joi, martie 28, 2024

Guvern european sau dezintegrare: lecţia Ciprului

În caz că cineva mai avea dubii, Ciprul ne dezvăluie încă o dată dilema cinică a Europei de astăzi: renunţarea la suveranitatea naţională a politicilor economice sau inevitabila dezintegrare, caz în care fiecare ţară va merge pe drumul său şi va consuma exact atât cât poate produce. După cum arată astăzi lucrurile, a doua variantă devine pe zi ce trece tot mai plauzibilă.

Austeritatea se întoarce în forţă într-o Europă obosită, blocată „pe minus”. Economiile centrale s-au săturat să plătească pentru cele periferice, neperformante. Solidaritatea europeană sună bine ca principiu, dar fără o guvernare comună va rămâne doar o vorbă în vânt. Diferenţele actuale de competitivitate, de efort creativ şi de performanţe ale economiilor europene sunt mult prea mari pentru a mai permite statelor membre să rămână „împreună dar suverane”. A fost desigur o iluzie istorică: nu poţi fi decât ori împreună cu alţii dar asumând politici comune până la ultima consecinţă (nu pe jumătate sau pe sfert), ori suveran pe banii tăi. Nimeni nu e obligat în fond să-ţi deconteze facturile şi să-ţi plătească falimentul dacă nu a asumat şi nu a fost parte a deciziilor pe care le-ai luat în trecut, asta spune în esenţă Germania. Din informaţiile preliminare apărute în media europene, se pare că două bănci mari ale Ciprului sunt practic în faliment şi au nevoie urgentă de o refinanţare de 10 miliarde de euro. Wolfgang Schäuble, ministrul de finanţe al Germaniei: „Când îţi depui banii la bancă într-o ţară în care plăteşti un impozit mai mic decât la tine acasă, îţi asumi un risc …Banca Centrală Europeană a clarificat că fără un program serios de reforme ajutorul bancar nu mai poate continua. Nu mai redeschidem chestiunea băncilor. Cineva trebuie să le spună asta ciprioţilor.” Pe de altă parte, vor spune ciprioţii, dacă pentru greci şi spanioli s-a putut, pentru noi de ce nu se mai poate? Tocmai la noi s-au terminat banii şi răbdarea nemţilor? Suntem atât de mici şi tocmai de noi vă împiedicaţi? Some change? Ghinionul Ciprului (şi al ruşilor, grecilor sau englezilor cu banii depuşi în micul paradis fiscal din Mediterană) este că de data asta Germania este cu doar şase luni înainte de alegeri: ar trebui deci să-l creadă pe Schäuble că vorbeşte serios iar Merkel nu le poate spune alegătorilor germani că trebuie să mai plătească şi pentru falimentul băncilor cipriote. S-ar putea ca votanţii să fie de altă părere iar salvarea Ciprului este cu certitudine o miză mai mică decât cancelaria guvernului de la Berlin. Este aşadar cel mai prost moment posibil pentru a cere ajutorul Germaniei. Optimiştilor momentului, susţinătorilor „neamestecului în treburile interne” ale statelor suverane şi adversarilor austerităţii de pretutindeni le dau dreptate şi totodată o veste bună: dacă nemţii antipatici nu mai vor să plătească distracţia din Sudul vesel şi însorit iar englezii ipocriţi fac referendum pentru ieşirea din UE, neacceptând „uniunea fiscală şi bancară” (evident din aceleaşi motive de decont colectiv), poate plătim noi şi bulgarii pentru falimentul bancar din Cipru şi salvăm astfel Europa. Sau poate ne vedem fiecare de treburile noastre, naţionali şi suverani („neatârnaţi”, cum se spunea odată) şi începem în sfârşit operaţiunea de dezintegrare? Ciclurile istoriei. Europa cu două viteze (sau mai multe) este probabil inevitabilă.

În anii din urmă, de la Atena la Lisabona şi de la Dublin la Nicosia europenii s-au încăpăţânat să creadă că pot culege din meniul european doar cireaşa de pe tort, că pot alege câte taxe şi impozite vor să plătească, dacă să-şi declare sau nu piscina din curte sau s-o acopere cu gazon când trece fiscul cu elicopterul pe deasupra cartierelor de vile, câte zile de sărbătoare şi câţi sfinţi vor să prăznuiască, pe câţi măslini să ceară subvenţie europeană, cum să se pensioneze la 60 de ani cu 3000 de Euro pe lună (cu cât circ a ridicat Franţa pe vremea lui Sarkozi vârsta de pensionare la… 62 de ani, cu sindicatele în stradă, pentru a ajunge acum la enormitatea socialistului Hollande de a propune impozitarea cu 75% a averilor mari) şi multe, multe alte beneficii sociale fără acoperire economică, altminteri cât de se poate de generoase şi de nerefuzat. În general exagerările într-o direcţie sunt contrabalansate mai devreme sau mai târziu de exagerări în direcţia opusă, istoria ne-o arată limpede.

Nu e de mirare acum că rata şomajului în unele ţări sudice (Spania, Grecia, Portugalia, nici Italia nu-i prea departe) a ajuns la un incredibil 26-27%. Ce păcat, exact acolo unde e mai frumos şi e mai mult soare, acolo nu mai e de lucru?! Dar dacă salariile, beneficiile sociale sau puterea de cumpărare vor scădea cu 25-30%, nu dintr-o dată ci treptat, în următorii zece ani, ce vor face europenii? Revoluţie, război civil, vot pentru partide extremiste sau pur şi simplu bagajele pentru America de Nord sau de Sud, pentru Australia sau Noua Zeelandă? Sunt mii de europeni care fac deja acest lucru în fiecare lună, din Anglia sau Irlanda până în Spania sau Grecia. Nici în Canada, de pildă, nu este neapărat mai uşor de început o viaţă nouă, dar cel puţin regulile sunt clare şi puternice, totul este previzibil, societatea este stabilă, şomajul undeva la 7% (rezonabil), ştii că ai concediu 15 zile pe an (la 4 săptămâni de concediu se ajunge abia după zeci de ani de muncă), ştii că o să ai atâta pensie câţi bani pui deoparte într-o viaţă (şi de obicei poţi, dacă te ţii de treabă) la bancă sau în alte investiţii (plus contribuţia individualizată la fonduri private, dacă şi cât vrei), ştii că până nu ai asigurarea de sănătate de cetăţean sau rezident permanent o noapte de „cazare” la spital te poate costa 2000-3000 de dolari (fără alte servicii şi tratamente, care pot ridica la peste 150.000 de dolari factura unei nedorite intervenţii chirurgicale urmate de spitalizare şi recuperare), ştii că dacă într-o zi nu mai poţi plăti rata la bancă îţi pierzi casa chiar dacă ai plătit zece-cincisprezece ani conform planului, în fine, ştii că nimeni nu-ţi dă nimic gratis şi nici n-ai unde să te plângi când ai fost dat afară. Nu vine televiziunea. E o lume mai simplă, mai eficientă şi fără atâtea mofturi sociale. Dar nici nu te trezeşti peste noapte cu o taxă de 9,9% pe depozitele bancare de peste 100.000 sau de 6,7% pe cele mai mici (?!). „Lumea nouă” este un sistem logic, funcţional, competitiv, care îţi oferă oportunităţi dar nu îţi bagă în sac. Nu vinde iluzii dar nici nu te trădează. Cum a ajuns oare Europa să ia asemenea decizii groteşti de confiscare a banilor din bănci, după şase decenii de succese în procesul de integrare? Cât de mare trebuie să fie „gaura” reală care trebuie acoperită dacă se ajunge la astfel de măsuri nefireşti? Greşelile sunt desigur mult în urmă, în perioadele de falsă creştere şi expansiune, când totul era posibil şi îngăduit, când Irlanda sau Grecia erau exemplele pozitive ale integrării europene, când era „de unde”.

Reacţia Ciprului este patognomonică pentru impasul politic, economic, social şi de ce nu cultural în care a ajuns Europa: Parlamentul cipriot a votat (speriat de furia cetăţenilor şi uitându-se probabil şi la propriile interese financiare) împotriva planului de salvare propus la Bruxelles, ce-i drept surprinzător şi abuziv. Oamenii sunt în stradă, băncile sunt închise. Acesta este tabloul crispat al zilei. Dacă haosul nu era cumva suficient a mai intervenit şi Biserica Ortodoxă Cipriotă (acţionar important la una din bănci) care se oferă să-şi pună patrimoniul la dispoziţia ţării pentru a nu cădea pe mâna străinilor. Şi pentru a nu plăti cumva taxe mai mari, zic unii. Înduioşător gest! Pe ministrul finanţelor l-au înlocuit a doua zi, însă nu pentru evaziunea fiscală mascată din Cipru şi pentru dezastrul bancar intern (cum ar fi fost normal) ci pentru că n-a opus suficientă rezistenţă condiţiilor europene severe de acordare a ajutorului financiar. Adică n-a obţinut banii aşa, pe nimic, cum mergea odată. Eh, nu mai merge.

De fapt, oamenilor nu le mai convine practic nicio soluţie din cele disponibile astăzi pentru Europa, spun „Nu” la oricare dintre variantele care li se arată de la Bruxelles sau din propria capitală. Nu vor falimentul băncilor, nu vor taxe mărite. Nu vor reducerea beneficiilor sociale, nu vor să muncească mai mult pentru aceiaşi bani. Nu vor mai puţine zile libere, nu vor salariile reduse. Nu vor vacanţe mai scurte, nu vor şomaj, nu vor inflaţie. Nu vor (sau nu mai pot) să-şi plătească datoriile publice dar nu vor nici control supranaţional asupra impozitelor, bugetului şi băncilor. Nu vor să facă muncile de jos, dar nu mai vor nici imigranţi în ţările lor care să le diminueze bunăstarea istorică. Nu vor nici centru-dreapta cu austeritate á la Merkel, nici centru-stânga cu impozite crescute á la Hollande, nici centru-centru á la Monti că-i prea moale cu Bruxelles-ul. Îl vor în schimb pe comicul Bepe Grillo să-i distreze şi să-i critice vehement pe toţi cei care i-au adus aici. Asta da „distracţie” în Europa…

Foarte curând europenii vor trebui să decidă dacă se mai suportă unii pe alţii (bogaţi şi săraci, muncitori şi leneşi, disciplinaţi şi şmecheri) şi mai sunt dispuşi să asume deopotrivă beneficiile şi costurile necesare pentru a merge împreună pe acelaşi drum politic şi economic sau preferă să reînvie fantasma salvării prin soluţii pe cont propriu, pe o piaţă globală în care competiţia este tot mai dură.

Distribuie acest articol

51 COMENTARII

  1. Trebuie discutat mult su in amanunt despre ce inseamna reglementarea pietelor, cine si cum o face si controleaza.

    Ce se intampla in Cipru este rezultatul alcestor „reglementari”.

    • I beg to differ. Ce se intampla este de fapt rezultatul entuziasmului deregulator de prin anii 90, combinat cu o proasta guvernanta a uniunii monetare, mai ales la inceputuri – chestie asumata deja de UE.

      Actuala ‘reglementare’ incearca, in conditii extrem de proaste economic, sa refaca mecanismele care sa duca din nou la piete benigne, care sa aiba ca mobil principal finantarea economiei si intermedierea financiara (cu un foarte sanatos profit), nu ‘sofisticarea pietelor financiare’ dincolo de orice limita de sustenabilitate.

      Care este eficienta masurilor care se iau? – putem discuta. E un mix de elemente de bun simt (regulatorul si regulamentul unic bancar, taxa pe tranzactii financiare, rezolutia bancara), ceva populism (limitarile bonusurilor) si avansuri de-a dreptul revolutionare, cum ar fi schema unica de garantare a depozitelor – cand va decola.

      • Singura dereglementare care conteaza e ca bancilor li s-a dat dreptul sa crediteze peste sumele disponibile. Adica li s-a dat bani sa creeze bani din nimic. Fara asta nu s-ar fi ajuns aici. Desigur nici Mercedes n-ar fi reusit sa vanda atatea masini. Nici Lufthansa sa „deserveasca” atati turisti etc etc.
        Pe de alta parte, si presupunand ca Bancile Centrale nu genereaza inflatie, cine ar fi avut depozit bancare ar fi trebuit sa plateasca pentru servicii de „pastrare in conditii de siguranta” si sa primeasca dobanda doar daca isi dau acordul ca banii sa fie folositi pentru creditare (si cu mentiunea ca risca sa piarda tot).

    • Ceea ce se intampla aici in Cipru,nu este numai rezultatul reglementarilor.Este si rezultatul unora care pe o perioada de 15 ani au facut tot ce i-au taiat capul in bancile cipriote.
      In urma cu 10 ani,te rugau directorii bancilor sa faci imprumut,fara prea mult control,pt ca acesti directori castigau bonusuri.Adica daca reuseai sa gasesti clienti care sa imprumute bani cu atat mai multe bonusuri castigau si directorii bancari.Faceai un imprumut de 500000 euro cu 2,5% si depuneai banii inapoi intr-un cont inchis,cu o dobanda de 4% .Bine-nteles asta o puteai face numai daca cunosteai pe cineva din conducerea bancii centrale.Spuneti-mi dumneavoastra,cat poate rezista un sistem bancar in felul acesta/
      Cu stima,Lilly.

  2. Nu stiu domne cum se intimpla ca austeritatea asta aduce in discutie doua tari: Grecia si Cipru. Cipru este inconjurat de rezerve foarte mari de gaze, asa cum e descris in http://www.oxfordenergy.org/tag/levant-basin/ si http://en.wikipedia.org/wiki/Leviathan_gas_field iar Grecia are si ea destul cit sa iasa din rahat(Greece’s $600bn gas reserves to fuel recovery?
    Sursa: http://www.euromoney.com/Article/3124174/Greeces-600bn-gas-reserves-to-fuel-recovery.html?copyrightInfo=true)
    Insa pretinii de la nord ar vrea ei sa aiba parte de felia mare de cascaval, asa ca li s-a impus grecilor sa vinda societatea de stat care se ocupa de prospectarea, extragerea si exploatarea gazelor si altor chestiuni petroliere in schimbul ajutorului de la UE si FMI. Pe ciprioti i-au pocnit si mai tare, le iau direct banii daca nu ii lasa pe pretinii lor teutoni si franci sa se ocupe de gaze.
    Asa ca austeritatea asta este o alt metoda de a pune sula-n coastele celor mici.
    Ura si la gara!

    • @nelu. Adica Spania, Irlanda, Italia, Portugalia nu sunt in austeritate? Nu a declarat Cameron ca cel PUTIN inca DOI ANI va fi UK in austeritate? Dar un instructor de partid mai putin ingramadit nu ti-ai gasit?

    • Ati uitat sa-i mentionati pe rusi, care si ei, ca frati mai mari, vroiau sa puna mana exact pe aceleasi gaze. Pe ei de ce nu-i mentionati?

    • Acelasi lucru li se cere si cipriotilor. Problema cu bancile este doar pretextul. Gazele din Cipru risca sa ajunga la rusi. Autorul articolului de fata ii face indirect si in mod nerusinat puturosi pe toti grecii, cipriotii, italienii,spaniolii si cine o mai fi prin sud. Gindire ieftine.. In realitate „cumintii” din nord profita la maxim de falimentul statelor din sud. Moneda Euro e o timpenie colosala. Europa si europenii trebuie lasati in pace. Ajunge daca nu mai este vama si daca sintem toti in Schengen, abia in sute de ani oamenii vor fi pregatiti pentru pasul urmator (uniune bancara, parlament european, guvern european si altele)..

    • Cred ca ati ratat sensul discutiilor. Problema nu este cati bani vor obtine (timpul este viitor, atentie, pentru ca acuma, maine, anul viitor sau in urmatorii 5 ani nu vor avea inca niciun beneficiu de pe urma resurselor) cipriotii sau grecii, ci de cati bani au nevoie acum. Cu alte cuvinte, daca dvs vreti sa cereti un imprumut unei banci de oriunde din lume (sau chiar unui prieten), puteti foarte bine sa le spuneti ca peste 5 ani o sa fiti frumos, destept si milionar si ca le veti da banii inapoi. Fara garantii si fara un plan concret (nu sondaje si prospectiuni) nu va da nimeni nimic, decat daca e prost sau detine lampa lui Alladin. Cam asta e si cu Ciprul si cu alte tari. Apropos, conform guvernului cipriot (care e deci optimist), stiti cand se preconizeaza exploatarea si deci si obtinerea de venituri? 2019. Adica peste 6 ani. Iar imprumutul pe care incearca sa-l obtina este aproximativ egal cu PIB-ul lor. Ar trebui sa va dea de gandit, nu?

      • Ai perfecta dreptate.Desi stiu bine si rusii si europenii ca resursele ciprului sunt mari,nu-l iau in considerare pt ca n-a fost scos la suprafata.Noi aici in Cipru speram sa fie scos pina in 2019.Prietenii din Europa nu dau cioara din mana pe cea din par.

  3. Ba chiar falimentul băncilor ar fi cea mai aplaudată decizie! Fix asta este problema de fond: s-a dorit cu orice preț ca pagubele băncilor să nu fie suportate de acestea, cum ar fi fost firesc, ci să fie plătite tot de „europenii leneși” via guvernele slabe din PIIGS. Băncile trebuiau pur și simplu lăsate să cadă iar economia s-ar fi curățat astfel de acele entități pur speculative, rămânând pe piață doar acele bănci orientate spre investiții reale nu speculative!

    • @garrett. Tot de la MArx ai luat ideea asta? Daca cade banca X, atunci: A. toti depunatorii pierd banii (asta vrei?) B. toate creditele date de banca in cauza devin exigibile IMEDIAT si bagi in faliment si IMM si proprietari de casa si … si… (asta vrei?) C. incepe panica si pe banca Y (asta vrei?). PS. ai uitat de panica pe BCR de acum cativa ani?

      • De ce toate creditele acordate de banca devin exigibile imediat? Tu nu ai un contract semnat cu banca, in care se specifica clar termenele si calendarul de plata? Indiferent cum e banca si cine o cumpara, daca tu ai un contract in care spui ca returnezi banii in 3 ani, apai in 3 ani ii returnezi.

        • @kinn. Da-ti osteneala si citeste ORICE contract de imprumut. Vei gasi aceasta clauza. Mai mult, un faliment bancar constituie o masa credala care nu mai este legata de tine prin niciun contract. Asa ca -smiorcaie-te si taci – asta este. PS. Valabil si pt. credite FMI catre tari (nu te tii de clauze si rupi acordu, dai imediat toti banii).

          • E furt pe fata, daca contractele de credit impun de-facto o astfel de clauza. E golanie la maxim, debitorul nu are absolut nici o garantie, e la mila bancii. Si vrei sa salvam asa ceva? Faliment si la gunoi, apoi IMM-urile ies in strada si sub presiunea strazii guvernul declara aceste clauze ilegale. Adica, wtf, sa n-ai nici macar garantia unui termenului de plata, ce dracu, doar n-ai luat banii ca sa-i tii in buzunar in caz ca banca falimenteaza si se hotaraste sa ti-i ceara.

            Pe scurt, nu cred.

      • Serios?! Unde scrie ca devin exigibile imediat? Contractul de credit este in vigoare, nu te poate obliga nimeni sa renunti la beneficiul termenului (anume sa platesti conform graficului de plati deja convenit) sau la o plata mai mare decat cea stipulata prin contract.

      • Deci Marx vrea ca depunatorii proletari sa piarda toti banii, iar capitalistii vor ca proletarii sa aiba bani. Mai, mai, ce s-a schimbat lumea asta :) Cine-i marxistul in treaba asta, cel care vrea respectarea regulii capitalistea falimentului, sau cel care plange pe umarul proletarilor depunatori?

        Daca nu vrei ca depunatorii sa-si piarda banii, fa-le bancilor o donatie. Daca toata lumea are de pierdut daca falimenteaza o tara cu euro, atunci sa plateasca toti.

      • @cinic-si-rau
        Credeam ca esenta capitalismului presupune ca o banca care a facut greseli de management sa falimenteze nu sa fie salvata din banii contribuabililor(valabil si pentru fabrici, ferme, etc). Capitalismul implica si riscuri pentru cei care isi tin banii in banci si anume ca banca aia sa falimenteze din cauza managementului defectuos si oamenii sa isi piarda economiile(vezi cazul Islandei in 2009). Dar daca spui tu ca asta inseamna marxism inseamna ca trebuie sa mai citesc.

        • @gabi m. (Wishful thinking?) Nu exista Fondul de garantare a depozitelor? Incerci sa spui ca, in capitalism, nu trebuie depusi bani in banci? OK, dar atunci de unde sa vina credite? Ce incerc eu sa spun este ca o prabusire masiva a sistemului bancar dintr-o tara NU face bine MAI ALES micilor depunatori si celor cu credite ipotecare. Islanda a facut ce-a facut (a inceput restituirile intre timp), dar cu pretul pierderii oricarei credibilitati financiare. Daca cumva mai intra in vreun bucluc, ii mai imprumuta careva? Islanda e mica, dar cine mai investeste in bursa lor?

  4. Articol OK.
    Dl. Vlaston, cam unde poate aparea orice fel de reglementare in economia de piata alta decat cea clasica intre politicile fiscale si monetare ?. De 20 de ani Europa (si din plin Romania) se joaca doar cu monetarismul oarecum desuet Keynesian. Nu functioneaza. Iar ce incearca sa faca Bruxellesul (caci altceva birocratia neelectiva si needucata economic, socializata mental, nu stie sa faca) este de a „controla”. Pe buna dreptate UK isi vrea jucariile inapoi si ii lasa pe „belgieni” sa se joace in propriul…nisip

    • @radu. OK si raspunsul tau. Dar, nu vorbim de Europa, ci de diverse tari care au avut abordari diferite fata de statul asistential (a se vedea si L’Express care este furibund despre acest subiect in Franta a se vedea si ce a incercat sa faca Mario Monti in Italia). Abia de curand tratatul de guvernanta, integrarea bancara si altele incep sa coaguleze o Europa. UK (si mai ales alde Farage) ar vrea sa beneficieze de o piata enorma fara vama pt. care nu vrea sa plateasca nimic, caci nicio industrie engleza nu rezista unei taxe vamale de 33% pentru orice produs non-UE. Iar Bruxelles nu sunt „belgienii”ci doar sediul CE. Daca s-ar lua decizii la Strasbourg (sediul PE) ar trebui sa se joace francezii in nisip?

      • O integrarea pana la capat, deplina, presupune pierderi importante de suveranitate. Vedeti actuale guverne, parlamente, din multe tari, sa accepte asa ceva?

        • dle prof. Un singur cauvant ca raspuns: BENELUX , integrat inca de pe vremea lui Stalin. Iar cine nu vrea sa se integreze ramane la periferie cu avantaje sar si cu dezavantaje. Un singur exemplu EURO. Are dezavantaje dar nici un atac pe moneda nu mai este posibil. Iar pierderea de suveranitate e deseori o vorba electorala, atat timp cat directivele CE au prioritate peste legile nationala. Intrevad si un ministru de justitie european care implica un parchet european cu respectivele consecinte.

        • Catre cine dle. Vlaston? Numiti-i! Ce Dumnezeu ne e frica sa le pronuntam sau sa le scriem numele.
          Cu germanismul in gura si pangermanismul in cap, uitam sa fim nemti; folosind reflexivul sa (se) transfere va demascati ca fiind bizantin. Unde ? Catre cine? Cum si mai ales de ce se transfera.
          La cine va fi autoritatea? La cine va fi puterea?
          Numele, prenumele si unde pot fi gasiti. Poate vrem sa le scriem. Poate vrem sa ne opunem.Poate parerea noastra despre asocitatii, partenerii, fratii, confrati de club, … etc. este alt. Si despre forma de asociere.
          Scrieti domnule cum trebuie ! Parca ati fi ilegalisti in anii20′

    • @radu – viziunea ta e cel putin reducatoare.
      Unul dintre principalele fronturi ale ‘belgienilor’ este exact ridicarea controalelor – a celor nejustificate.
      Belgienii ard in fiecare an mii de pagini de legislatii nationale si le inlocuiesc cu un singur set de norme. Castigurile sunt imediate. In 2011 s-au armonizat cosmeticele. Loreal are forta necesara sa gestioneze 27 de sisteme normative nationale si sa modifice produsele in consecinta. Altii insa nu o au. Unul din rezultate: Farmec (firma de cosmetice) a iesit la export, cu rezultate bune.

      Belgienii mai imping si la ridicarea barierelor de pe piata muncii. In Romania problema asta e mai putin pregnanta, insa in Franta sau Spania, institutiile pietei muncii adauga puncte procentuale bune la somaj.

      Ideea e sa vezi si parghiile belgienilor – care nu pot implementa direct decat putine chestii din aquis. Restul ramane apanajul guvernelor nationale – si aici performantele sunt destul de amestecate. Adauga si doza masiva de ‘eurobashing’: e foarte facil pentru un politician sa dea vina pe ‘Bruxelles’ cand ceva merge prost si sa iasa in fata daca lucrurile merg bine – si ajungem la perceptia UE ca o chestie difuza si fara suflet.

  5. Domnule Valentin Naumescu, vreti sa faceti un articol „intelectualist” si profund, insa, pe fond, sunteti superficial.
    Imaginati-va Romania in cazul Ciprului… asa prin absurd, aproape de faliment.
    „Occidentul” vine cu solutia miraculoasa… fratilor europeni, va scoatem din rahat, insa ia puneti voi conditii la sefu aici: 20% de acum doua zile taxa pe toate conturile din banci unu, si doi, nu mai platiti pensiile 2 luni la toti muribunzii astia ai vostri care oricum nu produc nimic si sunt prea multi.
    Pac, panica in restul Europei, oricum restul tarilor mai sarace tac si inghita… evident.
    De la UE, vine un oficial si spune, „stati linistiti, masurile astea dure se aplica doar in Romania acum… nicidecum nu vom mai aplica in alta parte”… ma rog…
    Romania socata nu aplica masurile.
    A doua zi, apare domnul Naumescu si spune ca nu suntem europeni, ca nu suntem uniti cu Europa!
    Ca sa fim mai simpli, chiar daca mai duri, daca un comisar european v-ar da sa mancati rahat la o receptie ca sa demonstreze el sa zicem fata de ceilalti, ca romanii se adapteaza la situatie (in ciuda faptului ca ati sti ca e un abuz) ati manca doar ca sa faceti pe plac reprezentantului UE si acceptandu-i solutia?

    • Ca sa corectam analogia ta: rahatul e de fapt adus de acasa. E produsul traitului pe credit. Al ratarii momentelor pentru reforme.

      Problema pe care o adauga UE (prin uniunea monetara) este ca le ia guvernelor sansa sa-ti ia cei 20% din cont treptat – prin inflatie – si chiar sa te bucuri, sarbatorind cresterea competitivitatii la exporturi.

      Germania e in situatia de a fi injurata ca nu vine cu bani de acasa pentru toata lumea tocmai pentru ca a facut ce a trebuit, cand a trebuit. Si-au marit productivitatea, insa nu si salariile si au reformat sistemele de asistenta sociala. Asta le-a permis sa profite de piata comuna si de globalizare si sa stoarca crestere din lamaia din care altii nu mai gaseau decat recesiune.

      Care ar fi solutia care te-ar multumi? Exista, cum spune si articolul, oricand optiunea ca fiecare sa-si retraiasca momentele de demnitate entuziasta in urma proaspetei eliberari de sub jugul european. Insa exista destule sanse ca bucuria sa fie de scurta durata. Iar pentru ciprioti, in mod cert chestia va insemna pierderea a mai mult de 6.7% din depozite, pentru ca bancile sunt falite – asta e indiscutabil.

      A propos, prima optiune pusa pe masa de troica a fost ‘tunderea’ depozitelor ce depasesc 500.000 euro – optiune refuzata net de Nicosia, care nu a vrut sa puna in pericol statutul tarii ca paradis offshore. Din logica asta extrem de limitata, poti spune ca au ales sa subventioneze deponentii rusi cu banii autohtonilor.

    • „Ca sa fim mai simpli, chiar daca mai duri, daca un comisar european v-ar da sa mancati rahat la o receptie ca sa demonstreze el sa zicem fata de ceilalti, ca romanii se adapteaza la situatie (in ciuda faptului ca ati sti ca e un abuz) ati manca doar ca sa faceti pe plac reprezentantului UE si acceptandu-i solutia?”
      ==========

      YES, Sir !
      S-a mancat, se mananca si…..se va mai manca !
      La greu !
      Romania nu se poate sustine economic ! A fost furata din toate pozitiile Kama Sutrei economice ! 25 de ani . Intensiv si extensiv.
      Mai asteptati.
      Putin de tot !

  6. Aveti dreptate cu dilema Europei, dar as fi mai reticent in laudele aduse lumii noi. Nu e o mare binefacere sa stii ca o noapte la spital te costa 3000 dolari.

  7. Tratatul de la Lisabona, cu nenumaratele sale file, nu poate fi folosit pentru a da un fel de lovitura de stat la nivel european?

  8. Urmarindu-va articolele ma intreb cat e nestiinta, cat necunoastere si cat propaganda.
    Tot timpul se incearca sa se acrediteze ideea ca biata Germanie si suratele ei nordice harnice si serioase platesc puturosii din Sud. Ca are si rabdarea lor limite, ca Sudistii sunt rai si nu se reformeaza,…
    Uitati sa aruncati o privire in profunzime. De exemplu asupra listei de Senior bond Holders ai bancilor perdante. Nu doar din Cipru – si cei din Irlanda, Spania,.. . Sa vedeti cum de fapt baietii harnici din Nord „IMPRUMUTA” tarile din Sud pentru ca in caz contrar falimentele bancare din aceste tari ar duce la falimentul propriilor banci si fonduri de pensii. E de fapt o capcana la mijloc. Cele doua zona sunt interdependente si din acest motiv inseparabile.
    Nu mi s epare frescdeci a vad Nordicii prezentati ca donatori universali, rabdatori si cuminti. Ei nu ajuta, nu uitati – ei imprumuta. Cu dobanda. Si mult dorita integrare si pierdere a suveranitatii nu se face de pe pozitii de egalitate. Dimpotriva – cel care da banu face muzica, mai pe Romaneste. Asta e si motivul pentru care Englezii se tin deoparte. Pentru ca asistam la cel de-al 3 lea razboi mondial, dus de Germania expansiva cu mijloace economice de aceasta data. Stiati ca 2.5 miliarde din datoria bancilor Cipriote se datoreaza stergerii datoriilor Greciei ? Credeti ca nu era clar de pe atunci ce impact va avea aceasta stergere a datoriilor ? Si de ce e brusc Ciprul paradis fiscal ? La data integrarii erau contributori neti la bugetul uniunii. Au abolit si regimul offshore al firmelor. Atunci erau buni d eparteneri, nu ?
    Ar fi interesant de aflat daca presedintele Cipriot si-a tradat poporul, conform traditiei Balcanice atucni cand s-a luptat sa impuna taxa si celor cu depozite sub 100k sau a fost doar un siretlic – iarasi tipic Balcanic – de a obtine refuzul parlamentului mimand aprobarea conditiilor UE in acelasi timp ? Oricum ar fi, acel NU arata ca au cojones. Lucru lipsa in gestiunea tarii nopastre. Unde singura grija e „cui inchinam tara tura asta ? Celor de la Rasarit sau celor de la Apus ?” .
    In final o intrebare – mai trebuie acordat premiul Nobel pentru Economie ? Sustinut teze de doctorat in domeniu ? Cui ajuta ele ? Exista teze recente care functioneaza cu adevarat ? Daca da, in folosul cui ? Ne puteti da exemple ?

  9. Lumea noua e tot o forma de sclavie, capitalistii ne mint mai frumos, au mai multa „credibilitate” decat comunistii, dar nu au decat un singur Dumnezeu: banul.
    Capitalismul e fara viitor pentru ca va duce inevitabil la epuizarea resurselor si distrugerea mediului.

  10. Nu numai ca europenii nu prea vor sa munceasca dur, dar sistemul nu permite sa muncesti cat vrei. imi aduc aminte cand munceam la acoperisuri, ca sistemul dorea sa fi permanent legat, cea ce scadea productia cu 50-60% si stresa enorm muncitorul, desi in jurul casei existau schele pana la nivelul acoperisului si se putea cadea.

    sora mea a lucrat la vodafone ca operator, vroia sa castige mai multi bani, dar daca depasea un anumit orar saptamanal de lucru, firma intra in conflict cu legea.

    Acum soferii de camion sunt obligati sa respecte un orar strict care de multe ori aduce mari pagube economice, de ex. ti se termina orarul la aprox. 1h de destin si trebuie sa te opresti 9 h pt. pauza, cand s-au terminat deja este seara si depozitul s-a inchis, astepti pana a doua zi.

    • Sa nu comparam cele trei cazuri: daca muncitorul cade de pe acoperis e treaba sa si a familiei, daca operatorul munceste mai mult e treaba sa si a firmei.
      In schimb, daca soferul de camion adoarme la volan si intra pe contrasens e „treaba” amaratilor cu care intra in coliziune frontala… si culmea e ca el are sanse sa scape nevatamat!

  11. „Ciprul ne dezvăluie încă o dată dilema cinică a Europei de astăzi: renunţarea la suveranitatea naţională a politicilor economice sau inevitabila dezintegrare”

    Nu există această dilemă in Uniunea Europeană. Ea este prezentă doar in minţile celor iluzionaţi asupra naturii acestei structuri supra-statale şi totodată dornici să continue cumva visul lor european.

    De ce nu este posibilă dilema?

    1. Pentru că suveranitatea naţională a fost cedată deja in mare parte, inclusiv in materia politicilor economice. Citez din Tratatul Uniunii:
    „art 3 (1) Competenta Uniunii este exclusiva în urmatoarele domenii:
    (a) uniunea vamala;
    (b) stabilirea normelor privind concurenta necesare functionarii pietei interne;
    (c) politica monetara pentru statele membre a caror moneda este euro;
    (e) politica comerciala comuna.”

    „art 4 (2) Competentele partajate între Uniune si statele membre se aplica în urmatoarele domenii principale:
    (a) piata interna;
    (b) politica sociala, pentru aspectele definite în prezentul tratat;
    (c) coeziunea economica, sociala si teritoriala;
    (d) agricultura si pescuitul, cu exceptia conservarii resurselor biologice ale marii;
    (e) mediul;
    (f) protectia consumatorului;
    (g) transporturile;
    (h) retelele transeuropene;
    (i) energia;”

    După cum observaţi, TUE include in aria de competenţe a Uniunii cele mai importante sectoare economice. Iar reglementările nu au întîrziat să apară. De pildă, in chestiunea dureroasă a Ciprului, a fost emisă Directiva 94/19/CE, cu modificări ulterioare precum Directiva 2009/14/CE. Aceste Acte juridice stabilesc obligaţia statelor de a institui mecanisme de garantare a depozitelor bancare, precum şi suma minimă garantată, citez şi vă rog să faceţi un efort de lectură pentru că această prevedere ne priveşte pe toţi:
    „(3) Nivelul minim de garantare actual prevăzut în Directiva 94/19/CE este de 20000 EUR, statele membre având posibilitatea de a stabili niveluri mai ridicate. Cu toate acestea, nivelurile respective s-au dovedit a fi inadecvate în cazul unui mare număr de depozite din Comunitate. Pentru a păstra încrederea deponenților și pentru a ajunge la o mai mare stabilitate pe piețele financiare, nivelul minim de garantare ar trebui majorat, prin urmare, la 50000 EUR. Până la 31 decembrie 2010, nivelul de garantare a depozitelor agregate ale fiecărui deponent ar trebui stabilit la valoarea de 100000 EUR,”

    Deci reglementările UE in materie financiară existau de multă vreme, dar problema este tocmai lipsa de flexibilitate şi elasticitate a normei centrale, normă ce nu permite un grad mai mare de adaptare la situaţiile ce intervin in economiile naţionale. Ce ar însemna in această chestiune o şi mai mare cedare de competenţe legislative către Centrala UE? Ce minune ar putea săvîrşi Sfânta Comisie ca să salveze Cipru, stat care are acelaşi nivel de garantare a depozitelor cu puternica şi industrializata Germanie? Deja şi-au dat măsura incompetenţei, iar astăzi incă mai au tupeul să susţină că de fapt nu au avut destulă Putere.

    2. conform constituţiei europene, recte TUE, organele centrale ale UE NU au competenţa legislativă in materie fiscală. Cu toate acestea, nimic nu i-a oprit pe miniştri de finanţe ai UE să solicite imperios Ciprului instituirea unei taxe abuzive [desigur, taxă este un eufemism pentru jaf bancar in contextul in care există incă acea garanţie emisă de state]. Ca atare, pentru eurocraţi suveranitatea şi normele europene nu par a constitui impedimente serioase, şi, in loc să propună modificarea Tratatelor in sensul atribuirii de competenţe fiscale Comisiei/Consiliului, au trecut la atac asupra economiilor cetăţenilor europeni. Pentru aceşti eurocraţi NU există dileme. Şi nici îndoieli. Niciunul nu vrea să admită că politicile lor au fost eronate, abuzive, anti-europene. da, aţi citit bine: anti-europene.

    3. Dezintegrarea europeană se suprapune in realitate cu concentrarea de putere in mâinile cercului restrâns de putere de la Bruxelles. Dezintegrarea este reală şi se petrece deja, nu o opţiune aflată la îndemâna cetăţenilor europeni. Cu cât guvernele naţionale cedează mai multe competenţe centralei UE, cu atât dezintegrarea Uniunii devine mai vizibilă. Mai multă „integrare” in limba de lemn albastru înseamnă de fapt mai multă dezintegrare a statelor naţionale şi, implicit pierderea caracterul de Uniune consensuală urmată de transformarea acestei entităţi într-o dictatură soft guvernată pe principiile centralismul democratic de sorginte sovietică, in care fostele state sunt menţinute ca judeţe ale noii structuri, lipsite total de orice putere legislativă.

    • 1) Competentele sunt in mare majoritate partajate, cum bine spune ce ai citat. Se reglementeaza o parte din chestii la Bruxelles, insa implementarea revine de cele mai multe ori statelor membre. Sa nu uitam nici cum se adopta legislatia europeana. Nu o viseaza si o impune peste noapte un eurocrat. Se trece prin Consiliu (unde sunt ministrii statelor membre, aparand direct interesele nationale) si prin Parlament – ales direct.
      In plus, e neclar unde e problema cu marimea depozitelor garantate – inteleg ca e de fapt rau ca nu se iau banii mai ‘uniformizat’ decat in propunerile de pana acum. Mai mult, nu garantarea depozitelor a adus Ciprul aici. Nu asta i-a impins in faliment.

      2) Comisia comunica prost. Tardiv si prea putin eficient. Uite declaratia privind Cipru: http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-264_en.htm Nu prea fost de acord cu ideea cipriotilor, insa era o problema clara de suveranitate. A cazut in parlament – deci ‘impunerea’ Bruxellesului e ceva mai putin de o impunere.

      3) Teoriile conspiratiei sunt greu de combatut, greu de justificat. Le crezi sau nu :)

      • @Electric Android, lansaţi această aserţiune aparent offtopic:

        3] „Teoriile conspiratiei sunt greu de combatut, greu de justificat. Le crezi sau nu.”
        Şi da, observaţia este corectă, sunt intru totul de acord; tocmai de aceea nu o să mă avânt in demontarea teoriei dumneavoastră împărtăşită de atât de mulţi indivizi de bună-credinţă. Teoriile conspiraţiei sunt similare credinţelor religioase, iar dacă e să se stingă, apăi e mai bine să se întâmple pe cale naturală: prin descoperirea de către credincios a unui ‘adevăr’ contrar concepţiilor sale deduse din credinţa originară, chiar dacă noul ‘adevăr’ va avea tot valenţe supranaturale ori metafizice.

        Credinţa in existenţa unui grup de oameni de bine, ultracompetenţi şi infailibili, care conspiră la nivel înalt pentru liniştea şi prosperitatea noastră este incă foarte puternică in Europa şi nu am de gând să mă pun in calea bunilor credincioşi. Vă asigur, domnule ElectricAndroid, că nu intenţionez să mă pun in calea fericirii dumneavoastră obţinută pe tărâmul credinţei. Şi departe de mine intenţia de a imprima o notă peiorativă teoriei conspiraţiei ca la care este posibil să fi aderat ca şi mulţi alţi cetăţeni europeni. şi, prin urmare, nu este nicio ruşine să admiteţi public venerarea Centralei birocratice a Uniunii Europene. Ştiu că este posibil să vă mâhnească termeni şi sintagme precum Dictat, Dictatură, totalitarism soft, centralism democratic, sorginte sovietică, aşezaţi in aceeaşi frază cu obiectul idolatriei dumneavoastră, dar vă asigur că intenţia mea nu era aceea de a insulta drept-credincioşii, ci doar de a pune in discuţie natura Actelor juridice şi Acţiunilor organelor centrale ale UE.

        Fapta unor Autorităţi de a impune Subiecţilor săi obligaţii oneroase prin intermediul unor Măsuri şi Mecanisme adoptate in afara Cadrului Legal stabilit chiar de către acele Autorităţi se numeşte Dictat. Impunerea cu forţa a unor politici ilegale şi imorale de către o Autoritate Suprastatală asupra unui Stat membru al unei Uniuni este tot o formă de Dictat. Dacă Autoritatea respectivă îşi dorea menţinerea statului de drept şi a constituţionalităţii actelor sale, nu avea decât să modifice legile fundamentale care o împiedicau să ia măsurile de forţă menite să ‘salveze’ băncile, statele, populaţia. Dar cine spune că un Dictat este ceva neapărat rău in sine? Pentru cei cu credinţă puternică Dictatul este doar o ilustrare a Puterii pe care o aşteptau de multă vreme ca pe Mesia. Forţele Binelui sunt câteodată obligate să se folosească de uneltele Răului ca să-l învingă. Este?

        2] Impunerea vine din ameninţarea făcută public, atât de miniştri de finanţe cât şi de BCE, că finanţarea dinspre UE ar înceta in eventualitatea că măsurile nu ar fi adoptate. Este un şantaj grosolan.

        1] Eu nu am discutat aici despre cauzele dezastrului din economia cipriotă. Menţionarea garanţiilor bancare impuse in UE are legătură cu speculaţia autorului asupra unei presupuse lipse de competenţe economice la nivelul central al Uniunii. Şi da, deficitul de flexibilitate şi elasticitate al reglementărilor bancare a contribuit din plin la situaţia Ciprului. Chiar dacă dumneavoastră nu întrevedeţi explicaţia. E adevărat: nu este cauza principală, dar este printre erorile sistematice de tip normativ care au generat premisele crizei bancare. Strict asupra garanţiilor: nivelul ridicat al acestora coroborat cu caracterul de monedă tare şi cu legislaţia fiscală relaxată a încurajat depozitarea şi fluxurile de capital dinspre Rusia, statele arabe, dar şi dinspre state europene către această mică ţară, ajungînd la o cotă alarmantă de 8/1 faţă de PIB, chiar dacă dobânzile oferite erau ft mici. Economia Ciprului este slab industrializată şi nu permite băncilor interne o rată atât de mare a profitului pentru a-şi acoperi costurile finanţării, adică dobânzile datorate masei enorme de deponenţi. Aşa că aceste bănci, in lipsa mediului investiţional, s-au orientat către străinătate, din păcate împrumutînd entităţi publice sau cumpărînd obligaţiuni statale. Când datoria Greciei a fost restructurată, băncile cipriote au avut o expunere enormă şi au pierdut banii deponenţilor pe vecie. Statul cipriot era obligat -ca să potolească pofta depunătorilor- să reacţioneze rapid prin măsuri care să erodeze atractivitatea depozitării. Nu a putut s-o facă din cauza normelor menţionate de mine. Acum insă această normă se dovedeşte a fi catastrofală pentru că blochează declararea falimentului băncilor pentru că statul este incapabil să acopere nişte garanţii atât de mari. Dacă guvernul local ar fi putut să-şi stabilească nivelul maxim al garanţiei la 20.000 de euro poate ar fi fost o şansă ca statul să supravieţuiască in contextul falimentului generalizat al sistemului bancar. Dar aşa…

        • Ma lamuriti va rog si pe mine daca litigiul izbucnit tine :
          – de satisfcerea creantelor catre banci,
          – de satisfacerea creantelor catre banci, asa cum vor unii,
          – sau asa cum vor altii.
          Sau este vorba de altceva nespus, nescris si (mereu) voalat.
          Ne spune cineva catre cine sa transferam puterea / autoritatea , fiindca totusi a renunta, nu inseamna ca nu va exista o autoritate, o suveranitate, … o mandrie de a fi ceva .. .
          Ne spuneti si noua, cand si cum s-a trecut de la asociere/parteneriat, la alte reguli mergand pana la impunere.
          Ne spuneti si noua (daca este vorba doar de neplata catre banci), de ce solutia CSI sau China nu sunt acceptate.

          Daca este vorba de o problma comerciala, o rezolva comercial (intuiesc ca toate partile implicate doresc bani si profit, si nu altceva) .
          Daca este vorba de o problema politica, o rezolva politic, dar nu mai amestecam comertul sau economicul. Si nici nu ne folosim de el, pentru (cvasi)premise.
          Totusi, doar Germania (admirabila in multe puncte de vedere) nu poate fi lasata sa conduca singura trenul doar cum vrea ea.Germania insasi neinvatand nimic din istorie (de la vecerniile siciliene – Frederick Barbarossa, pana azi, via I-ul;al II-lea razboi mondial, …. si alte momente „neplacute” create de nemti si masinile lor, relativ la imperiile sale mai mult sau mai putin romane, dar cu siguranta teutonice).
          Premisa ca trebuie sa i se cedeze totul, mi se pare periculoasa (chiar daca dl. Naumescu nu o indica exact, folosind eterna diateza reflexiva).
          Spuneti-ne si nou catre cine trebuie transferata puterea si autoritatea, de ce si mai ales cum.
          Cu stima,

          • E simplu !
            Sa fie Helga?
            Sau sa fie Olga?

            Restul sunt detalii din tratate pe care istoria (nu de putine ori) ne-a demonstrat ca sunt incalcate (citeste calcate in picioare); ba chiar violent.
            Constat insa ca acesti finantatori au creante (si nu mici) in toate colturile Europei. Si nu vor numai banii inpaoi, ii vor asa cum le place lor. Adica nu vor bani, vor si altceva.
            In cazul in care iti vine ideea sa pleci din club (UE), oricum va trebui sa platesti. Intr-un fel, sau in altul.
            Asa este, de la condamnarea a moarte a nepotului sau si serile (vecerniile) siciliene, nemtii nu au prea invatat mare lucru. Sau cel putin cei ce i conduc pe nemti; sau mai bine spus cei ce trag folosaele de pe spatele nemtilor .

  12. interesanta pledoarie pentru statele „performante” in UE …
    Interesant e cum statele „mari” , „puternice” au acesta stabilitate economica pentru ca exista o piata unica dupa care au eliminat in mare parte concurenta …
    Germania si Franta au lucrurile lor bune fara de tagada dar au profitat din plin de pietele celorlalte state,au repatriat profiturile obtinute.
    Au girat Grecia au girat Ciprul si acum cer austeritate pentru cei saraci dar nu pentru ei.
    Au acceptat situatia acum trebuie sa plateasca,nu vor sa vedem daca destramarea UE ii aduce sau nu la faliment.

    Eu cred ca nu se va ajunge pana acolo si mai cred si ca vinderea suveranitatii nationale pe 2 lei nu e o solutie pentru nimeni.

  13. Abureli peste abureli . Cipru este executat pentru ca „Hitler” female nu mai vrea paradisuri fiscale, mai ales in Europa.
    Va urma….

  14. Problema este că statele din sud responsabile pentru lipsa reformelor structurale interne și greșeli de guvernare vor ca nordul să plătească pentru falimentul lor, dar să nu își asume nicio responsabilitate de corectare a politicilor interne. Reformele introduse ar fi pe termen scurt și mediu nepopulare și, mai ales ar elimina o parte din relațiile clientelare din jurul administrațiilor centrală și locale. Controlul direct exercitat de statele ”donatoare” nu este de dorit pentru că poate da naștere la abuzuri și lezări de demnitate amintind de răni istorice abia cicatrizate; dar apărate de principiul suveranității naționale absolute, statele cu deficite refuză și controlul supranațional de verificare a reformelor structurale (i.e. politica fiscală, politica bugetară, uniunea bancară și alte politici economice) menite să readucă competitivitatea și creșterea economică națională. Așadar guvernanța supranațională este copilul nedorit al Europei. Nici statele nordice nu vor să cedeze suveranitate națională din teama consolidării unor scheme de transfer continuu de bogăție către Sudul aparent nereformabil și nici nu sunt dispuse să ia în calcul finanțarea unei politici europene, deci supranaționale, de creștere economică. In acest carusel al intereselor naționale înguste cad victimă tocmai politicile de atingere a convergenței economice, atât de necesare viabilității monedei unice și în ultimă instanță pieței unice – devenite că ne place sau nu o economie continentală integrată (la nivelul zonei Euro).
    Nu vreau să închei într-o nota negativistă. Europa a mai trecut în anii ”70 printr-o criză politică și economică de proporții, în care statele naționale au încercat fără succes să guverneze cu ajutorul summit-urilor la nivel de șef de stat și de guvern. Rezistența ideologică la supranaționalism, ca să nu menționez uratul federalism, a fost atunci la fel de puternică ca astăzi. După un deceniu ratat guvernele suverane au revenit la rațiune și au demarat politicile supranaționale de uniune economică și monetară. Astfel UE a avut parte de o revenire a prosperității din anii 1980 pana în anii 2000. Ca naționalismele de diferite culori nu au permis finalizarea uniunii, monetare și fiscale și nici o guvernanță politico-economică europeană în chestiuni de macrostabilitate economică se vede limpede în criza actuală. Îndrăznesc să cred că UE va supraviețui noului duș rece de naționalism și egoism economic și că presiunile sistemice de integrare vor prevala aducând bunul simț în rândul guvernelor europene cheie.

  15. Eu daca as fi in locul guvernantilor din Cipru, as accepta oferta popii si as incerca sa evit contractarea unor credite, sub orice forma ar fi ele. Ce este de fapt creditul ? Dupa cum spune Shania Twain „we spend the money we don’t posess”, asta e ! Sa consumi numai cat produci e o idee buna, indiferent daca e vorba de tara sau de populatie. Bine pot exista situatii de exceptie, cum ar fi un cutremur, sau investitii absolut necesare, de pilda construirea unor autostrazi, in orice caz, un nivel de indatorare de sub 10% din PIB ar fi ideal pentru orice tara.

    • Toate bune si frumoase,dar popa isi pune la bataie propietatile bisericii pt ca de milioanele pe care le are biserica in banca nu s-ar atinge.Intrebarea care se pune aici e urmatoarea;Cine ne va da un imprumut in care sa putem ipoteca propietatile bisericii?

  16. @cinic-si-rau: Ce este mai marxist: asumarea pierderilor rezultate din investiții neinspirate de către acționarii băncilor sau „naționalizarea pierderilor” prin sprijinirea băncilor cu probleme de către populație? Noua bene: în timp ce pierderile au fost suportate de către populație în baza principiului „too big to fail” profiturile au rămas doar în beneficiul acționarilor, că doar vorbim de economie de piață!
    În cazul unui faliment bancar portofoliul de credite face parte dintre activele băncii și este preluat de cumpărătorul acesteia. Banca poate cere într-adevar returnarea creditului dar asta nu însemnă că îl și primește.

  17. cam aiurittoare concluzia cu mai multa munca….era valabila in conditiile in care bogatiile erau distribuite mai echitabil. Insituatia actuala insa, cand o minoritate insignifianta detine majoritatea bogatiilor(bani, fabrici, terenrui, etc…), acest indemn nu inseamna decat sa devenim sclavi moderni (oricum suntem pe aproape)…din contra, solutia e ca aceasta mioritate sa mai renunte la avaritia ei si sa accepte sa imparta din avere cu ceilalati. Si pentru asta sunt cateva posibilitatio: spre exemplu, sa fi suprataxate produsele care provin din tari unde nu se respecta programul de lucru de 40 de ore pe saptamana(in acest fel, marile corporatii nu vor mai fi tentate sa isi mute liniile de productie in tari cum este China, unde muncitorii sunt de fapt sclavi, muncind 12 ore pe zi si primind in schimb doar masa si un pat unde sa doarma); de asemenea sa fie suprataxate veniturile asa zisilor „ingineri financiari”, care de fapt nu produc nimic (mai mult produc lacrimi si sange), in schimb incaseaza bonusuri imense). Problema nu este de fapt ca nu muncim, problema este ca o minoritate superbogata ne vrea de fapt sclavi, incercand sa ne prosteasca cu aceasta teorie…De altfel, la actuala dezvoltare tehnologica a omenirii, in multe domenii de fapt nu prea mai e nevoie de oameni sa munceasca, existand mijloace mecanizate/automatizate. Asa ca mai usor cu acest indemn propagandistic, e suficient sa lucram 40 de ore pe saptamana cu responsabilitate, doar ca bogatii planetei ne vor sclavi

  18. Reglementarea sau dereglementarea tin deja de domeniul tehnic al economiei. Cred totusi ca, atit pentru publicul restrins si informat cit si pentru publicul larg ar fi mai importante aici si acum discutiile despre democratie si bun simt. De la ideea asta porneste si articolul care mi se pare foarte bun tocmai fiindca se bazeaza chiar pe ceea ce, in mod surprinzator, economistii de la noi ocolesc cu multa gratie si prea putina stiinta.

    Despre democratie si solutiile gratuite sau miraculoase

    In situatiile de criza de sistem, istoria ne arata ca democratia neconsolidata da de obicei solutii mediocre, proaste sau foarte proaste. Sa ne amintim de votul „democratic” al Germaniei pentru Hitler sau de atractia irationala a romanilor pentru politicile de stinga, de fapt neocomuniste si care i-au ruinat de mai multe ori, sau, mai nou, de felul cum evolueaza lucrurile in Cipru: solutia corecta oferita de UE a fost imediat refuzata chiar de catre parlament si au ramas celelalte variante – negocierea cu oligarhii rusi, cu eternul dusman, Turcia sau iesirea din UE. Nu sint cautate efortul sau solutia buna, imbunatatirea performantelor economice sau reformele, ci comoditatea, compromisul steril, solutia de moment, improvizatia. Incit, vedem bine mai ales la noi, ca in situatiile de criza profunda, chiar poporul poate da solutia cea mai proasta.
    Cu toate astea, n-ar trebui totusi ca democratia sa iasa sifonata din aceasta criza. Ideea care ar trebui desprinsa este aceea ca crizele sint adevarate teste pentru democratie. Daca democratia este una viabila, atunci solutiile vor fi cele bune, daca democratia este slaba sau malformata, solutiile alese vor fi sistematic proaste.

    Cazul Cipru nu e atit periculos, asa cum cred multi dintre economistii cu patalama de la noi, cit pilduitor, mai ales pentru Romania. Caci daca am rostit cuvintul magic „marxism” sau si mai tehnic, „marxism monetar”, nu inseamna citusi de putin ca am clarificat lucrurile. De exemplu, jurnalistii care lucreaza la antene se cred cu totii capitalisti dar ideea si oamenii pe care ii sustin sint cei mai slabi dintre capitalisti, mai exact, e vorba de cei care, asemenea lui Felix, nu sint in stare sa faca „afaceri” decit cu statul: mai pe romaneste, ei ii cred capitalisti pe cei care stiu sa fure (statul). La antene se alimenteaza toate prejudecatile omului neinformat sau nescolit: „statul e cel mai mare hot”, capitalismul inseamna hotie si mers pe cadavre, statul ar trebui sa dea la toata lumea.
    Atunci cind la noi, salariile au scazut la aproape toata lumea cu 25%, cei care au aplicat masura au fost vazuti ca iresponsabili si comunisti, nu ca oameni care au facut ceea ce trebuia sa faca fiecare dintre noi: salvarea a avut si are un pret. Cum spuneam, omul neinformat sau nescolit are tendinta naturala de a crede ca orice fel de masura care se aplica la toata lumea e una comunista: ca, daca nu exista subterfugii, derogari sau concesii la legi, atunci statul este unul comunist. Omul neinformat sau nescolit nu realizeaza ca portitele legislative sint in general folosite tot de catre cei influenti pentru a fenta statul. Iar a fenta statul nu inseamna sa faci afaceri, ci inseamna sa-i furi chiar pe cei pe care pretinzi ca-i aperi.
    Ca si salvarea romanilor, salvarea cipriotilor are un pret: poti admite sa-l platesti sau nu. Si sa nu uitam, nu UE a venit la ciprioti sa le bage pe git planul de salvare, cipriotii au cerut disperati ajutorul UE. Iar UE nu a facut decit sa raspunda ca sintem ca fratii, dar ca in afaceri brinza e pe bani. UE a procedat astfel nu pentru a face un experiment pe o tara mica, ci pentru ca Cipru este tara cu cea mai neagra economie din UE, iar oligarhii rusi sau romani nu si-au depus cu preponderenta averile ilicite nici in Luxemburg si nici in Andora, ci in Cipru. Ceea ce incearca UE e ceva de bun simt: sa-si faca ordine in curte, controlind influentele exterioare, economic nefaste. Capitalul rusesc este masiv si nu are in spate performanta economica, ci jaful la scara mare. Ceea ce s-a intimplat in Cipru nu este, cum s-ar putea crede, vointa poporului: asta desi e de admis ca daca poporul ar fi fost pus sa voteze la un referendum, ar fi votat probabil la fel. De fapt, in Cipru, ca si in Romania, politicienii nu vor deloc sa inteleaga ca poporul ar vrea sa o duca mai bine pe termen lung: refuzind insa planul UE care nici macar nu e unul foarte costisitor, politicienii ciprioti au refuzat de fapt sa dea socoteala poporului pentru politica lor iresponsabila prin care au ales mereu ca economia lor mica si expusa sa ramina la mina oligarhilor, a investitorilor dubiosi.
    Daca in America sau aiurea nu exista derogari si toti platesc aceleasi taxe, asta nu inseamna ca avem marxism, ci doar ca legea e aceeasi pentru toti: mai mult, pentru cine vrea sa vada, e foarte clar ca in timp, sistemul lor democratic s-a reglat de asa maniera ca daca toti ajung sa fure, atunci mai devreme sau mai tirziu, cu totii vor plati un pret distribuit procentual. Matematica le apare adesea contraintuitiva amatorilor, incurajindu-i chiar sa creada ca veridicitatea unei teorii consta in violarea sistematica a bunului simt. Cred insa ca stiinta economica e buna daca si numai daca nu violeaza bunul simt. Sa acuzi de marxism monetar UE inseamna de fapt sa acuzi de marxism Germania. Or, Germania nu ia bani din UE, ci aduce bani in UE. La fel, nu Germania este aceea care aduce un deficit grav de democratie in UE ci Romania prin Crin Antonescu, Victor Ponta, Felix sau Fenechiu. Similar, nu Germania protejeaza economia neagra sau gri, ci Ciprul.

    Pentru clarificare, sa discutam pe un model. Daca un individ e alcoolic, nu inseamna ca mintea sa ar trebui sa aleaga mereu sa-i dea corpului alcool. E-adevarat ca datorita agravarii dependentei, in lipsa dozei, organismul ca intreg poate fi pus in pericol: tot corpul ajunge sa tremure daca organismul nu mai primeste doza de alcool (are delirium tremens), dar totusi, asta nu inseamna ca, in realitate, corpul a avut si are nevoie de alcool ca de un aliment – in realitate, doar mintea este aceea care are in continuare nevoie de excitatiile date de alcool. Asadar, lucrurile au ajuns sa fie tot mai complicate nu doar datorita depresiei cronice, dar mai ales fiindca tremurul necontrolat al sevrajului il poate duce pe alcoolic la infarct, adica la moarte. In mod paradoxal pentru ceilalti, alcoolicul bea de frica: iar cel care cistiga de pe urma alcoolicului este cel care profita de aceasta frica. Nu e drept, dar e constatat ca oamenii nu sint egali in fata alcoolului. Natural, omul predispus la alcoolism ar trebui sa nu bea deloc.
    Similar, nu e drept, dar e constatat ca popoarele nu reactioneaza la fel cind sint puse in fata unui deficit minor dar regulat de democratie: multe popoare fac fata cu brio, sint insa unele care o iau razna.
    In Romania, prin propaganda la care romanii sint foarte sensibili, neocomunistii si fostii comunisti au dat de baut la toata lumea: Romania e acum linistita si groghi. Avem majoritate si majoritatea stie bine ce vrea: sa ne amintim insa ca si alcoolicul stie bine ce vrea. Tot poporul a tremurat dupa dreptul de a se amagi: la fel si alcoolicul.

    P.S. Se dovedeste ca Rusia nu are cum sa ajute Ciprul (vezi http://bit.ly/10rt4Rq): Rusia era aceea care avea nevoie de Cipru pentru a-si albi banii murdari.

  19. Articolul de mai sus e reusit in ceea ce priveste Ciprul.Este adevarat ca cipriotii se plang pt faptul ca sunt prea multi straini in tara lor,dar cu toate acestea nu se opresc din a ,,importa,,din Vietnam,Sri Lanka,etc,forta de munca.De ce?E simplu.Ciprioatele nu curata casele,dar mai ales nu pot avea grija de batranii lor.Pt toate aceste munci si nu numai,au nevoie de forta de lucru straina.

  20. Parafrazînd, economia e ceva mult prea serios pentru a fi dată pe mîna economiştilor. Înaintea teoriilor economice, a mecanismelor şi regulilor economiei – neapărat, de piaţă, fără alternativă – e de conceput filosofia după care se mişcă ori ar trebui să se mişte lumea.
    Avem, azi, o filosofie unitară, globalizată la fel ca economia? Evident, nu. Vizibil, nu fiindcă vedem că-n vestul american profitul e „firul roşu călăuzitor”. Nimic rău în asta decît dacă se ajunge la „profitul cu orice preţ şi cu orice preţ tot mai mare”. Adică, din mijloc de stimulare a performanţei economice, ajunge scop în sine – de unde, „ingineriile” de tot felul: bancare, bursiere, delocalizări, import al creierelor, exod al know-how şi tot aşa.
    D-l profesor Naumescu prezintă un studiu de caz, neglijînd „amănuntul” că suma de care are Ciprul nevoie e de 10 md de euro. Dincolo de momente favorabile sau nu – cum ar fi apropierea alegerilor din Germania, a cărei invocare pare a spune că pentru frau Merkel e mai important să rămînă cancelar federal decît să facă tot ce depinde de d-ei pentru a putea fi continuat „parcursul european” al ţărilor UE – rămîne realitatea că 10 md de euro constituie o sumă de-a dreptul mică, orice standard s-ar folosi, orice instrumente de măsurat. În cazurile Italiei, Spaniei, al Franţei – chiar – sumele sînt astronomice dar, pentru Cipru, ar ajunge 10 md de euro pentru rezolvarea problemei.
    Cineva spune că asta depăşeşte PIB al Ciprului. Deci, aşa prăpădită e Insula Afroditei, poduce cît un atol uitat într-un colţ al Pacificului. Dacă e aşa nerentabilă, s-o închidem! E o afacere proastă – faliment, ce atîta discuţie? Ori, dacă n-o putem închide – e stat naţional, membru al UE – s-o lăsăm să se descurce.
    Dar nu-i aşa, deloc nu-i. Trebuie ajutată. Ei, forma de ajutor vine din filosofia aceea, care-şi propune – ce? O viaţă (tot mai) bună pentru cetăţenii europeni ori indicatori de preformanţă economică la nivelul UE? (Parcă şi văd cum unii ridică din umeri – ce mai e şi prostia asta? Performanţa economică face posibil bunul trai, nici atîta lucru nu ştie ăsta? Şi eu zic la fel dar mai zic şi că nu-i aşa, doar ar trebui să fie. Şi, pînă să fie, s-o luăm cum e, nu cum o visăm.)
    So, UE ajută Ciprul cu biata sumă de 10 md de euro, rezolvă problema, după care are două căi, „uliţa mare şi uliţa mică”, aşa cum spunea Creangă la Junimea din Iaşi. Elaborează o strategie economică de natură a preveni dezastre într-un viitor previzibil; sau doar pune cap la cap nişte reguli de bună conduită pentru uzul exclusiv al statului Cipru, „să nu mai greşească”. Ultima soluţie ar presupune că doar Ciprul s-a abătut de la calea dreaptă, şi trebuie-ndreptat.
    Aici, intervine politicul – neeconomic dar drapat în; nefilosofic dar cu ifose de maturitate a gîndirii: Apăru oportunitatea de a lovi mai multe ţinte dintr-o lovitură (n-o să dezvolt, au fost deja pomenite – gaze, ruşi, paradis fiscal, alegeri generale etîcî). Apăru magnifica oportunitate de a da lovitura – cu 10 md de euro, antamăm un profit de trilioane, „dacă ne jucăm corect cartea”.
    Abia acum vedem că Cipru e masa de joc, că locuitorii săi (fiscali, bancari sau pur şi simplu) sînt jetoane pe postavul verde, că marii jucători îşi pufăie havanele aşteptînd să crească miza.
    Nimeni n-a spus că pokeriştii ar fi filosofi – nu că unii n-ar fi, în felul lor. Dar nici nu spune cineva că pentru ei contează doar Jocul, nu soarta jetoanelor, a postavului verde, a mesei de joc, care pot fi şi aruncate pe urmă, dacă iese o partidă memorabilă. Dimpotrivă, se lăţeşte corul celor care văd în ei adevăraţii apărători ai cetăţeanului europen, singurii garanţi ai viitorului său fericit.
    Asta se-ntîmplă cînd filosofia e-nlocuită cu credinţa oarbă, în care-şi dau doctoratul entuziaşti mici şi mari profitori. Pare de domeniul fantasticului că şi neamţul – dom’le! – e tot atît de loial statului, ca şi biet românul care doar acolo îşi vede salvarea. Ori i se năzare a vedea, cînd statul e-ntruchipat de „un adevărat conducător”. Diferenţa există, totuşi: pentru robacele şi disciplinatul neamţ, statul german se nevoieşte a-i asigura pieţe de desfacere a produsului muncii lui. E în joc, „puterea economică germană”. Pentru Cipru, însă, n-are statul german a se nevoi. Cum nici pentru român. Ăştia din urmă intră-n conceptul de „cetăţean european” – ceva care nici nu există dacă nu-i susţinut de o forţă economică de talie globală.

  21. Nashpa pter menavoastra da in Canada este comunism sardea!! Aualoatii beneficii sociale de sta pisicu in mustati! InRSR era dur cine nummuneceste nu mamanca si te amgajau ei pe un santier … In URSS te apuca brusc oru de Sibir si taoat copaci … In Canada .. viata dulce!! Ntz ntz nu delirez .. am cativa cunoscuti in Canada. Abonati la welfare .. de peste 20 de ani nu au numcit 1 zi in Canada!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro