vineri, martie 29, 2024

Greșește Banca Națională?

Criza financiară globală a arătat importanța legăturilor macroeconomice dintre sectorul financiar și economia „reală” . Ea a învederat totodată că practicile de supraveghere prudențială și politicile monetare din perioada anterioară crizei nu au reușit să asigure stabilitatea financiară. Ca urmare, a apărut un proces de reevaluare generală a politicilor economice, în cadrul căruia politicilor macroprudențiale li s-a conferit o importanță egală cu cea a altor mijloace folosite de autorități pentru a face față provocărilor crizelor.

Adoptarea politicilor macroprudențiale se confruntă însă cu unele dificultăți. În primul rând, aceste politici se justifică exclusiv prin așa-numitele „externalități” și/sau „eșecuri ale pieței”. Or, nu există reguli clare de definire a situațiilor de acest gen. În al doilea rând, deoarece majoritatea țărilor au decis să recurgă la politici macroprudențiale doar recent, nu există suficientă experiență în conceperea și aplicarea politicilor respective, iar analizele empirice cu privire la eficacitatea lor sunt încă puține.

La fel ca alte țări, România a fost constrânsă de criză să înțeleagă importanța legăturilor macroeconomice dintre intermedierea financiară și activitatea economică propriu-zisă. Spre deosebire de alte țări, care au cunoscut în perioada premergătoare crizei creșteri puternice ale prețurilor activelor financiare și/sau creșteri exagerate ale volumului creditelor, principala cauză a problemelor României a fost creditarea în franci elvețieni de către unele bănci. Aceste credite nu au devenit totuși un risc sistemic, deoarece au avut o pondere redusă atât în totalul creditelor acordate de bănci, cât şi în PIB. Creditarea în franci elvețieni a avut însă o altă caracteristică „originală”: a fost practicată aproape exclusiv în relațiile băncilor cu populația. În aceste condiții, decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de renunţare la cursul fix al francului elvețian față de euro (1,2 CHF/EUR), care a dus la aprecierea francului elvețian față de leu, a determinat în principal creşterea serviciului datoriei persoanelor fizice care au contractat împrumuturi în franci elveţieni. Explotată de cei interesați și de purtătorii lor de cuvânt din politică, justiție și mass media, atmosfera de nemulțumire creată de această situație a permis adoptarea de către parlament a unei legi de conversie a creditelor în franci elvețieni și formularea în spațiul public a o serie de acuzații la adresa băncilor comerciale și a Băncii Naționale.(1)

Impactul crizei financiare asupra băncilor și economiei României a fost totuși redus, și anume din următoarele patru motive. În primul rând, acordurile încheiate de România cu FMI și cu grupurile bancare străine care deţin aproximativ două treimi din sistemul bancar românesc (așa-numita „Inițiativă de la Viena”-2009) au protejat România de pericolul unor re­tra­geri dezordonate ale capitalurilor străine.(2) Astfel, valoarea netă a finanțărilor bancare externe s-a menținut mult timp în jur de 20 mld. euro, ceea ce arată importanța vitală a faptului că, pentru prima dată în istoria sa modernă, România este aliată cu marile puteri economice, financiare și militare ale lumii.(3)

În al doilea rând, creditarea în franci elvețieni a fost practicată de un număr redus de bănci și a avut o pondere mică în totalul creditelor acordate de sectorul bancar. În al treilea rând, activele libelate (exprimate și plătibile) în franci elvețieni ar fi putut fi folosite de băncile respective, însă nu au fost, pentru operațiuni speculative (de exemplu, swap valutar și swap cu rata dobânzii). Aceasta, deoarece aceste active au avut o pondere mică în totalul fondurilor proprii ale băncilor creditoare și o volatilitate redusă în comparație cu activele denominate în alte valute. În fine, valoarea foarte mică a activelor bancare denominate în franci elvețieni arată că aceste active au fost constituite de băncile creditoare, în cea mai mare parte, printr-o finanțare externă de egală valoare în franci elvețieni,.

Cu toate acestea, încununarea de succes a intensei și îndelungatei campanii politice și mediatice pentru legiferarea conversiei în lei a creditelor denominate în franci elvețieni, la un curs fixat în mod administrativ (mai mic decât cursul pieței în ziua conversiei), ar fi determinat nu doar diminuarea profiturilor băncilor care au acordat credite în franci elvețieni – așa cum au susținut promotorii acestei măsuri -, ci pierderi sigure. Într-adevăr, deoarece băncile creditoare s-au refinanțat, la rândul lor, în franci elvețieni, sumele rambursate de clienți în lei ar fi trebuit folosite de aceste bănci pentru a cumpăra franci elvețieni la cursul pieței (mai mare), în scopul stingerii datoriile externe pe care ele le-au contractat pentru a obține francii elvețieni pe care i-au acordat cu împrumut clienților (la un curs istoric mai mic). Astfel, întreaga diferență între cursul fixat prin lege pentru operațiunea de conversie (mai mic) și cursul pieței (mai mare) ar fi provocat o pierdere ineluctabilă instituțiilor de credit, cu tot ceea ce ar fi decurs de aici pe plan intern și internațional.

Până la urmă, Curtea Constituţională a respins legea conversiei creditelor în franci elveţieni, însă atacurile la adresa Băncii Naționale au continuat cu aceleași accente populiste, demagogice, conspiraţioniste, anticapitaliste şi antioccidentale.(4)

Recent, aceste atacuri au fost reluate pe o altă temă, și anume prevederile din „Regulamentul de creditare” adoptat recent de către BNR, care impun, printre altele, limitarea gradului de îndatorare al persoanelor fizice (40% din venitul net la creditele în lei și 20% la cele în valută). (http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=15376).

Realitatea este că limitarea ponderii valorii creditului în totalul valorii de piață a garanției (loan-to-value-LTV) și, respectiv limitarea gradului de îndatorare (debt-to-income ratios-DTI) constituie instrumente folosite de multe bănci centrale moderne pentru a diminua vulnerabilitățile create de creșterea excesivă a creditului.(5) Deși aceste instrumente au caracter administrativ, provocând, deci, inevitabil costuri și distorsiuni ale pieței, ele pot evita o creștere explozivă a creditului de genul celei care a avut loc în perioada anterioară crizei.

Astfel, limitarea indicatorului LTV poate contribui la prevenirea acumulării de vulnerabilități ale debitorilor (în special în sectorul gospodăriilor familiale). „Efectul de pârghie” („efectul de levier”, leverage), care constă, după cum se știe, în multiplicarea profiturilor și, respectiv a pierderilor aferente investirii capitalului împrumutat (obținut, de regulă, în principal de la bănci), este susceptibil să reducă riscurile asociate cu scăderea prețurilor locuințelor. Mai precis, cu cât acest „efect de pârghie” este mai mic, cu atât este mai puțin probabil că va avea loc o puternică scădere a prețurilor activelor gajate (clădiri ipotecate), scădere de natură să îl facă pe debitor să își piardă capitalul propriu. La rândul său, acest lucru va crea, probabil, mai puține dificultăți în perioada de contracție abruptă a prețurilor (bust), deoarece debitorii care nu-și vor putea rambursa împrumuturile ipotecare vor fi în situația să-și poată vinde casele la prețuri rezonabile. În plus, în caz că vor da faliment, debitorii vor putea recupera o fracțiune mai mare din valoarea clădirilor ipotecate.

La nivel macroeconomic, limitarea LTV va diminua riscul ca un sector important al economiei „reale” (construcțiile) să acumuleze un volum mare de datorii și să dea faliment. În plus, această măsură este de natură să limiteze numărul clienților care pot obține în prezent finanțare din partea băncilor (la o rată a dobânzii dată) și, astfel, va slăbi presiunile cererii solvabile și, deci, va aplatiza faza de expansiune irațională (boom), care, de obicei, precede criza.

Similar, limitarea indicatorului DTI va plafona puterea de cumpărare a persoanelor fizice, reducând presiunea asupra prețurilor din sectorul imobiliar și nu numai. Această măsură este deosebit de eficentă pentru frânarea creșterii cererii speculative (care se dezvoltă doar în condițiile în care clădirile ipotecate pot fi repede scoase de sub ipotecă și vândute), precum și pentru reducerea vulnerabilității debitorilor defavorizați (aceștia au de trecut un prag de „accesabilitate” la credit, ceea ce îi face mai prudenți și mai rezistenți în caz că li se reduce venitul sau că devin temporar șomeri).

În literatură, există descrieri amănunțite ale diverselor variante de reglementare a indicatorilor LTV și DTI, precum și unele modele econometrice care exprimă legăturile cauzale dintre acești indicatori și dinamica creditului și a prețurilor. Fără a intra în detalii cu privire la aspectele tehnice, vom menționa doar că o concluzie importantă care se desprinde din studiile respective este că implementarea acestor instrumente implică anumite costuri inerente.

Astfel, verificarea modului de respectare a limitelor stabilite necesită existența unui personal de supraveghere microprudenațială la nivelul băncii centrale. Or, acest personal prezintă trăsăturile socio-profesionale ale birocrației, a cărei caracteristică esențială este „internalizarea profitului”.(6) Restricțiile respective pot determina, de asemenea, reorientarea politicilor de afaceri ale băncilor în ceea ce privește asumarea de riscuri specifice creditelor ipotecare și activitatea pe care o desfășoară în afara domeniului reglementat (Shadow Banking). De aici, poate apare o creștere nedorită a volumului creditelor acordate de instituțiile financiare nebancare, de instituțiile financiare nereglementate și/sau de băncilor străine, ceea ce provoacă distorsiuni în proporția dintre creditele în valută și creditele în monedă autohtonă.

De asemnea, caracterul restrictiv al acestor măsuri poate da naștere la reacții politice, de genul celor amintite că s-au manifestat în România, îndeosebi atunci când grupurile cele mai afectate de limitarea indicatorilor LTV și DTI sunt tocmai acelea care au mai mare nevoie de credite (persoanele cu venituri mici și tinerii), iar grupurile de interese le pot mobiliza în lupta politică. Și o pot face, printre altele, deoarece, spre deosebire de măsurile cu caracter „macro”, consecințele acestor restricții „micro” sunt imediate și ușor vizibile.

În fine, dincolo de aceste considerente de politică economică, limitarea indicatorilor LTV și DTI echivalează cu disciplinarea comportamentului grupurilor vulnerabile de beneficiari de credite, ceea ce implică un anumit cost în termeni de diminuare a consumului intertemporal și a eficienței micilor întreprinderi.

La fel ca în cazul instrumentelor politicii monetare (open market, rezervele obligatorii, taxa de rescont etc.), utilizarea acestor instrumente macroprudențiale necesită un proces de învățare la nivelul bancii centrale, iar o strategie de comunicare clară a acestei instituții este de natură să le sporească eficacitatea. Oricum, contestarea puternică a acestor măsuri, modificarea frecventă a limitelor pe care le impun, renunțarea repetată la ele sub imperiul presiunii opiniei publice, iar apoi reintroducerea lor etc., pot da naștere la confuzie și pot provoca ele însele crize imobiliare.

Sarcina nu este însă uşoară, deoarece realitatea este adesea mai neplăcută decât lectura romanelor cavalereşti: Don Quijote are scopuri nobile, însă cel care are întotdeauna dreptate este Sancho Panza.

Timișoara, 29 octombrie 2018

NOTE________________

1)-S. Cerna, Banca Națională pe banca acuzațiilor, Piața Financiară, Nr. 12-01 (265-266)/2017-2018, p. 22-24.

2)-Acordul de la Viena a fost încheiat în primăvara anului 2009 sub egida FMI, alături de BERD, BEI și Comisia Europeană. Prin acest acord (gentlemen’s agreement), grupurile-mamă ale principalelor nouă bănci cu capital străin (Erste Bank, Raiffeisen, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit Group, Société Générale, Alpha Bank, Volksbank International şi Piraeus Bank) s-au angajat să menţină liniile de credit ale sucursalelor lor din România la nivelul din martie 2009 şi, respectiv să mențină nivelul ratei de solvabilitate a acestor sucursale la peste 10%. Acest aranjament a expirat în primăvara lui 2011, însă nu a produs niciun şoc imediat la nivelul finanțărilor externe; treptat, din a doua jumătate a anului 2011, a apărut totuși și în România fenomenul numit ,,dezintermediere” (deleveraging).

3)-Importanța acestei situații, fără precedent în istoria României, este demonstrată de faptul că rambursarea de către regimul ceaușist a unei datorii externe de 21 mild. dolari, pe parcursul unui deceniu și jumătate, a dus la golirea țării de bunuri de consum, inclusiv alimente de bază, ceea ce a fost, cu siguranță, unul din factorii importanți, care au alimentat nemulțumirea populară ce a dus la evenimentele din decembrie 1989.

4)-S. Cerna, op. cit.

5) – S. Cerna, Creşterea rapidă a creditului: pericole şi remedii, Oeconomica, 3, 2006, p. 5-20, http://www.oeconomica.org.ro/files/pdf/87.pdf. Dintre țările care au adoptat în cursul timpului asemenea măsuri, pot fi amintite următoarele: SUA, Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Corea de Sud, Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania Cehia etc.

6)-Termenul „birocraţie” nu are aici nimic peiorativ, ci este folosit în sensul lui M. Weber, pentru a desemna o organizaţie caracterizată prin proceduri, împărţirea răspunderilor, o puternică ierarhizare şi relaţii impersonale. Acest termen se aplică la toate formele de organizare, mai ales la cele asociate cu puterea publică. V. S. Cerna, Banca centrală prin prisma teoriei birocratiei. Cum sa decodificam canalele ascunse de comunicare între banca centrală şi lumea politică, Ziarul Financiar, 07.11.2016, http://www.zf.ro/opinii/banca-centrala-prin-prisma-teoriei-birocratiei-cum-sa-decodificam-canalele-ascunse-de-comunicare-intre-banca-centrala-si-lumea-politica-15919510.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Banca nationala greseste, ea nu a trecut la euro in 2015 cum a promis. Treceti domnilor la euro si eliminati riscul valutar, cursul valutar ca ne-am saturat de el.

  2. ” BNR le-a dat băncilor 16,6 mld. lei în cea de-a doua operaţiune repo organizată în luna octombrie şi cea de-a opta din acest an, tranzacţie prin care banca centrală achiziţionează temporar titluri de stat aflate în portofoliul instituţiilor de credit oferindu-le în schimb lichiditate.

    Aceasta reprezintă cea mai mare sumă oferită de BNR în ultimii cinci ani, în timp ce la nivelul sumelor adjudecate astăzi a fost atins maximul de după 2001.”
    (Ziarul Financiar, 29.10.2018)

    Greșește oare Banca Națională?!…Ar trebui lăsate dobânzile să crească ? Dar cursul valutar? Ar fi influențată astfel disponibilitatea guvernului României de a se împrumuta? Și cum ar fi bine pentru economia patriei noastre pe termen lung?

  3. Rămâne întrebarea când și unde începe criza viitore în UE și în lume?

    Sectorul financiar deregulat în SUA de D. Trump e domeniul în care s-a manifestat 2008 criza (Lehmann Brothers), criză care nu a dus la schimbările necesare 2008- 2018 (capitalul propriu al băncilor mari „sistemice” e până azi ridicol de mic, 2-4 % din afaceri, nu acoperă pierderile și riscurile „capitalismului de casino” cum îl denumește Prof. Werner Sinn, fost director IFO) și la soluții durabile.

    …”… Adoptarea politicilor macroprudențiale se confruntă însă cu unele dificultăți. … „….

    Datoriile publice extrem de mari ale statelor (Italia 130% BIP) sunt cauza crizei viitoare? Sectorul financiar funcționează în continuare „deregulat” (impozitul pe transacțiuni financiare care se realizeză în ritmul de minisecunde, nu se poate practica din cauza neânțelegerii între state. Oazele de impozit- Paname papers, etc) cu ricuri mai mari decât înainte de 2008.
    „Der Spiegel ( Schulden als Waffe./ Die Angst vor der Eurokrise kehrt zurück: Wenn Italien im Streit mit Brüssel nicht nachgibt, droht eine Kettenreaktion. Am Ende könnte ein Austritt des Landes aus der Gemeinschaftswährung stehen- mit unkalkulierbaren Folgen für den Rest Europas.) prezintă într-un articol lung relația Italia-UE/Brüssel ca o sursă de criză viitoare. Premierul italian Conte a declarat: „In câteva săptămâni Italia va fi revoluționată” (Innerhalb weniger Wochen wird Italien revolutioniert sein). Două grafice cu deficitele de budget 2018 (Italia 2%) și nivelul dobânzilor actual pentru refinanțarea datoriilor de stat la bănci (Italia 3,6%, Grecia 4,9 %) arată situția 2018.
    ECB Banca Centrala Euro /Frankfurt a cumpărat deja 2.000 miliarde titluri de datorii de stat din care 17% sunt italiene (340 miliarde Euro). Draghi/BCE încheie în Decembrie 2018 cumpărarea de titluri datorii de stat (a fost în vizită la Roma, la președintele Italiei, pentru avertizare). Dobânzile în SUA cresc.
    Klaus Reling, șeful fondului de salvare ESM, spune (Der Spiegel) că fondul ESM va fi suprasolicitat dacă Italia va ajunge în dificultăți financiare (Italia e prea mare pentru a fi salvată. Italexit e de altă mărime ca Grexit).

    La Paris președintele E. Macron e deja 2018 în confruntare politică directă cu Salvini/Lega, în campania electorală pentru PE Parlamentul European/Bruessel 2019. Comisarul Moscovici a criticat în public budgetul italian prezentat Comisiei UE.27. Seful Comisiei UE dl J.C. Juncker e azi, 7 luni înainte de alegerile PE, numai o fantomă. Unele state partenere în UE.27 se văd, se declară 2018 „suverane” în raport cu UE, refuză azi cea ce au semnat în unanimitate de voturi (delegarea unor competențe la UE/Bruessel), refuză azi bazele pe care s-a creat EWG.1957 /UE.2017. La „arte TV/ 28 minutes” Paris s-a discutat relația Iatlia -UE în prezența consilierului fostului Președinte Renzi. Italienii și firmele italiene vor avea în viitor greutăți cu mult mai mari pentru a primi credite, avertizează acum fostul consilier din Italia, dacă conflictul între guvernul „populist” Conte (Di Maio- Cinci Stele/ Salvini-Lega) și UE va escala. Guvernul populist italian e 2018 în confruntareă cu Paris &Bruessel.

    Lipsește numai data precisă, ziua în care izbucnește viitorea mare criză în UE & lume?
    România nu e în ZE.

    Cum se pregăștete România, cum se pregătește guvernul de „penali patrioți” dâmbovițeni pentru ca românii să fie protejați mai bine în momentul crizei viitoare care se arată la orizont?

  4. la prima vedere, ar putea sa para ca BNR se preocupa de protectia consumatorului de servicii de credit;
    mai intai, ma intreb daca asemenea masuri chiar intra direct in atributia BNR
    apoi, ma intreb daca BNR nu ar trebui sa utilizeze parghii specifice de disciplinare a bancilor aventuriere
    si abia apoi m-as intreba daca nu cumva BNR greseste, limitandu-se la niste masuri indirecte de minimizare a riscurilor
    mai sus, un comentator facea distinctie intre capitalul bancar strain si cel autohton, distinctie cu care mi-e imposibil sa fiu de acord; totusi, daca bancile straine au un apetit de a risca banii deponentilor externi in credite neperformante in Ro, teoretic ar putea sa ramana strict propria lor optiune; practic, imi ramane o ultima intrebare: o banca care gestioneaza capitaluri ale deponentilor autohtoni, chiar are libertatea sa-si asume riscuri implicand acesti bani in diverse operatiuni speculative, cum ar fi accesarea de finantare si respectiv creditare in CHF ? putem presupune si o situatie ipotetica in care cursul CHF in loc sa se dubleze, s-ar fi injumatatit, avantajadu-i tocmai pe debitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro