Nu mi-a plăcut niciodată dl. Crin Antonescu. Cu atât mai mult, nu am făcut parte vreodată dintre admiratorii persoanei în cauză. Nu am văzut niciodată în personajul respectiv decât un politician de anvergură medie care, spre deosebire de alții, corigenți pe viață la limba română, avea, totuși, cum se spune, cuvintele la el.
De aici însă și până a face din insul care foarte adesea se comporta asemenea unui adolescent întârziat, pe care îl vedeam oricând gata, indiferent de vârsta pe care o are, să fluiere fetele pe stradă, un mare orator parlamentar mi se părea că se insinua o distanță mare, imensă, comparabilă cu aceea dintr-un articlier de duzină și un stilist de anvergura d-lui Andrei Pleșu, de pildă.
Nu am înțeles nici de ce au fost vărsate atâtea lacrimi, de ce s-au scris atâtea articole de presă larmoaiante în clipa în care mult mai versatul domn Victor Viorel Ponta i-a furat d-lui Antonescu jucăria preferată, deposedându-l de iluzia că ar putea ajunge vreodată candidatul comun al PSD și PNL unite sub sigla atât de pernicioasei alianțe useliste la alegerile prezidențiale din toamna-iarna anului 2014.
Nu m-am simțit nici mai singur, nici mai însingurat, nici mai puțin apărat de tăvălugul catastrofelor politice în clipa în care dl. Crin Antonescu a demisionat de la șefia PNL pentru ca, mai apoi, să își anunțe ieșirea definitivă din viața politică românească, Aproape că uitasem de existența personajului politic cu pricina pe care îl asimilasem „chipurilor și măștilor tranziției ”, vorba aceluiași domn Andrei Pleșu, când, pe neașteptate, am aflat că dl. Crin pune în cui definitivul, îl relativizează, îl uită în cel mai românesc și flușturatic chip cu putință și că s-ar fi răzgândit, confirmând, vorba cântecului, care zice că “tot ce-i românesc nu piere”. Uituceala, abandonarea promisiunii fiind parte dintr-un ethos atât de încărcat de negativitate.
Pasămite, pe dl. Antonescu nu-l lasă patriotismul, țărișoara, vocația lui europeană să stea în rezervă, drept pentru care s-a gândit, s-a răzgândit, s-a târguit și pare-se că a cam bătut palma cu dl. Ludovic Orban. A acceptat să primească o poziție eligibilă pe lista candidaților PNL la viitoarele alegeri pentru Parlamentul european, preluând astfel ștafeta chiar din mâna soției sale, doamna Adina Vălean. Căci nu e tocmai de colea să ai o leafă de 7000 de euro pe lună, plus 14000 de euro cu rol de sumă forfetară.
Aflu că zilele trecute dl. Antonescu a avut o ieșire publică în cursul căreia a strălucit în chip de avocat din oficiu al d-lui Liviu Nicolae Dragnea, al elitei cu iz penal a PSD și al acelor membri ai guvernului Dăncilă care și-au canalizat toate energiile posibile, și atunci când au făcut parte din guvernul Grindeanu, și când i-au stat alături d-lui Mihai Tudose, spre a elogia și justifica nu doar avantajele, ci și necesitatea națională care ar impune o lege, o ordonanță de urgență, o zapiscă de pe urma căreia să se dea liber amnistiei și grațierii. “România nu moare dacă se dă OUG a amnistiei şi graţierii şi Dragnea scapă de proces” a edictat noua tânără speranţă, aflată în vecinătatea vârstei de 60 de ani, a liberalilor. Dând astfel încă o palmă credibilităţii tot mai fragile a partidului cu pricina, adesea bănuit de blat la nivel local şi judeţean cu șleahta celui căruia dl. Antonescu dă semne că ar vrea să îi creeze toate condițiile pentru a se vedea candidat la alegerile prezidențiale din decembrie 2018.
Viitorul europarlamentar Crin Antonescu ne-a lăsat să înțelegem că habar nu are de recenta rezoluție a parlamentarior europeni cu privire la grozăviile care se întâmplă ori se pregătesc în România. Pare-se că preocupată cu calcularea viitoarelor beneficii financiare ce vor veni odată cu teleportarea la Bruxelles și Strasbourg a d-lui Antonescu, familia Antonescu- Vălean nu și-a aflat răgazul pentru o scurtă informare în care soția să îi spună soțului ce conține Rezoluția cu pricina. E de sperat că, totuși, conducerea actuală a PNL să își găsească timpul și curajul pentru a-i cere d-lui Antonescu să facă (iarăși) necesarul pas în spate. Nu să aștepte încă un viitor dezastru la urne. Poate chiar mai drastic decât a fost cel din anul 2016.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Mie mi-a placut odata. Parea ca intelege ceva din politica noastra de abia iesiti din feudalism. Am avut intotdeauna un semn de intrebare asupra gastii de care s-a inconjurat in PNL (cu citeva exceptii). Parea ca intelege si poate chiar intelege, problema e ca degeaba, rezultatul a fost mereu o cedare, un compromis, o complacere in noroi.
Acum domnul Antonescu da semne ca e ingrijorat in privinta viitoarelor venituri si s-a gindit ca n-ar fi o idee rea sa ne „reprezinte” pe bani seriosi la Bruxelles. Ce poti sa zici?
Eventual un „sictir”!
Foarte bun articolul. Domnul Crin Antonescu, mi-a luat votul de vreo 2 ori producandu-mi de fiecare data o dezamagire profunda, ultima oara propunand in campanie „revolutia bunului simt” care s-a materializat ulterior in … USL. Nu va pot spune cat de tradat m-am simtit eu, anti-comunist convins. Dincolo de dezamagirea personala, domnia sa se inscrie in lungul sir de blatisti cu PSD-ul, cumparati si ademeniti de aceasta masinarie infernala a PCR-ului care controleaza politicul si media. Patronul PNL, Dinu Patriciu a fost unul din cei care a sponsorizat PSD. Din partea PNL-ului, dezamagirile au curs fara intrerupere in acesti ani de dupa Revolutie.
Dincolo de inconvenientul meu personal, cred ca Romania a ratat o sansa mare de a face din PSD un partid care sa nu intre in parlament. Faptul ca PSD nu se „erodeaza la guvernare” in mod decisiv se datoreaza si opozitiei, care nu isi face treaba. In timp ce masinaria de propaganda a comunistilor a tocat CDR-ul pana l-a facut praf intre 1996 si 2000 desi CDR a inversat trendurile economice, azi, Dragnea isi face de cap si partidul se mentine la un scor destul de bun, sa zicem 25% deocamdata, dupa 2 ani in care nu a facut nimic, doar a dinamitat justitia si a enervat o mare parte din populatie precum si partenerii externi.
Cand il va fi aruncat pe Dragnea la groapa cu lei dand toata vina pe el, in buna traditie comunista, PSD isi va reveni lejer undeva la minim 30%. Acesta este nu numai „bias-ul” natiei noastre catre „stanga” PSD-ista (care numai stanga nu e), dar si performanta proasta a opozitiei, in special a PNL-ului.
PSD nu va ajunge deci la groapa istoriei nici dupa epoca Dragnea si fiindca figuri precum Crin Antonescu ne-au facut sa fim debusolati, scarbiti, sa nu mai stim ce e bine si ce e rau, sa nu stim ce sa alegem la vot, sa stam acasa in timp ce PSD-istii isi mobilizeaza electoraltul. In loc sa isi asume niste idei si principii clare, chiar daca in prima faza nepopulare, si sa le promoveze pe seama dezatrului economic si moral produs de PSD, sa isi educe electoratul, sa promoveze tineri cum ar fi Cristi Paun care isi asuma in nume personal multe din lucrurile astea, vechii lideri PNL se multumesc sa iasa la tribuna aia si sa faca atacuri la persoana, si acelea cu iz de blat. Fara idei, fara principii de dreapta clar asumate, doar impertinenta damboviteana, care, cred ei, tine loc de opozitie, de liberalism economic si celelalte de care avem atat de multa nevoie.
Lista PNL pentru europarlamentare este un bun somnifer pentru greii fostului PDL ( Blaga, Falca, Hava ) dar si pentru fostii presedinti PNL ( Antonescu si Gorghiu ) folosita de catre Ludovic Orban inspre adormirea „vocalilor” grei ai partidului. Observati faptul ca de cand a aparut acesta lista s-au calmat si problemele din partid. Daca lista ramane asa, Orban are numai de castigat. Daca sunt votati scapa de ei pentru urmatori 5 ani. Daca nu sunt votati, ii ingroapa definitiv (politic). Blaga a mai trait o asemenea experienta dupa alegerile de la primaria capitalei. Si uite asa, dl. Orban, fara a avea veleitati deosebite, sta linistit in fruntea partidului cativa ani buni.
Speranta mea este ca aceasta lista sa nu fie cea finala. La Bruxelles trebuie sa ajunga ( valabil pentru toate listele ) oameni tineri, instruiti, cu rezultate in domeniile lor de activitate, recunoscuti ca atare, care sa reprezinte interesele Romaniei la cel mai inalt nivel intr-o perioada care se arata a deveni foarte tulbure.
Halal castig- 0 europarlamentari PNL …Posibil ca PNL sa vrea sa fie primul care dispare de pe scena politica si ii e frica sa nu i-o ia PSD inainte…
Despre Bidon gol e vorba? vorba dlui Plesu :P
Ehe, dar ce se mai zbateau unii intelectuali sa-l apere pe Cretinel si pe uslamistii sai!
Au trimis chiar o lacrimatie la Bxl:
http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/cristian-patrasconiu-lista-rusinii-sa-nu-i-uitam-pe-cei-care-girau-cu-numele-lor-o-mare-ticalosie.-efectele-lui-2012-se-fac-simtite-si-acum/
NB,
toti politicienii care se dau mari iubitori de tara se inscriu in cursa pentru Parlamentul European: Ciolos, Cretinel, si citi ca ei…
Am auzit oameni numindu-l pe acest neant guraliv ba…, ba…, ba nu mai stiu ce.
Dezorientat de atitea opinii si evaluari, am cautat pe un site de specialitate si am gasit:
https://www.webmd.com/mental-health/features/sociopath-psychopath-difference
Concluzia: nu e psihopat.
ROMAnia se afla in faliment cu aceasta structura corupta ,mafiota ,putreda denumita pompos UE
DATORIA EXTERNA SI INTERNA A AJUNS LA 150 DE MILIARDE DE EURO, NE IMPRUMUTAM ANUAL DE CCA 20-25 DE MILIARDE DE EURO PENTRU A NE PLATI ,SALARII ,PENSII ,SANATATEA, INVATAMANTUL, DOBANZILE LA DOBANZI SI IN MAXIM 5 ANI SUNTEM IN FALIMENT PRECUM GRECIA
Desigur acesti europarlamentari romani cu salariile de peste 15-20.000 de euro pe luna vor sustine in cor ca UE este speranta tarii ,ca numai cu UE progresam in detrimentul viitorului acestui popor care a fost adus in sapa de lemn , si viitorul a 3-4 generatii va fi sacrificat
De aceea ne este rusine ,dar trebuie sa se faca o analiza atenta ce am castigat, ce am pierdut prin integrarea in structuriele mafiote UE, NATO, ce sanse avem de a ne redresa si a ne plati datoriile de sute de miliarde pentru a nu ipoteca viitorul copiilor copiilor nostri
Solutia radicala este iesirea din structurile mafiote ,corupte UE ,alinierea la Rusia d-lui Putin , integrarea in CSI si astfel vom avea acces la resurse ieftine ,o piata de desfacere uriasa, si sansa de a redeveni ce am fost tara industrial agrara, tara care sa atraga revenirea in tara a celor 5 milioane de romani pribegi , tara care sa nu aiba someri, tara care sa asigure locuinta si servicii pentru tineri , tara cu un viitor
Este singura solutie pentru Romania, altfel prabusirea este iminenta, ca in cazul Greciei care a beneficiat din plin de indicatiile pretioase ale birocratilor de la Bruxell timp de peste 40 de ani
Asa ne ajute D-zeu
de-asta nu mai votez pnl din 2012. fluturasul asta a fost ultima picatura.