duminică, aprilie 18, 2021

Gorbaciov si societatea civila: Mit politic sau reverie intelectuala?

Cat de mult a contat societatea civila in (auto)distrugerea sistemelor comuniste? In ce masura a existat societate civila in alte tari decat Polonia? A fost vorba de un contagios miraj conceptual ori de o realitate sociala palpabila? O carte influenta de la sfarsitul anilor 80 (“The Gorbachev Phenomenon”) de Moshe Lewin, considera ca nu putem explica ascensiunea liderului reformator de la Kremlin ignorand presiunea sociala creata de miile de asociatii informale care cereau deschidere politica si culturala (glasnost). Sistemele de tip ideocratic incep sa de-totalitarizeze (conceptul lui Agnes Heller) tocmai prin resurectia societatii civile si prin extinctia pasiunii ideologice in randurile potentatilor.  Despre aceste lucruri am discutat cu Cristian Robu-Corcan si cu Liviu G. Stan in dialogul aparut in excelenta revista Obiectiv Cultural.  Precizez ca volumul lui Stephen Kotkin (cu contributia lui Jan T. Gross) a aparut in 2010, tradus de Catalin Cindea, in colectia “Constelatii” a editurii Curtea Veche.

În „Societatea necivilă”, Stephen Kotkin şi Jan T. Gross fac o analiză lucidă a falimentului structurilor comuniste, identificând exponenţii nomenklaturii ca fiind cei care au ruinat de fapt sistemele totalitariste, cei care constituie, în fond, “societatea necivilă”. Dar ce este societatea civilă?

VT: Cand am scris în noiembrie 2009 despre cartea lui Stephen Kotkin (Jan Gross este autorul capitolului despre Polonia) în Times Literary Supplement, am spus că preţuiesc noua abordare, dar că rămân convins de rolul ideilor (inclusiv ideea societăţii civile) în năruirea sistemelor de tip leninist. Adam Seligman chiar are o carte cu titlul “The Idea of Civil Society”. Polemica lui Kotkin se îndreaptă în special către Timothy Garton Ash (a se vedea cartea acestuia, “The Uses of Adversity”, superb tradusă în româneşte de Catrinel Pleşu cu titlul “Foloasele prigoanei”). Pentru Kotkin, analişti (istorici, politologi, filosofi) precum Garton Ash, Jacques Rupnik, John Keane şi subsemnatul am fi “păcătuit” prin accentul exagerat, bazat pe un fel de wishful thinking, pe o realitate mult mai puţin influentă decât am sugerat noi. Anume – societatea civilă înţeleasă ca ansamblu de iniţiative, acţiuni, grupuri, mişcări situate între nivelul individual şi cel al partidului-stat. În acelaşi sens a scris şi regretatul Ernest Gellner despre societatea civilă şi rivalii săi într-o carte recenzată elogios de Michael Ignatieff în Foreign Affairs şi despre care am scris şi eu în Partisan Review. Kotkin nu este primul care critică acest accent ce i se pare exagerat pe tema societăţii civile. A făcut-o mai devreme sociologul Krishan Kumar într-o carte intitulată “Ideas and Ideals of 1989″. Dar Kotkin o face de o manieră apăsată, cu argumente economice şi sociale care nu pot fi trecute cu vederea, propunând o perspectivă alternativă, o altă paradigmă hermeneutică. În ce mă priveşte, am pledat întotdeauna, în scrierile şi prelegerile mele, pentru abordarea de tip multicauzal. Spre a relua o idee a marelui istoric care a fost François Furet, 1989 (ca şi 1789) nu a fost un bloc, un moment omogen, compact, fără sincope şi fracturi. Revoluţiile din 1989 nu au fost nici ideologice, nici teleologice, nu au avut o singură cauză şi, în mod cert, au avut numeroase efecte. Societatea civilă a contat, cum am scris în “Fantasmele salvării” (trad.rom. de Magda Teodorescu, Polirom, 1999), a constituit un mit politic, o construcţie simbolică aptă să galvanizeze, să inspire adeziuni, loialităţi, angajamente colective. De la Georges Sorel încoace ştim că miturile politice se analizează prin funcţionalitatea şi credibilitatea lor, deci nu prin coeficientul lor de adevăr intrinsec. Nu adevărul lor importă, ci veracitatea. Un exemplu de mit politic este partidul de avangardă în viziunea lui Lenin. Dar şi resurecţia suveranităţii naţionale franceze în perspectivă gaullistă. În acest sens, mă disting de Kotkin şi nu cred că societatea civilă a fost doar o reverie, un vis social, o utopie construită de intelectualii critici care îi citiseră pe Tocqueville şi pe Gramsci.

http://cultural.obiectivbr.ro/deschidere/51917-vladimir-tismaneanu-qa-ierta-nu-inseamna-a-uitaq.html#

Încerc să reiau aici teza lui Kotkin: adevărata cauză a căderii acestor regimuri a fost disponibilitatea birocraţiilor comuniste (“societăţile necivile” cum le numeste profesorul de la Princeton) de a le grăbi sfârşitul şi de a se metamorfoza în noile grupuri dominante, post-comuniste. Ajungem însă la întrebarea-cheie: de ce-ar comite aceste elite, obsedate cum erau de putere, acest gest sinucigaş, adică renunţarea de bunăvoie nu doar la monopolul puterii, dar chiar şi la hegemonie? Răspunsul meu, formulat încă din 1988 în cartea “The Poverty of Utopia: The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe” (Routledge, trad.rom. de Laura Lipovan la Polirom), este legat de ceea ce numesc declinul impulsului utopic. Societatea necivilă, profitocraţia comunistă, “noua clasă” despre care a scris Milovan Djilas (un gânditor despre care se ştie şi se vorbeşte foarte puţin în România), renunţă la putere pentru că nu mai crede în predestinarea sa istorică. Odată epuizat acest capital emoţional fierbinte, odată redusă ideologia la condiţia de ritual amorf, se nasc premisele prăbuşirii regimurilor comuniste. Sigur, intervine, după martie 1985, catalizatorul Gorbaciov. Dar Gorbaciov însuşi, ca exponent al societăţii necivile, porneşte pe calea reformelor radicale, pentru că vechile dogme se ofiliseră definitiv. După cum demonstrează biograful lui Gorbaciov, politologul britanic Archie Brown, în 1988 Gorbaciov era de-acum convins de obsolescenţa incurabilă a bolşevismului. Îl citise pe Eduard Bernstein, marele teoretician al socialismului democratic german, îmbrăţişase tezele acestuia, atât de criticate cândva de marxiştii revoluţionari, de la Plehanov şi Lenin la Troţki şi Rosa Luxemburg.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Pe cind o traducere in romana a lucrarii de doctorat a lui Stephen Kotkin, „Magnetic Mountain. Stalinism as a civilization” ?

  2. comunismul a fost debarcat de aparatul de partid si de securitate, care aveau bani,putere,acces la informatie despre ce era dincolo de cortina de fier dar nu aveau libertatea sa beneficieze de roadele acestora.
    au renuntat la puterea politica ptr asi transfoma influenta,cunostintele si relatiile in bani cu ajutorul carora au recapatat si puterea politica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Dexit și Frexit priveau criza cum crește și puneau țara la cale (dramatizare)

Vin și eu, vin și eu!, a strigat Dexit bucuros, fluturând programul electoral tocmai adoptat de partid. Uite, am pus aici de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro