marți, noiembrie 24, 2020

Grupul bolșevic din PSD în acțiune

Nu trebuie să fii cine știe ce rafinat analist politic pentru a vedea cu ochiul liber că în ultimul an în PSD a devenit tot mai puternic un curent de opinie de esență bolșevică.
Îl ilustrează prin vorbe și prin fapte în cea mai mare parte inși care fie au trecut, fie au fost formați la școala de gândire și de acțiune agresivă a defunctului partid România Mare, a fondatorului acestuia, repauzatul întru Domnul, Corneliu Vadim Tudor (Codrin Ștefănescu și Lia Olguța Vasilescu), personaje aflate multă vreme în imediata vecinătate a lui Ion Iliescu de la care au împrumutat nu numai rictusul, ci și tipul de acțiune și de discurs care au condus la sfârșitul tragic al manifestației din Piața Universității în iunie 1990 ( Liviu Dragnea, Carmen Dan, Șerban Nicolae), veniți de dată recentă, intrați cine știe cum în Parlamentul României și care încă de pe acum vor să-și pregătească un loc eligibil pe listele alegerilor parlamentare din anul. 2020. Pentru locul fruntaș din această ultimă categorie îl am în vedere, desigur, pe dl. Liviu Pleșoianu, aventurier politic, un fel de alter-ego al lui Che Guevara.
Fiecare dintre aceste grupuscule s-a manifestat prin câte un reprezentat, în cel mai îngrijorător mod cu putință, duminică, 12 noiembrie. Jandarmii, aflați în subordinea d-nei ministru cu slabă calificare și cultură generală zero Carmen Dan au făcut exces de zel în fața protestatarilor, altminteri dezamăgitor de puțini, care le-au făcut cadou pesediștilor un atât de necesar sul de hârtie igienică, și aceasta pentru a-și mulțumi Șefa care a adoptat atitudini tot mai autoritariste ce nu au cum să îi disimuleze starea de enervare crescândă. Neopritul din vorbire absolut iresponsabilă Codrin Ștefănescu a revenit la esența discursului său din iarna trecută, amenințând cu contra-manifestații, după modelul celor folosite de bolșevicii români între 1944 și 1 ianuarie 1948. Nelimitatul în ridicol Liviu Pleșoianu a ținut, sorbit din ochii plini de admirație ai tandemului Dragnea- Tudose, un otrăvitor discurs în fața tinerilor prezenți la Congresul TSD. Servindu-se de fraze din bagajul agitpropului de pe vremuri, dl. Pleșoianu a dat o interpretare falsă esenței votului din 11 decembrie 2016, vot care a adus la putere coaliția PSD-ALDE, aflată, în opinia acestui ins vădit prost-crescut, în opoziție declarată cu zisa Noua Securitate și cu președintele Iohannis, incalificabil numit de cineva care a ajuns în Parlament Cel Din Deal.
Nu prea mi-e clar ce înțelege revoluționarul de profesie Pleșoianu prin Noua Securitate (între paranteze fie spus, la fiecare nouă rectificare de buget, serviciile secrete primesc, chiar și de la guvernele PSD, bani în plus), însă îi reamintesc vorbetelui pesedist dezlănțuit că președintele Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale cu un scor net superior și în procente, și în cifre absolute celui obținut iarna trecută de PSD. Partid care a mințit populația promițându-i lapte și miere, oferindu-i, în realitate, instabilitate politică, impredictibilitate și aventurism economic, creșteri de taxe și de prețuri în cascadă, creșterea cursului de schimb euro-dolar și minciuni cu ghiotura care ajung fatalmente la scadență parafând realitatea că Împăratul e gol. Și că Liviu Dragnea are tot mai multe și mai grave probleme la DNA.
Jucându-se cu vorbele și cu cifrele, dl. Pleșoianu a vrut să demonstreze cât de mulți intelectuali și-ar fi dat votul în decembrie 2016 partidului care a făcut posibil accidentul ce a trimis un ins de slaba lui calitate în Parlament. Ca și cum cuvântul intelectual s-ar confunda obligatoriu cu produsele non-fiabile ale fabricilor de diplome de licență, de masterate și de doctorate, multe dintre ele înființate și menținute artificial în viață de pixul d-nei Ecaterina Andronescu &co. E vorba, preponderent, despre intelectuali precum cei ce își fac veacul în guvernul României. Începând cu agramatul ministru al Educației, dl. Liviu Pop, continuând cu doamna cu nume și pronume Dan Carmen și încheind cu suspectații de plagiat Mihai Tudose și Florian Bodog. Lista poate continua oricând. PSD livrează generos alte și alte nume.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Atata timp cat niste ,,codrini” Stefanescu poluiaza si emit un iz puturos la propriu(N-au timp sa se spele!),antrenand tot felul de dihanii populiste,romanii vor ramane de rasul lumii….Asa incat ,,dati-i inainte fratilor,tara e a noastra,”a golanilor si derbedeilor cu ceasuri Rolex si masini de lux,iar codrinii de toate culorile devin capetenii peste tot si toate.

  2. In momentul in care Capo di tutti capi va fi judecat si inchis, grupul bolsevic se va prabusi. Insa DNA-ul trebuie lasat sa-si faca treaba.
    Cred si sper ca sunt si oameni de buna credinta in PSD. De asemenea, sunt convins ca exista si astfel de „bolsevici” in PNL („bolsevici liberali”) si ar trebui si ei investigati si anihilati.
    Aceste grupuri bolsevice reprezinta adevaratul stat paralel care vrea sa puna pe butuci justitia si economia.

  3. O zicala japoneza zice: „spirit pervers, sabie perversa!”
    As dori sa stiu, dle. Morariu, ce parte politica si ideologica sustineti? Carui partid sau formatiune politica sunteti angajat? Limbajul si tonul, in general, al acestui articol ma obliga sa va pun aceasta intrebare. Nu inteleg pe ce argumente sociologice, politice si chiar filozofice va bazati cind puneti pe seama comunismului PSD-ului toate lichelele post-decembriste, de orice culoare politica. De fapt, eu consider ca toata politica de dupa 1989 n-are decit o singura culoare: cea a ciocoilor, de tip fanariot. Intrebare: puteti cita un singur nume, zic bine “un singur nume”, de personalitate politica de cealalta parte a PSD-ului corupt, care sa fi facut ceva benefic pentru tara si poporul nostru? Constantinescu?? Hai, sa fim seriosi! Basescu? As pierde timpul vorbind de tot ce-a furat sau tot ce-a lasat sa fie furat. Ca si ceilalti, in frunte cu actualul Dragnea, merita sa stea nu in inchisorile politice, ci in cele de drept comun, cu mucegai si 20 indivizi in celula si, mai ales, fara nici un drept de reducere!! De fapt, tot acest limbaj pestilential la adresa comunismului, identificat cu comportamentul unor criminali care si-au insusit deviza acestui ideal utopic, dar necesar, de societate, ce propune in schimb? Capitalismul desantat al bancilor si al oligarhilor? „Non, merci!”. Ati avut prilejul sa aruncati o privire „dincolo” de România? Aflati ca, in Occident, pe linga cohorta de manifestari de extrema-dreapta, se aud, din ce in ce mai des, discursuri neo marxiste. Dv. faceti parte, mi se pare, din aceasta larga multime de jurnalisti care vorbesc de teorii pe care nu le-au studiat. Ati citit Marx? Imi permit sa va intreb… Si, de ce nu, Lenin! Da, Lenin!.. Pe care toata lumea, mai ales media Occidentului, il analizeaza exclusiv ca individ, ca persoana, facind total abstractie de nedreptatea sociala, de mizeria in care se afla poporul rus, in perioada tarismului desantat: o infima minoritate care huzurea si imensa majoritate care crapa de foame si de frig. Iar dv. pronuntati cuvintul „bolsevic” cu dispret, ca si cum ar fi vorba de „de-alde Dragnea, Dinescu si toata sleahta de fanarioti”. In aceasta ordine de idei, mi se pare ca toata aceasta maree de articole oculteaza aspecte care merita o oarecare analiza obiectiva; ma refer la procesul vadit ignorat al lui Ceausescu. „Cizmarul din Scornicesti” a fost unicul sef de Stat care a dejucat strategia mirsava a FMI-ului, care a aparat avutia tarii. Ce-au facut urmasii de centru, de dreapta sau de „pseudo-dreapta PSD-ista”, domnule Morariu?
    M-am lasat antrenat de acest sentiment de injustitie si cecitate politica si morala, desi n-am nici o speranta ca cititorii nostri vor sta sa cugete, cu mintea limpede, la ceea ce se afirma in agora politica jurnaliceasca. Pe de alta parte, a nu spune aceste ginduri „iaste inimii durere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Un genocid spiritual

Când , în urmă cu treizeci de ani, am scris un Apel către lichele, nu am avut în vedere licheaua ca figură...

Academicianul Dan Berindei. Cât spun dosarele Securității despre viața unui om

Conflictul istoricului Dan Berindei, cunoscut ca „om al regimului”, cu fiul său, Mihnea Berindei, „cel mai bun, cel mai penetrant şi mai...

Post-Scriptum la alegerile americane

În ciuda acțiunilor în justiție inițiate de către Donald Trump care acuză fraudarea alegerilor în cîteva state Joe...

Gulaș sau varză de Bruxelles?

Am convingerea că noi, Uniunea Europeană, respectându-ne propriile reguli, vom trece cu bine dificilul examen pe care Ungaria și Polonia l-au generat....

Ce mai putem face (în afară să creștem TVA-ul și accizele!)

O expresie mi-a reținut atenția, în mod special, în proaspăta Comunicare specială a Comisiei...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.