duminică, iulie 5, 2020

Ignaz Semmelweis sau importanța spălatului pe mîini

A te spăla pe mîini poate părea, astăzi, un gest banal, dar importanța acestui obicei a fost descoperită mult mai de curînd decît s-ar crede.

Pînă în urmă cu doar cîteva generații chiar și simpla aducere pe lume a unui copil se putea transforma într-o condamnare la moarte, una dintre cele mai temute afecțiuni fiind febra puerperală.(i) Apărea din senin, de obicei în a doua zi după naștere, și lovea fără discriminare de vîrstă sau de clasă socială. Fără niciun motiv aparent, femeile afectate începeau să sufere de dureri abdominale puternice și făceau febră mare, o treime din cazuri dovedindu-se fatale.

Și mai grave erau situațiile în care febra puerperală căpăta un caracter epidemic. În locul unor cazuri izolate, dintr-o dată medicii erau puși în fața unui val de îmbolnăviri ce cuprindea brusc cîte un spital, un oraș sau o întreagă regiune, molima perpetuîndu-se apoi pentru luni de zile sau chiar pe durata mai multor ani. Epidemiile înregistrate la Hôtel-Dieu din Paris între 1745 și 1746, British Lying-In Hospital din Londra în 1760 sau în Aberdeen între 1789 și 1792 sînt doar cîteva exemple, în toate aceste instanțe mortalitatea urcînd pînă la 70-80% din cazuri.(ii) Nici măcar variola sau ciuma nu erau atît de ucigătoare…

Oare din ce cauză se produce febra puerperală? De ce nu toate nașterile sînt afectate? Este contagioasă sau nu? Tot atîtea mistere care au preocupat doctorii de-a lungul timpului, tot atîtea întrebări la care au încercat să răspundă pe parcursul a două secole nenumăratele cărți și articole din revistele medicale ce abordau acest subiect. Pînă la urmă cheia descifrării enigmei va apărea din întîmplare.

În 1784, la inițiativa împăratului Iosef al II-lea, se inaugura Spitalul General din Viena, instituție bine-cunoscută și astăzi sub prescurtarea AKH (Allgemeines Krankenhaus). Spitalului propriu-zis îi erau atașate un orfelinat, un azil de boli mintale și o clinică de obstetrică, cea mai mare din lume la acea dată. Aici va începe să lucreze în 1846 Ignaz Semmelweis, un tînăr medic maghiar de origine germană.

Sub conducerea primului director, Johann Lucas Boër, clinica de obstetrică practicase o abordare foarte conservatoare în ceea ce privește intervențiile chirurgicale, folosirea forcepsului sau a altor instrumente fiind descurajată, totuși, odată cu instalarea la conducere a succesorului său, Johann Klein, lucrurile se modificaseră radical. Schimbarea de politică fusese însoțită și de o surprinzătoare creștere a deceselor cauzate de febra puerperală: de la 0,84% în 1822, ultimul an în care se aflase la conducere Boër, la 7,8% un an mai tîrziu.(iii) Și mai ingrijorător, departe de a fi o fluctuație statistică, această rată imensă a deceselor se va perpetua timp de ani întregi, într-un contrast marcant cu perioada anterioară directoratului lui Klein.

La fel ca în zilele noastre, AKH îndeplinea și rolul de spital universitar, iar clinica de obstetrică pregătea atît studenții la medicină cît și moașele. Începînd din toamna anului 1840, cele doua secții în care era împărțită clinica au căpătat roluri distincte, prima fiind rezervată exclusiv studenților, iar cea de-a doua moașelor. Separarea a pus în evidență un aspect neașteptat: la același număr de internări, numărul îmbolnăvirilor și deceselor produse de febra puerperală era de 2-3 ori mai mic în cea de-a doua secție în raport cu prima!

O astfel de diferență flagrantă era greu de ignorat, așa că, intrigat, Semmelweis încercă să descifreze misterul.

Curînd deveni evident că singurul element ce deosebea o secție de cealălaltă era alcătuirea corpului medical. Dar cum ar fi putut să influențeze în rău prezența studenților la medicină? În martie 1847 un nefericit accident va sugera răspunsul.

Profesorul Jakob Kolletschka preda medicina legală la AKH și deseori efectua autopsii împreună cu studenții. În cursul unei astfel de operații, din greșeală unul dintre studenți îl înțepă în deget cu bisturiul folosit la disecție. Peste puțin timp mîna începu să i se umfle, apoi inflamația se extinse rapid, iar medicul muri de septicemie în doar cîteva zile. Autopsia va arăta că profesorul suferise leziuni extrem de asemănătoare celor înregistrate în cazurile de febră puerperală.

Moartea lui Kolletschka, un om pe care îl respecta enorm, lăsă o impresie profundă asupra lui Semmelweis:

În starea de agitație în care mă aflam pe atunci, mi-a venit în minte cu o irezistibilă claritate ideea că boala care l-a ucis pe Kolletschka era identică cu cea pe care o văzusem în atîtea sute de cazuri de decese din clinica de obstetrică. Femeile muriseră tot de flebită, limfangită, peritonită, pleurită, meningită și, la fel, uneori apăruseră metastaze.

Zi și noapte eram obsedat de boala lui Kolletschka și, din ce în ce mai convins că aceasta era identică cu cea care omora atît de multe femei internate în clinică.(iv)

Cum doar studenții la medicină participau la disecții, devenea acum clar de ce prima secție înregistra o mortalitate de trei ori mai mare decît cea de-a doua. Este adevărat că atît aceștia cît și medicii erau obligați să se spele pe mîini cu apă și săpun înaintea de a examina gravidele, dar, evident, această manevră nu era suficientă pentru a îndepărta „particulele cadaverice” de pe piele, „lucru demonstrat de mirosul de cadavru ce persista pe mîini […] după spălare„.(v)

În încercarea de a găsi un agent chimic capabil să inactiveze „particulele cadaverice” Semmelweis va recurge întîi la apa clorinată – cunoscută pentru capacitatea ei de a neutraliza mirosul de cadavru, apoi la hipocloritul de calciu, insistînd ca toți studenții să se spele pe mîini cu această soluție înainte de a consulta pacientele.

Rezultatele nu întîrziară să apară. Dacă în 1846, înainte de introducerea dezinfectării cu clor, își pierduseră viața 11,4% dintre gravidele internate în secția întîi, în 1848 mortalitatea va scădea de zece ori, la doar 1,27%, ajungînd pentru prima dată mai mică decît cea înregistrată în secția a doua!(vi)

Descoperirea lui Semmelweis fu primită cu interes, dar și cu mult scepticism. Nimeni nu-i contesta remarcabila scădere a numărului deceselor, dar, în același timp, teoria sa cu privire la cauzele febrei puerperale era departe de a convinge lumea medicală și nu va reuși să cîștige mulți adepți.

Astăzi Ignaz Semmelweis este privit de obicei drept „Salvatorul mamelor„; un geniu neînțeles ale cărui idei și-au depășit epoca, un precursor al teoriei microbiene a bolilor, un reformator inspirat ce s-a lovit de conservatorismul și obtuzitatea colegilor săi. A căpătat această aură romantică după tragica sa moarte într-un azil de boli mintale și o intensă propagandă în cheie naționalistă,(vii) dar în realitate lucrurile sînt cu mult mai nuanțate.

În primul rînd, ideea că febra puerperală este contagioasă nu-i aparține. Doctorul scoțian Alexander Gordon făcuse deja această deducție în urma epidemiei din Aberdeen de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și își publicase descoperirile într-o carte apărută la Londra în 1795.(viii) Jumătate de secol mai tîrziu, la aceeași concluzie ajunsese și medicul american Oliver Wendell Holmes, acesta propunînd o serie întreagă de măsuri de igienă capabile să prevină transmiterea bolii.(ix)

Principalele obiecții cu privire la teoria lui Semmelweis vizau nu atît aspectele practice, precum necesitatea menținerii unei igiene riguroase și, eventual, a folosirii unor dezinfectanți, ci ipotezele pe care le avansa pentru a explica declanșarea febrei puerperale. Pînă la urmă, ideile unora dintre oponenții săi se vor dovedi mai apropiate de realitate decît ale lui…

Noutatea adusă de medicul maghiar consta în atribuirea unei cauze unice tuturor cazurilor de febră puerperală, boala fiind văzută drept rezultatul unei contaminări cu materie organică în putrefacție. Deși ideile lui Semmelweis vor ajunge să fie folosite drept argumente în favoarea teoriei germenilor, paradoxal, el a respins constant această posibilitate, insistînd că maladia se produce printr-un fel de otrăvire a sîngelui cu particule nevii. Prin contrast, tocmai unul dintre pricipalii săi critici, doctorul Carl Braun, va susține ipoteza infectării pacientelor de către bacteriile ce plutesc în aer!(x)

Din păcate, Ignaz Semmelweis nu avea nici rigoarea și nici perseverența lui Pasteur. În loc de a încerca să răspundă prin rezultatele unor experimente bine concepute la obiecțiile ridicate de alți cercetători, el s-a îndepărtat de prietenii și susținătorii săi, a publicat foarte puțin și, pe fondul unei instabilități psihice din ce în ce mai pronunțate, a început să privească toate criticile drept atacuri personale. Pînă la urmă, își va sfîrși zilele într-un spital de psihiatrie, la doar 47 de ani…

Curînd, stindardul luptei împotriva înfecțiilor chirurgicale va fi preluat de Joseph Lister, chirurg la Infirmeria Regală din Glasgow, cel care va introduce asepsia în practica medicală, un pionier în sterilizarea instrumentarului medical și al curățării temeinice a tuturor plăgilor.

Chiar și în prezent, cu toate antibioticele și tratamentele de care dispunem, menținerea unei igiene riguroase este esențială atît în spitale cît și în viața de zi cu zi, mai ales în mijlocul unor epidemii ca cea de acum.

NOTE_________________

i – Din latinescul puerbăiat.

ii – Hallett, C. (2005). The attempt to understand puerperal fever in the eighteenth and early nineteenth centuries: the influence of inflammation theory. Medical history49(1), 1–28.

iii – Sinclair, W. J. (1909). Semmelweis, his life and his doctrine, a chapter in the history of medicine. Manchester: At the University Press.

iv – ibid., p. 49

v – ibid., p. 50

vi – ibid., p. 51

vii – Un bun exemplu este broșura publicată la Budapesta cu puțin înainte de începerea celui de-al doilea război mondial: Korbuly, G. (1938). Semmelweis, le sauveur des mères [Broșură]. Budapest: Societé de la Nouvelle Revue de Hongrie.

viii – Gordon, A. (1795). Treatise on the Epidemic Puerperal Fever of Aberdeen. London: G. G. and J. Robinson.

ix – Holmes, O. W. (1843). The Contagiousness of Puerperal Fever [Broșură].

x – Carter, K. C. (1985). Ignaz Semmelweis, Carl Mayrhofer, and the rise of germ theory. Medical history29(1), 33–53.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. „În 1847, Ignaz Phillip Semmelweis a sugerat că spălatul mâinilor va reduce drastic mortalitatea nou-născuților, devenind astfel pionerul procedurilor antiseptice. Consensul științific de atunci l-a ignorat, l-a ridiculizat (Cum adică? Să ne învețe pe noi evreul ăsta că trebuie să ne spălăm pe mâini înainte de a participa la o naștere?!) și tratat cu dispreț până când Semmelweis și-a pierdut postul de doctor obstetrician în Viena. A trebuit să apară Louis Pasteur, Joseph Lister și o înțelegere a germenilor pentru ca noul consens să afirme validitatea argumentului lui Semmelweis.”

    Constantin Crânganu, 2018, Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă

  2. De multe ori, in istorie a aparut cineva cu o idee salvatoare, care a curmat tragedia. Sa speram ca si de data asta se va gasi o rezolvare, dar daca nu!?
    Cu spalatul pe miini sunt si alte teorii, generatii traite in conditii de farmacie nu au format anticorpi astfle incit organismul a ramas extrem de sensibil. Asa se explica uneori numarul mare de alergici, rezistenta la medicamente, la antibiotic. Ca e o lupta continua intre noi si ei, virusii, bacteriile etc.

  3. Intre noi fie vorba , ROMANII merg adesea paralel cu spălatul. Igiena fiind deficitară , iar organizarea spitalicesca aflându-se într-o TOLONTALĂ criză sub invazia germenilor de tot felul
    ramane de gasit o explicație a inexistențe DECESELOR și a numarului totusi extrem de redus de îmbolnăviri, chiar în condițiile in care, Presedintele si Premierul , infruntand mainstream ul european, au inițiiat campania de culegere și repatriere a electoratului lor din zonele cele mai bogate în viruși.
    Sigur , cercetrea științifică este o chestie măreță – măreață, doar că deocamdată altă soluție decât
    să ne închidă în casă – cum făceau și pe la anul 1000, nu prea s-a gasit.
    Mi-ar plăcea să zic că poate pe noi ne apără Catedrala , dar îmi dau seama că Sărmana Italie
    este mult mai dotată decât noi la acest capitol. Si francezii au destule catedrale , dar la ei teoria s-ar aplica acum, de când au început să le incendieze.

    • @MIHAI 2 – românii le au cu remediile ”naturiste”: mai o țuică, mai o vodcă, mai o pălincă, se descurcă fiecare cum poate. Berea e pentru domnișoare :)

      • Si inca ceva – ”ROMANII AU REFUZAT CRIZA ” – diagnostic pus de Basescu prin 2009 sau 2010 pentru a explica de ce pe noi ne-a lovit cu intarziere prabusirea economica din 2008.
        Nu-mi e clar daca ceea ce face acum guvernul e chiar PE BUNE – sunt surprins placut de cum se misca de coerent – sau e doar o regie foarte bine pusa la punct.
        Indiferent insa ce fac liderii politici ai momentului ROMANAȘII REFUZA VIRUSUL, NU ȘI L-AU INSUȘIT – MĂ LEȘI ? – ȘI EXECUTA PROGRAM DE VOIE asezobat cu proceduri din vreamurile bune când dădeam buzana la Alimentara la coada la mălai. In acest context vom vedea ce se va intampla . – dar sa nu uitam de proverbul PROST SA FII, NOROC SĂ AI. care nu cred ca are corespondent in alte culturi. Daca nu se va aplica oricum avem pe cine da vina – ”pe ăștia”

    • „Presedintele si Premierul , infruntand mainstream ul european, au inițiiat campania de culegere și repatriere a electoratului lor din zonele cele mai bogate în viruși.”
      Si unde sunam sa aflam detalii, ca nr de la MAE e o gluma proasta, acolo nu’s in stare sa raspunda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Alexandru Toma Patrascu
Alexandru Toma Patrascu
Membru fondator ASUR - Asociaţia Secular-Umanistă din România MBA la Open University UK Director de marketing într-o companie IT

Carte recomandata

Esential HotNews

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A…

de: MirceaM

la „Îmbogățiții de război”

Carti recomandate de Contributors.ro

Democrația sub asediu românia în context regional

Carte recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Un ordin de ministru și geografii academice

Să încercăm un mic exercițiu de imaginație. Suntem în vara anului 2024. La universitățile din România s-au încheiat...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)