luni, ianuarie 18, 2021

Iarăși ( a câta oară?) despre relația românilor cu fosta Securitate

Într-un comentariu publicat pe “adevărul.ro” la data de 17 martie 2017 observam cât de complicate rămân, la atâția ani de la victoria Revoluției din decembrie 1989, raporturile societății românești cu instituțiile de forță ale regimului comunist.
Îndeosebi cele cu fosta Securitate care, din când în când, mai înregistrează și astăzi câte o victorie, O face tulburând apele prin dezvăluirea unor nume cu oarecare notorietate, poate chiar celebre, despre care aflăm fie că ar exista dovezi ferme, fie că asupra lor ar pluti ceea ce se cheamă suspiciuni rezonabile că s-ar fi situat în rândul celor care ar fi întreținut cu odioasa instituție relații imorale
Observam în sus menționatul articol că avem de-a face astfel cu o a doua victorie a Securității¬, despre care ne-a prevenit foarte inspirat cu mulți ani în urmă fostul disident polonez Adam Michnik. O victorie care, pe meleaguri românești, deține specificități încă și mai nocive decât în alte țări din Estul Europei.
O seamă dintre aceste specificități se explică prin chipul sângeros în care românii au regăsit în 1989 calea libertății. Altele prin acele dominante ce i-au determinat pe cercetătorii ce s-au aplecat asupra meandrelor evenimentelor din decembrie 1989 să le socotească “o enigmă mare cât un secol” ori o „revoluție încâlcită”. O a treia categorie de dominante ține de conglomeratul de opreliști pus, în primii ani de după Revoluție, în calea definirii și deconspirării Securității ca „poliție politică”.
Încrengăturile pe care vechea Securitate le-a avut și încă le mai are cu cei ce au preluat puterea în primele ore după fuga cuplului dictatorial și după aneantizarea PCR au fost de natură să determine punerea la adăpost a mai tuturor celor ce au făcut parte din feluritele eșaloane ale Departamentului Securității Statului cât și ale Direcției de Informații Externe. Lectura colecțiilor de ziare, în special ale cotidianelor Opoziției, este mai mult decât grăitoare pentru blocajele care, cel mai adesea, din înalt ordin au fost puse în calea activității C.N.S.A.S.
După ce în 2006 a dat citire, într-o ședință cu un neplăcut istoric, „Raportulului” care condamna comunismul, fostul președinte, dl. Traian Băsescu, a făcut lăudabile presiuni spre a fi predate către C.N.S.A.S. o consistentă categorie de documente.
Firesc și de așteptat era să se meargă însă și mai departe. Să fie deconspirați toți foștii angajați ai instituțiilor opresive ale Statului comunist, să se adopte o seamă de măsuri legislative care să facă posibilă pedepsirea, fie chiar simbolică, a foștilor securiști și activiști comuniști. Care și astăzi, în anul de grație 2018, încasează pensii net superioare oricărei alte categorii de foști salariați.
Aflăm, din când în când din presă, că ar mai fi fost descoperit câte un fost informator, un colaborator, un agent acoperit, ori o persoană de sprijin a Securității. Însă mai nimeni nu ne dezvăluie numele acelor angajați plătiți ai Securității care, prin metode dintre cele mai diverse, l-au determinat pe respectivul descoperit să semneze pactul. Să colaboreze.
Nu mă îndoiesc că unii dintre cei ce au semnat angajamentul de colaborare au făcut-o luând în calcul avantaje viitoare- o promovare, un pașaport, o avansare. Alții au făcut-o fiindcă astfel le puteau face rău celor din jurul lor, fie ei colegi, profesori, vecini, etc. Au fost și inși care au semnat angajamentul de colaborare fiindcă li s-au promis recompense financiare derizorii. 2-3 sute de lei, din când în când, ca premiu pentru câte o turnătorie. Au fost și cazuri-nu puține- când cedarea a intervenit la capătul unor presiuni psihologice inimaginabile.
Despre toate aceste situații avem deja o bibliografie relativ consistentă. Avem și nenumărate semnale că documentele rămase de la fosta Securitate se cuvin tratate cu maximă seriozitate, cu profesionalism, dar și cu prudența reclamată de tot ceea ce înseamnă revizitarea trecutului recent, dar și de coșmar al României.
Sigur, ne amintim cu toții cei ce am trăit vremurile în cauză că una dintre glumele amare ce se făceau atunci în spațiul public spunea că Securitatea era cea mai eficientă realizare a mai-marilor comuniștilor. Nu au fost ei capabili, nici Gheorghiu-Dej, nici Nicolae Ceaușescu să le aducă românilor nici fericirea, nici bunăstarea economică promise. Le-au oferit în schimb o supracantitate de turnătorie și de supraveghere. Au apărut însă și voci care ne-au atras atenția că și în activitatea Securității s-a insinuat minciuna. Că supusă și ea directivei îndeplinirii și depășirii planului, așa cum erau toate sectoarele din ceea ce se chema viața economico-socială a României, de la un moment dat încolo Securitatea a început la rându-i să raporteze cifre false și realizări imaginare. Și în acest fel trebuia întreținută iluzia eficienței. S-a recurs atunci pe scară largă la dezinformare, cu feluritele ei fețe și la teroare psihologică. În vreme ce populația trebuia să fie convinsă, intimidată, speriată de omniprezența și omnisciența Secu, numărul informatorilor, colaboratorilor și așa-numite de sprijin, oricum considerabil,mai mare decât în orice altă țară comunistă, era la rându-i umflat din pix așa încât el să gâdile în mod plăcut urechile Dictatorului.
Conștient de această realitate, legiuitorul a prevăzut parcurgerea câtorva etape până când o persoană anume să fie declarată de justiție că ar fi făcut poliție politică. Cred că de aceeași prudență s-ar cuveni să dea dovadă și cei ce au decis publicarea listei celor 200 de persoane despre care se spune că s-ar fi numărat printre colaboratorii aflați în evidențele din 1985 ale UM 0225, parte a Direcției Securității Statului.
Împărtășesc pe deplin opinia d-lui Mădălin Hodor, cel care a publicat săptămâna trecută lista care a stârnit atâta vâlvă în spațiul public, opinie potrivit căreia “ dacă tot împlinim 100 de ani de existență ca națiune (sic!), să avem o discuție serioasă despre ce anume mai reprezintă desconspirarea Securității astăzi”. Cred că însă că trebuie să fim atenți și la modul în care începem o asemenea discuție. Mi se pare că trebuie să îi lăsăm pe toți cei ce se află pe lista respectivă să spună liber tot ceea ce poate să îi dezvinovățească. Spun asta fiindcă deja au apărut persiflatorii care, precum securiștii de odinioară, o fac pe omniscienții.
Pe de altă parte, cred că nu ar fi deloc lipsit de importanță ca dl. Hodor să dea mai multe amănunte legate de etajul din CNSAS care deconspiră Securitatea și cel care o apără. Nu de alta dar CNSAS este plătit din banul public. Și mai are de câteva săptămâni un președinte despre care știm că pe vremea în care a fost trimis în CNSAS de Partidul România Mare a îndeplinit indicațiile prețioase ale lui Vadim.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Treaba presei este să publice, nu să stabilească vinovății și responsabilități. Atât timp cât acea listă este reală ca document, foarte bine că a fost publicată. Despre ce ”prudență” discutăm?

    • discutam despre credibilitatea acelor „documente”, care nu trebuie publicate pana cand nu li se verifica veridicitatea; altminteri, secu castiga iar

      • Așa e. Cornel Nistorescu a fost în realitate un mare dizident, iar Securitatea l-a pus pe lista aceea doar ca să-l compromită :)

        Orice adult ar trebui să fie capabil să deosebească adevărul de minciună, iar genul ăsta de invitații la ”prudență” e la fel de credibil ca și comentariile rușilor despre situația din Siria. Lista aceea există, ea chiar a circulat între cele două unități militare, iar restul sunt povești de adormit copiii.

        • Pină in clipa in care nu vedem publicate angajamentul și textul delatiunilor e preferabil să ne mentinem intr-o stare de rezervă.

  2. Dl Morariu atrage atenția, justificat, asupra unei necesare prudențe privind modalitatea de a lansa în spațiul public dezbaterea privind chestiunea colaborării cu Securitatea. Dl Hodor, dar și CNSAS, sunt așadar invitați să producă detalii suplimentare lămuritoare. Pe de altă parte, nu văd cine îi împiedică pe cei nominalizați în lista buclucașă să se dezvinovățească, dacă este cazul. Cât despre persiflatorii de profesie, mă tem că vor acționa la fel, indiferent de circumstanțe și de modalitatea de a lansa astfel de dezbateri – pur și simplu, pentru ei, chestiunea colaborării cu Securitatea ar tb să fie îngropată definitiv.

  3. ”Observam în sus menționatul articol că avem de-a face astfel cu o a doua victorie a Securității¬, despre care ne-a prevenit foarte inspirat cu mulți ani în urmă fostul disident polonez Adam Michnik. O victorie care, pe meleaguri românești, deține specificități încă și mai nocive decât în alte țări din Estul Europei.”

    Ne aflăm deseori supărați că viața merge altfel decît vrem noi.

  4. Exista o singura explicatie, pentru oamenii rationali, legata de greutatea deconspirarii securitatii. La fel, aceeasi explicatie e valabila si pentru disparitia teroristilor din decembrie 89, pentru multimea de zvonuri, neconfirmate, lansate despre originea si scopurile acestor teroristi. Explicatia este ca securitatea, oamenii ei, metodele, teroristii si actiunile lor, dezinformarea prin zvonistica, toate au servit scopurile puterii instalate dupa decembrie 89 in fruntea statului. Aceasta putere, prin urmasii ei, se gaseste inca la conducerea societatii romanesti, controland-o politic si economic.

  5. „Încrengăturile pe care vechea Securitate le-a avut și încă le mai are cu cei ce au preluat puterea în primele ore după fuga cuplului dictatorial și după aneantizarea PCR au fost de natură să determine punerea la adăpost a mai tuturor celor ce au făcut parte din feluritele eșaloane ale Departamentului Securității Statului cât și ale Direcției de Informații Externe. ”

    Păi și unde scrie că cei din DSS ori DIE nu trebuiau să se poată pune la adăpost?

    Uităm de foarte multe ori că 1989 a fost anul unei păci negociate, cu cei ce se aflaseră la putere în deceniile anterioare.

  6. Pe langa cele spuse de autor si cele comentate mai sus as aduga si comparatia intre trecut si prezent intre institutiile respective: buget, numar de angajati (nu cifrre absloute ci relativ, raportat la alte servici similare), metode de lucru, control si raspundere in fata societatii etc. pentru a vedea diferentele, nu-i asa ?.

  7. Nu sunt de acord de data asta cu dumneavoastra. CNSAS si-a facut treaba si ar trebui sa apreciem faptul ca cineva ne informeaza despre ce s-a intamplat inainte de 89.

    • Din păcate, de data aceasta nu e cum spuneti dvs. E vorba despre un document din arhiva CNSAS. Dar a cărei veridicitate CNSAS nu a confirmat-o.

      • Si de cate confirmari aveti nevoie ca sa va convingeti ca aceasta este realitatea, cea prezentata de Hodor? Pentru mine este clar ce s-a intamplat iar realitatea iese la suprafa incet, incet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.