aibă un oarecare succes în eforturile sale de a tranzita de la o economie bazată pe export la una bazată pe consum. Dar, din cauza aceleiași politici demografice, urmații lor sunt cohorte din ce în ce mai puțin numeroase. Creșterea consumului este pe cale de reducere semnificativă.

3. Modelul de dezvoltare chinez este, de asemenea, pe cale de a se modifica semnificativ. Simpla îmbătrânire a populației din ultimul deceniu a redus deja, cu peste 40 milioane, forța de muncă tânără și mobilă. Din cauza politicii copilului unic, această scădere se va accelera puternic. Practic, China nu va mai avea un surplus de forță de muncă ieftină. Dacă extrapolăm aceste tendințe în 2040 (Fig. 2, dreapta), China se va confrunta cu un viitor financiar și demografic mai dificil decât al Europei sau al Japoniei, de exemplu.

Există, apoi, o altă problemă demografică în China: povara populației rurale, care, cu cele 740 milioane, reprezintă circa 56% din total. Locuitorii de la țară au un venit anual de circa $690, ori 30% din cât câștigă un orășean. Cum să păstrezi pe țărani și orășeni (rezonabil de)fericiti este o provocare continuă pentru autorități. A existat și există în continuare o migrație masivă de la sate către marile orașe, creând o gamă de probleme economice, locative, educaționale, culturale, sociale etc. De exemplu, numai în 2008 s-au înregistrat circa 120.000 greve, proteste sau răscoale, generate de corupție, confiscarea pământului sau neplata salariilor.[4]

Obstacole măsurabile în calea creșterii Chinei

Pe lângă cele geografice și demografice, există numeroase alte obstacole care vor afecta dezvoltarea viitoare a colosului chinezesc:

Securitatea alimentară și suprafața arabilă limitată

China trebuie să hrănească 22% din populația globului cu numai 7% din terenul arabil și circa 6% din resursele de apă mondiale. Zonele cultivate au scăzut cu 6,4% între 1996 și 2004. În plus, din ce în ce mai mult teren arabil este desemnat pentru alte scopuri, incluzând construcții. Suprafața de pământ alocată unui fermier chinez este de 0,6 ha, în timp ce un fermier american posedă în medie 100 ha.

În prezent sunt numai 118.755.000 ha de pământ arabil, sau doar puțin mai mult de 900 m2 per locuitor, ceea ce reprezintă mai puțin de 40% din media mondială. Dar și mai îngrijorător este că aceste resurse limitate se diminuează constant.[5]

Premierul Wen Jiabao a avertizat în martie 2007 că, dacă pământul arabil va scădea sub 120.600.000 ha, China nu va mai putea să se hrănească[6]. Probabil din această cauză, Beijingul încurajează companiile chineze să cumpere pământ arabil în alte țări, în special în Africa și America de Sud, ca o modalitate de a garanta securitatea resurselor alimentare domestice.

Terenul arabil existent este afectat, în proporție de circa 40%, de degradare produsă prin eroziune, fertilitate redusă, schimbarea acidității, secetă, inundații și poluare.

Penuria de apă

China suferă regulat de pe urma secetelor. De exemplu, în 2009 s-a înregistrat una dintre cele mai severe secete, nemaiîntâlnite din 1951. Aceste evenimente meteorologice au multiple efecte negative asupra populației, producției alimentare și a creșterii animalelor.

O parte a problemei este faptul că populația s-a obișnuit cu prețuri mici ale apei, ceea ce nu crează stimulente pentru utilizarea mai eficientă a apei. Totuși, cantitatea de apă disponibilă per locuitor în China este mai puțină de un sfert din media mondială. Penuria de apă reduce producția economică a țării cu circa 1,3%, iar poluarea produce pierderi suplimentare de 1%.

Poluarea mediului înconjurător

Peste 10 milioane ha, ori circa 10% din pământul cultivabil al Chinei, este ruinat de poluare. Același fenomen afectează, după cum am scris mai sus, și resursele de apă. O cincime din râurile țării sunt toxice, în timp de două cincimi sunt serios populate. În 2012, peste jumătate din orașele Chinei au avut apă clasificată drept „proastă” sau „forate proastă”.

Aproape două treimi din apele subterane sunt contaminate.

Poluarea a devenit o adevărată frână în calea dezvoltării. Un raport OECD, publicat în iulie 2007, consideră că până în 2020, poluarea din China va produce anual 600.000 morți premature în zonele urbane și 20 milioane de îmbolnăviri ale căilor respiratorii, împreună cu alte probleme medicale, toate conducând la scăderea PIB-ului cu 13%.[7]

Excesul de locuințe

Prea multe şi cu vânzări slabe, la prețuri scăzute. Stocul existent de locuințe construite și nevândute influențează negativ revenirea economică, în special industria manufacturieră şi investițiilor.

Datorii uriașe

Începând din 2009, se acumulează și continuă să crească. În 2014, raportul datorii publice/PIB era de peste 250%, în timp ce raportul datorii private/PIB a fost aproape 200%. Datoriile şi deflaţia întunecă viitorul economic al Chinei.

Exces de capacități industriale, surplus de producție și subutilizare

S-a ajuns până acolo încât oțelul a ajuns să coste aproape cât varza! Asociația Chinei pentru Fier şi Oțel a declarat că în 2013 producția de oțel a fost de 822 milioane tone, cu peste 40 milioane de tone mai mare decât cifrele oficiale publicate de Biroul Național de Statistică. Dacă se va proceda la reducerea producției de oțel, se vor produce serioase perturbări ale sectorului minier şi de transporturi ale minereurilor.

Un sfert din capacitatea de producție electrolitică a aluminiului, 60% din industria de feroaliaje, jumătate din capacitatea de producție a carbidului de calciu, plus alte capacități excedentare din industriile cimentului, sticlei, cărbunelui și textilelor nu sunt utilizate în prezent.

Scăderea productivității muncii și a ratei de creștere economică

În perioada 1991-2010, rata de creștere anuală a productivității în China a fost între 9 – 10%. Dar, începând cu 2011, această creștere s-a redus sub 8%.

În 2014, China a înregistrat cea mai mică creștere economică din ultimii 24 ani: 7,4%. Analiștii prevăd o scădere în continuare a ratei de dezvoltare a economiei chineze și în 2016- 2017, ajungând până la 6,9%.

Ce se va întâmpla din cauza acestor reduceri ale creșterii economice? Povara excesului de capacități/subutilizării industriale va deveni tot mai amenințătoare, tot mai multe fabrici se vor închide și tot mai mulți muncitori își vor pierde serviciul, pe când cei rămași angajați vor economisi cât pot de mult din cauza unui viitor incert. Consumul va suferi în consecință.

Concluzii

Creșterea explozivă a Chinei din ultimii 30 de ani a creat un colos, dar unul ale cărui picioare (geopolitice) sunt deosebit de fragile. Când se vor prăbuși aceste picioare? Nu pot face acum o prognoză, constat doar că scena este pregătită. Există multe lucruri care pot declanșa prăbușirea (abolirea tratatului Bretton Woods, confruntările cu Japonia și Taiwan, o revoluție internă, de tip Piața Tiananmen, răscoale țărănești de tipul Huaxi și Dongzhou, 2005, proteste muncitorești, de tipul Foxconn, 2010 etc.), dar cred că cea mai precisă tranziție va putea fi evaluată atunci când prăbușirea va fi începută.

Cum va arăta viitorul Chinei după tranziție? Probabil va intra în faza Mao 2.0. Se va institui o dictatură autoritară prin crearea unui nou cult al personalității. Xi Jinping va deveni președinte cu P și va vinde o nouă viziune a Chinei. În această viziune, nu-ți trebui să ai creștere economică, nu-ți trebuie nici măcar o slujbă. Tot ce-ți trebuie este doar să fii un chinez mândru, și, pentru a fi mândru, trebuie să crezi în Xi. Poate de aceea Xi a trimis la închisoare așa de mulți oameni cu profil politic vizibil, uneori, chiar condamnându-i la moarte, pe motive de corupție. Președintele Xi își consolidează puterea pentru că este pe deplin conștient că modelul economic chinez este în colaps, și are nevoie de planuri „B” pentru era post-Bretton Woods, fără protecția și securitatea americană a comerțului global.

Este foarte posibil că încă un mit să devină istorie.

NOTE ___________________________________


[1] Izohietă înseamnă o linie care unește, pe hărțile climatice, punctele cu aceeași cantitate de precipitații căzute într-o anumită perioadă de timp. Pe harta Chinei, această linie este aproximativ identică cu Marele Zid în nord, după care trece prin provinciile Gansu și Qinghai către granița cu Tibetul. Zona aflată la sud și est de această linie primește în medie cel puțin 15 in (380 mm) de ploaie pe an, ceea ce o face favorabilă agriculturii. Zona de la nord și vest de această izohietă primește ploaie sub minimumul de 15 in: acolo locuiesc minoritățile (Hu, 胡人, Barbarii), care duc o viață nomadă. De aceea, în ultimele câteva mii de ani, această linie a divizat geografic popoarele Han și Hu unul de celălalt și a fost martora războaielor frecvente dintre ele, în special în perioadele de secetă sau supra-populație.

[2] Constantin Crânganu, 2015, „Sindromul China”. Un remix 2015?

Idem, China, poluarea aerului, încălzirea globală și gazele de șist

[3] Peter Zeihan, 2014, The Accidental Superpower – The Next Generation of American Preeminence and the Coming Global Disorder, Twelve, New York – Boston, 372 p.

[4] Andrew Jacobs, “Dragons, Dancing Ones, Set Off a Riot in China,” New York Times, February 10, 2009. http://www.nytimes.com/2009/02/10/world/asia/10unrest.html?_r=0

Andrew Wedeman, 2014, Unrest, Subversion, Repression and Human Security in China, in Hillebrecht et al. (Editors), State Responses to Human Security: At Home and Abroad, Routledge, p. 25 -43.

[5] Ye Jianping, Zhang Zhengfeng, Wu Zhenghong, 2015, Current use of arable land in China, problems and perspectives (abstract), http://www.agter.asso.fr/IMG/pdf/Introductory_Document_WT54_China_En.pdf.

[6] Robert E. Ebel, 2009, Energy and Geopolitics in China Mixing Oil and Politics  A Report of the CSIS Energy and National Security Program, 72 p.

[7] Jamil Anderlini, 17 iulie 2007, OECD Highlights Chinese Pollution, Financial Times.

Distribuie acest articol

99 COMENTARII

  1. Domnule Crânganu, faceti si o analiza a SUA. Este posibila o impartire a SUA in doua state Nord si Sud (cum fost pe vremea Razboiului de Secesiune/Civil War?

        • conform lui G Friedman si SUA vor intampina pb secesioniste serioase, dar incepand cu 2070-2080, dublate de cresterea puterii Mexicului, deci preconizeaza spre final de secol 21 o posibila „rupere” a SUA in 2, pt ca partea de sud-vest sa revina Mexicului- caci SUA de la ei a si luat-o initial.
          Asta tot din cauze…demografice.
          Insa pana una-alta, cf analizelor Stratfor, SUA ramane (sau de fapt devine) unica super-putere a sec 21.

          • Sa nu uitam ca la incepeutul anilor ’90 George Friedmann profetea un viitor razboi SUA-Japonia din cauza ca japonezii urmau sa preia controlul economiei americane pana prin 2005 si apoi sa depaseasca SUA ca PIB nominal pana prin 2010. Daca omul ala n-a fost capabil sa profeteasca pe 20 de ani, cam cat de credibile or fi profetiile sale intinse pe 100 de ani?! Am citit cartea sa „The next 100 years” si marturiesc ca m-a binedispus :-) :-) :-) E trist cand excesul de eruduitie si ingamfare il face pe om sa-si piarda orice urma de bun simt in judecarea realitatii inconjuratoare.

            Nu-i cred pe futurologi pentru ca n-am vazut niciunul care sa fie capabil sa nimereasca fie si macar pe aproape.

            P.S. : Aia cu cresterea puterii Mexicului si inghitirea SUA e profetita de la Lenin incoace de toti ratatii socialist/comunisti carora aste e singura speranta ce le mai lumineaza vietile triste :-) :-) :-)

            • Eu m-am oprit din lectura pe la 2050, ca mi se parea ca-mi pierd timpul. N-as zice ca Friedman este socialist.
              Trebuie remarcat totusi ca e mai aproape in ce priveste Ucraina. Partea cea mai interesanta este cred cea referitoare la factorii care influenteaza demografia, in special in societatea occidental.
              Felicitari dnului Cranganu! Lectura articolelor sale este intotdeauna foarte interesanta si utila!

            • Eu am avut surpriza sa traiesc unele transformari previzionate de Alvin Toffler, in „Socul viitorului”. Nu i-as pune pe toti futurologii in aceeasi oala…

            • Insa in cartea de care spui, scrisa prin 2009 parca, scrie ceva legat de faptul ca Rusia va incepe sa se manifeste agresiv si sa incerce sa isi recastige atat din teritoriile pierdute prin destramarea URSS cat si din sfera de influenta. Si ca va recurge la crearea de zone tampon si zone tampon la zone tampon, impingand pb cat mai spre vest. Acum, daca ati mai citit stirile de vreo 2 ani, de prin 2014, Rusia exact asta a facut cu Ucraina si Crimeea. Si o face si cu Moldova (e drept ca aici reusesc si moldovenii sa isi faca singuri probleme),plus razboi informational, plus inflitrari, plus alte mijloace (atacuri cibernetice etc) prin alte tari.

              Si mai scrie ca Rusia se va amesteca si in Orientul Mijlociu in incercarea de a abate atentia SUA si UE de la ce fac in Europa de Est. Apoi, in 2009 nici nu incepusera „primaverile arabe”, nici razboiul civil din Siria, dar uite ca Rusia e de ceva vreme f.f.f. activa pe acolo, prin Siria si incearca sa „reintre’ in clubul puterilor majore.

              Nu stiu daca se va intampla cu MExic asa, dar cu Rusia/Ucraina si Siria a nimerit-o de minunte Mr Friedman.
              Legat de demografie nu ai cum sa nu ii dai dreptate. si dl Cranganu vad ca sustine cam la fel, teoriile prezentate si de Friedman. Acum vad ca si cu China la fel. Aaa…si apropos de China, tot in cartea asta scrie ca in cazul Chinei pb majore vor incepe cand va incetini cresterea (deci nu scadere economica). Ceea ce se intampla deja din 2015 si dl Cranganu iarasi suprinde si dansul.
              Deci, concluzionand, in ce priveste viitorul apropiat, Friedman a nimerit-o destul de bine. Sa faci totusi „profetii’ intr-o lume asa instabila ca acea de acum si sa se si intample aproape tot ce ai scris, chiar si pe un orizont de 5-10 ani, e totusi o realizare, nu credeti?1
              PS: cum zice si un alt comentator, nici mie nu mi se pare ca Friedman ar fi socialist…

            • Rusia e de vreo 200 de ani f.f.f. activa pe acolo prin Orientul Mijlociu. Englezii spuneau că ruşii se confruntă cu ei în Marele Joc :P

  2. Se vorbeste foarte mult despre China. Marturisesc ca articolul dl Cranganu aduce si lucruri care nu le stiam, desi cunosc bine China si cultura chineza. Articolul spune prea putin din cea ce este astazi China si politica ei. Poate este o anumita viziune americana, cu o nota de dispret fata de cea ce a realizat aceasta tara in ultimii 20 de ani. Cred totusi ca politica chineza este foarte prudenta si a reusit acolo unde nimeni nu dadea sorti de izbinda. Si India este o tara mare si totusi se vorbeste mult mai putin comparabil cu China. India este o tara mult mai bogata prin geografie,natura si minerale si totusi are o populatie foarte saraca. Este important pentru guvernul chinez ca oamenii sa aiba un loc de munca. Realizarile tehnice chinezesti sunt tot mai aproape de performantele occidentale. Din acest punct de vedere sunt mult mai optimist decit autorul articolului in privinta viitorului acestei tari.

    • Vă aduceți aminte de Iugoslavia de pe vremea lui Tito? Realizările ei erau ”tot mai aproape de performantele occidentale”. Însă națiunea sârbă avea rezervat de facto un rol conducător în cadrul federației, celelalte naționalități și republicile componente erau menținute sub control prin forță militară, iar asta avea să ducă în cele din urmă la dezastru.

      • @Harald Pe ce va bazati cind faci comparatia? Ce realizari tehnice de virf au avut sirbii? Nu am vrut sa trezesc sensibilitati, asa ca am spus „aproape” dar se poate compara TGV cu CRH380? Ati auzit de Three Gorges Dam? Nu vreau sa continui…sa nu creez discomfort…
        In facultate am avut coleg un chinez. Membru de partid cu deschidere spre afaceri de atunci. Aproape a fost exclus din partid pentru asta. L-am intilnit in urma cu citiva ani. Are peste 14 mii de angajati. Este unul din miliardarii Chinei. Satisfactia lui este sa dea de lucru, sa creeze bunastare concetatenilor . Mi-a reamintit conceptia romaneasca: sa faci un copil, sa faci o casa si sa plantezi un copac. Prea putin nu-i asa?

    • @ 3φ – pe hârtie. economia chineză arată nemaipomenit: producție nemaivăzută, exporturi nemaivăzute. Pe teren, realitatea e pic mai nuanțată. De exemplu, Xerox și Dell își fabrică imprimantele laser în China. Sunt uzinele lor, producția lor, valorificarea e a lor și banii tot ai lor, în cele din urmă. Ai lui Xerox și ai lui Dell that is. Nu ai chinezilor.

      Muncitorii din acele fabrici sunt chinezi, producția apare în statistici drept producție a Chinei, iar exporturile din statistici sunt tot ale Chinei. Cât valorează statistica în condițiie astea? România are exact aceeași problemă cu fabricile germane de componente auto. De asta există în statistici creștere economică, în timp ce oamenii nu simt acea creștere în niciun fel.

  3. Nu stiu de unde atata ura disimulata in „geopolitica” in privinta modelului de succes chinez!China este pe primul loc in lume in ceea ce priveste potentialul hidroenergetic amenajabil si are o capacitate instalata in hidro care depaseste tarile de pe locul 2 si 3(brazilia si Canada) Resursa apa potabila pe cap de locuitor este egala cu a Angliei!La precipitatii este pe locul 4 in lume !In ceea ce priveste economia sa ii facem un desen domnului geopolitic: 7,4% di 18.000 miliarde dolari in 2015 reprezinta 1,300 miliarde fata de 8% din 12.000 in 2011ceea ce reprezinta 960 miliarde dolari!Aud ? Dar vorba aia din statistica:pick a number, any number!
    A proposito,yuanul a devenit valuta forte daca nu stiati!sa vedem ce” picioare de lut „are China : cu 1 milion de soldati mai multa armata ca SUA v, cu 1000 de avioane de ultima generatie mai mult ca SUA ,cu 100 de submarine de ultima generatie mai mult ca SUA ,doar la port avioane sta mai prost dar recupereaza rapid!America are o datorie publica de 25000 miliarde dolari,China are o rezerva de 4.000 miliarde dolari !Deci cum stam? In SUA nu s-a mai construit o uzina,o fabrica ,o hidrocentrala de 20 de ani!Sunt prea multe?Intrebati-va !

    • China are mai multa capacitate instalata in hydro decat Brazilia + Canada !Adica 250 GW fata de 86+80=166GW Putem pune si SUA cu 79GW si tot China are mai mult:)))

    • bombardiere, submarine mai multe ca SUA?!
      de unde va luati dom’le statisticile astea?
      In primul rand SUA cheltuie pe inarmare mai mult decat toate celelalte tari la un loc. Si vb de o cheltuiala masiva care tine de prin anii 40, adica de peste 75 de ani, deci sunt si niste acumulari imense, de infrastructura militara, capacitati, logistica, strategii, nu doar de „fiare”. Faceti aceeasi eroare ca sovieticii pt care conta cantitatea si numarul de arme (tunuri, tancuri, rachete, etc) dar mai putin celelalte bunuri muuult mai valoroase -cele intangibile si vb aici de cele intelectuale, de proceduri, de strategii, planuri, etc etc plus resursa umana mult mai bine pregatita si motivata.
      In caz de razboi, cantitatile de arme fac doar pt inceput diferenta, o natiune f bine organizata reuseste sa produca cantitati imense din orice tip de armament intr-un timp f scurt (si aveti ex Germaniei si Japoniei in WWII Germania chiar si sub bombardamente intense si-a sporit productia de razboi si a accelerat crearea rachetei V2).
      China e de abia la inceput in acest proces de acumulare de „valori intangibile” in aproape orice, in afara de cultura. Si in armata si afaceri si ce mai vreti voi.
      In al doilea rand, la nr de submarine, SUA e inca nr 1, mult peste China. La fel la nr de portavioane, crucisatoare, distrugatoare etc. Practic are toate oceanele sub lupa. Stiti ca a primit de la UK aproape toate bazele lor maritime in schimbul ajutorului dat in WWII?
      In al treilea rand pe viitor va conta f. mult cine „are” spatiul. Deocamdata e cam la americani.

      Nu e nicio „ura americana” pe China, chiar ar fi bine ca aceste mari puteri demografice-China, India sa prospere, intr-un mod inteligent si durabil (ca pana una alta, poluarea incepe sa faca ravagii in ambele), pt intreaga omenire.

      • De fapt pentru sovietici conta puterea de foc. Sau, cum spuneau profesioniştii (Field Artillery Journal), la vârful puterii lor în anii 1970, Armata Sovietică era o armată de artilerie care avea, cu totul întâmplător, nişte tancuri şi infanterişti. Pentru a se asigura anihilarea unui singur obiectiv mic (o piesă de artilerie inamică), regulamentele cereau să fie folosite 200 de proiectile de 152 mm. Suficient ca să umple un camion.

        Ceea ce se spune mai puţin în zilele noastre, fiindcă e sensibil politic, e faptul că în punctul cel mai „cald” din Războiul „Rece”, cam pe vremea crizei din Cuba, comandanţii militari din NATO nu credeau a fi posibilă respingerea pe cale convenţională (două armate care trag una în alta) a unei ofensive sovietice la graniţa Blocului Estic. Astfel încât dacă s-ar fi ajuns la război deschis, s-ar fi folosit armele nucleare tactice. Ceea ce însemna bombardamente nucleare din partea aviaţiei şi marinei şi artileria nucleară / minele nucleare din partea armatei. Destul ca să prefacă în cratere radioactive nodurile de cale ferată din Polonia, împreună cu cea mai mare parte din marile oraşe poloneze. Şi din celelalte state estice, dar culoarul prin care sovieticii îşi transportau cea mai mare parte din materiale era acesta.

  4. „Teritorii tampon ne-chinezești care înconjoară partea centrală: Tibet, în sud-vest; Xinjiang, în nord-vest; Mongolia interioară, în nord; și Manciuria, în nord-est. …Jumătate din populația Chinei de 1,35 miliarde locuiește aici.” – în Manciuria chinezii sunt 90%, în Mongolia Interioară 80%, în Xinjiang 40%, în Tibet oficial 10%, neoficial 30%. Aceste regiuni au împreună cam 150 milioane de locuitori. Adică 12% din populaţia Chinei, nu jumătate.
    China a abandonat anul trecut politica unui singur copil:
    http://www.nytimes.com/2015/10/30/world/asia/china-end-one-child-policy.html
    Creşterea economică preconizată pentru 2016 de 6,9% (sau 6,7% după estimările Băncii Mondiale) este în continuare una dintre cele mai mari din lume. De comparat cu creşterea preconizată pentru SUA, de 2,7%:
    http://www.bloomberg.com/news/articles/2016-01-06/world-bank-sees-global-growth-sputtering-along-amid-china-slump-ij392sat

    • în Manciuria chinezii sunt 90%, în Mongolia Interioară 80%, în Xinjiang 40%, în Tibet oficial 10%, neoficial 30%. Aceste regiuni au împreună cam 150 milioane de locuitori. Adică 12% din populaţia Chinei, nu jumătate.

      Ați inclus și pe cei care nu sunt chinezi Han, ci populații Hu (adică, barbari, conform istoriografiei chineze)?.

  5. Recunosc ca am aflat de la dumneavoastra informatii pe care nu le stiam despre China.Exista insa o vasta literatura despre perspectivele chinei despre care se spune ca va depasi economic,militar,financiar puterea Americii intr-un timp mai degraba scurt decat intins pe multe decenii.Sunt o multime de economisti,geopoliticieni,militari de rang inalt,chiar Departamentul Agriculturii american care prognozeaza asta.Stiu ca G. Friedman a scris in 2009 o carte interesanta in care prognoza ca America isi va pastra preeminenta in secolul 21 dar recent chiar si Stratfor si-a revizuit prognoza privitoare la SUA spunand ca preeminenta america va rezista doar o generatie.De altfel evolutia Chinei a contrazis opiniile si predictiile celor care spuneau ca se va dezmembra pana in 2015.Dace ar fi dupa dorintele mele as vrea ca America sa ramana superputere globala(singura superputere) cel putin in secolul 21 datorita contributiei uriase la incheierea a 2 razboaie mondiale,a unui razboi rece,la dezvoltarea pacii si prosperitatii pt un nr urias de pamanteni,la dezvoltarea stiintei si tehnologiei si nu in ultimul rand pt ca este o democratie!Argumentele aduse de dumneavoastra imi dau ceva incredere in plus ca viitorul omenirii nu va fi Chinezesc!Felicitari pt articol si va multumesc ca ati reusit cat de cat sa-mi inlaturati temerile fata de o China revizionista

  6. Am fost în repetate rânduri în China- dar asta nu mă face neapărat o autoritate în domeniu și nici nu duce în argumentația de genul „eu am fost și tu nu” :), întâlnită uneori la români. „China” în linii mari este cel mai vechi stat al planetei, sau să-i spunem cel mai longeviv centralism, cu excepțiile notabile ale perioadelor de anarhie. Să nu uităm că existau examene de admitere în administrație pe vremea când romanii încă erau doar un trib de păstori. Nu-l menționez întâmplător pe Confucius pentru că în linii mari, sistemul actual mi se pare un confucianism cosmetizat. În orice caz, cei care își imaginează ADN-ul comunist al Chinei după experiența noastră europeană, comit o greșeală majoră. Sistemul capitalist, ori mai bine zis un hibrid al lui, coexistă cu un centralism care cere obediență dar nu oferă mai nimic- deci imaginea aceea dogmatică a statului care în schimbul ascultării le asigură tuturor „casă și masă”, nu are corespondent în China actuală.
    După cum bine știm, realizările istorice ale Chinei sînt departe de a fi doar de ordinul administrativ. Și chiar dacă din perspectiva noastră „greco-romană” sînt multe lucruri care nu ne sînt pe plac, tocmai formarea multora dintre noi sub semnul acestei prejudecăți vesto-centrice împiedică de multe ori o analiză un pic mai echilibrată. Un lucru pe care îl evidenția Toynbee, comparând India cu China, este orografia favorabilă celei de-a doua, spre deosebire de prima. Istoria Chinei, dezvoltarea ei, sînt imposibil de separat nu doar de natura fluviilor cât și de imensele eforturi pentru a le îmblânzi. Nu întâmplător, Raymond Aron a conceput termenul de mod de producție „hidraulic”, referindu-se la enormele lucrări de amenajare pentru navigație sau irigație. Dar, în spiritul aceleiași voințe imperiale, și azi sînt milioane de oameni care au fost zvârliți din casele și de pe pământul lor, pentru a face loc imensului baraj și lacului de acumulare al celor Trei Defileuri. Simpatia mea este pentru poporul chinez și mai puțin pentru stilul puterii de acum, deși este foarte ușor de recunoscut unde își are obârșia. Apropierea între împăratul Qin Shi Huang și Mao este infinit mai mare decât a oricărui dictator european cu străbunii lui imperiali (în fine, poate Stalin și Ivan Groznâi fac o excepție :)).
    Sînt cred încă în jur de jumătate de miliard de chinezi care trăiesc cu mai puțin de doi dolari pe zi. Este o imensă provocare de a încerca să scoți o populație mai mare decât a Europei din cea mai neagră sărăcie. Și totuși, orice am face și am spune, perioada care a urmat noilor politici implementate de Deng Xiaoping a schimbat viața unei mase colosale de oameni. Memoria colectivă chineză este îmbibată nu doar de amintirea împilărilor nipone cât și de faptul că ori de câte ori a căzut în anarhie, pierderile de vieți omenești și distrugerile de bunuri au echivalat sau chiar depășit marile războaie ale Europei. China mai are memoria unei constante umiliri la cheremul puterilor occidentale ale vremii. Nu am putut purta discuții politice cu interlocutorii mei, pentru că de fiecare dată am constatat acea reticență ale cărei cauze mi le aduceam prea bine aminte din proprie experiență. Chinezii sînt însă extrem de patrioți și cred că între anarhie și genul de conducere pe care o au acum, o vor prefera multă vreme pe a doua. Dacă PCC se va metamorfoza sub culorile naționalismului, cred că va rămâne în continuare într-o formă sau alta forța politică conducătoare. Să nu uităm cât a luat Taiwanului pentru a se emancipa cât de cât de tutela Kuomingtang. Și sincer, nici acum nu-mi este limpede dacă viitorul va aparține liderilor comuniști chinezi care combat corupția (cu evidente motive de luptă politică), ori a celor care trebuie să convingă marea majoritate a populației că este OK ca familia unui activist să conțină miliardari. Într-un univers crescând capitalist (chiar dacă acum avem un hibrid), cred că a doua alternativă are mai mari șanse de reușită.
    Teritoriile „tampon” de care pomeniți, ar merita un tratament aparte. Spre o pildă, unicul motiv pentru care avem Republica Mongolia, este expresia slăbiciunii statului chinez după revoluția lui Sun Yat -sen în fața bolșevicilor. Pentru chinezi, Mongolia (interioară sau exterioară) este la fel de „integrată” pe cât sînt fostele teritorii hispanice din sudul și vestul Statelor Unite. Sînt zone cu trăsături culturale aparte, dar nu supuse unei labilități care să ducă la destrămare la cel mai mic șoc centrifug. Cum se spune, „might doesn’t make right”, dar din punctul de vedere chinez, nu se pune problema de a pleca de acolo mai mult decât cea a Americii de a returna teritoriile dobândite de la Mexic (sau să le spunem hispanice, dat fiind că s-au separat progresiv de administrația spaniolă înainte de a fi „amalgamate” în Statele Unite).
    Cum spuneți, lipsa de apă este o problemă. Supra-exploatarea ei este altă problemă, tipică atât Chinei cât și Indiei. Siberia are resursele necesare în vreme ce China dispune de fonduri, know-how și populație pentru o deplină colonizare. În ce măsură acest „match made in heaven” va fi rezolvat pașnic sau nu, se va vedea. Nu mi se pare că Putin îl ia foarte în serios, cu atât mai mult cu cât și-a izgonit clienții occidentali pentru hidrocarburi, rămânând „la mâna” unui potențial adversar principal. Contrar propagandei moscovite, Vestul ar prefera să continue să cumpere pașnic aceste resurse, la un preț negociat și nesupus fandasiilor unui dictator. Dar o Chină supra-populată (cu ceasul demografic resetat spre creștere) și lipsită de apă, cred că reprezintă o perspectivă care ar merita mai multă atenție (și mai puțină ostilitate față de Vest).
    Ca și Japonia, China este profund dependentă de importul de materii prime. Ca și Japonia în al doilea război mondial, orice amenințare asupra acestor căi navale poate întări paranoia tipică naționalismului și duce la un conflict deschis. Poate imaginea acelui Drum al Mătăsii redeschis, este mult mai mult decât o opțiune de natură economică. În același timp, China este de departe marea putere care domină lumea a treia din punct de vedere economic. Creditul ieftin, programele de ajutorare economică și construcție, dar mai ales totala indiferență față de sistemele politice locale (oricât ar fi de suspecte unui occidental), fac din China cel mai redutabil adversar în acest nou sistem paracolonial. Cum vor reuși chinezii nu doar să-și asigure căile strategice de comunicare dar și originea resurselor naturale, rămâne iarăși un mare semn de întrebare. Pentru noi pot fi doar dictatori odioși dar pentru ei sînt parteneri comerciali de prim rang și prin urmare este posibil ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să-și manifeste ceva mai tangibil „nervozitatea”.

    • Un lucru pe care îl evidenția Toynbee, comparând India cu China, este orografia favorabilă celei de-a doua, spre deosebire de prima. Istoria Chinei, dezvoltarea ei, sînt imposibil de separat nu doar de natura fluviilor cât și de imensele eforturi pentru a le îmblânzi.

      Am mai întâlnit și într-un comentariu mai vechi al dvs. această apropiere intimă dintre orografie (favorabilă sau nu) și caracteristicele sistemelor hidrografice (fluvii, râuri, lacuri etc.).

      Pentru a evita orice posibilă confuzie, iată definițiile corecte ale orografiei și hidrografiei:

      OROGRAFÍE s. f. Parte a geografiei fizice care se ocupă cu descrierea, clasificarea și studierea formelor de relief ale uscatului.

      HIDROGRAFÍE s. f. 1. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul apelor de suprafață dintr-o regiune. ♦ Totalitatea apelor curgătoare și stătătoare ale unei regiuni. 2. Știință care se ocupă cu elaborarea hărților marine. ♦ Totalitatea hărților care reprezintă o mare sau un ocean.

        • Stimate domnule Andrei A,
          Recunosc ca m-a atras titlul articolului, insa repede am luat pixul pentru a nota numeroasele argumente ale autorului cu care nu sunt de acord, intamplator cunoscand destule despre geopolitica, istorie, geografie etc. Civilizatie chineza este, sau a fost multe secole, peste oricare civilizatie a lumii, si pe buna dreptate se poate afirma ca atunci cand chinezii scriau piese de teatru sau tratate de filosofie, europenii traiau in pesteri, iar stramosii americanilor in copaci. Evident ca cine cunoaste istoria Hong Kong-ului, spre exemplu, intelege tendinta normala de reintegrare la China si nu de secesiune. Cred ca mai degraba Texasul ori California se vor separa de SUA, decat teritoriile nordice ori sudice de China centrala. Oricum, recunosc ca raspunsul domniei voastre l-am vazut mai degraba ca pe un articol. Pertinent.

  7. Aș adăuga și alte elemente.Politic,China este un stat comunist.Relațiile economice capitaliste care au fost implementate în China(de partidul comunist…) se vor întoarce,mai devreme sau mai târziu,contra ordinii politice actuale.O parte din chinezi au început să simtă gustul vieții bune și chiar al libertății.În caz de prăbușire economică,în China va fi un cataclism socio-politic care va mătura regimul comunist.Situația va fi cu atât mai dură cu cât sunt multe provincii anexate prin forță(de ex.Tibetul,dar și altele).Să nu neglijăm nici factorul extern.China este urâtă în Asia de cam toată lumea:Rusia,India,Japonia.
    Prăbușirea Chinei este inexorabilă.

    • Citatul care ar trebui luat în seamă în primul rând:

      „Există, apoi, o altă problemă demografică în China: povara populației rurale, care, cu cele 740 milioane, reprezintă circa 56% din total. Locuitorii de la țară au un venit anual de circa $690, ori 30% din cât câștigă un orășean. Cum să păstrezi pe țărani și orășeni (rezonabil de) fericiti”

      Anual. 2800 de lei. Sau, pentru cine e mai norocos să aibă un serviciu cu carte de muncă în mediul urban, vreo 9200 de lei. În aceeaşi frază cu ideea de a fi fericit.

      Dacă la noi se spune că eşti muritor de foame cu salariul minim pe economie, unul care câştigă de vreo 5 ori mai puţin nu prea şi-ar permite să se creadă fericit. Cel mult cam pe unde ar fi unul din Valea Jiului de la noi, rămas cu ajutorul de şomaj.

      Dar la noi asta se întâmpla câtorva mii de oameni, care şi-au căutat norocul altundeva, după căpşuni. 740 de milioane de flămânzi care nu au unde să se ducă reprezintă ceva mult mai rău.

      • Cred ca intelegeti gresit pentru ca faceti o comparatie gresita. Niste colegi au facut anul trecut un studiu pe piata chineza, inclusiv petrecut o saptamana fiecare cu cate o familie din mediul rural din zone diferite. La sfarsit s-au adunat si au analizat ceea ce au vazut.

        Da, sunt saraci, dar nu atat de saraci pe cat ii credeti. Intr-o zona in care se traieste cu 2$ pe zi sa nu credeti ca asta inseamna 1 BigMac, ca sa puteti compara direct; in acest caz rata de schimb valutar nu spune nimic despre puterea de cumparare care e in realitate mult mai mare: cand traiesti cu 2$ pe zi cumperi un Big Mac (echivalentul in mancare locala) cu 10 centi. Daca recalculati veniturile dupa puterea de cumparate cei 2$ pe zi ajung la 10$ sau mai mult. Se apropie de satele din Romania.

        Asta inseamna ca nu isi permit sa cumpere Playstation 4 din cauza cursului nefavorabil, dar nu inseamna ca mor de foame. In Romania se intampla acelasi fenomen, dar mai redus: costul vietii in Bucuresti e mult mai mare decat intr-un sat la 100 km distanta, chiar si de 2 ori mai mare, in China diferenta e mult mai mare.

        • În principiu e adevărat ce spuneți, la țară se poate trăi și fără bani. Mai crești un porc, mai faci barter cu vecinul, îi dai 3 găini pentru un sac de orez sau care o fi cursul de schimb al momentului etc. Dar dacă vrei să te iei la trântă cu lumea întreagă, atunci ai nevoie de bani adevărați. Tehnologia modernă costă bani și asta a fost valabil întotdeauna.

          China a prins o perioadă extrem de favorabilă în ultimii 25 de ani, firmele occidentale au adus o grămadă de bani și de tehnologie și au plătit diverse fără să se uite la bani, fiindcă oricum era de 5 sau de 10 ori mai ieftin decât la ele acasă. Însă perioada asta s-a cam încheiat. Chinezii nu inovează nimic, ei doar copiază. Și ca să aibă ce să copieze, trebuie să fie mereu rămași în urmă, asta e drama copiatului.

  8. M-am bucurat sa vad ca seria aceasta de articole continua la acelasi nivel. Va multumesc si va felicit domnule Cranganu.

    Citeva mici comentarii:

    1) Stiu ca dv. insistati pe tema resurselor naturale, in aceasta serie, insa eu unul consider ca problema datoriilor uriase din China (guvern, populatie si firme) este factorul cel mai important la ora actuala.

    Din cite am citit, inteleg ca acel guvern a reusit „performanta” sa creasca datoriile totale de la 1 trilion (1000 de miliarde) dolari in anul 2000 la cca 28 de trilioane in anul 2014. Adica de 28 de ori in 14 ani! Lucrul acesta este garantat sa explodeze, mai devreme sau mai tirziu, impreuna cu restul lumii, unde datoriile au crescut fenomenal, chiar daca nu in acelasi ritm. Nimeni nu poate prezice rezultatul final.

    http://www.bloombergview.com/quicktake/chinas-debt-bomb

    2) Alocarea aberanta de resurse.

    In legatura cu cele mentionate de dv. in articol – locuinte construite aiurea, combinate siderurgice supradimensionate etc – mi-am amintit de o statistica absolut coplesitoare: China a folosit in ultimii TREI ani mai mult ciment decit a folosit America in ultimii O SUTA! Vedeti figura din articolul de mai jos:

    http://davidstockmanscontracorner.com/slouching-toward-the-dark-side/

    3) Rata de crestere economica.

    Statisticile legate de economia chineza sunt publicate de guvernul comunist chinez. Ca atare eu unul nu le dau crezare. Poate au crescut mai putin, in ultimul deceniu, sau poate mai mult. Poate ca acum cresc mai mult sau mai putin decit se arata oficial. Dar eu cel putin nu consider ca acele cifre sunt de incredere. Pina si in America, unde exista mult mai multa transparenta, guvernul manipuleaza aceste statistici, dara-mi-te in tara unde s-a inventat contabilitatea cvadrupla (un set de acte pentru fisc, unul pentru investitori, unul pentru sotiile sefilor si unul real!).

    Cu stima,
    Octav

  9. Oricat de discutabile sau nu ar fi geografia si geopolitica in ciclurile popoarelor, fie ca este vorba de ciclul etnic (biologic) sau ciclul istoric (politic), ar trebui sa observam ca din ambele puncte de vedere China ni se infatiseaza ca un urias care nicidecum nu sta pe picioare de lut. Dupa suprafata uscatului, China este ca marime a doua tara din lume, dupa Rusia, iar dupa cea totala ocupa locul 4, dupa Rusia, Canada si SUA. Apa, care a jucat un rol dominant, de cele mai multe ori, in suprematiile puterilor maritime ale trecutului, este si ea prezenta in geografia si geopolitca Chinei. Dar, alaturi de geopolitica (1), China mai dispune de argumentul zdrobitor al demopoliticii (2), al numarului populatiei (din cate stiu, a inceput o flexibilizare a politicii unui singur copil, se admite selectiv, in functie de caz, si al doilea copil). Indraznesc sa spun ca o ordine mondiala in care pozitiile de putere, implicit de distribuire, redistribuire si consum, exclud sau nu cuprind criteriul proportiilor dupa suprafata si populatie, ridica mari indoieli de validare. Cu siguranta, lui Dumnezeu ii plac tarile cu populatie mare (l-am “parafrazat” invers pe McCain, care spunea ca lui Dumnezeu ii plac batalioanele mari), pentru ca acolo exista si multa munca. Dar China mai are si alte argumente, cum ar fi confucianismul si budismul (3), asemanatoare cu crestinismul prin iubirea oamenilor si a vietii, omogenitatea rasiala (4), constientizarea (crescanda) a unitatii euroasiatice (5) – se vor intelege in cele din urma cu japonezii, vietnamezii scl -, a armoniei contrariilor yin-yang, principiu pe care il remarcam in intregul tesut social si politic, incepand de la familie (barbat-femeie) si pana la sistemul politic si economic (unipartidism politic-pluralism economic / capitalism-comunism etc). Si mai este ceva, China este abia la inceputul afirmarii sale ca mare putere. Mai are multe de aratat, inclusiv in oferta de idei noi in materie social-politica –vs ideile uzate, care si-au atins limitele si urmeaza sa fie scoase din uz. Este credibil sa presupunem, sper, ca la dimensiunile chineze atat de multe si de mari este nevoie si de un timp pe masura pentru a atinge plenitudinea. Cel putin un secol sau cat a mai ramas din cel in curs, daca nu doua secole si ceva, cat le-a trebuit americanilor. Desigur, nu suntem oracole, e vorba de un exercitiu de gandire, doar istoria confirma sau infirma…

    • „…… se vor intelege in cele din urma cu japonezii, vietnamezii scl -…”. Asta eu nu o cred. China nu o sa uite niciodata ce a insemnat Japonia pentru ei. Resentimetele vor fi „acolo” mult si bine. In fiecare an citesc pe undeva ca autoritatilor Japoneze li se cer sa-si prezinte scuze pentru victimele facute in timpul ocupatiei. E ca si cum ai zice ca Israelienii si Arabii „maine” o sa fie „pretenari” pe viata. Sa tinem cont si de faptul ca, aspirand la titlul de mare putere conomica si militara, China trebuie sa-si arata muschii, altfel ce rost sa fii mare putere militara, daca nu o stie nimeni? Unde isi arata muschii? Pai pe langa ei pe-acolo in primul rand, adica pe la vecini si deja sunt revendicari si de la Vietnam si de la Japonia, Taiwan etc. Este imposibil sa nu intre in conflict (indiferent de ce tip de conflict) cu acesti vecini, pe masura ce-si revendica statutul de putere militara. Cineva mai sus enumera avionele (de ultia ora, secunda etc), submarinele, numarul de soldati (si ei de ultinma ora) ale Chinei. Pai ce o sa faca (,) China cu ele?… Mai construiesc o insula pe-aici pe-acolo etc… Nu ar fi facut aceste gesturi daca ar fi vrut sa se indrepte spre o „fratie” utopica intre vecini.

      Indiferent ce o sa se intample cu China sau USA, cand o sa se intample, o sa afecteze si restul lumii.

      • Cu vreo 75 de ani în urmă, Preşedintelui Roosevelt i s-a arătat declaraţia de război a Regatului Ungariei (13 dec. 1941) şi el ar fi întrebat aşa:

        – Dacă Ungaria e un regat, de ce nu ştiu nimic de Regele ei?
        – Ungaria nu are Rege, are un amiral.
        – Asta înseamnă că au şi marină?
        – Nu, nici măcar nu au ieşire la mare.
        – Dar pretenţii faţă de noi au?
        – Nu, domnule Preşedinte, au pretenţii doar faţă de România.
        – Şi atunci de ce nu declară război României?
        – Fiindcă sunt aliaţi cu ea.

        :D

  10. sunt un admirator al domnului Cranganu, dar de data asta as relativiza cdle spuse. In primul rind, vorba lui Fermi, e greu sa faci previziuni, mai ales cind e vorba de viitor.
    In al doilea rind am fost de citeva ori in China, chestie care nu ma face specialist, dar ma face sa am o oarecare intuitie feminina.
    1 Specialistii chinezi cu care am lucrat sunt extrem de tineri si setosi de cunostinte. Deocamdata sunt inca timizi si nu se-ncumeta, dar vor razbi, in curind.
    2 Cel mai mare pericol in China mi se pare a fi ruptura iminenta intre o parte a poporului f. bine calificata, ambitioasa si pe cale a se-mbogati, si cealalta parte, f numeroasa, ramasa in urma cu 100 de anu.
    3 Personal nu vad dezvoltari „nationale”, „statale”, ci mai degraba stratificarea lumii in acei putini,sa-i numim elite, si cei multi, sa-i numim pulime, indiferent de nationalitate si geopolitica. In acest sens multi chinezi vor lua parte la ospatul mondial.

    • ” pulime” ? … e un termen pe care ar trebui să-l învăț. Foarte sugestiv. Cu adevărat românesc.

      Foarte elaborată postarea dumneavoastră. Termenul ” pulime” îi oferă o notă distinctă, elegantă chiar.

      • @ Deceanu Ovidiu – termenul provine din repertoriul lui Adrian Năstase. Îl folosea pe vremea când lui i se spunea Însuși (cu majusculă) și avea portretul pe perete în fiecare prefectură.

    • Eu nu aş fi prea entuziasmat când o parte a populaţiei e tânără, bine calificată, ambiţioasă şi pe cale de a se-mbogăţi.

      Pe vremea bulei imobiliare de la noi, populaţia aflată de cealaltă parte a rupturii căpătase foarte multe idei legate de Vlad Ţepeş, spânzurare şi decapitare, legea Sharia şi alte delicateţuri. Dar la noi se mulţumeau să le scrie, în timp ce chinezii au demonstrat de 5 ori în secolul 20 şi de mult mai multe ori în secolele trecute că ştiu să pună teoria în practică.

  11. Grâu vs. Orez

    sau de ce Ilie Moromete avea timp să discute politică în poiana lui Iocan

    Sistemul agricol din nordul Chinei necesită puțin comerț și mult mai puțină inovație tehnologică. El depinde de munca fizică de masă.

    Chiar și produsul alimentar tradițional al Chinei (orezul) se încadrează în acest pattern.
    Să considerăm exemplul unui țăran european (poate fi Ilie Moromete) și al unuia chinez.

    Pentru cultivarea grîului, Ilie Moromete are nevoie doar să semene, să secere și să treiere. Restul timpului și-l poate petrece cu alte activități (inclusiv șuete politice la fierăria lui Iocan).

    Cultivarea orezului este o cu totul diferită activitate. Stratul de orez trebuie pregătit înainte de plantare, plantarea se face spic cu spic în cuiburi de argilă special pregătite ca să poată menține apă, apoi totul se inundă, se fertilizează, se drenează, se inundă din nou, se golește și se usucă, se recoltează spic cu spic, se treieră o dată, se treieră a doua oară, după care se re-inundă și se re-fertilizează stratele de argilă.

    Într-un astfel de sistem agricol, o personă medie – adică, țăranul chinez – nu mai are o voce politică. Puținul timp care-i mai rămâne, după truda cultivării orezului, este folosit de stat pentru alte scopuri „patriotice”. Astfel, China poate construi un Mare Zid sau chiar trei, dar previne acel tip de diferențiere a muncii și acumulării de capital care permite unei culturi să viseze la industrializare.

    Politic vorbind, rezultatul final este un sistem în care autoritățile locale exercită o autonomie așa de mare, încât riscă să dărâme însuși sistemul. Chiar dacă vreodată un lider chinez reușește să ajungă la vârful piramidei locale – sau chiar să comande întreaga Chină – el trebuie apoi să înceapă o bătălie nemiloasă pentru a elimina pe toți cei care au viziuni care contrazic pe ale sale. Considerând cât de fracturatî este China și câte centre de putere există, această situație necesită de regulă întreaga atenție a liderului. Situația aceasta a fost adevarată pentru imperiile din trecut, cât și pentru Mao Zedong, așa cum este valabilă și pentru actualul președinte Xi Jinnping.

    • „Sistemul agricol din nordul Chinei necesită puțin comerț și mult mai puțină inovație tehnologică. El depinde de munca fizică de masă.

      Să considerăm exemplul unui țăran european (poate fi Ilie Moromete) și al unuia chinez.

      Pentru cultivarea grîului, Ilie Moromete are nevoie doar să semene, să secere și să treiere. Restul timpului și-l poate petrece cu alte activități (inclusiv șuete politice la fierăria lui Iocan).

      Cultivarea orezului este o cu totul diferită activitate.”

      Cultivarea orezului se practica de la Yangtze in jos, adica in special in sudul Chinei. In nord e mai frig decit in Romania (cel putin in Manciuria ori in Mongolia Interioara). Cred ca puteti elimina „din nordul” si lasa „sistemul agricol” la modul general …

      • Mi-a trecut prin minte – nu in directa legatura cu cele scrise de dv. – sa va recomand o carte: „The man who loved China”, de Simon Winchester.

      • Încă o dată, mulțumesc pentru atragerea atenției.

        Am introdus o propoziție (Chiar și produsul alimentar tradițional al Chinei (orezul) se încadrează în acest pattern.), care explică mai clar intențiile mele.

  12. Este adevărat că anul trecut China a renunțat la politica unui singur copil. Dar chiar dacă presupunem că, imediat după abolirea acestei politici demografice dezastruoase, rata nașterilor s-ar dubla – ceea ce ar fără precendent în istoria umanității – vor fi necesare, totuși, două decenii până când China va începe să benefizieze de pe urma expansiunii forței sale de muncă. Vor fi două decenii în care populația Chinei va continua să îmbătrânească și să se îndrepte către pensionare, Două decenii în care China nu va avea prea mult consum intern. Două decenii în care modelul economic bazat pe costuri mici și export va continua să domine, cu efectele cunoscute.

    • sunt de acord ca argumentele geopolitice dezvaluie riscul la care e supusa China, dar, mai ales in cazul Chinei, nu ar trebui sa se ignore o caracteristica esentiala, si anume harnicia acsto furnici Pt. ca sa nu uitam furnicile se pot adapta rapid unor conditii geopolitice vitrege.
      Nu cred ca batrinetea unui popor e un mare impediment, atita timp cit populatia virstnica e sanatoasa si activa, cresterea virstei pensionarii, de ex., ar putea aduce rapid citeva milioane de mujici pe piata muncii, degrevind totodata sistemul social.
      Ar fi sistemul american cowboy, fiecare moare in sa!

  13. Sistemul financiar chinez – câteva considerații

    Guvernul chinez limitează drastic ce pot face proprii săi cetățeni cu economiile lor. În loc să permită o multitudine de opțiuni de investiții, așa cum se întâmplă în țările bogate în capital,ca SUA ori Marea Britanie. economiile private sunt canalizate către investiții statale. Concret, sunt foarte puține bănci în China – circa trei sfeturi din toate depozitele bancare sunt păstrate în doar patru mari instituții, proprietate de stat: Banca Agricolă a chinei, Banca Chinei, Banca de Construcții a Chinei și Banca INdustrială și Comercială a Chinei.

    Toate aceste patru bănci au mandate foarte clare. Ele trebuie să utilizeze depozitele cetățenilor pentru a maximiza puterea de acorda împrumuturi economiei naționale per ansamblu. Scopul aceste politici este simplu: maximul de angajări posibile. În timp ce acesta este, tehnic vorbind, un model de împrumuturi, în realitate este un model de subvenționări. Pentru că cetățenii chinezi au așa de puține opțiuni de investiții, băncile au acces la depunerile lor la niște rate ridicol de mici. În consecință, ratele interne ale dobânzilor în China sunt menținute artificial mult sub normele globale și, în mod sigur, mult sub cele care ar fi normale într-o economie aflată la nivelul de dezvoltare a Chinei.

    Distorsiunile pe care acest sistem le creează ne sunt familiare:

    – Sistemul financiar chinez subvenționează prețurile produselor finite. Aceasta scade prețurile produselor chinezești și permite exporturilor lor să „omoare” competiția globală. Normal, aceste prăbușiri ale prețurilor ar forța fabricanții să reducă porducția, dar, în China, profiturile și chiar vânzările nu sunt motivația principală a afacerilor. Doar joburile oamenilor contează, indiferent de alți factori economici.

    – Sistemul financiar chinez subvenționează consumul pentru materiile prime. În fapt, sistemului chinez nu-i pasă dacă barilul de țiței costă $10 sau $100. Totul este plătit cu bani împrumutați, pe care, oricum, nu trebuie să-i plătești înapoi, așa că cererea crește prin acumulare. Cererea chineză este cauza principală pentru creșterile drastice de prețuri în ultimii 10-15 ani, de la cupru la cositor la beton.

    – Când nu-ți pasă de prețuri sau de produsele finite sau de datorii sau de calitate sau de siguranță sau de reputație, creșterea ta economică este cu adevărat impresionantă.

    – China s-a extins economic așa de mult, încât, în unele sectoare, cererea sa a înghițit tot ce-a mai rămas din mărfurile mondiale, forțând companiile sale de stat să se aventureze și să investească în proiecte care, în alte condiții, nu s-ar fi realizat: GNL (gaz natural lichefiat) în Australia, cupru în Zambia, soia în Brazilia etc.

    – În fine, deși ieftin și abundent, capitalul chinezesc nu este disponibil pentru oricine. Pentru că sistemul financiar este controlat și administrat de Partidul Comunist și pentru că liderii locali au așa de multă putere („baroni chinezi”!), există o cârdășie deosebită între bănci și conducerile locale ale Partidului. Această cârdășie canalizează capitalul către fimele locale, afiliate cu prietenii și familiile oficialilor locali, adesea privând firmele mai mici și, de regulă, mai eficiente, de împrumuturile de care ar nevoie pentru dezvoltare. Rezultatul este un sistem care favorizează firmele mai mari care, din punct de vedere al angajărilor, sunt prea importante pentru a falimenta.

    • dle Constantin Cranganu,
      aceste ultime 3 postari ale dvoastra pot fi, o spun fara rautate, drept „mura-n gura” pentru cei ce mai intra in discutii ca amatori crezindu-se profesionisti.

  14. China este o civilizatie atat de veche, incat poate rezista oricarei forme de administrare, cred eu. Dincolo de geografie, clima, relief si altele, cred ca o natiune este definita si de traditie, cultura, spirit si alte aspecte mai putin masurabile, dar importante pentru evolutia acelei natiuni.
    Perceptia mea despre poporul chinez este ca are un cult al muncii, e modest si se multumeste cu putin. Nu mi se pare ca aceste insusiri pot fi ale unui popor sortit pieirii.
    Daca toti chinezii s-ar raspandi uniform pe planeta, unul din 6 oameni de pe strada ar fi chinez. Nu-i putin lucru.
    Inteleg ca, in decembrie 2015, China a renuntat la legea copilului unic si ca acum limitarile se aplica de la doi copii in sus. Nu-i putin lucru.
    In China, se scrie de cel putin 3000 de ani. Nu-i putin lucru.
    Nu poate fi utila nimanui o China ajunsa cu spatele la zid, fara solutii. Ganditi-va, pentru o clipa, cum ar arata lumea cu o China comportandu-se precum Rusia…

    • De obicei, când un sistem tiranic are prea puţine soluţii de a mai ţine lumea prost hrănită recurge la propagandă în favoarea modestiei, sărăciei şi cultului muncii, toate pentru un scop nobil. „Cine ştie să rabde şi să nu cârtească va dobândi împărăţia cerurilor”. Sprijinită de religie sau de o ideologie asemănătoare cu religia.

      Rusia Ţaristă înainte de 1904.
      Uniunea Sovietică între 1933 şi 1956.
      România între 1980 şi 1998-2000.
      Libia în anii 1980.
      Rusia lui Putin din 2011 încoace.
      Coreea de Sud înainte de boomul electronicelor din anii 1970.
      Franţa între 1830-1852, când un anume Victor Hugo le-a dat claselor superioare peste nas tocmai din acest motiv.
      Confederaţia în timpul Războiului american de Secesiune.

      • Sincer sa fiu, nu mi se pare ca vreuna dintre tarile enumerate de dumneavoastra se poate compara cu China. Dar poate nu reusesc sa vad eu destul de adanc.

        Oricat de roze ar parea lucrurile in aliantele globale, intreaga lume e in razboi economic – fiecare cu fiecare. Se lupta pentru resurse, materii prime, piete de desfacere etc. Indiferent cat de roze par relatiile dintre ele, marile puteri economice ale lumii se lupta intre ele. Nu pretind ca sunt specialist, dar, intuitiv, consider ca orice putere economica este redutabila, daca este dublata de forta militara si de populatie numeroasa.

        Tot citesc, in ultimul timp, articole ce profetzesc sfarsitul iminent al UE. Pentru variatie, un articol ce prevede colapsul Chinei este o variatie binevenita. :)
        Sa pastram un ochi si pe India, zic… Vine puternic din urma…

    • Nimeni nu pune China cu spatele la zid fiindca nimeni nu vrea sa piarda banii investiti acolo. Pe de alta parte China se comporta deja ca si Rusia(vedeti povestea cu Marea Chinei de sud si insulele militarizate de China)
      China va invata pe pielea ei ca comunism+ economie de piata nu e combinatia ideala.

  15. Dacă scrutăm trecutul istoric observăm că pe aceeași arie geografică granițele statelor se schimbă în timp. Ca să ne referim doar la anii de după 1989 avem exemple : Germania, Iugoslavia, URSS…Geografiile au rămas aceleași, demografia nu a contat, elementul care s-a schimbat față de trecut a fost diversitatea etnică. În țările nou apărute pe aceeași geografie și demografie, diversitatea etnică a scăzut semnificativ. Germania este un caz mai special dar și acolo avem acum doar germani, nu estici și vestici. Motorul schimbărilor și liantul noilor agregări depopulații pe aceeași geografie și demografie a fost apartenența etnică. Sentimentul apartenenței la o anumită etnie. Aplicând acest model, verificat istoric, la China, un conglomerat de 95 de popoare cu trăsături distincte putem estima că și China va intra în dezintegrare când amploarea sentimentelor de identitate etnică va deveni determinantă în acțiunile social-politice ale cetățenilor ei. Comunismul i-a unit prin ideologia conducătorului iubit și salvator. Epoca actuală prin avântul economic al extinderii piețelor mondiale. Fenomene finite și ciclice. Pot să mai revină, dar pe măsura accesului la informații cetățenii află lucruri care li s-au interzis până acum și care li se par ca ar putea fi și o altă cale de urmat. De exemplu, reinventarea trecutului…care de obicei se transmite prin cultură numai cu fațetele lui …edulcorate. Și care ca orice lucru interzis poartă în el și tentația înfăptuirii…Analizând trecutul se pare că timpul după care se petrec dezmembrările statelor artificial create este proporțional cu numărul etniilor implicate. Pare paradoxal, dar așa este în realitate. Poate și din această cauză decăderea Chinei din forma actuală întârzie. Dar procesul este de neevitat…

    Despre coloși cu picioare de lut, condiționați geografic, este bine înainte de a vorbi trebuie să ne gândim la ….un exemplu parcă făcut special după un proiect cu acest titlu : Marele Zid Chinezesc. E …colosal…e total determinat geografic și demografic(nu putea fi construit decât cu demografia specifică geografiei respective)…și are în compoziție lut, cât cuprinde.
    Cu o astfel de genetică sfidează tot…

  16. Și totuși nu e deloc prima dată în 3500 de ani când ajunge China între cele mai puternice state. De altfel, istoric vorbid, China a fost cel mai mult timp cea mai mare economie și cel mai puternic stat al lumii. După instaurarea dinstiei Han și ulterior.

  17. niste cercetatori au descoperit ca muzicalitatea unei limbi depinde de mediul in care s-a format poporul. De ex. la popoarele care au trait in paduri domina vocalele, vocale care se propaga mai bine in vegetatie. In zonele deschise, de stepa, desert consoanele sunt mai mult folosite.
    Am putea spune ca lb. romana, unde se folosesc mult vocalele s-a format in padure, romanu e frate cu codru, in timp ce ruschii iazic e plina de consoane.

    La chinezi, scrierea f complicata a stimulat formarea rabdarii poporului, celebrele picturi pe bobul de orez.

  18. On 15 August 1971, the United States unilaterally terminated convertibility of the US dollar to gold, effectively bringing the Bretton Woods system to an end.
    CataAsta, CatastrophaL si criza petrolului, OPEC!
    Cred ca la fel ca si la noi, toti chinezii mai trecuti vor fi transformati in legume asistate – eventual vor fi pusi sa faca munca voluntara in mediul virtual – iar pana la sfarsitul secolului populatia totala a Chinei va scadea, iar cealalta Catastrofa, India, va EXPLODA.
    (libertinii aia vor invanda pana si Antarctica lui Pingu!

  19. „Teritorii tampon ne-chinezești care înconjoară partea centrală: Tibet, în sud-vest; Xinjiang, în nord-vest; Mongolia interioară, în nord; și Manciuria, în nord-est. Primele trei sunt recunoscute de Beijing ca regiuni autonome, în timp ce Manciuria este o regine mai mare, formată din trei provincii nord-estice. Jumătate din populația Chinei de 1,35 miliarde locuiește aici.”

    E o confuzie la mijloc. Populatia regiunilor respective e foarte departe de a atinge 50% din cea totala. De fapt pt cineva care a calatorit in provinciile respective si care a studiat inainte geografia lor, afirmatia sare imediat in ochi.

    Altfel apreciez mult articolele dv. cu privire la petrol. Cu privire la viitor totul e destul de speculativ.

  20. În ultimii ani, China a încercat să copie modelul economic american bazat pe consum, ca o încercare de diversificare/îndepărtare de modelul standard, axat pe muncă iefitină și export masiv.

    Cheia de boltă a modelului de consum din SUA este piața imobiliară. Când oamenii sunt proprietarii unei locuințe, ei devin mult mai integrați în sistem. De asemenea, ei cumpără o mulțime de lucruri pentru mobilarea/utilarea locuinței.

    Ideea nu a fost rea. Numai că, în marile metropole ale Chinei, stocul imobiliar este așa de subțire, iar sectorul financiar este așa de umflat, încât s-a ajuns să ai prea mulți bani pentru prea puține bunuri. Asta a condus la situații incredibile, când oamenii din Shanghai, de exemplu, au vândut un mic apartament de 28 m2 pentru $3,5 milioane!. Situația aceasta s-a repetat așa de multe ori, încât există acum un nou cuvânt pentru noua elită chineză, apărută de pe urma situației imobiliare descrise. Li se spune „tuhao”, care, grosier, s-ar traduce prin „proprietar de teren bogat”. Traducerea informală ar fi „Beverly Hill-billy”. Acești oameni, cu o educație mai degrabă elementară, locuind în case infestate cu șobolani, s-au trezit la ușă cu un investitor, plin de bani obținuți prin împrumuturi ușoare, care s-a oferit să cumpere tot blocul de apartamente pentru a-l demola. Astfel, s-au putut obține milioane de dolari pentru un apartament minuscul. Ce fac acei tuhao cu comoara dobândită? Își cumpără un Lamborghini, apoi investesc restul la bursă. 80% din volumul total al tranzacțiilor de la bursa din Shanghai aparține investitorilor de retail, și majoritatea lor investesc bani câștigați din tranzacții imobiliare. Astfel putem înelege de ce există așa de multă volatilitate la bursa locală.

    Cu alte cuvinte, modelul american al consumului nu a funcționat în China: piața imobilară, bursa, orașele fantomă, piața financiară și investițiile neprofitabile sunt toate sudate împreună acum. Fiecare șoc nou a impactat un sector bancar deja slăbit. Modelul bazat pe consum este falit oficial și de aceea, asistăm la plecarea capitalului din China.

    Anul trecut, de exemplu, circa 1.000 miliarde dolari au ajuns în alte țări: 70% au ajuns în SUA, o altă parte în Canada. Există părerea că piața imobilară din Vancouver, de exemplu, este așa de scumpă din cauza capitalului chinez investit acolo.

    • Expresia „tuhao” cu sensul de „proprietar de teren bogat” e mult mai insultătoare în China decât ar apărea la prima vedere.

      Era denumirea în China de dinainte de 1949 a moşierilor bogaţi, foarte conservatori, foarte tiranici faţă de populaţia săracă şi detestaţi cu furie de aceasta. Dacă se mai adaugă şi propaganda comuniştilor de după 1949, sensul expresiei devine dintr-o dată ameninţător.

  21. Adevarul este ca China este un colos, dar nu asta este adevarata problema, ci ca sunt multi, destepti (copiaza tot ce le cade in mana), bine organizati si cred ca le este foame.

  22. Istoric și, uneori, în prezent, „zestrea” geografică a Chinei a creat probleme legate de:

    – Menținerea unității interne în regiunile cu populație Han predominantă.

    Marele pericol în China este o fractură în cadrul națiunii Han. Dacă acest lucru se întâmplă, dacă guvernul central slăbește, regiunile de la periferie se vor desprinde și China va deveni vulnerabilă în fața străinilor care vor încerca să profite de slăbiciunea Chinei.

    O Chină fragmentată este cel mai negru coșmar geopolitic. Invazia japoneză a fost un puternic semnal de alarmă.

    Când Mao a apărut pe scena politică, a urmărit trei scopuri (în afara marxismului). Mai întâi, el a vrut să re-centralizeze China, să re-stabilească Beijingul drept capitală și centru politic. Apoi, el a dorit să elimine inegalitatea masivă dintre regiunile de coastă și restul Chinei. În fine, el a dorit să îndepărteze străinii din China. Concret, Mao a urmărit să recreeze o China Han unită.

    Prima încercare a lui Mao a avut loc în 1927, când a încercat să răscoale orașele mari de pe coastă, dar a eșuat: alianța dintre interesele chineze și puterile străine a fost prea puternică. Atunci, Mao a început Marșul cel Lung în interiorul Chinei, construind o puternică armată țărănească cu care, în 1948, s-a întors în zonele de coastă, a expulzat străinii, a închis China și a re-centralizat-o. Ca rezultat, China a devenit egală, dar egală în sărăcie.

    • China fragmentată dintre 1911-1937 era o adevărată belea. Probabil mult mai rea decât Revoluţia Culturală însăşi.

      Foarte multe ţări vestice şi estice au avut de-a face cu corupţia şi disoluţia autorităţii. Niciodată nu s-a ajuns la ceva atât de rău încât să fie angajat un bandit, un fost gangster din aleile dosnice ale Londrei în cele mai înalte funcţii publice fiindcă era unul dintre foarte puţinii oameni cinstiţi pe care se putea conta.

      E ca şi cum în aceeaşi perioadă Preşedintele Roosevelt l-ar fi numit pe Al Capone ministru de Finanţe şi pe Dutch Schultz general de armată pe motiv că restul lumii nu sunt oameni de încredere (sună ridicol, dar în China asta s-a întâmplat în realitate).

    • Emblematică este și toponimia: Beijing înseamnă capitala de miază-noapte iar Nanjing cea de miază-zi. Sau, în afară de existența celor două dialecte majore (mandarin și cantonez), sînt zone de confluență- în Shanghai se folosește un dialect local, compus din termeni ai celor două curente.

  23. Gindind la China de azi, iti pare imposibila o scindare ori rasturnarea regimului.
    Dar asa gindeam in vremi apuse si despre caderea comunismului sau unirea celor doua Germanii.
    Cei peste 60 de ani de comunism in China sint o perioada scurta in istoria ei milenara.

  24. Ritmul rapid de dezvoltare a produs fenomene sociale fără precedent: se estimează că numărul muncitorilor migratori ajunsese la un moment dat la 150 de milioane. Oameni sărmani, veniți de la țară, fără pregătire, care dobândesc o viză de flotant fără dreptul de a-și aduce familia cu ei. Sînt zone sărace a căror existență economică depinde de centrele industriale, nu foarte diferit de anumite părți sărace ale Românei care au un procentaj semnificativ de lucrători în străinătate. „Migratorul” este dublu exploatat- o dată la salariu și în al doilea rând pentru că i se alocă un dormitor construit de patron, unde plătește chirie. Cu leafa de necalificat este cvasi-imposibil să-și găsească o locuință pe piața liberă iar dacă vrea să-și schimbe locul de muncă trebuie să găsească un nou patron care să-i asigure și cazarea. Argumentația pe care o auzim în marile metropole americane despre „living wages”, are o cu totul altă coloratură în China.
    Politica oficială este de a descuraja progresiv acest gen de migrație în masă- spre exemplu, în Shanghai era vorba ca odată populația ajunsă la 25 de milioane, metropola să fie închisă pentru migratori. Dar ca în orice economie liberă (sau cvasi-liberă), piața funcționează ca o supapă mult mai eficientă (cu efecte bune sau rele). Creșterea salariilor în marile orașe chineze a forțat crescând strămutarea fabricilor în afara lor. Astfel, dacă în 1990 toate companiile occidentale căutau Shanghai pentru că avea port, mare aeroport, forță de muncă calificată și oarecari vestigii cosmopolite, astăzi nu mai este rentabil decât în cazul produselor cu un grad înalt de complexitate tehnică și o marjă de profit pe măsură. O altă consecință este faptul că „țăranul chinez” se „deșteaptă” repede la oraș și nu se mulțumește cu o leafă de nimic pentru toată viața. Nu sînt date la care să ai liber acces, dar sînt aproape convins că la una din fabricile cu care am conlucrat, majoritatea forței de muncă nu atinsese majoratul. Și cu toate astea, vedeam alte fețe o dată la 6 luni- este imposibil de subestimat efectul unei astfel de rotații permanente, în condițiile în care copiii ăia vin de la țară și trebuie învățați tot, de la zero.
    Sînt destul de sceptic în ce privește efortul centralizat de a dispersa investiția din afară în zone mai profunde ale țării. Cred că este o problemă care ține nu doar de infrastructură deși în China se construiește, ori mai bine zis se construia într-un ritm fără pereche. Ce ar ajuta mai mult pe chinezi, chiar cu prețul supra-dezvoltării zonelor de coastă, ar fi capacitatea de a-și exporta mărfurile cu mai mare rapiditate. Noi, adică compania mea, aducem produse din Mexic nu pentru că sînt mai bune, ori mai ieftine, ci pentru că structura comenzilor este de asemenea natură încât să impună loturi mici, cu multe variații tehnologice și un termen de livrare foarte scurt. Încă, tranzitul oceanic din China este în jur de 6 săptămâni, chiar dacă au apărut ceea ce se cheamă „fast boats”. Dar, este încă ” fast boats to China” :), deci tot ia vreo patru săptămâni.
    O criză industrială și financiară lovește în primul rând pe migranți, și prin intermediul lor, „țara” cea mai săracă. Dispariția a patru milioane de locuri de muncă din România industrializată de comuniști a fost „compensată” prin strămutare rurală și emigrație, sau măcar lucrul în afara țării. Unul din efectele globalizării este acela că o încetinire a economiei spaniole se poate resimți într-un cătun izolat din Vaslui. Dar pentru China, în mod evident nu există opțiunea asta, a lucrului în afară, chiar dacă tradițional chinezii au avut colonii comerciale în Pacific cu mult înaintea apariției europenilor.
    China este o țară a contrastelor și din pricina asta, mie cel puțin, îmi dă senzația că la fiece pas trebuie să facă față unei dileme. E obișnuit să vezi pe frontispiciul unor mari clădiri portretul lui Mao alături de sigla General Motors, sau specific, Buick. Au fost făcute publice câteva cazuri de „mari corupți”. Dar ce anume se ascunde în profunzimea aparatului PCC, la nivelul satrapilor provinciali ? Armata Populară este acționar majoritar în câteva din marile corporații chineze. Istoria e plină de exemple de bonapartism, dar care e implicația unui general miliardar ? Aduce cu structurile economice SS…
    Contrastele în China pot fi văzute pretutindeni- la schelele de bambus legate cu sfoară, pe care muncitori ridică o clădire ultra-modernă cu fațadă de sticlă și aluminium. Ori, la sucursalele Bulgari în spatele cărora pe o uliță poți vedea o femeie spălându-și copilul în lighean, în plină stradă. În fine, în sudul Chinei în toiul verii toată viața se mută stradă, deci e un fenomen cultural major :).
    Până acum, într-o formă sau alta, nici un alt sistem de guvernare nu a funcționat în afara confucianismului. Iar dacă se va găsi un sistem democratic care să reprezinte în curând 1.5 miliarde de oameni, cu siguranță nu va fi o copie fidelă a ceea ce ne este cunoscut. În fond, India este cea mai mare democrație a lumii, sau țara cu cea mai numeroasă clasă de mijloc. Provocările Indiei sînt între multe altele și de ordin cultural, religios sau istoric. Sudul și nordul, zonele de coastă sau centrul, prin diversitate justifică aplicarea noțiunii de sub-continent. Este însă la fel de greu să ne imaginăm o coexistență perpetuă între sistemul castelor și un dinamism economic, cum ar fi o Chină din ce în ce mai capitalistă și totuși supusă controlului ideologic comunist. Confucianismul însă ne vine în ajutor :). Este în același timp ingredientul supraviețuirii centralizate cât și frâna istorică majoră. Cu atâtea invenții remarcabile, cum a rămas China înapoiată tehnologic vreme de secole ? Pentru că retorica, gramatica, „școala de balet și bune maniere” :) au fost multă vreme elementele necesare pentru intrare în administrație. Matematica, fizica, chimia și alte științe au fost relegate unor excentrici iar cercetarea aplicată era considerată înjositoare. A-ți fi construit aparate științifice și a te fi „coborât” la nivelul unor experiențe necesitând un dram de efort fizic era considerat la fel de înjositor ca a fi bronzat- deci „plugar”, redneck, motiv pentru care și astăzi chinezii și mai ales chinezoaicele se feresc de soare.

  25. Banca mondiala prognozeaza ca daca China isi reformeaza economia orientand-o spre consum intern va ajunge cea mai mare economie pana in 2030 iar The Economist prezice ca acest lucru se va intampla pana in 2021.Acum cresterea economica a Chinei este de cel putin 3 ori mai mare dacat cea a SUA si de 4 ori mai mare decat a Zonei Euro.China pare sa dispuna de bani ,de foarte multi bani si pare decisa sa investeasca masiv in Noul Drum Al Matasii de exemplu,in depoluarea cursurilor de apa,cumpara terenuri agricole in lume si mai ales pare obisnuita de mii de ani cu o conducere centralizata.Credeti ca exista vreo forta externa sau interna care sa-i deraieze ascensiune mondiala la o pozitie dominanta pentru o jumatate de mileniu de acum incolo.Multe din argumentele dumneavoastra au existat si pana acum si totusi China s-a dezvoltat enorm ajungand a 2a economie mondiala(dupa PPP e chiar prima),a doua putere militara,prima putere comerciala (excluzand UE)ETC.Tare mi-e teama ca asa cum spunea un economist american(Fogel parca) pana in 2040 China va avea o economie mai mare decat SUA,UE si Japonia combinate

  26. Rolul Statelor Unite în crearea Chinei contemporane

    Dacă „zestrea” geografică a creat Chinei probleme legate de unitatea națională, controlul zonelor-tampon și protejarea coastei Pacifice, ceva s-a întâmplat pentru a rezolva aceste probleme. Aici apare triplul rolul al Statelor Unite ale Americii:

    1. Statele Unite au îndepărtat Japonia ca o amenințare pentru China. Japonia și China au fost angajate într-un război bilateral pentru aproape 5 ani înainte ca SUA să intre în al doilea război mondial. Istoricii și teoreticienii pot, desigur, dezbate cum s-ar fi terminat războiul chino-japonez dacă nu ar fi intrat americanii în luptă. Cert este însă că, la momentul Pearl Harbor, chinezii pierduseră deja războiul convențional și foloseau toate resursele rămase în tactici de gherilă. Chiar atunci când japonezii au început să lupte – și să piardă – în fața americanilor pe scenele de război din Asia de sud-est și Pacific, ei încă făceau progrese constante de-a lungul și de-a latul Chinei, unde adversarii lor încă nu reprezentau o națiune industrializată. După cum demonstrează masacrul japonez de la Nankin (circa 250.000 victime), Japonia nu se pregătea să termine războiul fără a produce imense daune umane și materiale.

    La vremea când ciupercile atomice s-au ridicat deasupra Hiroshimei și a Nagasaki-ului, Japonia ocupase ani de zile fiecare bucățică a teritoriului chinez care făcea China viabilă economic și politic, inclusiv totalitatea Câmpiei Nordice, toată zona din aval a fluviului Yangtze + orașul-port Shanghai, precum și toate porturile sudice importante dintre Fujian și Guangdong, incluzând Xiapu, Xiamen, Fuzhou, Shantou și Hong Kong. Când Japonia s-a predat Americii în 1945, documentul de capitulare stipula retragerea tututor forțelor japoneze din toate teatrele de război, inclusiv din China.

    Când Japonia a aderat, în 1955, la tratatul Bretton Woods, interesele ei imperiale în China s-au terminat. Japonia a căpătat acces deplin la resurse și piețe globale, mult mai mult decât obținuse în deceniile anterioare prin spolierea resurselor Chinei. Fără o Japonie imperială, China a putut să devină, potențial, unită. În următorii 5 ani după cel de-al doilea război mondial, China și-a terminat propriul războiul civil și a devenit unită.

    2. Finalul celui de-al doilea război mondial a schimbat radical balanța puterii maritime din zonă. Până în 1945, Statele Unite au spulberat forțele japoneze din Pacific, dar asta a fost doar o singură piesă din puzzle. Marinele europene erau și ele ca și inexistente din cauza războiului. Ceea ce se uită adesea este cauza care a făcut China o țintă așa de ușoară pentru europeni, japonezi și americani: lipsa navigației de apă adâncă și a industrializării. Fără vapoarele lor de cursă lungă și tehnologiile militare avansate, europenii nu ar fi putut ajunge în China în primul rând, ca apoi s-o subjuge după cum au dorit „mușchii” lor.

    După impunerea tratatului Bretton Woods, pentru prima dată în ultimele patru sute de ani, europenii și-au pierdut interesul în China, cu excepțiile notabile numite Hong Kong și Macau.

    Înfrîngerea Japoniei de către americani a dus la terminarea războiului pe teritoriul Chinei, dar mai importantă a fost prezența americanilor în Europa, care a permis, de fapt, Chinei să-și ia economia înapoi de la străini.

    3. Bretton Woods a avut și un alt efect benefic. Ca parte a manevrelor strategice din timpul Războiului Rece, chinezii au fost cooptați în sistem chiar de la începutul anilor 1970. Și dintr-o dată, în loc de a fi o piață-țintă, China a putut accesa piața globală. În loc de a fi cotropită pentru materii prime, Chinei i s-a garantat accesul la resurse globale. Nesfârșitele sale resurse de forță de muncă ieftină – exploatate de europenii și japonezii pentru multă vreme – au permis acum Chinei să genereze propriile ei bunuri pentru export, de data asta, cu veniturile curgând către China în loc să meargă peste mări și țări.

    Mediul strategic, creat de americani, cu cel mai important element Bretton Woods, a oferit chinezilor cele mai bune condiții posibile. Nu numai că a eliminat cel mai semnificativ rival economic și militar din estul Asiei, dar a și interzis influența europeană la est de India. Adică, a produs și libertatea strategică și mijloacele economice pentru ca China să purceadă la o adevărată unificare.

    Va dura această unificare? Rămâne de văzut atunci când tratatul Bretton Woods va fi declarat caduc de către Statele Unite ale Americii.

  27. Cam needucati mi se par (ca natie, normal ca sunt si exceptii). Problema lor e ca munca fizica incepe sa fie din ce in ce mai irelevanta si n-ar fi exclus ca in curand firmele, in general americane, sa-si retraga liniile de productie din China in tarile de bastina sau in tari in care proportia celor educati sa fie mai mare. Cu cat tehnica/automatizarea avanseaza, cu atat mai mult „bateriile” chinezesti, alea multe si ieftine (dar si proaste) facute de oameni multi si ieftini, incep sa devina mai putin atractive (de fapt am asistat ca au disparut, fiind inlocuite de unele „Made in China, but Thought Elsewhere”; expresie probabil in curand inlocuita de „Made by robots, Thought by People, Home” ).

    O alta problema pe care o vad, desi are o tangenta indirecta cu subiectul, este ce se va intampla cu aceste populatii sarace/needucate pe termen scurt/mediu. Vor migra? Unde? Deja nici Europa (in ciuda unora care gandesc pe termen f. scurt) nu mai doreste persoane necalificate.

  28. Cred că nu s-a luat în calcul şi Taiwanul. Peste 20-30 de ani China ar putea să se îndrepte spre o topire lentă a ideologiei duale actuale într-un sistem propriu impregnat de confucianism. Dacă se întamplă asta, atunci şi unirea cu Taiwanul se va accelera. Iar după unire va apărea cu mai mult aplomb noua putere mondială. Ea nu se va impune militar, ci economic şi financiar. Financiar pentru că ştie să facă economii, să cheltuiască puţin şi să exporte capital, şi economic pentru că are forţa de muncă imensă, la care s-ar adăuga toată industria şi tehnologia de vârf taiwaneză. În plus, are şi răbdare ..

  29. Alius, razbunarea este un cerc care se inchide. Au aflat aproape toti cei care au folosit-o, punand pe umerii popoarelor lor povara unei karme politice nemeritate (desi doar ei ar fi meritat-o), motiv pentru care noile generatii de politicieni au abandonat-o ireversibil. In cazul cruzimilor pe care japonezii le-au savarsit impotriva chinezilor, nu este vorba de a uita, ci de a ierta, de a inchide definitiv un trecut terifiant si posibilitatea de a-l repeta, si a deschide posibilitatea unui viitor pasnic si productiv, care sa lucreze pentru ambele popoare, dar si pentru celelalte din regiune. Sunt cateva precedente postbelice de reconciliere notabile, care vor fi subscrise si de chinezi si de japonezi, este doar o chestiune de timp. Nefericita lectie araba demonstreaza ca si casa numita “regiune” trebuie pretuita. Nu este nevoie decat de o diplomatie a sinceritatii si bunei credinte, care foarte probabil va fi inventata, dupa diplomatia fara cravata. Cine este sceptic in privinta japonezilor, care pana acum au refuzat sa-si ceara iertare, sa rememoreze ca japonezii au fost capabili de un act de neconceput in epoca, desfiintarea castei samurailor, a luptatorilor medievali despre care se credea ca sunt modelul suprem si etern al desăvârșirii japoneze. Prin DSBC, raul poate fi identificat, izolat si extirpat.

    • Fireste, orice este posibil. Dar „viata” ne arata ca resentimentele asteapta doar o „scanteie”, iar prin „scanteie” poti intelege orice: de la lipsa resurselor naturale, pana la orgolii si dorinta de dominare. Ce s-a intamplat in Balcani (si nu numai) ne arata ca istoria se repeta si nu invatam nimic din greselile facute si acum 50 de ani.

      Uita-te in Europa: cand e bunastare, toata lumea e primitoare, pasnica, vesela, impaciutoare etc.. Cand se da de greu, se trezesc la viata resentimentele, xenofobia, rasismul etc. iar la cum arata lumea acum si viitorul, nu prea vad eu intelegere si „infratire”, ci „fiecare pentru el”.

      Japonia si-a cerut scuze, problema e ca China se trezeste din cand in cand cu pretentia ca Japonia sa-si mai ceara inca o data scuze si inca o data si inca o data… Iar aia cu „samuraii”, s-au desfiintat castele, dar „spiritul” a ramas si va mai ramane mult timp si asta nu ai cum sa-l desfiintezi.

  30. Decebal spune:
    09/03/2016 la 9:05

    Eu am avut surpriza sa traiesc unele transformari previzionate de Alvin Toffler, in “Socul viitorului”.

    Cartea, prefațată de Silviu Brucan, a apărut la Editura Politică (actualmente, Humanitas) în 1973 în colecția Idei Contemporane. Lectura cărții a fost deosebit de excitantă, colegii mei de la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie din București și cu mine dezbătând zile întregimodul cum arăta America anului 1970. A fost, cu mulți înainte de „America ogarului cenușiu”, o primă fereastră prin care puteam privi la o țară visată aproape de fiecare dintre noi, studenții geologi.

    Apoi, în 1974, a căzut bomba: Alvin Toffler va avea o întâlnire cu studenții din București la Casa de Cultură „Grigore Preoteasa” de pe Calea Plevnei !!!

    Când am ajuns acolo, cu mult înainte de ora fixată, pentru a putea prinde un loc pe scaun, mai mulți „instructori” ne-au cerut să le înmânăm bilețelele pe care scrisesem întrebările noastre. „Pentru traducere, știți…”.

    Ora începerii conferinței a venit și a trecut, dar invitatul nu și-a făcut apariția!. După circa 15 minute, dl. Toffler a apărut pe scenă, însoțit de o traducătoare. Foarte jenat, s-a scuzat copios pentru întârziere și ne-a spus că domnul N. Ceaușescu l-a reținut dincolo de timpul alocat prin program și că a venit la noi cât s-a putut de repede, adus fiind de fiul dlui Ceașescu, Nicu, cel care era mare sef UTC și ASC.

    După care, ne-a întrebat dacă i-am citit cartea („Daaaa!…” au rostit sute de voci) și dacă avem întrebări pentru el. În acel moment, unul dintre „instructori” a pășit iute pe scenă și i-a înmânat traducătoarei un plic cu bilețelele noastre. Dar Toffler a refuzat să primească plicul și ne-a întrebat, simplu, dacă ne putem ridica în picioare și să-l întrebăm direct pe el.

    Acela a fost momentul când am țâșnit ca un arc de pe scaunul meu și l-am întrebat primul:

    După întâlnirea și discuțiile avute cu dl. Ceaușescu, când credeți că va avea loc și în România un șoc al viitorului, ca în America?

    Toată sala a rămas blocată de întrebarea mea, „instructorii” s-au apropiat imediat de rândul unde stăteam, traducătoarea era și perplexată, numai domnul Toffler nu s-a pierdut cu firea. Răspunsul lui a fost cam așa:

    Am petrecut prea puțin timp în România pentru a-mi putea da seama corect de situația din țara dumneavoastră. așa că nu vă pot răspunde.

    Următoarea întrebare, vă rog…

  31. Despre puterea maritimă a Statelor Unite

    În prezent, marina americană dispune de 10 super-portavioane (super-carriers, clasa Nimitz), cu tonaje de peste 100.000 tone, adică un total de 1.000.000 tone.

    Restul țărilor lumii dispun numai de 5 portavioane ușoare (light carriers), cu tonaje reduse la 30.000 t. Franța are un fleet portavion, Charles de Gaulle, de 40.000 t.

    Rezultă că doar două super-carriers americane posedă mai mult tonaj decât tot restul portavioanelor ușoare din lume. Ca putere de foc, se estimează că aceste două super-carriers ar putea învinge restul portavioanelor din lume în circa 6 ore.

    Noua clasă de super-portavioane americane, Gerald R. Ford, class CVN-21, vor fi introduse începând de anul acesta – în total, vor fi 10. Deși tonajul lor va fi asemănător celor actuale (clasa Nimitz), tehnologiile militare instalate le vor conferi o superioritate absolută în comparație cu restul navelor militare din lume.

    Detalii, aci:

    America’s Future Aircraft Carriers Will Pack Tons of Firepower

    • Exista o teorie care spune ca o flota puternica este indispensabila pentru un stat ce vizeaza suprematia pe scena mondiala. Se pare ca SUA sunt fidele acestei teorii.
      E posibil ca si China sa mearga in directia asta.

  32. Se dezvoltă un sistem deductiv, pornind de la afirmații care sunt nerezolvabile în cadrul sistemului (nu pot fi nici demonstrate, nici infirmate). Geografia și demografia sunt inerente fenomenului abordat, dar, dacă le elimini dispare subiectul discuției, dacă le exagerezi importanța ajungi la paradoxuri insurmontabile. rezolvarea? Înapoi la ipoteze. Ce înseamnă geopolitica? În niciun caz semnificația pe care vrea să o inducă autorul…Cu premise schimbate deducțiile logice sunt așa cum reies din majoritatea comentariilor…Nu geografia și demografia sunt dușmanii Chinei…

  33. OFF TOPIC

    Primul transport de gaze de șist americane pentru Europa

    Firma INEOS a confirmat că vasul său, INEOS Intrepid, a părăsit terminalul Markus Hook de lângă Philadelphia, îndreptându-se către Rafnes, Norvegia, cu o încărcătură de 27,500 m3 gaze de șist americane.

    Gazele provin din argila Marcellus, exploatată prin fracturare hidraulică în partea de vest a Pennsylvaniei. Transportul gazelor către terminalul de la Philadelphia se face printr-un gazoductul Mariner East, cu o lungime de 480 km.

    Pentru a livra gaze de șist Europei, firma INEOS a construit cele mai mari două depozite de recepție a gazelor din Europa: primul la Rafnes, Norvegia, și al doilea la Grangemouth, in Scoția. Scoțienii vor primi și ei gaze de șist americane până la sfârșitul acestui an.

    Livrarea de gaze de șist americane către Europa reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcute de Președintele Obama, prin care Statele Unite ale Americii se angajează să ajute țările europene să-și diversifice portfoliul de importuri energetice, pentru a evita șantajul economic rusesc.

    http://www.pennenergy.com/articles/pennenergy/2016/03/ineos-intrepid-leaves-u-s-carrying-first-shale-gas-shipment-to-europe.html

  34. USA nu va fi in veci puterea dominanta in Pacific – acolo, in viitor, va face Legea doar CHINA.
    …poi o impiedica Muntii Stincosi, ca si ca capacitatea de a sustine pe Coastele de Vest o pop semnificativa de cateva sute de milioane (impreuna cu Canada si America LATINA!
    Rezulta ca resursele celui mai mare Ocean sunt ale Chinei, fara portavioanele scufundabile ale USA.

    • Desigur, de altfel s-a vazut si in WW2 cand US nu a putut face Japoniei din cauza demografiei deficitare. Si apropo de portavioane cred ca singurele nescufundabile sunt cele care nu s-au contruit inca(cum ar fi cele ale Chinei)
      Punct si de la capat, in domeniul militar China e la decenii distanta in spatele Rusei si Americii. Normal ca recupereaza dar avand in vedere ca inca nu am vazut un autoturism 100% chinezesc ma indoiesc ca vor reprezenta o amenintare reala dpvd maritim.

  35. Despre modelul japonez vs. cel chinezesc

    Japonia a fost sperietoarea sau bau-baul Chinei. Având la dispoziție o marina militară fără egal în regiune, Japonia a invadat și ocupat atât Coreea, cât și China, după ce scufundase în întregime flotele rusești din Pacific și Marea Baltică.

    Ca și în trecut, în anii 1980 Japonia era o țară lipsită (aproape) total de materii prime. Pentru japonezi, cresterea economică a însemnat aducerea acestor materiale din alte părţi, adăugarea de plusvaloare, urmată de exportarea produselor finite în lumea largă. Guvernul japonez a trebuit să găsească mijloace de a face țara competitive pe arena mondială. Soluția a constat în re-formatarea sistemului financiar al țării, astfel încât împrumuturile să fie disponibile cu dobânzi sub nivelul pieței pentru oricare firmă care importă materii prime, le transformă în produse, le exportă și, în toate aceste etape, angajează cetățeni japonezi. Nu a contat dacă aceste activități erau cu adevărat profitabile, pentru că statul le subvenționa indirect prin sistemul financiar. Numărul împrumuturilor a crescut semnificativ. Dar, așa cum era de așteptat, sistemul nu putea fi sustenabil și, în cele din urmă, datorită creșteri incontrolabile a datoriilor care au consumat tot capitalul disponibil, economia japoneză s-a prăbușit în 1990, sub povara a mii de miliarde de dolari pierduți în împrumuturi non-performante. Economia Japoniei nu și-a revenit niciodată, astfel că, în 2011, de exemplu, avea aceeași mărime ca în urmă cu 20 de ani.

    Domeniul public din China, care se confruntă cu tensiuni regionale și etnice inexistente în Japonia, a copiat strategia niponă de finanțare/export ca un mijloc de a-și alimenta propria dezvoltare și, totodată, de menține unită o țară fragmentată. Dar, din cauza acelor tensiuni menționate mai sus, când sistemul copiat se va prăbuși ca în Japonia anului 1990, China se va confrunta cu o fragmentare socială, pe lângă diminuarea accentuată a economiei. Și pentru că un lucru rău nu vine (aproape) niciodată singur, râurile chinezești, foarte puțin navigabile și porturile naturale insuficient dezvoltate, înseamnă că China nu dispune de avantajele Japoniei de a genera capital natural. În plus, China mai este împovărată și cu o imensă greutate produsă de vasta zonă interioară, unde locuiesc circa 800 milioane de oameni săraci. În consecință, Chinei îi lipsesc capacitatea de a genera propriul său capital și propria sa tehnologie pe o scară mare.

    Dar nici unul dintre aceste aspecte nu-i îngrijorează pe liderii chinezi. Ei își dau seama perfect de bine că, pentru a primi materii prime și a-și expedia produsele lor pe piețele mondiale, totul depind de mările și oceanele dominate/controlate de americani. De asemenea, ei sunt foarte conștienți că cele mai importante piețe sunt cele din Statele Unite. Prin urmare, ei sunt gata să accepte compromisuri, atâta vreme cânt Statele Unite ale Americii vor continua, în baza tratatului Bretton Woods, să asigure libera circulație oceanică și accesul pe piețe deschise pretutindeni.

    China mai poate „să se mai dea mare” din când în când, pentru că treaba asta ajută naționalismului să țină națiunea unită, dar nu va căuta niciodată un conflict direct cu Statele Unite. La urma urmei, Statele Unite controlează clar oceanele, iar politica militară americană previne remilitarizarea Japoniei.

    După cum am scris în alt comentariu, pilonii fundamentali ai recentului succes chinez sunt „Made in America”.

  36. Istoric și, uneori, în prezent, „zestrea” geografică a Chinei a creat probleme legate de:

    – Menținerea controlului în regiunile-tampon.

    Înainte ca Mao să ajungă liderul pe care îl cunoaștem, guvernul central chinez era slăbit, China Han era angajată simultan în războiul cu Japonia și în războiul civil, așa încât zona centrală, descrisă în articol, era menținută cu respirație artificială. În timp ce Manciuria era sub control chinez, Mongolia exterioară (nordică) era sub control sovietic, care își extindea influența și în Mongolia interioară, iar Tibetul și Xinjiang erau scăpate de sub controlul central.

    În același timp când lupta în războiul civil, Mao a fost preocupat să creeze cadrul necesar pentru a prelua controlul regiunilor-tampon. Oarecum ironic, prima sa grijă a fost limitarea influenței comunismului sovietic și blocarea intereselor Moscovei în acele regiuni. Practic, Mao a consolidat controlul său asupra Manciuriei și Mongoliei interioare, reușind să-i scoată din cărți pe sovietici. Zona Xinjiang se găsea sub controlul unui „baron” regional, Yang Zengxin. Imediat după terminarea războiului civil, Mao l-a îndepărtat și a preluat el Xinjiang-ul. Apoi, în 1950, Mao a început cucerirea Tibetului, pe care l-a ocupat definitiv în 1951.

    Consolidarea controlului asupra regiunilor-tampon sub conducerea lui Mao a adus Chinei o stare de securitate pe care toți împărații chinezi o căutaseră. O nouă invazie devenise foarte improbabilă.

    Controlul Tibetului a însemnat că indienii nu mai putea visa la o invazie. Xinjiang, Mongolia interioară și Manciuria au creat tamponul anti-sovietic.

    China a mai avut probleme geopolitice cu Vietnamul, Pakistanul și Afgansitanul, state cu care se învecinează. Dar principala problemă a reprezentat-o Manciuria, ori, mai degrabă, peninsula coreeană.

    Se știe că Uniunea Sovietică, mai mult decât China, a încurajat Coreea de Nord să invadeze Coreea de Sud. Statele Unite au intervenit, au învins pe nord-correni și au împins trupele lui Kim Ir Sen până la râul Yalu, aflat la granița cu China. Când s-au trezut cu forțele americane, bine înarmate și bine antrenate, la granița lor, în octombrie 1950, trupele chineze au traversat Yalu și au intrat în război contra Statelor Unite. Rezultatul a fost trei de război crâncen, la capătul căruia chinezii au pierdut circa un milion de oameni.

    Probabil că Stalin a jubilat la ideea războiului chino-american, considerându-l o lovitură mortală dată imperialismului mondial sau o victorie a comunismului. Dar pentru chinezi, a fost o nouă demonstrație a sensibilității lor față de orice încercare de ingerință străină în zonele-tampon, adică un atentat la securitatea lor națională.

  37. Istoric și, uneori, în prezent, „zestrea” geografică a Chinei a creat probleme legate de:

    – Protejarea zonei costale de ingerințele străine.

    Dacă zonele sale tampon sunt sub control, China nu are a se teme de nicio invazie. Exemplul japonez este edificator: nu are sens să încerci invadarea teritoriului continental al Chinei, după care să încerci aprovizionarea armatei cu tot ce este necesar, iar la urmă, să speri să câștigi pe termen lung. Cu alte cuvinte, invazia nu mai este o amenințare contemporană pentru China.

    Amenințarea – chiar dacă unii nu o numesc așa – este de natură economică și se manifestă de-a lungul coastei pacifice.

    Din istorie cunoaștem că intruzia britanică în China a condus, (mai ales, după introducerea consumului de opiu), la destabilizarea țării, prăbușirea virtuală a guvernului central și la război civil. Mao a rezolvat problema prin închiderea granițelor țării, respingerea oricărei dezvoltări reale și lichidarea celor care au colaborat cu business-urile străine. Pentru Mao, xenofobia a devenit parte integrantă a politicii sale naționale. El a înțeles că, datorită demografiei și geografiei Chinei, unitatea în sărăcie este preferabilă haosului, iar țara ar putea fi apărată împotriva atacurilor străinilor fără a construi un complex militaro-industrial costisitor.

    Urmașul lui Mao, Deng Xiaoping, a dorit să îmbunătățească condițiile de viață ale populației Chinei. El și-a dat seama, de asemenea, că decalajele tehnologice existente la acea vreme pot amenința securitatea națională. Și atunci, Deng a jucat o carte foarte riscantă. El a înțeles că economia Chinei nu se poate dezvolta singură. Cererea internă pentru diverse bunuri era prea slabă din cauza sărăciei populației.

    Deng a speculat că el ar putea deschide China investițiilor străine și să re-orienteze economia chineză, dinspre agricultură și industria grea, către industriile de export. Conform gândirii lui Deng, această nouă atitudine politico-economică avea să ducă la creșterea nivelului de trai, a importului de tehnologii șivla specializarea forței de muncă chineză. Dar, în același timp, pariul lui Deng specula că nu vor apărea și efecte contrare: tensiuni puternice între provinciile prospere de pe coastă și cele din interior, mișcări regionaliste, ori intrarea regiunilor costale sub control străin. Deng a crezut că toate aceste posibile efecte negative vor putea fi evitate dacă se va menține un guvern central puternic, bazat pe o armată și un aparat de partid loiale.

    Menținerea acestei loialități față de stat, iar nu față de investitorii străini, care i-ar putea îmbogăți pe unii cetățeni, a devenit mantra tuturor urmașilor lui Deng, un pariu care se ține și în prezent.

    • Rămâne de văzut în ce mod va reuși China acolo unde Iugoslavia a eșuat. Naționalismul naște naționalism și în tabăra opusă, iar la un moment dat liderii locali vor dori mai multă putere. Exemplul URSS-ul ne arată că destrămarea unui imperiu nu înseamnă neapărat războaie între republicile componente, în timp ce exemplul iugoslav s-a axat tocmai pe asemenea războaie. Bunăstarea materială naște mai multă dorință de libertate, de-obicei.

  38. Una dintre cele mai complicate teme, cu un merit incontestabil al autorului. M-am intrebat, adesea, care sunt mai tari, mai puternici, chinzii sau rusii? (fiecare avand de partea lor cate un argument de superiroritate absoluta). Daca si chinezii ar fi avut timpul rusilor, de valorificare populara a resurselor, raspunsul cred ca ar fi fost fara echivoc. Adica, daca nu ar fi fost acea paranteza istorica, de prima republica, 1912-1949, numita Republica Chineza, care mi se pare a fi fost un timp pierdut, iar Republica Populara Chineza ar fi fost din 1912, nu din 1949, pozitia chinezilor in varful ierahiei mondiale ar fi fost, azi, incontestabila. Si, probabil, de mult timp obtinuta.

    • În opinia subsemnatului, chinezilor le lipsește mentalitatea necesară pentru a ajunge în vârful ierarhiei mondiale, exact ca și rușilor. La fel ca și sovieticii în anii ’80, chinezii se aventurează azi prin Africa pentru a dobândi influență, dar nu reprezintă o provocare tehnologică la adresa lumi civilizate. Trebuie 200 – 300 de ani de dezvoltare pentru asta, nu 20-30. Așa că rămâne să ne vedem prin 2250, vom constata atunci dacă s-au găsit 200 de ani de liniște pentru China sau nu. Pentru URSS nu s-au găsit, a murit eroic de propria mână :P

      • Nici URSS în 1940 nu reprezenta o provocare tehnologică la adresa lumii civilizate.

        Însă, din mai multe motive, au demonstrat că ei se descurcă şi cu o tehnologie mai slabă.

        • Yeah, right! :) Au demonstrat că se descurcă cu tehnologie americană, asta au demonstrat. La ușa din față luptau la baionetă, dar pe ușa din spate (Siberia that is) primeau avioane și armament american.

      • O observatie patrunzatoare, intr-adevar, mentalitatea este izvorul scopului si mijloacelor. Insa nici milenaristii hegemoniei nu sunt de invidiat, rezultatul final este de a-i coaliza pe toti impotriva. De aceea niciun imperiu nu este etern, de aceea URSS s-a prabusit, de aceea China nu va fi un imperiu si, probabil, nici Rusia nu va mai urmari un asemenea scop.

  39. Printr-o foarte interesantă coincidență, fostul ministru de externe și actualul ambasador român la UNESCO, Adrian Cioroianu, publică de câtva timp articole de geopolitică (deosebite de ale mele).

    Din ultimul articol, rețin importanța pe care dl. Cioroianu o acordă studierii hărților și faptului că „orice graniţă este un produs al istoriei cu un anumit termen de valabilitate.”

    Geografia politică devine pe zi ce trece mai importantă. După câteva decenii în care în Occident (ca şi la noi, în România comunizată), geopolitica a avut un prost renume (ca fiind disciplină nazistă etc.), tot mai mult analiştii şi analizele s-au întors la hartă.

    De la revista franceză Hérodote (fondată în 1976 de Yves Lacoste) până la situl STRATFOR al lui George Friedman (pe care antioccidentalii noştri de tip nou îl văd ca agent al teoriei conspiraţiei ‒ dar eu sfătuiesc pe orice om cu capul pe umeri să-l urmărească), de la Henri Kissinger la Zbigniew Brzejinski, Robert D. Kaplan sau Fareed Zakaria, geografia s-a întors în prim-plan. Pentru a fi mai trezi la minte (Deşteaptă-te, române! rămâne o sintagmă valabilă şi dincolo de meciurile naţionalei de fotbal!), românii trebuie să (re)înveţe că citească harta lumii. Harta nu se priveşte ‒ ci se citeşte, în funcţie de istoria, de economia, de tradiţiile şi spiritul fiecărui loc. Abia apoi vin munţii, mările, dealurile sau plaiurile. Parafrazând clasicii, aş spune că nu este omului modern zăbavă mai folositoare decât cititul hărţilor…

    Întreg articolul poate fi citit aici:

    http://adevarul.ro/international/in-lume/despre-luptat-cadvs-mergeti-litoral-geopolitica-aplicata-ep-06-1_56e538e45ab6550cb8cc36a3/index.html

  40. Astăzi sărbătorim Ziua Pi (3/14)

    Pi este categoric una dintre cele mai mari descoperiri ale minții umane.

    Pi aduce infinitul la îndemâna noastră.

    Pi este crucial nu numai pentru cercuri, dar și pentru ritmuri ori cicluri (care sunt, dacă ne gândim bine, cercuri în timp).

    Pi apare în matematica seriilor Fourier care descriu răsuflarea blândă a unui copil și ritmurile circadiene ale somnului și veghei noastre zilnice.

    Inginerii constructori folosesc Pi atunci când proiectează structuri ce trebuie să reziste la cutremure.

    Oceanografii îl folosesc atunci când modelează valurile sau mareele.

    Pi apare în seriile Fourier, în principiul incertitudinii al lui Heisenberg și în ecuația undei a lui Schrödinger.

    Iar Carl Sagan a insistat ca 3,14 să fie inclus pe discul de aur fixat pe stația interorbitală Voyager 1 ca un semnal pentru eventualii extratereștri:

    „Noi, oamenii de pe planeta Pământ, am descoperit care este raportul dintre lungimea cercului și diametrul său!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultima carte publicată este Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro