vineri, martie 29, 2024

Hidroelectrica, incotro ? (I) Insolventa, un paravan ideal pentru statul roman

Dintre cauzele identificate de administratorul judiciar ca fiind responsabile de intrarea Hidroelectrica in insolventa, contractele bilaterale de furnizare/achizitie a energiei electrice, contractul colectiv de munca, lucrarile  de mentenanta, lucrarile de investitii sunt cele care au fost “rezolvate” intr-un fel sau altul de administratorul judiciar.

Denuntarea contractelor cu “baietii destepti” se judeca si se va mai judeca in instante, fiind motivul care impiedica Hidroelectrica sa iasa dintr-o insolventa juridica, fiindca intr-una strict economica nu a fost niciodata. Termenul de iesire din insolventa se amana repetat, fiindca justitia s-a hotarat sa-si faca meseria asa cum trebuie, judecatorul sindic Moldovan, tovarasul lui Borza in ale insolventelor, fiind dupa gratii.

Ambitiosul program de investitii lansat acum cativa ani de Hidroelectrica a fost ingropat tocmai in mandatul unui guvern care avea ca obiectiv relansarea acestora. O serie de societati dependente de Hidroelectrica (Hidroconstructia, Energomontaj, ISPH, HYE Resita, UCM Resita sunt doar cateva exemple) sunt grav afectate, unele fiind chiar in pragul falimentului. Despre o posibila relansare a economiei Romaniei dupa perioada de criza cu ajutorul Hidroelectrica nu poate fi vorba : Hidroelectrica nu mai investeste in amenajarile cu functiuni complexe iar statul roman nu investeste deloc. In scurt timp, pentru a proiecta si construi hidrocentrale, ne vom indrepta spre exteriorul tarii, fiindca specialistii autohtoni sunt pe cale de disparitie.

Reducerea cu aproape 30% a numarului de personal in Hidroelectrica, intr-un timp mult prea scurt si fara un plan de management a resurselor umane, practic haotic dar si ilegal, va avea consecinte pe care le vor suporta viitorii administratori ai Hidroelectrica, cei care se vor confrunta cu o acuta lipsa de personal specializat. Chiar daca s-a intamplat mai tarziu decat ne doream, concedierile facute abuziv, invocand prevederile Legii insolventei, au fost sanctionate ca neconstitutionale de Curtea Constitutionala a Romaniei. Salariatii concediati dupa bunul plac al administratorului judiciar, fara consultarea sindicatului si fara aplicarea unor criterii de concediere, incep sa castige procesele de contestare a deciziilor de concediere, atati cati au rezistat lungului drum in justitie,

Masurile de reorganizare a dispeceratelor din teritoriu prin desfiintarea/comasarea acestora si recenta desfiintare a unui numar important de posturi de sef centrala vor avea in scurt timp consecinte directe asupra functionarii in siguranta a amenajarilor hidroenergetice. Acelasi efect il produce reducerea drastica a lucrarilor de mentenanta, pe partea de servicii evolutia dezastrului fiind in spirala : lucrarile care nu se mai fac din lipsa fondurilor alocate de Hidroelectrica pentru acest capitol inseamna venituri mai mici pentru Hidroserv, avand drept consecinta reduceri de salarii si concedieri, urmate de imposibilitatea onorarii comenzilor si/sau de efectuare de lucrari de calitate indoielnica. Desi sesizate repetat, organisme abilitate sa se pronunte pe aceste subiecte sunt nepasatoare sau nu sunt bagate in seama, atunci cand isi spun parerea.

Alte probleme au ramas partial sau total nerezolvate : cosul reglementat, costul apei uzinate sunt mijloace prin care administratorul judiciar, cu tot spectacolul facut in media, intoarce favorul celor care l-au numit/mentinut la carma Hidroelectrica, la fel ca predecesorii sai : ramane cum au stabilit autoritatile statului. Suplimentar, guvernul ne-a mai facut un “cadou” : taxa pe stalp.

Profitand de un an 2014 peste media multianuala din punct de vedere hidrologic, Hidroelectrica a inregistrat o productie suplimentara de aprox. 4.500.000 MWh fata de cea bugetata si un profit istoric, de 1,2 miliarde lei. Ramane de vazut ce se va intampla cu acest profit.

Listarea la bursa este pasul urmator pe care il va face Hidroelectrica dupa iesirea din insolventa, conform celor declarate la unison de toti factorii decidenti pe acest subiect. O scurta retrospectiva a intentiilor trecute si prezente legate de acest subiect, in cele ce urmeaza.

In perioada 2007-2008, cand Hidroelectrica avea un rating mai bun decat rating-ul de tara, guvernul Tariceanu nu a facut demersuri pentru listarea la bursa a Hidroelectrica, ci pentru transferul activelor acesteia la AVAS si includerea in marea Companie Energetica Nationala. O oferta publica initiala (IPO) a noii entitati, la nivelul societatii-mama, era luata in calcul pe termen scurt spre mediu abia dupa constituirea “campionului energetic”, in functie de necesarul de capital al noii companii. Problemele legate de integrarea pe verticala, opozitia Hidrosind si a altor organizatii au intarziat suficient acest proiect, atat cat sa fie anulat de noul guvern, in 2009. Propunerea Hidrosind de a crea o companie puternica, dar nu oricum, ci in baza unei legi a holdingului, nu a avut succes, o initiativa legislativa pe aceasta tema fiind plimbata prin comisiile Parlamentului de vreo 7-8 ani.

Intentia listarii la bursa a 15% din actiunile Hidroelectrica apare din nou in 2012, dupa esecul ideii lui Adriean Videanu de a sparge Hidroelectrica si a infiinta doua companii mixte termo-hidro. HG 38/2012 este anulata in instanta, tot de catre Hidrosind.  Intentia listarii la bursa dupa un an marcat de seceta si invocarea clauzei de forta majora, situatie ce ar fi avut ca efect obtinerea unui pret minim pentru actiunile listate, precum si semnale venite din partea FMI au stat la baza convingerii ca se urmareste, in mai multe etape, listarea pachetului majoritar.

In decembrie 2013 este adoptata HG 1066/2013 prin care se aprobă strategia de privatizare a Hidroelectrica prin ofertă publică de majorare a capitalului social prin aport de capital privat, urmand sa fie scos la vanzare un pachet de actiuni nou emise de 15% din capitalul social existent anterior majorării.

In decembrie 2014, domnul Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei Privatizare din Departamentul pentru Energie declara că se impune o schimbare de strategie pentru listarea Hidroelectrica SA, care să răspundă interesului manifestat de investitorii români. Direcţia Privatizare din Departamentul pentru Energie urma să înainteze Guvernului, în perioada următoare, “… o propunere prin care, probabil, noua strategie pentru listarea Hidroelectrica va viza înlocuirea majorării de capital cu o vânzare directă de acţiuni ”.

In februarie 2015, din poziția de Administrator Special al Hidroelectrica, domnul Gabriel Dumitrascu declara ca listarea unui pachet de 25% ar fi cat se poate de corectă pentru Hidroelectrica. Un pachet important pus langa cel de 20% detinut de Fondul Proprietatea.

Intre timp, in structura de conducere a Hidroelectrica si-au facut loc destule personaje selectate competitiv de Pedersen&Partners. Gurile rele spun ca multi sunt sositi pe filiera Fondului Proprietatea, cu contracte de mandat de 5-7.000 euro/luna. In perspectiva asteptatei iesiri din insolventa, alte persoane sunt in pole-position pentru ocuparea unor functii in viitoarea structura de conducere.

Linii de credit inchise pe banda rulanta, investitii care nu mai greveaza activitatea Hidroelectrica, cheltuieli de mentenanta reduse la limita functionarii in siguranta, personal redus la limita supravietuirii societatii … Sub umbrela insolventei, paravanul perfect pentru lipsa de implicare a actionarilor, asistam la curatarea Hidroelectrica SA de orice balast care ar putea sa nu placa unui viitor investitor strategic.

Hidroelectrica este principalul producator de energie electrica din Romania si livreaza cea mai ieftina energie. Detine monopolul serviciilor de sistem si este principalul factor responsabil de stabilitatea sistemului energetic national. Majoritatea amenajarilor aflate in portofoliul sau sunt folosinte complexe, care trebuie dezvoltate in colaborare cu alte organisme ale statului si nicidecum instrainate.

Se impune oare privatizarea Hidroelectrica, doar fiindca statul s-a dovedit un prost manager prin implicarea politicului in actul de management sau se impune un management cu adevarat profesionist, fara amestec politic, in care sa-si faca loc deopotriva ingineri si economisti, nu doar juristi si avocati ?

Care este interesul mentinerii lui Remus Borza si EURO Insol la carma Hidroelectrica, in conditiile in care, condamnat penal fiind, ar trebui sa se retraga sau sa fie retras si ce viitor i se pregateste producatorului nr.1 de energie din Romania ?

Sunt intrebari fara raspunsuri clare, deocamdata.

Care este interesul domnului Borza sa ramana in Hidroelectrica pana la final, in episodul urmator.

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. Atata timp cat statul este proprietarul Hidroelectrica (si al oricarei companii sau regii), un guvern de politruci va numi conducerea pe criterii politice. Asa a fost intotdeauna si asa va fi intotdeauna pentru ca politicul nu are nici o legatura cu competenta. In acest context nu inteleg intrebarea din sfarsitul paragrafului despre privatizare.

    • Tragedia este ca nici electoratul nu are nimic de-a face cu competenta. Altminteri, ar alege mai bine.

      Dar populatia voteaza cu buna stiinta niste hoti, sperand sa le dea si lor o parte din tain. Toti viseaza la acelasi lucru: sa „ciupeasca”, sa triseze, sa chiuleasca sau, pur si simplu, sa nu isi bata capul.

      Daca vreti sa vedeti populatie care pune pret pe munca, mergeti in Germania.

      In Ro este cealalta populatie: aia visatoare la para malaiata. Iar politicienii stiu si ei asta foarte bine: de aceea si promit para malaiata la fiecare alegere, pentru ca merge.

      Si, culmea, tot electoratul se plange. Ca nu i-a placut, vezi Doamne, violul cu acordul partilor.

  2. Felicitari pentru curajul de a trage semnalul de alarma cu privire la privatizarea unei importante resurse strategice a Romaniei: energia hidroelectrica. Nu stiu daca va stopa acest act iresponsabil, insa cel putin, dupa ce Hidroelectrica va fi „facuta cadou” (la fel cum s-a intamplat si cu Petrom, cu resursele de titei si gaze), nimeni nu va putea sa spuna ca nu a cunoscut situatia reala.

    Sa facem o comparatie cu ce s-a intamplat in cazul Petrom, care a avut ulterior politici anti-romanesti:

    „Consiliul Concurentei a sanctionat grupul Petrom cu o amenda totala de 503,8 milioane de lei pentru ca s-a inteles cu alte companii petroliere pentru a scoate de pe piata un sortiment de bezina. Chiritoiu a anuntat ca Petrom a luat cea mai mare amenda pentru ca a avut circumstante agravante”.

    „Statul roman este dator companiei OMV Petrom cu circa 2,46 miliarde de lei (aprox.600 de milioane de euro). De altfel, chiar in raportul financiar pe 2010, se arata ca aceasta este suma totala estimata pe care Petrom o revendica de la stat pentru unele cheltuieli de mediu”.

    Profitul net al Petrom, dupa „privatizare” (si dupa ce a platit redevente si taxe statului roman):

    – In anul 2004 Petrom a avut pierderi de 240 milioane de euro.
    – In anul 2005 profitul Petrom a fost de 391 milioane de euro.
    – In anul 2006 profitul Petrom a fost de 648 milioane de euro.
    – In anul 2007 profitul Petrom a fost de 533 milioane de euro.
    – In anul 2008 profitul Petrom a fost de 278 milioane de euro.
    – In anul 2009 profitul Petrom a fost de 326 milioane de euro.
    – In anul 2010 profitul Petrom a fost de 515 milioane de euro (1 Euro = 4,25 Lei).
    – In anul 2011 profitul Petrom a fost de 874 milioane de euro (1 Euro = 4,3 Lei).
    – In anul 2012 profitul Petrom a fost de 892 milioane de euro (1 Euro = 4,37 Lei).
    – In anul 2013 profitul Petrom a fost de 1097 milioane de euro (1,097 miliarde euro).

    http://www.curs-bnr.ro/istoric-curs-valutar.html

    http://tinyurl.com/d2wwt69

    http://tinyurl.com/oj57ylp

    http://tinyurl.com/kvvfbrv

    http://tinyurl.com/k62b8ym

    Ce investitii formidabile a facut Petrom in anul 2004 astfel incat in 2005 a ajuns la un asemenea profit?
    Rezervele mondiale de hidrocarburi sunt pe terminate (pe termen mediu) si in cazul unor crize energetice catastrofale ne vom trezi ca nemtii vor plati mai mult decat romanii pe energia romaneasca (care va fi exportata) iar noi vom ramane cu locuintele neincalzite iarna.

    In anul 2004 statul roman a obtinut la privatizarea Petrom 670 milioane de euro pentru 33% din actiuni. Petrom a realizat ulterior o majorare de capital in valoare de 830 milioane de euro, care i-a permis sa-si majoreze participatia la 51%.

    Actionariat Petrom:

    OMV Aktiengesellschaft 51,011%
    Ministerul Economiei 20,639%
    Fondul Proprietatea 18,993%
    Persoane fizice si juridice 9,357%

    http://www.zf.ro/wikizf/omv-petrom-s-a-8068381

    Rezulta ca statul roman a „facut cadou” 60% din Petrom. Astfel, rezulta ca in perioada 2005-2013 Romania (cetatenii romani) au pierdut deja mai mult de 3,3 miliarde Euro (profitul aferent celor 60% din actiuni). Putem sa scadem cele 670 milioane de euro cat a incasat Romania de la austrieci la „privatizare”, insa aceasta suma a fost incasata o singura data, in timp ce Petrom va mai face profit multi ani de acum inainte.

    P.S. Energia este marea provocare a viitorului, si cu toate astea autoritatile romane isi permit sa ia decizii contrare interesului national, fara sa isi consulte – eventual prin referendum – cetatenii (care platesc in final factura la energie). Politicienii raman cu spagile – populatia ramane cu paguba.

    • Pai nu este consultata populatia la fiecare 4 ani? Ce doriti mai mult? Referendum si pentru limita de viteza pe trecerea de pietoni? Un referendum care sa regleze concentratia de sulf in apa? Unul pentru diametrele conductelor de evacuare a apei reziduale din reactoarele nucleare?

      Pe ce chestiuni mai doriti sa consultati competentele unui electorat care nu este capabil nici macar sa voteze ca lumea?

      V-ati dori ca, atunci cand veti fi bolnav, diagnosticul si tratamentul sa vi se staabileasca prin referendum? Macar la nivel de spital, daca nu de comuna.

      Badea Gheorghe nu este in stare sa dea cu telecomanda pe altceva decat Viorel&Oana si dumneavoastra ii cereti sa se pronunte pe chestiuni de economie?

    • Mi se pare mie sau in perioada 2005-2014 cetatenii romani au scapat de pierderi de circa 200 de milioane anual?

      Au nu mai stiti sa cititi?

      • @Alex (valabil si pt. Adrian, mai jos). Da, de fapt vi se pare.
        Discutia asta a avut loc de multe ori, inclusiv aici, pe Contributors, la diverse articole. Lasand la o parte ca n-a dus niciodata nicaieri, doar la incrancenarea participantilor pe pozitiile ,lor ideologice pre-existente, am participat si eu la ea, asa ca ma jenez s-o reiau de-a fir a par.
        Pe scurt, @Cetatean a furnizat doar cifrele din 2004 incoace, dar realitatea e ca 2004 (cand, de altfel, compania a fost administrata jumatate din timp de austrieci, iar cealalta jumatate de romani, dar cu stiinta/aprobarea OMV) a fost o exceptie rara in istoria recenta a Petrom. Compania a facut intr-adevar pierderi in 2004 si profituri dupa – dar facuse profituri si in anii dinaintea lui 2004. In toti anii.
        Putem glosa cat doriti pe marginea acestui fapt (la un moment dat am intalnit chiar un interlocutor care a opinat, extrem de creativ, ca profiturile facute pe vremea cand Petrom era „de stat” ar trebui de fapt considerate pierderi…), dar el tot fapt ramane.
        Tot fapt e si caracterul cu totul hazardat al presupunerii ca, intrucat o companie a facut intr-un an pierderi, ea va face pentru tot restul existentei ei pierderi, aceleasi sau mai mari.

        @Adrian. Mi-au atras atentia urmatoarele propozitii din mesajul dvs.: „Pe deasupra mai tine si mai multi angajati decat este nevoie, ceea ce mareste pierderile. Dupa privatizarea Petrom nu s-au facut mari investitii, dar s-a facut o mare curatenie pe care statul nu ar fi facut-o niciodata.”
        Probabil adevarate, mai ales prima (parerea mea e ca dupa privatizare Petrom a facut totusi investitii, poate nu uriase si oricum umflate cu pompa in scop propagandistic, dar a facut, oricum mai mari decat inainte).

        Poate exista insa si o alta perspectiva asupra acestei „curatenii”.
        Uitati-va la nivelul profitului, cifrele de mai sus, si la numarul angajatilor Petrom in anii respectivi. Corelatia e usor de intuit chiar si a priori; an de an, profiturile Petrom au crescut semnificativ, iar numarul angajatilor a scazut la fel de semnificativ.
        In 2013, cand a obtinut acel profit record (ajutata, fara doar si poate, si de preturile titeiului), compania tocmai ce terminase de barbierit cca 40000 de slujbe, ca la 70% din numarul de locuri de munca avute cu un deceniu inainte.
        Nu m-as hazarda in a afirma ca toti acei 40000 de angajati erau redundanti sau nu, nu cunosc nici pe departe compania atat de bine incat sa fac o asemenea afirmatie. Insa nu ma pot opri sa ma gandesc cat din acel profit-record vine, de fapt, din lipsa a 40000 de oameni pe statele de plata. Bani care ar fi hranit (poate nemeritat) 40000 de famili, si, prin efectul de multiplicare stiut, alte sute de mii de familii de romani si care acum, ca profituri, se duc in alte buzunare (le includ aici si pe acelea, niciodata indestulate, ale statului roman si puzderiei de capuse din preajma lui).

        Daca facem o mica si grosiera simulare, luand in calcul doar doi parametri – cat ar fi „mancat” din profit zecile de mii de angajati dati afara, respectiv cat din profit se datoreaza diferentialului de pret dintre titeiul importat si cel extras local – s-ar putea sa avem o mare supriza. Anume ca e cam greu de spus in ce anume a constat hiperprofesionalismul asigurat de managementul privat OMV la Petrom, in afara de a da afara zeci de mii de angajati si de a avea norocul de a se afla la locul potrivit la momentul potrivit, anume un deceniu de preturi mari si in crestere.
        Nu pretind ca asta e neaparat perspectiva corecta, dar nici eliminarea ei doar pe criterii ideologice nu cred ca demonstreaza altceva decat lipsa unor argumente mai bune.

        Cat despre Hidroelectrica, tind sa fiu de acord cu autorul. Am interese in industrie si sunt ingrozit de ce se intampla, din punct de vedere tehnic si operational, in aceasta companie. Sunt locuri si departamente in companie pur si simplu pustiite de oameni competenti, chiar dincolo de minimul necesar functionarii in siguranta; aceste zone functioneaza doar in virtutea inertiei si, in absenta revenirii la normalitate, e doar o problema de CAND si CAT, nu de DACA se va intampla ceva foarte, foarte urat.
        Iar cifrele vanturate in ultimele luni sunt pur conjuncturale; 2015 se contureaza deja ca un an mult mai prost. Puneti deoparte cateva butoaie cu energie electrica in pivnita, pentru ca preturile vor fi (mult) mai mari in acest an fata de 2013 si mai ales 2014.
        Unde am o opinie diferita de dl. Aurariu este in ceea ce priveste scenariul „pregatirii” Hidroelectrica pentru un investitor strategic, pe modelul privatizarii OMV-Petrom. Cred ca e limpede ca nu sunt un admirator al modului in care s-a facut privatizarea Petrom, dar la Hidroelectrica ma astept la ceva mult mai rau.

    • @alex

      Se pare ca, in viziunea ta, norvegienii sunt o natie de „socialisti” fraieri care nu isi dau seama ce prostie fac mentinand in proprietatea statului majoritatea resurselor strategice ale Norvegiei:

      „Statul are in proprietate procente mari din sectoarele strategice, cum ar fi sectorul petrolier (Statoil), productia de energie electrica hidro (Statkraft), productia de alumuniu (Norsk Hydro), cea mai mare banca norvegiana (DNB) si compania de telecomunicatii Telenor”.

      http://en.wikipedia.org/wiki/Economy_of_Norway#Social_democratic_reforms_and_state_ownership

      „In 2013, guvernul Norvegiei este cel mai mare actionar la compania Statoil (petrol) cu 67% dintre actiuni” … „Drepturile de proprietate ale companiei sunt gestionate de Ministerul Norvegian al Petrolului si Energiei”.

      http://en.wikipedia.org/wiki/Statoil

      Se pare ca si danezii sunt o natie de „socialisti” fraieri care nu isi dau seama ce prostie fac mentinand in proprietatea statului resursele strategice ale Danemarcei:

      DONG Energy este cea mai mare companie in domeniul energiei din Danemarca. Statul este proprietar majoritar cu un procent de 76%. Compania a fost creata in anul 1972 pentru a gestiona resursele de gaz si titei din sectorul danez al Marii Nordului. La inceputul anilor 2000, compania a inceput sa se extinda in domeniul energiei electrice. In anul 2005 DONG a preluat firmele producatoare de electricitate Elsam si Energi E2 precum si companiile de utilitate publica (distributie de energie electrica) NESA, Kobenhavns Energi si Frederiksberg Forsyning. Fuziunea a fost aprobata de Comisia Europeana in anul 2006. Compania DONG Energy pune accentul in principal pe forarea de adancime in Marea Nordului (adica inalta tehnologie).

      http://en.wikipedia.org/wiki/DONG_Energy

      „The Global Competitiveness Report – World Economic Forum, 2013–2014”:

      Pozitiile pe care le ocupa Norvegia si Danemarca (adica „socialistii” fraieri) in raport cu SUA (tara cea mai apropiata de doctrina neoliberala):

      – Produsul intern brut pe cap de locuitor (in Dolari):

      3. Norvegia – 99.462
      7. Danemarca – 56.202
      8. Suedia – 55.158
      11. SUA – 49.922
      69. Romania – 7.935

      Concluzie: indoctrinarea neoliberala dauneaza grav gandirii rationale!

      • Domnule, dumneavoastra chiar nu intelegeti ce va deosebeste de norvegieni. Doua lucruri. Faptul ca aceia au petrol ar fi primul. Faptul ca aceia au alta mentalitate ar fi al doilea.

        Daca Norvegia ar fi populata cu oameni cu mentalitatea dumneavoastra, ar fi praf si pulbere. In pofida petrolului.

        Economia Norvegiei crede atat de mult in economiile de stat incat si-a investit toti banii din petrol in economii private. Fondul lor de pensii detine cam 1% din totalitatea actiunilor (companii private, deh) listate din Europa.

        Din pacate, romanii, cum sunteti chiar dvstra exemplu, se pricep doar la trei lucruri: sa fie nombrilisti, sa fie infumurati si sa se imbete cu apa rece.

    • Petrom avea pierderi la stat, e pe profit la privat. De ce? Pentru ca statul nu e un bun administrator, numeste lepre politice incompetente in conducere si apoi o mulg cat pot. Pe deasupra mai tine si mai multi angajati decat este nevoie, ceea ce mareste pierderile. Dupa privatizarea Petrom nu s-au facut mari investitii, dar s-a facut o mare curatenie pe care statul nu ar fi facut-o niciodata. Deci, toata povestea dvs. e degeaba, cea mai argumentata discutie e inutila daca e gresita.

      • @Adrian

        Lectie de economie neoliberala :

        Un taran are o vaca care paste pe propria pasune si care ii asigura laptele pentru familie, precum si un venit suplimentar. Vaca se imbolnaveste de o boala curabila (diagnosticata). Ce va face taranul? Raspuns (de bun gospodar): va trata vaca.

        GRESIT!!!

        Sa vedem care este „raspunsul corect” dat de „profesorii” de economie neoliberala: taranul trebuie sa vanda vaca deoarece „medicul veterinar” care trebuie sa aplice tratamentul este „betiv”. Clauze contractuale: vaca va paste tot pe pasunea taranului, cumparatorul platind doar a zecea parte din valoarea ierbii consumate, reducere de pret obtinuta ca urmare a salvarii vacii de la moarte sigura.

        Acesta a fost „rationamentul” in cazul Petrom. In loc sa tratam boala „vacii” (coruptia) care ne dadea „lapte” schimband medicul (legislatia), mai bine am vandut „vaca” si acum cumparam „laptele” de la cel caruia i-am vandut-o, la pretul (si „conditiile”) stabilit de el. Si unde mai pui ca „vaca” mananca „iarba” tot de la noi din ograda (petrol, gaz si apa pentru hidrocentrale – romanesti).

        P.S. Totusi, astazi situatia este mult mai buna decat in 2004, cand a fost „vanduta vaca bolnava” numita Petrom. Intre timp a aparut „pe piata” un „medicament” foarte eficient: DNA. Tocmai de aceea, ar trebui sa nu ne grabim „sa vindem vaca” numita Hidroelectrica.

        • cum se face ca modelul de economie caruia ii predicati dumneavoastra atatea calitati si-a dovedit rasunator falimentul si absurditatea de la rusia sovietica la cuba si la china, neuitand coreea de nord, iar prapaditul ala de capitalism care e pe gura prapastiei de cel putin vreo 2 secole reuseste sa faca din SUA cea mai mare economie a lumii, din Europa de Vest o regiune care trage, totusi, mareata Romanie dupa ea si cate altele?

          ne spuneti si noua? pana si China a inceput sa mearga mai bine de cand a virat catre capitalism, kudos lui Deng Xiaoping. principiul „o tara, doua sisteme”, va spune ceva?

        • dar cine va opreste, domnule, sa cumparati actiuni la Petrom sau la OMV, ca sunt listate pe bursa?

          asta daca vreti sa le vedeti transformate inc ompanii romanesti? (ceea ce, in treacat fie spus, inseamna faliment sigur, dar sa ne pastram speranta)

          stiti ce spune economia neoliberala pe care o criticati acolo, cu atata spor? nu spune nimic despre vaca, domnule.

          spune despre prostia proprietarului. anume ca „a fool and his money are soon parted”. atata tot.

          proprietarul Petrom nu era destept, diomnule. a avvut Petrom pe mana atatia ani si nu a fost ins tare sa scoata un leu profit. si dumneavoastra veniti acum sa imi spuneti ca „daca si cu parca”.

          pai daca ar fi fost in stare de ceva mai mult decat sa vanda, s-ar fi vazut in atatia amar de ani in care a administrat intreprinderea.

          dupa logica duumneavoastra, corigentul repetent ar trebui declarat sef de promotie.

          chiar apa rece aveti in damigeana aia?

        • cine sa trateze boala coruptiei, domnule? aceeasi populatie care gandeste ca dumneavoastra? pai asta e cauza coruptiei, nu leacul ei.

        • Nu e nimic neoliberal si in nici un caz o lectie de economie, ci de politica. Coruptia nu dispare prin lege, ar fi prea simplu, coruptia e parte din sistemul politic actual care nu se va schimba pentru ca toate partidele actuale profita de el. Si nu e doar coruptia, e si motivatia: care e motivatia conducerii unei companii de stat sa aibe profit si care e motivatia sa sifoneze o gramada de bani pentru cei care ii pun pe pozitii? Pai cand o companie de stat va plati managerii la fel ca una privata si cand intr-o companie de stat o sa poata da afara incompetentii ca la una privata mai discutam, pana atunci vad doar povesti de adormit copiii si daydreaming. Legislatie anti-coruptie exista de zeci de ani, nu de 2-3, visati in continuare la insanatosirea vacii de catre cineva caruia nu ii pasa de vaca ci doar de a profita de pe urma ei: daca vaca e bolnava medicul va incasa mai mult pentru tratamente si servicii decat daca o face sanatoasa.

    • obsesia d-voastra cu referendumul provine din faptul ca va credeti atat de buric incat, musai, trebuie sa fiti consultat, ca altfel nus e mai invarte lumea, domnule.

      eh, adevarul crud este ca lumii ii cam pasa in cot de mareata dvs. opinie.

      si stiti ceva? chiar are dreptate.

      sunteti chiar ilustrarea ingamfarii neobrazate care face atat de dispretuiti romanii in occident. exat precum caprele alea raioase cu coada pe sus.

  3. ”nu trebuie sa renunti la semanat din cauza vrabiilor”
    adica nu trebuie sa faci practic cadou si prelucrarea si mai ales resursele minerale ale tarii pe motiv ca le fura politicienii.
    bagi politicienii la puscarie si ai rezolavat problema pierderilor iar tara ramane cu proprietatile.
    alex, alex de te-as cunoaste mai baiatule…

  4. Privatizarea Hidroelectrica ar fi cea mai mare nebunie ! Numai cine nu stie ce inseamna reglaj de frecventa in sistemul energetic ar putea gandi asemenea ineptii !

    • Ar fi interesanta o analiza similara in alte tari. De ex in Canada, hidrocentralele sunt in proprietatea statului sau sunt privatizate? Cat il costa pe cetatean energia electrica? Fiind vorba de uriase investitii pt astfel de obiective ar trebui sa fie de interes national!
      Propun sa discutam despre acest subiect.

  5. @alex; @Adrian. @Prostu’ satului

    Nu exista decat doua explicatii posibile pentru cecitatea voastra logica: indoctrinare sau interese directe. Daca se poate in Norvegia si Danemarca, se poate si in Romania. Poate ca ar trebui sa aducem management norvegian sau danez si sa adoptam si legislatia lor in domeniu. Ar fi necesar un referendum pe tema privatizarii si administrarii resurselor strategice, precedat de o campanie masiva de informare a populatiei. Daca continuam sa ne furam singuri caciula (sau sa o facem cadou), ne meritam soarta.

    • @ Cetatean,

      imi pare rau ca discutia se rezuma la argumente false si apoi la atacuri la persoana. Nu sunt indoctrinat, sunt doar o persoana care a avut parte de ani destui sub comunism, o persoana care s-a „bucurat” personal de prezenta minerilor in Bucuresti in ’90, o persoana care poate ca intelege economia fara sa viseze la cai verzi pe pereti.

      Norvegia e un caz special si orice comparatie e neavenita. Mergeti in Norvegia, mai intai, si vorbim dupa aceea:
      – au o cantitate uriasa de petrol pe cap de locuitor, ceea ce face ca banii sa nu fie o problema chiar si cu coruptie.
      – sunt mai liberali decat Romania, desi nu par. Spre exemplu o persoana din 3 detine o arma de foc, amortizoarele de sunet sunt legale si se pot detine legal fara nici un fel de permis 10.000 de cartuse. Comparati cu Romania cu 0.7% si maxim 300 de cartuse, cam cat o sedinta de tragere la talere. E genul de tara in care politicienii sunt cinstiti, altfel ar iesi oamenii cu pusca in strada in jurul parlamentului.

      In Romania politicienii controleaza guvernul; MAI e condus de un personaj politic si politia ii raporteaza, deci politicienii corupti controleaza politia; de asemenea parlamentul isi protejeaza foarte bine coruptii (vedeti cazurile recente), asa ca visul de a curma coruptia e … doar un vis. Coruptia e la cel mai inalt nivel si e endemica, pe termen scurt solutia e privatizarea si plata unor redevente cat mai mari. Mai bine vinzi vaca si primesti niste lapte decat sa o omori – nu se pune problema insanatosirii in conditiile curente, se pune foarte realist problema mortii vacii.

      Si tot nu ati explicat care ar fi motivatia unei conduceri a Hidroelectrica numita politic ca societatea sa aibe profit mare. Nu ar avea de ce sa faca concedieri pentru ca somajul nu le place politicienilor, nu ar avea de ce sa faca profit cand pot baga bani in contracte prin care se intorc la politicieni, deci ce va face sa credeti ca exista sanse sa mearga bine la stat? Cine e indoctrinat aici?

      • @Adrian

        Ma acuzi de „atacuri la persoana”, dupa care iti sustii pozitia prin care pledezi pentru „vanzarea” Hidroelectrica (la care nu esti actionar unic) cu argumente personale de tipul: „nu sunt indoctrinat, sunt doar o persoana care a avut parte de ani destui sub comunism, o persoana care s-a «bucurat» personal de prezenta minerilor in Bucuresti in ’90” (Ce relevanta au aceste argumente pentru copiii si tinerii care vor suporta in viitor efectele negative ale masurilor fundamentate pe niste frustrari ale parintilor lor? In plus, ce legatura are comunismul cu Danemarca si Norvegia? – vezi argumentatia din comentariul meu de mai sus). Acesasta maniera subiectiva de a „decide” ce este bine pentru tot poporul este cel mai bun argument pentru a pune sub semnul intrebarii decizia autoritatilor de a „privatiza” Hidroelectrica (autoritatile putand fi banuite in plus si de luare de mita – avand in vedere antecedentele). Acesasta maniera subiectiva de a „decide” ce este bine pentru tot poporul este cel mai bun argument in favoarea unui referendum pe tema privatizarii si administrarii resurselor strategice, precedat de o campanie masiva de informare a populatiei.

        P.S. Spui ca „Norvegia e un caz special”. Nici un cuvant despre Danemarca? Daca Danemarca este un caz normal, atunci propun din nou sa aducem management danez si sa adoptam si legislatia lor in domeniu. Totusi, eu cred ca Romania este „un caz special” (vezi statistica DNA) si ca trebuie sa luam toate masurile pentru a deveni „un caz normal”. Vorba presedintelui Klaus Iohannis: Romania trebuie sa devina o altfel de tara: NORMALA.

    • ma iertati, dar nu pricep unele afirmatii, deci pentru a participa la un eventual referendum as avea nevoie de niste clarificari:
      1. daca se privatizeaza o companie, se privatizeaza si resurselele statului ?
      2. daca se mentine compania in proprietatea statului, statul poate impiedica exportul de resurse ce se va efectua prin intermediul piatei libere ?
      3. n-ati vazut niciodata copii invatand la lumanare pe vremea capitalului integral de stat ?
      4. ar fi in neregula ca statul sa dea o mana de ajutor la tratarea vacii chiar si atunci cand e in proprietatea taranului sau fermierului privat, printr-o legislatie adecvata, in interesul protejarii si stimularii industriei locale de prelucrare a laptelui ?

      • @pro_fan

        1. Dunarea este proprietatea tuturor romanilor. Desi nu se poate privatiza fluviul Dunarea (nu este legal), se privatizeaza profitul obtinut prin exploatarea energiei hidraulice furnizata de Dunare. Astfel, prin privatizarea Hidroelectrica „se privatizeaza si resurselele statului”.
        2. Intrebarea ta contine o eroare: in cazul Hidroelectrica nu se exporta resurse (adica apa Dunarii in miscare), se exporta energia electrica produsa prin exploatarea resurselor naturale ale Romaniei. In plus, intrebarea ta este paralela cu subiectul: nu permiterea sau impiedicarea exportului este problema, ci privatizarea profitului obtinut din acel eventual export – profit obtinut prin exploatarea resurselor naturale ale Romaniei (in cazul Petrom, romanii au pierdut deja 3,3 miliarde Euro in 10 ani – vezi primul meu comentariu).
        3. Acest argument este de fapt un exercitiu de populism. Nu exista copii danezi care „invata la lumanare”, cu toate ca danezii nu si-au facut cadou resursele strategice.
        4. Ar fi in neregula, de exemplu, ca un parinte iresponsabil sa isi dea copilul (definitiv) la un orfelinat de stat („statul sa dea o mana de ajutor”) in loc sa il trateze, atunci cand acesta se inbolnaveste.

        • domnule, sunteti indoctrinat si nu va dati seama, sau chiar va face placere sa purati ochelari de cal?

          barajele nu le ia nimeni in spate sa plece cu ele si companiile respective se pot nationaliza inapoi in caz de hoha.

          plus ca in companiile respective lucreaza romani, se aplica legile romanesti.

          de unde atata invidie si rautate in dvs? cine si-ar dori sa lucreze cu oameni ca dvs?

          va sta mintea numai la profituri grase, uitati ca este nevoie de investitii pentru a le obtine, de MUUUUNCA.

          pe ce lume traiti?

          vedeti numai pere malaiete?

          ce scuze va mai gasiti pentru lene, pizma si rautate?

          si va mai mirati de ce fug si oamenii harnici si investitorii pe capete din Romania. pai fug de oameni ca dvs.

          sunt din ce in ce mai convins ca va e mai bine in orbita Moscovei. aia macar stiu sa dea cu parul. si se pare ca nu respectati decat parul. ca la bunul simt sunteti imun. din orgoliu si din fascinatie pentru para malaiata.

          • @alex

            Cel indoctrinat esti tu, ai ramas fara argumente asa ca ai trecut la ironii ieftine de genul „barajele nu le ia nimeni in spate”. Deci, problema este privatizarea profitului obtinut prin exploatarea resurselor naturale ale Romaniei (in cazul Petrom, romanii au pierdut deja 3,3 miliarde Euro in 10 ani – vezi primul meu comentariu), si nu riscul provocarii unei hernii in urma „caratului barajelor in spate” (la asa „argument”, asa raspuns ;) ).

            La „companiile respective lucreaza romani si se aplica legile romanesti” si daca nu se privatizeaza profitul obtinut prin exploatarea resurselor naturale ale Romaniei.

            Spui ca: „va sta mintea numai la profituri grase, uitati ca este nevoie de investitii pentru a le obtine”. Ce spui, 3,3 miliarde Euro investitii IN PLUS la Petrom in 10 ani nu era un lucru bun? (profitul Petrom, privatizat de autoritatile romane) Si ramaneam si cu compania la final!

            Se pare ca tu consideri argumentele, datele statistice si exemplele cu Danemarca si Norvegia ca fiind „invidie si rautate”, „pere malaiete”, „lene, pizma si rautate”, lipsa de bun simt („la bunul simt sunteti imun”), „orgoliu”, „fascinatie pentru para malaiata”. In schimb, toate „argumentele” tale (enumerare in ultima propozitie) reprezinta exemple de gandire rationala, altruism si bunavointa. ;)

            Am impresia ca tu ai niste informatii confidentiale in privinta intentiilor Norvegiei si a Danemarcei, care abia asteapta sa faca parte din CSI („e mai bine in orbita Moscovei”). Altfel nu se explica „indoctrinarea” politicienilor din aceste tari, care nu inteleg „binefacerile” politicilor neoliberale.

    • @cetatean: ce gandire plata ai. pai dumneata crezi ca norvegienii sau danezii si-ar dori sa lucreze si sa traiasca langa unii cu gandirea dumitale?

      daca i-ar atrage cei cu mintea ca a dumitale, ar fi veni deja. atata ca ei, daca pleaca, pleaca spre SUA sau altele asemenea.

      ce iti place sa te imbeti cu apa rece si sa te uiti dupa paie. numa’ barne nu vezi…

      cum se face ca romanii se bat sa ajunga in Norvegia, in loc ca norvegienii sa se bata sa ajunga in Romania?

      pai si romanii care pleaca, si norvegienii care nu vin, impartasesc un lucru: scarba de gandirea pe care o manifestati.

      pun pariu, de altfel, ca nu locuiti in Norvegia.

    • @cetatean: ah! si, poate da, norvegienii au sa vina sa va vada. exact asa cum se duc si la gradina zoologica.

      sa se minuneze, cu o oarecare condescendenta, de giumbuslucurile si de lipsa de inteligenta a maimutelor.

    • @alex

      Am citit cu interes ultimele doua „analize” ale tale. Sunt foarte instructive, din perspectiva psihologica. In rest … recunosc ca „ma imbat cu apa rece” asteptand sa iti sustii „disertatia” cu niste argumente rationale, altele decat:
      – „ce gandire plata ai”
      – „daca i-ar atrage cei cu mintea ca a dumitale”
      – „iti place sa te uiti dupa paie”
      – „norvegienii care nu vin, impartasesc un lucru: scarba de gandirea pe care o manifestati” (aici, trebuie sa recunosc, exista studii ample care iti sustin afirmatia :D )
      – „norvegienii au sa vina sa va vada, exact asa cum se duc si la gradina zoologica sa se minuneze, cu o oarecare condescendenta, de giumbuslucurile si de lipsa de inteligenta a maimutelor” (tot mai bine la „gradina zoologica” decat la psihiatrie ;) )

  6. @Cetatean. Daca puteti face o pauza in dialogul inviorator pe care-l purtati cu @alex si @Adrian, poate totusi reusiti sa-mi cititi comentariul.
    Recunosc ca e (prea) lung, e un defect de care nu ma pot dezbara, dar totusi e de dorit sa-l cititi – in intregime daca se poate si preferabil inainte de a-l analiza si de a-mi pune-n frunte o eticheta sau alta. O sa descoperiti cu surprindere ca, de fapt, ar trebui sa va lipiti pe propria frunte cam aceleasi etichete pe care mi le lipiti mie, intrucat sustinem cam aceleasi pozitii.

    • @Prostu’ satului

      Am citit cu atentie comentariul dvs. Imi cer scuze ca „v-am bagat in aceeasi oala” cu @alex; @Adrian.

      • Nu-i niciun bai, nu m-am simtit insultat. Am vrut doar sa va sugerez – dvs. si celorlalti interlocutori – ca am avea toti de castigat daca ne-am concentra mai mult pe subiect, care e cu adevarat foarte important, si mai putin pe presupusele prejudecati ideologice ale unuia sau altuia. care, iata, pot fi inselatoare.

        • @Prostu’ satului

          E greu sa te te „concentrezi mai mult pe subiect, care e cu adevarat foarte important, si mai putin pe presupusele prejudecati ideologice ale unuia sau altuia” atunci cand ti se raspunde cu „argumente” de genul:

          (Alex)
          – „ce gandire plata ai”
          – „iti place sa te uiti dupa paie”
          – „norvegienii care nu vin, impartasesc un lucru: scarba de gandirea pe care o manifestati”

          Daca aruncati o privire pe primul meu comentariu, nu veti gasi nici o „prejudecata ideologica”, asta daca nu considerati datele statistice si interpretarea lor rationala ca fiind „prejudecati ideologice” (precum si exemplele altor tari, catalogate in mod peiorativ ca fiind „socialiste” – vezi Norvegia si Danemarca).

          P.S. Nu se poate ignora nici un comentariu-raspuns, deoarece in prima instanta unele dintre ele par rezonabile (cu toate ca nu sunt argumentate, fiind considerate niste „locuri comune”), avand astfel potential de manipulare. De exemplu, in primul raspuns pe care l-am primit de la „Adrian”, acesta afirma: „Petrom avea pierderi la stat, e pe profit la privat. De ce? Pentru ca statul nu e un bun administrator, numeste lepre politice incompetente in conducere si apoi o mulg cat pot”. De aici, „Adrian” trage concluzia ca doar privatizarea rezolva problema coruptiei (un nou „loc comun”). Doar din acest prim comentariu nu ai putea sa banuiesti ca argumentele lui „Adrian” nu sunt doar rezultatul unor analize obiective ci si a unor defulari, lucru care se observa clar doar in ultimul sau comentariu: „sunt doar o persoana care a avut parte de ani destui sub comunism, o persoana care s-a «bucurat» personal de prezenta minerilor in Bucuresti in ’90”.

          • Aparent aveti dreptate, ati fost provocat… dar aveti dreptate doar aparent.
            Ati ales sa raspundeti provocarii, ceilalti au ripostat pe un ton inca si mai ridicat si tot asa, ciorovaiala a continuat, complet pe langa subiect, pret de trei sferturi din cele 35 de comentarii la acest articol. Poate ca daca v-ati fi calcat pe inima si n-ati fi replicat asta tot n-ar fi fost de ajuns ca sa (re)aduca discutia la subiect, dar macar am fi fost toti scutiti de niste schimburi de mesaje pana la urma inutile si aducatoare doar de stres si emotii negative.
            Daca o sa-mi spuneti ca nu-s eu cel care sa dau lectii altora in aceasta privinta, aveti dreptate, dar e totusi clar ca atitudinea potrivita in astfel de situatii este retinerea si ignorarea mesajelor provocatoare/insultatoare. E greu, dar ar trebui macar sa incercam sa ne exersam intelepciunea.

            • @Prostu’ satului

              De multe ori, granita dintre comentariile care sunt rezultatul unor analize critice (obiective) si cele prin care se incearca manipularea cititorilor, sau cele care au la baza niste prejudecati, sau cele care au la baza o „gandire” dogmatica (politica, economica, religioasa, etc.), devine vizibila doar dupa mai multe reprize de comentarii (vezi cazul lui „Adrian”, de mai sus). Din acest motiv, eu raspund tuturor comentariilor care mi se adreseaza, pana in momentul in care primesc niste contraargumente valide (care le invalideaza pe ale mele), sau pana in momentul in care intentia de manipulare sau gandirea dogmatica devin evidente (exeptand cazurile in care aceasta intentie este evidenta de la bun inceput). Nu este o dovada de intelepciune abtinerea de la contracararea incercarilor de manipulare (care uneori sunt foarte subtile). Aceasta atitudine este una similara cu cea a intelectualilor care nu se implica in dezbaterile publice, considerandu-le niste simple „ciorovaieli”, iar rezultatele se vad, dupa 25 de ani de la Revolutie, in bulversarea scarii valorilor majoritatii romanilor.

            • Resursa hidro este resursa strategica a oricarei tari!Este o resursa regenerabila,este imposibil de a fi boicotata sau supusa embargoului !Chiar si in SUA foarte putine hidrocentrale sunt private, majoritatea celor 90.000 MW sunt in mainile Corpului de Inginerie al Armatei Americane,in mainile Bureau of Reclamation(un fel de Agentie de Mediu) ,TWA ,etc
              Romania este de o prostie coplesitoare ca isi privatizeaza aceasta resursa care chair din dreptul Roman al Imparatului Iustinian a fost declarata resursa de interes public,precum aerul, padurile, etc
              Daca afost coruptie la Hidroelectrica asa a fsot sin in Parlament dar nu vindem Parlamentul Rusiei de ex, cauta sa deosebim graul de neghina!
              Oameni slab pregatiti ca acest Adrian pot sustine orice argumente au toti pentru toate,dar modelul american,francez,norvegian, elvetian, german chiar de proprietate asupra resursei apa sunt tot atatea exemple de ratiune pentru o natiune(rimeaz!:))) Hidroelectrica acazut astazi pe mana unei gasti cu filiera securista ,dirijata de Templeton via Fondul Hotilor Proprietatea care pregateste privatizare ultimei resurse la indemana statului!Daca am fi avut un razboi direct cu Austria si aceasta castiga ,tot nu putea lua petrolul Romanie asa cum s-a intimplat in folosul statului austriac!doar o istorie abjecta de tradari,tradatori si coloratii intrati in politica via servicii secrete , care ar vinde si pe ma-sa ,copii sau rudele de gradul 1 sa manance si gura lor ,va conduce la dezastrul inevitabil al vanzarii Hidroelectrica starinilor!

  7. SOS!
    HIDROELECTRICA este ” restructurata” de niste incompetenti dpdv tehincic. Se urmareste de fapt altceva . Schimbarea proprietarului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Nicolae Aurariu
Nicolae Aurariu
Inginer, sef de centrala hidroelectrica, lucreza in Hidroelectrica din 1992, de la terminarea facultatii. Este presedintele SIndicatului Hidrosind.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro