joi, martie 28, 2024

Grecia, ”un accident feroviar care se petrece cu incetinitorul”. Cum va afecta Romania?

De la declaratia din titlu rostita de Nouriel Roubini, Dr. Doom al finantelor mondiale, au trecut aproape trei luni, dar profetia are o foarte mare sansa de a se produce in urmatoarele luni – momentul exact nu il poate prevedea nimeni. Sansele au crescut dramatic dupa ultimul summit G8, care a avut loc in Statele Unite si dupa ultima intalnire intre Merkel si Hollande in care nu s-au putut face progrese deosebite. Un “accident feroviar”, in varianta lui bancara, inseamna un crah provocat de exit-ul unei tari importante din Uniunea Europeana: cele mai mari sanse le are Grecia, insa sunt posibile atacuri sustinute si asupra restului tarilor “PIIGS”, mai ales Spania si Portugalia.

Am explicat criza pe indelete, si ce a fost si ce va veni aici : Criza care a fost, criza care vine – rezumat in 7 paragrafe (2008-2012). In esenta am spus ca au fost trei etape, doua care au trecut si una care vine. In primul etapa, produsele sofisticate bancare asociate in special imobiliarelor si in special clientilor rai platnici au condus la o lipsa de incredere in intreg sectorul si o corectie foarte severa. In a doua etapa, bancile au intrat in dificultate din cauza problemelor cu imobiliarele in primul rand iar apoi cu lichiditatea din piata. Intram sub  cea de-a treia etapa, in care cel putin o tara europeana va avea serioase dificicultati si probabil va intra in incapacitate de plata in urmatoarele luni (Grecia, de exemplu, mai are bani doar pentru o luna, dupa care, fara un nou sprijin, probabil nu va mai putea plati salarii si pensii) . Politicienii romani sunt insa, in continuare, putin in acelasi film de desene animate de la sfarsitul lui 2008, cand mai pedaleaza inca putin in gol inainte de a realiza ca nu mai au pamant sub picioare. Un semnal care ar trebui sa ingrijoreze sunt datele de PIB care au venit de la Institutul National de Statistica.

N-are insa cine sa se preocupe de economie, sunt doua ture de alegeri in acest an – din nou, in cel mai prost moment cu putinta.  Singurele miscari de la Ministerul de Finante sunt taierile de cheltuieli pe articole bugetare, in stilul patentat – acelasi din anii ’60 cand bugetul se scria cu creionul chimic. Bugetarea pe proiecte va astepta pana la vom pierde miliarde din fondurile UE si ne vom trezi sa schimbam sistemul cu totul si sa nu mai privim fondurile europene la capitolul “altceva”, ci sa gasim sistemul prin care proiectele pot fi derulate cu fonduri multiple (de la bugetul national, imprumuturi locale, fonduri regionale, fonduri structurale). Decizia economica este mereu paralizata cand functionarimea sta ca pisica pe burlan sa vada incotro va bate vantul. Cred ca sunt putini romani care realizeaza ca retragerile de de depozite din bancile grecesti au ajuns la ordinul sutelor de milioane de euro pe zi si probabil mai putinti de o duzina care au citit si au receptionat corect un articol din Financial Times in care se spunea ca exista deja un fost secret prin  intermediul caruia Banca Centrala Europeana pompeaza euro in anumite banci. In fine, semnalul din Germania din aceasta saptamana ca “nu exista disponibilitate de a pompa bani in sacul fara fund al Greciei” si semnalul de la Washington, de la presedinta FMI ca are mai multa compasiune pentru cei din Africa, decat pentru cei care evita taxele in Grecia nu se pot traduce decat in urmatorul fel : urmeaza ca banchierul german, care plateste pana la urma pentru Europa sa inchida muzica, sa sting alumina si sa puna lacatul pe usa.

Ce s-ar putea intampla, concret in Europa? In primul rand, o scadere bursiera mare, nu neaparat similara cu zguduiala din 2008, dar care nu va fi nici foarte lina, se va simiti peste tot in Europa. Asta tine de sentiment. In al doilea rand, o ingrijorare a celor care au datorii de luat din Grecia – Banca Centrala Europana a ajuns la peste 40 de miliarde, bancile franceze au sarit si ele bine de 10 miliarde. Nu vorbim doar de problemele unei tari care ar putea sa traga hubloul, cu posibila panica de retragere din banci si cu un posibil haos social, vorbim de zeci de banci care vor merge pentru o recapitalizare urgenta in aceleasi doua locuri care vor deveni brusc si mai putin prietenoase: pietele de capital, pentru atragerea de lichiditate care se va vinde mai scump decat diamantul si proprii actionari, deja obositi de doi ani de profitabilitate anemica sau inexistenta. Vorbeam in articolul de mai sus si de o problema in sectorul bancar european: daca aproape 17.000 miliarde de dolari (da, cititi bine!), pompati de Rezerva Federala Americana in sistemul mondial nu au reusit decat sa opreasca declinul violent si nu au renascut un boom fulminant, nici cei 1.400 de miliarde de euro ganditi de Uniunea Europeana in Fondul de Urgenta nu vor mai ajunge, la un moment dat (detalii aici ). Singura solutie, punerea in functiunea a masinii de tiparit bani – cea care probabil se va aplica peste capul germanilor furiosi – va fi echivalenta cu nivelarea de catre un tanc a principiilor Bancii Centrale Germane, cea dupa chipul si asemanarea careia s-a nascut Banca Centrala Europeana. Confruntarea violenta intre datornici si creditori va redefini modul in care Europa isi reaseaza sistemul financiar si cel bancar. O masura complementara ar fi integrarea fiscala mai accentuate a tarilor europene.

Care ar putea fi efectele pentru Romania? In primul rand, anul se poate termina la fel de bine sau prost cum a inceput, cu o posibilitate mai mare de 50% ca se va termina usor mai prost, pentru o buna parte din romani. In al doilea rand, cei care au cash, inca, vor fi la mare cautare si vor putea cumpara foarte ieftin afaceri viabile, gatuite de lipsa de cash. In al treilea rand, piata imobiliara va continua sa zaca in amortire pana in 2013. Daca la inceputul sau lafinalul lui 2013 – asta nu putem sti, depinde de dimensiunea panicii starnite de datoriile suverane si de raspandirea acesteia in economie. In al patrulea rand, adio investitori pe bursa si tranzactii cu pachete minoritare – interesul va fi tot mai plapand, cash-ul va merge spre zone sigure gen franc elvetian, dolar, aur, metale pretioase, petrol, etc.

Mai grav, pentru omul de rand va insemna in continuare cvasi-imposibilitatea unui credit, probabilitatea pierderii unor mii de locuri de munca in cazul bugetarilor ( a se vedea “modelul” Posta Romana), improbabilitatea acordarii tututor transelor de venit pana la finalul anului pentru recuperarea salariilor. Pentru stat, inseamna ca perna de aproximativ 4 miliarde de euro existenta la Ministerul Finantelor va trebui gestionata atent – iar ca posiblitatea unor noi imprumuturi pe piata internationala va scadea drastic. Orice imprumut pentru acest an ar trebui anuntat maine dimineata si contractat urgent, pana se mai poate, chiar riscand surpriza pietelor.

Mai sunt patru lucruri importante de precizat. In primul rand, in acest articol de acum cateva luni veti vedea ce ziceam la sfarsitul anului trecut si veti putea sa comparati cu ceea ce spun acum. In al doilea rand, trebuie sa stiti ca la finalul lui 2008 nu am anticipat dimensiunea scaderii economiei – vedeam un 2009 in echilibru, dar era greu de prognozat cresterea brutala de taxe si prabusirea. Apoi, mai trebuie sa stiti ca exista cel putin un analist, domnul Ionel Blanculescu, ce trage concluzii complet diferite de ale mele. Articolul domnului Blanculescu , m-a suprins, intrucat afirma destul de transant “Romania nu a fost si nu este in recesiune!”. Intrebarea este daca va intra, iar prezentarea afirma, pe baza unei teorii a ciclurilor economice ca “autoflagelarea” e excesiva in materie de recesiune. Am citit cu interes articolul acesta, chiar daca am unele obiectii. . In fine, Banca Nationala se inscrie confortabil in intervalul de tinta a inflatiei, deci ar trebui probabil sa se gandeasca preventiv la o usoara relaxare a dobanzilor.

Un gand de final: “Deschideti-va ochii: moneda euro si Uniunea Europeana sunt pe buza prapastiei. Ca sa nu cada in prapastie, alegerea e simpla: fie statele accepta o cooperare economica mai stransa, cum am propus mereu, fie se accepta un transfer de putere catre Uniunea Europeana(…) Liderii europeni sunt paraleli cu realitatea! Cum sa fi credibil cand propui in iulie un pachet financiar, iar masurile de implementare vin abia in septembrie?” Vorbele sunt ale lui Jacques Delors, singurul presedinte cu trei mandate la Presedentia Comisiei Europene, cel care a impins reformele care au condus in 1993 la crearea pietei comune – iar masurile de implementare vor veni in anii urmatori, inclusiv prin legislatie obligatorie. Este o concluzie potrivita, din ceea ce stim pana in prezent.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

    • Ba nu, domnu’ Minea, vom suspenda presedintele in plus fata de cele 2 serii de alegeri, ca sa fie balul complet. De preferinta, sa avem o situatie potlitica instabila, neclarificata cateva luni si sa vina valul de criza. Parerea mea de cetatean turmentat.

      • Eu nu stiu de ce-i mai suparati pe Dl. Minea&Comp. Ne-au spus clar dl. Ponta ca deprecierea leului n-are nicio legatura cu instabilitatea politica. Oricum, daca as vrea sa speculez contra monedei nationale (parca a mai facut-o cineva din actualii ministeriabili) as mai puneo pe Dna Campeanu sa reverse din cornul abundentei cum a facut-o pentru aia 8 milioane de asistati pe care-i scuti de impozite; daca se poate si o declaratie ca aia cu suprimarea urgenta a CAS, si dl. Isarescu se duce urgent la podgoria personala. Cum zic, nu-i tulburati pe politicieni ca ei au treaba cu alegerile!

  1. Eu cred ca lucrurile sunt foarte simple. Totul pleaca de la nerespectarea regulilor pietei de catre creditori… Bancile au imprumutat tari si afaceri cu sume de bani in ideea recuperarii cu profit a lor. Cand respectivele entitati nu au mai putut produce, sau creste, suficient ca sa inapoieze creditele, bancile nu au acceptat ideea de pierdere si au considerat ca daca mai baga bani o sa fie bine… Uite asa pierderile de acum sunt imense fata de situatia in care ar fi acceptat aceasta pierdere acum 5-6 ani. Deci, pentru ca bancile nu vor sa accepte pierderea pun presiune pe Grecia si pe oricine pot ca sa isi recupereze ei banii intai si apoi sa se lucreze la un plan de dezvoltare si redresare. Acest lucru, adica imprumutul fara discernamant, a fost posibil in contextul in care Politicienii care semnau au facut in asa fel incat banii s-au impartit la 3 dar datoria a ramas toata pe umerii Greciei ca tara. O parte din bani s-au intors la creditori (vezi fregatele cumparate din Germania in cazul grecilor plus o groaza de alte investitii care nu isi au sensul economic intr-o tara gatuita de criza), o parte din bani i-au furat politicienii prin tot felul de metode (ca doar sunt experti) si o alta parte s-a dat populatiei ca sa taca din gura. In consecinta aici e vorba de o dubla actiune pentru rezolvarea problemei. In primul rand populatia sa revina la un mod normal si decent de salarizare (adica 12 salarii pe an la un nivel ajustat la puterea economica reala a Greciei) si deasemenea sa isi plateasca taxele, iar pe de alta parte bancile sa treaca la un control dur al cheltuielilor Statului Grec respectiv sa verifice toate licitatiile si in acelasi timp sa agreeze pe un plan de dezvoltare economica pe termen scurt si mediu care sa echilibreze bugetul. Daca nu se implica toti si nu isi asuma revenirea nu o sa iasa nimic pentru ca pana la urma in Grecia toti au furat si e cazul sa cam dea banii inapoi. Pe de alta parte, Germania nu isi poate permite ca Europa sa cada pentru ca ei traiesc din exporturi si se dezvolta pe baza lor si daca noi, europenii, nu mai avem bani nici ei nu mai au pentru cine produce iar situatia actuala este si vina lor… Trebuiau sa fie mai atenti cu programele de dezvoltare regionala si cu balanta comerciala a diferitelor tari din zona Euro si din Comunitatea Europeana. E la mintea cocosului ca daca importi mai mult decat exporti pe o perioada lunga de timp inseamna ca de fapt importi pentru consum nu pentru dezvoltare si asta iti va fi fatal la un anumit moment in timp. Si aici e ca in natura. Parazitul isi ucide gazda si va muri si el pentru ca nu mai are de unde sa se alimenteze… Imi pare rau dar in aceasta comparatie parazitul e Germania si pare cam dura expresia… Cu alte cuvinte rezultatul pe care il vedem azi este urmare a incapacitatii bancilor de a accepta pierderile (stiau de mult de situatia din Grecia si nu trebuiau sa astepte sa ajunga pe buza prapastiei ca sa intervina) si a inegalitatii in dezvoltare a Europei (comunitatea precum si zona Euro). Daca Europa vrea sa supravietuiasca ca Uniune si Euro sa reziste trebuie mai mare atentie la planurile de dezvoltare regionale si trebuie sprijinite mai puternic statele ramase in urma pentru ca puterea reala a Comunitatii si a zonei Euro este data de fapt de cel mai slab Stat care face parte din ele. Stiti cum se spune, daca stai cu un picior in apa inghetata (4 grade) si cu celalalt in apa fierbinte (40 de grade) in medie ti-e bine (22 de grade) dar realitatea de fapt e alta ca ti-e iti ingheata un picior si celalalt se opareste… Cam asa si cu Europa. Si apropos, sa nu mai aud de doctor Doom si de alti vrajitori ca el ca deja mi-e greata… E la mintea cocosului ce a spus el si era evident pentru toata lumea doar ca nimeni nu dorea sa accepte realitatea.

  2. Si pentru ca tot am scris atat o sa explic si punctul meu de vedere vis-a-vis de criza imobiliara. Prin 2007 vorbeam cu niste prieteni care lucrau prin banci si le spuneam ca o sa se duca naibii treaba la ei pentru ca deocamdata sistemul bancar lucreaza intr-o zona extensiva si foarte curand piata va deveni intensiva. Termenii erau preluati din agricultura si de fapt doream sa le spun ca deocamdata bancile lor cresteau pentru ca apareau clienti noi si ca in curand vor ajunge la limita de crestere potentiala bazata pe noii clienti si vor trebui sa inceapa sa faca bani mai multi din aceiasi baza de clienti sau sa atraga clienti de la alte banci. Logica mea pleca de la faptul ca cel putin in domeniu imobiliar achizitiile noi, reale, veneau de la persoane care primeau joburi bine platite datorita cresterii economice sau de la persoane care doreau sa isi schimbe apartamentul existent cu unul mai mare care sa le ofere spatiul necesar pentru situatiile noi din viata lor. Plecand de la aceasta idee era evident ca daca numarul joburilor bine platite din Romania nu mai crestea in mod automat scadea si numarul de credite noi acordate pentru persoanele care doreau un apartament. Si chiar daca toata Romania, 21 d emilioane de locuitori, isi permitea un credit pentru un apartament tot la un moment dat, toata lumea ar fi avut deja un apartament si piata s-ar fi plafonat, oprit. In consecinta era evident ca sursa de crestere a acelei piete era limitata si ca o incetinire a cresterii economice sau o inasprire a conditiilor de creditare ar opri piata imobiliara. Pur si simplu nu ai cum sa cresti la infinit pe o piata cu resurse limitate si deja orizontul pentru aceasta oprire era vizibil. Deasemenea modul in care bancile isi cheltuiau sau mai exact isi directionau investitiile in sedii luxoase foarte scumpe este pagubos pentru ca acei bani nu vor mai fi recuperati niciodata… Situatia respectiva, adica piata extensiva, a dus si la o slaba pregatire a personalului care de fapt nu are nici o legatura cu ce inseamna servicii bancare profesionale ci pur si simplu sunt doar niste functionari care plimba hartii… Bbancile nu sunt in stare nici in ziua de azi sa evalueze in mod real o afacere si sa decida o investitie sau un sprijin pentru ca pur si simplu sunt populate cu functionari care completeaza formulare si nu au legatura reala cu piata si cu economia. Sunt putine banci din Romania care au venit cu programe reale si cunostinte bune si au sprijinit anumite parti ale pietei romanesti (de exemplu stiu ca existau credite speciale pentru masini la taximetristi sau pentru agricultura). Si uite asa cand au ramas fara vaca de muls numita credit ipotecar au cazut in cap de sus desi orice interpretare logica a situatiei le-ar fi spus ca e la mintea cocosului ca la un moment dat piata se va opri din motivele de mai sus.

  3. Cateva ganduri…

    Articol excelent, ca de obicei.

    Blanculescu acela era in echipa Nastase, Iliescu&comp., adica, pentru mine, oamenii care au tras in noi la Timisoara si care au devalizat tara. Asa ca, nu conteaza ce spune el.

    Deci, se pare, asta se vrea. Centralizarea puterii, eliminarea suveranitatii statelor. Sau va fi haos total.

    Desi, s-ar putea dori si asta, adica haosul total, si apoi, din cenusa, ca pasarea Phoenix, mult iubita in cercurile masonice, sa apara un fel de noua lume.

    Ceea ce nu cred, sunt un simplu programator, dar am citit mult, este ca aceasta criza e un fenomen natural, obiectiv, ca o inundatie sau un cutremur etc.

    Criza aceasta a fost provocata, are un scop si s-ar putea sa apara si un mic razboi cu Iranul si cine stie ce va mai fi.

    Doua idei care imi plac mult, se gasesc aici:

    http://capitalismpepaine.wordpress.com/

    http://benjaminfulford.net/

    Cu primul punct de vedere sunt de acord, statul asistential social e terminat. No prisoners !!

    Al doilea tine de conspiratii dar reporterul respectiv e total.

    • capitalismpepaine ??!! :) Individul e un caz clinic, sociopat cu acte in regula… :) Cunosc vreo 2 conferentiari la Psihologie care-i folosesc blogul pe post de material didactic :) In cazul Greciei lucrurile sunt intr-adevar simple. datoriile alea nu se vor mai plati in veci… E doar o problema de timp pana cand vor ajunge si grecii la concluzia asta… Creditorii Greciei seamana cu jucatorii aia dependenti de prin cazinouri care joaca ultimul banut, se imprumuta sa mai joace, doar doar isi vor recupera pierderile… Rezultatul e previzibil… Avem apoi prevestirile apocaliptice, ce se va intampla cu Grecia daca iese din UE, renunta la euro si nu-si mai plateste datoriile…foamete, rascoala, etc. Adevarata spaima e alta…Da’ daca grecii se vor descurca bine-mersi ? E ca ar fi un exemplu prost :) ? Cat ar mai dura pana ar proceda si altii la fel ? Evident ca exista specimene cu lenjeria in flacari, ca flacaul de mai sus, care ” au supt laptele cu sange ” si viseaza razboaie… Ramane de vazut…

    • Am citit materialele din linkuri, multumesc. Despre dl Blanculescu nu va impartasesc parerea, e un economist care a incercat mentinerea unui echilibru si imi place pentru ca incearca sa isi faca temele cu date precise si obiective.

  4. Nu stiu cum se face dar mereu când se întâmpla ceva pacpac România e afectata parca frate suntem daţi cu mir anti noroc(ca sa vezi ce înseamnă sa controlezi uşor oamenii).

  5. „Mai grav, pentru omul de rand va insemna in continuare cvasi-imposibilitatea unui credit”. Daca asta e cel mai naspa efect al apocalipsei financiare, atunci sa ne rugam sa vina cat mai repede.

  6. Eu unul abia astep sa citesc anuntul prin care Ponta il va coopta pe Orasanu in echipa sa de consilieri. Nu de alta dar daca tot suntem o tara a experimentelor, iar Orasanu a imbratisat ideea ca mai bine inlocuim prostii (PDL) cu hotii (USL) in contexte internationale „dificile”, putem sa incercam si o scurta dictatura a hotilor pe vre-o 8 ani sa vedem ce iese! Singura problema ar putea fi cunostiintele de limba rusa pentru a putea fi un sprijin pentru marele „diplomat” Marga care doreste redesenarea sferelor geopolitice in jurul Rusiei. In reste felicitari pentru inteligenta de a transmite „coduri” printre randuri!

    • Emil, cand m-ai auzit pe mine spunand ca as inlocui PDL-ul cu PSD-ul? Cel mult m-ai auzit pleznindu-l pe dl Boc si pe dl Mang, adica unul de la putere si unul din opozitie, sa nu fie vreo suparare ca ii „favorizez” pe unii….

    • Nu stiu de unde ati tras concluzia ca as fi imbratisat vreo idee eminamente politica, in timp ce eu sunt tehnocrat. N-am facut niciun comentariu legat de PSD si PDL. Daca vedeti toate lucrurile pe care le scriu prin prisma politica, veti intelege f. putin.

  7. In conditiile din ro un accident feroviar nici nu se poate petrece altfel decat cu incetinitorul, dle Orasanu ;-).
    Chiar daca n-ar fi fost alegeri „bugetarea” se face dupa principiul: punem de doua ori mai mult ca oricum ne taie contabilu’ + lasa-le un sfert ca oricum au umflat. Proiecte? Ha ha ha… se bugeteaza doar cele din care iese ceva. Fara vreo legatura cu fezabilitatea.
    … samd.
    A fost nevoie de un deceniu pt a se releva ca euro este calp in absenta unei fiscalitati comune. Macar la nivel de principii. Iar despre paralelismul liderilor europeni n-are rost sa mai dezvoltam. Valuri de social-democrati au trecut prin toate cancelariile cu un efect pt agoniseala din anii 80 comparabil cu tsunami in Indonezia. Europa nu e Japonia. Iar ro nici atat. Dac-ar avea o cat de mica tangenta cu realitatea un guvern din ro s-ar ocupa cu prioritate de indreptarea acelui raport incredibil de 1 la 4.

  8. Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, cauta un dir general care sa „vada” economic.
    Domnule R Orasanu, eu cred ca sunteti exact omul de care au nevoie (am avut placerea de a va cunoaste nu cu mult timp in urma), mai mult actuala directoare este pe termen determinat si nu mai are „joc de glezne” deloc.

    Raspundeti acestei provocari ? – eu stiu ca puteti aduce un plus de valoare alaturi de cateva persoane de valoare care mai sunt INCA (o parte din ei intreprind masuri concrete pt a pleca ) acolo. Acest fenomen reprezinta un pericol major in sistem si o modalitate de premiere/motivare reprezinta acum PRORITATE ZERO. Daca contribuabilul roman doreste performanta ar trebui sa fie constient ca banii europeni se atrag cu oameni buni si bine platiti pt ca acestia sa ramana pe loc.
    este exact ca in bancul cu popa – „taicaaa, atatia bani , atata slujba”

    oamenii despre care fac aici vorbire tintesc la CE, reprezentante ale institutiilor economico-financiare mondiale si europene, unele multinationale si consultanta de specialitate, calea ideii de a pleca fiind deschisa cu succes de fostul director general – actual director in cadrul CE.

    Ce va spun aici nu este deloc o gluma sau o mishtocarie „clasic romaneasca” – pericolul destructurarii sistemului chiar de la varful acestuia se poate apoi propaga ca un val si spre AM-uri si OI-uri, mai ales ca, la cele din urma unii oameni au si altfel de probleme si vor sa-si piarda urma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Razvan Orasanu
Razvan Orasanu
Presedinte al Asociatiei "Tine de Noi", Kokkalis Fellow la Harvard University - John F. Kennedy School of Government (2012), Consultant local pentru Banca Mondiala (2010), director de cabinet al Presedintelui Consililul Concurentei (2009), absolvent al cursului Financial Programming and Policies - Fondul Monetar International (2009), Consilier de Stat al Primului Ministru pe probleme economice (2005 si 2007-2009) si Presedinte AVAS (2006). Absolvent London School of Economics, Joint Vienna Institute si al Cursului Executive Harvard Kokkalis (Atena-2006). Autor a peste 200 de articole in domeniul economic si al politicilor publice - in Ziarul Financiar, Capital, Money Express, Evenimentul Zilei si Contributors.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro