miercuri, octombrie 27, 2021

Guvernanții, UE și inchizitorii din presa aservită

Nici o mirare că vocile bățoase, arțăgoase, uneori peltice ale patrihoților din PSD s-au pus instantaneu în funcțiune spre a denunța pretinsa crunta nedreptate făcută marțea trecută în forurile europene de la Strasbourg și Bruxelles României.
De la personaje precar școlite care, în vremea studenției lor comuniste, nu au avut note cât de cât bunicele decât la Socialism științific și care, odată ocupând un loc de muncă, nu s-au făcut remarcate decât prin intervențiile bine simțite la orele de Învățământ politic era inutil să te aștepți la mai mult. Ce să le ceri lui Dragnea, doamnei Dăncilă- petrolista sau predilecte, lui Șerban Nicolae, lui Iordache sau lui Rădulescu-Mitralieră decât discursuri mâhnite, patriotarde, manipulatoare invocând complet aiurea demnitatea națională pe care ei înșiși prin conduita lor o încalcă zilnic? Pretinzând că ar fi fost pusă la zid România însăși și nicidecum guvernanții care au sacrificat, au încălcat interesele țării spre a-l face scăpat de la pușcărie pe numitul Dragnea Nicolae Liviu și pe cei de aceeași teapă cu fiul fostului șef de post de miliție din Gratia, Teleorman.
Floarea conducerii actuale a PSD a umilit România făcând gesturi obscene în Parlamentul țării, mințind națiunea, stâlcind cu maladivă consecvență limba română, vorbind despre neamestecul în treburile interne cu limbajul coclit al național-comunismului, subliniind încă o dată linia de continuitate pe care au stabilit-o cu demult trecuți în lumea Iadului Bobu Emil, Postelnicu Tudor, Mănescu Manea, Ciobanu Lina sau Gâdea Suzănica.
Pe gura unora dintre fruntașii social-democrației dâmbovițene, a ieșit chiar delir de-a binelea, de felul celui produs joi de deputatul Mitralieră care, prin cine știe ce eroare academică, a izbutit să termine o facultate de Medicină. Sunt convins că omul habar nu are de meserie, că este o nulitate profesională în stare pură, care doar s-a învârtit să-și procure, să-și facă rost, să-și însușească de acolo o diplomă, când locul lui este în mod hotărât în rândul pacienților din cine știe ce salon nr. 6.
Sigur, a fost convocată să își facă datoria, adică să împroaște cu porci pe hârtie și presa aservită, articolelor partinice de pe cristoiu.blog, din Evenimentul zilei, emisiunilor de la România tv, Antena 3, TVR 1 asociindu-se și editorialele lui Cornel Nistorescu din Cotidianul. Joi dimineața cititorii celui prins de Revoluția din decembrie 1989 la mormântul ayatollahului Khomeiny, unde fusese trimis și unde îl însoțise pe Nicolae Ceaușescu, dictator a cărui gândire a preaslăvit-o în paginile gazetei Flacăra cu sau fără binecuvântarea lui Adrian Păunescu, au avut surpriza de a parcurge un imund articol care, ca stil și atitudine, semăna cu cele din Scânteia de pe vremea când organul de presă al PCR era condus de Silviu Brucan sau de Leonte Răutu.
Cornel Nistorescu îi pune la zid pe europarlamentarii români care au votat Rezoluția ce trage serios de urechi nu România, ci pe cei care s-au cocoțat în vârful conducerii țării, loc de unde măsluiesc și siluiesc legile justiției, ordonă gazarea populației atunci când aceasta iese în stradă să protesteze, încearcă să pună botniță presei libere.
Gata, pentru Cornel Nistorescu nu mai se mai dovedește profitabil să scrie Cântare Americii, ci rechizitorii la adresa celor care își fac datoria de a atrage atenția guvernanților cinici și ticăloși de la București că la intrarea în UE ne-am luat niște angajamente, că am acceptat monitorizarea, că am promis că drepturile omului vor fi respectate, că legile vor fi corecte și nu eminamente în sprijinul și spre a sluji interesele inculpaților cu rang înalt.
Pesemne, rechizitoriile sunt bine văzute de Dragnea, Dăncilă, Tăriceanu, Iordache, Nicolae, Nicolicea, poate sunt și bine plătite. În mod sigur sunt mai potrivite formației inițiale de inchizitor de presă a lui Cornel Nistorescu.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Aveti dreptate. Este trist ca niste indivizi ce-si aroga calitatea de jurnalisti si formatori de opinie, in acelasi timp, au luat-o complet pe aratura si n-au nici o clipa senzatia ca ar putea gresi. In seara zilei de 13 noiembrie, tembeliziunile „prietenoase” cu puterea au dezlantuit o adevarata canonada de acuzatii la adresa europarlamentarilor romani care au votat rezolutia. Desi Parlamentul European, la fel ca si Executivul UE, recte Comisia Europeana, sunt doua institutii cu caracter supranational cert, servitorii puterii nu vor sa priceapa ca europarlamentarii nu sunt obligati sub nici o forma sa-si apere tara in cazul votului, asa cum se pune problema in cazul membrilor Consiliului UE. In fond, nu e vorba de patriotism in acest caz fiindca in PE a fost analizata situatia din Romania, ca urmare a politicilor anti nationale promovate de haita de infractori din psd si alde. Prin aceste politici, cum ar fi masacrarea legilor justitiei si a codurilor penale, stoparea luptei anticoruptie, infractorii urmaresc sa scape de pedepsele aferente infraciunilor comise. Ei, acesti infractori s-au imbogatit fara just temei si trebuie sa dea socoteala, Votand impotriva rezolutiei, europarlamentarii nostri ar fi aratat ca sunt de acord cu infractorii. Doar teoretic a fost acuzata Romania in PE: practic a fost condamnata conducerea ei – parlamentul si guvernul – fiindca nu doar ca au incalcat angajamentele asumate cu ocazia aderarii la UE, dar se comporta exact ca niste hooligans. Inca din martie 2007, vazandu-se cu sacii in caruta(Romania devenita tara membra a UE), tariceanu a dat-o afara din guvern pe Monica Macovei, ministrul justitiei si garantul indeplinirii cerintelor cuprinse in MCV, impreuna cu ceilalti ministri pd-isti si a incetinit clar ritmul reformelor din domeniul justitiei. Zilele trecute citeam in Adevarul un articol despre schimbarea la fata a lui C P AntonTariceanu in sensul ca inainte de 2007, declarativ se pozitiona pentru respectarea angajamentelor si respectarii obligatiilor ce revin statelor membre, iar acum s-a rasucit cu 180 de grade.
    Nu e nici o „minune”, Tariceanu este un hooligan autentic, din perspectiva comportamentului politicianului roman, care inainte de aderare promitea marea cu sarea iar dupa aderare, vazandu-se cu sacii in caruta, nu mai vrea nici sa auda de respectarea cuvantului dat, iar in cazul lui calin anton e vorba si de semnatura lui pe Tratatul de aderare.
    De aceea, consider ca tariceanu este si mai ticalos decat dragnea: dragnea este ticalos fiindca vrea sa schimbe legile ca sa scape de inchisoare si pentru asta ii tine ostateci pe ministri si pe parlamentarii psd. Dar tariceanu, care a semnat angajamentele vizavi de MCV in aprilie 2005, cum poate sa se comporte ca ultimul hooligan , ba sa mai si pretinda respect?
    Slugile obediente si acefale, precum ciordache, radulescu-mitraliera, serban- mahalagiul number one, codrin permistul orfan, s.a. s-au dat in spectacolul de prost gust tocmai pentru a-si arata slugarnicia, mizeria morala in care inoata,
    „Romania nu se va face bine” atata vreme cat va fi condusa de un parlament burdusit cu infractori si slugile lor obediente iar guvernul va fi condus de infractori prin interpusi, gen veorica marioneta si agramata, plus liota de ministri, care mai de care mai impiedicat si vai de el. Chiar are dreptate presedintele Johannis cum ca Romania nu e pregatita sa-si asume obligatiile aferente exercitarii presedintiei Consiliului UE. Ceea ce e trist este ca nici dragnea nici tariceanu(sefii celor doua camere ale parlamentului), nu vor sa priceapa asta si nu le pasa daca Romnania se va face de ras in fata lumii cu paiatzele gen veorica, olguta, daea, andrusca, plumb, etc etc, in calitate de moderatori ai dezbaterilor privind marile teme ale UE…
    De aceea, ar fi mai bine ca Finlanda sa fie lasata sa preia presedintia Consiliului UE incepand cu 1 ian 2019, avand in vedere si complexele probleme(Brexit, elaborarea bugetului pentru 2021-2017, migratia, alegerile europarlamentare, etc) iar Romania sa exercite mai tarziu, cand conform programului, va fi randul Finlandei. Cine e patriot cu adevarat in acest caz? Cel care vrea sa evite o mare rusine stiind cat de precara e pregatirea dancilei sau cel care se arunca cu capul inainte din neam prostie, doar ca fie si el amestecat precum musca in lapte???

  2. Puţină gramatică.
    Subiectul unei propoziţii răspunde la întrebarea: “Despre cine este vorba în propoziţie?“ Exemple:

    1)
    Propoziţia “Ana are mere”.
    Întrebare: Despre cine este vorba în propoziţie?
    Răspuns: Despre Ana.

    2)
    Propoziţia “România este o ţară frumoasă”.
    Întrebare: Despre cine este vorba în propoziţie?
    Răspuns: Despre România.

    3)
    Propoziţia “Parlamentul a votat o lege neconstituţională”.
    Întrebare: Despre cine este vorba în propoziţie?
    Răspuns: Despre Parlament.

    4)
    Propoziţia “România a dat o ordonanţă de urgenţă” nu are sens, ordonanţe de urgenţă dă guvernul.

    În documentele forurilor europene subiectele propoziţiilor sunt : parlamentul, guvernul. Subiectul nu este România. Nici parlamentul şi nici gvernul nu înseamnă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Agenda ,,verde”, Europa și gazul rusesc: cronica unei crize energetice anunțate

            Dacă la sfârșitul verii s-a vorbit despre o situație tensionată, acum se vorbește deschis despre o criză energetică. Prețurile la petrol,...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.