vineri, martie 29, 2024

Harap-Alb a distrus Romania!

V-ati gandit vreodata ca Harap-Alb a fost, de fapt, un tradator? Si ca diferentele de mentalitate dintre Romania si tarile occidentale pot fi deduse din basme? Un tanar student mi-a expus aceasta teorie, iar eu l-am rugat sa scrie despre asta. Urmeaza o corelatie intre povestile copilariei si bolile copilariei capitalismului romanesc.

Multi romani stabiliti in strainatate apreciaza progresele Romaniei intre doua vizite acasa. Sunt impresionati de infrastructura imbunatatita si, in general, de aspectul din ce in ce mai occidental al orasului natal. Invariabil exista insa si un motiv de lamentare: oamenii. Par cu totii sa creada ca, in ciuda schimbarii optice in bine, mentalitatea oamenilor nu s-a schimbat deloc, facand mereu paralele intre acestia si cei din occident. Diferentele rezultate pot fi analizate prin prisma celei mai vechi intelepciuni populare: zicale si basme.

Romanii se nasc talente si mor sperante”

Zicala sugereaza ca avem potential, dar nu avem un mediu prielnic dezvoltarii acestuia. Una din dovezi o reprezinta romanii secolului XX deveniti celebri in Franta; din pacate prea putini cunosc adevarata origine a acestora. Aceasta tendinta repetitiva a romanului inzestrat de la natura de a pleca peste hotare in cautarea de mai bine se datoreaza in mare parte sistemului care nu i-a oferit si din pacate continua sa nu-i ofere o provocare intelectuala, si nici posibilitatea de a se remarca printr-o competitie onesta.

Nu cautati insa vina numai in comunism. Brain drain-ul a aparut mult inaintea lui. In trecut, artistii si intelectualitatea infloreau la curtile regale sau pe mosiile nobilimii. Cu alte cuvinte: acolo unde existau fonduri si cerere. Boierimea romaneasca din perioada renascentista si iluminista nu s-a incadrat in niciuna din aceste categorii. Ea nu a putut beneficia nici de perioade indelungate de stabilitate si nici nu a detinut fondurile si educatia necesara creearii unui mediu cultural prielnic. Dar sistemul care incurajeaza brain drain-ul nu este doar rezultatul asupririi poporului roman de catre imperiile invecinate, ci si un rezultat al mentalitatii noastre de secole intregi. Iar pentru a identifica cateva din trasaturile acesteia, ne putem indrepta atentia spre traditia orala transmisa in mare parte prin basme. Povestile au jucat dintotdeauna un rol important in evolutia copiilor si in formarea sistemului de valori.

Harap-Alb m-a facut sa copiez la scoala!

In “Povestea lui Harap-Alb”, Craiul il trimite pe mezin la fratele sau, Imparatul Verde, care, neavand fii, era in cautarea unui successor. El ajunge la unchiul sau pe post de servitor al Spanului caruia i-a jurat credinta pentru a ramane in viata. Imparatul Verde, crezand ca Spanul este nepotul sau, il da acestuia la un ospat o salata nemaipomenita ce poate fi gasita numai in gradina ursului. Vrand sa-l impresioneze pe imparat, Spanul il trimite pe Harap-Alb in cautarea acestora, promisiune pe care eroul o onoreaza aducandu-i unchiului sau salati din gradina ursului. Dupa ce imparatul ii arata Spanului niste pietre pretioase din padurea cerbului, acesta ii incredinteaza o noua misiune slugii sale, care ii aduce unchiului sau capul cerbului. Apoi imparatul verde ii povesteste Spanului despre frumusetea fetei imparatului rosu. Harap-Alb e trimis de indata sa o aduca pe fiica imparatului rosu. Cei doi se indragostesc la prima vedere, Spanul il omoara pe Harap-Alb, el la randul lui fiind omorat de calul acestuia. Printesa il invie pe erou, iar cei doi se casatoresc si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.

Trecand peste aparenta onestitate indisputabila a eroului, trebuie sa observam ca el l-a tradat de fapt in mod indirect pe unchiul sau. Totusi nu a fost pedepsit, ci din contra, a fost rasplatit. Astfel, basmul transmite mesajul ca poti castiga si jucand necinstit atat timp cat esti onest in aparenta, o mentalitate predominanta si in ziua de astazi. De mici suntem obisnuiti sa copiem la scoala pentru ca este calea usoara de a obtine o nota mare iar accentul se pune din nefericire in totalitate pe rezultatul final si nu pe modul in care acesta a fost obtinut. Aceasta mentalitate este principala diferenta intre tara noastra si cele vestice, in special de culturile protestante, care stau si la baza societatii americane.

Daca esti erou de basm nemtesc, fereste-te de tradare!

Putem lua ca exemplu basmul traditional nemtesc “Tristan si Isolda”. Foarte asemanator cu cel romanesc, regele Marc il trimite pe nepotul sau, Tristan, sa i-o aduca pe frumoasa Isolda. Cei doi insa se indragostesc nebuneste, Tristan tradandu-si astfel unchiul, iar la final cei doi indragostiti mor, dar nu impreuna, ci separat. Spre deosebire de basmul romanesc, in basmul german protagonistii platesc cu moartea tradarea adusa involuntar regelui. De aici reiese accentul pe care il pun statele protestante pe fair play, integritate si corectitudine, inoculand copiilor simtul de raspundere de la o varsta frageda, ceva ce noua si la maturitate ne lipseste cu desavarsire.

Cioran spunea ca trasatura noastra de baza a fost din totdeauna fatalismul, ceea ce justifica lipsa noastra de responsbilitate si cautarea neobosita a unui tap ispasitor. Constantin Radulescu-Motru ne-a descris drept un popor cu un spirit colectivist si gregar ce nu cauta mandrie in lucruri facute temeinic. Aceste trasaturi au fost adancite de peste patru decenii de comunism ce i-au luat romanului putina satisfactie pe care i-o conferea profesia. Astfel s-a ajuns la celebra zicala de pe timpul comunismului: “noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc” care rezuma foarte laconic un mod de gandire prevalent pe tot parcursul acelei perioade si care nu s-a diminuat in mod considerabil nici in ziua de azi.

Am vrut capitalism, dar stim ce presupune?

Statele Unite sunt probablil cel mai concret exemplu de capitalism. Conceptul fundamenal in spatele acestui sistem este concurenta si initiativa privata. Efectele acesteia in ceea ce este, probabil, cea mai competitiva societate pot fi observate cu usurinta pe piata muncii: mai multe ore de lucru, mai putine vacante si cel mai mare produs intern brut la nivel mondial. Este mai mult sau mai putin o adaptare a conceptului de “survival of the fittest” al lui Darwin aplicat in economie. Fiecare individ se zbate pentru propria existenta si propriul success promovand indivdualismul la extrem. Daca te conformezi sistemului si trudesti din greu vei fi recompensat, daca nu, atunci vei ramane jos si nimeni nu-ti va plange de mila. Nimeni nu isi permite luxul de a compatimi.

Lucrurile insa nu stau la fel in Romania. Deceniile de comunism nu au facilitat formarea un spirit competitiv din moment ce sistemul aspira, cel putin in teorie, sa micsoreze discrepantele dintre clase. Spre deosebire de motto-ul american “sky is the limit”, romanul se multumea cu putin pentru ca toti aveau putin. Asadar nu sunt greu de observat rezultatele acestui cerc vicios care a accentuat comoditatea si a creat o atitudine de nepasare cronica datorata unui sistem rigid in care omul nu se putea face auzit.

Nici tranzitia catre capitalism nu a avut darul de a ameliora situatia romaneasca. Din cauza nivelului ridicat de coruptie, romanul postdecembrist nu vrea sa urce pe scara sociala trecand prin toate etapele inerente. El vrea ‘sa dea un tun’ si astfel sa sara toate etapele de initiere, ajungand direct intr-o functie inalta. Asa se explica numarul ingrijorator de diletanti care sunt astazi la conducere. In ultimele doua decenii, ambitia romanului a revenit incetul cu incetul, dar ea nu s-a manifestat in dorinta de a excela pe plan profesional, ci prin dorinta de a profita de un sistem subred, lipsit de vigoare, care nu dispune de mijloacele necesare de a crea si consolida o legislatie coerenta.

Cat despre compatimire, aceasta constituie probabil una din cele mai mari diferente intre cele doua mentalitati. In timp ce majoritatea americanilor ii asociaza pe cei ce traiesc in saracie cu trantorii societatii, noi ii compatimim pe acestia din urma si ii consideram victime ale sistemului, tragand guvernul la raspundere pentru situatia nefericita a acestora. Dar mila, din pacate, nu aduce nimic cu sine.

Temele gandite vs. comentariile luate de pe net

Avem multe de invatat de la americani, dar si multe de evitat. In loc sa adoptam cultura lor de consum excesiv promovata printr-un advertising inselator am avea mai mult de castigat adoptand respectul lor pentru lege. Am putea transforma guvernul dintr-o institutie pe care toti vor sa o jefuiasca intr-un mediator al afacerilor si al interactiunilor noastre zilnice.

Am putea renunta la nepotismul din toate straturile sociale si am putea transforma sistemul corupt intr-o meritocratie. Astfel pozitiile de conducere vor putea fi ocupate incetul cu incetul de profesionisti, nu de amatori si in special de profitori care constituie un impediment major pentru inovatie si modernizare. Pe de alta parte trebuie sa metinem doza pronuntata de scepticism fata de politic. Nici presei nu trebuie sa-i acordam incredere totala. Am evita astfel transformarea massmedia intr-un templu al adevarului absolut, precum au devenit canalele de stiri in Statele Unite.

A lua americanul de rand, indoctrinat si extrem de usor manipulabil, drept ideal este una din cele mai periculoase greseli pe care le putem face. In schimb, de la elitele lor avem de invatat. In ultimele doua decenii ne-am ales cu ceva bun. Avem deschidere catre occident. Dar acesta este doar inceputul. Intrebarea este daca vom sti sa filtram modele straine si sa adoptam partile lor pozitive. Sau vom lua tot ce ni se ofera pe tava fara a pune nici cea mai mica intrebare?…

Autor: George Peltecu
Editor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Mi-a placut articolul, mai putin ultima parte. Ceea ce cred eu:
    Puterea Americii nu sta in elite, ci in common-sense, in simtul corectitudinii si al drepturilor omului, lucruri pe care americanii de rind le au in instinct. Drepturi pe care nu ar ezita sa si le ceara de la alesii lor, la o adica, cu Coltul.
    Niste tzarani!

    • Asa este, aveti dreptate. Articolul nu contrazice insa afirmatia dumneavoastra si se refera explicit la respectul fata de lege. Cred ca acel common sense este o urmare fireasca a respectului manifestat in general in societate.

  2. Amice, in 90% din discutiile pe care le am cu diversi aud aceleasi calchieri, aceleasi copy/paste verbale.

    Basmele si povestile au fost intoteauna menite sa educe, sa comunice ceva. Dar educatia prin povesti este tributara timpului lor, asa ca din cele din Evul Mediu a ramas numai valoarea lor estetica, cea educativa e imposibil de utilizat.

    In unele cazuri povata initiala a povestii fie s-a pierdut, fie a fost intr-un asemenea hal distorisionata ca nu mai are nimic de-a face cu menirea sa initiala.

    Iti pot da exemplul „Calusarilor”, despre care am citit o gramada uriasa de tampenii, inclusiv prin teze de doctorat.

    Ce sa mai vorbim de „Alba ca Zapada” sau de „Vrajitorul din Oz”… Nu cred ca mai sunt 5 oameni in Ro care sa priceapa sensul lor initial…

    Nu, nu exista nici o eopsebire intre Ro si Europa de Vest in ce priveste mentalitatea. Deloc. Exista diferente culturale majore intre diverse natiuni, diferente care se exprima indiferent de regimul in care au fost sau sunt. De exemplu, care e deosebirea de mentalitate dintre romani si greci?

    Pe scurt, avem grupe de civilizatii diferite care se suprapun doar partial cu geografia politica sau economica actuala…

    Parerea mea…:-)

    • Pertinenta observatie in ceea ce priveste contextul istoric al basmelor. De acord si cu diferentele culturale, dar ele inerent rezulta in diferente de mentalitate.

      • Tema e foarte generoasa. Din pacate, educatia copiilor este in Ro in plin derapaj. O revigorarea a basmelor si povestilor ar fi de dorit.

        In disonanta cu unii filosofi (care cred ca si gandirea e tot actiune…), gandesc cu tristete ca ar fi nevoie si de actiune sociala.

        Am cunoscut o fata foarte talentata la desen, care tradusese o carte de povesti. I-am sugerat sa si scrie una. S-a uitat la mine foarte mirata….

        Goethe a fost si ministru….

      • Da, America transpusa in basm este unul dintre sensuri, cel superficial sa spunem. Mai exista un nivel de interpretare.

        Alba ca Zapada- la fel. A pornit de la o poveste reala, a unei printese valone (cred). Dar acesta este doar pretextul.

        Noi ne-am obisnuit in acest veac tehnic sa vedem doar sensul superficial si eventual valoarea estetica.

        Cauta si vei gasi interpretari interesante.

        Nu tie le dau eu, ca daca nu faci efortul de a cauta singura, probabil ca nici nu te intereeaza suficient subiectul. Asta, apropos de „Vrajitorul din Oz”… :-)

  3. Este o paralela interesanta si in mare parte valabila.
    Un aspect ( in Harap Alb, dar si in multe alte basme) care a scapat analizei dvs. este si acela ca eroul, pentru a invinge, beneficiaza de ajutorul unor forte supranaturale. Deci nu el personal este invingatorul „pe merit’, ci ALTCINEVA mai puternic, mai bine dotat, vine si il salveaza. Eroul nu se descurca de unul singur, dar faptul ca are „relatii’ este punctul cheie…Al povestii, dar poate si al mentalitatii romanesti.
    Este adevarat ca supranaturalul ca „mana de ajutor” se regaseste si in alte basme, probabil in toate culturile- poate fi „luat” si ca o manifestare a divinului- dar in Harap Alb parca prea abunda ajutorul de tip mura-n gura si Harap Alb nu asuda mai deloc, ba chiar pare si cam saracut cu duhul.

    O paralela cu Hansel si Gretel de pilda l-ar pune pe Harap Alb direct la coltul neputinciosilor. Pe de alta parte, ca tot vorbim de mentalitatea nemteasca si de invataturile basmelor…nu stiu cat de OK este sa iei averea cuiva dupa ce i-ai facut felul ( ma refer la Hansel si Gretel) Cum stam cu morala in acest caz si ce invata copii nemti in afara faptului ca trebuie sa te descurci singur pentru a rezolva o problema? Ca invingatorul ia totul, chiar daca asta se cheama furt? Nu asa gandeau nazistii? Si atunci ce admiram?

    Dincolo de basme insa, imperfecte, ca si mentalitatea oricarui popor, a pune la zid romanul pentru ca are mentalitate de”tun”, nu este un pic fortat? Orice american care poate sa dea un tun-il da, iar respectul pentru lege este direct proportional cu duritatea legilor si modalitatea de aplicare a lor in practica.

    Fata de ei, de occidentali, (cred eu) ne lipseste insa pragmatismul in stabilirea propriilor noastre prioritati, precum si respectul pentru cei din jur si chiar pentru noi insine. Asta la nivel individual.

    La nivel general…am devenit DOAR o colonie a bancilor straine si nu stiu cat loc pentru viziune si vointa proprie mai ramane…

    • Păi şi Cenuşăreasa îşi primeşte rochia de la naşa zână, nu îşi deschide propria afacere …

      Şi, dacă e s-o luăm cu morala, motanul încălţat minte şi fură de-a lungul întregii poveşti, ba calcă şi legile ospitalităţii. Şi va fi răsplătit: „et le chat qui devint grand seigneur …”

    • Foarte interesant aspectul „relatiilor”, multumim pentru observatie! Si nici basmele nemtesti nu sunt perfecte, e drept. Dar cand vine vorba despre respectul pentru lege, nu stiu daca duritatea lor este proportionala cu respectarea lor. Romania are unul din cele mai dure coduri rutiere din Europa si nu vreau sa descriu traficul de pe sosele sau din orase. Un efort din ambele parti (stat – societate civila) cred ca este solutia pentru o schimbare reala.

    • Averea vrajitoarei era dobandita ilegal deci Hansel si Gretel fac un act de justitie. Ei reprezinta inceputurile notiunii de stat si justitie :-)

  4. Sunt de acord cu Dedalus in ideea ca se abuzeaza de „mentalitatea” romaneasca pentru a explica totul, de la administratia greoaie de stat pana la rezultatele nationalei de fotbal, tocmai pentru ca „mentalitate” este ceva greu definibil, si ca atare imposibil de analizat concret si rezolvat, aproape ceva mistic. Tocmai de aceea ar fi mai valoroasa o analiza care sa treaca dincolo de explicatia banalizata „mentalitate” si sa identifice cauze mai clare, de ordin social, cultural, economic. La urma urmei, sa aplicam tocmai principiul occidental al materialismului, ratiunii si calculului pragmatic si in aceste analize ale diferentelor romani-occident, in loc sa acoperim totul cu patura opaca „mentalitatii”, in cel mai bun spirit mistico-oriental.

    • Prima conditie ar fi sa renuntam sa dam vina pe mentalitate. Apoi, analiza ne duce singura spre cauze.

      Mai departe, cred ca principala problema este ca ne asteptam la o analiza liniara, adica pornind de la premisele:
      a) exista o cauza majora a marasmului romanesc actual (adica, macar una singura determinanta)
      b) situatia in care suntem este dificila, in mod obiectiv (adica, e asa pentru ca e asa, nu pentru ca o vedem noi asa…)

      Daca vom accepta premisele a) si b) ca fiind adevarate, analiza se va bloca din nou, pentru ca:
      – nu exista o cauza, ci mai multe
      – nu suntem intr-o situatie dificila in sensul unui nivel de trai scazut, ci intr-o situatie de prabusire a perspectivelor, cu toate ca nivelul de trai actual este -culmea- ridicat!

      Cam asa, sigur ca povestea asta e mai complicata, dar am vrut doar sa demonstrez ca daca te uiti numai in balta, nu ai cum sa vezi salciile de pe malul ei…

      • Cum se poate defini diferenta culturala? Sau, mai bine zis, cum definim cauzele de ordin cultural? Cele pragmatice se pot identifica la o analiza, dar celelalte?

        • As incerca mai intai sa identific cadrul general in care fiinta umana se dezvolta. Ala nu e dat de infrastructura, sau de nivelul de trai (odata ce nevoile primare sunt depasite vreau sa spun, altfel vorbim de biologie, nu de sociologie…).

          De fapt, climatul afectiv si cel al uman in legatura cu el este primul pe care il gasim cand iesim din locul acela cald si primitor.

          La limita, sunt convins ca un aborigen australian ar aprecia mult mai mult o umbra deasa decat un metrou care vine la timp. :-).

          Intimplator, Europa a fost impartita in 2 dupa razboi, pe considerente politice. Adica, nu culturale!

          In aceasta impartire ne-am dezvoltat cei mai multi dintre noi. Asa ca am ramas cu ideea ca impartirea asta politica e si culturala. Mai departe, am fost obligati sa gandim ca in comunism e rau si in capitalism e bine, capitalismul e in vest si comunismul in est.

          Dar spatiile culturale nu se suprapun celor politice. Ar fi si absurd sa credem ca 40 de ani de comunism au creat o cultura. La fel de absurd ar fi insa sa credem ca dupa caderea lui Salazar (anii 70′!) Portugalia a suferit din cauza „mentalitatii salazariste”.

          Pe scurt, nu avem nici un motiv sa credem ca hiatusurile poltice sau de regim schimba cultura, si nici un motiv sa credem ca unele culturi sunt „bune” si altele sunt „rele”.

          Mergand pe asemenea confuzii, ajungem aiurea la ideea ca „ar trebui sa imitam Vestul pentru ca mentalitatea noastra e rea iar a lor e buna”. Si contrareactia „De ce ne dam noi deshtepti?”.

          Mentalitatea inseamana de fapt cultura si ea nu s-a schimbat si nu se va schimba. Nu are cum, cat timp fortele mofdificatoare ar trebui sa actioneze multe sute de ani pentru o schimbare sesizabila.

          Romanii au mentalitatea romaneasca din 1848 (sa zicem odata cu foramrea natiunii, desi probabil ca e mai veche…), au avut aceeasi mentalitate in perioada Marii uniri, in comunism, in perioada postdecembrista, o au acum si o vor avea poate inca multe sute de ani de acum inainte.

          Asta insa nu are de-a face cu calitatea vietii si mai ales nici cu perspectivele de dezvoltare. Nu vreau sa spun ca ar trebui sa avem o „cale originala de dezvoltare” ci daor ca ar trebui sa ne-o corim fara a ne mai gandi sa ne schimbam mai inatai mentalitatea sin simplul motiv ca asta nu e posibil.

          Soli Deo gratia.

  5. Depinde ce alegi.

    Am citit pe undeva cum că de ce neapărat se ia ca fiind reprezentativă pentru spiritul naţional balada „Mioriţa” şi nu una mai bătăioasă ca „Toma Alimoş”?

    Aşa, foarte bine, se putea alege spre exemplificare un basm tare etic, gen „Fata moşului şi fata babei”.
    Sau, de ce nu, răzbunătoarea capră.

    Fiecare vede ce vrea.

    • De acord, si Eliade a scris ceva despre miturile importante ale romanilor, si nu reiesea neaparat ca am fi doar niste pesimisti pasivi care-si tradeaza unchii.

      • Traditie? Ordinea importantei basmelor e data de traditie, cred eu, nimic mai mult. Poate fi contestata, dar trebuie sa recunoastem si inradacinarea ei.

        • Ordinea basmelor?

          Nu cred că s-a făcut vreo statistică la nivel naţional care să plaseze pe unul sau pe altul în vârful ierarhiei.

          Cred că prin perioada interbelică personajul reprezentativ autohton era Păcală. Povestea cu popa poate fi văzută ca anticlericalism incipient, drepturi ale salariaţilor avant-la-lettre sau poate fi pur şi simplu haioasă – depinde cum te uiţi

          Mie mi se pare că cea mai cunoscută poveste autohtonă e cea cu capra, probabil pentru că ai mei o considerau cumplit de didactică şi mi-o citeau des.

          Mai târziu mi-au plăcut mai mult „Dănilă Prepeleac” şi, mai ales, „Soacra cu trei nurori”.

          Dar favoritele mele erau povestea ucraineană cu mănuşa şi Eliza lui Andersen.

          Revenind la folclorul autohton am citit într-o culegere o poveste remarcabilă, mustind de umor negru: „Moartea naşă”.
          Fusese reprodusă din simplă datorie etnografică şi stătea stingheră printre zmei şi cosânzene.
          N-am mai văzut-o reprodusă de atunci: probabil că nu mergea cu nici un fel de imagine prefabricată a „mentalităţii”.

          • Dincolo de abordarile teoretice tr sa vedem si o anumita realitate: orice copil de roman invata ca prima poezie „Catelus cu parul cret”. Dincolo de aparenta hazlie a acestei poezii, daca analizam continutul….. descoperim: furt [fura rata din cotet], nerecunosterea adevarului si mintirea [el se jura ca n-o fura], in pofita evidentei [dar l’am prins cu rata-n gura]. In final, ca o apoteoza, apelarea la autoritatea paternalista statala [hai la sfatul popular].

            Apoi, la scoala, invatam MIORITA…… o culme a inactiunii si a fatalismului…. [vezi analiza din finalul romanului „Podul de Gheata” de D.R Popescu]

            Putem continua tot asa….

            Va recomand cartile lui D. Barbu – „Firea Romanilor” si , mai ales „Bizant dupa Bizant”, dar si capitolul final al lui Noica din „Sase maladii ale spititului uman”.

            Sau , cum zicea Cioran parca, din niste abandonati si niste frustrati ce n-au ajuns la Roma, ce putea iesi……

  6. …vom lua tot ce ni se ofera pe tava fara a pune nici cea mai mica intrebare?…

    O întrebare, totuşi, punem: muieţi îs posmagii?

    Acuma, pe bune, nu cumva piaţa derivatelor financiare, ce a iscat actuala criză mondială reprezintă o relaţie spîn-harap? Mai precis, contractorul creditului pentru casă trage ca harapul, în timp ce titlurile de creanţă aferente trec din mînă de spîn, în mînă de spîn, şi sporesc din nimic. Desigur, o explicaţie simplă nu există. A fost un concurs de cauze, din care una o reprezintă politicile sociale generoase, trase în trena împăraţilor verzi/ roşii.

  7. inainte să ne fie mai bine, o să ne fie un pic mai greu si dupa vreme rea vine si vreme buna-spunea un mic ,mare povestitor….

  8. „Harap Alb” nu este un basm popular, este o opera culta – a fost scris de Ion Creanga pe la 1880. Cel mai mult a fost popularizat abia dupa 1945, in invatamantul socialist. Oare cum a influentat aceasta poveste, creata abia la sfarsitul secolului XIX, mentalitatea romaneasca ?

    Basmele populare, in general, au originile in perioada medievala si e o greseala sa le interpretezi prin ochii cititorilor din sec. XXI. Nu exista basme care sa se regaseasca doar in cultura unui popor. Motivele, personajele, temele au circulat pe spatii largi si au produs texte asemanatoare in esenta, cu aceleasi idei despre lume. Lumea medievala a fost mult mai omogena decat credem noi.

    Sau intentia autorului a fost sa ilustreze chiar prin articolul sau – scris dupa ureche si cam dezlanat – cum e mentalitatea romaneasca ?

    • „Sau intentia autorului a fost sa ilustreze chiar prin articolul sau – scris dupa ureche si cam dezlanat – cum e mentalitatea romaneasca ?”

      :) :) :)

      „Basmele populare, in general, au originile in perioada medievala si e o greseala sa le interpretezi prin ochii cititorilor din sec. XXI.”

      „Hänsel und Gretel” sau „Le petit poucet” am citit undeva că sunt inspirate de perioadele de foamete.

      „Nu exista basme care sa se regaseasca doar in cultura unui popor.”

      Păi supermoralizatoarea „Fata moşului / fata babei” e şi la ruşi, iar „Pasărea adevărului” e chiar peste tot, nu doar în spaţiul european.
      Mai mult, într-o cărticică cu basme sud-americane am dat de o poveste cu copii abandonaţi în pădure la îndemnul mamei vitrege. Mai un pic şi ajungem la subconştientul colectiv a lui Jung. :)

      Oricum toate fazele astea cu mentalitatea mioritică îmi aduc aminte de cât de entuziasmată era profa noastră de română de „Mioriţa” şi cum mă simţeam prost că nu reuşeam să-mi placă. Sau cum spunea că „Mănăstirea Argeşului” e mai realizată artistic decât variantele balcanice şi a fost un pic contrariată când am întrebat cum sunt celelalte.

      În fine, am citit pe undeva o fază mult mai subversivă decât atacul ăsta neinspirat la bietul bildungsbasm.
      Cum că triada scriitorilor naţionali Eminescu / Creangă / Caragiale a fost esenţialmente retrogradă şi ce spune asta despre „psihea” României profunde.

  9. Lumineza-ma, te rog. De ce este Harap Alb tradator?
    Ai spus: „aparenta onestitate indisputabila a eroului, trebuie sa observam ca el l-a tradat de fapt in mod indirect pe unchiul sau” ????
    Si de aici sa tragi concluzia ca : „Harap-Alb a distrus Romania!”
    Mult ai cautat!

    • Imparatul verde i-a povestit spanului (crezind ca acesta este nepotul sau) despre gradina ursului iar salata i-a fost adusa de catre Harap Alb. Apoi i-a povestit despre padurea cerbului, fiindu-i adus capul cerbului. Putem observa deci ca aceste povestiri sunt niste aluzii. Deoarece imparatul stie ca i se va aduce ceea ce va cere, aceste povesti reprezinta practic niste rugaminti indirecte. De aici putem trage concluzia ca regele se asteapta ca Harap Alb sa i-o aduca pe fata imparatului rosu asa cum i-a adus salata ursului si capul cerbului.

  10. Cu tot respectul, corelatiile dumneavoastra sunt false… Nu vad deloc legatura intre basm si copiat. Generatia mea si a bunicilor mei au avut parte de acelasi basm si n-am copiat la scoala…

    In ceea ce priveste tradarea. Protestantii nu i-au „tradat” pe catolici??? Imi pare rau, dar analogiile si rationamentele dumneavoastra din acest articol sunt complet false…

    Si, inca ceva… Isus insusi a fost tradat. Sunt crestinii tradatori???

  11. Banuiesc ca „Jack si vrejul de fasole” e un basm cules de Ispirescu de prin regiunea Argesului… Ca daca nici Jack ala nu a bagat mana pana la cot in averea altuia, atunci nu mai stiu cine a facut asta…

    Sau poate ca ma insel eu si de fapt englezii sunt niste hoti patentati.

    Serios vorbind, analogiile folosite se vor inteligente, dar ies un pic cam fortate.

  12. tristan si isolda nu e basm nemtesc si harap alb nu e basm popular => nu are cum sa vorbeasca despre spiritul romanesc si alte blablauri din text.
    textul e plin de clisee
    va salut,
    gheorghe

  13. Bineinteles si sincer ca nu am talentul si poate nici pregatirea celor care au scris si comentat articolul. Oricum, constat ca totusi in Roamnia mai sunt oameni pregatiti si destepti. De ce naiba nu va bagati mai in fata, chiar si in politic ? Comentariul meu este sincer.

  14. Inca 2-3 puncte pe care le-am adunat pe subiect in ultimii ani:

    „Acum sau niciodata …” – imnul de stat al Romaniei, nu spune cat de buna, mare si tare e Romania, ci ne spune ca trebuie sa construim cu zbuciumuri, din cand in cand sfortari imense.
    Pana si „Trei culori” suna mai apropiat de o lume aranjata, de o mandrie de a fi roman …

    De la Georges Duby si a lui Istorie a vietii private citire: Fratii Grimm au adaugat un final cu zaharel povestilor.

    De ex varianta medievala la scufita rosie. Scufita Rosie se pierde in padure, intarzie la bunica, ajunge noaptea, o mananca lupul. Morala: nu mergeti noaptea prin padure, va mananca lupul.

    Varianta fratilor Grimm: Te mananca, dar exista un vanator care te poate salva

    Fratii Grimm ca si majoritatea povestilor de la noi vin in zona lui 1800 cand optimismul in Europa era in floare. O noua lume se forma. Nu mai avea nimeni nevoie de copii speriati de moarte, doar cu morala facuta. Pentru ca nu se mai murea atat de usor. Ciuma s-a terminat, medicina lua avant, noua tehnologie inflorea la tot pasul, Beethoven, revolutia franceza, statele nationale …

    Tristan si Isolda e mai veche asa ca nu are adaosul ;)

    Povestile de acum sunt si mai schimbate: Hannah Montana, pitzipoance si mafioti, afacerist=speculant nu antreprenor ….

    Biserica a salvat romanismul. Din pacate a reusit asta doar printr-o politica de subzistenta si rezistenta. Biserica nu a fost luminatorul de drum. A fost fratele care te-a impins de carucior sa mergi inainte.

  15. Articol scris de dragul de a scrie.
    In primul rand, romanii nu sunt singurii care au emigrat in tari unde s-au simtit bine. Emigratia este un fenomen global, adanc uman si, se pare, imposibil de stavilit (un faimos expatriat a fost Columbus, despre care putini stiu ca era italian). Romanii (aia de-ai lui Romulus si Remus) obisnuiau sa spuna „ubi bene ibi patria”. Asa ca mai incet cu fatalismul.
    In al doilea rand, a compara „Harap Alb” (basm cult) cu „Tristan si Isolda” (legenda) denota, daca nu lipsa de intelegere a elementelor antropologice in literatura, cel putin dorinta de manipulare narativa. De ce nu l-ati comparat pe Harap Alb cu Hamlet?!
    In al treilea rand, ca tot veni vorba, ar trebui sa fiti la curent cu faptul ca societatea americana trece printr-o profunda criza a valorilor tocmai datorita unor principii care s-au dovedit indoielnice si pe care n-ar fi bine sa le infulecam fara discernamant, de dragul capitalismului.
    And last but not least, cine-s elitele americane?! Nu de alta, dar, dintre cei de care eu am auzit, mai mult de jumate sunt imigranti.

  16. Intai de toate, toate cele bune pentru toata lumea, romani, americani, nemti, etc, etc.
    Apoi, eu cred, ca tot aflandu-ne in Postul Mare, sa ne mai impacam o data cu totii si, privind mai in adanc lucrurile, sa mai „consultam” din cand in cand Noul Testament, ca prima sursa de apa vie, la indemana oricui sau macar epistolele lui Pavel/Paul si, sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i a Lui Dumnezeu, neuitand sa mai facem curat, macar din cand in cand, in camara sufletelor noastre.
    Doamne ajuta!
    Costin.

  17. O provocare
    Propuneti orice poveste si orice concluzie si demonstrez ca povestea duce sigur la acea concluzie. Asa ca mai usurel cu morala.
    Emil
    PS De Cuore sunt multi care nu prea au auzit. Sau nu le place?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laurentiu Diaconu-Colintineanu
Laurentiu Diaconu-Colintineanu
Laurentiu Diaconu-Colintineanu este redactor RFI si contributor HotNews.ro. Si-a inceput cariera in radio, mai tarziu a inceput sa scrie pentru a ajunge in final jurnalist multimedia. In prezent coordoneaza si proiectul MedAlert.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro