duminică, mai 22, 2022

Hopa-Mitică și taxa radio-tv

Șefii televiziunii române și ai radioului public au fost primiți luni, 31 octombrie, în audiență la președintele Klaus Iohannis pentru a discuta despre promulgarea (sau nu) a legii care anulează 102 taxe, incluzând-o pe cea destinată mediilor publice. Este o gesticulație de criză, venită după ani de neglijență și abuz, când soarta SRTV și a SRR a fost jucată mereu la zaruri cu politicienii, cu grupuri diverse de interese și cu un public indiferent. Inițiatorul fantasmagoriei, Liviu Dragnea, a promis că guvernul va aloca de la buget sume suficiente pentru a compensa absența taxei. Într-o primă fază, Irina Radu, președinte-director general la TVR, a ținut să cânte în strună PSD, ca partid care s-a dat peste cap să o pună în fruntea bucatelor:”Sunt multe ţări care merg pe acest sistem de finanţare: Belgia, Finlanda, Bulgaria, Olanda, Estonia, Ungaria şi altele. Cred că pentru TVR nu numai sursa este importantă, ci posibilitatea de prognoză şi constanța finanţării. Altfel blocajul va continua”, declara pentru paginademedia.ro.  Discuțiile iscate pe subiect, reacțiile președintelui, ale premierului și semnalul de alarmă dat de societatea civilă au schimbat abordarea, mai ales când au intervenit calculele și întrebarea: contează pentru o instituție ca TVR, aflată pe buza insolvenței, dacă intră sau nu 75 de milioane de Euro colectați din taxă, dincolo de voința guvernului sau a partidelor parlamentare? Adică trei sferturi din venitul și așa insuficient pentru acoperirea cheltuielilor. Zilele trecute aceeași Irina Radu, care se autodefinește ca ”foarte practică și organizată”, voia să știe ”cum intră banii de la 1 ianuarie, din ce buget, bugetul ce Guvern îl face, când se întâmplă?!”. Pus în poziție defensivă de afirmația șefului PSD că ar fi amenințat un șef de grup parlamentar, Ovidiu Miculescu, PDG-ul radioului public, a scăzut tonul rezumându-se la declarația că ” această măsură aduce grave prejudicii independenţei şi echidistanţei serviciului public de radiodifuziune şi împiedică Radio România să-şi îndeplinească misiunea publică asumată cu 88 de ani în urmă”.

De parcă nu ar avea juriști, atât Parlamentul cât și SRTV și SRR au ignorat argumentele Legii 41/1994 care dau peste cap tentativa de asasinat. Legea, așa cum este acum, nu permite o finanțare guvernamentală decât pe anumite capitole, așa că simpla declarație că vin banii de la Guvern nu face nici cât o ceapă degerată. Cu lațul de gât, cele două instituții așteaptă să vină Dragnea să împingă scaunul.

Ceva mai indignați s-au arătat unii liberali (deși PNL, sfântă ipocrizie, a votat legea!), Gigel Știrbu, președintele Comisiei de cultură de la Camera Deputaților, arătând că „în situaţia în care această lege va fi promulgată, sunt convins că, începând cu 1 ianuarie 2017, cele două instituţii intră în colaps”. Foștii șefi ai TVR și SRR au transmis o scrisoare deschisă pentru a avertiza că eliminarea taxei este ”un atentat la însăși democrația românească”, iar ActiveWatch și alte organizații media au cerut să nu fie promulgat articolul referitor la taxa radio-tv fiindcă ”această măsură alterează profund misiunea mediilor publice și creează o relație de dependență excesivă față de vectorul politic. Considerăm că finanțarea direct de la bugetul de stat va fi ultimul episod în politizarea completă a mediilor publice, și așa puternic controlate prin modul de numire și – mai ales – de demitere a consiliilor de administrație”. Media Sind a atras atenția că desființarea taxei radio-tv este un atac brutal la adresa democrației în România, care va conduce la transformarea Radioului și Televiziunii publice în simple instrumente de propagandă politică” și a transmis punctul de vedere negativ al Federației Internaționale a Jurnaliștilor-FIJ. Dealtfel și European Broadcasting Union-EBU, la care mediile publice sunt afiliate, a argumentat pentru uzul parlamentarilor de ce e rău să se anuleze taxa. Alte voci au subliniat fractura creată între public și mediile publice sau necesitatea unei reorganizări bine gândite în locul unei finanțări integral lăsate la mâna puterii politice.

Privită de la distanță, agitației din societate în jurul subiectului îi lipsește o singură componentă: reacția oamenilor din TVR și din radio. Au fost două timide încercări de protest, stinse imediat. Puținii angajați care riscă să se exprime pe Facebook comentează amar, dar realist. Ei știu că oricum bugetele celor două instituții vor asigura prioritar luxul celor privilegiați, călătoriile de lux ale șefilor (vezi cazul Miculescu et Co. descris de Tolontan), salariile incredibile pentru protejați (ex. directoarea Radio Iași are 12 000 lei salariu lunar), cunosc angajările pe pile din TVR, conivențele politice, parandărătul emisiunilor de diverstisment și multe altele. Restructurările, inevitabile, îi vor atinge pe cei fără propte. Și atunci, de ce să protesteze?

Articol apărut în revista ”22”

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro