duminică, mai 22, 2022

Iarăși ( a câta oară?) despre relația românilor cu fosta Securitate

Într-un comentariu publicat pe “adevărul.ro” la data de 17 martie 2017 observam cât de complicate rămân, la atâția ani de la victoria Revoluției din decembrie 1989, raporturile societății românești cu instituțiile de forță ale regimului comunist.
Îndeosebi cele cu fosta Securitate care, din când în când, mai înregistrează și astăzi câte o victorie, O face tulburând apele prin dezvăluirea unor nume cu oarecare notorietate, poate chiar celebre, despre care aflăm fie că ar exista dovezi ferme, fie că asupra lor ar pluti ceea ce se cheamă suspiciuni rezonabile că s-ar fi situat în rândul celor care ar fi întreținut cu odioasa instituție relații imorale
Observam în sus menționatul articol că avem de-a face astfel cu o a doua victorie a Securității¬, despre care ne-a prevenit foarte inspirat cu mulți ani în urmă fostul disident polonez Adam Michnik. O victorie care, pe meleaguri românești, deține specificități încă și mai nocive decât în alte țări din Estul Europei.
O seamă dintre aceste specificități se explică prin chipul sângeros în care românii au regăsit în 1989 calea libertății. Altele prin acele dominante ce i-au determinat pe cercetătorii ce s-au aplecat asupra meandrelor evenimentelor din decembrie 1989 să le socotească “o enigmă mare cât un secol” ori o „revoluție încâlcită”. O a treia categorie de dominante ține de conglomeratul de opreliști pus, în primii ani de după Revoluție, în calea definirii și deconspirării Securității ca „poliție politică”.
Încrengăturile pe care vechea Securitate le-a avut și încă le mai are cu cei ce au preluat puterea în primele ore după fuga cuplului dictatorial și după aneantizarea PCR au fost de natură să determine punerea la adăpost a mai tuturor celor ce au făcut parte din feluritele eșaloane ale Departamentului Securității Statului cât și ale Direcției de Informații Externe. Lectura colecțiilor de ziare, în special ale cotidianelor Opoziției, este mai mult decât grăitoare pentru blocajele care, cel mai adesea, din înalt ordin au fost puse în calea activității C.N.S.A.S.
După ce în 2006 a dat citire, într-o ședință cu un neplăcut istoric, „Raportulului” care condamna comunismul, fostul președinte, dl. Traian Băsescu, a făcut lăudabile presiuni spre a fi predate către C.N.S.A.S. o consistentă categorie de documente.
Firesc și de așteptat era să se meargă însă și mai departe. Să fie deconspirați toți foștii angajați ai instituțiilor opresive ale Statului comunist, să se adopte o seamă de măsuri legislative care să facă posibilă pedepsirea, fie chiar simbolică, a foștilor securiști și activiști comuniști. Care și astăzi, în anul de grație 2018, încasează pensii net superioare oricărei alte categorii de foști salariați.
Aflăm, din când în când din presă, că ar mai fi fost descoperit câte un fost informator, un colaborator, un agent acoperit, ori o persoană de sprijin a Securității. Însă mai nimeni nu ne dezvăluie numele acelor angajați plătiți ai Securității care, prin metode dintre cele mai diverse, l-au determinat pe respectivul descoperit să semneze pactul. Să colaboreze.
Nu mă îndoiesc că unii dintre cei ce au semnat angajamentul de colaborare au făcut-o luând în calcul avantaje viitoare- o promovare, un pașaport, o avansare. Alții au făcut-o fiindcă astfel le puteau face rău celor din jurul lor, fie ei colegi, profesori, vecini, etc. Au fost și inși care au semnat angajamentul de colaborare fiindcă li s-au promis recompense financiare derizorii. 2-3 sute de lei, din când în când, ca premiu pentru câte o turnătorie. Au fost și cazuri-nu puține- când cedarea a intervenit la capătul unor presiuni psihologice inimaginabile.
Despre toate aceste situații avem deja o bibliografie relativ consistentă. Avem și nenumărate semnale că documentele rămase de la fosta Securitate se cuvin tratate cu maximă seriozitate, cu profesionalism, dar și cu prudența reclamată de tot ceea ce înseamnă revizitarea trecutului recent, dar și de coșmar al României.
Sigur, ne amintim cu toții cei ce am trăit vremurile în cauză că una dintre glumele amare ce se făceau atunci în spațiul public spunea că Securitatea era cea mai eficientă realizare a mai-marilor comuniștilor. Nu au fost ei capabili, nici Gheorghiu-Dej, nici Nicolae Ceaușescu să le aducă românilor nici fericirea, nici bunăstarea economică promise. Le-au oferit în schimb o supracantitate de turnătorie și de supraveghere. Au apărut însă și voci care ne-au atras atenția că și în activitatea Securității s-a insinuat minciuna. Că supusă și ea directivei îndeplinirii și depășirii planului, așa cum erau toate sectoarele din ceea ce se chema viața economico-socială a României, de la un moment dat încolo Securitatea a început la rându-i să raporteze cifre false și realizări imaginare. Și în acest fel trebuia întreținută iluzia eficienței. S-a recurs atunci pe scară largă la dezinformare, cu feluritele ei fețe și la teroare psihologică. În vreme ce populația trebuia să fie convinsă, intimidată, speriată de omniprezența și omnisciența Secu, numărul informatorilor, colaboratorilor și așa-numite de sprijin, oricum considerabil,mai mare decât în orice altă țară comunistă, era la rându-i umflat din pix așa încât el să gâdile în mod plăcut urechile Dictatorului.
Conștient de această realitate, legiuitorul a prevăzut parcurgerea câtorva etape până când o persoană anume să fie declarată de justiție că ar fi făcut poliție politică. Cred că de aceeași prudență s-ar cuveni să dea dovadă și cei ce au decis publicarea listei celor 200 de persoane despre care se spune că s-ar fi numărat printre colaboratorii aflați în evidențele din 1985 ale UM 0225, parte a Direcției Securității Statului.
Împărtășesc pe deplin opinia d-lui Mădălin Hodor, cel care a publicat săptămâna trecută lista care a stârnit atâta vâlvă în spațiul public, opinie potrivit căreia “ dacă tot împlinim 100 de ani de existență ca națiune (sic!), să avem o discuție serioasă despre ce anume mai reprezintă desconspirarea Securității astăzi”. Cred că însă că trebuie să fim atenți și la modul în care începem o asemenea discuție. Mi se pare că trebuie să îi lăsăm pe toți cei ce se află pe lista respectivă să spună liber tot ceea ce poate să îi dezvinovățească. Spun asta fiindcă deja au apărut persiflatorii care, precum securiștii de odinioară, o fac pe omniscienții.
Pe de altă parte, cred că nu ar fi deloc lipsit de importanță ca dl. Hodor să dea mai multe amănunte legate de etajul din CNSAS care deconspiră Securitatea și cel care o apără. Nu de alta dar CNSAS este plătit din banul public. Și mai are de câteva săptămâni un președinte despre care știm că pe vremea în care a fost trimis în CNSAS de Partidul România Mare a îndeplinit indicațiile prețioase ale lui Vadim.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Treaba presei este să publice, nu să stabilească vinovății și responsabilități. Atât timp cât acea listă este reală ca document, foarte bine că a fost publicată. Despre ce ”prudență” discutăm?

    • discutam despre credibilitatea acelor „documente”, care nu trebuie publicate pana cand nu li se verifica veridicitatea; altminteri, secu castiga iar

      • Așa e. Cornel Nistorescu a fost în realitate un mare dizident, iar Securitatea l-a pus pe lista aceea doar ca să-l compromită :)

        Orice adult ar trebui să fie capabil să deosebească adevărul de minciună, iar genul ăsta de invitații la ”prudență” e la fel de credibil ca și comentariile rușilor despre situația din Siria. Lista aceea există, ea chiar a circulat între cele două unități militare, iar restul sunt povești de adormit copiii.

        • Pină in clipa in care nu vedem publicate angajamentul și textul delatiunilor e preferabil să ne mentinem intr-o stare de rezervă.

  2. Dl Morariu atrage atenția, justificat, asupra unei necesare prudențe privind modalitatea de a lansa în spațiul public dezbaterea privind chestiunea colaborării cu Securitatea. Dl Hodor, dar și CNSAS, sunt așadar invitați să producă detalii suplimentare lămuritoare. Pe de altă parte, nu văd cine îi împiedică pe cei nominalizați în lista buclucașă să se dezvinovățească, dacă este cazul. Cât despre persiflatorii de profesie, mă tem că vor acționa la fel, indiferent de circumstanțe și de modalitatea de a lansa astfel de dezbateri – pur și simplu, pentru ei, chestiunea colaborării cu Securitatea ar tb să fie îngropată definitiv.

  3. ”Observam în sus menționatul articol că avem de-a face astfel cu o a doua victorie a Securității¬, despre care ne-a prevenit foarte inspirat cu mulți ani în urmă fostul disident polonez Adam Michnik. O victorie care, pe meleaguri românești, deține specificități încă și mai nocive decât în alte țări din Estul Europei.”

    Ne aflăm deseori supărați că viața merge altfel decît vrem noi.

  4. Exista o singura explicatie, pentru oamenii rationali, legata de greutatea deconspirarii securitatii. La fel, aceeasi explicatie e valabila si pentru disparitia teroristilor din decembrie 89, pentru multimea de zvonuri, neconfirmate, lansate despre originea si scopurile acestor teroristi. Explicatia este ca securitatea, oamenii ei, metodele, teroristii si actiunile lor, dezinformarea prin zvonistica, toate au servit scopurile puterii instalate dupa decembrie 89 in fruntea statului. Aceasta putere, prin urmasii ei, se gaseste inca la conducerea societatii romanesti, controland-o politic si economic.

  5. „Încrengăturile pe care vechea Securitate le-a avut și încă le mai are cu cei ce au preluat puterea în primele ore după fuga cuplului dictatorial și după aneantizarea PCR au fost de natură să determine punerea la adăpost a mai tuturor celor ce au făcut parte din feluritele eșaloane ale Departamentului Securității Statului cât și ale Direcției de Informații Externe. ”

    Păi și unde scrie că cei din DSS ori DIE nu trebuiau să se poată pune la adăpost?

    Uităm de foarte multe ori că 1989 a fost anul unei păci negociate, cu cei ce se aflaseră la putere în deceniile anterioare.

  6. Pe langa cele spuse de autor si cele comentate mai sus as aduga si comparatia intre trecut si prezent intre institutiile respective: buget, numar de angajati (nu cifrre absloute ci relativ, raportat la alte servici similare), metode de lucru, control si raspundere in fata societatii etc. pentru a vedea diferentele, nu-i asa ?.

  7. Nu sunt de acord de data asta cu dumneavoastra. CNSAS si-a facut treaba si ar trebui sa apreciem faptul ca cineva ne informeaza despre ce s-a intamplat inainte de 89.

    • Din păcate, de data aceasta nu e cum spuneti dvs. E vorba despre un document din arhiva CNSAS. Dar a cărei veridicitate CNSAS nu a confirmat-o.

      • Si de cate confirmari aveti nevoie ca sa va convingeti ca aceasta este realitatea, cea prezentata de Hodor? Pentru mine este clar ce s-a intamplat iar realitatea iese la suprafa incet, incet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro