duminică, mai 26, 2024

Gorbaciov si societatea civila: Mit politic sau reverie intelectuala?

Cat de mult a contat societatea civila in (auto)distrugerea sistemelor comuniste? In ce masura a existat societate civila in alte tari decat Polonia? A fost vorba de un contagios miraj conceptual ori de o realitate sociala palpabila? O carte influenta de la sfarsitul anilor 80 (“The Gorbachev Phenomenon”) de Moshe Lewin, considera ca nu putem explica ascensiunea liderului reformator de la Kremlin ignorand presiunea sociala creata de miile de asociatii informale care cereau deschidere politica si culturala (glasnost). Sistemele de tip ideocratic incep sa de-totalitarizeze (conceptul lui Agnes Heller) tocmai prin resurectia societatii civile si prin extinctia pasiunii ideologice in randurile potentatilor.  Despre aceste lucruri am discutat cu Cristian Robu-Corcan si cu Liviu G. Stan in dialogul aparut in excelenta revista Obiectiv Cultural.  Precizez ca volumul lui Stephen Kotkin (cu contributia lui Jan T. Gross) a aparut in 2010, tradus de Catalin Cindea, in colectia “Constelatii” a editurii Curtea Veche.

În „Societatea necivilă”, Stephen Kotkin şi Jan T. Gross fac o analiză lucidă a falimentului structurilor comuniste, identificând exponenţii nomenklaturii ca fiind cei care au ruinat de fapt sistemele totalitariste, cei care constituie, în fond, “societatea necivilă”. Dar ce este societatea civilă?

VT: Cand am scris în noiembrie 2009 despre cartea lui Stephen Kotkin (Jan Gross este autorul capitolului despre Polonia) în Times Literary Supplement, am spus că preţuiesc noua abordare, dar că rămân convins de rolul ideilor (inclusiv ideea societăţii civile) în năruirea sistemelor de tip leninist. Adam Seligman chiar are o carte cu titlul “The Idea of Civil Society”. Polemica lui Kotkin se îndreaptă în special către Timothy Garton Ash (a se vedea cartea acestuia, “The Uses of Adversity”, superb tradusă în româneşte de Catrinel Pleşu cu titlul “Foloasele prigoanei”). Pentru Kotkin, analişti (istorici, politologi, filosofi) precum Garton Ash, Jacques Rupnik, John Keane şi subsemnatul am fi “păcătuit” prin accentul exagerat, bazat pe un fel de wishful thinking, pe o realitate mult mai puţin influentă decât am sugerat noi. Anume – societatea civilă înţeleasă ca ansamblu de iniţiative, acţiuni, grupuri, mişcări situate între nivelul individual şi cel al partidului-stat. În acelaşi sens a scris şi regretatul Ernest Gellner despre societatea civilă şi rivalii săi într-o carte recenzată elogios de Michael Ignatieff în Foreign Affairs şi despre care am scris şi eu în Partisan Review. Kotkin nu este primul care critică acest accent ce i se pare exagerat pe tema societăţii civile. A făcut-o mai devreme sociologul Krishan Kumar într-o carte intitulată “Ideas and Ideals of 1989″. Dar Kotkin o face de o manieră apăsată, cu argumente economice şi sociale care nu pot fi trecute cu vederea, propunând o perspectivă alternativă, o altă paradigmă hermeneutică. În ce mă priveşte, am pledat întotdeauna, în scrierile şi prelegerile mele, pentru abordarea de tip multicauzal. Spre a relua o idee a marelui istoric care a fost François Furet, 1989 (ca şi 1789) nu a fost un bloc, un moment omogen, compact, fără sincope şi fracturi. Revoluţiile din 1989 nu au fost nici ideologice, nici teleologice, nu au avut o singură cauză şi, în mod cert, au avut numeroase efecte. Societatea civilă a contat, cum am scris în “Fantasmele salvării” (trad.rom. de Magda Teodorescu, Polirom, 1999), a constituit un mit politic, o construcţie simbolică aptă să galvanizeze, să inspire adeziuni, loialităţi, angajamente colective. De la Georges Sorel încoace ştim că miturile politice se analizează prin funcţionalitatea şi credibilitatea lor, deci nu prin coeficientul lor de adevăr intrinsec. Nu adevărul lor importă, ci veracitatea. Un exemplu de mit politic este partidul de avangardă în viziunea lui Lenin. Dar şi resurecţia suveranităţii naţionale franceze în perspectivă gaullistă. În acest sens, mă disting de Kotkin şi nu cred că societatea civilă a fost doar o reverie, un vis social, o utopie construită de intelectualii critici care îi citiseră pe Tocqueville şi pe Gramsci.

http://cultural.obiectivbr.ro/deschidere/51917-vladimir-tismaneanu-qa-ierta-nu-inseamna-a-uitaq.html#

Încerc să reiau aici teza lui Kotkin: adevărata cauză a căderii acestor regimuri a fost disponibilitatea birocraţiilor comuniste (“societăţile necivile” cum le numeste profesorul de la Princeton) de a le grăbi sfârşitul şi de a se metamorfoza în noile grupuri dominante, post-comuniste. Ajungem însă la întrebarea-cheie: de ce-ar comite aceste elite, obsedate cum erau de putere, acest gest sinucigaş, adică renunţarea de bunăvoie nu doar la monopolul puterii, dar chiar şi la hegemonie? Răspunsul meu, formulat încă din 1988 în cartea “The Poverty of Utopia: The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe” (Routledge, trad.rom. de Laura Lipovan la Polirom), este legat de ceea ce numesc declinul impulsului utopic. Societatea necivilă, profitocraţia comunistă, “noua clasă” despre care a scris Milovan Djilas (un gânditor despre care se ştie şi se vorbeşte foarte puţin în România), renunţă la putere pentru că nu mai crede în predestinarea sa istorică. Odată epuizat acest capital emoţional fierbinte, odată redusă ideologia la condiţia de ritual amorf, se nasc premisele prăbuşirii regimurilor comuniste. Sigur, intervine, după martie 1985, catalizatorul Gorbaciov. Dar Gorbaciov însuşi, ca exponent al societăţii necivile, porneşte pe calea reformelor radicale, pentru că vechile dogme se ofiliseră definitiv. După cum demonstrează biograful lui Gorbaciov, politologul britanic Archie Brown, în 1988 Gorbaciov era de-acum convins de obsolescenţa incurabilă a bolşevismului. Îl citise pe Eduard Bernstein, marele teoretician al socialismului democratic german, îmbrăţişase tezele acestuia, atât de criticate cândva de marxiştii revoluţionari, de la Plehanov şi Lenin la Troţki şi Rosa Luxemburg.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Pe cind o traducere in romana a lucrarii de doctorat a lui Stephen Kotkin, „Magnetic Mountain. Stalinism as a civilization” ?

  2. comunismul a fost debarcat de aparatul de partid si de securitate, care aveau bani,putere,acces la informatie despre ce era dincolo de cortina de fier dar nu aveau libertatea sa beneficieze de roadele acestora.
    au renuntat la puterea politica ptr asi transfoma influenta,cunostintele si relatiile in bani cu ajutorul carora au recapatat si puterea politica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro