joi, octombrie 21, 2021

Ianuarie 2014- de ce statul de drept contează cu adevărat

Dincolo de grandoarea vană a personajului care s-a dorit a a fi regele neîncoronat al unei Românii domesticite,  Adrian Năstase este doar una dintre biografiile  contemporane ce definesc profilul elitei rapace  care a parazitat statul român, în cei douăzeci şi cinci  de ani de  după 1989. Ceea ce îl individualizează este capacitatea de a se afla în vârful acestui lanţ trofic al  corupţiei politice şi puterea  de a incarna un stil de guvernare responsabil pentru menţinerea naţiunii  noastre în starea ei de subdevoltare democratică.

În acelaşi timp, destinul lui Adrian  Năstase şi virulenţa cu care atâţia dintre cei ce populează studiourile de televiziune acuză prigoana sa judiciară indică semnificaţia profundă a unui concept  doar aparent abstract- domnia legii. Domnia legii  presupune, în cele din urmă, egalitatea în faţa legii  şi oblgaţia ca fiecare dintre cetăţeni să fie supus aceluiaşi tratament, în condiţii de conduită similare. Calitatea de prim- ministru nu suspendă imperativul de a respecta îndatoririle ce revin oricăruia dintre noi.

Un stat al domniei legii devine,pe cale de consecinţă, unica pavăză de care noi, cei fără de putere, ne putem servi spre a ne apăra libertăţile. Procesele electorale, turbulenţele de moment, schimbările de guverm nu trebuie să ne abată de la menirea noastă esenţială- aceea de a veghea ca principiul egalităţii de tratament între cetăţeni să fie respectat cu scrupulozitate.

O justiţie independentă,un Minister Public transparent şi  un D. N.A. eficace  vor fi niciodată aliatul puterii politice pasagere. Ele sunt, însă, cele  pe care noi, cei fără de putere, trebuie să le privim  ca pe un element cheie pentru propria noastră existenţă. Toate cauzele în jurul cărora ne putem solidariza se reduc la această necesitate de a avea, în patria noastră, un set de instrumente care să limiteze abuzurile aleşilor şi clienţilor lor.

De aceea,oricât de firave ar putea fi eforturile noastre, ele trebuie duse mai departe. Principiile libertăţii şi egalităţii în faţa legii sunt temeliile pe care ne înălţăm viitorul. A nu le  mai apăra  înseamnă a renunţa la orice şansă de a ne mai modela, autonom  şi responsabil, propriile noastre vieţi.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Un text corect dar din pacate nefiresc dupa 25 de ani de democratie. Nefiresc in sensul ca un astfel de articol nu ar fi trebuit sa apara in 2014. Imbucurator totusi este ca el apare si atrage atentia asupra unui lucru evident : statul de drept nu este instrumentul unei majoritati parlamentare. Confuzia intre putere si stat de drept este principala vina a unei parti a clasei politice care uita ca statul nu comite abuzuri, el isi apara cetatenii. Felicitari!

  2. Si to(n)tusi, e frustrant sa detii puterea si sa nu poti face ce vrei ;)
    Las` ca pleaca dictatoru`, o sa demontam caramida cu caramida ce a construit, ca asa nu se poate.

  3. Cit de firave, ,,eforturile noastre trebuie duse mai departe” pentru apararea statului de drept.
    1. Adevarul este, ca instrumentele penale sint minore pentru apararea de coruptie, dare de mita si sifonarea banului public.
    Au ajuns pe mina DNA doar citiva din „pionierii” , naivii penali, care au facut la ,,vedere” beneficii si bani din actele economice penale, purtind ca fraierii la telefon, ori direct cu furnizorul de foloase si bani, negocierea cistigurilor.
    In ,,regimul Boc” tehnicile s-au scimbat, banii si foloasele ,,penale” s-au obtinut prin ,,imbracatura” lor atenta in legalitate financiara, prin licitatii trucate si bani de la cistigatori,incit patinuarele, parcurile la tara, stadioanele, reparatiile de ulite, etc., au adus bani curati, fara tam-tam DN-ist.
    Odata cu condamnarea penalilor ,,pionieri”, ai aranjamentelor la telefon si lipsiti de diligenta ca donatorul de mita te poate reclama, daca nu ai un intermediar intangibil – recolta DNA se apropie de sfirsit, iar aceasta forma de aparare a democratiei (economice), devine nefunctionala.
    Adica functionala, fata de cei fraieri, ,,neadaptabili” la nou,care cer la telefon tuica, caltabosi sau citeva kg. de carne de pui!
    2.Adevarata aparare a statului de drept si a cetatenilor de corupti, il constituie un ,,proiect national de reconstructie economica si industriala”, care sa puna la munca si raspundere politicii si administrativii de virf.Care sa schimbe deopotriva situatia economica a cetateanului si al politicianului de virf!
    Numai un proiect, capabil sa faca din baroni si sefi locali, viitorii antreprenori si oameni de afaceri, cum s-a intimplat in Japonia, ca urmare a ,,reformei Meiji”, este de natura sa faca din corupti si sifonatori, capitalisti care sa nu fure banii nostri, pentru a-si cistiga si pastra statutul de bogati ,,bugetari”!
    3.Un astfel de proiect exista, l-am oferit fara rezultat Premierului Ponta si sta la dispozitia celor care lupta pentru democratie si legalitate, la tel. 0761196940.
    Pentru cei dornici de evaluarea si promovarea unui instrument capabil, alaturi de cel juridic, sa aduca o adevarata democratie economica in Romania, sta la dispozitie unicul proiect de aceasta factura din Romania!.Astept initiatorii pentru evaluarea si promovarea sa si la E-mail: Caliman.eugen@yahoo.com.
    cu stima,

  4. „S-a dorit a fi regele neîncoronat” descrie vag realitatea din vremea aceea. Avea portretul pe perete în Prefectură, la fel ca Ceaușescu. I se spunea ”Împăratul” și el zâmbea cu condescendență auzind asta. În esență, e unul din miile de monștri creați de dictatura lui Ceaușescu, unul dintre miile de mici ceaușești care visau să devină asemeni ”Conducătorului iubit”. Numai că ăsta a ajuns mai departe ca alții, în visul lui dement.

  5. Da,statul de drept conteaza,este chiar fundamental pentru ca viata cetatenilor de rand sa nu se transforme intr-un calvar.Din pacate,in Romania actuala,statul de drept nu este la prea mare cautare pentru ca nu exista o masa critica de cetateni care sa fie profund atasati de valori morale si etice.Inca auzim prea des expresia,fraier,prost,adresata oamenilor cinstiti,care nu fura,nu mint,nu-si desconsidera confratii.Singura modalitate de a corecta aceasta meteahna autohtona este educatia.

Dă-i un răspuns lui Harald Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzice să mai gândească pentru a nu-i ofensa pe...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

Să amânăm o vreme arderea pe rug a Angelei Gheorghiu!

Am cumpărat cartea O viață pentru artă în care marea soprană Angela Gheorghiu își spune povestea, fiind stimulată de întrebările bine țintite...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.