vineri, aprilie 19, 2024

Gorila

Ce poate face un om civilizat când întâlnește o gorilă? se întreba cândva un romancier interbelic francez, tot în legătură cu o chestiune de conflict politic. Mărturisesc că gesticulația PSD a făcut să-mi revină adesea în minte această întrebare – nu doar în ultimii doi ani. Toate partidele din România au zonele lor corupte, mincinoase & violente; însă PSD e Corupția, Minciuna & Violența însăși. E principalul vinovat pentru dezastrul economic & jaful sistematic post-comunist. Nimic nu s-a reformat în acest partid de la mineriadele lui Ion Iliescu încoace; poate că formele de violență s-au mai rafinat (ultimele două fiind cea împotriva alegătorilor privați de dreptul de a vota & cea de a-și declara contracandidatul politic un „lucru”,), însă impulsul violent de aneantizare a adversarului a rămas același. Așa încât se înțelege de ce socot că, animat înainte de orice de acest principiu al violenței împotriva adversarului, PSD joacă, în ecosistemul nostru politic, rolul Gorilei despre care vorbea francezul în cauză.

Mă grăbesc, înainte de a trece mai departe, să precizez că disociez PSD de votanții săi; semenii noștri absoluți, unii dintre ei votează cu PSD din convingere social-democrată (fără să mai observe că Gorila n-are nimic comun cu social-democrația), din adversitate față de dreapta (fără să observe că Gorila n-are ideologie), din calcul politic (fără să observe că Gorila nu calculează – ea, de îndată ce are forța, distruge), din interes (există votanți PSD care trebuie să scape de Justiție), din lipsă de informație & dependență feudală de primari (majoritatea, tind să cred), și din alte motive pentru care mintea mea nu are destulă imaginație. În orice caz, e convingerea mea profundă că și votanții PSD, în ipoteza că Gorila va ieși câștigătoare, vor fi victimele ei, alături de noi. Pe toți ne va urgisi în egală măsură forța ei distructivă; poate mai puțin pe aceia care caută scăparea de brațul Justiției. (Dar și ei cred că se iluzionează. Gorila e deseori canibală.) În orice caz, simt pentru ei aceeași compasiune ca pentru noi. Vom fi cu toții victimele aceleiași urgii.

Ce poate face, așadar, un om civilizat atunci când Gorila își tratează concurentul ca pe un „lucru”? Când Gorila își distruge oponentul – fie fizic, ca în anii 90, fie simbolic, ca în anul 2014? Când Gorila face alianțe cu alți membri violenți ai ecosistemului, gata oricând să-și distrugă – cu o violență doar verbală, deocamdată – adversarii comuni? Firește, omul civilizat înțelege de la bun început că a-i vorbi Gorilei de parlamentarism & democrație e inutil. O va face doar să rânjească, arătându-și colții cu aceeași plăcere ca întotdeauna.

Iată, totuși, ce poate face: trebuie, mai întâi, să observe că Gorila gesticulează suspect de mult, pentru o primată care ar trebui să fie sigură de forța sa. Că Gorila, dacă s-ar ști dinainte învingătoare, n-ar face alianțe cu o grabă aproape disperată. Că, apoi, alianțele acestea sunt șubrede – aliații dovedindu-se a avea la dispoziție mult mai puțină masă musculară decât ar fi părut. Că Gorila rânjește arătându-și colții mai des decât e nevoie; că însuși excesul de pasiune a distrugerii o arată cu nervii la pământ. Că, în fine, Gorila face ceea ce nici un animal cu adevărat puternic nu face – complotează. Că, în fine, oricât ar putea să pară de necrezut, Gorila se teme.

Teama aceasta a Gorilei e principalul nostru aliat.

Fiindcă ne arată că, dacă ne mișcăm inteligent & motivat, putem duce Gorila acolo unde-i e locul – la Muzeul de Științe Naturale. Într-un spațiu securizat în care să privim bruta împăiată în siguranță, întrebându-ne vag înfiorați cum ar fi dacă am întâlni-o vreodată pe stradă, în fața casei noastre, vie & agresivă. Însă știind, în același timp, că niciodată nu va mai fi acolo. Fiindcă locul ei, pur și simplu, nu e acolo.

Deocamdată, totul pare să joace în favoarea Gorilei. Fostul ei dresor se declară îndrăgostit de ea – tocmai a avut revelația că, oricât de mult ar iubi ea pe Che Guevara & marele partid comunist chinez, Gorila e totuși anticomunistă. Televiziunile o iubesc, indiferent câte victime face – li se pare că Gorila e creatura ideală pentru platourile lor (ceea ce, în fond, poate chiar e adevărat). Nimic nu pare să poată opri marșul ei triumfal, început cândva peste cadavre.

Să nu uităm însă: Gorila se teme.

Peste o săptămână, se poate dovedi că locul ei e la Muzeu.

Iar spaima ei e corelativul obiectiv al forței noastre. Nu s-ar teme de noi dacă n-am fi puternici. Avem forța & șansa să putem face ceea ce, în fond, Natura însăși cere: să ducem Gorila la Muzeu. Acest partid, pe care-l cred un atavism politic (anti-european până-n măduva oaselor lui neocomuniste, relicvă a unei epoci politice de o brutalitate complet anacronică), va imploda dacă nu câștigă alegerile. A spus-o pe șleau însăși Bunica Gorilei. Fără el, cu toate defectele celorlalte partide, ecosistemul nostru politic va începe în sfârșit să arate european. Și, poate, vom avea în sfârșit o dreaptă și o stângă reale.

Gorilă – te temi, așadar. Ai și de ce. Porțile Muzeului se vor deschide. Primitoare ca secțiile de votare.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Prefer sa fiu victima lui Ponta decat victima lui Johannis sau a lui Basescu sau Udrea. Te las pe tine sa fii victima lor.

    • Suntem deja cu toții victimele lui Ponta de doi ani și jumătate. Rezultatele se văd: recesiune tehnică, încercări disperate de a opri justiția, control al presei, anti-europenism & filo-chinezism etc. Suntem toți împreună în asta, după cum ziceam – și dumneavoastră, care votați asta, și noi, care suportăm efectele votului.
      Sper doar ca, dacă & după ce va ieși Iohannis, să-mi puteți spune peste alți doi ani și jumătate: ai avut dreptate, lucrurile merg mai bine. Nu vreau să fiți victima nici unei alegeri de-ale mele – ci, dacă se poate, beneficiarul ei.

      • Pe de o parte si eu sint filochinez (as zice ca orice american) si nu vad unde este Ponta antieuropean, e o afirmatie fara acoperire (absorbtia fondurilor europene a crescut in astia doi ani). Pana acum doi ani si jumatate profii au fost victimele lui Basescu. Daca iese Johannis vor fi victimele lui Johannis. Discursul dvs este unul al terorii, al fricii, navigati pe un val antiPSD pe care vreti sa-l aduceti la inaltimea celui de acum 10 ani ceea ce nu se mai poate. Ponta nu are legatura cu acel PSD si nu are ce sa-si reproseze, este activ, este solidar cu romanii, vrea ca Romania sa mearga inainte, nu se da la o parte din fata lui Johannis, il infrunta cu curaj si cu stiinta.

        • Anti-europenism (un exemplu aproape la întâmplare): Ponta a declarat că nu vrea „să primim din nou ordine din afara țării, de la PPE și de la indivizi care și-au bătut joc de România în 2012”; „știm singuri cum e mai bine pentru România”.

          Filo-chinezism: afacerile pe care SUA & UE le fac cu China nu înseamnă deloc că ei admiră Partidul Comunist Chinez, ba chiar dimpotrivă; pe când Ponta o face, lucru inadmisibil la un lider european: „Ponta a spus că România este mândră de prietenia tradiţională cu China şi că admiră Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă”, relatează xinhuanet.com.

          În ce privește absorbția fondurilor europene, sunteți în eroare – v-o spune chiar ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici: „Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, recunoaște oficial că implementarea tuturor programelor operaționale prin care România trage bani europeni înregistrează sincope. Din 2007 pâna în 30 iunie 2014, țara a cerut de la Comisia Europeană 6,92 miliarde de euro, reprezentând 36,03% din totalul de 19,2 miliarde de euro alocați României. România a înregistrat o rată de absorbție a fondurilor europene de numai 2,56 % în primele 6 luni ale anului 2014, în termeni de cereri de rambursare a cheltuieilor transmise de autorități la Comisia Europeană”.

          Cât despre valul anti-PSD – dacă judec după mișcările de protest de azi, aș zice că e mare. Dar, într-adevăr, numai urnele ne vor certifica asta.

          • Ma bucur sa aflu ca xinhuanet.com este de buna credinta :) O scanteie de adevar intr-o mare de minciuna comunista cu care USA face afaceri :)

            • Nu țin minte să fi citit vreodată pe contributors un comentariu atît de hotărît și simultan lipsit de orice umbră de demonstrație – doar afirmații. De obicei se pedala pe raționamente alambicate, fie cu intenția fărîmițării întregului subiect pînă la ininteligibilitatea prafului și pulberii, fie deturnarea discuției spre teme complet disjuncte. Dacă Dl. Brumă chiar este convins de cele scrise îl invidiez nemăsurat – să trăiești prin lozinci nu-i de ici de colo.

              Cît privește filo-chinezismul a outrance mă voi auto-cita (o recenzie la cartea lui Ian Morris ”De ce Vestul deţine încă supremaţia”):

              „ Nu ”Vestul” a fost favorizat de geografie, ci ”Estul” a crescut într-un acvariu. Abia ținînd cont de aceste condiții putem spune că realizările Chinei au fost excepționale. Din păcate la fel cu ”tradiționalele” picioare feminine deformate din copilărie (deliciul confucianiștilor estetizanți), civilizația chineză s-a înghesuit în propriul papuc, dansînd mărunt un step solitar. Tunurile occidentale, spulberînd pereții incintei, au lăsat fără apă peștișorii filosofi-poeți ce-și unduiau vălurile somptuoase repetînd aceleași traiectorii închise rotundo-pătrate. Evoluția s-a trezit din somn dar, cum secolele nu pot fi scurtcircuitate, mai e mult pînă departe: după zvîrcoleli agonice (cu milioane de morți degeaba) ”dragonul” marxist China abia atinge, tangent, stadiul de batracian puțintel reptilă. Chiar dacă se închipuie un mare și fioros Tyrannosaurus Rex, mamifer tot nu e.

              Nu există nici o ”supremație a Vestului”. Există doar calea rațiunii libere și a imperativelor morale. Că, de la tăblițele cuneiforme la microcipuri, aceste principii au condus în final ȘI la putere și bunăstare, nu-i decît un epifenomen tardiv. Oricum drumul gîndirii occidentale a fost lung, cu multe (foarte multe) retro-bucle exasperante, însă variante radical diferite nu se întrevăd. Dacă Ian Morris și idolii lui asiatici cunosc alte moduri de a pricepe realitatea, n-au decît să ni le arate, într-o manieră clară și constructivă.”

              Eșafodajul aflat în spatele concluziilor de mai sus este prea voluminos pentru un comentariu, dar el poate fi obținut (în format pdf) la [email protected]

        • Ponta este solidar cu romanii ? Cu romanii care stau la cozi in strainatate cu miile, ca sa voteze si nu reusesc? Cu romanii de ai caror bani din taxe si impozite isi bate joc el si ministreasa fara experienta in economia reala de la finante? Cu pensionarii care au fost inspaimantati ca li se taie pensiile daca iese Johannis presedinte?
          Cu romanii ale caror paduri au fost pitite de Hrebenciuc si Sarbu, socrul lui Ponta? Procurorul Ponta avea indeajuns de multe probe la acest dosar sa inainteze procesul, si ce a facut? A divortat de fosta nevasta si s-a casatorit cu fata lui Sarbu !
          Cu romanii care au teze de doctorat pe bune, ale caror diplome au scazut din valoarea si asa mica pe plan international dupa aflarea vestii plagiatului lui Ponta? Cu romanii care asteapta cei 6km de autostrada A3 de la Stefanesti la Fundeni ? Cu romanii care asteapta construirea segmentului de autostrada intre Sibiu si Pitesti cu fonduri de la UE si se fac drumuri expres in Teleorman in schimb? Cu romanii care asteapta sa se termine bucata de autostrada dintre Sebes si Sibiu, care este cu riscul de a se pierde banii europeni pentru ca guvernul Ponta nu da un amarat de aviz?
          Despre care solidaritate vorbim ? Noi astia care facem urticarie cand auzim de PSD, pentru ca stim ce inseamna Iliescu, mineriade, Nastase si acolitii lor trecuti sau prezenti Voiculescu, Vantu si toata pleiada de puscariasi sau viitori puscariasi ca si Ghita, sau tulburati psihic ca Vadim, si manipulator de meserie ca Dan Diaconescu, sau ametitori de taxe Tariceanu, am ascutit armele anti-PSD si am inceput sa facem campanie electorala printre nehotarati si cei care nu au votat in turul I, Johannis poate iesi presedinte :

          http://lloopp.wordpress.com/2014/11/08/si-totusi-speranta-exista-johannis-poate-fi-ales-presedinte/

          Si daca nu intelegeti la care gorila se refera autorul articolului, este gorila politica a lui Rebreanu, va invit sa cititi cartea :
          http://lacoltulstrazii.ro/2014/07/03/gorila-de-liviu-rebreanu-impresii-si-concluzii-personale/

        • Ce glumet esti cu „nu i se poate reprosa nimic”: cred ca formatul Contributors, la comentarii, nu permite un atat de mare numar de cuvinte cate ar trebuie scrise pentru a enumera ce se poate reprosa lui Tonta. Dar hai, fie, de dragul tau, sa plecam de la ideea e ca mai perfect decat Isus.

          Cat priveste discursul, cel al lui Tonta si al PSD este de fapt unul al terorii: vine Iohannis si „taie” pensiile, vinde Ardealul, primeste comenzi din afara, nu e Ortodox, e german, omu’ lui Basescu, nu are copii, Monica Moacovei e ISIS, Cartarescu e fascist, regimul Basescu a insemnat pentru Romania ce a insemnat regimul nazist pentru Europa etc…

          Cand ti se redau spusele si faptele lui Tonta, in exemple cerute de tine, incepi s-o schimbi ca la Beijing, ca de fapt si Americanii si EU etc. Ma rog, stii tu cum faci, nu trebuie sa-ti explic. Propagandist latrinist, asta e meseria ta.

    • Eu va inteles aversiunea fata de Basescu, Udrea si ceilati de la PDL, dar ce ziceti de minciunile si de manipularea grosolana a PSDului, a lui Victor Ponta, a dnei Gabriela Vranceanu Firea, a dlui Titus Corlatean?!
      „Preferati” sa fiti „victima” lor?!!!!!!!!!
      NU ajunge cat au tinut tara asta in saracie, minciuna si coruptie, in timp ce averile lor(cititi-le de curiozitate Declaratiile de avere!) cresc an de an, Victor Ponta ii indemna pe romani sa cumpere Dacii in timp ce el si sotia conduc Citroen, Fiat si Land Rover !
      Sau, ce ziceti despre minciunile Dlui Titus Corlatean pentru a impiedica votul din diaspora, cititi in acest sens declaratia Ambasadorului Romaniei la Paris, dl Bogdan Mazuru!
      P-astia ii vreti?!
      Ce parere aveti?!

  2. de acord cu ce spuneti
    nu mai reiau retorica (!), cum s a ajuns aici, nu i momentul (!)
    o obiectie
    gorila este o primata simpatica
    as plasa actiunea in dune(le) lui frank herbert
    iar lupta inte fremen si sandworm
    si tot nu i revelator
    sand worm ul sta sub nisipuri, iese cind si cind (sa manince), sa l vezi ora de ora zi de zi este prea mult chiar si pentru free meni (!)

  3. Ar fi simplu dacă ar ajunge la muzeu. Vor rămâne între noi, așa e și firesc într-o democrație. Și susținătorii partidului lui Hitler au rămas în Germania după ce Hitler a dispărut.

    Fie că vor învinge, fie că vor pierde, PSD se va reorganiza și trebuie să mergem mai departe. Lupta pentru libertate în România continuă, trebuie să ne organizăm în asociații civice și să fim activi. Și mai ales să nu lucrăm cu aceleași mijloace ca gorilele. Altfel vom deveni ca ei, niște brute. Adaptarea la mediu e în acest caz un dezastru moral și social, întoarcerea în junglă. Mai degrabă gorilele trebuie re-transformate în oameni, printr-o atitudine creștină față de ei.

    gânduri bune,

    • Pentru cine a văzut The Blind Side, există o scenă antologică, în care Leigh Anne Tuohy (personajul interpretat de Sandra Bullock) câștigă o dispută verbală cu un gangster, șeful unei bande de cartier. Iar motivul pentru care disputa rămâne doar verbală și ea o câștigă este faptul că avea o armă de foc în poșetă și l-a făcut pe gangster să înțeleagă asta :P

      Asta este singura soluție a unui om civilizat în fața unei gorile: o armă de foc datorită căriea gorila va înțelege că e mai bine să meargă în cușca ei, la grădina zoologică. Sau cum spun americanii (și cum știu și românii care au de-a face cu stânile de la munte) ”trebuie să vorbești cu blândețe și să târăști după tine un ciomag mare” :)

      Acum, Iohannis nu prea pare să fie capabil de așa ceva, dar Băsescu sau MRU i-ar putea da o mână de ajutor, dacă ar vrea. Primul le are cu ciomagul, iar al doilea știe să vorbeacă cu blândețe :P

      • @Harald, acea arma de care se teme ”Gorila” există: este votul Pro-Iohannis al majorității românilor pe 16 Noiembrie.

  4. Imi dau seama ca mesajul meu este complet off-topic si-mi cer scuze pentru asta, dar sunt, de jumatate de secol, mare iubitor de animale si cat de cat cunoscator intr-ale zoologiei si etologiei.
    Contrar tuturor aparentelor, d-le Vancu, gorila este un animal foarte pasnic, un urias bland.
    De fapt (si aici poate ca e si o mica lectie), dintre marile primate tocmai cea de care ne consideram indeobste cel mai apropiati – cimpanzeul – este de departe cea mai turbulenta si mai agresiva. Si, ca sa adaugam la talcul povestii, e si singura care nu e pe cale de disparitie.

    Revenind la tentativa dvs. de bestiariu politic autohton, as fi tentat sa inlocuiesc in metafora gorila cu guzganul… lucru pe care l-au mai facut si altii, nu? ;-)

  5. domnule autor,ce vrei sa manipulezi sau te amagesti singur !?
    ai o dovada chiar aci pe forum
    ” să precizez că disociez PSD de votanții săi; semenii noștri absoluți, unii dintre ei votează cu PSD din convingere social-democrată” dumneata crezi ce spui ?

  6. In orice caz, zilele acestea asistam la o AGONIE spasmodica, al carei final este dificil de prevazut…!? Peste o saptamana insa, cineva tot va pieri : ori bolnavul, ori boala !

  7. Imi pare rau, dar nu agreez comparatia asta cu gorila, caci gorila este un animal mare si blind.
    In fapt, n-as putea asimila grupul de crima organizata numit PSD cu vreun animal sau grup de animale. Iar motivul este unul simplu: animalele nu mint, cel mult disimuleaza.
    PSD este un imperiu al minciunii si toate imperiile minciunii se folosesc de ideologie. Unul din motivele pentru care harta Romaniei electorale arata azi ca in anii ’90 – i.e. Ardealul colorat cu albastru, baricadat parca impotriva Moldovei si Munteniei colorate in rosu – este acela ca ideologia comunista a supravietuit. Este un fapt, la noi, ca intelectualii nu au nici o putere asupra celor indoctrinati. Si oare cum poti fi indoctrinat daca nu prin ideologie, mai precis prin ideologie goala care propaga ura, ura ce are ca obiect tot ceea ce e valoros. Unei gorile nu i-ar fi reusit niciodata ruinarea ICR-ului, cea mai performata institutie romaneasca de dupa ’90. Intreaga populatie de gorile a lumii n-ar fi putut face niciodata raul pe care l-a facut (as zice aproape sistematic) Parlamentul Penal al Romaniei.

    Cred ca ne aflam azi unde ne aflam fiindca n-am inteles rolul esential al ideologiei in guvernare. De pilda faptul ca ideologiei populare nu i te opui cu ratiunea ci tot cu o ideologie. Liberalismul este o astfel de ideologie, la fel ideologia crestina.
    Deocamdata acesta e un fapt pe care ideologii de stinga l-au inteles foarte bine, ba chiar profita din plin de el, in vreme ce ideologii liberali sau de dreapta se declara scandalizati, chiar revoltati si refuza realitatea: este cit se poate de clar acum, nici romanii nu au ajuns la stadiul post-ideologic, ei nu se pot ridica deasupra ideologiei.
    Si nu-i vorba aici de a fi cinic, ci de a intelege ca ideologia bine articulata ii poate aduce inclusiv pe cei cu o educatie precara mai aproape de ratiune. Drept e ca ideologii de stinga nu se dezmint, practicind ceea ce stiu ei mai bine, e vorba de minciuna si indoctrinarea pe scara larga, adica ura. Dar asta este o ocazie extraordinara pentru cei liberali sau de dreapta. O ocazie de a spune adevarul, o ocazie de a vorbi despre falsitatea ideologiilor de stinga in Romania post comunista, o ocazie de a vorbi despre solidaritate. In fapt, fiecarui concept gol de stinga ii corespunde unul sanatos de dreapta. De pilda in loc de a da pomana, statul ar trebui sa fie solidar pe timp de criza cu cetatenii sai: asta e lectia pe care n-au invatat-o pina azi nici macar guvernele de dreapta de la noi: oare cum ar fi fost daca Boc si-ar fi pus in aplicare planul de criza incepind cu reducerea salariilor guvernantilor cu 26%?
    Ei bine, chiar daca cel indragostit de comunism prefera mai mereu minciuna, nefericirea lui va lua sfirsit doar odata cu descoperirea/aflarea adevarului. Oricit ar parea de ciudat, drumul la adevar – inclusiv atunci cind vorbim de stiinta – trece prin ideologie. Asta fiindca intii ai ideea si abia apoi verificarea. Daca in cazul oamenilor de stiinta ideologiile sint depasite sistematic, nu acelasi lucru e valabil pentru oamenii obisnuiti care traiesc aproape toata viata in ideologie – si nu-i vorba aici doar de romani. Incit, mai ales in politica, a face abstractie de ideologie este totuna cu a imbratisa utopia.
    Altfel, e stupid sa credem ca dupa urgia comunista romanii puteau fi dintr-o data rationali. De fapt, importanta fenomenului religios in Romania nu face decit sa sublinieze nevoia romanilor de ideologie. Insa daca tot e sa aiba o ideologie, macar sa aiba una mai putin daunatoare, iar istoria stingii in Romania e aceea a injustitiei si a tenebrelor, a minciunii generalizate, o minciuna cit Casa Poporului populata de penali, e istoria alegerilor falsificate, in definitiv, e istoria crimei (organizate) in Romania moderna.

  8. Şi iaca cum,
    Poeţii şi intelectualii nu mai pot ieşi din Grădina Zoologică în care i-au instalat fixat şi obişnuit
    Tătucii Comunismului şi bine hrănit Mămucii Post-comunismului.
    Este înfiorător de fascinant să-i vezi cum nu ştiu,
    în realitate se fac că nu ştiu,
    decît speciile de animale de dintre gratiile cuştile printre care convieţuiesc dresaţi la limita neputinţei
    şi obsesiei mistico-zoografe.
    Numai acum avem exemple concludente Gorile, Viermi, Guzgani, Urşi şi nu mai pun la socoteală pe celelalte pe care din panoplia lor demagoagă, din fericire le-am uitat, dar fără a lăsa nesubliniat, totala nepotriveală în contextul obsesiilor comparaţiilor abuziv-păguboase, a aşezării cîntecului lui Brassens, precum O GARĂ într-un Cîmp Pustiu.
    Cei care nu pricep franţuzeşte, vor cumpăra, de schepsis, bilete de tren-papagal, dus-întors.
    Domnilor,„Appeler un chat un chat” ! DE URGENŢĂ !
    Pentru a putea ieşi în sfîrşit din Grădina LOR-a dumneavoastră ZOOiLOGICĂ înspre Lumea cea Liberă a junglelor diverse şi agresive, de care vă este atîta frică, teamă şi indiferenţă.
    Nu mai tot jucaţi bătuta pe loc ! A devenit …………………. „popîndeistic” !

  9. Nu ma asteptam la altceva si cred ca am identificat Gorila din spatiul public romanesc. Cine zice ala este, vorba romaneasca nu se dezminte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro