joi, martie 28, 2024

“I pay taxes, you work for me!” (Updated: Precizari MAE)

Ai sentimentul că ai trecut de hotarul civilizației, și așa și este . . . Cu cât îi cunoști mai bine pe români, cu atât își dai mai bine seama de fondul nealterat al caracterului poporului lor. Blândețea lor nevinovată, docilitatea pe care o manifestă față de toți cei sus-puși, cu toate că din partea acestora nu le-a venit adesea nimic bun și nu o dată doar împilări, precum și nesfârșita sărăcie a acestor oameni au ceva mișcător . . . Pamântul e admirabil, caracterul poporului inițial bun unde trebuie căutată pricina acestei mizerii pretutindeni vizibile, a acestei degenerări sociale și politice? Poate în trecutul istoric al acestor țări?

Richard Kunisch, călător în Valahia la mijlocul secolului XIX (1)

Brînză topită și acte fiscale

Într-o bună zi de august, în care arșița din București era mai degrabă a lunii lui Cuptor decât a lunii lui Gustar, am avut neplăcerea de a fi nevoit să rezolv o banală chestiune administrativă la Direcția Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5. Deși știam că mulți bucureșteni erau plecați în vacanță, și orașul astfel mai gol, nu îmi făceam iluzii cu privire la efortul mental pe care urma să îl depun, și nici nu mă așteptam să-mi închei „misiunea” relativ prompt. Intrând în sediul respectiv, neadecvat semnalat de pe stradă, privirea mi-a fost întâmpinată de câteva ghișee cu ramă de lemn vechi, cu geamuri murdare pe care, cu bandă adezivă deja trecută de timp și pe jumătate dezlipită, erau lipite tot felul de anunțuri. Ajuns la „Informații”, o întreb pe doamna din spatele pupitrului: „Bună ziua, unde pot să…?” A ridicat ochii, mi-a cerut, scurt, câteva detalii și, vădit deranjată, a răspuns sec: „Ghișeul 8!”. La ghișeul 8 așteptau doar patru oameni. M-am așezat la rând și, curios să observ comportamentul oamenilor în diferite situații, am încercat să „pipăi” atomsfera, uitându-mă atent, fără grabă, în jur.

Primul lucru care m-a frapat a fost aerul servil al celui din capul cozii în timp ce discuta cu angajata de la ghișeu: „Săru mâna doamnă, dacă puteți să” Limbajul corporal al acelui domn era umil, avea pe față un zâmbet împăciuitor, mici plecăciuni ciudate. Stătea încovoiat cât mai mult peste micul spațiu dintre geam și ramă prin care trebuia să te înțelegi cu funcționara. Oare de ce, m-am întrebat, se întâmplă toate astea, dacă funcționara lucrează pentru acel domn și, indirect, este angajată de el, salariul și pâinea fiindu-i plătite din taxele lui? Mi-am amintit imediat cuvintele unui prieten american cu care am avut ocazia să lucrez ani de zile. Spunea, cu privire la funcționarii publici: „I pay taxes, you work for me!”. Și chiar știa să-și ceară drepturile, fără agresivitate, fără brutalitate, dar cu severitatea omului conștient de ce anume a dat și de ce anume așteaptă în schimb.

Între timp, în dreapta mai erau două ghișee și trei funcționare, neservind pe nimeni. Vorbeau, râdeau, ba chiar una dintre ele părea extrem de bine dispusă, cu un zâmbet permanent pe buze. Timp de trei sferturi de oră cât le-am observat pe cele trei doamne, nu cred că au „muncit” mai mult de zece minute. Într-un final mi-a venit rândul. Funcționara de la ghișeul 8 mi-a dat niște instrucțiuni de completare a formularelor imposibil de descifrat, mai ales că vorbea cu capul în jos și repede, iar eu nu aveam decât un spațiu de 20 de centimetri prin care să o aud. Am întrebat din nou, și din nou, până când am ajuns la un soi de „înțelegere” cu funcționara și m-am retras să completez hârtiile. Revenit la ghișeu, am avut surpriza zilei: acum funcționara tartina câteva felii de pâine cu brânză topită care curgea pedelături, peste documentele din fața ei, și îmi spune cu un ton care cerea înțelegerea: „O să vă fac imediat formularele, dar stați o clipă să împart mâncarea cu colegele.” Era ora 16:00. Nu era pauză de masă.

Terminându-se acest episod trist, care mi-a consumat aproape o oră și jumătate, am reflectat la situație. Să fie sărăcia României cauza acestui stil de batjocură (pesemne inconștientă) a funcționarilor publici față de contribuabili? Să fie rezultatul istoriei chinuite a țării noastre, cum specula Kunisch în fragmentul pe care l-am ales ca motto pentru acest text? Sau poate țara este doar „prost tocmită,” după cum spunea Eminescu la vremea lui? În loc să mă lamentez pe teme care vă sunt prea bine cunoscute, o să vă povestesc mai degrabă cum arată o țară în care cetățeanul este respectat de către aparatul administrativ, o țară în care primești corect față de ce dai și ce ți se ia prin puterea autorității.

Unul dintre cele mai confortabile orașe din lume

La aproximativ 9.000 de kilometri de București, către est, se află un mega-oraș de-a dreptul impresionant. Este vorba de metropola Tokyo, al cărei nume în limba japoneză înseamnă simplu „Capitala de (la) est”. Orașul, cu siguranță, își merită titlul de metropolă, întrucât pe o suprafață de opt ori mai mare decât cea a „Micului Paris,” el găzduiește un furnicar de oameni, mai precis 13,4 milioane de locuitori, conform datelor din luna august a acestui an (statisticile se publică in timp util în Japonia, apropo), sau aproximativ 11% din populația țării. Gradul de dezvoltare urbană și civilizație a metropolei Tokyo este greu de depășit până și în țările cele mai dezvoltate din lume. Revista de afaceri Monocle cu sediul în Londra, care publică o anchetă anuală despre 25 de orașe cu cel mai înalt grad de „calitate a vieții” din lume, clasează capitala niponă pe locul doi în anul 2014, imediat după Copenhaga, și urmată de Melbourne, Stockholm, Helsinki, Vienna și Zürich. Principalele criterii de selectare ale orașelor pentru anchetă sunt transportul public, criminalitatea, calitatea arhitecturală, eficiența și rapiditatea de implementare a politicilor urbane de dezvoltare, și sistemul medical.

Uitați mașina, există transport public

În Tokyo, rețeaua de transport public, care numără nu mai puțin de 500 de stații de tren (2), este atât de eficientă și curată încât a avea un autoturism în acel oraș este mai degrabă o bătaie de cap decât un avantaj (deși vă asigur că nu există gropi). De aceea nu este de mirare că în acest megalopolis găsim cea mai folosită stație de tren și metrou din lume – Shinjuku (pronunția în română este „Șingiucu”). Cu peste 200 de intrări și 36 de peroane, prin ea se perindă, zi de zi, în medie 3,7 milioane de pasageri, aproape de două ori populația Bucureștiului! Fiecare linie de tren este semnalată cu o culoare specifică în mai multe locuri din stație, și numele liniilor este indicat în limba japoneză, engleză, coreeană și chineză. Este practic imposibil să te pierzi dacă ai un minim simț al orientării, deși stația în sine este de-a dreptul gigantică. Tot în Tokyo se află și renumita stație Shibuya, prin care trec zilnic aproximativ 3 milioane de oameni, și care are în jurul ei un sistem original de zebre diagonale menit să înlesnească fluxul atât de mare de trecători (a se vedea fotografia de mai jos).

Trecere pietonală lângă stația Shibuya

Sursă: autor.

Când 1 face cât 14

Deși aflat în co-proprietate între guvernul japonez și guvernul metropolitan Tokyo, metroul din capitala niponă este la fel de eficient și curat precum sistemul de trenuri. Lungimea totală a magistralelor este de 195 de kilometri și zilnic peste 6 milioane de locuitori folosesc metroul. Numărul de angajați ai companiei Tokyo Metro este de aproape 9.200 de oameni. Pe o cifră de afaceri de aproape 2,9 miliarde de euro în anul fiscal 2013, metroul din capitala niponă a făcut un profit de 13%. În București, lungimea rețelei de metro gestionate de compania Metrorex se întinde pe aproape 70 de kilometri, cu un trafic mediu zilnic de 600 de mii de oameni, conform datelor din anul 2012. Interesant însă este faptul că Metrorex are 4.120 de angajați cu salarii medii de 5.800 RON pe lună (de aproape 3 ori mai mare decât media pe economia românească) și pierderi cumulative în ultimii patru ani de aproape 40 de milioane de euro (23% din cifra de afaceri, dacă excludem subvențiile de la stat care sunt de două ori mai mari decât producția vândută). Cum se poate ca japonezii să transporte zilnic milioane de oameni cu un număr doar dublu de angajați față de metroul București și să facă și un profit, fiind instituție publică? Raspunsul este: eficiență și seriozitate. La noi metroul este pur și simplu o schemă de șomaj ascuns, nu un serviciu rentabilizat destinat publicului, pentru că dacă luăm în calcul subvențiile de la stat (=taxele noastre) și pierderile anuale, costul metroului pentru cetățean este enorm. Pentru cei interesați, am rezumat în tabelul de mai jos o situație comparativă a celor două sisteme de metrou. Concluzia – incredibilă – este că ceea ce face Tokyo Metro cu 1 angajat, Metrorex face cu 13.5! (99.2 de angajați Metrorex per lungimea rețelei înmulțit cu traficul zilnic, față de 7.3 angajați ai companiei Tokyo Metro). Suntem o țară săracă, și de aceea ne permitem să aruncăm cu banii și să facem treaba mereu cu un sfert de măsură.

Sursă: Tokyo Metro, Metrorex, calcule autor.

Mulți români în cutia cu porci

Deși atâtea milioane de oameni conviețuiesc într-un spațiu relativ restrâns, rata criminalității este mică. În anul 2012, de exemplu, s-au înregistrat aproximativ 172 de mii de incidente penale (și dintre aceastea 73% reprezintă furturi, mai ales de biciclete), adică aproape 1.300 de incidente penale la 100 de mii de locuitori (de dragul comparației, Tokyo avea 941 de incidente de furt la 100 de mii de locuitori față de 2.026 de incidente în București). De remarcat de asemenea că în anul 2013 existau puțin peste 63 de mii de străini arestați preventiv și/sau deținuți de poliția metropolitană Tokyo pentru diverse infracțiuni, dintre care peste 60% erau chinezi și coreeni, cum de altminteri, gândind geografic, e de așteptat. Dar nici românii nu s-au lăsat mai prejos. Datele atât de minuțios înregistrate de poliția japoneză ne arată faptul că dintre infractorii din Europa, relativ puțini la număr (doar 2.4% din total), românii au fost pe primul loc în 2013, cu 158 de bărbați și 168 de femei aflați în conflict cu legea și deținuți în unitățile poliției pe timpul investigației, loc care se numește în jargonul cotidian „butabako,” adică ”cutia cu porci.” Cum în Japonia există aproximativ 2.200 de cetățeni români, rezultă că în anul trecut 15% din populația română din Japonia este compusă din infractori (pentru cei curioși, la capitolul infractori din Europa, urmează Rusia cu 296 de oameni, Anglia cu 267 de oameni, Franța cu 156 și Lituania cu 127). Poate că motto-ul „Mândri că suntem români!” a prins la noi în țară, dar printre românii onești din Japonia nu are aplicabilitate. Ce-i drept, de-a lungul anilor mei în Japonia am remarcat că românii erau cunoscuți pentru trei și numai trei lucruri: Dracula, Nadia Comăneci și dansatoarele-prostituate din districtul roșu al Tokyo-ului. Bulgaria, în schimb, era cunoscută pentru două și numai două lucruri: iaurt și trandafiri.

Curățenia e sfântă, căci omul sfințește locul

Lăsând de-o parte rata redusă de criminalitate din Tokyo (și contribuția românilor la ea), este un adevăr că societatea japoneză se bucură de o etichetă deosebită între cetățeni, pe de o parte, și se bucură de un contract social bine definit și respectat între cetățeni și sectorul public, pe de alta. Fără acest lucru, ar fi greu de imaginat cum pot conviețui, într-o ordine de invidiat, peste treisprezece milioane de locuitori.

Printre regulile de coabitare a cetățenilor din metropola Tokyo, menținerea curățeniei în spațiul public se află la loc de vârf. El nu este un „spațiu al nimănui,” ci unul însușit de toți. În Tokyo, nu numai că cetățenii, sau măcar majoritatea lor, nu fac mizerie, dar cei care sunt prinși aruncând gunoi pe jos sau, și mai grav, cei care nu împart gunoiul menajer pe cele patru categorii prestabilite (sticlă, metale, plastic și gunoi perisabil ce poate fi incinerat), sunt prompt mustrați de cei din jur. În cazul gunoiului incorect sortat, gunoierii pur și simplu nu îl ridică și astfel rămâi cu punga de gunoi încă o saptamână în casă (gunoiul se scoate afară numai în dimineața colectării). Și gândiți-vă că metropola Tokyo produce anual aproape trei milioane de tone de gunoi, sau cam jumătate din toată producția de grâu din România din anul 2013!

Există însă țări și mai stricte în privința menținerii curățeniei publice. În Singapore, de pildă, dacă ești prins scuipând pe stradă sau aruncând cel mai mic gunoi, fie că este gumă de mestecat, fie că este un muc de țigară sau un șervețel, ai parte de două episoade, unul mai ușor de înghițit și altul de-a dreptul umilitor. Primul este o amendă echivalentă cu până în 1000 de dolari americani, al doilea este pedeapsa ca, timp de câteva ore sau chiar zile, să faci curat în oraș, acolo unde ți se ordonează, purtând o vestă galbenă pe care scrie în litere mari Corrective Work Order (CWO), iar agențiile media locale sunt deseori invitate să filmeze experiența umilitoare a grupului de curățători civili. Am avut ocazia să observ un astfel de grup de „infractori” curățind cuminte strada cu poliția lângă ei. Nici nu ai cum să nu-i vezi dacă ești în zonă, căci vestele lor se fac clar remarcate. (Oare cum are merge o astfel de lege în România?). Acestă lege împotriva celor lipsiți de bun-simț a fost adoptată în anul 1992, și de atunci există evidențe statistice că rata „infracțiunilor” a scăzut semnificativ.

Corrective Work Order

Sursă: AsiaOne Singapore.

În Tokyo nu se merge atât de departe, întrucât conștiința curățeniei și a ordinii de care dau dovadă locuitorii este deosebit de puternică. Iată două exemple grăitoare, surprinse în poze. În Japonia nu există cerșetori, cel mai apropiat termen de ceea ce ne imaginăm noi când spunem „cerșetor” fiind „oameni fără casă”, homeless. Ministerul Sănătății și Muncii din Japonia estimează că la începutul acestui an existau 7.500 de astfel de oameni (majoritatea bărbați), ceea ce față de o populație totală de 127 de milioane de oameni este practic zero. Mai bine de jumătate din acești „cetățeni înstrăinați,” cum li se spune în limba japoneză, stau în parcuri sau pe marginea râurilor, nederanjând pe nimeni, neinterferând cu trecătorii, niciodată cerșind bani sau „doar mâncare” (cum mi se cere mie deseori pe străzile Bucureștiului), și câștigând un ban-doi din culesul și vânzarea cutiilor de carton sau de plastic, a sticlelor de suc sau dozelor de Cola goale aflate în coșurile de gunoi. Iată în poza de mai jos un astfel de homeless împovărat de ani, undeva în partea de est a Tokyo-ului, fotografiat la finele lui 2013. Observați ce curat își ține „proprietățile”, acelea puține câte sunt? Sticlele de ceai japonez sunt meticulos prinse în partea din spate a coșului lui ambulant, și, dacă vă uitați atent la coș, vedeți în partea de jos în față până și… un făraș roz!

Un homeless în Tokyo

Sursă: autor.

A doua și a treia poză sunt la fel de surprinzătoare pentru ochiul român. Aici avem de-a face cu trei muncitori de pe un șantier de lângă stația Tokyo care se pregătesc să-și termine tura. Ei se uită diligent la talpa pantofilor, ca nu cumva noroiul sau mizeria de pe tălpi să ajungă pe străzi. Oricum, șantierul în sine arată lună, după cum puteți vedea în fundal și, de obicei, el este de asemenea ascuns privirilor de către panouri glisante (acestea se văd în dreapta pozei). Din poză, cel puțin mie mi se pare că pantofii celor trei muncitori sunt curați. Dar nu și pentru standardele japoneze! Așa că urmează, bineînțeles, curățirea! Nu este cazul să caut ceva asemănător la noi în țară, așa că vă propun să ne uităm mai departe la instituțiile publice din Tokyo și cum își tratează ele „clienții,” adică locuitorii și contribuabilii.

Muncitori își verifică pantofii după terminarea lucrului pe șantier să nu facă mizerie pe stradă

. . . Urmează curățirea, deși pantofii abia că sunt murdari

Sursă: autor.

Sectorul public CHIAR muncește pentru public

Dacă cetățenii sunt atât de conștiincioși în a menține curățenia și ordinea, primăriile și instituțiile publice își fac și ele datoria după cum se cuvine și într-un mod extrem de transparent. Contractul social dintre indivizi și administrația publică este respectat de către ambele părți, astfel încăt cei care plătesc taxe pot vedea negru pe alb când și cum sunt folosiți banii strânși la buget.

Precum capitala noastră, metropola Tokyo este împărțită în sectoare, 23 în total. Spre deosebire de București, fiecare sector din metropola Tokyo are o emblemă (un copac și o floare), așadar un fel de a conferi cetățenilor o identitate colectivă aparte. Cele 23 de sectoare se mândresc cu aproape 650 de spitale, 3.300 de școli, și aproximativ 400 de biblioteci publice. Sistemul de asistență pentru publicul din metropolă este gândit întocmai pentru a fi în slujba publicului și, pe baza acestui principiu, există nu numai secții de poliție propriu-zise, ci și aproape 1.200 de mini-posturi polițienești care împânzesc orașul. Acestea sunt de obicei ocupate de doi sau trei ofițeri de poliție care își împart sarcinile între patrularea zonei în mod regulat 24 de ore din 24 și asistarea cetățenilor cu informații utile sau cu alte feluri de ajutor. Dacă nu este nimeni în incinta mini-postului când ai nevoie de ajutor, nu este nici o problemă: chiar la intrare există un telefon care te conectează direct la ofițerul de poliție care patrulează zona pe moment.

Cum arată o primărie din Tokyo? . . . Greu de crezut, dar perfect adevărat

Unul dintre cele 23 de sectoare ale metropolei Tokyo se numește Bunkyo, care se întinde pe o suprafață de 11.3 km2, cu o populație de aproape 200 de mii de locuitori. Copacul simbol al sectorului este Ginkgo Biloba, care împânzește străzile acelei zone și ale cărui frunze devin de un galben intens în toamnă, contrastând perfect cu cerul albastru, senin, tipic pentru acea perioadă a anului în Tokyo. Am avut onoarea și plăcerea de a locui vreme de șapte ani de zile în acel sector. Este un sector „cultural” prin definiție, și până și numele o spune. Bunkyo înseamnă în limba japoneză „capitala literelor.” Acolo au trăit și creat câțiva dintre giganții literaturii nipone din secolul XIX, precum Soseki Natsume și Mori Ogai. Și tot în Bunkyo se află cea mai renumită universitate din Japonia, Universitatea Tokyo, echivalentul Harvard-ului din SUA.

Primăria sectorului se află într-o cladire impozantă de 26 de etaje, mai degrabă interesantă decât frumoasă din punct de vedere arhitectural. Pe lângă denumirea japoneză (Bunkyo Kuyakusho, adică simplu ”primăria Bunkyo”), clădirea se mai numește și shibikku sentaa, „centrul civic”. Acest centru civic este construit și organizat prin excelență pentru cetățeni. La fiecare etaj există ghișee pentru semnalarea diferitelor probleme de viață ale locuitorilor. La etajele 1-4 există „holul civic” și zona pentru cetățenii „de argint” cum spun japonezii, adică cei „grizonați,” vârstnicii fiind sacri în societatea japoneză. La etajul 5 se află zona în care cei cu dizabilități fizice primesc asistența necesară pentru a profesa o meserie. Și tot așa… La etajele 6, 7 și 10 avem departamentul de taxe, la etajul 8 departamentul de igienă a mediului, la etajul 11 departamentul de pensii, la etajul 12 departamentul de educație a minorilor, la etajul 14 secția de comunicare cu publicul, la etajul 18 departamenul de planificare urbană, iar la etajul 26 se găsește „holul cerului,” un spațiu de unde se poate observa de la înălțime tot sectorul și zonele adiacente.

Primăria sectorului Bunkyo

Sursă: Wikipedia Japan.

La fiecare etaj unde se lucrează direct cu publicul, există un sistem de bilete de așteptare și sunt cel puțin șase-șapte ghișee deschise simultan, astfel că timpul pierdut pentru diversele sarcini administrative se măsoară în minute, nu în ore precum la noi în țară. Inutil de spus, nimeni din primărie nu mănâncă sushi în timp ce lucrează cu publicul. Dincolo de ghișee există și o zonă, perfect vizibilă, în care lucrează funcționarii publici care nu au contact direct cu cetățenii, ci se ocupă de formulare, baze de date, documente de tot felul. Există astfel o diviziune clară între cei care muncesc cu publicul și cei care se ocupă de sarcinile administrative ale primăriei. Evident, curățenia în primărie este de nota zece, fiind menținută de femei de serviciu îmbrăcate în uniforme standard, de o culoare verde deschis sau bej, ele fiind un fel de prezență anonimă pentru trecători.

Publicul este informat mereu, așa cum ar trebui

Dacă clădirea primăriei Bunkyo și modul ei de funcționare și asistență a publicului larg sunt exemplare, pagina de internet a primăriei este de-a dreptul de admirat. Acolo poți găsi orice informație utilă în calitate de cetățean, de la spitalele care se ocupă de femeile însărcinate, la creșterea copiilor, la educație, la căsătorii, până și la servicii de asistență pentru schimbarea locuinței. În plus, și chiar de admirat, există un sistem de consiliere pentru cele mai mărunte probleme, sistem ce necesită doar o simplă rezervare în avans (aceste probleme tipice, de interesul rezidentului, sunt divizate în 29 de categorii, fiecare cu ghișeul propriu). Dacă vrei să știi mai multe despre aspecte legale și proceduri în ceea ce privește cumpărarea de pământ sau case, moșteniri etc., nu ai decât să te programezi între orele 13:00 și 16:00 în zilele de luni, marți și vineri la etajul 14, unde se află în slujba publicului 12 angajați ai centrului civic. Ești străin și ai nevoie de îndrumare în limba ta? Nici o problemă, de luni până vineri între orele 8:30-17:00 poți discuta cu angajații speciali ai centrului civic în engleză, chineză, coreeană, spaniolă sau portugheză, la etajul 2. Ca și cum nu ar fi suficient, pentru cei care chiar au situații mai speciale, primăria pune la dispoziție 12 avocați, 6 specialiști în domeniul taxelor și 6 în domeniul imobiliarelor, specialiști angajați temporar din sectorul privat! Cum este de așteptat, acești specialiști nu vin mereu la primărie, ci doar în anumite zile care sunt anunțate în prealabil pe pagina Web a primăriei.

Pagina de internet a primăriei oferă și informații despre evenimentele culturale programate, despre muzee și parcuri din zonă, cât și statistici de tot felul (raportul statistic al sectorului pe anul 2012 are nu mai puțin de 293 de pagini!). Iată de exemplu, aflăm că în sediul primăriei, în holul civic principal s-au ținut 309 de evenimente în anul 2012, dintre care 132 concerte și spectacole de muzică vocală la care au participat aproximativ 130 de mii de cetățeni (există și un hol civic mai mic unde au avut loc 504 evenimente, din care 44 concerte de pian). Evident există și spectacole de balet, dans, film, teatru. În plus primăria gestionează o sală de sport a sectorului, deschisă 359 de zile pe an și care este folosită de aproape 155 de mii de oameni. După cum puteți vedea, primăria există și funcționeză PENTRU cetățeni.

. . . Dar primarul?

Primarul sectorului Bunkyo se numește Narisawa Hironobu, un politician independent. Pe pagina Web a primăriei, el nu are decât o simplă declarație pentru utilizatori, fără nici o nuanță politică sau de auto-promovare. Iată simplul text care apare lângă poza sa: „Vă mulțumesc că ați accesat homepage-ul sectorului Bunkyo. Având numeroase facultăți și spitale, pe lângă o rețea de metrou performantă, sectorul Bunkyo este foarte adecvat pentru viața cetățenilor. De asemenea, cu zonele sale periferice care încă abundă de urmele culturii din perioada Edo (n.a. 1603 1868), și având atât o multitudine de instituții de recreere cât și străzi liniștite, acesta este un sector plăcut și confortabil pentru locuit. Îmi doresc ca, privind acestă pagină Web, mai mulți oameni să înțeleagă și să simtă Bunkyo mai aproape. Pentru ca serviciul acordat prin această pagină să fie cât mai complet, vă rog să ne trimiteți opinii și sugestii la rubrica Vocea Cetățeanului.

Cuvintele însă nu înseamnă prea multe, așa că primăria pune la dispoziția publicului programul pe zile al primarului, în detaliu, de la începtulul mandatului (aprilie 2008) până în prezent, cât și cheltuielile aferente diverselor activități întreprinse direct de primar! Aceste detalii sunt ușor de accesat la rubricile „Ce face primarul” și „Cheltuielile primarului.” Putem astfel afla că din aprilie 2008 și până în luna iulie 2014, primarul Narisawa a participat la un total de 4.074 de evenimente legate de sectorul Bunkyo, adică aproximativ 54 de evenimente pe lună. Aceasta înseamnă în medie 2-3 evenimente pe zi, dar se poate observa că există și zile cu un maxim de 13 evenimente sau activități ale primarului. Aceste activități sunt variate și nu au neapărat o valoare economică, cât reflectă datoria și voința de a consolida cetățenii într-o comunitate cu identitate și spirit civic limpede conturat. Câteva exemple de astfel de activități de pe agenda primarului sunt: întâlnire cu reprezentanții consumatorilor, campanie pentru explicarea taxelor, întâlnire pentru promovarea sportului, training cu pompierii sectorului, vizită la centrul de recreație al cetățenilor „de argint” etc. Cât despre cheltuieli, și acestea făcute public lună de lună, putem vedea de exemplu că în luna iunie a acestui an s-au folosit echivalentul a 2.000 de dolari americani, acestea fiind defalcate în detaliu pe zile și scopuri (majoritatea categoriilor de cheltuieli directe ale primarului sunt taxe de participare la diverse evenimente sau bani de condoleanțe pentru funerariile unor persoane de excepție din sector).

Cetățeanul poate ști tot ce ar trebui știut

Primăria pune la dispoziția contribuabililor din zonă un set impresionant de date contabile cu privire la desfășurarea bugetului de sector. Documentele contabile, publicate la fiecare jumătate de an,  sunt gândite pe două niveluri, unul simplificat și cu felurite ilustrații pentru cei neversați în „cifre”, și unul pentru cei interesați de zeci și zeci de detalii numerice. Dar ideea este că nici un detaliu important nu este dat uitării. Într-un astfel de document putem vedea de pildă numărul de angajați ai primăriei (aproape 1.700 în anul 2013), salariul lor mediu (aproximativ 3.000 de dolari americani, un nivel aproape de media pe economia niponă), și vârsta medie (42.8 ani). Evident toate sursele de venit sunt arătate în paralel cu cheltuielile primăriei.

Pentru a ajuta cetățenii să înțeleagă lesne cum sunt folosiți banii lor din taxe, primăria explică trei mari tipuri de cheltuieli – cheltuieli cu salariile primăriei, cheltuieli pe obiecte fizice și, în sfârșit, cheltuieli pentru bunăstarea populației. Prima categorie reprezintă aproape 18% din tot bugetul. A doua, care se referă la întreținerea școlilor, bibliotecilor și altor clădiri publice, plus construirea unora noi și a infrastructurii, reprezintă 20% din buget. A treia și cea mai mare categorie, care explică 61% din buget, sunt costurile asociate cu creșterea copiilor, ajutoare sociale, pensii etc. În plus, primăria arată an de an, pe categorie de proiect, cât anume plănuiește să cheltuiască din buget. Pe scurt, nivelul de transparență oferit cetățeanului este fără reproș. Însă aș lăuda mai degrabă nu informația în sine pusă la dispoziția cetățeanului, ceva ce este normal să știi când plătești taxe și vrei sa ai încredere că banii tăi nu dispar într-o gaură neagră, ci promptitudinea cu care aceste informații sunt diseminate cât și modul în care sunt prezentate, și anume cât mai ușor de „digerat” pentru orice contribuabil și rezident interesat.

„Cu bune și cu rele” . . . în Sectorul 5, București

Aceleași drepturi și tratament din partea instituțiilor publice ar trebui să existe și la noi în țară. Până la urmă suntem o țară membră UE și a trecut deja un sfert de secol de la dispariția blocului sovietic. În plus, informația necesară cetățenilor poate fi diseminată pe internet, noi trăind în epoca digitală. Dar iată că nu este așa. După „excursia virtuală” la primăria Bunkyo, am accesat pagina de internet a Primăriei Sectorului 5, al cărui rezident și contribuabil sunt. Informația este evident minimă, și scrisă fără diacritice sau punctuație corectă. Sub poza primarului, vedem următorul text: „In cei 12 ani de cand m-ati ales la conducerea sectorului 5 am reusit sa repornesc motoarele acestui mini-oras. Cheia a stat in lansarea permanenta de noi si noi proiecte, fie ca e vorba de educatie sau infrastructura. Mai sunt multe de facut, si sper sa va am in continuare alaturi.

În altă parte a paginii, vedem iarăși un text absolut gol: „Este o realitate ca Marian Vanghelie a castigat de trei ori alegerile in sectorul 5 in primul rand pentru ca a stiut sa asculte oamenii, iar dupa aceea a avut si puterea, dar mai ales vointa sa-i ajute. De aceea, asteptam de la tine sa ne ajuti sa luam cele mai bune decizii, participand activ la consultarile publice pe care le initiem ori de cate ori este nevoie sa se hotarasca ceva important pentru viata sectorului 5.

Aici parcă este vorba de un sfânt care ne întinde mâna, ne călăuzește și se jertfește pentru binele mulțimii. Evident că dacă a vrut să fie ales trebuie să aibă și puterea și voința să facă ceva, nu este nimic de lăudat aici. Cât despre consultarea publică, nu există decât o rubrică, „Consultare publica pe tema câinilor comunitari”, și aici avem o simplă adresă de mail unde să trimitem sugestii.

Finalmente, în altă secțiune a paginii Primăriei Sectorului 5, putem citi următoarele: „Mai presus de toate, cetatenii sunt cei care conduc Sectorul 5. Prin lucrurile marunte, de zi cu zi, cum ar fi pastrarea curateniei, prin cele mai puţin frecvente, cum ar fi votul pentru primar, o dată la patru ani, determina cât de bun si frumos devine sectorul in care traim. Suntem peste 280.000 de locuitori in sectorul 5, si impreună, prin lucrurile pe care alegem sa le facem sau sa nu le facem, determinam ca acest sector sa fie asa cum este, cu bune şi cu rele.

Evident din nou vorbe goale, iar ultimele cuvinte, „cu bune şi cu rele,” sunt chiar ilariante, balcanice, un fel de „să acceptăm și răul acela mic care există, căci nimic nu e perfect.”

Dosarul de 2.000 de pagini care există, dar pe care nu-l putem vedea

Se face că scriind aceste rânduri despre Japonia, am dat peste o știre publicată vineri 5 septembrie, conform căreia un ONG din București (CeRe) a dat în judecată Primăria Sectorului 5 și pe primarul Marian Vanghelie pentru refuzul de a face public bugetul local, o datorie legală de altfel (3). ONG-ul a făcut peste 100 de solicitări, dar nu s-a întâmplat nimic, așa că s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice. Acesta a răspuns că este „în imposibilitatea de a pune la dispoziție bugetul PS5 întrucât îl are doar în formă tipărită și are peste 2000 de pagini, dar că PS5 are obligația de a transmite aceste informații pentru că ele sunt publice”.

Să recapitulăm: în era digitală, în secolul XXI, Ministerul de Finanțe are un document de buget de peste 2.000 de pagini de la Primăria Sectorului 5 doar în forma tipărită. Un document de peste 2.000 de pagini!! Cum se face că prefectura sectorului Bunkyo, care are o densitate a populației de 17.100 de locuitori pe km2 și un buget anual de aproape 600 de milioane de euro își poate rezuma bugetul pentru public în 32 de pagini, iar Primăria Sectorului 5, București, cu o densitate de nici 9.500 de locuitori pe km2, are nevoie de mai bine de 2.000 de pagini pentru buget, buget care însă nu este publicat pe pagina de internet, și nici măcar pus la dispoziție în fața solicitărilor publice. Aș dori, ca simplu cetățean, să văd pe ce se duc banii din taxele mele, să văd, precum în Japonia, ce face primarul lună de lună, dacă nu zi de zi, și cum îmi cheltuie banii. Aș dori să pot vedea pe pagina Web a primăriei, niște simple detalii despre numărul de angajați ai primăriei, salariile lor, cât reprezină ele din buget, cum se decid proiectele, cum se aleg firmele care execută proiectele etc. Oare cât de imbecili îi crede pe cetățeni aparatul nostru administrativ și cât de mult îi disprețuiește, ca să se poarte așa?

Teoria jocului și informația asimetrică

M-am gândit adesea cum se poate explica crevasa aceasta dintre sectorul public din România și așteptările populației. Sunt pesemne multe elemente la mijloc – istoria chinuită a României, invadată din toate părțile de-a lungul secolelor (față de Japonia care a avut 2.000 de ani să-și rafineze societatea fără nici măcar o invazie străină a teritoriului), schimbarea prea frecventă a situației politice, 45 de ani de beznă totală sub comunism și decimarea sistematică a elitei etc. Totuși, a trecut un sfert de secol de când țara este liberă, suficient cât să apară o generație nouă, și, cu toate acestea, de multe ori sectorul public își face treaba lamentabil. Un răspuns la această întrebare îmi vine din „teoria jocurilor” (game theory), o teorie dezvoltată în anii 1940 de către John von Neumann, un matematician genial care a contribuit la construirea bombei atomice. Conform acestei teorii, interacțiunea dintre doi agenți raționali care iau decizii este întotdeauna o formă de joc, cu câștigatori și perdanți, fiecare încercând să-și optimizeze poziția. Există astfel un joc între aparatul administrativ și cetățean. Primul trebuie (și știe că trebuie) să răspundă în fața celuilalt, fiind ales de comunitate, dar în același timp are mai multă informație cu privire la ce face (doar el știe de fapt ce face) decât are cetățeanul (acesta este conceptul de „informație asimetrică”) și astfel își poate urma interesele proprii. Cetățeanul are interesul perfect justificat să fie servit pe măsura eforturilor (=taxelor) lui. Dar în acest joc, cetățeanul pierde, pentru că nu este la fel de organizat precum aparatul administrativ (mulți cetățeni față de puțini funcționari publici, mai ales cei din vârf) și, spre deosebire de cazul Japoniei, nu are informație completă asupra modului de folosință a banilor. În plus, aparatul administrativ știe, rațional, că cetățenii sunt ocupați cu viața de zi cu zi, și nu au timp să ceară socoteală. În Japonia, după cum am văzut mai sus, administrația publică lucrează pentru public și sub scrutinul lui. La noi, administrația publică este orice numai eficientă nu, și este doar la suprafață și declarativ în sprijinul cetățenilor. De fapt, prin simplul fapt că nu există transparență, că blochează informația, ea lucrează mai degrabă împotriva cetățenilor. Lipsa de transparență înseamnă interese ascunse, iar existența intereselor ascunse reprezintă o recunoaștere tacită a instalării în spațiul fraudei și al prevaricației.

_________________________________________

UPDATE

Nota editor: In urma articolului am primit precizari de la MAE privind cetatenii romani retinuti de Politia nipona.

Descarca comunicatul.

______________________________________

Note

1) București și Stambul Schițe din Ungaria, România și Turcia, Humanitas, București 2014.

2) Ideea de „tren” mergând în capitală poate sună ciudat pentru români, însă în Tokyo trenul este un mijloc de transport comun. Trenul în Japonia nu înseamnă locomotive masive care trag după ele multe vagoane, ci un fel de „metrou de suprafață”, cu spațiul din jurul șinelor separat de restul traficului. Distanța dintre stațiile de tren este de asemenea mică.

3) Catiușa Ivanov, “Un ONG din București l-a dat în judecată pe primarul Marian Vanghelie pentru că refuză să publice pe site bugetul Primăriei sector 5”, HotNews.ro

Distribuie acest articol

131 COMENTARII

  1. bun articol, Stefane. as mai adauga o comparatie. au si ei un miliardar care a facut puscarie, gasiti pe youtube discursul lui inainte de incarcerare. comparati-l cu doinele si cantecele de jale pe care ni le baga ai nostri cand sunt prinsi cu mata in sac, cu conspiratiile planetare oculte care se pun impotriva lor, de la adrian severin la voiculescu la consulul ionescu din singapore, caruia i-a „inscenat” guvernul singaporez un dublu accident mortal pentru a scapa de el. si, bineinteles, Ponta, caruia Basescu i-a „inscenat” plagiatul”. milardarul japonez chiar avea motive sa spuna ca a fost „lucrat” pentru ca a deranjat sistemul, si ca a fost bagat la puscarie pentru lucruri care sunt iertate altora. motivele lui earau mult mai intemeiate decat ale gainarilor nostri, dar ala a fost barbat si s-a comportat cum trebuie intr-un moment dificil. a acceptat situatia, a avut un mesaj pozitiv pentru sustinatori, a gasit resurse sa mai faca si o gluma, doua. nu s-a apucat sa-si planga public singur de mila. si a scris si carti in puscarie, bunicele, au ajuns best sellers. nush cum se descurca adrian nastase cu vanzarile.

    • Domnule Stefan,
      Toate bune,ar fi fost si mai bine daca va opreati putin si la unele ,,umnbre” ale societatii japoneze(rata sinuciderilor,tmosfera nu chiar optima din intreprinderi,etc…)Dar peste toate,am o intrebare:Daca una peste alta,toate-s mai ,,bune”,mai in regula decat la noi,ca unul care a facut scoala acolo,universitatea,parintele dvs.,d-l Liiceanu, v-a prezentat intr-un articol mai demult ca un bun cunoscator al limbii japoneze,ati fost un timp si functionar de banca,si asta, timp da ani buni,nu?,dece n-ati ramas acolo,dece v-ati intors,n-as spune ,,acasa”,ci intr-o Romanie in deriva,si nu aveti cum sa faceti ceva in bine pe aici,dece,domnule Stefan Liiceanu?

      • @Busuioc

        Este imposibil sa citesti un articol bun si sa nu dai de un comentator care da replica autorului: „De ce domnu’ X-escu v-ati intors/nu plecati daca la noi in Romania nu va integrati?”

        Cu alte cuvinte de ce nu ne lasati pe „noi” romanii sa murim pe limba noastra asa cum ne place noua. Ce ma intreb eu este oare toti acesti comentaci lucreaza pentru acest sistem fetid, au deci un interes in degradarea Romaniei? Oare toti acesti comentaci nu-si dau seama ca romani nu sunt doar ei, ca exista si alt tip de romani? Romanul care-si doreste sa aiba o viata frumoasa si corecta printre ai lui, care sa nu fie nevoit sa plece peste mari si tari ca sa obtina ceea ce orice roman ar trebui sa-si doreasca pentru el, tara lui si cei apropiati? De cand ma stiu am auzit o vorba in Romania: „Se poate si mai rau.” Cred ca sumarizeaza perfect mentalitatea care s-a intiparit in constiinta romanilor in perioada comunista si doar cand o sa reusim sa o sa eradicam si sa blocam trasmiterea ei peste generatii lucrurile vor incepe sa se indrepte.

        Am avut surpriza sa vorbesc cu doi proaspeti absolventi de BAC (abea absolventi, se mandreau ca au trecut cu 6,7 desi prin propriile cuvinte au reclamat ca a fost un BAC pentru „prosti”) care se pregateau sa-si aleaga o cariera. Uimirea nu mi-a fost mare cand am aflat ca interesul lor se indreapta spre aparatele de stat: armata, politie sau administrarea nationala a penitenciarelor. Aparate dependete de bugetul de stat si atrag atentia asupra acestui aspect pentru ca ei nu erau impinsi de sentimentul de mandrie nationala, patriotism sau idealism. Nu voiau in niciun caz sa schimbe ceva in aceste structuri, sa aduca un plus de valoare, nu in niciun caz. Tot ce isi doreau ei este un loc caldut cu salariu bun venit de la stat pentru ca, nu-i asa, statul este o sursa nesecata de venit pentru acest popor lipsit de idealuri la fel ca dumneavoastra domnule Busuioc. Nu m-as mira sa aveti un copil pe care l-ati sfatuit acelsi lucru. Spre binele lui bineinteles pentru ca intr-o cumunitatea binele este individual, in niciun caz comun. Prostii muncesc si platesc taxe, baietii „destepti” lucreaza la stat pe post de lipitori si baietii „smecheri” fura nestingheriti in spatele politicilor de „cataracterizare” a ochiului opiniei publice.

        TRAIASCA SOCIETATEA ROMANEASCA MULTIPARAZITAR DEZVOLTATA.

        Asa ca vreau sa va dau si eu aceasta replica si sa va intreb pe final:
        De ce domnule Busuioc nu plecati dumeavoastra? De ce nu pleaca acei romani pentru care nu conteaza starea muribunda a democratiei romanesti intr-o tara care are ce va doriti dumneavostra: un sistem defect, coruptie, o democratie de fatada… ? De ce nu ne lasati pe noi sa ne facem tara asa cum vrem?

        Lasati tineri capabili sa se intoarca in tara si sa puna sub semnul intrebarii tot ce nu merge bine, sa incerce sa indrepte ce trebuie indreptat altfel o sa ajungeti sa nu aiba cine sa va mai plateasca pensiile pe care muti nu le meritati. O sa va petreceti batranetile in starda la proteste sau si mai rau doar in starda. Acesti tineri sunt mai trecuti prin viata decat toate generatiile trecute care bocesc dupa locul de munca sigur al regimului comunist. Acesti tineri stiu ce inseamna munca, responsabilitatea si performanta. Poate generatiile care vor veni vor invata ceva de la ei:
        – sa gandeasca in loc sa accepte un status quo,
        – sa munceasca in loc sa caute un loc caldut intr-un aparat de stat unde tot ce inveti este cum sa mimezi munca si sa faci greva cand se taie salariile pentru ca 14 oameni nu fac cat ar trebui sa faca 1,
        – sa-si ceara drepturile in loc sa-si vand votul pe o pomana.
        Si multe alte calitati si valori pe care le dobandesti cand esti expus altor societati si mentalitati. Nicio societate nu este perfecta dar multe sunt mai avansate, de ce sa nu vedem ca „se poate si mai bine” si unde, cum si de ce.

        Intrebarea nu este de ce nu pleaca romanii inapoi unde au studiat sau unde au capatat experienta. Intrebarile sunt: De ce romanul de rand nu considera ca e bine ca s-au intors? De ce n-am vrea sa integram si sa readucem valorile (corectitudinea, transparenta, responsabilitatea, etc.) si valorea in societatea romaneasca?

        Si daca se simte cineva ofensat pentru ca am pus toate astea in carca romanului de rand poate sa stea linistit pentru ca si eu sunt un roman de rand. Poate ca si eu ar trebui sa-mi fac vocea mai des auzita. Parerea mea este ca „se poate si mai rau” ar trebui inlocuit cu „se poate si mai bine” pentru ca este cat se poate de clar ca gandim pe dos. Si daca nu suntem in stare sa vrem mai mult macar sa aplicam dictonul auzit rar la noi „daca n-ai ceva inteligent de spus abtinete.”

  2. Problemele acestea se pot rezolva simplu prin eliminarea a 70 % din functionari prin testari riguroase si oferirea unor salarii decente celor 30 % ramasi.

    • de catre cine? :)
      Eu imi aduc aminte de suspendarile lui basescu, sunt emblematice pentru asemenea actiuni.
      Este imposibila reformarea statului daca statul nu vrea. Si vrem nu vrem, statul sunt ei, noi alegem „dintre ei”

    • o doamne !
      domnule autor; poate ar trebui o analiza mai tradusa a ceea ce inseamna romanica si poporul ei.de la acele multe afise unele vechi de ani,lipite in toate partile intr o oficina a statului si pina la umilul comportament al ruminului.
      binevenite informatiile despre Japonia,dar aci in romanica nerusinarea e si ea mare si multi se compara cu Japonia si ies bine.
      in Ghana,seful unui trib mai mare ishi facea propaganda electorala ptr presedentie( ca si la ei se construieste natiunea si dimocratia) tot la fel cu:votati ma sa lucrez ptr voi!.compartii intre rumini si africani mai merg;uneori ar iesi ruminii mai bine,dar nu la toate aspectele nici aci

    • Corect. Mai trebuie doar gasita si structura, persoana, entitatea care sa fie capabila sa puna in aplicare aceasta idee simpla.

  3. Nu prea avem vechime în ale civilizaţiei. Creştinismul ăla de 2000 de ani în practică e de fapt de vreo câteva sute iar când ne-am deşteptat oleacă datorită paşoptiştilor (să le fie ţărâna uşoară că au fost oameni intelighenţi şi buni) şi am ajuns în perioada interbelică (prin noi înşine) hop şi ruşii roşi peste noi de ne-au dat înapoi cu 500 de ani. Mai e ceva ce-am observat la poporaşul ăsta corcit şi nu prea am auzit multe voci glăsuind adevărul despre chestiune. Avem un caracter crud şi nemilos care nu vine, aşa cum am putea crede, dintr-o pulsiune neanderthaliană de moment ci dintr-un calcul egoist şi pizmaş. Suntem răi cu bună ştiinţă şi ce e mai înjositor este că ne place. Ne naştem nişte mamifere ceva mai înteligente dar pentru a fi numit om trebuie să fii educat. La noi încă nu a ajuns iluminismul bre!

    • domnule;ruminu ii umil de devine gretos ,dar atunci cind reuseste sa ajunga sus e dictator.poate si de aia a prins atit de bine comunismul acolo.
      smecheria e prima calitate a ruminului

      • Românul de rând are comportamentul tipic de slugă hoață, așa sunt crescuți în familie. Se fac preș în fața celui care pare să dețină vreun fel de putere și au pretenția ca și ceilalți să se facă preș în fața lor când li se pare că dețin vreun fel de putere.

        Să vezi un angajat cum îți scrie ”vă rog respectuos să-mi aprobați” pe o cerere de concediu, iar în timpul ăsta fură din încasări.

    • Discutia nu cred ca trebuie pusa in termeni de vechime a civilizatiei. Am citit unedeva ca e mai usor sa inveti golf cand n-ai jucat de loc decat daca ai invatat dupa ureche si ai jucat tu cum ai crezut de cuviinta. Daca pentru o miscare de lovire cu crosa conteaza asa de mult apucaturile proaste extrapoland la nivelul unui popor putem spune ca exista 2000 de ani de apucaturi proaste. Parcurgand cateva comentarii mi-am dat seama ca cei care au lucrat la stat sunt asa de gresit construiti ca mental incat un astfel de articol nu-i face sa se gandeasca ca ceea ce au „lucrat” ei este parte a unui sistem fundamental gresit ci repede se grabesc sa critice sau sa justifice. Daca verificati un pic literatura gasiti urme ale unei societati profund gresite incepand cu cronicarii. Comunismul a stricat el cea stricat iar ceea ce a urmat dupa a terminat tot. Ganditi-va ca 90% din functionarii la stat sunt angajati ca urmare a unei interventii care foloseste familia, sau gasca din sistemul respectiv sau politicul si necesita o „recompensa” in bani,cadouri sau favoruri politice pentru cel care a decis angajarea. Faptul ca aceasta „interventie” se face pentru un serviciu prost platit e alta problema. Asta inseamna ca acela care a dorit serviciul n-are orizont, ii este frica de viata si nu se poate confrunta cu lumea reala. In secolul nostru te poti angaja in Japonia daca vrei. Insa oriunde in lumea asta trebuie sa demonstrezi ceva. In sistemul stat romanesc trebuie sa fi obiedent cu seful si cam atat. Nu trebuie sa nu gresesti, sa fi amabil cu publicul, sau sa muncesti intens(plimbatul ala de hartii in ritm lent nu e munca intensa chiar daca unii de la stat transpira saracii). De la an la an orice institutie de stat sau cu legatura cu banii statului e condusa de incapabili care au legaturi cu statul. Prima grija a acestor incapabili e sa stoarca ceva din functia lor. Angajarile(si concursurile pe post :)) sunt o sursa de venit. Vorbim de eficienta. Nu-s bucurestean dar mi-aduc aminte cu greata de modul lenos al angajatilor la metrou care se deplaseaza pe-acolo si de convorbirile lor interminabile la telefon sau cu colegii. Acest comportament in care oamenii ori se deplaseaza lenes si se declara ocupati, ori vorbesc intre ei sau cu persoane oarecare la telefon, ori mananca ca nesimtitii in fata ta de nu se mai satura se poate intalnii oriunde in Romania …la stat.

  4. Eu zic ca exagerati cu acest articol. Uitati niste amanunte:
    -acei functionari care stau la ghiseu sunt si ei oameni, au dreptul la o pauza de masa, pt ca si masinile au nevoie de pauza, daramite oamenii; pana la urma si turcii lasau oamenii sa isi termine masa, si apoi ii luau robi;
    -sunt foarte prost platiti, si asta ii face de multe ori sa se intrebe daca merita sa mai ramana in sistem
    -suporta badarania si mitocania multor cetateni, care vin la Directia Taxe si Impozite sa isi verse frustarile; si eu am fost la sectorul 5, dar la Primarie, si jumatate din cei care stateau la coada erau romi veniti dupa ajutoare sociale; faceau circ, scandal, nu vroiau sa plece acasa, desi isi rezolvasera de mult problemele. Imi venea mie sa tip la ei, desi eram doar in trecere, daramite fetelor de la ghiseu;
    -functionarii de la ghiseu te trateaza si in functie de cum ii tratezi tu pe ei: daca te duci cu gura mare si pus pe harta (cum am vazut cu ochii mei ca fac multi romani), normal ca ridica si ei tonul; incercati sa fiti calmi, rabdatori, cu respect, si multe probleme se vor rezolva.

    • Prietene si noi avem locuri de munca. La care trebuie sa muncim. Aia de la ghiseu au program de la 8:30 la 15:30. mie nu prea-mi suna a 8 ore. Si daca vor pauza de masa, sa o scrie clar pentru ca daca eu imi programez sa ma duc intr-o pauza de la munca acolo pai sa nu-mi spuna ARBITRAR ca am nimerit in pauza de masa.
      Cat despre prost platiti, a ne scuti. Daca sunt atat de prost platiti sa-si caute altceva. Ori eu din ce am vazut se inghesuie (inclusiv cu spagi!) sa se angajeze in asemenea pozitii.
      Si eu nu prea am vazut oameni sa ridice tonul „din principiu” majoritatea celor care ridica tonul sunt provocati: de nepasare, de nesimtire, de superioritate, din astea. Ale cui? ale functionarilor, evident.

      P.S. la ANAF chestia aia cu ferestrele de 40×40 cm plasate strategic la 1.50 m astfel incat sa nu poti sa te vezi cu functionarul decat daca te apleci este graitoare. Asta e pozitia contribuabilului (a se citi prostului), aplecat in fata stapanirii.

      Si in ceea ce priveste exemplul cu tiganii, la DITL 6 e sistem cu bonuri de ordine.Si nu mai e tiganie. Punct.

    • pritene, chiar nu inteleg cand ai avut timp {intre doua gustarele} sa postezi comentariul tau? vezi ca mai incolo , vreo 5 cm, stau dosarele pe care trebuie sa le duci la doamna sefa sa ti le aprobe. poate iti trece minutele astea la „ore suplimentare”

    • Sigur.
      1. Sa manance in pauza de masa, nu in birou in timp ce lucreaza cu publicul.
      2.Sa se decida si ori sa ramana si sa isi faca treaba ori sa plece. Sa ramana si sa nu isi faca treaba nu e o solutie acceptabila.
      3. Si care e problema articolului in aceasta privinta?
      4. Nu, nu au dreptul sa ridice tonul si sa tipe indiferent de circumstante. Daca cetateanul face scandal sa cheme paza si sa il scoata din cladire, nu sa coboare la nivelul de circ.

    • Vă raspund pe punctele menționate de Dvs.
      – Normal că oricine are nevoie și dreptul la pauză de masă, nu asta era în discuție, ci faptul că pauza de masă avea loc la ghișeul la care așteptam (programul de lucru cu publicul cere să fie menționat pauza de masă). Putea să vină alt funcționar să se ocupe de cei de la coadă (mai ales că trei străteau fără să facă nimic), iar doamna cu mâncarea să se retragă într-un spațiu de pauză. Ași văzut cumva la casă la Megaimage de exemplu angajatul oprind coada să mănânce ceva? Când e la casă e la casă, și când mănâncă, mănâncă.
      – Din păcate nu știu cum sunt plătiți, nu avem date publice despre asta (cum ziceam, unde este bugetul sectorului 5?), deși cred că salariile la nivelul de ghișeu sunt mici. Dar ce vină are cetățeanul pentru modul ineficient și incorect de salarizare/angajare în sectorul public? În plus, în timp ce 1 om muncea 3 lâncezeau. Poate treaba se putea face cu 2 funcționari plătiți mai bine, iar ceilalți 2 ar fi fost nevoiți să-și caute altă muncă, în care poate ar fi fost mai motivați/serioși.
      – No comment, dar este foarte plauzibil.
      – Am fost cât se poate de calm, răbdător, ba chiar poate trebuia să încep și eu cu „Săru’ mâna.” Nu m-a ajutat la nimic. Doamna de la ghișeu mi-a dat vreo 6 instrucțiuni rapid, vorbind cu capul în jos, și când am întrebat din nou a fost vizibil deranjată. Pur și simplu nu avea o atitudine cooperantă, nu așteptam un zâmbet larg ca la McDonalds USA, ci o simplă neutralitate. Era acolo că trebuia să fie acolo, fără nici un chef, nu avea chef de mine, nici de ceilalți. Poate și asta e de înțeles, dar, iarăși, ce vină are cetățeanul? Am dat exemplul primăriei din Tokyo ca să vedeți că aparatul public poate creea un mediu plăcut și civilizat atât pentru angajați cât și pentru public. Oare cum ar arăta un spațiu nou pentru Direcția de Taxe amenajat cu milioanele de euro aruncați la gunoi pe metrou? Mulți și frustrați sau puțini și motivați?

      • Este suficient să vedem un oficiu poștal din Germania și avem imediat soluția pentru organizarea muncii funcționarilor publici. Există o singură coadă și fiecare ghișeu oferă toate serviciile. Astfel încât funcționarii pot pleca pe rând în pauza de masă, de toaletă sau de cafea ori de câte ori e cazul. Când unul dintre ei are de pierdut 15 minute cu un client, nu e nicio problemă, coada avansează cam la fel, iar funcționarii muncesc toți cam la fel, nu stau 6 din ei să se uite la al 7-lea care e aglomerat.

        Dar ca să pui o funcționară să redacteze documentul de plată și alta la 30 cm.de ea să ia banii și să elibereze chitanța, pentru asta trebuie neapărat să fii șef de instituție publică în România. Se întâmpla în Iași în 2012.

      • Cred ca ati avut dumneavoastra ghinion si ati nimerit peste o functionara in momentul nepotrivit.
        Si eu am lucrat cu publicul, si stiu cat este de greu. Compatriotii nostri inca nu au cultura statului la coada, si a respectului fata de cel de la ghiseu (nu zic ca nu se poate intampla si invers). Pana la urma nimeni nu este sclavul nimanui.

        • ”Cultura statului la coadă”?! În vest, oameni stau civilizat la coadă pentru că stau rar. Și pentru motive care țin de propriille lor plăceri, gen statul la coadă la intrarea într-un club.

          Dar la instituțiile publice există sală de așteptare cu scaune confortabile și numere de ordine, nu există stat la coadă.

        • Bancher, aua, ce cretinata! „Cultura statului la coada!” Nou! Ce chestie! Romanii platitori n-au sapca! Sau studii bancheriste. (Esti tu bancher, precum eu presedintele Tarii). Ati aflat, intre timp, citi sunteti cei pe care-i platim ca sa ne sictireasca?

      • Funcţionarii publici nu au pauză de masă şi nici un loc amenajat special pentru asta. Nimeni nu se gândeşte la asta. Este f. neplăcut să te găsească clientul (sau colaboratorul) încercând să înghiţi repede ceva. În instituţiile publice toate funcţiile sunt politizate, prin urmare şefii deabea au timp pentru jocurile politice, nicidecum pentru a fi buni manageri.
        Iar boala cu aplecatul este naţională. Aşa te duci la doctor, şi lui (deşi nu-i face cinste) îi place figura ta idioată şi plecăciunea umilă, aşa te duci şi la profesorii copiilor, la şefi, etc. Ferească-te Dumnezeu să ai un vocabular bogat, o atitudine demnă, opinii, sau să ceri informaţii. Vei fi imediat pus la punct.
        Deşi omul sfinţeşte locul, lipseşte ori sfinţenia ori lipsesc oamenii.

        • Generalizarea nechibzuită e un mare păcat, și nu vreau să spun în acest articol că toți funcționarii publici sunt „the bad guys.” Am relatat o simplă experiență, ea în sine nemeritând să existe, și nu am relatat altele similare, care au existat. Dar trebuie să fim conștienți că sectorul public, aparatul public, sau cum vreți să-l numim, are o mare responsabilitate față de oameni pentru că are o poziție unică și privilegiată. Un privat se zbate să scoată banii să își plătească angajații, costurile, taxele, și dacă dă greș…sayonara, că tot vorbim de Japonia. În sectorul public nu există așa ceva. Oricine din administrația publică are un job aproape sigur…bun, rău, e sigur (și doamnele de Direcția de Taxe nu cred că ar vrea să știe cum este la privații reali, de aici sau din țările dezvoltate). Acesta este un privilegiu. De asemenea, ce dacă este vorba de sectorul public, oare asta nu înseamnă că și acolo ar trebui să existe niște sisteme de eficientizare și optimizare a operațiunilor? Cum spuneam, o persoană muncea, trei altele vorbeau și râdeau. Știți de ce? Pentru că zona de care aparțin (strada/străzile) era la fel cu cea a celor patru oameni din fața mea. Așa că toți stăteam la coadă pentru că eram din aceeași zonă, și cum nu era nimeni din altă zonă la ghișeele adiacente, nu era nimic de făcut acolo. Nu compar Japonia cu România ca să arăt evidentul, doar mă întreb, este oare atât de greu să existe puțină disciplină și rațiune în modul în care operează sistemul public? Nu aștept să vad aici serviciile din Japonia, Germania, Suedia, ar fi minunat recunosc, nici o primărie de 26 de etaje cu „holul cerului,” dar nici nu vreau să văd batjocura asta, fie că este localizată pe un sector sau nu, nu atâta timp cât plătesc taxe cel puțin. Și mai ales, văd că multe comentarii sunt centrate pe funcționarii publici…nu ei sunt problema, ci primăria, cum este cheltuit bugetul, opacitatea acțiunilor primăriei etc. Iar primăria merge în direcția în care merge întregul sistem public. Am dat exemplul primăriei japoneze pentru transparența ei…de ce la noi nu se poate? Asta nu ține de bogăția sau sărăcia țării. Cât de greu este să arăți bugetul, cheltuielile, ce face primarul pentru comunitatea pe care o „servește”? La privați nu scapi cu cuvinte gen „lansarea de noi și noi proiecte” (care, mai exact?) și „mai sunt multe de făcut” (ce anume, exact?)…ca să nu zic de „cu bune și cu rele.”

      • Bine observat Dle Liiceanu. Romana=ia a pos apasata de multe. Cel mai greu eu vad ca a fost perioada sovieto comunista. Vor trece multe generatii pana romanul va intelege ca cel de la ghiseu este platit de el si trebuie civilizat sa-i ceara sa-si faca treaba pentu banii pe care-i p-rimeste. Voi cei tineri trebuie sa luptati mai mul sa-i convingenti tot pe cei tineri ca suntem slugarnici, obedienti si aceste atribute nu trebuie sa ne caracterizeze in relatiiloe cu aproapele nostru mai ales daca este fuctionar public! Revin, civilizatia are nevoie de mult timp dar trebuie sa fim TOTI perseverenti, intelegatori dar mai ales insistenti. Cu multa consideratie pentru Dvs.

      • Dupa cum vedeti, nu doar ca serviciile oferite de statul roman sunt proaste dar unora dintre noi ne si place! Ceea ce poate explica de ce nu se schimba nimic! Cel mai revoltator mi se pare exact exemplul dat de dumneavoastra: cetateanul trebuie sa faca toate eforturile pentru a plati bani statului, se pare ca pe stat nu il intereseaza deloc sa fie platit. Am trecut prin experiente similare la sectorul 3, au fost necesare 6 luni si o cadere nervoasa pentru a putea deveni operator intracomunitar. Asta in conditiile in care orice stat normal ar trebui sa fie extrem de interesat de persoanele care obtin venituri din strainatate si platesc impozit in Romania. Recunosc, se putea rezolva mult mai repede daca aveam ore in sir de pierdut pe culoare. Oricum, o mica nuanta de optimism exista: eu mi-am pierdut timp pe aceste culoare si acum 10 ani. Fata de atunci, situatia mi se pare mult imbunatatita. Atunci nu se putea decat cu o mica atentie si multi de „va rog mult, dar daca se poate, cand puteti dumneavoastra” si oricum trebuia sa-ti iei concediu ca sa poti rezolva…

      • Vina cetateanului este ca nu a invatat sa fie inca cetatean. Statul tine cetateanul intr-o servilitate si necunoastere a drepturilor (sau zapacirea cu legi stufoase, pe modelul constitutiei lui Iorgovan, forma e mai importanta decat fondul).
        Rezultatul este un cerc vicios, cetateanul nu este lasat de stat sa evolueze, cetateanul nu pune presiune pe stat sa evolueze, si tot asa.
        Rezultat este ca noi acestia care rupem cercul suntem in minoritate, si majoritatea abrutizata se uita la noi ca la niste nebuni care fac gura mare si din cauza carora se supara statul pe noi si nu ne mai da. Din fericire numarul nostru creste, de la an la an.

        Cam asta este ceea ce cred eu ca e nevoie sa faca un cetatean adevarat :

        Politicienii sunt tot angajatii cetateanului, nu stapanii cetateanului. I-am angajat (=votat) in urma interviului (=campanie electorala) si le platim salariul (=taxe si impozite).

        Pune presiune asupra autoritatilor statului sa isi faca datoria: fiind un platitor de taxe, de fapt platesti niste oameni sa faca ceea ce tu nu ai timp/chemare/pregatire sa faci. Asa cum un angajator isi pune angajatii la treaba si ii verifica sa isi faca treaba, pana cand isi intra in ritm, apoi face verificari periodice, tu, cetateanul, angajatorul statului, trebuie sa il verifici periodic, mai des decat numai prin vot.

        In America presiunea asta asupra politicienilor se cheama lobby, noi suntem foarte la inceput. Ideea este ca trebuie sa le amintim politicienilor ca existam, si ca sunt acolo in slujba cetateanului.

        Mai multe detalii aici :
        http://lloopp.wordpress.com/2014/08/11/ghid-despre-ceea-ce-inseamna-un-bun-cetatean-al-unei-tari/

    • @ bancher – nu e acceptabil ca un funcționar public să ridice tonul la vreun solicitant, indiferent de pretext. Poate fi ferm, însă rămânând și politicos în același timp. Veniți în UK să vă convingeți că se poate. Dacă un solicitant depășește măsura bunului simț, există agenți de pază care se pot ocupa de asta, nu are de ce să ridice tonul funcționarul public.

      În România, funcționarii publici se comportă după cât îi duce pe ei mintea, nu sunt instruiți să folosească anumite formule și moduri de adresare și nici să gestioneze civilizat relația cu solicitantul.

    • Dragule daca ai lucrat la stat si acum la banca m-ai convins. Trebuie sa te mai nasti o data ca de data asta zarurile n-au fost bune cu tine si te-au penalizat la gene. Cetateanul poate sa fie badaran. Ai auzit de „clientul nostru stapanul nostru”. In afara de banca unde bancarizarea pe scoring a distrus de fapt ideea de bancher transformandu-i in ghiseisti ce distribuie documente, de multe ori in viata cand trebuie sa vinzi ceva trebuie sa te adaptezi sa fi amabil si sa-l faci pe cel din fata ta sa-ti cumpere serviciul. Serviciul public este un monopol si asta altereaza impresiile celor ce lucreaza in el in sensul in care incep sa creada ca ei sunt cineva care trebuie respectat apriori. Respectul de obicei ti-l castiga si o vanzatoare de la colt de strada daca stie sa reziste la asaltul strazii. Insa un functionar de stat se crede un mic zeu la trebuie sa vii linistit, sa rezisti sa-i vezi indolenta in actiune si dupa aceea sa-l „respecti”. Du-te ba de-a dura ca daca te iau la scuturat pe orice domeniu profesional pe care ai lucrat matale sau pe orice scoala care ai facut-o te fac praf in 5 min. Daca in orice domeniu la orice ora te descurci mai bine ca mine atunci ma inchin. Daca nu sa stii domnule ca unul ca mine iti da salariu zi de zi deoarece am produs valoare adaugata fara sa iau de stat si am platit impozite. Asa ca eu pot sa stau drepti in fata ta si tu politicos sa ma deservesti. Asa cum eu chiar cu doua facultati pe bune si un doctorat neplagiat pot sa fiu politicos si cu un cersetor (sau functionar la stat, sau angajat la multinationala, sau tigan manelist) si pot vorbi pe limba lui daca imi cumpara produsul sau serviciul. La fel cum pot sa-mi respect chiar si angajatul necalificat daca isi face serviciul cum trebuie.

    • In momentul in care te duci la munca iti asumi si neplacerile inerente jobului.Daca e asa de greu de ce vin la munca, ii obliga cineva?Eee, pai ei vin la munca pentru ca nu prea fac nimic, mai iese o spaguta, mai o relatie..asa merge treaba.

  5. multumim pt articol, foarte interesanta descrierea capitalei nipone.

    la intrebarea de ce la ei se poate si la noi nu, raspunsul este simplu si nu trebuie cautat in istoria chipurile zbuciumata a romanilor: japonezii sunt diferiti (si nemtii, nordicii, etc) – pe de o parte e materialul mai bun iar pe de alta sunt si educati de mici si crescuti in spiritul valorilor sociale prezentate (mitul cu ce deosebiti suntem noi romanii poate fi usor testat doar observand compatriotii nostri in cele mai banale situatii, pe strada, in trafic, in magazin, pe plaja, etc), iar functionarii nesimtiti pe care ii intalnim la tot pasul se regasesc din belsug ca atitudine/limbaj si in mediul privat (evident exista destui oameni de admirat si printre ai nostri, dar din pacate sunt complesiti ca numar).

    daca exista vreo solutie la nivelul scazut al responsabilitatii si comportamentului in spatiul social, aceasta nu poate veni decat prin educatie, in scoala (exista chiar si o materie numita educatie civica, dar e tratata la etcetera, parintele indoapa copilul cu matematica, nu cu prostii), acasa (de cate ori discutati cu copii despre comportament, respectul celorlalti, morala, etc?), la televizor (spatiul tv abunda de emisiuni care ar trebui pur si simplu interzise). pana nu imbunatatim fondul, din pacate legile (doar avem si noi) nu se pot aplica ca in Singapore…

  6. „În Japonia nu există cerșetori…”

    In America exista. Si nu vorbesc de cei 47 de milioane de americani fara job, inrolati in tot felul de programe sociale si hraniti de guvern din banii celorlalti, ci la cei care stau efectiv cu mina intinsa prin centrele oraselor mari, in jurul statiilor de metrou, pe linga intrarile in magazine, cafenele…

    M-a intrebat, odata, un prieten din Chicago daca am vazut vreun asiatic stind cu mina intinsa. In peste 20 de ani cred ca am vazut unul singur. Poate ca altii au vazut mai multi, dar eu atit am reusit sa inventariez deocamdata. Se pare ca obiceiul nu prea face parte din cultura asiaticilor.

    • Eu locuiesc in Canada de ani buni si, din toti cersetorii care m-au acostat, niciunul nu vorbea engleza cu accent strain. Toti sunt nascuti si crescuti in Canada. Cand romanii vor intra in Canada fara viza, va fi mare concurenta la coltul strazii. Plus ca aici e piata virgina pentru hotii de buzunare, va fi jale mare daca taie vizele.

      • Locuiesc de 14 ani pe coasta de vest in Canada, timp in care am schimbat citeva domicilii. In tot acest timp am fost o singura data la una din primarii pentru un maruntis, in rest totul e prin internet 24/7. „Homeless people” ii gasesti in special in zonele aglomerate din centru si sint foarte multi nativi (indienii lor).
        Acum citiva ani a fost retinut aici un grup de tzigani imbracati traditional care actionau la fel ca cei din Romania: ei distrageau atentia lucratorilor iar ele puneau in fuste cu buzunare speciale tot ce le cadea la mana. La stiri s-a spus numai ca veneau din Florida. Americanii au si ei „wanderers” dar nu se imbraca traditional.
        Cind a intrat Ungaria in UE li s-a ridicat cerinta de viza pt. Canada. Dupa putin timp a fost reintrodusa, la fel ca si pt. fosta Cehoslovacia. Ghici care a fost elementul comun?

        • Nu mi-e clara interpretarea pe care o dati dvs. acestei constatari, dar afirmatia ca, citez aproximativ, „homeless people sunt in special nativi” mi se pare de un cinism absolut infiorator, mai ales pentru o natiune de cuceritori/imigranti.
          N-ar fi mai simplu/igienic sa-i gazati/impuscati pe toti intr-o noapte, ca sa nu mai strice privelistea?

          • Nu văd unde ar fi cinismul. Modul de viață al nativilor e mai dificil de pus de-acord cu un program de lucru de 8 – 10 ore, așa că e de înțeles de ce unii dintre ei preferă să cerșească.

            Nu cred că un nativ n-ar putea fi șofer de camion, de exemplu. Și poate să străbată preeria cât dorește, la volanul camionului. Dar trebuie să vrea și el. Care ar fi soluția, să primească o locuință și o rentă viageră din partea guvernului, pe motiv că în urmă cu 200 de ani aveau nevoie de sute de kmp de persoană pentru modul lor de viață tradițional?

            Cred că mi-a scăpat ceva pe vremea lui Ceaușescu :). Tot pe vremea aceea am crescut și eu, dar undeva trebuie să fi existat o propagandă anti-americană pe tema nativilor, că prea mulți român plâng astăzi la mormânt străin în chestiunea asta.

  7. Comparați mere cu portocale… o civilizație bine închegată de 2000 de ani cu un popor pierdut într-un colț de Europă, neinstruit, plin de bandiți, care se complace în situația de victimă de sute de ani și care se pricepe exclusiv la demolări, parastase și pregătit colivă cu drajeuri. Ceva nu merge… făcând abstracție de exercițiul comparativ de mai sus, informațiile despre Tokyo si societatea niponă sunt foarte interesante. Sper să continuați seria acestor articole…

  8. vedeti dumneavoastra, s-a creat acest cliseu, cum ca muncitorii de la stat sunt platiti cei care muncesc la privat, chipurile din taxele acestora. Foarte putin adevarat, ca sa nu zic fals de-a binelea. Daca toate cheltuielile statului ar fi din taxe, datoria tarii ar trebui sa fie zero, nu +100 de miliarde de euro. Mai ganditi-va. Poate ar trebui sa platiti taxe mai mari, pentru ca functionarul de la ghiseu sa aiba un salariu decent, si sa va trateze mai bine, nu 100 de lei pe an pt ditai vilanele sau bolizii cu care blocati liniile de tramvai pentru a ajunge primii la semafor.

    Realitatea e ca platim taxe pentru ca avem din ce. Statul ne face o favoare ca avem salarii, ca a creat sau inlesnit crearea de locuri de munca in privat prin subventii de multe ori nesimtite, pentru ca cei din privat sa aiba cu ce plati taxe. Diplomatice deocamdata.

    • Tu vorbesti serios, asa-i?
      Cum era cu salariile functionarilor din parlament? intre 3000 si 7000 ron?
      Cati angajati la privat au salariile astea?

      Socialism pe paine ne servesti matale, hai lasa-ne.

    • Spuneti ca statul ne face o favoare ca avem salarii? Pai statul suntem noi, iar partea cu salariile o puteti afirma doar daca aveti o comparatie cu noi fara stat, sa vedem daca avem sau nu salarii si daca sunt mai mari sau mai mici.

      Pana la urma functionarii publici sunt platiti din taxele cetatenilor; nu exista taxe, nu exista bani pentru functionari publici. Nu exista cetateni, nu exista taxe, nu exista bani pentru functionarii publici. Functionarii publici au ca rol serviciile pentru cetateni, nu invers.

    • Incerc sa clarific cateva puncte:

      1. Datoria de 100 de miliarde de euro e datoria TOTALA a Ro, si publica, si privata. Nu s-a imprumutat statul roman cu acesti bani, ci firmele, bancile si, finalmente, Ionescu si Popescu care si-au luat casa si plasma prin credite de la o banca, ce a fost imprumutata la randul ei de o banca-mama din exterior. Datoria publica e cam de 40 de miliarde de euro, daca nu ma insel eu foarte tare

      2. O parte din datoria publica nu se reflecta in bugetul de stat: impumutul a ajuns la BNR, din motive de siguranta a cursului, si o sa fie returnat tot de la BNR

      3. Finalmente, banii publici imprumutati de stat (prin ministerul de finante) or sa fie platiti din TAXE, ca de altundeva, de unde?

      • Nu mi-am dus ideea la capat. E adevarat ca datoria are si o componenta privata. Din ce in ce mai mica dupa criza, pentru ca, istetii nostri conducatori reusesc s-o transforme incet incet in datorie publica (remember schema cu FMI si reducerea RMO).
        Faza cu datoria privata pe care o platesc privatii e o poveste de adormit copii, si daca nu ma credeti, cautati termenul ‘bailout’ in dictionarul crizei.

        E posibil s-o platim din taxe, e posibil sa facem default, nu pot prezice viitorul. Cert este ca de 10 ani incoace banii in Romania sunt bani imprumutati din afara. Acolo trebuie cautata in mare parte sursa salariilor, si nu in taxe.. ma faceti sa rad. Sa afirmi ca tu, contribuabil de 100 RON /an ii platesti pe cei de la stat mi se pare o prostie crasa.

        Repet, taxele sunt diplomatice in Romania. Pana dupa alegeri.

    • Care va sa zica, voi, sunteti toti platiti doar din impozitul acela mic pe proprietate. De 100 de lei.
      Vaii saracii de voi.
      Mai ai in birou colegi asa inteligenti? Uite de aia trebuie sa mergi tu la lopata si nu sa iei banii degeaba, multi, putini e alta discutie.
      Pentru ca nici macar nu stii pe ce lume traiesti si cum este structurata impozitarea din Romania.

      • Mdeah, El nu stie, iar dvs. sunteti prea ocupat sa-l insultati ca sa va mai gasiti timp sa-i explicati.
        Si de-aia in Romania nu-i ca-n Japonia…

    • Nu poate fi mai fals ce spuneți. Statul are două surse de bani – taxele și datoria publică. Datoria publică înseamnă obligațiunile și titlurile de stat care sunt vândute prin licitație băncilor, fondurilor de pensii etc. Datoria aceasta trebuie rambursată. Cum? Din taxe viitoare (adică Dvs și copii Dvs vor plăti pentru ce se consumă acum). Faptul că există datorie publică în primul rând înseamnă că nu sunt suficienți de mulți bani DIN TAXE pentru cheltuielile guvernului. Aceasta înseamnă la rândul ei două și numai două lucruri – fie că nivelul taxelor colectate este prea mic, fie că cheltuilelile statului sunt prea mari (fie o combinație a acestor două elemente; de fapt e puțin mai complicat de atât – există rata taxei și eficiența colectării…la noi rata este mare, dar colectarea este proastă, de aceea nu ajung banii din taxe). Spuneți că unii plătesc 100 de lei taxe și au vile și bolizi….da, sunt convins că așa este, evaziunea fiscală fiind masivă la noi. Dar vă întreb – a cui responsabilitate este de a taxa corect populația? A Ministerului de Finanțe, nu? Deci faptul că acești evazioniști există, înseamnă că MF nu-și face treaba cum trebuie, astfel încât toți să plătim taxe corect, și societatea per total să beneficieze uniform de aceste taxe. Apoi, statul decide cum sunt cheltuiți acești bani. Vi se pare normal că salariile medii din sectorul public sunt mai mari decât în cel privat (mai țineți minte bonusurile de 60-80 de mii de euro de la Autoritatea de Supraveghere Financiară)? Vi se pare normal că nu avem autostăzi, infrastructură, clădiri curate, spitale, educația e la pământ, când cu toate taxele strânse tot nu ajung banii și există și datorie publică? La noi, nu sunt colectate taxele cum trebuie ȘI bugetul este folosit ineficient. Asta este esența problemei. În Suedia, Japonia și alte țări dezvoltate și civilizate, taxele sunt mari, colectarea este eficientă…dar ce mediu public există, ce servicii publice ireproșabile! Apoi sunt și norocoși precum statele arabe unde nu este nevoie de taxe, și statul are bani cu gârla din țiței, bani pe care îi cheltuie pe infrastructură și pentru populație. România este o țară săracă, ceea ce înseamnă că dacă vrem să avansăm, fiecare euro, fiecare leu din banii publici trebuie prețuit și investit cu cap, nu aruncat pe companii publice gen Metrorex (care ar fi restructurate instantaneu dacă ar fi sub gestionare privată), sau pe salarii publice impudice.

      • Va pierdeti timpul cu explicatii, d-le Liiceanu! Romanii cauta mereu justificari acolo unde ele nu vor fi gasite niciodata. Adevarul este ca suntem necivilizati, crescuti la intamplare, ca buruienile si daca nu admitem asta, nu avem cum sa ajungem la radacina problemei iar nemergand la originea problemei, nu vom depista nici cauzele reale care au generata si prin urmare, nu vom ajunge nici la solutia corecta, in veci!

        In alta ordine de idei, a propune romanilor Japonia, ca model de functionare socio-economica si administrativa echivaleaza cu o condamnare la moarte. Doar cei mai bravi, varfurile din care in mod evident faceti parte, ar putea sa respire confortabil intr-un mediu atat de purificat.

      • Aceast comentariu mi se pare foarte just, cu exceptia faptului ca sunteti destul de ingaduitor. De fapt cheltuielile publice sunt endemic cangrenate de coruptie si statul, adica politicienii, sunt de o iresponsabilitate extrema, in sensul ca fiecare leu din banul public este ajunge, proportional, in buzunarul clientelei. De aceea solutia nu este lupta cu evaziunea cum crede obiectorul pe care il corectati, ci lupta cu cei care pun taxe pentru a creste partea de venit propriu rezultat din coruptia, atat cea ilegala cat si cea legalizata. Pe scurt – costurile aberante ale fiecarui program public trebuie reduse drastic, acest lucru echivaland cu civilizarea si eliberarea societatii de caracatita politicului. Europa are nevoie de momentul Thatcher. Fara acesta, ne bielorusificam si grecizam lent dar sigur. Felicitari domnule Liiceanu!

      • E posibil ca datoria s-o platim tot noi, prin taxe. Dar deocamdata ele sunt modice, si nu din cauza evaziunii fiscale, ci pt ca asa e legea. Si nu din ele cheltuieste statul, sa fim seriosi, terminati cu sloganurile astea prin care incercati sa va dati mai importanti decat sunteti. Am trait si inca traim din imprumuturile de afara. Mai degraba contribuabilii germani, francezi, italieni ar trebui sa se planga. Nu asa zisii contribuabili romani.

        Vedeti, dvs v-a scapat porumbelul si practic intariti ceea ce spun eu. O data ca Japonia nu e Romania pentru ca nici taxele nu sunt ca in Romania (si chiar daca ar fi, nu putem avea si conducatorii lor) , si a doua ca avem datorie pentru ca guvernul cheltuieste mai mult decat incaseaza. Oare banii aia imprumutati nu se duc si pe salariile functionarilor?

    • atunci de ce vin domnule la munca?sa isi bata joc?unde este „onoarea profesionala”(imi vine sa mor de ras cand scriu asta:)))?

  9. Frumoasă analogie, dar precum şi definiţia „parţial” corect, în opinia mea cred că „principii” îşi fac jocurile de culise exact literă cu literă aplicat din ce au mai citit şi ei, degeaba avem soluţii dacă nu are cine să le aplice,şi degeaba comparăm Japonia cu România, după cum ai menționat ei au avut 2000 de ani de linişte în care au aplicat confucianism şi mai apoi să nu uităm cine a inventat bushido din care reiese şi onoarea de care dau dovadă, pe când nouă ne trebuie 1800 de ani să ne unim şi alţi 200 să experimentăm . Acum că suntem în „ajunul” alegerilor iar devenim „cetăţeanul turmentat” . De ce avem vaga impresie că ne vom schimba vreodată când istoria literatura şi viaţa cotidiană ne arată contrariul. Suntem o naţie de fii de curve care trebuiesc a fi îndrumați din afara sistemului.

  10. inspirat mottoul si poate o explicatie.
    coeziunea civica vine in primul rind din educatie. individualismul a ramas supapa de refulare a romanului pina n ziua de azi. inchide te n propria ti carapace sau fugi. lipsa de reactie impreuna cu „n ai ce face”, „asta este” si „vom vedea” explica asaltul nonvalorilor morale din societate. orice organism este inzestrat cu anticorpi. neactivati insa sint inutili. ce ar mai fi de facut in acest punct ? educatia este un proces de durata iar intr o competitie cu prostia care are deja un avans considerabil nu ofera o garantie. aparitia unei minoritati luminate precum pasoptistii dar adaptata la lumea de azi ar fi o sulutie

  11. Suntem in tara lui „lasa ca merge asa”, eu deja m-am plictisit sa ma enervez si sa tot incerc sa tratez functionarii cu „severitatea” de care se vorbeste in articol. Cand vad ca au trecut ani buni de zile si schimbarile sunt nesemnificative; mai ca-mi vine sa ma resemnez.
    Ma mai apuca uneori nebunia, mai reactionez, imediat oamenii care stiu si ei ca sunt tratati ca niste vite reactioneaza; reactia insa e ca un soi de incolonare in spatele unuia(paratrasnet cum ar veni) caruia s-ar putea sa nu i se mai rezolve problema pentru ca a ridicat vocea.

    De fapt asta e problema cu functionarii. Ca au puterea, mijloacele legale si informatiile prin intermediul carora daca ridici tonul sa te trezesti ca nu ti se efectueaza serviciul de care ai nevoie (avize, formulare, etc.)
    Povestea cu PS5 e graitoare. Adica daca ei au o obligatie legala pe care n-o indeplinesc, nu ar trebui sa se supuna si penalitatilor prevazute de lege? Dar cine sa-i penalizeze? Cetateanul? Pai daca se duce cetateanul la judecatorie trebuie sa faca 6 drumuri ca nu are stampila pe timbrul care e lipit oricum pe alta foaie decat aia care trebuie si care culmea trebuie obtinuta de la PS5. Cam despre porcariile astea vorbim…

    Si cand la noi dai peste carute pe autostrada, ne comparam cu japonezii care lucreaza la trenuri electromagnetice. Da domle, buna comparatia.

  12. Voi chiar nu intelegeti. La noi bugetarii sunt angajati prin nepotism, mai ales functiile care pot produce spagi, acolo chiar nu ai loc si nu prin competentza . Unde te poti angaja probabil ca si functionar fara „relatii ” sunt posturile prost platite, adica minimul pe economie.

    • Daaa, sigur ca cei cu pile lucreaza la ghiseu. Acolo sunt cei mai prost platiti si mai lipsiti de drepturi functionari. E o problema ca ei mananca in fata cetatenilor, dar nimeni nu se intreaba daca au pauza de masa sau un loc unde sa-si manance sandviciul amarat.

      • Functionarul public, indiferent ca lucreaza la ghiseu sau intr-un birou, are anumite drepturi si obligatii. Daca pt a-si primi drepturile isi scot liderul de sindicat in fata(la privat nici nu se cunoaste notiunea de sindicat, darfmite sa se accepte asa ceva!!!) la fel sa faca si cand e vorba de obligatiile lor. Îndatoririle funcţionarilor publici
        Legea nr. 188/1991 art. 41-48a) funcţionarii publici sunt datori să îşi îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios îndatoririle deserviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudiciiautorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;
        Cand a-ti vazut voi vreun functionar in romania, ca cel descris la punctul a????
        Pana cand nu se reduce uriasul aparat al Administratiei publice si nu vor fi dati afara pe capete cei incimpetenti, nu vom reusi sa ne ridicam nici un cm din mocirla in care suntem!!!

      • Ba da, se intreaba. Nu zice nimeni ca e doar vina functionarului de la ghiseu. El se complace, in mod inexplicabil (ORICE ar fi mai bine) intr-o situatie foarte proasta, poate un psihanalist ar avea mai multe de spus despre asta. Intr-o masura si mai mare e vina sefilor lui, a primarului de sector, a consiliului local, a primarului general, etc.

  13. Un articol ce contine informatii extraordinare si care ne arata prapastia ce separa Romania de cele mai civilizate state din lume. Felicitari autorului.

  14. Superb articol, care ne arata realitatea in care traim. Ne este frica sa ne manifestam nemultumirile atunci cand un functionar public ne trateaza cu superioritate, desi obligatia lui este sa ne puna la dispozitie informatiile solicitate. Nu suntem solidari intre noi si acceptam tacit sa fim injositi, de cele mai multe ori de oameni care au cunostinte minime in ceea ce fac. La noi, administratia publica este total ineficienta, in primul rand datorita modului de organizare si a functionarilor publici. Faptul ca nu publica informatiile contravine legii finantelor publice, iar interesul de a nu fi publicate este atat al administratiei publice, cat si al finantelor publice si celorlalte organe de control, mai ales Curtii de Conturi, o institutie la fel de ineficienta ca si administratia publica.

    • afirmatia este corecta pentru cazurile in care cetateanul este si el corect, si pune la dispozitia functionarului public (adica a statului) toate documentele doveditoare cerute de lege.
      La administratia financiara nu se lucreaza pe baza de vorbe, ci pe baza de documente. Nu ai toate documentele, nu ti se poate solutiona cererea. Punct

      Din pacate compatriotii nostri nu se documenteaza inainte, si vin cu documntatia incompleta, si apoi fac scandal ca nu li se rezolva cererea. Am lucrat cu publicul si stiu cum face romanul cand se vede cu cererea nerezolvata…

      • Este și asta o parte a problemei, într-adevăr. Însă „documentele doveditoare cerute de lege” sunt cel mai adesea în număr excesiv, iar satisfacția cu care o afirmați dovedește cum nu se poate mai bine poziția pe care v-o arogați în raport cu cetățeanul.

        Da, funcționarul de la ghișeu trebuie să respecte niște proceduri și să solicite niște documente. Dar asta nu îl îndreptățește să trateze cu superioritate solicitantul, iar dvs.asta faceți.

      • Apreciez foarte mult umorul dumneavoastra. Sunt curios cum vi se pare o situatie pe care am trait-o personal si care, mie, imi pare desprinsa din Kafka. Stiu, este un privilegiu sa traiesti intr-o tara ca un roman. Deci, situatia:
        Functionarul se uita la formularul completat de mine cu dispret. „Nu e bine”, zice. „Luati altul si scrieti cum va zic eu”. Imi dicteaza. Se uita peste ochelari la ce scriu. „Asa, asa. Asa trebuie facut”. „Da”, raspund eu, „dar aici vedeti ca scrie ca…nu cred ca trebuie, ma scuzati ca spun…”. Functionarul este imperturbabil. „Nu, domnule, e bine cum va zic eu nu cum scrie acolo!”. In fine, termin si plec. Plec si din tara. Peste trei luni ma intorc. Ma interesez daca s-a rezolvat. Acelasi functionar gaseste pe fundul cutiei formularul meu. Nu s-a rezolvat. Sunt uluit. De ce nu s-a rezolvat? „Era formularul completat gresit domnu’! Scrieti aici, va dictez eu”…
        Stiu, e minunat. Ar trebui sa fim recunoscatori ca ni se da voie sa dam bani.

  15. Nu doar functionarii sunt de vina. Suntem d evina cu totii. Intr-o masura mai mare sau mai mica.
    Cred ca cel mai potrivit ar fi sa infiinteze cineva o fundatie sau sa initieze o campanie impotriva scuipatului pe strada…
    Ar fi un mare pas inainte pentru civilizarea noastra.

  16. As putea sa va dau 2 contraexemple, din (sau de pe langa) Bucuresti, in care totul este normal:

    Primaria orasului Voluntari (stiu, cu un primar probabil corupt, de la PSD, dar totusi eficient): de cate ori am fost acolo am fost incantat de profesionalismul si corectitudinea angajatelor de acolo:

    -Daca un giseu „specializat” intr-o sarcina e ocupat, o alta colega se va ocupa.
    -Daca am avut nelamuriri despre cum trebuie sa completez un act, o doamna a iesit din birou si a venit sa ma ajute.
    – De fiecare data, mi s-a spus din start toate actele si toti pasii necesari (da, sunt mai multe, e totusi multa birocratie) si traseul optim pentru a le rezolva.
    -Siteul primariei contine informatii adecvate
    -Niciodata nu a durat mai mult de 15 minute sa rezolv orice aveam de rezolvat

    De asemenea, la biroul de taxe locale al sectorului 6, de la Orizont, de vreo 5-6 ani, totul merge si arata foarte bine:

    – Angajatii sunt profesionisti, politicosi
    – Bilete de ordine de care se tine cont, cand astepti nu se baga nimeni in fata
    – Explicatii clare despre ce trebuie sa fac, cu tot traseul gata pregatit
    – Bodiguardzi care se plimba pe acolo, calmeaza respectuos spiritele incinse, explica calm procedurile (pentru Romania, pare chiar ciudat).

    Dupa aceste experiente chiar aveam sentimentul ca functionarii publici din Romania au inceput sa se civilizeze, regret sa citesc in articol ca probabil am avut doar noroc :(

    • Ceea ce spuneti dumneavoastra intareste regula. Si eu am trecut prin aceleasi experiente normale la DITL6 si la primaria mogosoaia. Nu tot timpul dar majoritar.
      De unde rezulta ca se poate, oamenii au tot ce le trebuie ca sa se comporte civilizat (ma refer primordial la educatie) insa problema vine din alta parte. De unde? pai de la sefii incompetenti, angajati pe pile care vorba colegului de mai sus, cu un salariu de 3000 lei brut dar casa in pipera si vin la birou cu audi a6 model 2014. Ca deh, trebuie si partidele (TOATE!!!) sa fie sponsorizate de cineva…

      Stiti povestea cu curatatul pestelui… In momentul in care ajung DEPUTATI/SENATORI (functiile astea dupa mintea mea reprezinta chiar niste demnitati la care ar trebui sa aspire niste oameni onesti, integri si macar un pic inteligenti) unii ca „deputatul auto” sau gigi becali pai ce modele mai avem? Ca sa nu zic de „Marean” (ca PS5 e mosia lui) care s-a imbogatit de nici el nu stie cati bani mai are doar lucrand la primarie…

      Renunt; ma deprima cand incep sa mi le amintesc pe toate!

  17. Stefan, misto analiza. M-am intors si eu in tara de vreo 6 ani si discutia despre functionarii publici care au multe atribute orice numai atitudine de functionar public nu au este eterna si frustranta – astept sa se automatizeze cat de mult sistemul pentru a nu trebui sa am de-a face cu ei. Prefer sa-i evit, chiar daca-i platesc. Disfunctional.
    De fapt voiam sa-ti scriu de fantastica comparatie Metrorex – Tokyo Metro. Am folosit si eu ambele sisteme si ce m-a frapat era aproape ubicuitatea oamenilor in metroul din Tokyo, oriunde te uiti este cate un om care dirijeaza traficul, ajuta, coordoneaza. Imi parea ca au enorm de multi angajati. Iar la Metrorex, cand te uiti in statii, pare foarte eficient, nu prea vezi angajati pe person, sau oriunde de altfel. Si m-a socat informatia pusa de tine apropo de numarul de angajati. As fi curios sa stiu – ce roluri au cei 4 mii de angajati Metrorex?

    • Asta ma intreb si eu, ce fac 4.120 de angajati pe 70km de retea cand japonezii au putin mai mult decat dublu si tin in spate reteaua aceea colosala pe care ai vazut-o. Problema este nu neaparat numarul de salariati ci masa salariala la metrou Bucuresti. Salariul mediu este de 3 ori mai mare decat salariul mediu pe economie. Desi nu pot arata asta in cifre, banuiesc ca majoritatea celor 4.120 au salarii mici, iar restul „placintei” se imparte la varf. Si fara subventiile de la stat, Metrorex nu ar rezista un an, avand in vedere ca salariile sunt aproape 150% din „productia vanduta” cum apare in situatia lor financiara.

      • Domnule Liiceanu, rentabilizarea unui serviciu se poate face pe doua cai:
        – (a) scazand cheltuielile (inclusiv cele salariale);
        – (b) crescand veniturile.

        Intrucat metoda (a) nu poate fi aplicata, din motive pe care nu are sens sa le detaliez, ramane (b), sau altfel spus ajustarea pretului unei calatorii la costul acesteia. Intrucat cererea este relativ inelastica arexista aceasta posibilitate, doar ca nu brusc si in niciun caz in an electoral.

        P.S. Se pare ca baietilor destepti le-a mai venit o idee de scos bani pentru partid: vor sa schimbe denumirile tuturor statiilor de metrou (51 la numar), ceea ce va crea confuzie in randul calatorilor si venituri pentru cei care se vor ocupa de panotaj, reprogramarea afisajelor etc.
        Piata Unirii 1 se va numi Ivan Patzaichin iar Piata Unirii 2 Nadia Comaneci… astept cu nerabdare indicatiile pentru amicii din provincie: „pleci de la fantani si intri in Nadia Comaneci, dupa care iei metroul si iesi prin spate la Ilie Nastase” :)

      • Iar asta este inca nimic! De bine de rau metroul functioneaza… Eu am nenorocul de a locui intr-o zona fara metrou si de a munci in Piata Victoriei. Una dintre variantele pe care le am pentru a ajunge de acasa la munca si inapoi (de fapt singura viabila ca timp) este tramvaiul 1. Tramvai ce strabate Bucurestiul aproape de la un capat la altul.

        La orele de varf daca nu iti dai coate sa intri nu ai sanse sa ajungi la munca. Pe langa asta ceea ce se intampla de fapt este ca esti intr-o cutie fara aer conditionat in care nu ai loc sa arunci un pai. Ceea ce este oribil mai ales in zilele de august. Si iata cum ajungi la birou, deja un om frustrat de conditiile in care ai calatorit.

        Numarul total de tramvaie cu acest numar este 16. Am capatat aceasta informatie de la un sofer binevoitor, care nu a uitat sa-mi adauge ca ar mai fi 6, dar nu le repara nimeni.

  18. Articolul asta ar trebui multiplicat si dat la trecatori (de ex. la metrou).
    Asta ar putea creste gradul de educatie al locuitorilor si asta ar duce mai devreme sau mai tarziu la rezultate.

  19. Intotdeauna este o placere sa va citesc textele frumos construite, coerente si cu informatii precise.

    Un singur lucru pare a fi in dezavantajul acesti articol, cel putin din punctul meu de vedere: este prea lung si oboseste.

    Pentru ca informatia este concentrata si cuprinde multe cifre, imi vine sa sar peste unele paragrafe. Si e pacat, zic eu, pentru ca are o idee, o constructie, o logica, dar nu ma pot abtine.

    P.S. Revolutia din ’89 m-a prins relativ tanara, viata m-a impins spre sistemul privat (o mica afacere de familie) astfel incat o devenit o obisnuinta sa stiu ca daca nu muncesc nu am din ce trai.
    Un prieten de familie ne-a marturisit, mie si sotului, ca i-ar fi greu sa accepte ca nu-i intra lunar in cont un venit sigur. Atunci ne-am dat seama cat de mult ne-am obisnuit sa traim asa.
    Cat despre taxele si impozitele pe care le-am platit la stat de-a lungul anilor si relatia cu adm. financiare, as putea sa ma apuc de literatura chiar :))

    In acest sens, va rog sa-mi permiteti sa profit de ocazie ca sa-i salut si sa transmit respectul meu tuturor celor care au rezistat confruntarii cu d-na grasa (nu stiu cum o chema si cum altfel s-o fac cunoscuta, iertata-mi fie stabilirea identitatii doamnei) de la adm. fin. sect. 2.
    Cunoscatorii stiu despre cine si ce vorbesc. Te manaca din priviri, iar cand incepe sa vorbeasca, parca incepe sa-ti mestece oasele.
    Aceasta doamna este etalonul pentru exact contrariul titlului dvs,: „I pay taxes, you work for me”.
    Comportamentul doamnei este ceva de genul: „platesti taxe si statul iti trimite hartii aiurea, esti la mana mea, fraiere, matur cu tine pe jos pentru ca eu stau pe scaunul asta, nu tu”.

    Ah! Tocmai ce-am scris ca textul dvs, e prea lung si iata ce ditamai comentariu am facut eu….:)

  20. Imi place foarte mult ca critici chestii vazute in Romania prin prisma exigentelor japoneze. Cred ca cei din diaspora si cei care au trait vreme buna prin orase si tari civilizate sunt o resursa foarte buna de schimbare la fata a politicii, a administratiei publice si a populatiei in general. Si cred ca ar trebui sa ocupe un loc mai pronuntat in peisajul media. Comparatiile PS5 cu primaria din Bunkyo si Metrorex vs. Tokyo metro sunt foarte originale si graitoare. E foarte interesant sa compari firescul din Tokyo cu firescul de la noi si astfel sa insuflii cumva la schimbarea mentalitatilor cititorilor tai. Ti-am mai citit analizele postate pe contributors.ro si apreciez foarte mult cum si ce scrii. Iti multumesc mult pentru contributie. Cu ceva timp in urma ai scris despre situatia economica a Romaniei imediat dupa scandalul CAS si apoi am mai postat despre taxa la puterea trei. Sunt printre cele mai pertinente articole pe care le-am citit in presa. Breath of fresh air de fiecare data cand citesc ce scrii. Cred ca ar trebuii sa devii mai vizibil cumva.

  21. Dear Sir
    The Romanian saying is ”we pay taxes, you steal for you”!
    Multe pleacă de aici.
    Altfel, cu bune urări

  22. metroul din tokio este profitabil iar pretul unei calatorii incepe de la 5 lei .

    ca sa mergi din drumul taberei in pipera cu metroul ..pretul la tokyo ar fi de 7-8 lei

    la noi pretul este de 1.5 lei

    cum transportul pt bozoni este subventionat la Metrou si la RATB si la caldura …nu cred ca exista grade de comparatie

    cind o sa platim impozit la valoarea cladirilor din posesie (apartamente, masini bani in cont) ca in germania ..atunci o sa mai discutam despre comparatie
    statul socialist roman ajuta pe toti cei care nu vor sa plateaca impozit la sta si fute pe cei care vor sa fie legali …

    • „cind o sa platim impozit la valoarea cladirilor din posesie (apartamente, masini bani in cont) ca in germania ..atunci o sa mai discutam despre comparatie”

      De ce dracu’ ar trebui sa plates inpozite pe ceva ce imi apartine, si l-am cumparat din bani impozitati? A, da, primesc servicii gratuite de la stat… pai cand aceste servicii vor fi la nivelul celor din Germania voi accepta sa platesc impozite similare. Pana atunci insa, sa ma scutiti!

      P.S. Ce servicii imi ofera statul pentru banii din cont? Banca ii foloseste fara restrictii (deci nu se pune problema ca ar fi retrasi din circuitul economic). Preferati sa-i retrag si sa-i pun in seif (safe) sau „la saltea”?… pai asta ar retrage banii din circulatie, ar falimenta bancile si ar lasa statul fara surse de imprumut. Aveti grija ce va doriti!

  23. La noi, un tren de la Arad la Bucuresti face 12 ore. De la Sinaia la Bucuresti mi s-a intamplat sa fac peste 4 ore pt. ca trenul cu care trebuia sa merg s-a defectat si nimeni nu stia care-i situatia.

    Functionarii de la ghiseu sunt oameni. Lasand la o parte pilosii (care probabil ca stau undeva in spate), functionarii sunt foarte experimentati in lucrul cu: legislatie ce se modifica lunar, saptamanal sau chiar zilnic prin legi, ordonante, circulare, ordine; grila de salarizare care garanteaza mizeria, dar si stabilitatea locului de munca; sefi care prin bunul-plac pot face un loc de munca placut sau de cosmar; pilosi de care trebuie sa te feresti; conditii de promovare in functie de vechimea in munca sau pile; sistem stufos si rigid de reguli, care insa poate fi suprascris de cineva care are putere; mediu de lucru prafuit si urat, in care opinia si initiativa personala conteaza prea putin; clienti/cetateni care urasc sincer sistemul si care-l percep ca pe ceva arbitrar, dar accepta sa plece capul si sa se umileasca dintr-un reflex stravechi.

    Totul pleaca de la sistemul nostru de valori. Preferam sa votam o lichea care arata bine si care ne minte frumos si va face rau decat pe cineva care ne spune adevarul. Nu acceptam ca 1+1 fac doi, ci flexibilizam aceasta axioma cu o atentie mica – si ii uram sincer sau dispretuim pe cei care nu inteleg stilul nostru romanesc. Avem o foarte mare flexibilitate in gandire: asta este un atu atunci cand mergem in vest si suntem priviti ca fiind creativi, dar devine o mare problema in Romania pt. ca ne face sa ne adaptam situatiei – nu sa schimbam situatia.

  24. Multumesc foarte mult pentru articol domnule Stefan Liiceanu !
    Sper sa scrieti cat mai des asemenea articole, extrem de utile si, pana la urma PATRIOTICE.
    Desi par o picatura intr-un ocean, poate se prinde totusi ceva.
    Avem multa nevoie aici de oameni ca dvs, sper sa nu plecati inapoi in Japonia !!!!!!!

  25. Apropo de muncitorii care-si curata talpile la iesirea din santier… am observat de nenumarate ori cum din santierele din Bucurestie se iese cu basculanta care are rotile inamolite si care murdareste dupa aceea soseaua pe sute de metri.

  26. „Nu m-a ajutat l-a nimic.”
    Poate si autorii de articole din Japonia scriu corect în limba maternă. Sau își recitesc comentariile înainte de a le publica…

  27. Nu e scuza dar am de facut un singur comentariu: cum ar arata Japonia si Tokyo dupa jumatate de secol de comunism si spalare pe creier si epurare sociala in care fii de chiabur (deci cei cu bani, apti sa invete pt ca nu merg la camp) erau paria?!

    S-a strigat „moarte intelectualilor”. Ai grija ce iti doresti pt ca s-ar putea sa ti se indeplineasca…

    Imi revine un banc: Se poate implementa comunismul in Japonia? Da, dar ar fi mare pacat.

  28. Un articol foarte bun si in acelasi timp deprimant. La noi lucrurile nu cred ca se vor schimba atata timp cat nu va exista „tragerea la raspundere” – ai calcat pe bec, platesti.
    Privatul invata repede aceasta lectie – clientul se duce la cel care il serveste mai bine si mai repede. Statul insa e alta poveste. Ca exemplu general, a se vedea lucrarile de infrastructura executate in ilegalitate totala care nu sunt sanctionate; vorbim de primaria generala si de sector care face lucrari fara sa aiba avizele necesare.
    Analiza Metrorex este foarte buna si din pacate scenariul se regaseste din plin si in alte regii; din punctul meu de vedere eficientizarea se va face atunci cand se va trece la privat (fie doar si mangement) deoarece politicul si statul sunt una si aceeasi entitate si care, din pacate pentru noi, nu au ca scop nivelul de viata al cetateanului ci interesul propriu, conjunctural de multe ori.

  29. Normal ca saracia cronica si istorica este de vina. Asa este in orice alt stat cu un pib pe cap de locuitor comparabil. Se vorbeste doar alta limba. din experienta proprie.
    cand am ajuns intr-un stat dezvoltat, mi-a luat timp sa ma obisnuiesc cu binele, apoi la revenire in ro am facut o crize de nervi. acum e bine. m-am obisnuit ca ro este o tara saraca care ofera ceea ce poate, ceea ce se vede, ceea ce citim in acest articol. orice alta comparatie cu o alta tara bogata si dezvoltata e de prisos, imi pare o abordare „necoapta”, nefundamentata.
    solutia este cresterea economica, nivelului de trai al populatiei si expoatarii cat mai rapide a calitatii de membru EU. in zona asta trebuie scrise articole. cum putem noi influenta liderii dar si pe cei care ii aleg.
    se mai intorc in ro unii din america sau japonia sau europa de vest si pufnesc din nas. mai mergeti fratilor si prin tari sarace si o sa vedeti cata logica exista in ceea ce afirm aici.

    daca vreti sa stiti nivelul de seriozitate intr-un birou de taxe si impozite in alta tara consultati pibul per capita. Puteti incepe de aici din balcani, UE sau nu.
    restul e foaie verde, cum spunea profesorul meu de matematica din liceu.

    • Probabil cel mai bun comentariu pe care l-am citit de foarte multa vreme. Am un bun prieten Mihai in Luxemburg – te pomenesti ca oi fi acela :-)

  30. anii ’40 – o revolutie nationala care a incercat sa transforme intreaga societate dupa criterii etno-rasiale.
    anii ’50 – o represiune bolsevica care a fost un veritabil sociogid sa zic asa. Ramaneau casele goale…
    anii ’60 – revolutia socialista a bunurilor de consum si a timpului liber. Oameni care nu iesisera neam de neamul lor din satul in care se nascusera au ajuns la mare, la multe, la bai si se bucurau de un nivel de trai nemaiintalnit la ei in familie (asta in mare parte pe banii imprumutati de Ceausescu si pe resursele nationalizate in anii anteriori)
    anii ’70-’80 – revolutia national comunista. Cele mai sinistre cozi de topor au devenit activistii unei ideologii care combina autohtonismul national cu colectivismul socialist. Noua societate capata un sens al identitatii, noii veniti din satele distruse de comunisti erau alfabetizati in acest nou slang ideologic. Incepe un fel de urbanizare a lumii romanesti urmata de o sistematizare paranoica care a rupt toate firele sociale care mai ramasesera sa tina lumea romaneasca la un loc.
    anii ’90 – primul exod. Dupa mineriada lui Iliescu foarte multi oameni ai decis sa paraseasca tara. Aceasta a lasat in multe privinte un loc gol umplut de un alt val de noi veniti din smarcurile mioritice. Cei care veneau nu mai gaseau o societate apta sa ii integreze intr’o cultura a traiului in comun.
    anii 2000 – Integratea europeana si al doilea exod, de asta data mult mai consistent si mai profund. Primul fusese mai degraba din zona urbana. Acesta a afectat cu precadere partea cea mai activa a populatiei.


    acum cateva saptamani o fata s’a sinucis din dragoste. Nu asta era spectaculos ci faptul ca tanara provenita dintr’un catun de pe langa Braila a facut o facultate de jurnalism, a lucrat la un ziar local din Braila vre’o 2-3 ani si apoi… a ajuns director regional de vanzari la Posta Romana.
    E doar un caz dar care este ilustrativ pentru lumea in care traim.

    o alta fica unui primar liberal de pe langa Oradea, dupa ce a afacut facultatea la un Gigi.impex.srl de la coltul strazii a ajuns sefa partidului din comuna si apoi … consilier la Parlamentul Romaniei. In timpul liber … scria scenarii pentru telenovele pt Antena 1 si se inscria pe site-uri de hostess.

    un director de la CRF isi rotunjeste veniturile cu banii luati pe chiria unor imobile construite din banii furati. El de felul lui un netrebnic dar cu aere de om de afaceri.

    Si pot continua pana maine si chiar si mai mult. De fapt stim ci totii in ce lume traim. Doar ca ne’am obisnuit.


    Romania are o sociatate orfana. Nu mai are elite sociale, nu mai are un sens al respectului, nu mai are o directie. Acestea au fost distruse de episoadele descrise mai sus. Avem o criza profunda de cunducere. Omul nu mai sfinteste locul de mult in societatea romaneasca. Cine e harnic si silitor… mai bine isi ia lumea in cap. Nu e vorba de unul sau altul… e voba de o societate, de o cultura a ceea ce se poate si ceea ce nu se poate. Si in tara noastra nu se poate ca un om muncitor si priceput sa nu fie umilit. Pentru ca traim in democratie, o democratie inteleasa ca dominatia gloatei, a tuturor netrebnicilor care speculeaza orice moment si orice posibilitate in beneficiul lor fara nici un scrupul de moralitate.

    Toate acestea nu s’au petrecut in Japonia si nici altunde. De aceea perspectivele sunt sumbre. Poate doar o ocupatie sa ne mai scoata din mizeria morala in care ne aflam. Dar cine naiba sa o faca. Acum lichelele noastre au staif european. Si nici Europa nu o duce pre stralucit pentru a putea da un exemplu.

    De aceea un roman ajuns orunde in alta parte are acea senzatie ca ajunge „acasa”, adica intr’un loc normal in care nu este agresat la fiecare colt. Ne uimeste normalitatea, politerea, calmul, eficienta…
    Ma uitam daunazi… mi’au cazut ochii pe blocurile de pe bulevard. Noi toti alegem sa nu le mai vedem. Sunt atat de urate… parca am fi la Kabul sau in alt oras devastat de razboi. urate rau… si asta pe toate bulevardele Bucurestiului… pe care oricat m’as stradui nu pot sa il numesc orasul meu natal pentru ca nu simt nimic pentru el, nici o nostalgie, nici un dor, nici o solidaritate cu o multime care se imbulzeste zi de zi in mica ei zvarcolire pentru parvenire sau poate doar pentru supriavietuire. (exista din fericire si oaze dar rare, aproape magice)

    Problema este ca toti cei care respecta valorile civilizatiei nu se gasesc unii pe altii in aceasta mare de oameni care a inundat de ceva decenii bune orasul nostru. Si acestia sunt fiinte extrem de feroce. Nu lasa nimic in urma. Imi aduc aminte de un fragment din A. Huxley care compara omenirea cu o haita de caini care dau navala sa isi deserte besica udului la fiecare colt, pe fiecare statuie. Poate si de aceea exista aceasta fraternitate a oraseanului de tip nou cu canii fara stapani. E o solidaritate de tagma intre ei. Si unii si altii sunt fara stapan. Orice se poate. E o lume extrem de dinamica si sa nu va lasati inselati, toti acesti oameni pot fi nemultumiti dar niciodata revoltati. Nu se vor revolta niciodata pentru ca ei stiu de unde au venit si mai stiu ca nimic nu a justificat emanciparea lor, ajungerea lor la o situatie pe care neam de neamul lor nici macar nu a visat’o. Ei traiesc in cea mai buna dintre lumile posibile, dovada ca prospera si se inmultesc in detrimentul celor care nu au acelasi capacitati de adaptare ca si ei. Priviti parlamentul ! Priviti guvernul ! pritivi tot ce are lagatura cu ceea ce se face in tara asta, de la giseul administratiei fiscale pana la prim ministru.

    Japonia ? Ha :-) e si departe. Ontologic e departe, nu geografic.
    La noi un profesor are un salariu mai mic decat al unui muncitor.
    Vorbeam daunazi cu un prieten care are o firma de instalatii si imi spunea ca vrea sa angajeze un tanar si eu ii propuneam sa caute la un liceu de profil poate este vre’un absolvent doritor… Si el imi spunea ca i’ar da primele 2-3 luni cam 1200lei salariu ca mai apoi sa junga la 1500-1600 poate si mai mult. Ascultam si ma gandeam ca poate sa ii dea un salariu mai mare decat al unui profesor. Dar cine mai are nevoie de profesori? Acum ca poti face facultatea si fara bacalaureat… Ma gandesc ca o sa ajungem curand la o culme a democratiei… ca tanarul/tanara de 14 ani sa isi ia o data cu buletinul si diploma de bacalaureat tot de la politie, si la 18 ani sa isi ridice diploma de licenta contra unei taxe evident. Iar Ministerul educatiei sa fie unit cu ministerul de interne… pentru ca face mai eficienta aceasta noua evidenta educationala a populatiei. Japonia? Ce e aia Japonia ? O ciocolata ?

    E simplu: in Japonia lumea se duce, din Romania lumea pleaca.
    Cum zicea Herodot, la nord de Dunare nu creste nimic din cauza viespilor care omoara tot.

  31. Fiecare roman vrea ca tara sa sa arate mai bine. Dl Liiceanu are un termen de comparative pe care alti nu il au. Ori cit de bine ai povesti Japonia este mult mai mult. Desi citisem mult despre Japonia intilnirea mea cu realitatea nipona a fost socanta. Poti povesti multe amanunte din societatea nipona dar realitatea cu multiplele ei fatete este debordanta. Este o sarcina grea si dificila sa compari un virf al civilizatiei cu o caricatura a sistemului ralational uman romanesc.
    Am sa povestesc un amanunt: am circulat cu un tren supraaglomerat in Japonia in august. Desi eram foarte apropiati, nimeni nu m-a atins, nimeni nu mirosea a transpiratie, nimeni nu vorbea. Nu am intilnit in alta parte a lumii asa ceva. In Romania nu va fi asta niciodata.

    • nimeni nu vorbea? parca mai degraba dezordinea Parisului sau New Yorkului decat lost in Tokyo,
      tot respectul pt politetea si bunul lor simt, insa au cele mai cretine show-uri TV la care rad ca cei de gradinita, un pic mai multa deschidere si relaxare nu le-ar srtrica poate (le dam noi, ei sa vina cu disciplina, ar iesi un fel de …Italia de nord, Tirolul de sud? ca tot sunt separatisii la moda, Scotia, Catalonia…)

  32. Nu trebuie totusi generalizat. In sectorul 1 experienta mea cu administratia a fost una surprinzator de placuta. Sistem cu bon de ordine, nu sunt cozi, posibilitate de plate online a taxelor, documente semnate si eliberate pe loc, etc. Trotoarele se spala noaptea pe stradutele din cartier.
    In schimb foarte neplacuta experienta cu Gdf, cu BCR si Bancpost.
    Sunt lucruri/locuri unde progresul este evident.

  33. Sectorul 5 este notoriu pentru proasta administratie. Am vazut ca a mai mentionat cineva sectorul 2. Eu, desi nu sunt un fan al primarului din sectorul meu, (sectorul 2) vreau sa relatez un contraexemplu care pur si simplu m-a lasat masca. Anul trecut in vara mi-am cumparat o masina si a trebuit sa o inregistrez si sa platesc taxele locale. Si marturisesc ca aveam niste asteptari destul de proaste cu privire la timpul si la organizarea celor de-acolo. M-am deplasat la Taxe si Impozite locale sect 2, undeva pe langa Gara de Est. si odata intrat in sediu un gardian public m-a intrebat ce doresc si apoi mi-a explicat procedura. Exista un ghiseu de Informatii. Si exista un automat care printa bonuri de ordine. Apoi erau vreo 5 sau 6 ghisee numerotate si cu afisaj electronic unde aparea numarul bonului de ordine care era preluat in acel moment. In momentul cand unul dintre ghisee se elibera in difuzoare se auzea un sintetizator de voce care anunta ce numar de ordine este asteptat si la ce ghiseu. A durat ceva asteptarea pentru ca erau vreo 20 de persoane inaintea mea. Dar mi s-au eliberat actele necesare pe loc si prin urmare cred ca se justifica si a meritat (din ce citisem pe net relatat din alte sectoare ma asteptam sa revin peste o saptamana ca sa ridic actele). Functionara a fost foarte amabila si expeditiva si cred ca chiar a zambit. Iar la final m-a invitat sa apas pe unul din 3 sau 4 butoane cu care puteam sa dau note pentru serviciile de care am beneficiat. Si in general comportamentul functionarilor de acolo a fost ireprosabil. Un alt exemplu pe care l-am remarcat tot atunci a fost urmatorul: au observat ca a venit si o femeie cu un copil in carucior si au invitat-o la primul ghiseu care s-a eliberat. Nu au lasat-o sa stea la coada cu toti ceilalti ceea ce a fost foarte de bun simt. Deci organizarea era absolut perfecta. Cu alta ocazie am vrut sa obtin user si parola ca sa imi pot plati taxele online. Si de asemenea mi s-au generat si eliberat pe loc si cu multa amabilitate chiar daca procedura nu mai era asa de bine pusa la punct si a trebuit sa ma urc sus in spate la biroul IT sau ceva de genul acesta. Banuiesc ca cei de-acolo au realizat pur si simplu ca este interesul lor sa lase cetatenilor o impresie cat mai buna si ca chestia aceasta se poate face relativ simplu.

  34. ” Conform acestei teorii, interacțiunea dintre doi agenți raționali care iau decizii este întotdeauna o formă de joc, cu câștigatori și perdanți, fiecare încercând să-și optimizeze poziția.”

    Va recomand cu caldura lucrarile lui Nash.

    • Problema in situatia noastra este ca actorii cu cea mai mare putere imediata – politicieni – pot schimba dupa bunul plac regulile, in timp ce actorii cei mai importanti – cetatenii – asista pasiv la schimbare si se cearta intre ei. Este nevoie sa avem si o cultura a stabilitatii pentru a intelege ca desfiintarea unei institutii pt. a da afara functionarii indezirabili si nemembri de partid pe care altfel n-ai cum sa-i dai afara este o arma a prostilor.

  35. Un articol excelent, nota 10 ! O singura rugaminte, va rog nu luati in seama indemnuri de genul celui facut de una dintre cititoare, de a scrie articole mai scurte. Nu, nu vrem cuvinte mai putine, vrem mai multe. Fiindca le folositi cu pricepere, fiindca exprima idei si idealuri pe care vi le impartasim, fiindca ne e dor de normalitate si de civilizatie.

  36. Domnule Liiceanu ,
    De unde aveti datele despre salariile celor de la Metrorex ? Pot sa va pun la dispozitie un „fluturas” de salariu , sa vedeti dvs insiva cum sunt platiti angajatii Metrorex . Credeti-ma , fabulati grosolan …

    • Nu m-as grabi sa acuz asa usor fara sa-mi fac „temele”.
      Raspunsul este, de pe site-ul Metrorex, Doamna….http://www.metrorex.ro
      Rubrica „Transparenta” (dreapta sus) –>Situatii financiare anuale si raporturi contabile semestriale
      Uitati-va la Situatii financiare anuale 31.12.2013.
      Pe pagina 2, scrie negru pe alb numar mediu de salariati 4,120.
      Apoi pe pagina 11 (nu sunt numerotate paginile, va trebui sa numarati Dvs), avem
      Cheltuieli cu personalul 288.700.925 RON.

      288700925/4120=70073.04, care impartit la 12 luni inseamna 5839.42 lei pe luna.
      Puteti verifica personal daca aveti conexiune la net si un calculator. Daca chiar aveti un fluturas de salariu real,
      atunci vorbiti cu seful Dvs.

      • Cheltuielile cu salariile inseamna si impozitul catre stat platit de angajator. Asta inseamna cam 4500 pentru angajat. Oricum destul de mult avand in vedere ca nu toti sunt controlori de trafic sau conducatori (mai taraie din cand in cand si cate un calator – da asta se leaga si de prostul management, deoarece securitatea in conditiile metroului tin de calitatea tehnica a sistemului). Cat din activitate este externalizata? O zona de spalat bani la greu. As remarca totusi lungimea relativ mare a liniilor fata de populatie, si eficienta mica la numarul de calatori /km. Daca la asta mai adugam cat de „usor” si repede, se construieste o linie, aflam ce se ascunde in spatele sistemului. As remarca faptul ca in Japonia, dar si in statele din vestul Ro, caile ferate atat cele de lungime medie cat si cele de proximitate, se imbina cu metroul crescand eficienta sistemului de transport si reducand plimbatul cu masina. Da ma rog cand ai un personaj politic care vrea ” numai binele tarii” ( da nu-i singurul), si doar a distrus flota, transportul pe cale ferata, n-a lasat sa se dezvolte autostrazile iti poti da seama care a fost directia comandata in ultimii 24 de ani. Iar la asta se adauga grija primarilor pentru cetateni. Spuneti-mi cate parcari s-au facut de primarii in zonele nodale deinspre intarile in oras? Noroc cu supermarketurile care in loc de locuri de parcare pentru clienti au locuri de parcare pentru navetistii care strabat orasul cu transportul in comun.

  37. Eu fiind primul intr-o dimineata la acest sediu am gasit-o pe tzatza de la ghiseul 8 mancand seminte si avand in fata un maldar de gunoi de la ele.
    Sa vezi ce amabila era cand ne-a vazut ca am intrat ca se facuse 8.30 si incepea programul.
    Apropo, acolo usa sta inchisa dimineata insa nu o deschide nimeni la ora oficiala ..multi stau ca prostii afara pana pe la 9 :).
    DAR, dupa asa primar analfabet nici nu am asteptari foarte mari de la niste 4 clase de la ghisee.

    • Am avut surpriza, la sectorul 6 sa „mi-o iau” cu o penalizare de cateva sute de lei pentru ca PFA, fiind nu platisem ceva la CAS! Doamna de la ghisheu n-a fost scarboasa, dar mi-a spus ca a fost o eroare si ca nu le-au venit la timp, darile pe care trebuia sa le platesc! Nu era vina ma! Nici a doamnei! Tot mi-a venit sa injur! Practic, mi-au furat niste bani! N-am injurat-o pe doamna cu pricina, care, de altfel, a fost amabila! Ce folos Mizeria asta de stat imi bagase mana in buzunar! Ca un borfash de cea mai joasa spetza!

  38. Aberanta comparatie: Japonia lui Akihito cu sectorul 5 al lui Vanghelie – ca si cum am compara Pamantul cu Marte.
    Japonia este o alta lume, nu fata de sectorul 5 ci fata de intreg occidentul.
    Incepand de la abordarea lucrurilor pe termen lung (am cunoscut un manager numit in functie cu 2 ani inainte de a-si lua postul in primire – intre timp era trimis la perfectionare) pana la procedurarea obsesiva (si aducatoare de eficienta), totul difera.
    Tot aberanta este blamarea permanenta a functionarilor publici – da, ei se vad la interfata cu publicul si aceasta nu este intotdeauna cea mai placuta intalnire. Dar principalii vinovati sunt conducatorii institutiilor publice, aceia pe care cei care merg la vot ii aleg si cei care evita votul ii ignora.
    Responsabili de performantele organizatiilor, publice sau private sunt in primul rand managerii acestora. Atunci cand, datorita cunostintelor primitive de management, singurul mecanism de motivare este pedeapsa, scopul angajatului nu mai este performanta ci evitarea pedepsei.
    In plus am spicuit:
    – Costurile totale ale metroului din Tokio sunt de 12,8 eur/km ( (cifra de afaceri – profit) / lungimea retelei) – costurile totale ale metroului din Bucuresti: 0,99 eur/km. Ghici care merge mai bine si unde este nevoie de mai putina interventie manuala? Ghici cine aproba bugetele metrourilor – functionarii publici sau conducatorii politici ai institutiilor publice?
    – Da, platim taxe dar asteptam ca functionarii sa lucreze gratis. in conditii oribile, eventual sa aduca si bani de acasa ca sa acopere riscurile activitatii (lucru valabil din pacate si in mare parte din mediul privat).
    Cui nu-i convine sa plece. Ei bine, chiar pleaca. Durata medie de „viata” a unui functionar public din Ministerul Societatii Informationale este de 7-8 luni. Ghici (din nou :) ) ce performanta poate avea un astfel de minister (al Societatii Informationale sau altul). Si atunci cum mai puteti avea pretentii de calitate de nivelul celei din Japonia)?
    – „aceste probleme tipice […] sunt divizate în 29 de categorii, fiecare cu ghișeul propriu” nu prea se potriveste cu politica „Poate treaba se putea face cu 2 funcționari plătiți mai bine, iar ceilalți 2 ar fi fost nevoiți să-și caute altă muncă”.
    Extremele sunt: eficienta maxima, caz in care ghiseele sunt dimensionate la capacitatea minima (2 functionari permanent ocupati), cu costuri minime dar cu cozi oricand si oricat sau deservire maxima, caz in care ghiseele sunt dimensionate la capacitate maxima, cu zero cozi dar cu „n” functionari care stau degeaba, asteptand sa vina cetatenii (de ex. la unul din cele 29 de ghisee – fiecere cu categoria lui)
    – Evident faptul ca primariile din Romania nu au 26 de etaje, fiecare pentru categoria lui de cetateni, o fi tot vina functionarilor publici, nu-i asa?
    – „câteva ghișee cu ramă de lemn vechi, cu geamuri murdare pe care, cu bandă adezivă deja trecută de timp și pe jumătate dezlipită” – acelasi mediu este si pentru functionarii publici, credeti ca le place? Nu, dar niciodata nu exista fonduri si pentru cei de la ghiseu – sunt prea departe de top managementul institutiei.
    – in ceea ce priveste informatizarea, din nou comparati aberant Japonia cu Romania
    – cel mai probabil ca informatiile din situl internet al institutiei din romania este scris de un „specialist in PR” platit cu 1700 de lei pe luna. – ca aia care stiau meserie au urmat sfatul binevoitorilor si au plecat la alte organizatii.

    @Smaranda
    „am circulat cu un tren supraaglomerat in Japonia in august. Desi eram foarte apropiati, nimeni nu m-a atins, nimeni nu mirosea a transpiratie, nimeni nu vorbea.” – Nu ati fost atenta. In Tokyo au fost introduse vagoane care la orele de varf sunt rezervate exclusiv femeilor – tocmai pentru ca in inghesuiala au fost „atinse” de cate un nesimtit.

    „I pay taxes, you work for me” mi se pare o expresie absolut corecta.
    Ce lipseste din peisaj este pe de o parte intelegerea faptului ca lucrul chiar se intampla – la o calitate mai proasta decat ne-am dori de ambele parti – dar de mult mai multe ori decat este perceput public, pe de alta parte intelegerea reciproca a faptului ca ambele parti – furnizori si beneficiari – sunt de fapt de aceeasi parte. Toti isi doresc servicii publice de calitate – unii sa le livreze, altii sa le primeasca.
    De prea multe ori functionarul public a fost folosit pentru a plati cu imaginea proprie lipsa de cultura manageriala a politicienilor care ii conduc.
    In plus sacrificiile facute de unii din functionari (de ex. lasati fara job pentru ca nu au vrut sa promoveze ilegalitati sau idiotenii) nu au cum sa se vada.
    Cautati, va rog, comparatii mai veridice decat cea intre Akihito si Vanghelie (care, vai, nu e functionar public :) ).

    • Nu-i nimic aberant in a face comparatii de acest fel – din contra cat mai multe exemple de acest fel trebuiesc puse pe prima pagina a ziarelor. Daca functionarii de rand, managerii romani sau orice alt profesionist roman se simte lezat de comparatia cu – probabil – tara cu cele mai bune servicii din lume este treaba lui. Important este ca sa se stie care este referinta si serviciile japoneze sunt referinta si pentru sud coreeni, chinezi, americani si sa nu mai zic de francezi.
      Invocarea la nesfarsit a lipsei banilor pentru a eschiva incompetenta crasa si lipsa de viziune a persoanelor cu putere de decizie e deja anectodica pe meleagurile mioritice. Cum sa faca unu ca asta ceva pentru tara asta cand el habar n-are cum arata un lucru bine facut, sa zicem organizarea unei primarii? Personal am intalnit intamplator un grup de politicieni romani rataciti intr-un tren din Tokyo carora m-am oferit sa le fiu ghid pentru cateva ore. Credeti ca m-au intrebat ceva de organizarea primariilor (cei mai multi erau primari)? Nu domnilor, mancarea, electronicele si femeile usoare din localitate au fost subiectele preferate ale lor.
      Astfel de articole mai ne spun ceva: nu trebuie reinventata roata pentru a imbunatati substantial confortul platitorilor de taxe. Pur si simplu departamentele de relati cu cetatenii din toate primariile ar trebui sa adopte modelul japonez: imediat griseul de informatii la intrare, bilete de ordine electronice si toti functionarii la vedere cu mentiunea ca cei care interactioneaza direct cu cetatenii vor avea capul in pozitie de sezut intotdeauna mai jos decat capul cetateanului. Nu uitati ca atentia deosebita la detalii face Japonia diferita de restul lumii.

      Felicitari lui Stefan si pentru acest articol.

  39. Cum ne văd alții:

    Vom merge, deci, la Bucureşti ca să facem, la apusul civilizaţiei noastre capitaliste, o cură de nepăsare. Vom învăţa să nu acordăm lucrurilor decât o valoare trecătoare şi un preţ relativ. Vom vedea practicându-se acolo acel dispreţ, ce merge până la inconştienţă, faţă de trebuie şi de a avea, baze solide ale civilizaţiei noastre mercantile.

    Românul s-a odihnit întotdeauna pe seama celorlalţi pentru treburile sale. E treaba grecilor, a nemţilor, a belgienilor, a francezilor, a englezilor să-i construiască drumuri, canale, fabrici (adesea, ei nu vor trage niciun folos din asta), dar el nu e sclavul confortului, se poate lipsi de maşinism şi cunoaşte arta de-a trăi într-un efemer belşug ascunzând o permanentă sărăcie.

    Aceşti fii ai Romei n-au moştenit rigiditatea romană. La ei nimic nu e drept, totul merge strâmb, politica şi străzile, hainele şi automobilele. Trotuarele se coşcovesc, şoselele se ridică precum lespezile la Judecata de Apoi. Lecţia pe care-o oferă Bucureştiul nu e o lecţie de artă, ci o lecţie de viaţă. El te învaţă să te adaptezi la toate, chiar şi la imposibil. El încarnează bine sufletul unui popor a cărui răbdare e nesfârşită, sublimă ca aceea a animalelor, şi al cărui optimism îngăduitor a inventat această zicală : Mare-i grădina lui Dumnezeu !
    Capitala unui pământ tragic unde adesea totul sfârşeşte în comic.

    Paul Morand – București, Editura Echinox, 2000

  40. Multi vad putin pricep. Ma adresez autorului acestui articol ” Din 1990 incoace toata lumea stie ce trebuie sa faca alti dar nu stie ce trebuie sa faca el” iar faptul ca eu plates taxele iar tu trebuie sa muncesti pentru mine e valabil intr-o societate normal nu aici in Romania in care unui se fac ca platesc taxele si alti se fac ca muncesc. Evaziunea fiscal este de …. cat domnule autor? Cum se face evaziune? Unui bugetar ii sunt opirte taxele la sursa. Deci evaziunea se face in mediul privat. Lotul celor din fotbal bagati la racoare nu sunt din mediul privat? Voiculescu nu am auzit ca e bugetar, doamna Socol de la Siveco parca nu e bugetar? Si atunci ce vorbim.Platiti taxele corect si la timp. Nimeni nu spune cati copii sau bolnavi au murit in spitale pentru ca nu au fost bani pentru medicamente pentru ca domnul Copos, Becali, Voiculescu nu si au platit la timp taxele si impozitele? Nu ma erijez in aparatorul bugetarilor dar atentie bugetari sunt si pompieri, si military si cei de pe SMURD si cei care iarna trecuta au fost la dezapezit in zonele in care firmele private aveau contracte dar au fugit lasand statul sa rezolve situatia. Deci cand vom invata ca toti avem responsabilitati atat cel din fata ghiseului cat si cel care vine la ghiseu cand vom intelege ca toti avem si drepturi dar si obligati atunci avem o sansa ca popor. Cel care spune ca el plateste taxe si tu esti obligat sa muncesti ca esti platit de el trebuie sa isi puna intrebarea De cite ori ai cerut bon fiscal? De cate ori ai facut lucrari in casa cu un privat care nu plateste taxe la stat? Ei cred ca majoritatea au facut acest lucru. Nu au cerut bon fiscal, ati obinut venituri fara sa platesti taxe.Iar bugetari sunt condusi de oameni politici. Ministri,secretari de stat, primari directori toti sunt numiti sau sprijiniti politic si fac politica unor partied care au un frunte un om politic pe care poporul il VOTEAZA. Deci capul pestelui il voteaza poporul si el e primul care se strica. E usor sa arunci vina pe un functionar.Orice functionar are un sef. Ca stau 3 si taie Frunze la ciini nu e vina lor ce a celui care organizeaza activitatea. Functionarii au un sef. Dumneavoastra ati fost la seful celor 3 functionarii sa ii sesizati situatia? Nu. Asa ca dupa cum am spus ” Toata lumea stie ce trebuie sa faca alti dar nu stie ce trebuie sa faca el” Dumneavoastra in calitate de cetatean trebuia sa sesizati pe conducatorul institutiei de situatie. Ati facut? NU atunci vb unei doamne de la PDL ……….

    • Românii nu se împart în bugetari cinstiți și privați evazioniști. Există bugetari care iau șpagă, există bugetari care dau bani cu camătă, există bugetari care oferă apartamente de închiriat ”la mica înțelegere” ș.a.m.d.

  41. Dintr-un articol scris de Radu Pavel Gheo:

    Într-una din cărtile mele, „Românii e destepți”, citam dintr-un articol al domnului Ion Vartic, publicat în revista clujeană Apostrof („«Prusia» de la marginea Kakaniei”, nr. 4/2000), o relatare a lui C. Daicoviciu, transmisă prin Mircea Zaciu: „În momentul unirii cu tara, în Lugoj, ca peste tot în Ardeal si Banat, s-a efectuat schimbul de administratii. Astfel, sosit din Bucuresti, noul director al Postei din Lugoj si-a vizitat institutia, iar la sfîrsit, privind încă o dată cu atentie în jur, a exclamat: «Frumoase perdele, să mi le duceti acasă!» «Si asa – încheia C. Daicoviciu – mi-am dat seama care e diferenta între administratia austro-ungară si cea românească»”.

    Într-o scrisoare adresată în 1920 lui Octavian Goga de un prieten (neidentificat) si publicată de Ovidiu Pecican în numărul 6/ 2005 al revistei Familia găsim nemultumiri asemănătoare si chiar mai numeroase. Descriind întîlnirea cu un medic primar din Ardeal, expeditorul îi scrie lui Goga că respectivul „te blastămă pe tine si pe Tăslăuanu de politica pe care ati făcut-o… Primul rezultat al unificării e că ne-a coplesit birocratismul. E asa de strigătoare deosebirea aici între ce era [i]eri si ce e azi, încît si orbii trebuie să o vadă… Se tot vorbeste de descentralizare” (ca si astăzi, în mileniul III), dar s-a introdus cea mai idioată centralizare, ceea ce am si prevăzut si era firesc, dată fiind mentalitatea birocratilor cari au trecut Carpatii… Multi functionari venali se scuză cu «trebuie să fur dacă statul nu-mi dă regulat, ca pînă acum, leafa…»

    O mărturie din Basarabia vine de la părintele Vasile Țepordei, gazetar basarabean în perioada interbelică la Calendarul din Bucuresti al lui N. Crainic, la Raza din Chisinău, Basarabia, Viața Basarabiei, Cuget moldovenesc, Gazeta Basarabiei. Acesta a fost arestat în 1948, condamnat la 25 de ani deportare de către autoritățile sovietice si eliberat în 1956. A murit în 1997. Pe un ton chiar mai vehement, el scrie despre perioada de imediat după Unire: „Cu mîna pe inimă trebuie să recunoastem că s-a dus mai mult o acțiune negativă. Basarabia a fost considerată un fel de colonie africană. În ea s-au refugiat toți aventurierii politici si vînătorii de castele elvețiene. Oamenii de treabă ai celorlalte provincii au rămas la ei acasă si numai pleava a venit si s-a oplosit în colonia transpruteană. Doar singura ramură în care au venit elemente de valoare este învățămîntul. Restul, nulități.” (Citat din volumul Scrieri alese, Editura Flux, Chisinău, 2005, apud Ioan Lăcustă, „Din lacrima Basarabiei”, în România literară, nr. 35/ 07-13.09.2005)

    La fel de dur în judecăți se arată prozatorul Ioan Slavici, care îi scrie lui Nicolae Iorga încă din 1907: „Dacă e vorba de cultura morală, să ne închidem ochii, ca să nu vedem ceea ce se petrece si se tolerează în România, unde nu mai e nimic sfînt… Ai dori dumneata ca frații dumitale din Ardeal, cei din Banat, cei din Țara Ungurească ori cei din Bucovina să ajungă si ei în starea în care se află ce din România?… În România superioritatea nu prețuieste nimic dacă nu e pusă în serviciul cuiva. Slugă trebuie să fii dacă vrei să țină lumea seama de tine” (Ioan Slavici, Închisorile mele, Editura Allfa, 1996, p. 20).”

    p.s. Un articol care relateaza o hoție de un penibil indescriptibil, petrecută la doar câteva zile după Marea Unire a Transilvaniei cu România din anul 1918, în articolul:
    Cum au confiscat autorităţile locomotiva vestitorilor Unirii.

    • Boner, Paget, Cross. Nu ma faceti sa dau si explicatii, va rog, inca niciun moldovean, muntean sau oltean n-a ajuns la gradul respectiv de abjectie. Va multumesc anticipat.

  42. Felicitări pentru studiul amplu şi deosebit de interesant!
    Deoarece aţi menţionat despre metroul din Bucureşti, vă pot comunica două informaţii găsite în fosta arhivă a C.C. al P.C.R.:
    1. Transportul cu metroul în Bucureşti figura pe „Lista produselor industriale şi activităţilor care au rămas nerentabile la data de 30 aprilie 1989”, fiind înregistrată o pierdere de 18.831.000 lei, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 1989 (A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 35/1989, f. 38). Evident, informaţia respectivă nu era destinată publicului.
    Totodată, Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti înregistra pierderi la apă potabilă (11.314.000 lei) şi transportul de călători (128.000.000 lei), în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 1989.
    2. Transportul cu metroul figura şi pe „Lista produselor şi activităţilor nerentabilizate, la data de 12 mai 1989”, împreună cu apa potabilă şi transportul public în Bucureşti, fără a fi menţionate pierderile înregistrate (A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 53/1989, f. 126).
    Este greu de crezut faptul că Nicolae Ceauşescu şi subordonaţii săi nu ştiau ce se întâmplă la Bucureşti cu metroul, apa potabilă şi transportul urban. Rădăcinile ineficienţei regimului politic de la Bucureşti sunt foarte adânci şi merită studiate cu atenţie.

    • Sa nu ne grabim la concluzii. Majoritatea sistemelor de transport public din lume sunt subventionate si astazi.
      Transportul public este un serviciu public si a-l trata altfel tradeaza o lipsa de intelegere a mecanismelor de baza ale societatii moderne sau un ultra-liberalism inexistent nici in Marea Britanie.In Uk pana si transportul privat regional pe cale ferata este subventionat (ca sa nu mai vorbim de autobuze sau metro). In Londra subventiile pentru transport public sunt de 39%!!.

      In mai toate tarile si transportul privat cu automobilul este subventionat (cel putin pana la aparitia infrastructurii de baza).

  43. Domnule Liiceanu,

    Pentru mine este tragi-comica comparatia pe care o faceti intre Bucuresti si Tokyo. Stiu, acolo ati trait multi ani de zile, situatia de acolo o cunoasteti in amanunt si probabil ca iubiti civilizatia aceea. Dar nu stiu daca are sens sa faceti aceasta comparatie, altfel decit pentru efect comic sau pentru a deprima cititorii. Se pot face nenumarate altele – fara sa cautam neaparat extremele – Bucuresti-Lima, Bucuresti-Kiev, Bucuresti-Parma, Bucuresti-Istanbul, Bucuresti-Bombay samd. Din cite ati vazut dv. prin alte locuri pe unde ati ajuns in viata, credeti ca stam total catastrofal? Eu zic ca nu, iar asta in conditiile in care locuiesc de multi ani in America si am vazut, ca si dv in Japonia, ca se poate trai mai bine, cu ceva disciplina, respect pentru lege si pentru aproape.

    De exemplu, dati-mi voie sa va spun ca situatia de la metroul bucurestean este relativ buna comparata cu cea de la metroul din orasul in care locuiesc (Boston). Printre altele, cine lucreaza la metroul d-aci se poate pensiona dupa numai 23 de ani de lucru. Asadar, daca cineva se angajeaza la metrou la 18 ani, dupa ce a terminat liceul, si continua sa lucreze acolo atunci se poate pensiona la virsta de 41 de ani (!). Ca sa nu mai spun ca metroul acesta merge in pierdere, ca ramele de tren sunt ca vai de ele comparate cu cele din Bucuresti, ca se intimpla relativ frecvent sa apara defectiuni care produc intirzieri de peste o ora samd.

    In legatura cu functionarii publici, eu unul am fost foarte placut surprins in mai multe rinduri in Bucuresti, in ultimii zece ani. De exemplu, diversele mele vizite la serviciul de pasapoarte si la politie, pentru a rezolva chestiuni legate de acte, m-au facut sa dau intotdeauna de functionari amabili, rabdatori si serviabili. Mai degraba am fost siciit de publicul care isi pierdea rabdarea la coada si care era transpirat, urit mirositor, zgomotos samd.

  44. Domnule Stefan Liiceanu,

    Articolul este interesant, sunt in mare masura de acord cu mesajul acestuia, insa comiteti o eroare fundamentala dar destul de frecventa in randurile comentatorilor -altfel bine intentionati – care incearca sa explice societatea romaneasca. Greseala e faptul ca generalizati la nivelul intregii tari o situatie pe care o vedeti in mod curent in Bucuresti si care, cu tot respectul pentru oamenii absolut deosebiti care traiesc acolo, nu reprezinta Romania, decat cel mult in mod partial.

    O sa va spun ca exista locuri in tara unde autoritatile locale chiar lucreaza in interesul cetatenilor, functionarii de la ghisee sunt amabili si eficienti si, de fapt, ghiseele nu mai sunt acele sinistre gemulete la care te apleci, socialist si umil, ci sunt birouri unde esti invitat sa iei loc, sa discuti direct cu functionarul si ti se rezolva rapid problema. Pasaportul, actele masinii, permisul de conducere si alte chestiuni care, cu greu, au fost descentralizate, merg bine, mult mai bine decat „la centru”.

    A doua parte a greselii dvs.si a altora este ca priviti Romania intr-un mod oarecum devenit cliseu, uitandu-va doar la Capitala si, cel mult, la cele cateva orase desemnate ca fiind „importante” (Iasi, Timisoara, Cluj, Craiova, Constanta) in mod arbitrar chiar de regimul comunist si care nu sunt altceva decat replici in miniatura ale Bucurestiului si metehnelor balcanice concentrate in mod nefericit in acesta. Facand asta, priviti starea lucrurilor normala din alte zone ale tarii ca fiind simple curiozitati, pierzand astfel ocazia de a vedea si valorifica exact experienta buna a oamenilor nostri. Dati exemple din strainatate,dar nu vedeti faptul ca exista, chiar multe, exemple de normalitate vii si active la noi. In consecinta, ii descurajati exact pe oamenii care ar puteaschimba lucrurile si ii lasati pe balcanici sa ii „cucereasca” (asa ca lz razboi) si sa ii termine. Iar procesul va fi desavarsit de proiectele halucinante de „regionalizare” care nu fac altceva decat sa centralizeze si acele servicii care incep sa devina civilizate in orasele Romaniei si sa le mute in zonele „predestinate” (si mentinute artificial) a fi orase mari din simplul motiv ca acolo influenta oligarhiei centraliste e importanta. Celelalte orase sunt ignorate, ocolite, li se resping aprobarile pentru infrastructura chiar daca fondurile exista, in general concurenta e strivita din fasa din motive ideologice.

    Ca sa ma intelegeti ce vreau sa spun, o sa va povestesc o mica intamplare cu caracter oarecum anecdotic pe care am trait-o acum cativa ani la Mamaia. Am fost placut surprinsi de curatenia statiunii, de parcul frumos intretinut al hotelului (de trei stele, nu de lux) in care eram cazati, de amabilitatea oamenilor si de comportamentul in majoritate civilizat al turistilor. Dar a venit weekend-ul si toate s-au schimbat. Gunoaie pe jos, strigate barbare, masini (de la Logane la „gipane”) parcate mojiceste direct pe gazonul parcului hotelului, alte masini puse de-a curmezisul pe drumul spre plaja, hohote neghioabe si miros de mici si bere pe alei. Venisera bucurestenii (numerele de inmatriculare ale masinilor erau extrem de expresive).

    Luni, dis-de-dimineata, angajatii au facut curat si totul s-a intors la normal. N-am mai stat week-end-ul urmator.

  45. Am lucrat ani buni intr-o institutie ca aceea pe care ati descris-o. Eram proaspat absolvent de facultate si doream sa schimb lumea. Am plecat dupa ce m-am imbolnavit de stomac, intestine si alte cateva organe. N-am de facut decat un singur comentariu la articolul dvs.: audiatur et altera pars. Atata tot. Oricine e binevenit apoi sa ridice prima piatra.

    P.S. Imi aduc aminte de zecile de episoade in care colegii mei care stateau si posibil radeau in timp ce eu eram ingropat in hartii si contribuabili. Invariabil trebuiau sa vina si sa spuna: domnule\doamna, suntem juristii institutiei. Nu stim sa va dam instructiuni de completare a formularului X sau Y, daca doriti o prezentare a legii insolventei, putem s-o facem. De ce stam aici? Pentru ca n-avem unde in alta parte…

  46. Există o parte puerilă în psihele românesc, cel puțin din punct de vedere al comportamentului. Chiar și modul în care ne percepem propria istorie, aglomerând justificări peste justificări și atribuind vini oricui doar nu nouă înșine, are o doză de infantilism. Multe din scenele pe care le vedem în public sau la TV, par să nu fie expresia unei persoane certificat adulte, cel puțin dintr-o perspectivă occidentală. Într-o carte scrisă de un aviator american închis în condiții destul de laxe într-un lagăr de prizonieri yankei la Timiș (nu mai știu dacă de Jos sau de Sus), este descrisă o discuție între comandant (căpitan sau maior) și conducătorul prizonierilor, colonel de aviație. Ofițerul român se plânge prin interpret americanului că nu este respectat, în ciuda condițiilor foarte bune pe care le asigura celor internați. Iar aviatorul îi confirmă faptul că toți erau tratați peste așteptări după care spune că l-ar respecta cu adevărat, dacă nu le-ar cere țigări.
    Și cred că avem carențe majore în ce privește definiția „persoanei” și respectului față de ea. Există încă tendințe de mic despotism asiatic iar discriminarea în funcție de avere sau poziție socială, este adânc înrădăcinată. Avem un fel de sistem de caste vestigial, unde biata femeie care spală scările pare să-și piardă calitatea de persoană și devine un fel de chandala. Eram într-o vizită la o fabrică în Normandia și directorul adjunct a făcut oficiul de ghid. Am trecut prin toate secțiile și ne-am intersectat cu aproape 100 de persoane. Fără nici o excepție, a salutat pe toată lumea pe numele mic, i-a întrebat ce mai fac, s-a oprit adeseori în loc să treacă aidoma unei tornade și i-a făcut pe fiecare în parte să se simtă ca o ființă umană și nu doar o rotiță într-un angrenaj. Nici pentru o clipă nu mi-a trecut prin minte că deciziile le-ar fi putut lua cu alți încă 200 în aceeași sală. La noi însă predomină noțiunea de a te „comporta” potrivit funcției. Încă sînt destui cărora jocul actoricesc le ia maul, lăsând golătatea interioară să treacă necenzurată. Manifestările isterice sînt luate drept o personalitate puternică. Vulgaritatea drept egalitarism și căldură sufletească. Nu avem noțiunea că puterea unei funcții nu derivă dintr-un comportament „pe măsură”. Modestia în purtări e luată drept un semn de slăbiciune; decența drept timiditate. Nu avem noțiunea de ceea ce în engleză se numește „unassuming power”. Manifestările care nu au iz de despotism, de satrapism, par să deconcerteze. Și cum spunea De Gaulle, mai mult sau mai puțin în cuvintele astea, „nu sîntem aici ca să ne hăhăim”.

  47. Niciodata nu am inteles nevoia unora dintre romani de a-si exprima dezgustul fata de propriul popor sau, ca sa fiu mai clar, nevoia de a arunca cu rahat in propriul popor. Din pacate, dle Liiceanu, va alaturati acestei categorii; a celor care incearca sa isi afirme superioritatea nu prin ceea ce sunt ci prin sesizarea/indicarea diferentelor de valoarea dintre grupuri (natiuni, in cazul de fata) prin comparatii grosolane si date statistice puse fata in fata, fara a incerca o corelare a acestor date cu realitatile sociologice ale fiecarui grup. Comparatia dintre Romania si Japonia este ca si cum ati compara o gaina cu un cal si trageti concluziile la modul: calul are 4 picioare, gaina are doar 2, deci calul e castigator.
    Referitor la functionarii publici ar fi multe de spus. In primul rand generalizarea e intodeauna gresita. Mi se intampla si mie sa merg la institutii publice, sa achit taxe si impozite, dar cea mai mare parte a functionarilor publici cu care am intrat in contact au fost amabili, respectuosi si am plecat multumit, strict vorbind de atitudinea persoanei de la ghiseu. Am plecat de fiecare data nemultumit de birocratia din tara noastra, de nenumaratele hartii care trebuie completate, de faptul ca inca nu am avem un sistem computerizat care sa reduca timpul de asteptare, etc. Dar pentru toate aceste lucruri nu este vinovat functionarul de la ghiseu. Poate suntem vinovati cu totii pentru tot ce merge prost in tara asta. Sunt convins ca mare parte a celor care au comentat mai sus sunt revoltati ca ii gasesc si pe ei vinovati, ei sunt perfecti, tot ce au facut in Romania ar fi trebuit sa aduca un plus de valoare tarii. Daca nu s-a intamplat altii sunt vinoavati, noi insine nu suntem niciodata vinovati.
    Si aici ajungem la miezul problemei, unul pe care, daca ati fi fost obiectiv, dle Liiceanu, nu ar fi trebuit sa il ocoliti:

    „Consiliul Fiscal estimeaza evaziunea fiscala pentru 2013 la 16% din PIB (…) potrivit presedintelui institutiei, Ionut Dumitru.
    „Spargerea evaziunii fiscale presupune toleranta zero la acest flagel. Un nivel de 16% din PIB atinge siguranta nationala, viitorul acestei tari. Asa cum avem pact politic pe adoptarea euro, ar trebui un pact politic pe combaterea evaziunii. Restructurarea ANAF este obligatorie, avem program cu Banca Mondiala, dar rezultatele se lasa asteptate”, a spus Dumitru la conferinta „Mugur Isarescu si invitatii sai”, organizata de Finamedia la BNR.
    El a aratat ca din cele 72 miliarde lei evaziune la TVA estimate de Consiliul Fiscal, circa 10 miliarde de lei se regasesc la alimente, iar la carne evaziunea este chiar mai mare decat la paine, depasind 80%.”

    Vorbiti despre sectorul privat, platitor de taxe si impozite versus nesimtitul de bugetar. Dle Liiceanu, evaziuna fiscala in Romania a ajuns sa fie un pericol pentru siguranta naționala. Acesti privati carora le plangeti de mila ca se chinuie sa produca pentru a plati taxe si impozite, se pare ca nu le prea platesc! In Romania peste un milion de cetateni lucreaza la negru. Stiti ce inseamna asta? Inseamna ca un milion de cetateni nemultumiti de serviciile din sectorul public nu platesc taxe, dar probabil isi exprima nemultumirea fata de functionarii publici. Realitatea este ca suntem cu totii vinovati de mocirla din Romania, inclusiv dvs, dle Liiceanu, prin articole ca acesta, lipsit de obiectivitate, prin care incurajati ura dintre sectorul privat si cel bugetar, in loc sa incercati sa intelegeti care sunt conexiunile dintre cele doua sisteme si cum se afecteza unul pe altul. Dle Liiceanu, coruptia este cea mai importanta problema a Romaniei, dar coruptia aceasta nu inseamna ca functionarul de la ghiseu ii da mita altui functionar de la ghiseu, coruptia prespune doi actori: un reprezentant al statului si un reprezentant al mediului privat! Acel mediu privat, care vai, saracul, se chinuie din greu sa plateasca taxe si impozite, de fapte da mita unor politicieni corupti si da, unor functionari publici corupți, pentru a beneficia de contracte.
    Avand in vedere cele de mai sus, putem stimate dle Liiceanu&co sa cadem de acord ca vina pentru ce este Romania astazi o poarta atat mediul privat cat si sectorul public?
    Un singur lucru mai am de spus despre sectorul public si voi trece la urmatorul subiect. De cate ori ati primit bon/factura fiscala de la firme/companii/restaurante etc. in Romania? Si atunci cand nu primiti factura de la un restaurant sau de la magazinul din colt scrieti un articol incare va exprimati nemultumirea fata de evaziunea fiscala din Romania, dle Liiceanu?

    Ar fi de dorit sa mai faceti o precizare: sursa informatiilor despre infractorii romani din Japonia, intrucat faceti o crasa dezinformare. Romania nu e nici pe departe tara cu cei mai multi infractori din Japonia. Dvs spuneti „deținuți în unitățile poliției pe timpul investigației” si automat ii transformati in infractori. Dle Liiceanu, o persoana reținută (nu cred că ”deținută” e termenul corect) nu este automat un infractor! Mai faceți o greșeală când raportați numărul persoanelor reținute la numărul cetățenilor aflați oficial în Japonia. Aici sunt câteva lucruri de spus – pe lângă cei 2200 de cetățeni români înregistrați în Japonia, mai sunt câteva sute fără documente de ședere (e greu de estimat dacă sunt 100 sau 900). În 2013 în Japonia au venit peste 3000 de turiști români. Mare a parte a cercetărilor făcute de polițiștii japonezi asupra cetățenilor români presupun cazuri de overstay, cetățeni români care vin ca turiști dar rămîn în Japonai mai mult de 90 de zile (ceea ce este într-adevăr o încălcare a dreptului de ședere, care poate fi numită și infracțiune dacă doriți, dar nu cred că putem pune semnul egal între un cetățean overstay care își caută de lucru în Japonia si un hoț de buzunare), ceea ce este evident greșit și ar trebui evitat dacă nu vrem reintroducerea vizelor. Numărul cetățenilor români arestați și condamnați în Japonia nici măcar nu este public. Am căutat și nu am găsit niciun site oficial al unei instituții din Japonia unde să fie făcută publică o statistică a cetățenilor străini arestați și condamnați în Japonia. Dacă dvs aveți aceste date, vă rog să precizați și sursa, aș fi curios să văd de unde reiese acel fabulos număr de peste 300 de infractori români. Altfel v-aș ruga să faceți corecturile de rigoare sau să explicați ce presupun acele așa zise infracțiuni. Din datele pe care am reușit eu să le găsesc nu reiese nicidecum că România s-ar afla în topul infracțiunilor comise de cetățeni români în Japonia.

    În privința prostituatelor românce pentru care este cunoscută România în Japonia, eu știu ca în Japonia prostituția este interzisă. Ori dvs. vreți să spuneți că această țară nemaipomenită tolerează prostituția? Polițistul japonez, autoritățile japoneze, în general, tolerează prostituția, deși legea o interzice clar? Nu pot să cred, păi nu mai e Japonia cea mai cinstită și nemaipomentă țară din lume?
    Realitatea este că în Roppongi și Kabukicho străzile sunt pline de africani care acostează cu insistență trecătorii invitându-i în barurile/cluburile de streaptese. Nu știu dacă este sau nu prostituție dincolo de asta, cert este că autoritățile japoneze tolereaza aceste baruri/cluburi și totodată africanii proxeneți aflați în stradă. Și printre multele naționalități ale dansatoarelor (nu le pot spune prostituate pentru că atât timp cât nu am fost la un astfel de club și nu am plătit pentru sex și nici nu am întâlnit pe nimeni care să îmi spună că a plătit pentru sex cu acele fete nu am nicio probă că este adevărat) sunt și multe japoneze. Nu aș vrea să intrăm în detalii despre perversiunile japonezilor sau mai degrabă ciudățeniile lor (revistele porno manga cu accente de pedofilie, maidcafe-urile din Akihabara sau acele lovehotel-uri unde japonezii merg să doarmă cu capul pe picioarele unei minore japoneze și multe altele). Toate acest girl bar, sex bar etc, sunt conduse de mafia locală japoneză cu acceptul total al autorităților. Desigur, asta nu scuză cu nimic faptul că fete din România ajung să presteze în astfel de locuri, cum nu scuză cu nimic nici faptul că poloneze (mult mai numeroase decât româncele) sau rusoaice sau japoneze sau filipineze ajung să facă asta. Dar este un fenomen răspândit, practicat în toată lumea și nu dor de românce care, ce să vezi, prin asta fac de râs România. Culmea, majoritatea acestor fete sfârșesc prin a se căsători cu un respectabil cetățean japonez, aflat și el la o venerabilă vârstă de peste 50 de ani.
    Acum despre metroul japonez, care într-adevăr este impresionant, ca de altfel tot transportul în comun din Japonia. Nu știu câți angajați la metrou sunt în Tokyo și nici câți sunt în București. Nici dacă cifra celor din București îi cuprinde și pe cei care lucrează la exinderile actuale ale rețelei subterane, etc, pentru că asta s-ar putea să vă răspundă la întrebări. În Tokyo, în prezent, nu se lucrează la extinderi, rețeaua este finalizată de mult. În plus japonezii și-au permis să investească foarte mult în tehnologii ridicate care să înlocuiască forța umană de muncă. În România stăm de la foarte prost în sus în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor avansate. Dar, nu-i așa dle Liiceanu, că identificarea factorilor care provoacă aceste diferențe uriașe între cele două societăți ar fi prea dificilă și nici nu ar mai impresiona cititorul în aceeași măsură? Păi unde ar mai fi senzaționalul dacă am fi și obiectivi și am mai și identifica posibile cauze? Și probabil cel mai important lucru care v-a scăpat: cel mai ieftin bilet de metroul în Tokyo costă 160 de yeni (se plătește în funcție de câte stații călătorești) ceea ce înseamnă în jur de 5 lei, ajungând la 4-500 de yeni pentru distanțele maxime și în funcție de linia pe care o folosești, adică în jur de 16 lei. Prețul este mare chiar și pentru japonezi. Dar de aici se obțin permanent banii pentru modernizarea metroului și utilizarea celor mai noi tehnologii. O călătorie cu trenul de mare viteză, Shinkansen, de la Tokyo la Kyoto (600 de km), dus-întors, costă în jur de 500 de dolari. Taxa de autostradă se plătește în funcție de km parcurși și diferă de la autostradă la autostradă. Ca exemplu, un drum pe autostradă de la Tokyo la aeroportul Narita, 80 de km, costă cam 5500 de yeni, 11 000 dus întors. Asta înseamnă 110 dolari pentru 160 de km. Da, infrastructura în Japonia este fabuloasă, transportul în comun la fel. Dar este și cea mai scumpă din lume, scumpă chiar și pentru cetățeanul japonez. Salariul minim în Japonia este de 1800 de dolari, salariul mediu este de aproximativ 3000 de dolari. Chiria pentru un apartament de 30m într-o zonă bună este de 1200 de dolari iar la periferie undeva în jur de 800. Utilitățile sunt extrem de scumpe. Da, la noi metroul și transportul public în comun lasă enorm de dorit, dar noi plătim 1,5 lei pentru a traversa Bucureștiul cu metroul iar japonezul plătește cam de 10 ori mai mult. Dincolo de diferența de preț mai este un factor important pentru care avem un transport în comun de toată jena: corupția, dle Liiceanu. Și ghici ce, corupția iarăși între companiile private, amărâtele de ele plătitoare de taxe, și stat! Închisorile au cam început să îi adune si deja nu mai vorbim povești ci vorbim despre Fenechiu, Stavarache și mulți alții care luau mită în valoare de 50% din valoarea contractului, culmea lucrările efectuându-se chiar decompanii deținute de ei sau apropiați de ai lor. Astfel că la noi costul unei autostrăzi se dublează, iar calitatea lucrării scade cu 50%.
    În fine, Japonia, o țară învinsă în cel de al Doilea Război Mondial, o țară care prin masacrul de la Nanjing a intrat în istorie ca cea mai crudă din istoria omenirii, condamnată pentru crime împotriva umanității, a beneficiat de sprijinul imediat al SUA pentru a deveni o democrație consolidată și pentru a deveni o forță economică în regiunea Asia-Pacific. Desigur că disciplina și onoarea japoneză reprezintă o contribuție semnificativă, dar fără suportul și banii americanilor Japonia nu ar fi ajuns aici niciodată. Sunt convins că știți că primele autostrăzi din Japonia au fost construite cu know-how-ul american. În același timp România, alături de jumătate din Europa, era condamnată la 60 de ani de comunism (cam până după ultimul mandat al lui Iliescu), abandonată Rusiei și condusă de unul dintre cei mai duri și idioți dictatori pe care i-a dat comunismul. Și atunci de ce această comparație dle Liiceanu? România este o țară mult mai frumoasă decât Japonia, românii sunt un popor cu nimic mai prejos și sunt convins că în anii care vor urma vom demonstra acest lucru, pentru că încet încet începem să uităm de comunism, încet încet corupția începe să scadă chiar dacă nu dispare și încet încet soarta începe să ne mai zâmbească și nouă!
    Dle Liiceanu, ar mai fi atât de multe de spus despre articolul dvs si despre comparația cu Japonia…dar mă opresc aici pentru că s-ar putea să fie inutil. Continuați, dvs si ceilalți stimați comentatori, să perpetuați această ură a celor care lucrează în privat față de funcționarii publici și gasiți-i vinovați pe funcționarii publici pentu tot răul din România, în acest fel veți fi mai fericiți, mai bogați și veți avea un somn mai liniștit. Vă rog, nicio vorbă despre evaziuna fiscală, despre angajații din privat care lucrează la negru și nu plătesc nicio taxă și mai ales nicio vorbă despre corupție, dle Liiceanu.
    Șșșș, liniște, să aruncăm în tăcere cu pietre în funcționarii publici, cel mai mare rău al României!

    • Domnule Mihai, dreptul dvs la replica face cat un articol intreg.
      Felicitari, cunostintele si viziunea dumneavoastra sunt intr-adevar uimitoare.

    • Comentariul dvs. imi intareste speranta ca adevaratele elite ale acestei tari nu sunt nici impotente, nici lase, nici meschine. Hats off!

    • Felicitări pentru comentariu, domnule Mihai. Ați prezentat o altă perspectivă asupra problemei. Una trecută cu vederea de cei mai mulți autori ai platformei. Domnul Liiceanu este o persoană inteligentă și educată, cu experiențe profesionale și personale semnificative. Nu i-ar fi fost imposibil să abordeze subiectul cu mai multă măsură și obiectivitate. Dar obiectivitatea ar fi contrazis un scop mai important: blamarea ”statului” și a administrației publice până la obținerea acceptului societății pentru un stat ”mai mic” și cu activități externalizate către operatori privați.
      Beteșugurile administrațiilor publice le cunoaștem. Dar nu vrem să identificăm și cauzele lor esențiale, puținătatea resurselor și sistemul normativ aberant. De ce să însănătoșim sistemul public dacă putem să extindem sistemul privat?
      Sunt convinsă că dl. Liiceanu poartă un respect civilizat persoanelor vârstnice. Se simte acest lucru din felul în care relatează organizarea primăriei ”de sector” din Tokyo. S-ar putea realiza așa ceva și la noi. Dar ne putem imagina strigătele de revoltă ale celor care le reproșează bătrânilor până și faptul că votează? Nu-i considerăm ”cetățenii de argint”, precum în Japonia, ci ”Matusalem votează”, precum în România”.
      O primărie instalată într-un imobil cu 26 de nivele pentru un ”sector” cu 200.000 de cetățeni? Să se poată organiza civilizat toate activitățile primăriei? Unde ne trezim? Toți evazioniștii bucureșteni ar organiza o revoltă violentă dacă s-ar construi o primărie cu 26 de nivele în sectorul 5, cu cei 270.000 de locuitori ai săi.

      ”(…) primăria explică trei mari tipuri de cheltuieli – cheltuieli cu salariile primăriei, cheltuieli pe obiecte fizice și, în sfârșit, cheltuieli pentru bunăstarea populației. Prima categorie reprezintă aproape 18% din tot bugetul. A doua, care se referă la întreținerea școlilor, bibliotecilor și altor clădiri publice, plus construirea unora noi și a infrastructurii, reprezintă 20% din buget. A treia și cea mai mare categorie, care explică 61% din buget, sunt costurile asociate cu creșterea copiilor, ajutoare sociale, pensii etc.”.

      61% din buget pentru chestiuni sociale?! Ha! Primăriile de sector din București alocă maxim 18% din bugetele lor pentru chestiuni de asistență socială. Și tot li se pare unora că ”asistații” pun în pericol progresul țării.
      http://m.hotnews.ro/stire/14581332

      Însă dl. Liiceanu are dreptate în ceea ce privește transparența actului administrativ. Transparența nu costă mult și aduce beneficii. Aici rămâne totul de făcut.

    • Stimate dle Mihai,
      Este interesant cum majoritatea celor care mi-au facut onoarea să citească acest articol și au comentat au înțeles punctele pe care le-am pus în discuție în mod obiectiv, iar Dvs alegeți să vedeți că am facut o simplă comparație între o găină și un cal și să demonizez funcționarii publici (sau poate ”noi” facem asta, Liiceanu&co, cum mă numiți). În plus, cred că este evident că nu încerc să arat că noi, românii, nu suntem nimic pentru că nu suntem ca Japonia. Am și spus în text, de altfel, dacă ați avut răbdare să citiți, că poporul japonez a avut două mii de ani răgaz să se rafineze, să-și șlefuiască cultura și civilizația, pe când România nu a avut această șansă istorică.

      Sunt perfect de acord că evaziunea fiscală este o problemă serioasă la noi în țară. Dar vă întrebați oare de ce un privat decide să ia calea infracțiunii decât să plătească taxe? Pentru că nivelul taxelor este mult prea mare! Asta nu justifică acțiunea lor, dar ca guvern trebuie să lucrezi cu oamenii, nu împotriva lor. Rata TVA este dintre cele mai mari din Europa…24%, pentru o țară așa săracă (parcă guvernul a fost îndrumat de Nicholas Kaldor nu alta). Ca să angajezi un om, trebuie să platești salariul plus 83% din salariu pe taxe și asigurări. Cu alte cuvine, a angaja un om înseamnă a angaja aproape doi. A plăti corect toate taxele este demotivant pentru mulți privați. Sunteți familiar cu conceptul de „curba Laffer”? Este un concept inventat de un economist american, care pe scurt spune că este mai logic să ai o rată de taxă mai mică decât una mai mare pentru că astfel mai mulți oameni plătesc taxe voluntar, și deși acele taxe sunt mici la nivel individual, în agregat rezultă o taxă totală (banii la buget din taxe) mai mare. Uitați-vă la taxa de 75% a lui Hollande…unii francezi au preferat să părăsească țara decât să plătească 75% taxa. Guvernul ar câștiga mai mult reducând taxele decât cerând un procent ridicol care nu face decât să sporească evaziunea și banii din taxe să fie mai puțini decât în cazul în care rata taxei ar fi mai mică. Realitatea este, domnule Mihai, că sectorul privat produce și el ține în cârcă sectorul public, oricum ne-am uita (dacă aveți nostalgii cu privire la perioada pre-1989, atunci era alt sistem, evident).

      Legat de sursa informațiilor cu privire la infractorii români din Japonia…observ că nu sunteți primul care mă acuză de dezinformare și fabulație. Mă întreb, chiar credeți că nu am altceva mai bun de făcut decât să fabric cifre senzaționale? Înainte să vă dau sursa, vă rog să recitiți ce am scris…nu că România este țara cu cei mai mulți infractori din Japonia, ci că dintre cetățenii țărilor europene aflați în Japonia, România avea cei mai mulți infractori în 2013. Dvs spuneți că „Din datele pe care am reușit eu să le găsesc nu reiese nicidecum că România s-ar afla în topul infracțiunilor comise de cetățeni români în Japonia”…nu citiți corect textul articolului și nici nu comentați corect. Dar de dragul transparenței și corectitudinii, vă dau și sursa, însă îmi este teamă că trebuie să știți limba japoneză.
      Mergeți la Metropolitan Police Department – http://www.keishicho.metro.tokyo.jp/
      În dreapta găsiți 発生状況・統計. Alegeți datele din anul Heisei 25, care înseamnă 2013 . . . 警視庁の統計(平成25年). Apoi căutați jos Tabelul 128 – 外国人収容状況(国籍別). Vedeți datele pe prima pagină (oricum este doar o pagină).

  48. Ma scuzati dl. Liiceanu, dar este o abordare de provincial.
    Vede Japonia ca Raiul pe pamant. Nu reuseste sa fie critic si sa inteleaga cauzele obiective, materiale ale diferentelor dintre Tokio si Bucuresti.
    Japonia are multe probleme. Japonezii de rind au mari probleme. Incredibil de mari.
    Nu cred ca sint 100 de romani care sa citeasca presa japoneza sau internationala cu privire la problemele japonezilor. Intii sa citeasca si presa japoneza si apoi sa comenteze articole de acest fel semi mistice.

    Doar varful aisbergului:
    „http://www.theguardian.com/world/2013/oct/20/young-people-japan-stopped-having-sex

    A survey this year by the Japan Family Planning Association (JFPA) found that 45% of women aged 16-24 “were not interested in or despised sexual contact”. More than a quarter of men felt the same way.
    Population of 126 million has been shrinking for the past decade
    Population projected to plunge additional one-third by 2060
    Survey in 2011 found that 61% of unmarried men and 49% of women aged 18-34 were not in any kind of romantic relationship
    Fewer babies were born in 2012 than any year on record.
    Of the estimated 13 million unmarried people in Japan who currently live with their parents, around three million are over the age of 35.
    Married working women are sometimes demonised as oniyome, or “devil wives”.
    Japan’s Institute of Population and Social Security reports an astonishing 90% of young women believe that staying single is “preferable to what they imagine marriage to be like”.”
    Stiti ca in Japonia se vind mai multi pampersi pentru adulti decit pentru copii?
    De ce oare? Poate pentru ca japonezii nu au nici o speranta ca viitorul va fi ok?
    Ma scuzati, dar sinteti mult prea putin informat despre societatea japoneza.
    Stiti cum este tratat un japonez venit la primarie sa ceara ajutor banesc ca nu are servici?
    Stiti care este rata sinuciderilor in Japonia?
    Stiti citi japonezi batrini mor singuri. Nimeni sa ii ingroape.
    Stiti in ce fel de locuinte traiesc japonezii? Metrii patrati / locatar? E bine asa? Etc.

    Mai calculati va rog daca dintr-un salariu de roman poti merge cu metroul japonez.

    E totusi o greseala in calculele dvs.
    Daca impartim cifra de afaceri a Metrorex la nr. de calatori rezulta o cifra mult prea mare. 75 eur / calator. Prea mult totusi, chiar daca cifra ar include venituri din chirii, etc.
    In cifra de afaceri intra si subventiile de la Stat? Contabil nu ar intra.
    Daca impartim cifra de afaceri a metroului din Tokyo la nr de calatori rezulta 437 eur.

    Sigur ca sint multe de criticat in RO, dar nu dati alte tari ca exemplu fara o analiza obiectiva, critica. Tot articolul aduce mai mult a mistic decit critic.

    Cind PIB / locuitor in Japonia era ca in RO, functionarii/metroul/ etc. erau la fel ca in RO.

    Ce parere aveti de modul in care guvernul japonez a abordat problema de la Fukushima? A ascuns adevarul japonezilor.
    Ce stiti despre 3 arrows abeconomics? Ce presupune asta pentru japonezi? Etc.

    • Cum spunea cineva intr-un post, primariile localitatilor mici sint ok. Am experiente similare.
      Am fost si la Directia de impozite si Taxe sector 3 si a fost totusi ok.
      Si la Registrul Comertului a fost ok.

      Mi s-a parut ca sint si multi oameni care nu inteleg cum sa completeze un formular si ce trebuie sa faca. Li se pare greu sa citeasca indicatoarele sau inteleaga instructiunile de la gisee.

      Mai mari probleme am avut la Enel Ilfov, pe Giurgiului.
      Aici deschide la 9, am ajuns de la 8 si am fost al 5 – lea. Am scapat de la ei la 10:00.
      Si niciodata nu rezolvi la Enel cu o singura vizita. Au doar 5-6 angajati la gisee. De ce nu mai angajeaza inca 5. Oricum dau salarii mici astora de la gisee.
      Ma bucur ca pleaca din RO, sper ca noul Enel sa fie mai ok.

  49. oare nu v-ati plictisit de plangeri si nemultumiri?!

    Angajati-va in administratia publica si schimbati sistemul! toti comentam din fotoliu de acasa si gasim comparatii mai mult sau mai putin inteligente sau pertinente (Bucuresti vs Tokyo), si dam contra-argumente la propriile argumente ( 2000 de ani de libertate vs 25). Sa ne dam cu parerea si sa facem „research” si sa ne lamentam, care mai de care, stim toti. Sa FACEM cv, uau, cu asta stam prost tare.

    Dar na, garantez ca cel putin 50%din cititori, in timp ce va apreciau punctul de vedere si mai injurau „sistemul” pe sub mustati, dadeau din cap aprobator si isi aruncau mucul de tigara langa bordura.

  50. Precizări ale Ministerului Afacerilor Externe referitore la articolul „I pay taxes, you work for me!”
    de Red. Stiri HotNews.ro
    Vineri, 19 septembrie 2014, 15:50 Actualitate | Esenţial

    Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Japonia, a verificat datele statistice privind cetăţenii români reţinuţi de Poliţia niponă publicate de domnul Ştefan Liiceanu în articolul „I pay taxes, you work for me!” subcapitolul „Mulţi români în „cutia cu porci” şi aduce următoarele clarificări:

    – Numărul cetăţenilor români reţinuţi de Poliţia Metropolitană Tokyo în 2013 a fost de 9 persoane (6 bărbaţi şi 3 femei). Aceştia au stat în arest, în faza de cercetare poliţienească, însumat un număr de 326 de zile (158 cei şase bărbaţi şi 168 cele 3 femei);
    – Datele publicate de dl. Ştefan Liiceanu ca şi număr de cetăţeni români reţinuţi în Japonia – 158 de bărbaţi şi 168 de femei – reprezintă, în fapt, numărul de zile în care cei 9 cetăţeni români reţinuţi s-au aflat sub investigaţie poliţienească şi NU numărul de cetăţeni români reţinuţi;
    – Raportat la numărul de cetăţeni români rezidenţi în Japonia – 2191 persoane la nivelul întregii ţării din care 526 de persoane în Tokyo, conform datelor oficiale din iunie 2013 – rezultă că procentul cetăţenilor români reţinuţi pentru cercetări de Poliţia Metropolitană Tokyo este de 1,7% din totalul cetăţenilor români rezidenţi în capitala niponă, fără a lua în calcul şi cei aproximativ 4000 de turişti români care vizitează în fiecare an arhipelagul nipon. Subliniem faptul că nu toate cele 9 persoane reţinute pentru cercetări au fost şi trimise în judecată.
    – Este regretabil că un român care a petrecut 17 ani în Japonia prezintă în mod eronat o realitate niponă, dezinformând astfel cititorii români.

    Pentru a reflecta realitatea, Ministerul Afacerilor Externe solicită domnului Ştefan Liiceanu să corecteze datele statistice prezentate în mod eronat. Comunitatea românească din Japonia, în majoritatea sa covârşitoare, este compusă din persoane oneste, care respectă legislaţia niponă şi au o imagine bună la nivelul societăţii japoneze.

  51. NU ESTE DECAT o problema de educatie, din generatie in generatie. IN FAMILIE,in primul rand, la scoala, in societate, personala, in al doilea rand. SI DE DEMNITATE, MANDRIE, care pana la urma tot de educatie tin. Cand ai un proverb de tipul „CAPUL CEL PLECAT, SABIA NU-L TAIE”, bine inradacinat in constiinta nationala, vin peste tine si Ceausestii, cu golanii lor, si fostii activisti-securisti cu aroganta lor, si maghiarismul, si putinismul, vazandu-te cat de rapanos si de umil esti. DACA ESTI UMIL NU E DECAT VINA TA. Intre Japonia si EUROPA, deaj, diferentele de educatie sunt f. mari. Intre EUROPA DE VEST si Romania sunt la fel de uriase. Ne vom schimba numai DACA VOM DORI ACEST LUCRU, fiecare dintre noi.

  52. Buna ziua,

    Si multumim pentru comparatia documentata facuta, dle Liiceanu! Ca emigrant in vest, si eu am fost izbita de doua lucruri. In primul rand ca felul de a oferi servicii se extinde si in consulatele si ambasadele Romaniei in afara. Nu am inteles niciodata cum ne putem mandri ca romanii sunt pe locul 2 sau 3 (am uitat) in Microsoft de buni IT-isti ce sunt, dar nu suntem in stare sa ne organizam pentru un sistem electronic functionabil pentru a ne plati taxele, a ne innoi pasaportul etc. Si in al doilea rand, ca noi, in calitate de contibuabili, acceptam acest lucru. Cand mi-am exprimat dezaprobarea inainte in jurul compatriotilor cu care faceam coada, care isi luasera o zi libera de la serviciu pentru a isi deslusi problemele (!), au raspuns resemnat „Acesta e sistemul,ce putem face?”. Ceea ce ma face sa ma intreb, nu cumva avem functionarii publici pe care ii „meritam”?

    De aceea, sunt fericita ca ati scris acest articol si ati facut o comparatie avizata si asumata, dar ceea ce sper e sa reusim sa facem mai multe actiuni pentru a schimba sistemul, dar mai presus de toate, mentalitatea. Sa ajunga si romanii sa fie convinsi ca si prietenul dvs american, fara indolenta, fara brutalitate, dar ca sistemul trebuie sa il trateze cu respect, si sa fie transparent. Nu stiu daca urmariti sa candidati pentru o functie publica, personal v-as sustine, pentru ca aveti potential de a schimba, dar sper sa fie mai multe actiuni intreprinse. (personal, am scris ambasadei respective despre problemele intampinate si au postat formularele online, chiar daca link-ul nu a functionat in primele zile. O mica victorie, dar un pas inainte).

    Inca o data, felicitari!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Liiceanu
Stefan Liiceanu
Nascut in 1974, București. Studii: Tokyo University of Foreign Studies (limba japoneză, 1994); Yokohama National University (economie, 1995-1999). Master la University of Tokyo (1999-2001), cu specializare în budism și istorie culturală niponă. Burse: bursier al Ministerului de Educație al Japoniei (1994-1999). Bursier al Fundației Itouen (2000-2001). Experiență profesională: Analist principal în domeniul piețelor japoneze la banca Barclays Capital, Tokyo (2001-2011). Grupul Humanitas (2011-prezent).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro