sâmbătă, iunie 15, 2024

Greva generală din învățământ – o retrospectivă

Preambul

Încă de la debutul anului școlar 2022-2023 – nu am să spun universitar pentru că mediul academic a asistat la mișcările sindicale aglomerate în cel preuniversitar – marile federații sindicale din învățământ au foit, au amenințat și au pus în aplicare ceea ce și-au propus să ducă la îndeplinire. Atât F.S.E. ,,Spiru Haret”, cât și F.S.L.I., cele mai consistente organizații sindicale din învățământ, au mobilizat membrii cotizanți din teritoriu și au pus la cale pichetări repetate, realizate la zi. În 10 mai 2023, profesorii și ceilalți angajați din școli s-au adunat în fața clădirii Guvernului și au mers în masă, protestând zgomotos, pe Calea Victoriei. Din nefericire, mass media a prezentat întregul eveniment sub forma nefirească, adică manipulativă și falsificatoare, a unui incident declanșat de câțiva simpatizanți sau membrii de partid AUR, care au intrat în conflict cu forțele de ordine, uitând să sublinieze prezența apreciabilă a personalului angajat din învățământ, care nu avea nicio legătură cu activitatea dirijată și scopul partidului politic AUR în acel moment și loc. În 17 mai 2023, toate unitățile de învățământ preuniversitar din România au declanșat o grevă japoneză de două ore în intervalul orar 11:00-13:00. Din nou informația nu a devenit o știre cu răspândire și notorietate naționale. Tehnica de creare a consensului prin omisiuni și false agende de discuții a avut rol proeminent în media națională. În 22 mai 2023 a început greva generală în învățământul preuniversitar. Directorii unităților de învățământ au fost obligați să transmită zilnic lista nenominală a angajaților aflați în plină grevă sau în activitate către inspectoratele județene, respectiv de sector, în ciuda faptului că legea prevede informarea directă a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă în asemenea situații speciale. Cu alte cuvinte, știm precis câți angajați au fost în grevă sau nu în fiecare unitate de învățământ în mod dinamic. Pe 25 mai, 30 mai și 9 iunie 2023 zeci de mii de profesori au participat la marșurile de protest din București și din țară, pe trasee convenite și aprobate din timp, flancați de jandarmerie. În urma negocierilor repetate dintre organizațiile sindicale și reprezentanții guvernului s-a ajuns la concluzia majorării salariale (și nu numai) a personalului din învățământ, stipulate în O.U.G. nr. 53/2023, care a devenit Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514/2023. Vorbind în termeni monetari, greva generală a adus următoarele beneficii materiale, preluate din declarația comună a celor două organizații sindicale majore din sistemul de învățământ preuniversitar: ,,a) majorarea salariilor de bază gradație 0 ale personalului didactic (didactic de predare, de îndrumare și de control, didactic auxiliar) cu 1300 lei brut lunar în loc de 1000 (ceea ce înseamnă procente de majorare cuprinse între 21% și 32%, creșterea medie fiind de 25%, respectiv creșteri nete ce variază de la aproximativ 760 lei la aproximativ 1420 lei lunar, în funcție de încadrare și majorările salariale cuvenite), iar pentru personalul nedidactic aceeași creștere a salariului de bază cu 400 lei brut lunar pentru gradație 0 (ajungându-se la creșteri nete cuprinse între aproximativ 230 lei și 280 lei lunar; această creștere se adaugă procentului de 9% de care o parte dintre salariații personal didactic beneficiază în baza O.U.G. nr. 45/2023, prin care s-au acordat salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022) (…) b) acordarea unei prime de carieră didactică, pentru personalul didactic (inclusiv personalul didactic auxiliar), în cuantum de 1500 de lei net atât în luna octombrie 2023 – pentru a fi utilizată în anul școlar 2023/2024, cât și pentru următorii ani școlari, respectiv până în anul școlar 2026/2027; de asemenea, pentru personalul nedidactic, acordarea unei prime de carieră profesională în limita unui plafon anual de 500 lei/an școlar pentru aceeași perioadă”. Prin urmare, greva a avut sorți de izbândă cu privire la revendicările salariale existente ale sindicatelor, care reprezintă cererile majorității angajaților din sistemul învățământului de stat.

Cum s-a resimțit greva în școli?

În arhipelagul de insulițe ale sistemului de învățământ public, pentru care descentralizarea înseamnă o lipsă de omogenitate a atitudinilor instituționale (de la școli în discordie la unele construite armonios sau cel puțin decent pe dinăuntru), anevoie reușești să tragi o concluzie generală. Au fost școli cu prezență mare a greviștilor și altele în care doar câțiva angajați au luat greva în serios. Sunt județe în care s-a protestat pe scară largă și altele în care s-a auzit un piuit de fundal. Vorbim de unități educaționale în care angajații nu au vrut să iasă la marșurile de protest, deși au fost în grevă, și altele în care prezența în fața Guvernului sau Piața Victoriei a urcat spre 100%. Profesorii au primit cu păreri împărțite desfășurarea grevei. Salariile au fost reduse conform zilelor de grevă din luna mai, însă, din pricina deficitarei comunicări, deja împământenite, dintre inspectorate și unitățile școlare în data de 19 mai 2023, când s-a anunțat ca definitiv începutul grevei generale, există circumstanțe conflictuale ușor de explicat: directorii au fost anunțați că, deși școala nu se închide, iar elevii se pot prezenta în continuare la școală, se recomandă părinților să nu-și trimită copiii la școală pentru că nu există un număr de cadre didactice suficient de numeros pentru a putea realiza orele din programul obișnuit. Această imprecizie intenționată, cel mai probabil alimentată de sindicate în vederea creșterii procentului inițial de greviști, a dus la situația în care profesorii care nu au intrat în grevă, nici nu au lucrat efectiv, după un program special sau cel cunoscut, cu elevii claselor lor, au fost plătiți pentru o activitate nerealizată corespunzător sau chiar deloc. Conducerile unităților de învățământ s-au adaptat din mers acestei scindări organizaționale a personalului în perioada grevei generale, punând la punct un program anume de lucru, însă întârzierea și neclaritatea întregii proceduri a divizat colectivele de profesori din școli pe seama unei probleme care ar fi putut fi evitată cu oarecare prevedere și fermitate decizională, care lipsește încă din cultura birocrației de stat românești.

Cum a fost greva în inspectorate?

Aceasta nu a existat, în pofida faptului elementar că inspectorii școlari, profesori și directori la bază, și personalul administrativ sunt la rândul membrii de sindicat, cotizanți la zi, bucurându-se de protecția pe ramură a sindicatelor. De altfel, creșterile salariale dobândite prin grevă implică și angajații inspectorarelor în cele din urmă. Activitatea inspectoratelor în intervalul grevei de aproape trei săptămâni a fost redusă dată fiind inactivitatea celor mai multe unități școlare din România. Cu toate acestea, salariile angajaților din inspectorate nu sunt tăiate pe luna mai, inspectoratele fiind asociate legal patronatelor din mediul privat.

Cum a înțeles cancelaria activitatea sindicatelor în grevă?

Este o întrebare extrem de complicată pentru că o parte semnificativă din personalul angajat în școlile românești a reacționat diferit la semnalele liderilor naționali din organizațiile sindicale. Greva a fost întâmpinată cu circumspecție în primele zile, dar după primele mitinguri profesorii au devenit din ce în ce mai convinși de legitimitatea propunerilor sindicale și de nevoia de a lupta pe cale sindicală. Reprezentanții sindicatelor de la nivel local au pactizat în general cu entuziasmul (sau lipsa sa) angajaților din unitate. După primele negocieri ratate ale Guvernului cu liderii naționali, care chestionau cu privire la acceptarea unor seturi de propuneri pe grupurile online după ora 7:00 seara și în termeni de câteva zeci de minute până la deadline, ales după ureche, profesorii, dezamăgiți de modul grăbit și alarmat de a fi consultați pe cale ierarhică, au interpretat întreaga organizare ca malonestă și viciată de viclenie. Pe de o parte mulți profesori au înțeles că greva trebuie continuată și mitingurile sporite în intensitate, tocmai fiindcă liderii naționali sunt slabi și nu poartă un dialog hotărât și limpede, fără concesii și jocuri de culise, pe de altă parte, altor cadre didactice li s-a confirmat bănuiala, formată în decenii de experiență la catedră, că greva generală este un aranjament politic premeditat între elita sindicatelor și Guvernul României, care are ca scop fie obținerea unor beneficii materiale minore, fie respingerea sau amânarea propunerii noii Legi a educației, care nu are sprijinul tuturor formațiunilor politice de la putere. PSD-ul a manifestat reticențe vizibile public în prima jumătate a anului 2023 vizavi de oportunitatea promulgării propunerii de Lege în forma existentă, folosindu-se de sindicate ca o curea de transmisie a nemulțumirii generale din sistem, agravată în ultimii trei ani, începând de la pandemia COVID-19. Aceasta a fost impresia multor angajați informați din sistemul educațional de stat. Din momentul în care, la începutul lunii iunie 2023, s-a dat de înțeles că nu există un fond de grevă pregătit din timp (sindicatele nu sunt deloc transparente în folosirea cotizațiilor membrilor de sindicat și nici nu sunt verificate riguros de instituțiile statului în acest sens) și nici nu s-a pus serios problema recuperării zilelor de grevă într-un mod sau altul, urmând ca profesorii să fie penalizați la salariu, conform legii, cei mai mult greviști au început să renunțe voluntar la activitățile de protest, ieșind din grevă în procente din ce în ce mai mari. Nu există până în acest moment o prezentare solidă, coerentă și impecabilă a modalității în care membrii cotizanți au fost consultați, cu procente clare și consultări reale, în privința suspendării grevei generale, însă dovezi se pot găsi, dacă acestea există și dacă, desigur, se dorește lămurirea cazului și stingerea oricăror suspiciuni. Procentele de ieșire din grevă oscilează în mod indubitabil de la o școală la alta, uneori în proporții îngrijorătoare pentru moralul personalului activ din sistemul preuniversitar.

Ce urmează?

Creșterile salariale erau necesare, dar nu acoperă decât în mică măsură nevoile de dezvoltare ale sistemului educațional. Profesorii au protestat pentru demnitate, în condițiile în care cererile salariale s-au acoperit pentru moment, atât cât s-a reușit, însa lipsa de disciplină nepedepsită din școli, ajungând la amenințări cu moartea sau violență fizică gravă, absența unei predictibilități legislative, instabilitatea decizională în raporturile cu inspectoratele școlare din teritoriu, potopul de regulamente schimbate an de an de Ministerul Educației, calitatea precară a actului didactic de sus în jos etc., totul ar trebui să fie în curs de asanare în învățământul românesc de stat, dar pentru aceasta este nevoie de oameni de stat veritabili, pe care națiunea, debusolată și amorală, nu-i deține în clipa de față.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Cred ca de fapt greva profesorilor s-a terminat foarte prost…

    In primul rând, pentru ca mass-media s-au arătat încă o data a fi un simplu instrument politic-guvernamental.

    A fost intens propagata ideea ca profesorii au făcut greva la cererea și pentru a ajuta PSD sa amâne preluarea guvernării . Așadar, atenția publicului a fost deturnata de la problemele educației (care rămân nerezolvate), iar profesorii sunt văzuți ca subordonați intereselor PSD.

    In al doilea rând, părinții au fost radicalizati împotriva profesorilor, iar aceasta atitudine va rămâne astfel pe termen mediu cel puțin.

    Depolitizarea Învățământului și finanțarea corespunzătoare nu s-au înfăptuit . Reforma României educate rămâne un vis. Iar statutul social al profesorilor nu s-a îmbunătățit cu nimic.

    Au fost doar corectate veniturile lor cu rata inflației …. Atât.

    • @Constantin
      La ce procent de rebuturi produce invatamantul public romanesc, chiar si indexarea cu rata inflatiei e prea mult. E parerea unui platitor de taxe si impozite, care nu alucrat nicio secunda la stat si care are salariul neschimbat de 3 ani.

      • @Decebal _ „La ce procent de rebuturi…”

        Foarte probabil au fost și unii cu funcții de decizie în patria noastră care au gândit astfel, încât „rebuturile” au ajuns ele însele în funcții înalte de conducere. După cum am mai scris, judecând în raport cu alte domenii, cu Sănătatea, spre exemplu, se poate spune că aceștia se tem de moarte, dar nu se tem că mor proști.

        …Și, deși statele care au prosperat și pe care le invidiem au început cu programe de finanțare a Educației, obținând beneficiile acestora abia după două generații, în România, ca rezultat al manipulării prin mass-media, sunt cetățeni care se așteaptă ca profesorii să-și plătească facturile cu „pasiune profesională”. Educația românească este subfinanțată și supra-politizată, indiferent care sunt veniturile angajaților.

        Vorbind despre recompensa muncii, veniturile reprezintă prețul acesteia, pe o piață liberă [în România]. În cazul dumneavoastră, v-ați vândut forța de muncă cât mai favorabil ați fi putut.

        La fel fac absolvenții de învățământ superior din România: cei mai buni pleacă în Occident, cei cu rezultate medii rămân la angajatorii din mediul privat Românesc, iar cei mai puțin buni își vând forța de muncă pe un preț mic angajatorului Ministerul Educației.

        …Este explicat în manualul de Economie de clasa a XI-a și se poate observa de asemenea empiric/intuitiv.

        Ah, să nu uit! Cu privire la domeniul public, în general…Dacă ajungi într-un spital și medicii sunt puțini și slab pregătiți, ori ești jefuit pe stradă și nu este niciun polițist să te apere etc., te gândești că soluția nu este scăderea numărului lor și reducerea finanțării domeniului de activitate, ori demolarea spitalului, ci invers. Cel puțin, așa este rațional, pentru că, altfel, presa românească a îndemnat la o reacție emoțională a cetățenilor.

  2. Retrospectiva este incompleta. Nu tine cont de parerea parintilor ai caror copii sunt in in ani terminali. Sunt unul dintre acei parinti si nu am fost de acord cu momentul pe care si l-au ales si de santajul ordinar pe care l-au facut pe spinarea copiilor. Au aratat ca nu le pasa deloc de copii, le pasa doar de buzunarul lor. Sunt multi profesori care nu fac nimic la clasa pentru a-i determina pe copii sa faca pregatire. Un profesor ia pentru o sedinta de pregatire 600 de lei de la 4 copii. Nu taie chitanta sau factura, nu plateste impozite. Asta este realitatea cruda. Profesorii sunt plini de bani. Pe cand o grila de evaluare a performantelor profesorilor? As spune mult mai multe, dar ma opresc aici. In pandemie au luat salariile intregi si nu au facut ore. Cele online au fost o gluma cand s-au facut.

    • Bine spus! Santaj ordinar! Dublat de ipocrizie nemarginita, atunci cand vorbeau, la televizor, despre „interesul copiilor”. Mizerie!

    • @V. Cristian _ „Nu tine cont de parerea parintilor ai caror copii sunt in in ani terminali. ”

      Greva s-a terminat, iar „copiii care sunt ani terminali” au terminat anii.

      Dar, într-adevăr, cei care au arătat de-a lungul câtorva săptămâni că „nu le pasă de copii” au fost cei care au refuzat un dialog onest cu angajații din Educație.

      Dialogul acesta era necesar tocmai în beneficiul copiilor, ai căror părinți, manipulați prin mass-media, au devenit ostili celor care le educă fiii și fiicele.

      Despre învățământul online am discutat la vremea pandemiei. O atitudine nefavorabilă față de acesta a fost cultivată de mulți ani în România – deși a fost văzută utilitatea și funcționalitatea sa în vremea pandemiei de Covid – atunci când a fost dusă o vastă campanie împotriva universităților care îl practică.

      În cazurile în care părinții se consideră mai calificați decât profesorii în educarea copiilor, „home schooling” este o opțiune. Școlile private sunt o alta. Există și posibilitatea educației în alte state, cu echivalarea actelor de studii. …Sau sunt așteptați, pe o piață a muncii concurențială, să intre în Învățământ, pentru a deveni și ei „plini de bani”.

      • @Constantin
        Scrieti dvs: „Dar, într-adevăr, cei care au arătat de-a lungul câtorva săptămâni că „nu le pasă de copii” au fost cei care au refuzat un dialog onest cu angajații din Educație.” Ce incercati sa spuneti? Ca guvernul ar fi trebuit sa cedeze, rapid si neconditionat, la un santaj bine orchestrat?! :)
        Cat despre „recastigarea demnitatii profesorilor” mi se pare semnificativ si relevant ca prima grija a profesorilor, dupa incetarea grevei, a fost sa „recupereze” 6 zile in 3. Fușăraie, adică… Curat demnitate, coane!…

  3. Ca sa fim sinceri Greva cu pricina este o mare dezamagire ce a facut mult mai mult rau la nivel de imagine profesorilor si statului acestora de „Invatatori”. Stim cu totii si incercarile AUR de a se atasa grevei profesorilor si auxiliarilor din sistemul de invatamint si tot ceea ce s-a intimplat in Piata Victoriei acolo unde cifrele raportate ca participare au fost evident umflate de catre Media romaneasca neexistind o cifra inaintata in Media de catre cei care au aceasta obligatie legala . La al doilea mare miting numarul participantilor a fost la jumatate fata de primul ceea ce ne arata cit de putin importanta a fost aceasta greva a profesorilor la care societatea civila bucuresteana nu a participat macar ca si sprijin in Piata Victoriei .O greva ce si-a inghitit rapid participantii creând o situatie aproape de nesuportat in rindul profesorilor acum divizati si care vor fi nevoiti sa isi reia cursurile la clasa stind sub sceptrul elevilor ce evident ii vor critica si in Cancelarii acolo unde se vor certa unii cu altii functie de participarea sau nonparticiparea la greva . Profesorii s-au comportat in piata Victoriei aidoma fostelor manifestatii PSD acolo unde vuvuzelele , tobele , crucile si pancardele ,de tot felul ,multe dintre ele scrise gresit , ne-au aratat o alta fata a lucrurilor .Oare acestia sa fie profesorii nostri care ar trebui sa aiba grija de copiii nostri ?

  4. Unii profesori au iesit in strada doar pentru salarii, altii pentru salarii + o reformare a sistemului educational aflat in haos. „Spargatori” de greve au existat mereu si aexista si astazi, chiar in state europene din vest. Am intrebat odata un sofer de autobuz din Bruxelles daca sindicatul sau va face greva si mi-a raspuns ca el personal nu face greva, ci doar unii dintre colegii lui. Asta in conditiile in care, in aceste state vestice grevele aduna in general toti angajatii dintr-un sector, nu doar pe unii. Daca invatatorii si profesorii fac greva, atunci toate scolile vor fi inchise fara exceptie. Repet, inchise! In acest fel, si doar in acest fel vor putea obtine cresteri de salarii si conditii mai bne de lucru. Altfel, politicienii vor considera ca greva este doar un moft al unora si vor lua in deradere actiunea.

    • Nici un profesor nu a iesit in strada ptr reformarea procesului educational, asta tb discutata deodata cu legile educatiei, dar profesorii au tacut mal atunci. De` erau in CO. Fiecare profesor pe care l-am intrebat a spus ca pe ei ” nu i-a intrebat nimeni „. Asteptau invitatii speciale.
      Si eu am copil care a terminat 8a anul asta, nu a facut DELOC scoala 1 luna intreaga inainte de examene. Da, am platit meditatii si a luat examenele cu brio. Dar, atunci ptr ce mai ia salariu profesorul de la clasa ?
      Nu i-a interesat ca programa este depasita, ca nu au manuale, nu se preocupa de abandonul scolar, violenta unir copii in scoala si cate altele.
      Dar au santajat marsav cu examele de EN doar ptr salarii.

  5. Este ușor să dai vina pe tarele generale ale nației, fără să te uiți la ceea ce se întâmplă în propria ta ogradă. Asta nu se vrea o deculpabilizare a atitudinii noastre, a tuturor, față de sistemul public de învățământ, ca și față de cel de sănătate și de orice înseamnă sistem public, în general, dar nu poate să nu mă șocheze ceea ce se întâmplă în cadrul a ceea ce ar trebui să fie cele mai democratice structuri, anume sindicatele reprezentative ale salariaților dintr-un anumit domeniu. În cazul celor din învățământ, pot să spun că, atunci când terminam eu liceul, am auzit pentru prima dată de Marius Nistor, pe atunci cel mai tânăr lider de federație sindicală din învățământ, mult mai dinamic și articulat, față de fosilele din fruntea celorlalte federații. Eu am terminat liceul în 1997. Marius Nistor e tot acolo, dintre fosilele celelalte, lideri chiar din 1990, cred că au mai rămas și acum unii în funcție și pare că nimeni nu-i va clinti vreodată de acolo. În România, liderii de mari sindicate sunt unși de mâna Domnului pe viață în funcție. Și spun unși pentru că nu cred că a existat vreun fel de alegere, vreodată, a lor în funcție, ci doar a fost predată ștafeta de la fostul domn voievod și singur stăpânitor sindical. De exemplu, Bogdan Hossu, de la Cartel Alfa, a preluat funcția de la voievodul Ciorbea, atunci când respectivul a intrat în politică. Ăla de la Frăția – de la Miron Mitrea șamd. Mai mult decât atât, sunt absolut convins că aproape toți liderii de sindicat de la nivelurile inferioare sunt tot așa, unși în funcție de zeci de ani, și nu aleși. Sindicatele ar trebui să fie un exemplu de democrație în orice societate, pentru că reprezintă interesele membrilor cotizanți. La noi, membrii cotizanți se uită neputincioși la ce fac liderii cei mari și se vaită că nu pot face nimic și că n-au nici o putere și nici un control asupra a ceea ce se întâmplă. Profesorii, teoretic cel mai educat corp social dintr-o țară, la noi sunt împărțiți aberant în nu știu câte federații sindicale, cu lideri unși pe viață și se simt la fel de neputincioși în fața lor, ca în fața inspectorilor județeni și directorilor școlari. Sunt chiar curios: își aleg măcar liderul sindical, din fiecare școală, sau e numit cu firman domnesc? Dacă la nivelul profesorilor situația este așa de jalnică, se poate imagina ce se întâmplă în rest și, în același timp, se explică și de ce statul nostru așa-zis democratic nu are nici o speranță de viitor. Stăm cu toții paralizați, în fața deciziilor celor de sus, și simțim că n-avem nici o putere de a le influența, asta pentru că am abandonat orice implicare, începând de la nivelul elementar al grupelor sindicale, asociațiilor de proprietari etc. Starea învățământului e jalnică, dar pentru schimbarea ei e nevoie de mult mai multă implicare și organizare, inițiată chiar de cei care lucrează acolo. Auzi, să nu știe ce s-a întâmplat cu fondul lor de grevă și să aștepte să intervină statul, să le facă ordine în finanțele proprii …

  6. Cum adica, „prima de cariera didactica” si „prima de cariera profesionala”? Cui se acorda aceste prime? Tuturor? Prima nu ar trebui sa-i diferentieze pe cei competenti, de ceilalti?
    Cat despre liderii „sindicatelor oamenilor muncii din invatamant”, despre inspectorii si despre directorii de scoli – de decenii sunt numiti politic si sunt manevrati politic.

  7. Retrospectiva mea, de profesor. Predau în mediul rural.
    Eu am ezitat inițial să intru în grevă pentru că revendicările noastre erau doar de natură salarială și știam că nu vom avea sprijinul populației. Și pentru că știu că mulți dintre noi nu își fac treaba la clasă.
    Doar doi colegi nu au fost în grevă. Mulți dintre noi am făcut-o din revoltă față de plasarea noastră ca bugetari la un maximum de 2,80 pe acea scară de la 1 la 12. Știu că suntem o țară săracă, că salariile bugetarilor înghit foarte mulți bani, dar banii cei mulți se duc la alte categorii de bugetari.
    Greva a fost prelungită de voucherele jignitoare de la prima negociere, aroganța lui Iohannis, aroganța guvernanților și bănuiala, ulterior certitudinea că suntem manevrați chiar de liderii noștri. Eu și alți colegi am mers înainte cu sentimentul permanent de vină față de elevi, în principal față de cei din clasele terminale. Eu, personal, eram pregătită să încetez greva dacă ar fi dus la imposibilitatea elevilor de a XII-a de a pleca la facultățile din afară unde au fost admiși. La înghețarea anului școlar nu s-a gândit cineva vreun moment.
    Am trăit un mare stres și mai ales o mare umilință. Cel mai mult m-au afectat comentariile la diverse articole pe care le-am citit. Că erau părinți sau nu, cuvintele lor m-au doborât. În parte aveau dreptate, dar criticile acelea sunt vechi, iar eu recunosc că au dreptate și nu mă supără foarte tare pentru că nu mi se adresează mie. Celelalte critici însă, care înseamnă o desconsiderare intolerabilă a meseriei mele, acelea m-au zguduit puternic. De acum înainte, conștientă fiind de faptul că beneficiarul muncii mele, adică societatea românească, nu dă doi bani pe munca mea, mă voi simți inutilă. La fel de inutilă mă voi simți și dacă mi se va tripla salariul. Nu știu cum se simte Valeriu Zgonea cu 12.000 de euro luați degeaba și înjurat de toată țara, dar eu cu 4.600 de lei și înjurată de toată țara mă simt pierdută.
    Greva a fost un eșec, spun eu. Am primit 1.300 de lei brut toți. Cine nu a înțeles ce au însemnat evenimentele din aceste trei săptămâni se va bucura de acești bani, pur și simplu, și viața va curge neschimbată. Cine a înțeles, se va bucura de bani până își va găsi un alt rost în viață. Din toate astea, societatea va pierde.
    În privința sindicatelor, da, am fost mereu nepăsători, nu ne-am controlat liderii (Hăncescu și Nistor). În școli noi alegem liderii, dar mai departe, la județ și pe țară, sunt eterni. Adică suntem disfuncționali. Nu e de mirare că nu reușim să clintim deloc acest sistem de educație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dan Alexandru Chiță
Dan Alexandru Chiță
Dan-Alexandru Chiță (n. 1985). Absolvent al Facultății de Științe Politice a Universității București (2008), Master (2010) și Doctorat (2014) în cadrul aceleiași universități. Profesor în sistemul preuniversitar din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro