Un prieten m-a invatat ca la orice examen trebuie sa participi intr-o maniera degajata, chiar intr-o nota de umor optimist, astfel incat sa nu devii prada emotiilor si blocajelor specifice unor asemenea etape importante in viata si cariera. A existat un moment memorabil in cariera mea profesionala, cand nu a fost nevoie de vreo mobilizare personala in a ma detasa de ceremonia si povara emotionala a unui examen, si anume examenul de definitivat in profesia de avocatura. Acum mai multi ani, cand incepusera sa se faca simtite ceva eforturi de a remodela sistemul (rigid si dogmatic) de invatamant din Romania, Baroul Bucuresti a considerat potrivita includerea in tematica examenelor si tratarea unor cazuri practice. La examenul de definitivat la care am participat, Baroul a reusit mai mult de atat, subminand oarecum solemnitatea examenului si stimuland sanatatea candidatilor prin terapie de ras. Pe scurt, speta pe care trebuia sa o tratam era legata de raspunderea civila ce trebuia angajata in cazul infestarii de catre un furnizor a populatiei de porcine dintr-o ferma. Momentul mi s-a intiparit in memorie, nu atat datorita neobisnuitei provocari a capacitatilor de sintetizare a cunostintelor de cultura generala, istorie, filosofie, logica analitica si sintetica in materia dreptului, cat prin prin factura sa ilara si subversiva la adresa rafinamentului intelectual pe care il atribuiam pe atunci profesiei de jurist.
Si s-a mai petrecut un eveniment care, prin asociere cu experienta examenului de definitivat, parca prevestea drama diferentierilor abrupte dintre sistemele de educatie juridica din Occident si cel de la noi (care se mentin, in forme noi, si in prezent). Cu mai mult de un deceniu in urma am fost invitat ca martor expert in drept romanesc la o instanta federala din SUA. Reprezentam la acea vreme o companie occidentala ce se afla in litigiu de mai bine de 20 de ani cu statul roman, pentru o suma considerabila. Dupa indelungi negocieri, compania reusise sa incheie o tranzactie cu statul roman, prin Ministerul de Finante, tranzactie pe care insa, ulterior, statul roman a refuzat sa o execute. In cursul celor trei zile de dezbateri in fata Curtii de Apel Federale, am fost invitat sa expun anumite opinii pe probleme de drept romanesc. Dezbaterile s-au centrat la un anumit moment dat pe conceptul de „stat” in acceptiunea politica si filosofica continental-europeana. Incercam sa ii explic judecatorului federal (avand in vedere diferentele conceptuale intre sistemul american si cel european), intr-un limbaj accesibil, care este intelesul notiunii de „stat” in perspectiva institutionala si normativa din Romania. Pana la urma am fost ajutat chiar de judecator care, vadit derutat, a facut trimitere la Filosofia Dreptului a lui G.W.F. Hegel in efortul sau de a intelege explicatiile mele construite pe un tip de determinism, probabil inspirat de logica spetei de la examenul meu de definitivat. Am binecuvantat atunci curriculum-ul din perioada comunista (examenul de admitere la Facultatea de Drept cuprindea atunci economia politica si filosofia, desigur, imbibate de marxism-leninism, insa pastrand capitole introductive asupra istoriei filosofiei, parte care m-a pasionat profund), care mi-a permis sa fac fata unui dialog incitant de 30 de minute cu judecatorul federal pe aspecte de filosofie hegeliana, spre disperarea auditoriului din sala. Dupa trei luni de la dezbateri, pronuntarea judecatorului a luat forma unei hotarari (favorabile clientului) de aproape 40 de pagini, cu note de subsol si trimiteri din lucrari de drept, stiinte politice si filozofie, inclusiv din filosoful clasic german indragit atat de mult de judecatorul federal. Lasandu-l pe Hegel in spatiul salii de judecata de pe continentul american, m-am intors, la „ferma”, acasa, pregatindu-mi actele contabile pentru un control subit ordonat de fiscul roman.
A trecut mai mult de un deceniu de atunci. Memoria acestor intamplari a fost insa revigorata de o anumita dezbatere publica si jurisprudenta din Romania intr-un domeniu de care sunt preocupat, si anume cel al energiei.
De ceva vreme, mass media si mediul virtual romanesc s-au insufletit in a diseca „complexa” problematica a gazelor „de sist”. Unii, in general, comentatori de orice, oriunde si oricand, au emis teza conform careia gazele „de sist” nu ar fi reglementate expres de lege si, prin urmare, orice concesiune incheiata pentru explorarea si exploatarea acestora ar fi ilegala.
Aceasta teza a fost insusita recent si de o instanta judecatoreasca din Vaslui. Plec de la premisa ca documentul incarcat pe internet este autentic, si ma refer aici la Sentinta civila nr. 2143/CA, pronuntata in sedinta publica din 11 noiembrie 2013 in dosarul nr. 3029/89/2013, privind cererea de anulare promovata de Prefectura Judetului Vaslui a hotararii consiliului local al comunei Suletea, prin care a fost interzisa explorarea si exploatarea gazelor de sist pe raza comunei.
Imediat, comentatorii publici au vorbit despre un „precedent istoric” (desi dreptul romanesc nu recunoaste „precedentul” ca izvor de drept). Pe scurt, instanta vasluiana a respins cererea de anulare a Prefecturii, retinand, printr-o sentinta de 10 pagini, din care doar cinci sunt dedicate considerentelor si dispozitivului hotararii, ca: (i) actele consiliului local Suletea sunt „rezultatul unei activitati sustinute de documentare teoretica si cu privire la situatia de fapt” (pagina 7, paragraf 4); (ii) metoda fracturarii hidraulice este, conform unui „prim studiu complet”, riscanta pentru mediu si sanatate (pagina 5, paragraf 3); si, cel mai important, (iii) faptul ca „gazele de sist” nu sunt reglementate de lege (i.e. legea petrolului nr. 238/2004, care defineste numai „petrolul” si „gazele naturale”) si, deci, nu au cum sa faca parte din domeniul public al statului (pagina 8); (iv) „definitia generala a gazelor neconventionale se refera la acele acumulari de gaze naturale (accentuarea textului imi apartine) care nu pot fi identificate, caracterizate si produse comercial prin tehnologii comune de explorare si productie si care sunt cantonate in rezervoare cu permeabilitati si porozitati reduse, ce nu permit curgerea decat prin aplicarea pe scara larga a fracturarilor hidraulice si saparii de sonde orizontale sau multilaterale” (pagina 8, paragraf 10).
Pe baza acestor considerente, foarte pe scurt, instanta a retinut ca intrucat „gazele de sist” nu sunt reglementate de lege, statul nu le poate administra, singura autoritate cu competenta in aceasta privinta fiind consiliile locale. Imi permit in cele ce urmeaza sa critic, strict din punct de vedere juridic si nu „politic”, cum se obisnuieste din pacate astazi in Romania, aceasta solutie.
Dar, inainte, cateva intrebari: in fundamentarea solutiei data de instanta, nu reiese din considerentele hotararii daca, intr-adevar, instanta a primit si analizat dovada „unei activitati sustinute (n.n., a consiliului local Suletea) de documentare teoretica si cu privire la situatia de fapt” in procesul de emitere a hotararii de consiliu. Din cele enuntate in sentinta, in emiterea hotararii respective, consiliul local Suletea s-a bazat pe „semnale negative (?!) cu privire la pericolul pe care il reprezinta exploatarea prin metoda hidraulica a resurselor de gaze de sist” si „practica intempestiva de ocupare si exploatare pe care Compania Chevron o utilizeaza” (pagina 5, paragraf 2).
Normal ar fi fost ca emiterea acestor acte ale consiliului local sa indeplineasca conditiile obligatorii cerute de lege, si anume cele prevazute de Art. 44, alin 1, din Legea administratiei publice locale si Art. 30 din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative (evaluarea impactului actului normativ prin rapoarte de specialitate cu referire la motivul emiterii actului normativ, impactul socio-economic, impactul financiar, impactul asupra sistemului juridic, consultari derulate in vederea elaborarii proiectului de act normativ, organizaţiile şi specialiştii consultaţi, esenţa recomandarilor primite, activitatile de informare publica privind elaborarea si implementarea proiectului de act normativ, masurile de implementare).
Care au fost acele „semnale negative”? Este legal ca asa-numita „practica intempestiva” a unui titular legal de concesiune petroliera sa justifice o asemenea hotarare de consiliu local? Au fost respectate cerintele impuse de lege la elaborarea si adoptarea unei asemenea decizii de consiliu local? In cazul de fata se pare ca analiza acestor elemente nu mai prezinta relevanta pentru nimeni, in acord cu cutuma deciziilor politice si administrative superficiale din Romania.
O a doua nedumerire priveste originea „studiului complet” asupra fracturarii hidraulice, precum si a sursei „definitiei generale” a gazelor de sist, invocate de instanta de judecata.
In ceea ce priveste critica propriu-zisa a solutiei judecatoresti, va fi una extrem de scurta. Nimic Hegelian.
Inainte insa de a trage concluziile care se cuvin, este necesar ca anumiti termeni sa isi afle o clarificare etimologica, gramaticala si semantica. Ma voi referi la notiunile de „substanta minerala combustibila”, „hidrocarbura”, „scoarta terestra”, si „gaz natural”, respectiv, acele notiuni cuprinse in definitia „petrolului” din Legea Petrolului (Articolul 2).
Legea petrolului nr. 238/2004, defineste in Art. 2 (definitie preluata si in hotararea instantei) petrolul ca fiind „substante minerale combustibile constituite din amestec de hidrocarburi naturale, acumulate in scoarta terestra si care, in conditii de suprafata, se prezinta in stare gazoasa, sub forma de gaze naturale, sau lichida, sub forma de titei si condensat.” Sunt nevoit insa in acest exercitiu sa renunt la definitia gazelor de sist cu „autor necunoscut” (cum este cazul definitiei indicate in cuprinsul hotararii judecatoresti) si sa apelez la dictionare consacrate.
Sa incepem cu „substanta minerala combustibila”. „Substanta” este definita in Dictionarul explicativ al limbii romane (DEX) ca fiind „un corp (solid, lichid, gazos) omogen alcatuit din atomi si molecule (formate din aceleasi elemente) si care poseda o anumita forma, culoare, miros, gust etc.”. Acelasi dictionar defineste „mineral” ca fiind un „corp solid, cu o anumita compozitie chimica, care se gaseste in natura in stare cristalina sau amorfa, in componenta rocilor si a minereurilor”. „Combustibil” este definit ca fiind „materie, de obicei organica, care arde, dezvoltand caldura, si care este folosita ca izvor de energie in industrie si in economia casnica”. Pe scurt si pe intelesul tuturor, “substanta minerala combustibila”, in sensul Legii petrolului, inseamna gaz sau lichid ce se gaseste in roca si care poate sa produca energie.
Doar poate ca cineva are o nedumerire chiar in privinta notiunii de “gaz”. „Gazul” deriva din grecescul „khaos” (rom: haos), fiind definit in DEX ca „nume generic dat corpurilor fluide cu densitate redusa, incolore, usor deformabile si expansibile, care, din cauza coeziunii moleculare slabe, nu au o forma proprie stabila si tind sa ocupe intregul volum pe care il au la dispozitie.” Acelasi dictionar defineste si „gazele naturale” ca fiind „gaze combustibile care emana din pamant”. Pamant, desigur, inseamna scoarta terestra.
Chiar Legea petrolului ne ajuta suplimentar atunci cand precizeaza ca in componenta „substantei minerale combustibile” intra un amestec de „hidrocarburi” („combinatie chimica alcatuita din carbon si hidrogen”). Ramane, tot in sens semantic, sa deslusim si intelesul „gazelor de sist”, respectiv, sa vedem daca acestea sunt sau nu acoperite si reglementate in Legea petrolului.
Encyclopedia Britannica defineste „gazul de sist” ca fiind „gaz natural obtinut din formatiuni de sist de tip paralel, in mod frecvent la adancimi de peste 1.500 metri. Sisturi reprezinta roci sedimentare fine si casabile constituite din particule de namol si argila stratificate pe parcursul a sute de milioane de ani ca namol organic, pe fundul oceanelor antice si in regiunile de maree de coasta. Pe parcursul timpului, straturile de namol au fost acoperite de sedimente, iar caldura rezultata si presiunea au transformat namolul in sisturi iar materia organica in gaz natural” (tr.n). „Sist” este definit de acelasi dictionar ca „roca metamorfica sau sedimentara care are proprietatea de a se desface usor in foi sau in placi subtiri cu suprafete paralele”, iar „sisturile bituminoase” (acele formatiuni in care se pot identifica gaze naturale) sunt definite ca „minerale utile constituite din substanta organica si minerala”.
Toate aceste definitii permit concluzia evidenta ca „gazele de sist” sunt „gaze naturale”. Aceste gaze sunt „de sist” intrucat se gasesc „in sisturi”. Iar „sisturile” fac parte din „scoarta terestra”. Deci, „gazele de sist” fac parte din categoria „gazelor naturale”. Or, termenul de „gaze naturale” este expres mentionat in definitia „petrolului” din Legea petrolului (Articolul 2) si chiar beneficiaza de o definitie proprie in aceasta lege. Este bine stiut ca majoritatea oamenilor considera „petrol” si „titei” ca sinonime (pornind probabil de la definitia latina: petra– „piatra” si oleum– „ulei”, uleiul fiind in inteles popular ceva eminamente lichid), iar gazele ceva cu totul separat. Se poate observa insa ca Legea petrolului include in categoria petrolului atat gazele naturale, cat si titeiul.
Aplicand principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem), rezulta ca Legea petrolului reglementeaza orice fel de „petrol” (a se citi atat gaze naturale, cat si titei) aflat in orice tip de formatiune geologica a scoartei terestre. Desigur, lantul definitiilor poate continua pana la cuvantul originar, insa ma opresc aici.
Ceea ce m-a suprins si m-a determinat sa scriu aceste randuri este ca insasi definitia uzitata de instanta (sursa acestei definitii fiind necunoscuta) statueaza ca „gazele neconventionale se refera la acele acumulari de gaze naturale (…)” In acceptiunea improprie a instantei acestea echivaleaza cu gazele de sist, desi gazele de sist sunt doar un tip anume de gaze neconventionale. Deci, instanta recunoaste caracterul de „gaz natural” al „gazelor de sist”, insa, in pofida citarii in considerentele hotararii a articolului de lege ce defineste/reglementeaza „gazele naturale” ca atare, concluzioneaza in mod opus logicii de interpretare, ca „gazele de sist” nu sunt reglementate de lege (?!).
Concluzia nu poate fi decat ca gazele de sist fac parte din familia gazelor naturale care, in acceptiunea Legii petrolului, fac parte din categoria conceptuala a „petrolului”. Iar Legea petrolului statueaza in Art. 1, alin.1 ca „Resursele de petrol situate in subsolul tarii şi al platoului continental romanesc al Marii Negre, delimitat conform principiilor dreptului internaţional si convenţiilor internationale la care Romania este parte, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice si apartin statului roman.”
Prin urmare, din perspectiva Legii petrolului, exprimat foarte simplu, gazele de sist sunt gaze naturale, care sunt petrol si care apartin statului roman, si nu vreunei autoritati publice locale. Mai exista voci care sustin ca gazele de sist (neconventionale) nu ar fi reglementate de legea petrolului, obiectul acesteia constituindu-l doar gazele conventionale. Se ridica atunci intrebarea de ce Legea petrolului nu reglementeaza in mod expres gazele „conventionale”, astfel incat, prin excludere, sa se poata sustine ca cele neconventionale nu ar fi reglementate (Atentie, notiunile de conventionale/neconventional nu se refera la un tip de gaz, ci la metodologia de punere in valoare a unui zacamant care este supusa, conform Legii petrolului, avizelor autoritatilor competente).
Si ma opresc aici cu observatiile de natura juridica si critica unei solutii judecatoresti (nu a corpului de magistrati!). Demn de interes nu este atat acest caz particular de jurisprudenta (poate doar pentru petrolisti si activisti de mediu), cat tendinta evidenta la nivelul societatii romanesti de adoptare a unor mecanisme in logica de abordare conceptuala cu totul particulare, superficiale si insuficiente. Aceasta tendinta se reflecta in cerinta tot mai mare de suprareglementare („definirea definitiei” sau „daca nu e in lege, nu exista”), asimilarea non-critica a unor institutii, reglementari, concepte si practici in absenta unei perspective factuale si aplicative fundamentate (mai pe scurt si in acord cu terminologia vulgara lansata de viata politica si presa romaneasca: „copy & paste”), aderenta tot mai scazuta la manipulare, toate acestea intru confortul celor chemati sa directioneze soarta politica, juridica/judiciara, administrativa si spirituala din Romania.
Cum se explica insa solipsismul, aproape infantil, ce tinde sa ne cotropeasca spiritul si, in cele din urma, cotidianul romanesc? Spun infantil, intrucat nu ne confruntam neaparat cu un scepticism metafizic cu privire la existenta lumii materiale, ci inclinatia de a proclama ca limitele cunoasterii noastre, si implicit a deciziilor noastre, coincid cu marginile lumii, respectiv, ca ceea ce nu se cunoaste/percepe, nu exista. O explicatie cred ca rezida in ceea ce anticul Tucidide considera ca fiind factorii care motiveaza natura umana, si anume, frica, egoismul/lacomia si onoarea (as completa cu „lenea”, adaugata de istoricul Ian Morris) si, in particular, starea de frica/neincredere care tinde sa domine societatea romaneasca.
Relativizarea statului de drept din Romania (prin legi defectuoase, coruptie, politizarea administratiei, si deprofesionalizare institutionala), coroborat cu ineficienta sistemului educational si a celui de perfectionare profesionala (nu inteleg, de pilda, de ce si dupa 20 de ani inca mentinem aceleasi sectii de competenta material-functionala a instantelor judecatoresti care fac ca magistratul care judeca un litigiu privind o amenda contraventionala pentru nerespectarea regimului sanitar sa fie sesizat si cu judecarea unui complex litigiu din domeniul concurentei sau al concesiunilor petroliere; iarasi, este de neinteles de ce se mentine un cadru organizatoric care perpetueaza supraaglomerarea instantelor judecatoresti si, pe cale de consecinta, epuizarea fizica si spirituala a magistratilor, in marea lor majoritate, persoane de un deosebit curaj si devotament), pauperitatea si vulgaritatea surselor de informare (mass media), ignoranta si atacul inepuizabil si zilnic la adresa limbii si gramaticii romane, a tot ceea ce tine de spirit, cunoastere, toate acestea induc, alaturi de alti factori, neincredere si teama si conduc la o logica viciata. Iar ignoranta noastra da masura temerilor si derutei noastre, precum si a deciziilor neluate sau eronate, bazate pe empiric si excluzand rationalul.
Nu pretind ca in instantele de judecata, in Parlamentul sau Guvernul Romaniei sau in orice alt cadru institutional esential pentru viata sociala, sa se discute despre filosofia lui Hegel (cazul din instanta americana evocat de mine nu poate fi generalizat) sau alte chestiuni metafizice, insa consider ca trebuie sa ne repugne orice suport profan si superficial in antrenarea procesului logic si cognitiv. In caz contrar, riscam sa ramanem preocupati doar de soarta porcilor bolnavi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Înțelegem că ați apreciat cunoștințele dobândite înt trecut. V-aș invita să mergeți mai mult în trecut și să ne explicați celor fără studii superioare juridice ce s-a întâmplat cu dreptul de proprietate a subsolului al proprietarului identificat la nivelul solului, unde a dispărut, de vreme ce nicio naționalizare/ expropriere/ etc nu a putut avea loc (declarat) fără plata unor compensații prealabile și juste care după cum știm nu s-au plătit, neexistând în realitate nici măcar vreo evaluare, iar pe de altă parte dreptul la moștenire a fost dintotdeauna recunoscut (în declarații, de asemenea).
multumesc pentru comentariu. ati ridicat o problema interesanta. intru deslusirea acesteia ar trebui sa ne intoarcem la Codul Callimachi (care statua in Moldova proprietatea statului asupra subsolului) si Codul Caragea (in Valahia, care statua principiul primului ocupant). Primul act normativ unitar pentru cele doua provincii a fost Codul civil al lui Cuza care stabilea identitatea de proprietar pentru sol si subsol. Ulterior, comandamentele de dezvoltare a economiei nationale din Romania, exploatarea irationala a petrolului, razboiul mondial, au impus gradual (prin legile succesive ale minelor de la final secol 19 si inceputul secolului 20) proprietatea statului asupra subsolului minier, culminand cu Constitutia din 1923. Proprietarii solului sub care erau exploatate resursele miniere urmau sa obtina in schimb o redeventa. Sa nu uitam ca o perioada dupa aceea au functionat doua sisteme in paralel, si anume, exploatarile petroliere asupra zacamintelor apartinand statului si exploatari petroliere efectuate de superficiari ppana la adoptarea noii Constitutii (proprietarii terenului de deasupra sau persoanele carora acestia le concesionau subsolul minier) in temeiul principiului „drepturilor castigate” stabilit prin Constitutia din 1923 si prima Lege a minelor. In privinta suprafetelor (mai preciz, subsolul acestora) „trecute” in 1923 in proprietatea statului, ar fi fost imposibil sa se stabileasca despagubiri pentru proprietarii de terenuri atata timp cat nu se cunosteau si nu puteau fi evaluate rezervele de petrol/miniere. Prin urmare, putem concluziona ca problema „despagubirilor” datorate proprietarului particular „expropriat” nu pare a mai fi de actualitate. oricum, orice incursiune istorica ne poate ajuta astazi cand, dezbatem cu deosebita ardoare si, consideram ca pentru prima data, aspecte ce tine de resursele de hidrocarburi si minerale, care au dominat societatea romaneasca acum 100 de ani.
Din pacate legile din Ro sint facute special pentru a putea fi interpretate in functie de interese. De aceea nu exista nici practica precedentului. Nu vad decit o solutie. Legile, care pot fi facute de oricine – un parlamentar poate face o propunere legislativa chiar daca specialitatea lui este „auto” – ar trebui aprobate de un grup (nu trebuie sa aiba aceasi compozitie de fiecare data) format din un matematician, un lingvist, un inginer. Numai persoane cu doctorat in domeniul si o activitate stiintifica recunoscuta respectiv si fara sa fi aiba sau sa fi avut vreodata afiliere politica. Daca cei trei nu concluzioneaza (prin consens) ca legea nu este clara si lipsita de ambiguitati automat aceasta este respinsa. In plus persoanele respective sa fie remunerate in functie de numarul de caractere din text, iar daca legea este respinsa sumele sa fie imputate initiatorului.
Poate ca in felul acesta vom avea legi clare care sa nu aiba nevoie de norme de aplicare. Chiar ar trebui interzise aceste „instructiuni de folosire” care de fapt au prioritate in fata legii si in unele cazuri chiar modifica legea prin introducerea de prevederi care nu se gasesc in lege sau interpretarea unor prevederi intr-un sens partinitor.
multumesc. foarte de acord cu dvs. atentie insa si la „doctorate”. adevarata problema rezida in persoanele care intra in forul legislativ si administratie. aceasta presupune o reforma radicala a sistemului politic din Romania. si, continuam sa asteptam de 23 de ani….
Am spus „doctorat” pentru nu cred ca exista persoane cu o activitate stiintifica reala fara doctorat. Doctoratul in sine nu reprezinta nimic (avem nenumarate exemple) si sint foarte multi posesori de doctorate (nu pot fi numiti doctori) care sint zero barat din p.d.v. stiintific. In ce priveste persoanele care intra in legislativ regula democratiei spune ca nu trebuie sa aiba alta calitate decit cea de a stringe un numar suficient de voturi. Calitatea alesilor depinde exclusiv de alegatorii CARE SE PREZINTA LA VOT SI IAU IN SERIOS VOTUL. Calitatea oamenilor din administratie depinde, din pacate, de calitatea politicienilor si deci tot de cei care voteaza.
Descopar ca mai exista oameni rationali, capabili sa produca o argumentatie clara si logica, in contrast cu confuzia generala. Am banuit asta, dar mi-a fost greu sa dovedesc.
Excelent articol, felicitari D-le Pachiu!
multumesc de aprecieri! toate cele bune
Pe de o parte:
PETRÓL s. n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi și de alți compuși organici, care se extrage din pământ și care servește drept materie primă în industria chimică; țiței. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăți asemănătoare cu cele ale țițeiului, obținut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. – Din fr. pétrole.
Pe de alta parte, citati complet articolul 1 din lege:
Potrivit art.1 din Legea petrolului 238/2004:
„(1) Resursele de petrol situate în subsolul ţării şi al platoului continental românesc al Mării Negre, delimitat conform principiilor dreptului internaţional şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român.
(2) Petrolul reprezintă substanţele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarţa terestră şi care, în condiţii de suprafaţă, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de ţiţei şi condensat.
(3) Gazele naturale cuprind gazele libere din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat.”
Retinem din alin. 2 ” în condiţii de suprafaţă, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de ţiţei şi condensat.” – or la nivelul de -2000 pana la -8000 m nu este „suprafata”.
Alineatul (3) defineste gazele naturale precizand explicit forma de zacamant in care se pot afla.
Ambele alineate definesc explicit ce anume zacaminte de petrol si gaze reglementeaza legea Legea 238/2004.
In plus, in mai bine de 160 de ani de cand se rafineaza petrol si se „fabrica” gaze in tara asta (prin urmare si in lumea asta, tinand cont ca romanii au fost pionieri in industrie), cu siguranta au ajuns la definitii corecte ale obiectului reglementarii.
Asadar, orice alta interpretare dati termenilor definiti de lege nu reprezinta decat speculatii personale ale unui nespecialist in domeniul geologiei, petrolului si gazelor (spre deosebire de specialistii care au participat la definirea termenilor pe care ii contestati filozofic).
Aceasta lege defineste clar „partile” si nu „intregul” asa cum ati dori dumneavoastra, doar ca sa se potriveasca modelului hegelian.
Mai mult, daca mergem mai departe cu definirea termenilor in lege, o sa gasim:
34. resursă geologică de petrol semnifică totalitatea cantităţilor sau volumelor de petrol din acumulările naturale descoperite şi a celor
presupuse a fi descoperite prin viitoarele operaţiuni petroliere;
35. rezervă de petrol reprezintă partea din resursa geologică estimată că
poate fi extrasă în condiţiile tehnice şi economice existente la data la care a fost calculată;
Sa notam de aici ca, desi la punctul 35 am putea admite ca se face o trimitere la metodologie („extrasă în condiţiile tehnice…”), la punctul 34 este clar ca resursa geologica trebuie sa se afle in „acumulari naturale” si nu in diseminari in roca, asa cum este hidrocarburilor din sisturi.
Sper sa nu „moderati prin nepublicare” comentariul meu, chiar daca ca nu m-a convins argumentatia dumneavoastra.
Stimate domn/doamna. Multumesc pentru comentariu. Pot constata nota de critica personala, punand la indoiala calificarea mea de a comenta pe probleme de drept, aceasta ramand, in opinia dvs, se pare, atributul exclusiv al persoanelor cu alte specializari (de exemplu, geologie). Referirea, in cadrul unei dezbateri, la persoana (calitatile si lipsurile acesteia), este intotdeauna expresia deficitului de contra-argumentatie si, unii spun, de inteligenta. Chiar daca v-ati fi declinat identitatea sau macar calificarea, nu as fi procedat asemeni dvs. Ma bucura insa ca prin constructia dvs sustineti de fapt opinia mea. Cred ca trebuie doar sa mai clarificati antiteza “adancime” vs “suprafata”. Sa intelegem ca gazul extras din “adancime” nu se prezinta in forma gazoasa “la suprafata”? Sa intelegem ca zacamantul de gaz aflat la adancime mai mica decat cele enuntate de dvs (-2000 pana la -8000 m) este singurul care se incadreaza in definitia legii? De ce atunci legea nu precizeaza acest aspect? De asemenea, sa intelegem ca gazul aflat in sisturi bituminoase (i.e. in sens profan, gazul “de sist”) nu reprezinta o “acumulare naturala”? Puteti va rog atunci (aplicand principiul per a contrario) sa explicati cum reprezinta gazele “de sist” o acumulare “artificiala” (prin interventia omului)? Va multumesc si va doresc o zi buna.
Vedeti de ce am spus mai sus ca trebuie sa fie 3 persoane de specialitati diferite care sa analizeze o lege? Daca ne folosim exclusiv de definitii din DEX vom ajunge concluzii gresite. Spre exemplu definitia petrolului sintetic este departe de realitate. Este vorba de benzina sintetica (procedeu pus la punct in WW2 de Germania – procesul Bergius (din lignit) si Fische-Tropsch din hidrogenarea monoxidului de carbon NU oxid ce carbon), iar confuzia vine din denumirea din engleza (petrol=benzina, petroleum=titei). Oricum nu are nicio legatura cu TITEUL!! NU EXISTA TITEI SINTETIC. Legea se refera de fapt la TITEI si ca sa nu existe confuzii acesta ar fi trebuit sa fie termenul utilizat in lege. TITEI-ul este roca sedimentara …. si nu se poate confunda cu niciun derivat al sau.
Stimate domnule Pachiu,
Punctual: „de suprafata” face parte din alin.2 si se refera la locul in care petrolul se poate gasi agregat sub forma gazoasa, nu se refera la gazele naturale. Am facut acest comentariu in text pentru a contraargumenta afirmatia dumneavoastra cum ca gazele de sist ar fi tot petrol. Legea precizeaza in ce situatie petrolul s-ar putea prezenta sub forma gazoasa, situatia fiind complet distincta de cea a gazelor de sist, care se gasesc la adancime.
Din sintagma „acumulari naturale” nu „naturale” era cuvantul cheie, ci „acumulari”, in antiteza cu „diseminarea in roca”, asta daca e sa admitem extrapolarea pe care o faceti, cum ca gazul de sist ar fi tot un petrol… Dar, cum ziceam, alin.3, pe care l-ati omis la citare, spune foarte clar ce fel de zacaminte de gaze naturale sunt reglementate in aceasta lege. Eventualele gaze disipate in porozitatile argilelor nu fac obiectul ei, nici a legii minelor, deci nu „fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român”.
Gazele neconventionale sunt neconventionale nu datorita metodologiei de exploatare ci datorita surselor carora apartin: „Resursele convenţionale sunt acumulări de gaze în strate poros-permeabile, care permit curgerea liberă a acestora. Prin comparație cu resursele convenționale, depozitele neconvenţionale sunt cantonate în roci compacte, au conținuturi mici de hidrocarburi, raportat la volumul de rocă și sunt dispersate pe o suprafață considerabilă, fiind plasate la adâncimi mari de 2-3 km (mult sub nivelul zăcămintelor convenționale de hidrocarburi). ” si „Gazul de şist este extras din formaţiuni de rocă. Aceasta acţionează atât ca sursă, cât şi ca rezervor pentru gazul natural în sine. Gazul de șist poate fi privit ca o sursă de gaze în general „difuză” (“Final report on unconventional gas in Europe” – 2011)”- sursa http://www.infogazedesist.eu/resurse_conventionale_vs_resurse_neconventionale.html, site al ANRM.”
Nu pun la indoiala calificarea dumneavoastra de a comenta probleme de drept, ci buna credinta cu care o faceti. Partizanatul este de inteles din profilul dumneavoastra, dar buna credinta nu razbate din text . Pe de alta parte, nu sunt o persoana publica si nu vad de ce ar fi necesar sa-mi declin numele si calificarea pentru a-mi exprima o opinie. Nu le-am gasit ca rubrici obligatorii cand am postat comentariul. Intentia mea nu a fost de a va jigni spunand ca definitiile au fost date de specialisti in geologie, petrol si gaze si ca dumneavoastra nu aveti aceasta specializare. Faceti apel la Enciclopedia Britannica pentru a ocoli definitiile date de lege si de autoritatea romana in materie.
In schimb intentia dumneavoastra a fost vadita.
Si, desigur, puteti alege sa nu publicati nici acest comentariu, preferand sa aveti ultimul cuvant.
Toate cele bune!
O alta aberatie care dovedeste ca legile sint scrise dupa ureche. Petrolul (de fapt titeiul) nu se afla nicioata sub forma gazoasa. Poate contine dizolvate gaze (propan, butan) dar petrolul nu este si nu poate fi gazos. In sensul legii orice hidrocarbura aflata sub pamint este petrol. Argumentul cu acumularile este subtire pentru ca nu se specifica ce inseamna acumulare.De la ce concentratie in sus este acumulare? Este evident ca exista mari zone in care continutul de hidrocarburi este practic nul (nedetectabil cu mijloace obisnuite}. O zona cu concentratie mai mare (detectabila) este o acumulare daca nu se definesc limitele de concentratie. Oricum daca concentratia este sufucient de mare pentru a fi rentabila din p.d.v. economic categoric este o acumulare.
Legi incomplete si neclare uneori din necunoastere alteori din prostie de multe ori intentionat.
Pe bune, v-ati chinuit destul de mult sa demonstrati ca gazul de sist (CH4 (majoritar) + C2H6 + C3H8 + alcani + …) este tot una cu gazul natural (CH4 (majoritar) + C2H6 + C3H8 + alcani + …).
Chiar e destul de multa teorie a chibritului, insotita din pacate si de citeva povesti menite a va face auto-lustruirea.
Puteati intrebati un geolog, va putea explica ca ambele gaze s-au format cam in acelasi fel, insa au avut conditii de „stocare” diferite. Urmindu-va propriul sfat, anume de a nu-ti da cu parerea despre ceea ce nu cunosti – in definitiv, sinteti avocat – , as invita specialisti in geologie, mining si mediu sa vorbeasca despre gazele de sist precum si despre metoda de exploatare a acestora.
Va reamintesc ca legile la care faceti referire sint conventii perfectibile. Ati avea mult de cistigat daca, in loc sa puneti problema de maniera de mai sus, v-ati pune problema justetii legii actuale, dupa adunarea tuturor datelor de la specialistii de mai sus.
Domnule Pachiu, gazele naturale sunt definite foarte clar in art. 1, alin. 3. Sunt gaze libere, gaze asociate zacamintelor de titeti, gaze captate in capul sondei petrolifere (asa numitele gaze de sonda) sau rezultate din extractia amestecurilor de gaz condensat. Gazele impregnate in sisturi nu se gasesc in stare libera, nu sunt captate in capul sondei petrolifere, nu sunt asociate titeiului extras din zacamant si nici nu provin din condensate. Sunt niste gaze (in speta, tot metan, etan si eventual propan) ce nu pot fi extrase prin tehnici conventionale. Deci argumentatia instantei de fond din Vaslui are acoperire legala. Nu ma refer la provenienta, este evident ca si gazele de sist provin tot in urma unui proces natural, dar… nu se regasesc in acea stare fizica definita conform art. 1, alin. 3.
Daca abordam cu atentie definitia 34 din art. 2, observam ca se discuta despre o acumulare. Acumularea presupune un strat geologic compact, omogen (practic o punga de petrol sau de gaz), nu o substanta chimica impregnata prin diverse procese fizico-chimice (solutie solida, stare adsorbita sau absorbita) intr-un material geologic solid.
Definitia 35 stipuleaza „in conditiile tehnice si economice existente la data la care a fost calculata”. Dar pentru ca o tehnologie sa fie considerata accesibila, trebuie sa indeplineasca o serie de criterii de performanta, inclusiv siguranta in exploatare si impact minim asupra mediului. Cerinte pe care aceasta tehnologie experimentala, a fracturarii hidraulice, nu le indeplineste.
Din aceste motive accept interpretarea semnatarului LM.
@LM. Interpretati in mod eronat art. 1, alin. 2. Sintagma „in conditii de suprafata” se refera la presiune atmosferica si temperatura ambientala. Astfel, propanul este un gaz in conditii de suprafata, dar nu m-ar mira ca la presiunile din zacamant, acesta sa se gaseasca in stare lichida. Cu toate acestea, propanul este un gaz natural. Faptul ca nu il obtinem in aceasta stare (asa cum obtinem gazul metan) se datoreaza absentei propanului in stare pura in zacamant (spre deosebire de metan), acesta fiind prezent doar in zacamintele de titei.
Interesanta discutie, dar marturisesc ca am citit-o „din doi in doi”.
Motivul este acela ca-mi pare cumva inutila, de genul celebrei discutii despre sexul ingerilor.
Cam toata clasa noastra politica, incepand cu presedintele, pare atat de decisa in privinta exploatarii gazelor de sist in orice conditii (a se citi „oricat de dezavantajoase pentru cetatenii de rand”) incat chestiunea legalitatii e una cu totul nesemnificativa.
E 18:00, vineri seara, ne putem lesne imagina o situatie de genul „martei negre”, in care lunea care vine, la prima ora, avem o Ordonanta mica-mititica, corectand regretabila omisiune datorita careia pe-acolo, pe la nu stiu ce articol din legea Petrolului, lipseste formularea „si gaze de sist”. Ce mare chestie, la urma urmelor, 2-3 cuvinte acolo??? Ca-z doar nu se cade sa fim grobieni cu investitorul pentru atata lucru, ar fi scris Caragiale…
Asta, sigur, e scenariul ipotetic in care autoritatilor chiar le-ar pasa de lege.
Insa nu e cazul, dupa cum demonstreaza limpede „incidentul” in care nu-se-stie-cine-de-la-ANRM a adaugat, cu de la sine putere, gazele de sist in acordurile petroliere respective, ca asa i-a rugat investitorul si ei, inimi slabe, n-au putut rezista acelor gene lungi si priviri languroase…
Si n-am auzit pe nimeni, nici macar oameni ai legii, sa faca mare caz de treaba asta. Daca enteresul nationale o cere, n-o sa ne impiedicam de niste flecustete legale…