vineri, martie 29, 2024

IICCMER, centenarul Vintilă Horia și apologia fascismului. “Diversitate igienică” sau confuzie organizată?

În luna februarie a acestui an a debutat o dezbatere despre Vintilă Horia, trecutul său politic, publicistica pro-fascistă, condamnarea sa pentru crime de război și efectele legii 217/2015 privind interzicerea cultului persoanelor condamnate pentru crime împotriva umanității, genocid sau crime de război. Puncte de vedere diferite, adesea divergente, au fost exprimate în paginile unor publicații, precum și în cadrul unor emisiuni televizate. Toate acestea confirmă că o lege care își propune să combată apologia fascismului nu interzice operele unor autori, nu interzice discuțiile despre cei care au contribuit la propaganda fascistă și nici nu îi „șterge pe aceștia din cultura română”.

Consider că aprecierea operelor literare ale unui scriitor, indiferent de angajamentul său politic, este perfect legitimă și că legea 217/2015 nu împiedică pe nimeni să elogieze romanele lui Vintilă Horia. În acest context, o conferință dedicată lui Vintilă Horia, organizată pe 6 aprilie de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, părea o continuare a dezbaterii.

Având în vedere poziția conducerii Institutului față de legea 217/2015, era de așteptat ca participanții să considere că legea 217/2015 produce o nedreptate și că „păcatele” lui Vintilă Horia pălesc în fața meritelor sale literare. Era de așteptat ca acest eveniment să fie un prilej pentru minimalizarea articolelor de propagandă hitleristă, fascistă sau antisemită ale scriitorului și prezentarea lor drept „derapaje” sau „rătăciri” ale tinereții. Surpriza conferinței a constat însă în apologia lui Hitler și a lui Mussolini, menită să justifice aceste articole publicate de Vintilă Horia în „Sfarmă-Piatră”.

Pentru a nu fi acuzat de etichetări injuste, redau câteva dintre afirmațiile domnului Dan Anghelescu, profesor universitar invitat de organizatori să conferențieze la acest eveniment:

„Să nu uităm însă că în momentul acela, Hitler era în admirația întregii lumi, nu a unui tânăr debutant abia ieșit din adolescență. Despre Hitler să ne gândim că scria chiar Thomas Mann în persoană, scria un eseu intitulat „Fratele Hitler” în care îl admira pe Hitler ca pe un artist din „La Bohème”. Sigur că romancierul și muzicologul Thomas Mann fusese vrăjit de apetența hitlerismului față de muzica lui Wagner, filosofia lui Nietzsche. […] Este de înțeles faptul că Hitler reușise niște lucruri absolut uluitoare față de întreaga lume. Desființase tot ceea ce se chema lipsă de forță de muncă […]. Se inițiaseră mari autostrăzi, apăruse așa-numita Volkswagen. Industria și economia germană erau într-o stare fantastică. Iată de ce, la un moment dat, ideea de dictatură devenise o ispită pentru toată lumea. Se pare că până și președintele Statelor Unite la un moment dat era rugat sa devină dictator. De ce? Pentru că bunăoară și Mussolini reușise să facă lucruri uimitoare în economia Italiei. Construise. […] De aicea se va scrie și despre Benito Mussolini ca despre un mare artist. Să ne reamintim că tânărul adolescent care scria despre aceștia era influențat de marea vogă a fascismului din toată Europa. O mare vogă care era prezentă în Spania, în Anglia, în Franța și oriunde vreți. Iar Mussolini era privit ca un mare filosof. […] Când marii ziariști ai Europei scriau apologetic despre Hitler și despre Mussolini, este deplasat să spunem noi acum că Vintilă Horia, un adolescent debutant, a propagat hitlerismul, a fost un adept al lui Mussolini. Ceea ce făcea în articolele lui era să citeze din marii jurnaliști, marii intelectuali ai Europei, care erau toți într-o admirație față de aceste personaje.”

Cu alte cuvinte, profesorul Dan Anghelescu ne îndeamnă să vedem părțile bune ale fascismului. Aflăm că realizările lui Hitler și ale lui Mussolini erau legitime în ochii tuturor marilor intelectuali și jurnaliști, în frunte cu Thomas Mann. Ironia face că tocmai eseul „Mein Bruder” al lui Thomas Mann, pe care domnul Anghelescu îl menționează și care a fost publicat în 1939 în germană și engleză, îl califică pe Adolf Hitler drept „catastrofă”, „un om de zece ori un eșec”, „bun de nimic” „posedat de resentiment nemărginit și apetit purulent pentru răzbunare”. Thomas Mann fusese deposedat de cetățenia germană încă din 1936, iar în timpul războiului avea să țină discursuri radiofonice anti-naziste, adresate poporului german.

De altfel, Vintilă Horia nu pentru realizările economice își manifesta admirația față de dictatura fascistă, ci pentru faptul că „Hitler, Franco, Salazar şi Ion Antonescu au zdrobit pe rînd între hotarele țării lor hidra comunistă pe care o sprijineau democrații, evreii și francmasonii.” [1] Amintim că textul acesta, ca multe altele, a fost publicat în iunie, 1941, la ani buni după legile rasiale de la Nurenberg (1935) sau Kristallnacht (1938).

Sunt conștient că prelegerea unui invitat la o conferință nu reprezintă în mod necesar punctul de vedere al organizatorilor. Admit de asemenea posibilitatea că nu toți angajații IICCMER sunt de acord cu punctele de vedere exprimate în ultimul timp de conducerea Institutului. Am constatat însă că după ce domnul profesor Anghelescu și-a ținut discursul, moderatorul și organizatorii conferinței, inclusiv acea parte din conducerea Institutului aflată în sală, nu s-au delimitat de aceste mesaje.

Poate că nu este surprinzător, având în vedere că IICCMER, prin unii dintre reprezentanții săi, a participat și în trecut la contopirea într-o magmă derutantă și lipsită de claritate morală a unor poziții democratice și antidemocratice deopotrivă. Recent, Alin Mureșan, director general al IICCMER, foarte precoupat de „Sfinții Închisorilor”, afirma că dragostea deținuților politici și a noastră pentru Hristos este singurul criteriu prin care se poate măsura oportunitatea canonizării unor deținuți politici, invocând exemplul lui Gheorghe Jijie, fost membru al Mișcării Legionare.[2]  Probabil că unii s-au acomodat deja cu aceste idei promovate și de către domnul Octav Bjoza, șeful Asociației Foștilor Deținuți Politici, care îi camufleaza pe membrii Mișcării Legionare sub haina „martirajului anticomunist” și a „detenției politice”.

Amintesc de asemenea că în noiembrie 2014, cu ocazia uneu lansări de carte, domnul Radu Preda, președinte executiv al IICCMER remarca: „Ce dăm copiilor noștri să citească, despre ce le vorbim, ce instrumentar le dăm copiilor noștri ca să se plaseze bine?[…] Din perspectiva unui canon, îndrumar ar trebui citită această carte”, caracterizată, în opinia sa, de „diversitate igienică”.[3] Respectiva carte prezintă drept „mărturisitori”, „repere pe linia neamului” și „provocări la învrednicire pentru generațiile de azi și de mâine” pe Monica Lovinescu sau Corneliu Coposu alături de Corneliu Zelea Codreanu și Alexandru Ghyka, șeful Poliției Legionare. [4]

Se poate argumenta că din cauza nuanțelor și incertitudinilor, e dificil să trasezi distincții clare între bine și rău, să îi „judeci” pe cei care au fost apologeții și chiar liderii fasciști. Dacă așa stă situația, „diversitatea igienică” și „instrumentarul pe care îl dăm copiilor ca să se plaseze bine” pentru care pledează Radu Preda poate include în curând, pe lângă cuplul Thomas Mann – Adolf Hitler, sau Corneliu Zelea Codreanu – Corneliu Coposu, și pe Raymond Aron – Joeseph Goebbels sau, păstrând proporțiile, pe Horia Sima – Iuliu Maniu în aceeași tabără. Deja pe unele site-uri ortodoxiste circulă „Acatistul Mucenicului Mărturisitor Corneliu Zelea Codreanu”.

NOTE_________

[1] Vintilă Horia, „Prezenţa Italiei între cruciaţi”, în Sfarmă-piatră, (201), 28 iunie 1941.

[2] „Sfinţii închisorilor cu trecut legionar, propuşi spre canonizare”, http://adevarul.ro/locale/constanta/sfintii-inchisorilor-trecut-legionar-propusi-canonizare-initiativa-ajuns-sinodul-bor-ne-putem-trezi-hristos-ajunge-lider-partid-1_56e82f265ab6550cb8e11d9b/index.html

[3] https://www.youtube.com/watch?v=K9huRzEcM6Q, min. 5:25.

[4] Răzvan Codrescu, “Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești”, Editura Rost, 2014.

Distribuie acest articol

79 COMENTARII

  1. IICCMER-ul de cand a intrat pe mana lui Radu Preda (ce studii in istorie o fi avand domnia lui de-l recomanda in aceasta functie?) tot are asemenea derapaje.

    Pe langa asta gasesc pe net ca un angajat in functia de director al acestui institut (Alin Muresan) sustine ca Romania ”n-ar fi cunoscut fascismul nici macar o zi”(!!!). Dar Miscarea Legionara, regimul Antonescu unde se incadreaza? http://www.activenews.ro/stiri/Istoricul-Alin-Muresan-despre-legea-anti-legionara-Carei-nevoi-a-societatii-ii-corespunde-interzicerea-fascismului-intr-o-tara-care-nu-a-cunoscut-acest-regim-nici-macar-o-zi-Ce-spune-despre-interzicerea-lui-Ceausescu-122726

    Pe ce baza se fac angajarile si se impart functiile in acest institut sustinut din bani publici? Ce asteptari sa mai ai de la IICCMER?

  2. R Preda nu are studii de istorie si nici un fel de rezultate proprii in acest domeniu. Are insa pile la Fundatia Konrad Adenauer si la Victor Ponta.
    http://www.contributors.ro/societatelife/razboiul-%E2%80%9Eanticomunistilor-de-serviciu%E2%80%9D-aclandrei-muraru-versus-psdvictor-ponta-si-radu-preda/
    Ponta l-a numit ca asa i-au zis nemtii.
    http://gov.ro/fisiere/stiri_fisiere/DOC085.pdf
    Si nemtilor de la Fundatia Adenauer li se pare normal sa faca aceasta numire.
    http://www.agerpres.ro/comunicate/2014/11/12/comunicat-de-presa-guvern-11-43-16
    Fundatia Adenauer nu e un ong de bunicute care tricoteaza sosete pentru copii saraci, ci o institutie foarte mare si activa, finantata din bani publici germani, condusa de un fost presedinte al Parlamentului European.
    Germania, ca si Rusia, are un mare interes sa arate ca tarile din Est au fost funciar extremiste

  3. Din citatul dat nu reiese ca profesorul Dan Anghelescu ne indeamna sa vedem partile bune ale fascismului. Doar spune ca societatea contemporana lui Hitler a avut o perioada in care a considerat ce se intampla in Germania drept un model pozitiv. Este foarte adevarat acest lucru. Au existat organizatii in lumea vestica ce au sprijinit activ pe Hitler. Venind dupa o grava criza economica, societatea germana, inclusiv multi oameni inteligenti si cu bun simt, l-au privit pe Hitler cu admiratie si l-au sprijinit.
    Nu stiu care-i momentul precis in care s-a produs o cotitura in aceasta atitudine, dar acesta probabil a fost in perioada cand Hitler sprijinea fascistii din Spania. Sau poate ceva mai tarziu.
    Sa nu uitam ca in acele vremuri Stalin omora prin infometare cateva milioane de ukrainieni in vremea Holodmorului. Deporta populatii intregi si avea o populatie incarcerata enorma. Comparativ cu Stalin, Hitler a fost considerat o vreme un idealist. Iar crimele impotriva evreilor au pornit ca un experiment si au continuat pentru ca lumea intreaga le-a ignorat atunci.

    Refuzul de a discuta cu sinceritate pe subiecte sensibile este echivalentul bagatul capului in nisip. Chiar daca ignoram faptele istorice, acestea s-au petrecut.

    In ultimii 20 de ani Vladimir Putin a distrus Cecenia si a invadat Georgia si Ukraina, fiind responsabil pentru moartea violenta a catorva zeci sau chiar sute de mii de oameni. Faptul ca este un excelent manipulator si este un lider charismatic nu-l face mai putin criminal. Intrebarea este: cati dintre contemporani il privesc cu admiratie? Comparativ cu Ivan Cel Groaznic, Hitler, Stalin, Mao, Pol Pot sau alti criminali monstruosi ai secolului trecut, acest kaghebist complexat este privit cu simpatie de multa lume si este sustinut de un numar mare de rusi.

    • De studiat relatia SUA cu Hitler citind ce a scris despre asta prof Antony C Sutton de la California State University, Los Angeles, in „Wall Street and the Rise of Hitler” publicata in 1976 in cadrul unei trilogii care mai avea in compunere si „Wall Street and the Bolshevik Revolution” and „Wall Street and FDR” .
      Prof Sutton a avut de suferit in cariera pentru a fi scris aceste carti desi eu nu inteleg de ce . Daca erau neadevaruri trebuia contrazis si nu sanctionat dar poate ca azi chiar si in SUA cei care spun adevarul sunt sanctionati. Sa ne gandim daca nu o intraga pleiada de ziaristi ar fi scos cazul Fonseca la iveala ci doar unul sau doi economisti chiar si de marca, daca acestia ar fi dus-o bine, daca cei vizai precum dl Cameron l-ar fi mangaiat pe crestet sau poate ca da dar cu ce oare ? :)

      Dar asa cateva vorbe pot da eu aici, cred ca fara a fi sanctionat, decat cel mult cu boii de la bicicleta, caci nu cred ca voi primi o banare care este cea maii nedreapta uneori sanctiune care poate fi avuta in virtual :) :

      “The contribution made by American capitalism to German war preparations can only be described as phenomenal. It was certainly crucial to German military capabilities…. Not only was an influential sector of American business aware of the nature of Nazism, but for its own purposes aided Nazism wherever possible (and profitable)―with full knowledge that the probable outcome would be war involving Europe and the United States.”

      Penetrating a cloak of falsehood, deception, and duplicity, Professor Sutton reveals one of the most remarkable and under-reported facts of World War II―that key Wall Street banks and American businesses supported Hitler’s rise to power by financing and trading with Nazi Germany. Carefully tracing this closely guarded secret through original documents and eyewitness accounts, Sutton comes to the unsavory conclusion that the catastrophe of World War II was extremely profitable for a select group of financial insiders. He presents a thoroughly documented account of the role played by J.P. Morgan, T.W. Lamont, the Rockefeller interests, General Electric, Standard Oil, and the National City, Chase, and Manhattan banks, Kuhn, Loeb and Company, General Motors, Ford Motor Company, and scores of others in helping to prepare the bloodiest, most destructive war in history.

      Nota: Professor Richard Pipes, of Harvard, said in his book, Survival Is Not Enough: Soviet Realities and America’s Future (Simon & Schuster;1984):

      In his three-volume detailed account of Soviet Purchases of Western Equipment and Technology … Sutton comes to conclusions that are uncomfortable for many businessmen and economists. For this reason his work tends to be either dismissed out of hand as ‘extreme’ or, more often, simply ignored. (p. 290)

      deasemenea ca sa nu-i nedreptatim pe cei mai cumpliti reprezentanti ai toalitarismului ca durata si numar de victime care inca nu s-a stopat adica pe sovietici sa dam si asta:

      In his book Between Two Ages: America’s Role in the Technetronic Era (New York: Viking Press;1970), Zbigniew Brzezinski wrote:

      For impressive evidence of Western participation in the early phase of Soviet economic growth, see Antony C. Sutton’s Western Technology and Soviet Economic Development: 1917–1930, which argues that ‘Soviet economic development for 1917–1930 was essentially dependent on Western technological aid’ (p.283), and that ‘at least 95 per cent of the industrial structure received this assistance.’ (p. 348)

      De aceea eu cred ca spre bucuria tuturor celor care doresc transparenta le semnalez si aici.

  4. Dle. Alexandru Climescu
    Reprezentati Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” si puneti in discutie activitatea unui alt institut – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, ambele aflate in subordinea guvernului Romaniei.
    Ati ales sa criticati un aspect al activitatii IICCMER, facand apel la legea 217/2015 si publicand extrase din cuvantarea unui invitat la o conferinta organizata de acel institut. „Apologia” liderilor fascisti la care faceti referire, imi pare doar ca o posibila explicatie a pozitiei tanarului condeier care era Vintila Horia, in anii ’40.
    „Partea buna a fascismului” ? Cu siguranta c-a existat. Una a fost aceea a constituirii sale ca reactie impotriva pericolului rosu (internationalismul comunist) care ameninta sa cuprinda Europa proaspat iesita dintr-un razboi devastator.
    Dvs. ca cercetator roman studiati Holocaustul in timp ce preopinentii dvs. studiaza crimele comunismului si soarta celor care au luptat impotriva lui. Cred ca intre cele doua institute exista mai multe puncte care pot uni decat separa.

    Cat despre cripto-legionarismul „sefului” AFDPR, Octav Bjoza, acesta a fost decorat cu cea mai inalta distinctie a statului roman, de catre presedintele Klaus Iohannis, in semn de omagiu pentru jertfa celor care s-au opus comunistilor, infundand puscariile, indiferent de convingerile lor politice (parca la comunisti era o vorba – „front popular”).

  5. Nucleul acestui text constă dintr-un larg citat despre recepția hitlerismului și fascismului înainte de război, urmat de un comentariu demascator. Comentariul este scris cu rea-credință, răstălmăcind sensul și spiritul citatului la care se referă.

    Fraza-cheie a citatului este „Să ne reamintim că tânărul adolescent (V.H.) care scria despre aceștia era influențat de marea vogă a fascismului din toată Europa.”

    Comentând citatul, prezentul text ajunge la concluzia că „profesorul D. A. ne îndeamnă să vedem părțile bune ale fascismului.”

    Nicăieri în citatul prezentat nu apare vreo afirmație care să îngăduie o asemenea interpretare.
    În realitate, tot ce face autorul citatului este sa schițeze o pledoarie pentru contextualizarea istorică a judecăților noastre actuale: din moment ce în interbelic „fascismul era la mare vogă în toată Europa”, este nedrept și eronat să condamni elogiile aduse de un tânăr al epocii unor dictatori ori partide de mână forte, la vremea când acestea nu doar că încă nu-și manifestaseră potențialul genocidar, dar se bucurau atât de sprijinul popular cât și de cel al unei părți a intelighenției. (De altfel, acesta era cazul și cu ideile comuniste, îmbrățișate pe atunci de destui oameni de bună-credință)

    Așadar, textul de față comite o interpretare abuzivă și neadevărată.

    O mică observație secundară: atunci când se aventurează în republica literelor, atât autorul citatului cât și denunțătorul său public, comit stângăcii, simplificari, inadvertențe: autorul citatului, când aduce ca argument despre „voga” lui Hitler, tocmai eseul „Bruder Hitler”, autorul textului de aci, atunci când prezintă același eseu drept o înfierare a lui Hitler. „Bruder Hitler” (și nu „Mein Bruder”, cum eronat se scrie în text) este un scurt, dar monumental text despre devenirea ratării, despre imperceptibilul du-te vino dintre autenticitate și impostură, despre frustrare ca matrice și forță motrice: Hitler, acest artist al desfigurării devine frate cu Thomas Mann întru fragilitatea devenirii artistice și umane. Este un text de o imensă tristețe și profunzime, care oricum nu se pretează la utilizările ce voiesc acești domni a i-l da.

    Ce deranjează însă cel mai mult la acest text este tonul peremtoriu, de acuzator public.
    Mai deunăzi, un șmecheraș, care altfel sirotează în liniște finanțări oengiste, s-a aruncat, ca un derbedeu, să insulte de legionarism niște oameni cărora nu le ajunge nici la pingele. Acum, acest text impresionează neplăcut prin ușurința cu care învârtoșează ghioaga fascismului peste capetele norodului intimidat.

    Cât privește partea a doua a textului, avem într-adevăr o moștenire istorică complexă, în care de multe ori anti-comuniștii nutreau cel puțin simpatii fasciste, iar anti-fasciștii erau de fapt niște bolșevici cu nimic mai prejos. A existat totuși și la noi o tradiție a acelei democrații slabe și decadente, pe care Hitler-Stalin și-a propus s-o eradicheze, au fost destui în epocă cei cărora ambele – egal de monstruoase – totalitarisme le-au repugnat, doar că aceia nu pricinuiesc controverse în posteritate.

    Pentru a face cercetare istorică de calitate asupra unui patrimoniu atât de complex și contorsionat este nevoie de autentică știință de carte, de acel discernământ pe care numai cultivarea ți-l poate da și mai este neapărată nevoie de eliberarea de tutele partizane și mercenare.

    • Sunt pe picior de egalitate si evreu exterminat de nazisti sau roman ocupat de sovietici si trimis in gulaguri pentru a fi lichidat acolo trebuie sa raspandesti acest concept. Daca nu o faci esti noncredibil caci daca ai un parti pris acesta poate anula obiectivitatea .De aceea se recuza judecatorii inruditi cu criminalul sau cu victima judecata.
      Eu cred ca ce este esential este ce le uneste pe astea doua si de fapt le si defineste fara rest: ura de clasa sau de rasa adica nu contra unor persoane ci asupra unor intregi grupuri identita, dictatura politica a pattidului unic, milioanele de morti care indiferent de procedee mai brutale sau mai standardizate tot crime monstruoase sunt, principii filozofice si economice care nu pot conduce in final decat tot la genocid orice nume particular ar purta el.

    • Intr-adevar, este o eraore de logica, Dan Angjelescu prezinta situatia din epoca. Din aceasta prezentare nu se poate trage concluzia ca ar indemna sa vedem „partile bune ale fascismului”.

      Mergand pe aceasta cale, ar insemna sa negam dreptul istoricului de a prezenta INTREAGA realitate a epocii studiate.

      Adaug ca prezentarea faptelor istorice nu poate include evaluari de genul „bun”. „rau” samd. Cel care citeste face evaluarea aceasta, daca doreste, din datele prezenate. nicidecum istoricul.

      Istoria trebuie prezentata in intregime, asa cum ea a fost. Trebuie sa stim totul, indifferent de ce convingeri personale avem.

      Un antifascist trebuie sa stie in ce a constat fascismul, nu poate fi anti ceva ce nu cunoaste. Iar a cunoaste nu inseamna a respinge fara sa stii.

      ===
      Din pacate, observ si la autorul acestui articol aceeasi atitudine a celor care stiu foarte putin despre ceva si isi inchipui ca stiu totul.

      Este un feneomen cvasi-universal in societatea romaneasca de atazi si este de altfel si cauza ce va conduce la o prabusire inimaginabila a socieatii noastre: a seta norme fara sa stii despre ce e vorba si in contra expertilor reali.

      Autorul pare sa spuna : „cine nu-ui injura pe legionari e legionar, cine nu se limiteaza la a spune ca a fost un fenomen negativ, inseamna ca e legionar!”. Asemene atitudine este absurda si nu are a face cu obiectivitatea ce I se cere oricarui istoric sau chiar unui intelectual.

      ===

      Mai jos e un comentariu al lui Mihai care sublinieaza ca nu se scoate un fapt din contextual sau istoric. Este o regula minima de intrpretare, are dreptate sa o sublinieze.

      In concluzie, revin la idea pe care am mai scris-o si in alte parti: studiul istoriei este deficitar in Romania. Articolul este un argument in favoarea acestei afrimatii.

      • Sa fim obiectivi. Trebuie sa studiem la rece pe Ramaru, sa stim istoria lui, prezentata de experti, ca istoria e a expertilor, nu a prostimii. Dupa aceea o sa facem evaluari si o sa ne dam seama ca Ramaru a avut parti bune.

        • Daca ne vom rezuma la a „infiera” pe Ramaru, nu vom intelege nimic. Trebuie sa stim cine a fost, ce a facut si in ce poca, in ce conditii. Cum a fost posibil asa ceva, cum a fost prins. Ce relevanta are pentru epoca respectiva.

          Sa nu confundam istoria cu dreptul.

        • Cei care scriu istoria nu sînt interesați de adevăr, ci de confecționarea de mituri, de construcția de sfinți și de diavoli. Într-o foarte mare măsura, istoria e un exercițiu de proiectare a vinovăției de către învingători. Dar se pare că victoria în sine nu le e niciodată suficientă – simt nevoia, în plus, să-și justifice puterea nudă și competențele superioare de a ucide prin diabolizarea invinsilor ca fiind „răul absolut”.

          Da, trebuie să-l studiem la rece chiar și pe Râmaru și pe alți condamnați definitiv de tribunalele penale, fiindcă erori judiciare s-au făcut și se vor mai face și nu se știe niciodată ce dovezi pot ieși la iveală. Iar sentințele tribunalelor popular-revolutionare, ale tribunalelor militare și, mai ales, ale tribunalele ad-hoc în care invingătorii războaielor au organizat spectacole de diabolizare a învinșilor trebuie cu atît mai mult studiate, discutate, revăzute, reevaluate.

          Adevărul nu are nevoie de protecția nimănui, ci doar de libertatea de a-l spune pentru a triumfa.

          Cînd, pe de alta parte, dezbaterea unui subiect e ilegală, înseamnă că se încearcă ascunderea, nu protejarea sau promovarea adevărului.

      • Dedalus,
        Nu cred ca a prezenta fascismul ca un fenomen admirat de toti „intelectualii si jurnalistii” corespunde principiilor tale privind interpretarea istoriei. Si nici nu cred ca esti atat de naiv incat sa nu intelegi ce se ascunde in a prezenta drept modele pe Codreanu alaturi de Corneliu Coposu, sau pe alti lideri fascisti alaturi de persoane cu convingeri democratice.

        • A prezenta asa ceva ca fiind admirat de profesorii din prezent- sunt de accord ca ar fi fost o marsavie.

          Dar a afirma ca profesorii de atunci admirau fascismul (cu conditia evidenta de a se prezenta sursele acestei afirmatii) – asta corespunde studiului istoriei. Si dezbaterea trebui condusa asupra surselor acestei interpretari si eventual a interpretarii.

          De acord ca e un subiect sensibil, epoca fiind apropiata si ca din acest motiv trebuie retinere in exprimarile publice. Dar aceeasi retinere ar trebui si in etichetarea afirmatiilor.

          Cat priveste ce „vrea sa sugereze” vorbitorul – nu ma pronunt pentru ca nu am fost de fata si nici nu stoiu daca i s-a dat drept la replica. In definitiv, ii aduceti o acuzatie importanta pe baza unor afirmatii.

    • Bun si echilibrat comentariul. Poate il extindeti intr-un articol.

      Nu stiu de ce …, mi-am adus aminte de urmatorul text al lui Orwell:

      „My Country Right or Left

      Contrary to popular belief, the past was not more eventful than the present. If seems so it is because when you look backward things that happened years apart are telescoped together, and because very few of your memories come to you genuinely virgin. It is largely because of the books, films and reminiscences that have come between that the war of 1914-18 is now supposed to have had some tremendous, epic quality that the present one lacks.
      But if you were alive during that war, and if you disentangle your real memories from their later accretions, you find that it was not usually the big events that stirred you at the time. I don’t believe that the Battle of the Marne, for instance, had for the general public the melodramatic quality that it was afterwards given. I do not ever remember hearing the phrase ‘Battle of the Marne’ till years later. It was merely that the Germans were twenty-two miles from Paris — and certainly that was terrifying enough, after the Belgian atrocity stories — and then for some reason they had turned back. I was eleven when the war started. If I honestly sort out my memories and disregard what I have learned since, I must admit that nothing in the whole war moved me so deeply as the loss of the Titanic had done a few years earlier. This comparatively petty disaster shocked the whole world, and the shock has not quite died away even yet. I remember the terrible, detailed accounts read out at the breakfast table (in those days it was a common habit to read the newspaper aloud), and I remember that in all the long list of horrors the one that most impressed me was that at the last the Titanic suddenly up-ended and sank bow foremost, so that the people clinging to the stern were lifted no less than three hundred feet into the air before they plunged into the abyss. It gave me a sinking sensation in the belly which I can still all but feel. Nothing in the war ever gave me quite that sensation.
      Of the outbreak of war I have three vivid memories which, being petty and irrelevant, are uninfluenced by anything that has come later. One is of the cartoon of the ‘German Emperor’ (I believe the hated name ‘Kaiser’ was not popularized till a little later) that appeared in the last days of July. People were mildly shocked by this guying of royalty (‘But he’s such a handsome man, really!’) although we were on the edge of war. Another is of the time when the army commandeered all the horses in our little country town, and a cabman burst into tears in the market-place when his horse, which had worked for him for years, was taken away from him. And another is of a mob of young men at the railway station, scrambling for the evening papers that had just arrived on the London train. And I remember the pile of peagreen papers (some of them were still green in those days), the high collars, the tightish trousers and the bowler hats, far better than I can remember the names of the terrific battles that were already raging on the French frontier.
      Of the middle years of the war, I remember chiefly the square shoulders, bulging calves and jingling spurs of the artillerymen, whose uniform I much preferred to that of the infantry. As for the final period, if you ask me to say truthfully what is my chief memory, I must answer simply — margarine. It is an instance of the horrible selfishness of children that by 1917 the war had almost ceased to affect us, except through our stomachs. In the school library a huge map of the Western Front was pinned on an easel, with a red silk thread running across on a zig-zag of drawing-pins. Occasionally the thread moved half an inch this way or that, each movement meaning a pyramid of corpses. I paid no attention. I was at school among boys who were above the average level of intelligence, and yet I do not remember that a single major event of the time appeared to us in its true significance. The Russian Revolution, for instance, made no impression, except on the few whose parents happened to have money invested in Russia. Among the very young the pacifist reaction had set in long before the war ended. To be as slack as you dared on O.T.C. parades, and to take no interest in the war was considered a mark of enlightenment. The young officers who had come back, hardened by their terrible experience and disgusted by the attitude of the younger generation to whom this experience meant just nothing, used to lecture us for our softness. Of course they could produce no argument that we were capable of understanding. They could only bark at you that war was ‘a good thing’, it ‘made you tough’, ‘kept you fit’, etc. etc. We merely sniggered at them. Ours was the one-eyed pacifism that is peculiar to sheltered countries with strong navies. For years after the war, to have any knowledge of or interest in military matters, even to know which end of a gun the bullet comes out of, was suspect in ‘enlightened’ circles. 1914-18 was written off as a meaningless slaughter, and even the men who had been slaughtered were held to be in some way to blame. I have often laughed to think of that recruiting poster, ‘What did you do in the Great War, daddy?’ (a child is asking this question of its shame-stricken father), and of all the men who must have been lured into the army by just that poster and afterwards despised by their children for not being Conscientious Objectors.
      But the dead men had their revenge after all. As the war fell back into the past, my particular generation, those who had been ‘just too young’, became conscious of the vastness of the experience they had missed. You felt yourself a little less than a man, because you had missed it. I spent the years 1922-7 mostly among men a little older than myself who had been through the war. They talked about it unceasingly, with horror, of course, but also with a steadily growing nostalgia. You can see this nostalgia perfectly clearly in the English war-books. Besides, the pacifist reaction was only a phase, and even the ‘just too young’ had all been trained for war. Most of the English middle class are trained for war from the cradle onwards, not technically but morally. The earliest political slogan I can remember is ‘We want eight (eight dreadnoughts) and we won’t wait’. At seven years old I was a member of the Navy League and wore a sailor suit with ‘H.M.S. Invincible’ on my cap. Even before my public-school O.T.C. I had been in a private-school cadet corps. On and off, I have been totting a rifle ever since I was ten, in preparation not only for war but for a particular kind of war, a war in which the guns rise to a frantic orgasm of sound, and at the appointed moment you clamber out of the trench, breaking your nails on the sandbags, and stumble across mud and wire into the machine-gun barrage. I am convinced that part of the reason for the fascination that the Spanish Civil War that for people of about my age was that it was so like the Great War. At certain moments Franco was able to scrape together enough aeroplanes to raise the war to a modern level, and these were the turning-points. But for the rest it was a bad copy of 1914-18, a positional war of trenches, artillery, raids, snipers, mud, barbed wire, lice and stagnation. In early 1937 the bit of the Aragon front that I was on must have been very like a quiet sector in France in 1915. It was only the artillery that was lacking. Even on the rare occasions when all the guns in Huesca and outside it were firing simultaneously, there were only enough of them to make a fitful unimpressive noise like the ending of a thunderstorm. The shells from Franco’s six-inch guns crashed loudly enough, but there were never more than a dozen of them at a time. I know that what I felt when I first heard artillery fired ‘in anger’, as they say, was at least partly disappointment. It was so different from the tremendous, unbroken roar that my senses had been waiting for for twenty years.
      I don’t quite know in what year I first knew for certain that the present war was coming. After 1936, of course, the thing was obvious to anyone except an idiot. For several years the coming war was nightmare to me, and at times I even made speeches and wrote pamphlets against it. But the night before the Russo-German pact was announced I dreamed that the war had started. It was one of those dreams which, whatever Freudian inner meaning they may have, do sometimes reveal to you the real state of your feelings. It taught me two things, first, that I should be simply relieved when the long-dreaded war started, secondly, that I was patriotic at heart, would not sabotage or act against my own side, would support the war, would fight in it if possible. I came downstairs to find the newspaper announcing Ribbentrop’s flight to Moscow. [On 21 August 1939 Ribbentrop was invited to Moscow and on 23 August he and Molotov signed the Russo-German Pact.] So war was coming, and the Government, even the Chamberlain Government, was assured of my loyalty. Needless to say this loyalty was and remains merely a gesture. As with almost everyone I know, the Government has flatly refused to employ me in any capacity whatever, even as a clerk or a private soldier. But that does not alter one’s feelings. Besides, they will be forced to make use of us sooner or later.
      If I had to defend my reasons for supporting the war, I believe I could do so. There is no real alternative between resisting Hitler and surrendering to him, and from a Socialist point of view I should say that it is better to resist; in any case I can see no argument for surrender that does not make nonsense of the Republican resistance in Spain, the Chinese resistance to Japan, etc. etc. But I don’t pretend that that is the emotional basis of my actions. What I knew in my dream that night was that the long drilling patriotism which the middle classes go through had done its work, and that once England was in a serious jam it would be impossible for me to sabotage. But let no one mistake the meaning of this. Patriotism has nothing to do with conservatism. It is devotion to something that is changing but is felt to be mystically the same, like the devotion of the ex-White Bolshevik to Russia. To be loyal both to Chamberlain’s England and to the England of tomorrow might seem an impossibility, if one did not know it to be an everyday phenomenon. Only revolution can save England, that has been obvious for years, but now the revolution has started, and it may proceed quite quickly if only we can keep Hitler out. Within two years, maybe a year, if only we can hang on, we shall see changes that will surprise the idiots who have no foresight. I dare say the London gutters will have to run with blood. All right, let them, if it is necessary. But when the red militias are billeted in the Ritz I shall still feel that the England I was taught to love so long ago for such different reasons is somehow persisting.
      I grew up in an atmosphere tinged with militarism, and afterwards I spent five boring years within the sound of bugles. To this day it gives me a faint feeling of sacrilege not to stand to attention during ‘God save the King’. That is childish, of course, but I would sooner have had that kind of upbringing than be like the left-wing intellectuals who are so ‘enlightened’ that they cannot understand the most ordinary emotions. It is exactly the people whose hearts have never leapt at the sight of a Union Jack who will flinch from revolution when the moment comes. Let anyone compare the poem John Cornford wrote not long before he was killed (‘Before the Storming of Huesca’)(1) with Sir Henry Newbolt’s ‘There’s a breathless hush in the close tonight’(2). Put aside the technical differences, which are merely a matter of period, and it will be seen that the emotional content of the two poems is almost exactly the same. The young Communist who died heroically in the International Brigade was public school to the core. He had changed his allegiance but not his emotions. What does that prove? Merely the possibility of building a Socialist on the bones of a Blimp, the power of one kind of loyalty to transmute itself into another, the spiritual need for patriotism and the military virtues, for which, however little the boiled rabbits of the Left may like them, no substitute has yet been found.

      1) ‘Before the Storming of Huesca’

      Heart of the heartless world,
      Dear heart, the thought of you
      Is the pain at my side,
      The shadow that chills my view.
      The wind rises in the evening,
      Reminds that autumnis near.
      I am afraid to lose you,
      I am afraid of my fear.
      On the last mile to Huesca,
      The last fence for our pride,
      Think so kindly, dear, that I
      Sense you at my side.
      And if bad luck should lay my strength
      Into the shallow grave,
      Remember all the good you can;
      Don’t forget my love.

      2) ‘There’s a breathless hush in the close tonight’

      There’s a breathless hush in the close tonight —
      Ten to make and the match to win —
      A bumping pitch and a blinding light,
      An hour to play and the last man in.
      And it’s not for the sake of the ribboned coat,
      Or the selfish hope of a season’s fame,
      But his Captain’s hand on his shoulder smote —
      ‘Play up! play up! and play the game!”
      The sand of the Desert is sodden red —
      Red with the wreck of a square that broke; —
      The Gatling gun’s jammed and the colonel’s dead,
      And the regiment’s blind with dust and smoke.
      The river of death has brimmed his banks,
      And England’s far, and Honour a name,
      But the voice of a schoolboy rallies the ranks:
      ‘Play up! play up! and play the game!’
      This is the world that year by year,
      While in her place the school is set,
      Every one of her sons must hear,
      And none that hears it dare forget.
      This they all with joyful mind
      Bear through life like a torch in flame,
      And falling fling to the host behind —
      ‘Play up! play up! and play the game!’ „

      • Utterly false arguments. We all bleed the same, regardless of political, philosophical, religious allegiances. The two poems alongside presented may not, at once, reveal anything but emotions detached from a „cause”. Yet the message intended within the temporal context may be construed as an expression of specific „rational” allegiances imbued with the passion of the heroic kind, specifically felt in the heat of the conflict, brutal as it always turns out.
        Tears may not have political colours, what causes them may.

        • Pare intersant ce spuneti dar nu reusesc sa-l inteleg exact si fata de o scriere a lui Orwell as dori sa inteleg mai exact. Poate traduceti, existand si originalul aici de fata. Multumesc

          • Daca ati inteles ce spune Orwell intr-un text mult mai lung, ar trebui sa intelegeti si scurtul meu comentariu.
            Ma oblig insa…..
            Comentariile care se agata speculativ de o simpla propozitie intr-un context mult mai vast si complex , cel referitor la „limitele alternativelor” este fals folsit de tenedetiozitati exreme. Orwell descrie starile sale de moment, insistind pe faptul ca el insusi nu putea obtine perpective clare.Alternativele limitate se … limiteaza la el insusi si Orwell, din bun simt, nu , repet NU generalizeaza. Orwell a devenit un autir, un ginditor de reputatie, dar, chiar daca anumite „preziceri” sint aclamate cu har profetic, ele nu au fost unice, nu au constituit unica sursa filozofica, in general analitica care sa fi descris rational efectele unor politici/regimuri/ideologii ale timpului.
            In momentul si locul in care dezbatem noi diversele probleme, ce conteaza este faptul ca necesarmente expresia social politica de astazi trebuie sa respecte trecutul. Trecutul trebuie analizat in perspectiva necesarului eliminarii raului, al nefastului de care unii oameni sint capabili.
            Capacitatea de a distruge valori umane trebuie eliminata. Strict la subiect, legionarismul inca prezent in Romania sub forme diverse, dar strict legate de matca, este unul din acele fenomene posibile dar demosntrabil nocive. Nimic din ce este legat de miscare legionara, in orice forma, cit de sumara nu este acceptabil. Traim, unii dintre noi din simpla bafta de a fi avut parinti care au scapat ca prin minune exact de criminalitatea legionara si cele aferente, si cel putin noi, inca tnta mirsaviei antisemite , avem obligatia existentiala sa nu permitem perpetuarea in secolul XXI a unei asemenea monstruozitati. Uite de aia s-a facut UE asta ca sa nu se mai permita unei farzi de fier si altora asisderea sa comita ceea ce Orwell incerca sa explice.

            ASTA ESTE TRADUCEREA !!

            Inca o chestie, orice subtilitate , orice gaselnita tesuta in frazeologii tendentioas de ” mirare :”, „dubiu” de ” va rog sa ma lamuriti cum sta treaba”, TOATE de aceeasi obirsie legionara care are ele tactica smechero-golaneasca de a mentine subiecte favorite pe domeniul public NU TINE , iar daca se insista, insistam si noi cu aceeasi replica de INTOLERANTA fata de orice miroase a pute legionar !! Capisci, verstein !!??

            • „Trecutul trebuie analizat in perspectiva necesarului eliminarii raului, al nefastului de care unii oameni sint capabili.”

              Aceasta presupune mai multe lucruri:

              1. o definitie a „raului”;
              2. presupozitia ca sursa primara a „raului” este una strict umana;
              3. optimismul ca, odata definit si izolat la nivel uman (in masura in care e posibil), putem gasi instrumente de eliminare;
              4. ignorarea faptului ca orice eliminare, in acest context, are efecte. Dar daca efectele sint, la rindul lor, malefice? Cum alegem? Chirurgia, fie ea si sociala, nu este chiar la indmina oricui.
              5. sper sa nu ma insel, dar toate, absolut toate, teoriile care au incercat sa „elimine” raul au sfirsit prin a produce rele si mai mari. Eu personal optez pentru o gindire mai putin optimista si care tine cont de failibilitatea inerenta a unor fiinte finite de a elimina ceva structural si inevitabil.

              Oarecum, pe larg.

              Mentionez ca detest orice forma de legionarism, ca si de (si in egala masura) alte … isme. Nu exista nuante aici. Poate ca si eu imi datorez existenta norocului ca parintii mei nu au fost la momentul „nepotrivit” in „locurile comune” ale veacului. Dar nu conteaza asta.

              Raul poate fi inteles in mai multe feluri. Recomand cartea lui Arthur L. Herman – The Problem of Evil and Indian Thought -, care rezuma foarte exact mai toate teoriile, occidentale si orientale.

              Exista intelegeri ale raului mai subtile si mai putin subtile, mai profunde si mai putin profunde. Sigur, aici nu facem metafizica, dar, daca vrem sa il eliminam, trebuie sa il definim.

              Orice generalizare si orice anatema impotriva unor categorii de oameni tinde sa se transforme intr-o ideologie care, la rindul ei, duce la forme de exterminare.

              Una este preventia pe cale legala si alta este „eliminarea” raului. Discutia trebuie purtata echilibrat. Stiintele, chiar si cele sociale, trebuie sa ofere imagini ale lumii in mod corect. Modificarea prezentului, ca si extragerea din lume a unor lucruri, nu fac parte dintr-un demers stiintific serios. „Stiintele” practice sint cu totul altceva. Sa nu confundam lucrurile.

              Inchei acest comentariu cu urmatorul lucru: nu exista nici un efort pe care nu l-as face ca sa „micsorez” raul din lume. Si nu exista nici un cuvint ca imi exprim revolta fata de ce s-a intimplat atunci. Dar nu aceasta este problema.

              Simple opinii …

            • My Country etc…
              Nedumeririle Dv. punctate ordonat au ca replica „simpla” : conoasterea trecutului este suficienta pentru a determna ce trebuie pastrat si ce trebuie eliminat, adeca RAUL !!.
              Dupa WWII, dupa atrocitatiloe nazismului si a acolitilor sai – includem evident legionarii si antonescienii (sic) – umanitatea a reusit sa defineasca raul. Daca inca mai aveti dubii va recomand sa cititi macar o parte din rechizitoriile Tribunalului de la Nurnberg si multe alte publicatii similare. Daca si dupa aceea mai aveti nelamuriri va recomand sa va apucati serios de : apicultura, pescuitul cu muste si viermi vii, zugravitul, hranit pasarele banca Cismigiu si chiar angajat in competitii ad hoc table cu conditia sa nu stricati atmosfera discutind istorie sau stiinte sociale. Uochei !!??
              Apreciez, ca nu sint un scirbos, datu-n legionari , dar nu si datu-n bara cu „sofismele nevionovate” ale nedumeririlor tendentioase.
              Daca imi mai veniti si cu replica: ” da la Nurnber legionarii nu a fost acuzati” atunci m-am lamurit si mai acatari.

              P.S.
              agramatismile mele are si ele scopu lor, ala foarte intentionat, casa ne lamurim.

            • Multumesc ambilor pentru interventiile voastre foarte utile atat pentru mine care am cerut lamuriri cat si pentru tematica mai generala a subiecului. Asemenea discutii duse sine ira et studio ar fi benefice pentru tot cei care sunt in pericol sa cada in plasa diversellor isme si spunea cineva care era total de fapt suferise dupa urma antisemitismului ca totusi multi din cei care acuza aceasta racila prin modul in care o fac dau cartuse celor care o propsga si contribuie la creeare de noi antisemiti. Exact cam cum Vadim Tudor declarandu-se mare patriot de fapt facea servicii enorme iredentismului maghiar, acesta avand sa contreze eficient la multe din acuzele sale fara substanta.

      • Mulțumesc @My Country Right or Left pentru acest text, ce apare ca o concluzie (There is no real alternative between resisting Hitler and surrendering to him…) la „Bruder Hitler”, care la rândul sau se citește ca un prolog la Minima Moralia: tristețea de dinainte, disperarea de după.

      • Ok, tonul articolului e peremPtoriu (sau mai degraba de sergent care face lista cu cei care nu si-au cusut corect petlitele) si trebuie sa tinem cont de contextul epocii in care a scris Vintila Horia.
        Totusi, nu ar fi bine sa ne ocupam mai intai de contextul istoriei recente a Romaniei? E cinstit sa vorbim numai de legionari si fascisti? E cinstit ca IICCMER sa faca tapaj cu sfintii inchisorilor referindu-se numai la legionari, fara sa faca deosebire intre cei despre care se stie sigur ca au renuntat la crime si ceilalti? (De ex., de Valeriu Gafencu se banuieste doar ca a renuntat la ideologie.) Tineti minte cand a fost publicata ultima carte despre Iuliu Maniu? E cinstit ca Dl. Bjoza sa vorbeasca de „legionari si ceilalti detinuti politici”? Chiar erau taranistii si liberalii la „etc”?

    • Imi pare rau, dar gasirea de scuze de genul „era tanar, erau si altii in epoca etc.” nu vine in favoarea ideii de personaj istoric complex, cu bune si rele, ci este tipica celor care vor mai degraba sa il converteasca in personaj bun, sau cel mult 99% bun si doar 1% rau asa, din greseala. Tocmai asta e ideea, daca avem un personaj istoric complex, de ce ne e frica sa ii vedem si sa ii acceptam partea rea, ci avem nevoie mereu sa subliniem circumstantele atenuante? Credeti ca victimele pogromurilor sunt mai impacate in acest caz?

      Este o dovada de infantilism a intregii societati romanesti faptul ca inca se judeca la nivelul dihotomiei primare om bun-om rau, si nu putem accepta ceva mai complex de atat. Daca opera ulterioare a lui Vintila Horia cade de partea buna, atunci musai sa gasim scuze pentru cealalta parte. Nu putem accepta ca exista si parti autentic rele, trebuie sa demonstram ca „la suflet” era un om bun, vezi Doamne, indus in eroare de contextul istoric rau. Parca exista asa o frica ca daca acceptam ca a gresit undeva, „dusmanii” se vor repezi si il vor nega si restul operei de valoare.

      In acest caz, tocmai pentru ca vorbim de un personaj complex, aspectele rele trebuie asumate asa cum sunt fara scuze puerile, care nu intereseaza pe nimeni decat cel mult pe cei legati personal de VH. Din punctul de vedere al culturii romane, nu intereseaza pe nimeni daca VH era de fapt un om bun la suflet, indus in eroare de epoca in care traia, asa cum nu ne intereseaza daca iubea cateii vagabonzi, ajuta batranelele sa treaca strada sau dadea buna ziua la vecini. La urma urmei in 1941 era mai batran decat tot Hitlerjugend-ul si decat jumatate din Wehrmacht, si mai cultivat decat 90% din acestia. Tocmai de aceea aceste incercari de scuze trebuie privite cu suspiciune, pentru ca inseamna ca cineva nu este multumit cu statutul de personaj complex cu pete albe si negre, ci incearca sa cosmetizeze aspectele deranjante.

    • Va multumesc pentru precizarea privind titlul eseului lui Thomas Mann. Cand am scris, aveam in minte si denumirea articolului in germana, si pe cea a articolului in limba engleza. A rezultat o struto-camila, mea culpa. Nu am sustinut ca eseul e o infierare, ci am vrut sa subliniez cat de departe e Thomas Mann de admiratia pentru Hitler. Va multumesc de asemenea pentru observatia conform careia „au fost destui în epocă cei cărora ambele – egal de monstruoase – totalitarisme le-au repugnat”.
      In alta ordine de idei, acolo unde dumneavoastra vedeti contextualizarea istorica, eu vad un amalgam in care sunt reuniti democrati alaturi de adepti ai totalitarismului fascist. Ceea ce mi se pare un abuz al memoriei, menit sa ii innobileze pe cei din a doua categorie prin asocierea cu cei din prima categorie. De altfel, comunicarea profesorului cu pricina, celelalte exemple si chiar textul meu sunt mai putin despre istorie si mai mult despre prezent.

  6. Dl Dan Anghelescu (n. 1945) este intr-adevar mentionat ca profesor pe afisul conferintei de la IICMER (organizata in colaborare cu Editura Vremea). Nu e clar insa daca este de fapt profesor si in ce disciplina (are studii de muzicologie si filologie). Nu l-as lua in serios.

    • Nu va suparati, dar conferinta „Continuități nefericite: ocultarea rasismului interbelic în România postbelică. Studii de caz despre Nicolae Paulescu și Traian Herseni” din 22 februarie 2012, de la acelasi IICCMER, Dvs in ce calitate ati tinut-o?

      • Raismul biologic, promovat de Paulescu, Herseni si alte otrepe, este un obiect de studiu cat se poate de potrivit pentru un istoric al medicinii.

  7. Domnule cercetator, cunoasteti bine ca in studierea istoriei, scoaterea din contextul perioadei a actiunilor unor persoane conduce la interpretari gresite. Nu are rost sa va mentionez personalitatile care au vazut in fascismul anilor ’30 o contrapondre la bolsevism. Le cunoasteti si le omiteti cu buna stiinta. Cind o sa puneti pe picior de egalitate bolsevismul/comunismul cu fascismul, o sa puteti contribui la o educare in spiritul democratiei a tinerii generatii, de care sinteti atit de ingrijorat. Frica de fascism si plata in continuare a pensiilor tortionarilor regimului comunist nu arata o intelegere a fenomenului dictatorial…

    • Poate ca este una din cele mai petinete si utile concluzii ale aceste minidezbateri desi este trasa mult inainte de finalzarea disutiilor dar ramasa valida pana la final. Personal subscriu si tot asa ceva am argumentat si eu poate cu prea multe cuvinte fata de caracterul sintetic al autorului acestui scurt comentariu.

        • Poate ca nu este cea mai NE pertinente dintre concluzii, ci la fel de pedestra si lipsita de orice valoare sa-i zice stiintifica, din nou vrajala cu amalgamul notional, fascism-comunism.
          Uite acilea o explicatie:
          Daca nazismul nu ar fi intentionat si executat o extindere teritoriala asupra o jumatate si mai bine din Europa printr-un razboi de care vad ca unuii nu au auzit, atunci tragediile cauzate de ei nu ar avut loc.

          Daca am ajuns sa pronunt asemenea lucruri intr-o schimbare de opinii, atunci „schimbul” ca atare este total inechitabil, dupe cum zbiera disperat James Cagney : ” We was robbed !!!”

  8. Secolul XX a fost secolul nebuniei ideologice,cu trei războaie mondiale(adică inclusiv ”războiul rece”) care puteau duce la o catastrofă a întregii umanități.Din fericire,secolul XX s-a terminat prin căderea URSS și moartea ideologiei comuniste în Europa(deși mai sunt țări așa-zis comuniste precum China,Vietnam,Coreea de Nord,etc).Pentru mine,fascismul/nazismul și comunismul au fost,ambele,ideologii criminale,care trebuie incriminate identic.Nu știu de ce,în Vest(pun aici și Israelul),comunismul nu este atacat deloc,în schimb fascism/nazismul este criticat cu înverșunare…
    Dar,se pare,că o nouă ideologie începe să devină dominantă,ideologia globalismului,un fel de internaționalism capitalist…
    Dar să revenim la Vintilă Horia și în particular la Eliade,Cioran,Ion Barbu,Radu Gyr,V.Voiculescu,E.Ionescu,etc. care au fost în tinerețe membri sau simpatizanți legionari.
    Să recunoaștem,literar vorbind,toți aceștia au o operă literară remarcabilă,imposibil de ignorat de literatura română.Săi scoatem din literatura română pentru asta?Păi atunci să-i scoatem și pe scriitorii comuniști.Cred că nu mai rămânem cu nimic…
    Este o ipocrizie să-l ataci pe Vintilă Horia ca scriitor fiindcă în tinerețe a scris pozitiv despre un subiect la modă.Și,în definitiv,ce are romanul ”Dumnezeu s-a născut în exil” cu ideologiile?Hai să nu fim absurzi.

    La Judecata de Apoi a scriitorilor,aceștia vor fi tratați la fel de Divinitate,indiferent de păcatele lor politice.Fiindcă Divinității Îi plac TOȚI artiștii….

    • Sunt nuante intre cei enumerati. Eliade se schimbase la maturitate, V Horia mai putin.
      Nu se pune in discutie opera literara autentica, ci activitatea lor politica. Crede-ma, cei de mai sus sunt varza dpdv politic. Nu doar ca au idei aiurea, sunt slabuti in argumentare. Cat era de destept Eliade matur, pe atat de penibil era cand era legionar. E o prostie cultura legionara. Doar slogane si amenintari, sange si moarte. Practic, era analfabetism politic si fiasco economic total. Nu pricepusera nimic. Nu au fost in stare sa administreze absolut nimic, doar sa distruga ce au facut altii, lucru valabil si pt amicii lor politici din alte tari si pt comunisti (cu care s-au inteles superb).

    • @Lucifer (09/04/2016 la 11:49)

      „…..Pentru mine,fascismul/nazismul și comunismul au fost,ambele,ideologii criminale,care trebuie incriminate identic.

      Nu știu de ce,în Vest(pun aici și Israelul),comunismul nu este atacat deloc,în schimb fascism/nazismul este criticat cu înverșunare.”

      As intrazni eu un raspuns (pentru care probabil voi fi criticat): stim ca in nazism unele populatii / rase au avut de suferit teribil – si nu contest deloc acest fapt real – dar in comunism (o parte din acestea) nu au avut acelasi tratament ci as spune dimpotriva contribuind din plin la instaurarea cat si mentinerea lui prin pozitiile ocupate in sistem.

    • @Lucifer, ne credeti pe toti analfabeti, inculti? Cine sa fie, cin’ sa fie E. Ionescu in suita de nume pe care le aruncati (ca si profesorasul muzicant ratat – faceti o „gramada” ; el nenumita, dvs. numita). Autorul lui „Nu”? A se slabi!

  9. Eu am totusi o intrebare: Vintila Horia a facut elogiul fascimului in romanele sale din perioada postbelica?

    Cred ca de fapt asta e intrebarea – daca vorbim despre un scriitor cu trecut fascist, sau despre un scriitor cu preznt (!) fascist. Doua lucruri compket diferite.

    • Exact! Sau despre un scriitor cu un trecut fascist judecat cu masurile din prezent? (as adauga eu)
      Am mai exemplificat aceasta situatie, destul de des intalnita in Romania, cu citatul de mai jos, pe care l-am mai folosit o data pe Contributors: (http://www.contributors.ro/societatelife/scandalul-colindei-antisemite/#comment-163679),
      asa ca nu e o noutate, dar pentru d-l Alexandru Climescu poate fi :) … Si chiar cred ca este potrivit in miezul acestei dispute „Vintila Horia” care dureaza de atata vreme; spun asta intrucat judecatile autorului, zic eu, sunt mai mult de bun-simt decat sofisticarii si/sau explicatii sterpe. Asadar:
      “In istorie, corectitudinea politica se traduce prin trei simptome principale. In primul rind anacronismul, trecutul fiind judecat dupa criterii politice, morale, mentale si culturale de astazi. In al doilea rind maniheismul istoria fiind conceputa ca lupta dintre “bine si rau, dar un bine si rau definite potrivit normelor dominante in momentul de fata. In al treilea rind spiritul reductionist, complexitatea trecutului fiind stearsa in folosul citorva factori explicativi care, ocupind tot domeniul cunoasterii, falsifica interpretarea realitatii”
      Jean Sevillia – “Incorectitudinea istorica”
      Acest articol respecta toate cele trei criterii-simptome enumerate de Sevillia. Asa ca…

      • Excelent Jean Sevilla si textul ar trebui adisat in multe institutii dar nu stiu daca autorul acestui fir este neaparat incadrabil aici si sper ca tinand cont si de intrebarile mele cat si de comentariile, ma refer la cele echidistante si pe cat posibil obiective, sa rasounda Dsa, eu considerand ca merita pe deplin sa faca efortul, mai ales ca se pare ca cei care au comentat nu au reusit sa separe sau sa uneasca pozitia dlui de/cu cea a institutiei unde lucreaza.

      • Corvus Corax,
        Nu stiu daca Jean Sevilla are sau nu dreptate, dar aici nu vorbim doar despre istorie sau despre statistici economice din anii ’30 si ’40 pe care corectitudinea politica ma face sa le dezavuez. Ci despre o anumita interpretare a trecutului menita sa justifice actiuni din prezent. De carti si persoane publice care recomanda modele de conduita.

        • @Alexandru Climescu,
          Multumesc pentru atentie.
          In aceasta ipoteza, pe care o invocati Dvs, anume cea ca vorbiti/scrieti aici SI („SI” lipseste din textul Dvs, probabil e o simpla scapare) despre „o anumita interpretare a trecutului menita sa justifice actiuni din prezent”, stiti (si vedeti, nu-i asa, aici, in comentarii?) ca si „adversarii” ideilor Dvs pot invoca acelasi argument. De exemplu, acela ca atat IICCMER cat si legea 217/2015 nu fac altceva decat sa dea „o anumita interpretare trecutului, menita sa justifice actiuni din prezent”. Adica O (aceeasi sau alta) interpretare, adica UNA dintre MULTELE posibile. Samdetcscl, cred ca ati inteles ideea. Nu spun ca oamenii care sustin asta au dreptate pe fondul „interpretarilor” proprii sau insusite, dar ei sunt perfect indreptatiti sa gandeasca SI asa, atata vreme cat, de pilda, in absenta legii 217/2015, articolul Dvs nu poate face recurs decat la istorie si la intelegerea deplina a ei (intr-un fel sau in altul, asta e o alta discutie, separata si fundamentala). Simplu spus, existenta TEMPORARA a unei legi/reglementari nu certifica, de fapt, decat o „anume” istorie. O „interpretare”, cum ziceti Dvs. Cu perceptia asta va confruntati aici, acum, de fapt.
          In opinia mea, eforturile trebuie indreptate inspre intelegerea si judecarea istoriei cu masuri cat mai corecte si lipsite de „mode” sau de patimi, mai degraba decat inspre legalizarea/reglementarea uneia dintre „interpretari” si apoi in invocarea „interpretarii”, asfel legalizate, ca argument irefutabil. Altminteri (dupa cum puteti constata si desigur ca si stiti din ISTORIE) ia nastere un cerc vicios al „interpretarilor” care nu are niciodata un sfarsit.
          Atata tot.

      • Da, asa e, in alte cuvinte ce rost are sa mai avansam inainte progresind prin insusirea mentala de noi valori si daca am putea sa ne pensionam intlelctlual in cocioabe egzecutate artistic din noroi uscat la Soare pe care si pe Dinsu sal onoram oferind cel putin lunar – adeca respectam spiritual si Luna – jerfind cite o cadina mai mult sau mai putin vergina, atunci RAMINE cum neam inteles.
        Acusa inteleg io dece pe stema tarii sta minjita espresia cari o auz la fiecare pas prin urbe :

        ” ASTA ESTE !!! ”

        cari se produce printro usoara ridicare de umeri, miscare laterala a bratelor, ochii in pozitia „holbat” si gurita arcuita in jos confrom complexului depresiv maniacal.

        Asta este….

        • Ce noroc cu talmacirile tremens, revelatoare si omnisciente ale traducatorilor SI din romana in… romana! Astia cu „adica” sau „cu alte cuvinte” etc, dupa facultati. Altminteri ce s-ar fi inteles din incalceala aia de text de mai sus? Mai ales aici pe Contributors, unde, se stie, citesc si scriu numai fazani si bizoni.
          Clarice…

          • Nu poti acorda demnitate oricarei opinii prin a o trata cu respect cind dinsa exprima aberatii de cea mai inalta ordine, ca de aia e facuta bascalia.

  10. Dle Alexandru Climescu,
    Au fost discutii interesante pe care textul dvs le-a provocat dar pana la urma nu stiu cat de in topic.
    Va intreb daca asta ati dorit, caci eu am comentat sau completat opinii ale comentatorilor si nu ale dvs, caci recunosc ca nu am inteles exact ce urmariti .
    Problema Hitler / contemporanii sai ?
    Apologia sa in epoca sau poate ca in prezent cand s-a republicat si bine s-a facut si opera sa magna, acel incult Mein Kampf
    Felul in care se pare ca vad unii aceasta epoc,a dar definiti cu citate scoase din context si deci neclare semantic?
    Aniversarea scriitorului Vintila Horia ca exemplu de cum se deturneaza o manifestare de la n scop legitim la unul nelegitim daca cumva s-a intamplat asa ceva caci nu este evident ca s-ar fi intamplat pentru noi care nu am participat sau folosirea evenimentului cu posibilele sale derapaje pentru a-l discredita pe cel celebrat?
    Exista desosebiri intre martirajele dedicate lui Hristos dupa cum ele sunt ale unor fosti legionari, fosti evrei crestinati (parintele Nicolae Steinhardt), fosti evrei comunisti crestinati ( pastorul Richard Wurmbrandt) sau ale unora fara vreo ideologie anterior cunoscuta?
    Credeti ca o carte(ma refer la cartea lui Radu Preda) se poate califica in fata unora care poate ca nu au citit-o prin cateva cuvinte care par a invoca noste locuri comune bine stabilite de exegeza critico-literara? Sa-mi reamintesc astfel ca acesta era modelul prin care de ex idealismul unor titani ai gandirii cum erau Kant sau Hegel(nici-o legatura cu dl Radu Preda) era expediat in lectiile de filozofie pe cere le primeam in liceu cu cate o gluma vulgara care trebuia sa-i descalifice in fata noastra, niste dezinformati deliberat in problemele filozofice care nu erau marxism leninism si lupta de clasa si despre care nu puteam cere lamuriri fara a ne fi teama de repercursiuni ?

    Cred ca ar fi bine chiar pentru institutia pe care o reprezentati, fie sa raspundeti detaliat la astfel de intrebari pe care le pun in dorinta sincera de a va ajuta, fie sa reveniti cu un articol consistent prin care sa oferiti raspunsuri documentate.
    Atfel se va crede ca faceti doar niste lectii de tipul invatamantului politic si este pacat.
    Va multumesc.

    • Am intervenit aici sperand ca fiind cu totul sau aproape cu totul in afara oricarei dispute intre doua institutii care au avut pozitii diferite fata de o lege, care iata ca un comentator cere mai sus chiar abrogarea ei(suntem cetateni liberi si putem cere modificarea sau abrogarea oricarei legi care insa pana s-ar produce aceasta trebuie sub sactiunea nerespectarii ei sa fie respectata), si ma refer la legea 217/2015 indicata de unii ca o lege discriminatoare, eu necunoscand-o neputand sa ma pronunt, dar daca scriitori s-ar pronunta printr-o pozitie a Uniunii lor atunci as fi mai atent cu aceasta acuza sau daca ar fi sezizat CNCD si acesta s-ar exprima, iarasi asta ar constitui un semnal demn de luat in seama de catre mine.
      Institutiile implicate sunt Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc versus Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” prin dl cercetator Alexandru Climescu membru al echipei de conducere al acestui insititut, implicat direct, dar care a implicat indirect pe dl Radu Preda presedinte executiv al IICCMER, care, m-as fi bucurat sa fi intervenit intrucat fiind domnia sa pomenit si tacand s-ar putea creea impresia ca consimte la ce vede sau aude, desigur daca este informat despre aceasta reactie.
      Intrucat implicarea sa a fost realizata printr-o simpla propozitie care a expediat in mod peiorativ creatia acestuia definita doar printr-o carte pe care recunosc ca nu o voi citii nefiind de specialitate si nici un judecator al acestor contradictii polemice dar vazand ca unii comentatori il insulta in mod direct, am fost curios sa il cunosc cat de cat si urmarind niste interviuri ale dlui am vazut ca in specialitatea dlui de baza, teologia este un expert dar mai ales un promotor al ideii esentiale ca biserica inainte de a tinde sa capete putere temporala trebuie sa detina si sa se valideze prin o autoritate spirituala extinsa si recunoscuta in marea masa a laicatului crestin.
      Am citit si cv-ul acestui domn si mai ales lista cartilor si articolelor publicate care mi se par meritorii.
      In acelasi timp consider ca la conducerea unui institut ca IICCMER sunt calificati prin profesie cei care analizeaza fenomenul totalitarist si crimele sale(similar cu cei de Elie Wiesel) cum a fost dl. Vladimir Tismaneanu sau oameni care investigheaza asasinatul si consecintele sale adica juristi, politisti de drept si politie cat si pe cei aflai in preajma mortii adica medici si teologi cum este dl Radu Preda.
      Mai departe cred ca dialogul onest, fara prejudecati si partis pris, fara minciuni si paralogisme care sa le ascunda, in slujba libertatii de opinie si a libertatii omului nu poate fi decat benefic si-l astept cu interes.
      Nu cred ca cineva dintre comentatori ar putea sa contrazica aceasta dorinta a mea exprimata cu toata buna credinta asa cum se vede si din postarile mele anterioare.
      Eu nu cred ca mai am ceva de adaugat la acest subiect si celor care m-au citit le multumesc pentru efort.

      • Nu discut buna dvs. credinta.
        Ca sa fii sef la IICCMER ai nevoie de mult mai mult decat o diploma de teolog, istoric sau medic.
        R Preda nu va raspunde niciodata temelor din articol (+comentarii) pentru ca el chiar vrea sa sublinieze extremele din istoria tarii si chiar a fost numit de Ponta „pe relatii”.

  11. Profesorasii absolventi de muzicologie (adica pe sleau, „pedagogie” unde cei neinstare de mare lucru , prea lenesi sa fie instrumentisti, se faceau profesori de muzica, cum e cazul „marelui orator” citat in articol) predau „jurnalism” unor creiere netede, mult mai lipsite de cultura decat erau, in epoca, alti „admiratori” – admiratorii lui Nae Ionescu. In peroratia sa, muzicologul trecut la jurnalism, numeste nedefinit, la gramada, „admiratori” ai funestului initiator al cataclismului in care au pierit 60 de milioane de oameni, bazandu-se exact pe jalnica stare culturala a publicului mai mult sau mai putin tanar din Romania, care pot sa ia de bune cele spuse cu convingere, in mare si la deruta, de un personaj moralmente trecut prin ciur si prin darmon,
    Institutul unde activeaza Dl. Climescu ar trebui sa-si faca datoria fata de poporul roman in a-i feri tineretul de subproductia inculta si toxica a unor personaje incapabile, cocotate in functii didactice tocmai prin acest anti-semitism care ii gadila pe sefii cei mari (care nu pot spune ei lucrurile pe care le spun cateii) si sa curete sistemul de astfel de specimene care n-au ce cauta in mediul universitar in primul rand din cauza incapacitatii intelectuale funciare, unde antisemitismul este unul dintre efecte. Adica trebuie sa avizeze Ministerul Invatamantului in acest sens. Nu este aceasta o grava incalcare a deontologiei? Si nu este singurul! Nu! Multi anti-semiti, oameni bolnavi de o ura patologica, conduc in Romania institute si muzee si, in timpul liber, „predau” unor tineri inocenti cultural, cu chipul lor de oaie creata, desfigurat de abjectia murdariilor pe care le gandesc.

  12. Desi numeric periferica , recrudescenta legionara, simpatiile legionaroide sint imposbil de neglijat macar din pricina esentei lor aberante. Conducerea IICMER a abordat inca de la infiintare cel putin indiferenta morala fata de elementu legionar din „agenda” sa, chiar si cind Tismaneanu o conducea.
    Dominanta argumentative pro-legionara se bazeaza cu prioritate pe vehicolul cultural al unor intelectuali legionari venali, Vintila Horia fiind probabil unul dintre cele ami evidente exemple in isteria post legea cu pricina. Mai sint, evident si gloabele troiene de obirsie mistica – cum altfel ar putea traii „legiunea” !!-. Mai proaspat in menu-ul argumentativ al putrefactiei ideologice legionare, se promoveaza conceptul „izolarii temporale”. Acesta consta in departajarea unei perioade si a unor circumstante extrapolate sfidindu-se tabloul comprehensiv. Mai concret , a pretinde ca fascismul-legionarislul-nazismul au fost NUMAI niste fenomene petrecute intr-un vacuum istoric, neglijindu-se tocmai efectele manifestarilor, izolate numai in perioada INTERbelica, inseamna paralizarea subita a ratiunii dupa perioada in care manifestarile „benefice” au incetat si scopul lor esential s-a implementat, intocmai EXTERMINAREA civilizatiei, implicit, evident, membrii ei printre care bine intentionat, planificat in acei ani ai „cautarilor” „trasncedentale”, sase milioane evrei .Un neglijabil detaliu istoric………
    In virtutea acestui proces de frauda intelectuala, separarea canvenienta a aparentului acceptabil – anumite abilitati literare sau chiar stiintifice, see Paulescu – constituie exact escrocheria legitimitatii raului, sanctificarea sublima a nefastului.
    God terms cum sint „natiunea”, esteticul inexorabil balantei existentiale, demnitatea spiritului neamului sint numai unele dintre instrumentele ce se vor autentic necesare unor alte straturi ale Idealului Providentaial, democratia, libertatea, respectul reciproc. Vehicularea verbozitatii falsului, a parodiei „normalului”, debusolarea ratiunii decente.
    Pseudo intelectualismul prospera acolo unde demagogia se destrabaleaza intr-un vacuum al vigilentei umanitatii care a suferit si inca mai singereaza. Nu exista noapte fara cosmarul travereselor ce implacabil duc la portile din Auschwitz………..Cei care au fost alintati in brate de bunici nu pot intelege, nu stiu ce inseamna empatia fata de cei care stiu numai ca ai lor au fost exterminati. Debitind retorici ale ignorantei, a vanitatii xenofobiei, antisemitismului orb si nociv ei reusecs sacapete platforme „legitime” si, astfel, noi avem chiar un INSTITUT in care aceste anomalii sint nutrite…….

    • Vrem aplicarea cu stringenta a legii 217/2015 in vederea eliminarii fenomenului legionar din societatea Romaneasca, in vederea eliminarii negarii Holocaustului, in vederea eliminarii promovarii urii de rasa, in vederea eliminarii antisemitismului sub orice forma, inclusiv cea erijata „literar”. Toate manifestarile, inclusiv cele carepot fi incluse in procesul de creatie literara, care promoveaza orice act ilegal trebuie deferite justitiei. A fi scriitor NU inseamna acordarea de privilegii care contravin legilor. ORICE MANIFESTARE PUBLICA CARE CONTRAVINE LEGII TREBUIE SANCTIONATA. LIBERTATEA EXPRESIEI NU ESTE LIBERTATEA OFENSEI.
      Scriitorii, ca orice alta profesie, au obligatia morala, legala, de a discrimina intre legal si ilegal, au obligatia de a nu instiga prin scris si publicare sentimente, atitudini care contravin legii. Legea 217/2015 exista si trebuie respectata. Legea 217/2015 este consistenta cu valorile democratice, etice-sociale, ea protejeaza cetateanul impotriva instigarii la activitati antisociale, criminale.

      • Dle Waldmann, am scris mai sus ca am incheiat capitolul activitatii mele la acest fir dar interventia dvs atat de vehementa, in sensul ca cereti sa se intample ceva normal adica sa se respecte o lege( a cere abrogarea unei legi este o cerere valida in democratie, dar totusi daca suntem seriosi cam exceptionala, pe cand a cere cu vehementa respectarea unei legi existente imi pune intrebari din doua directii, adica fie nu se aplica, ea, legea sau poate… ca nu se aplica cu supramasura, asa cum erau aplicate legile luptei de clasa transformate de comunistii din toata lumea) si in genere legile sistemelor dictatoriale, care nici macar legile de ele insile facute nu le respectau si le utilizau dupa bunul plac al puterii respective totalitare, ma face sa intervin revenind..
        Asadar vehementa dvs cu care raspundeti celor care vor desfiintarea legii 217/2015 dar acepta integral OUG 31/2001 modificata doar de lege, m-a facut sa citesc si eu desigur in diagonala dar suficient ca sa inteleg ce fel de mancare sunt acestea .
        Am inteles cat de cat ca adaosul deranjant pentru unii si mult dorit de altii este aparitia sintagmei :legionar, legionarism.
        Dar problema mea nu este cu condamnarea legionarismului caci dupa mine este ca si cum as condamna azi romantele, recomndand manelele :)
        Evident ca manelele dupa mine, sunt o porcarie subculturala dar reprezinta poate un spirit al veacului pentru categorii umane in care eu nu ma regasesc si atat, iar romantele iubite de parintii si bunicii nostri inafara de o anume induiosare, in desuetudinea lor nu-m pot starni decat amuzamentul, si cam tot asa ma podideste rasul desigur pastrand proportiile si la frazele sforaitoare, patriotarde si unele indreptate contra evreilor(ceea ce poate ca intra in capitolul antisemitism, daca semantica ne permite, uneori insa uzul devenind regula chiar si impotriva unor definitii livresti sau corect semantice asa ca no problems) traitori pe teritoriul Romaniei, dar poate ca si generic contra religiei sau poate a etniei? acestora, ca nici aici nu stiu cum este corect semantic sa incadrez notiunile intr-o epoca cand statul evreu nu exista inca.
        Adica vreau sa spun ca legionarismul este azi atat de desuet incat doar acceptand ca poate adeptilor sai unii intelectuali de marca le-or fi placut si romantele, pot sa inteleg aceasta deviatie de la un patriotism real, catre unul de parada ascunzand de fapt frustrari si sentimente de inferioritate. Cum sa sprijini un imbecil din punct de vedere al biologiei precum Hitler care in Mein Kampf spune ca evreii sunt o alta specie adica nonoameni (ca sa motiveze distrugerea lor) adica insemnand ca si daca ar fi mancati de dragalasii arieni blonzi asta nu s-ar numi canibalism :)
        Asta ma face sa-mi aduc aminte, nu stiu unde am citit, ca unii nu mai stiu ce secta erau, sustineau ca secta lor este de origina extraterestra si ca deci trebuie sa stapaneasca lumea dupa modelul filmelor horror sf.
        Dar acest amuzament nu ma impiedeca sa stiu ca in numele acestor „tampenii” s-a ucis tot asa cum si Eco, desi in Pendul isi bate joc de „diabolici”, ne reaminteste ca din cauza lor se si poate muri.
        Deci este clar pentru mine ca pot azi sa condamn pe cineva care se revendica din legionarism ca ideologie cat de desueta este ea, asa cum nu condamn pe cineva care, poet fiind, s-ar revendica de ex din poeziile din puscarie ale lui Radu Gyr .
        Se mai poate glosa mult aici dar ajunge si cred ca am fost inteles.

        Dar uitandu-ma la OUG 31/2001 (care nu are glosar), constat ca exista un termen care ar permite celor care nu ar fi multumiti de aria ei de aplicare si ar avea putere, sa o extinda la buna lor vointa si anumetermenul de antisemitism nu este clar definit adica daca a spune bancuri cu evrei cum mai ales ei spun amuzandu-se copios , precum si oltenii, ardelenii sau celelalte grupe dialectale spun sau compun sau etc etc ar intra dupa bunul plac al cuva la infractiunea respectiva?
        Cred ca o lege trebuie sa fie clara, cu notiuni definite in lege si nu uneori destu de vag sau circular in dictionare sau vorbire curenta, mai ales cand incadrarea sferei lor poate duce la sanctiune penala si un atac al acestei nedefiniri la CCR intr-o specie in care cineva ar fi acuzat de antisemitism ar avea maximul de succes.
        Cred deci ca un glosar la lege care ar putea cuprinde si probleme neclar definite, ar fi de natura sa o faca mai aplicabila si imposibil de abuzat de cei care ar dori-o cu supramasura.
        Sper sa nu mai fie nevoie sa revin :)

          • Scuze. Retrag intrebarea caci vad ca si cel caruia ii raspundeti cu apelul pe invers tot intaia plural nobiliara sau stiu eu de grup (care?) a folosit. :)

  13. Exagerati cu Vintila Horia. Sunteti din pacate prizonierul corectitudinii politice, cancerul care macina Europa si care ne va distruge. Si in care orice punct de vedere care se abate fie si un pic de la ideologia oficiala este stigmatizat si pus la zid fara mila. Cu alte cuvinte nu mai este luat in calcul omul Vintila Horia ca o persoana vie cu bunele si relele pe care le avem cu totii. Ci este supus desfiintarii ideologice din cauza unui articol pe care l-a scris in tineretea lui. Repet, sunteti prizonierul corectitudinii politice, ideologia care vrea sa faca din oameni precum Mircea Vulcanescu sau Petre Tutea niste criminali buni de pus la stalpul infamiei.

    • Niciodata un om cu adevarat liber nu poate fi bolnav de ceea ce se indica a fi corectitudine politica. Ea este apanajul sufletului de sclav si asta nu stiu sigur daca este un dat genetic nascut sau tine de educatie si cultura.

  14. Ciudate mai sunt caile istoriei… :-)

    Daca as avea acum posibilittatea sa public o carte a lui VH, as vinde mii de exemplare. Probabil ca nu le-ar citi mai nimeni, dar eu as vinde cartea (cu profit).

    Ca sa vedeti ca si proverbul „unde dai si unde crapa” se aplica in speta…:-)

    • Dragă Domnule Dedalus,
      Greșiți, din păcate. Editura Vremea nu numai că are posibilitatea, dar chiar a publicat și va mai publica Vintilă Horia, și vă asigur că fenomenul pe care îl evocați nu se manifestă.
      Tirajele nu sunt foarte mari și nici vânzările.
      E drept însă că aceia care cumpără cărțile le și citesc, pe câte am observat… :-D

  15. Mărturisesc că nu sunt deloc la curent cu activitatea și stilistica IICCMER, dar dacă, așa cum sugerează unele comentarii pe această pagină, există o tentință de privilegiere a memoriei anti-comuniștilor de extremă dreapta în raport cu anti-comunismul de sorginte democratică, atunci acesta este un derapaj, ce trebuie neapărat corectat. Din nefericire, observ că Institutul Elie Wiesel creeaza un fel de pendant, derapând în sens opus: în loc de a se dedica studiului și memoriei martiriului evreiesc, pare să prefere hărțuirea memoriei anti-comuniștilor.

    Adică unii omagiază fasciști, pe motiv de anti-comunism, în timp ce ceilalți își aleg ca ținte dintre anti-semiți, preponderent pe anti-comuniști.

    Ar fi tragic să avem peste decenii, o reeditare academică a războiului fratricid dintre gemenii ororii: fascismul și comunismul.

    Desigur că realitatea istorică nu se poate eluda: anti-fasciști înverșunați au fost bolșevici sângeroși, anti-comuniști dedicați au fost nu mai puțin sângeroși legionari, iar nu de puține ori au fost ambele, ceea ce este, de altfel, cât se poate de logic și consecvent: un bun legionar, muncitoresc, național și socialist, va face un la fel de bun comunist, iar mai târziu, un excelent național-comunist.

    Când Cain se ucide cu Cain, sentimentul dominant este scârba, nu bucuria că se mai împuținează între ei. Să asistăm acum, peste generații, la un conflict ca durerea-fantomă a unui membru gangrenat și amputat, este, dincolo de ridicol, scabros.

    Soluții de evitare a unor asemenea tensiuni absurde există, dar pentru a le putea vedea, este mai întâi necesar o muncă de emancipare față de bigoteria greoaie și rustică a național-ortodoxiei, unii, iar ceilalți de stilistica stalinisto-politico-corectă a dictaturii ideologice.

    Abia după aceea unii vor fi liberi să valorizeze tradiția noastră democratică autentică, anti-extremistă, echilibrată și europeană, care a furnizat destui eroi anti-comuniști, iar ceilalți se vor putea concentra cu grijă și pietate asupra destinului interbelic al evreimii românești, în proporție de 99,99% necomunistă.

    • Nu cumva originea probelemei este in faptul ca sunt doua institute artificiale, ce ar fi trebit sa fie mai degraba departamente ale unui Institut National de Istorie?

      In general am impresia ca sunt mult prea multe institute de stat de tot felul. E adevarat ca trebuie finantata cercetarea stiintifica intr-un anumit procent din PIB (cerinta a UE). DAR nimeni nu spune ca respective cercetare trebuie sa fie de stat…

    • Domnule Rasvan Lalu,
      Spuneti ca „ceilalți își aleg ca ținte dintre anti-semiți, preponderent pe anti-comuniști”. Insa Miscarea Legionara nu a fost doar antisemita si anti-democratica, ci si anti-comunista, la fel ca si alte organizatii fasciste. Tot anti-comunisti au fost si multi dintre cei responsabili pentru exterminarea evreilor din Romania. Iar memoria Holocaustului, pe langa discursul despre victime, il include si pe cel despre responsabili. In aceste conditii, e dificil sa sustii ca ar exista ex-ante o anumita predilectie pentru acei anti-semiti care au fost si anti-comunisti.
      Nu inteleg cine sunt adeptii stilisticii stalinisto-politico-corecte a dictaturii ideologice. Ca si eticheta de „legionar”, cea de „stalinist”, „marxist cultural”, „adept al corectitudinii politice” se poate arunca la fel de usor. In alta ordine de idei, mi se pare ca cei care practica un discurs nostalgic-comunist sau pledeaza pentru o reevaluare a comunismului par mai preocupati de SUA si de corporatiile transnationale decat de C.Z. Codreanu si Radu Gyr.

    • Subscriu la aprecierile Dnului Climescu.
      Institutul Wiesel are un mandat specific combaterii complexitatilor fenomenelor antsemite. Este, asadar, implicit, inevitabil ca analiza legionarismului sa nu se opreasca numai la o singura latera, intr-adevar esentiala caracterului legionar i.e. antisemitismului sau feroce, dar si asupra tuturor aspectelor caracteristice. In miscarea legionara per se cir si a celorlalte verigi similare pozitiile acestor miscar de extrema drapta erau si ramin inexorabil anti-stinga. Confuzia INTENTIONATA ce se vrea creeata de legionarismul contemporan este de a prezenta toate formele fasciste ca fiind „campioni” ai anti-comunismului. Cioara vopsita – evident „pe” verde – a acestei tactici este persistenta valorica necesitatii pozitiilor anit-comuniste. Analogiile intre fascism si comunism promovate chiar de catre legionari obtuzi si la fel si de catre cei „cripto”, dezvaluie insa absurditatea tactica care, de fapt aduce un serviciu… ratiunii analitice atunci cind aceeasi legionari acuzind comunismul implict acuza propria lor ideologie ca inaccpetabila in aceeasi masura in care si comunismul trebuie invederat. Asta ar fi singura ocazie in care amalgamul prin analogie ar fi acceptabil pe simplul motiv ca orice critica, constienta sau altminterea asupra extemismului de dreapta este acceptabila. Absurditatea de care pot fi acuzat ar fi ca eu asi fi … de acord cu …..

      Doamne fereste !!!!

      Imi aduca aminte cum intr-o ocazie in care public ma afirmam impotriva promovarii legionarismului, un tip mi-a amintit ca „justificare” ca legionarii era firesc sa fi fost anti-comunisti pentru ca si comunistii i-au persecutat pe legionari cind au venit ei la putere……….Say no more !!!

  16. Aceste confruntari intre memoria anticomunista si cea antifascista devin tot mai frecvente, in sfera publica romaneasca. Eu cred ca acesta este un teren fertil pentru o mare dezbatere intelectuala, sine ira et studio, despre trecutul apropiat al Romaniei.
    Avem nevoie sa ne facem ordine in dulap, sa scoatem scheletele de acolo, pentru totdeauna. In aceasta dezbatere, nu prea au ce cauta strainii, dupa parerea mea. Nu e cazul sa intervina nici ambasadele SUA si Israelului, nici cea a Germaniei sau a Rusiei. Ar trebui sa ne facem singuri randuiala in ograda, fara sa asteptam sa ni se spuna cum ar trebui sa ne privim trecutul.

    • E ilegal, domnule! :-)

      Asta nu se va putea face decit dupa modificarea (rescrierea) Constitutiei, urmata de abrogarea unor legi devenite neconstitutionale si desfiintarea unor institute si institutii cu ambitii totalitare ramase fara suport legal si care nu au ce cauta intr-un stat de drept.

      Modificarea Constitutiei se poate face in doua feluri:
      – un partid isi asigura 2/3 din locurile din parlament si are in program interesul national (un astfel de partid nu exista si nici nu a existat vreodata in Romania, deci mai bine nu ne mai gindim)
      – are loc o revolutie (n-are cine sa o faca, o taiem si pe asta de pe lista), o lovilutie (asta e oricind posibila, dar noua Constitutie tot anti-nationala va fi) sau o lovitura militara de stat a la Pinochet (dar ar trebui sa avem o armata pentru asa ceva si un barbat in fruntea ei, deci si asta e exclusa).

      Ramine cum ne-am inteles: e ilegal si continuam sa baltim.

  17. Îmbucurătoare această dezbatere liberă, dar confuzia ce domină generația actuală de intelectuali români este evidentă – am să fac unele afirmații din convingerea personală, fără a reprezenta decât gândirea unui intelectual evreu-român. 1. Îmi vine rău când citesc că evreii sunt așa și pe dincolo, de parcă evreii ar fi o masă amorfă, nocivă, și, vorba Paulescului- paraziți ce ar fi trebuit stârpiți. 2. Nimeni nu neagă valorile- Eminescu, Eliade, Cioran, Eugen Ionescu ( mamă evreică , el nu a fost prolegionar) 3. Hitler a fost admirat de Churchill, Stalin, dar numai la începutul carierei, apoi s-a văzut fața sa de criminal cum rar a mai existat în istorie, ca și tov. Stalin. Churchill a devenit un dușman neîmpăcat al nazismului. 4. Ne învârtim într-un cerc vicios – vrem să combatem totalitarismul de orice fel sau o luăm cu lingurița, hapul trebuie înghițit – stalinismul și nazismul au fost cele mai rele năpaste ale istorie moderne. Deci discutăm fie politica, gândirea politică a unor intelectuali , fie scrisul lor artistic, științific. Apele trebuie despărțite. Cine amestecă cele două aspecte, nu dorește decât să manipuleze opinia publică sau este un rătăcit în stare de ebrietate. Cu această categorie nu am eu ce discuta. Dvs. faceți cum credeți. Felicit pe autorul articolului. Este corect scris. Adevărat.

  18. Analizele – plural- a unor fenomene contemporane dar totusi cel putin generic distincte nu pot fi facute compensatoriu comparativ, analogiile implicite unei asemenea abordari nu fac decit sa detaseze atentia analitica de SCOPUL investigatilor – din nou plural -. Dezideratul aproape inefabil al obiectivitatii spiritului/intelectului exprimat numai din eleganta de sine ira et studio l-am gasit in naivitatea lui Wittgenstein care „pretindea” ca functia istoricului este STRICT de a consemna evenimente fara luxul destrabalarii in abisul comentarilor. Evicent ne condamna pe noi istoricii la foame sau cel mult la categoria jalnica a contopistilor anosti, de fapt sterili intelectual.Un geniu al cinismului in logica, un fel de „inginer esti tu !!”.
    Inorcindu-ne la oitele noastre, cele negre ale indezirabilului detectat, cum sint fascismul, nazismul si chiar anumite aspete ale comunismului ( nu accept in principiu en gros, la gramada amalgamul ) merita, ca sa ne intoarcem la scopul uzurii coatelo pe banci ale facultatii de rigoare, practica mai recenta a amalgamului ideatic este, in fond un manifest care se vrea subtil al JUSTIFICARILOR specifice. In esenta scopul este demonstrabil al albirii ( bleaching) intentionate, tendentioase a ceea ce inca mai staruie trist de tangibil, ipso facto, remniscentele fasciste, naziste (neo), locco legionare. Daca si pina un specialist al comunismului , Volo ( stim noi bine care !!) a ajuns la un moment dat sa amestece in mojarul notional fascismul cu comunismul, avem mult de tras pina sa reusim a convinge ca ginditorul veritabil, treaca de la mine sine ra et studio, este un personaj mistic. A facut-o, l-am prins eu la un interviu tripartit la BBC cu citiva ani in urma, trust me !!
    In agora vasta a confruntarilor de idei trebuie sa facem oleaca de ordine cel putin din respect fata de vocatia decentului.
    Strict la subiect, nici Churchill, nici, Domane fereste Thomas Mann – care vad ca nu e lasat in pace de insalubritatile legionaroide – nu au accepta niciodata nazismul, implicit leaderul lor.
    In afara de aceste amanunte – sint numai amanunte -, distinctile ideologice si concrete sint mult prea stridente ca sa ne permitem aberatile amalgamului.
    NICI NU MA GINDESC SA INTRU IN AMANUNTE !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Climescu
Alexandru Climescu
Alexandru Climescu - cercetător la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și doctorand în Științe Politice la Universitatea din București. Domenii de interes: extremismul de dreapta, memoria publică a Holocaustului.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro