miercuri, aprilie 14, 2021

Hong-Kong. Fierberea Chinei. Despre Guvernul Ponta şi limitele prieteniei cu un regim care încalcă libertăţile şi drepturile omului

Nu tot ce zboară se mănâncă, se spune simplu în popor, şi nu orice investitor care pare să vină repede cu sacul plin de bani este un partener politic credibil, pe termen lung, am adăuga noi, în vremurile tulburi de astăzi.

Lucrurile trebuie cumpănite mai atent în politica externă, căci afacerile şi prieteniile între state au mai multe feţe. În plus, au întotdeauna şi costuri indirecte, care apar, firesc spun eu, exact în momentele sensibile în care „partenerul” îţi va cere să fii de partea lui (susţinându-l măcar prin tăcere, dacă nu explicit), atunci când logica familiei tale cultural-politice ţi-ar cere, dimpotrivă, să-l condamni.

Ce spune, de exemplu, premierul Ponta despre protestele pro-democraţie de la Hong-Kong? Cum se armonizează cu poziţia Statelor Unite, favorabilă alegerii necenzurate a liderilor locali? Al cui partener strategic suntem noi, în viziunea guvernului de la Bucureşti? Ştiu, unii nostalgici vor întreba cu naivitate de ce n-am putea fi partenerii speciali ai tuturor, buricul lumii, cam cum se vedea la începutul anilor 70 Nicolae Ceauşescu? (Nota bene, Ceauşescu n-a fost de fapt partenerul nimănui, de aceea România a rămas singură iar românii trăiau mai prost şi decât cei de la vest, şi decât cei de la est). De ce n-am putea noi, adică, promova „pacea, prietenia şi colaborarea între popoare”, obţinând statut special şi de la americani, şi de la europeni, şi de la chinezi? Cum de nu s-a gândit nicio altă naţiune la aşa o politică genială? Nu cumva guvernul Ponta şi-a săpat singur capcana marii prietenii politice cu China, punând România într-o dilemă de poziţionare, pe un subiect a cărui temperatură va creşte până la incandescenţă în perioada imediat următoare?

Analizele de tip cost-beneficiu ale unui parteneriat strategic trebuie să includă, pe lângă forţa financiară brută a celui pe care-l inviţi în casă sau rapiditatea cu care primeşti ofertele investiţionale, mai multe criterii, pornind de la un set de valori specifice lumii din care faci parte, de la compatibilităţi sistemice şi de la asumarea de responsabilităţi comune în cadrul unor „cluburi” care se presupune că îţi definesc identitatea. Şi pentru care ai luptat, timp de două generaţii, să fii primit, şi unde eşti încă ultimul intrat, şi oricum cam lipsit de credibilitate…

China este, fără îndoială, o putere economică gigantică a lumii în care trăim. Nu mai este demult doar o putere emergentă, aşa cum se spunea acum un deceniu-două, nici dacă privim strict dimensiunea politică sau militară a puterii Beijing-ului. Chinezii sunt, ce-i drept, prietenoşi şi deschişi în relaţia cu România şi au aşteptări (cam) mari de la o ţară membră a spaţiului euro-atlantic. Nu e vorba aici numai de investiţii. Un înalt oficial militar chinez declara recent că ar fi de dorit o colaborare militară mai apropiată între cele două ţări (?!) Nu ştiu cum ar putea România colabora militar cu China. În mările Chinei şi în Pacific mustesc tensiunile şi conflictele cu ţări aliate ale Statelor Unite sau care se apropie de zona de interese strategice a Washington-ului în Asia: Japonia, Coreea de Sud, Filipine etc. Ce să facă, militar vorbind, România împreună cu China? Să transfere ceva tehnologie NATO, să facă schimb de informaţii, antrenamente şi exerciţii comune?

Nu spun, prin acest semnal, că investiţiile chineze în România nu ar fi bune. Spun însă că totul are şi un alt fel de preţ. Una e să accepţi principiul „one China”, pretenţia aproape sacră a regimului de la Beijing, şi alta e să te eschivezi de la susţinerea principiului fundamental al alegerilor libere. Trăim încă într-o lume a opţiunilor ideologice, a sistemelor rivale şi a marilor grupuri de interese. Cine vede victoria absolută a pragmatismului în politica internaţională se înşeală amarnic, e doar o aparenţă de almanah, promovată insistent şi facil de cei mai puţin citiţi dintre susţinătorii globalizării. Lumea este încă structurată în sisteme concurente, care luptă pentru putere şi supremaţie, şi va rămâne aşa multă vreme de acum înainte. În ultima instanţă, o comercializare totală a relaţiilor internaţionale nici nu ar fi benefică lumii, fiindcă ar scoate din ecuaţie valorile şi ar eluda principiile sub care sunt guvernate popoarele. Confuzia ar deveni ulterior totală.

Sigur că şi Statele Unite, şi Germania fac afaceri bune, imense, cu China. E o banalitate să contra-argumentezi cu acest adevăr simplu. Dar, prin forţa pe care o au, îşi permit să traseze limite ale colaborării şi să nu ezite în a critica deschis regimul comunist de la Beijing, atunci când se constată încălcări evidente ale libertăţilor şi drepturilor omului. Preşedintele Obama o face deseori, Franţa şi Marea Britanie o fac, cancelarul Markel a făcut-o la Beijing, în timpul unei vizite oficiale, chiar dacă a fost intens criticată acasă că a mai înmuiat tonul în faţa liderilor Chinei, faţă de declaraţiile de la plecare. Dar totuşi a făcut-o, în plin ritual fastuos de primire la Beijing, salvând principiile politice ale democraţiilor liberale occidentale. Victor Ponta o poate face?

Am atras atenţia, începând de anul trecut, în mai multe articole, că în China regimul actual se apropie de o limită a creşterii şi că asta va însemna începutul sfârşitului ordinii actuale a „Republicii Populare”. Economia de piaţă va atrage, mai devreme sau mai târziu, dorinţa libertăţilor şi pluralismului politic, iar mixul experimental actual, „magica formulă” capitalism economic – comunism politic, benefică până la un punct, nu le va mai ajunge chinezilor. E ca o ciocolată pe care o dai copilului, dezvelind-o pe jumătate şi lăsându-l mereu să o muşte doar până la miezul cu cremă caramel. Când copilul va creşte (e adevărat, timpul are alte dimensiuni în China) o va smulge din mâna tutorelui şi o va mânca toată, fie şi numai din curiozitate, devorându-l şi pe cel care i se opune. „Mărul interzis” e cea mai bună ispită.

Pe 31 iulie 2013, în analiza Spre o inevitabilă criză de sistem a Chinei?[1] (pe care o susţin şi astăzi, cuvânt cu cuvânt) scriam: „…Dar dacă acest ciclu economic al creşterii s-ar apropia de sfârşit? Dacă sistemul de management actual al Chinei, care a combinat cu succes creşterea planificată de stat, liberalizarea pieţei interne şi absorbţia investiţiilor externe cu recunoaşterea politică a partidului unic şi regimul de comandă centralizată şi-ar atinge la un moment dat limitele? Ştim, din nenumărate cazuri anterioare ale istoriei, că orice tip de organizare socială, economică şi politică, orice sistem are o creştere, un apogeu şi apoi un declin, urmat de o transformare (restructurare) de tip criză, care dă naştere unui nou sistem. Că se va întâmpla anul viitor, peste cinci sau peste zece ani are mai puţină importanţă. Oricum, timpul are alte dimensiuni în cazul Chinei. Dar momentul schimbării paradigmei sistemice va veni, inevitabil.”

Nu ştiu dacă acest moment a venit acum şi dacă schimbarea începe de la Hong Kong. Poate că nu. Poate este încă prea devreme, poate schimbarea nu s-a copt iar masa critică nu s-a format. Dar semnalele apar, unul după altul. Marele cazan al Chinei începe să fiarbă. Norocul politic al Beijing-ului, pentru debuşeul salvator spre Europa, vor să fie, n-o să vă vină să credeţi, vizionarii Ponta şi Zgonea, care îi vor ajuta pe chinezi să treacă şi peste această grea încercare, ţinându-se de mână cu ei, ca nişte adevăraţi prieteni.

______________

[1] https://www.contributors.ro/editorial/spre-o-inevitabila-criza-de-sistem-a-chinei/

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Foarte bun articolul; pentru cei care vor sa inteleaga.
    Cu un amendament la „Nu tot ce zboară se mănâncă”: in bucataria chinezeasca se spune ca poate fi comestibil tot ce zboara si inoata, cu exceptia avioanului si a vaporului.

  2. Cine intelege domnule Naumescu ce spuneti? Romanii il regreta pe Ceausescu. Ma intreb cati inteleg fereastra de oportunitate ce ni s-a deschisprin intrarea in NATO si UE. Daca nu profitam de ea, cine stie ce vom retrai? Despre Ponta, dupa pozele de la Olimpiada din Rusia, si actuala prietenia cu China, …. raman stpefiat

  3. Cine se aseamana, se aduna!
    „limitele prieteniei cu un regim care încalcă libertăţile şi drepturile omului ” ar fi avut sens daca guvernul Ponta avea relatii bune cu o tara ce putea sa ne ofere resurse naturale sau tehnologii avansate, DAR are un regim nedemocratic.
    In realitatem este exact de dos: viitorul presedinte Ponta este foarte prieten cu chinezii nu pentru ca sii face iluza ca vor investi aici, nu pentru ca ar putea sa ne construiasca tren MAGLEV cu 800 la ora, ci TOCMAI pentru ca este un regim totalitar, represiv, cum vrea sa instaureze si la noi!

  4. Dvs tot insistati pe principii (si aveti dreptate in ce spuneti), dar eu va repet: PSD se orienteaza spre China pentru ca de acolo pot veni mai usor bani de furat. UE nu le mai place, ca urmareste pe ce da banii.
    E halucinant sa vezi cum nu folosim nici 10% din banii pe care UE ni-i i-ar da gratis, dar cautam investitori in cealalta parte a lumii. Kafka pare un logician stralucit prin comparatie.

  5. Poate ca e de mai mica anvergura, dar mai exista un politician roman, Buldogul i se mai spune, care facind o vizita in China si-a exprimat admiratia fata de realizarile partidului comunist chinez. Iar buldogul se revendica de la dreapta. Si il sustine la presedintie pe un fost aliat al plagiatorului..
    Incurcate sint caile politice romanesti.

  6. Motto:
    „England has no eternal friends, England has no perpetual enemies, England has only eternal and perpetual interests” (Lord Palmerston)

    Da, domnule, si americanii, si rusii, si nemtii, toti, toti, fara exceptie, au interese pe care si le urmaresc cu tenacitate, iar Romania cea romantica, mai cu mot decit toti, trebuie sa vegheze la moralitatea planetara, la drepturile chinezului, sunitului, papuasului si ale speciilor de rozatoare pe cale de disparitie din Africa de Sud, sa nu cumva sa faca planeta febra de la prea multe fabrici, vaci flatulente si uzine si in general sa isi conduca relatiile cu restul lumii dupa cele mai inalte standarde etice predicate (si cam atit) de aliatii nostri de pe axa celor o mie de ani (sau citi or mai fi ramas din ei), alaturi de care ne place la nebunie sa tropaim vitejeste si pentru ale caror laude formale am fi in stare sa ne sapam singuri groapa daca am simti ca asta asteapta ei de la noi.

    Adica sa fie altfel decit toti. Fraiera Pamintului. Ai nostri ca brazii, cu @%$!! pe piept.

    Nu trebuie sa il placi pe Ponta, ai tot dreptul sa il dispretuiesti, poti sa il si urasti daca dispui de organul necesar. Orice sentiment negativ fata de clovnul asta e pe deplin justificat. Dar sa il urasti pe Ponta mai mult decit iti iubesti tara?! Sa fie ura fata de Ponta mai importanta decit interesele tarii?!

    P.S.
    Nu ştiți dacă acest moment a venit acum şi dacă schimbarea începe de la Hong Kong?

    Tocmai am citit o analiza a unui fost Assistant Secretary of the US Treasury and former associate editor of the Wall Street Journal care incepe asa:

    „Whatever is occurring in Hong Kong, it bears no relation to what is being reported about it in the Western print and TV media. These reports spin the protests as a conflict between the demand for democracy and a tyrannical Chinese government.”

    Si continua tot asa…

    Sa nu fie vreun nou Maidan… Sau o „toamna chinezeasca” balkanizatoare… Si sa nu cumva sa fie asta picatura aia din proverb, ca prea se joaca unii (the amateur lady strategists in the White House) cu focul around the world.

  7. Afacerile sunt afaceri, interesele economice sunt mari in epoca prin care trecem si, din pacate, se fac multe compromisuri.
    Totusi, vizita domnului Ponta in China imi aminteste de vizita tovarasului Ceausescu in Coreea de Nord.
    Doamne fereste!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
Valentin Naumescu este profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi preşedintele think tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Din 2015, expert independent al Comisiei Europene în domeniul relaţii internaţionale. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) şi consul general al României la Toronto (2008-2012). Printre cele 17 cărţi publicate: The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Politica marilor puteri în Europa Centrală şi de Est: 30 de ani de la sfârşitul războiului rece (Humanitas, 2019), România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018 (Polirom, 2018), Criza Uniunii Europene şi ordinea globală în Era Trump (Trei, 2017), Democracy and Security in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (Cambridge Scholars Publishing, 2014).

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Ucraina. Alinieri ideologice toxice la narațiuni (post-)sovietice

Un “amănunt” picant și toxic a tulburat grav liniștea comemorării împlinirii a 80 de ani de la masacrul din poiana Varniței, de...

U.S. and E.U. shoulder to shoulder

"Parte din strategia lui Donald Trump ținea de rezolvarea problemelor prin escaladare. Acum rezolvăm problemele coborând temperatura, prin de-escaladare, căutând un...

Invitarea Ucrainei în NATO – marea lovitură strategică a SUA în Estul Europei şi scenariul care dă fiori regimului Putin

Agitaţie mare în estul Ucrainei, de ambele părţi ale frontierei cu Rusia. Informaţii contradictorii, acuzaţii reciproce de escaladare a conflictului, masarea trupelor...

Despre protestele antivaccin, anxietatea tehnologică și tehnofobia. De ce ne este teamă de cipare (I)

Privim îngroziți la cei din jur care îmbrățișează teorii conspirative, le susțin impetuos pe rețelele de socializare, ți le aruncă în față...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.