Există repere simbolice, clipe cruciale, care definesc o epocă şi o mentalitate. Oricum am privi lucrurile, spațiul politic este esențial unul al simbolurilor. Scriu aceste rânduri in memoria Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, membri ai Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, figuri paradigmatice ale spiritului civic-liberal: „Poate că aspectul cel mai frapant al posteritații comuniste este inocentarea ideologiei şi a partidelor care, in numele comunismului, au practicat ceea ce in cazul nazismului a fost denumit ‘crimă impotriva umanității’. Incurajați de placida indiferență a ‘maselor largi populare’, fostii comunişti, vechi tovarăşi de drum sau oameni de convingere pur şi simplu–revizioniştii–isi articulează din ce in ce mai limpede un tip de discurs care fie separă net ideologia marxist-leninistă de practica partidelor care s-au reclamat din ea, fie reabilitează insăşi politica acestor partide”. (H.-R. Patapievici, “Politice”, Ed. Humanitas, 1996, p. 205) Raportul Final al CPADCR, ale carui concluzii si propuneri au fost prezentate de Preşedintele României, Traian Băsescu, in sesiunea comună a camerelor Parlamentului din 18 decembrie 2006, a reprezentat şi va continua să reprezinte opusul negaționismului şi al revizionismului. A fost o onoare pentru mine să colaborez la scrierea „Introducerii” la Raport cu Monica Lovinescu şi cu H.-R. Patapievici.
Toti membrii CPADCR, fără excepție, şi-au asumat Raportul Final in spiritul şi litera sa. Una din urmările Rapotului Final a fost democratizarea accesului la arhive. De asemenea, SRI a trebui să predea sute de mii de dosare către CNSAS. A fost adoptată legea imprecriptibilitatii crimelor impotriva umanitătii fără de care tortionarul Visinescu nu ar fi putut fi condamnat. Da, regimul a fost ilegitim si criminal si gratie Raportului Final există azi un consens asupra acestui lucru…
Tin sa multumesc ici platformelor on online Hotnews si Contributors, lui Cristian Pantazi, Lucian Popescu si Dan Tapalaga pentru a lor constanta, consecventa si neabatuta solidaritate. A contat imens pentru noi, cei de atatea ori calomniati, demonizati si maculati, faptul ca acesti jurnalisti onesti au fost de partea adevarului in lupta impotriva obscenelor minciuni totalitare. Nu au fost multi ca ei, le multumesc din suflet!
Am incercat să răspund de câteva ori unora dintre autorii volumului revizionist, pe alocuri chiar negaționist, „Iluzia anticomunismului”, arătând că dictaturile comuniste nu au fost legende, iele, naluci, ci sisteme intemeiate pe planuri genocidare, pe resentiment social, pe diabolizarea grupurilor umane desemnate drept „inamic obiectiv”. Au incercat să obțină controlul total asupra minților si trupurilor umane. Din pacate, nu doar neo-gauchistii români, dar si modelele, inspiratorii lor intelectuali din Occident, par imuni la documentatia irefutabile privind crimele comuniste. Citiți-i pe Slavoj Zizek ori pe Alain Badiou si veți fi de acord, cred, cu mine. Când Zizek afirmă senin că este nevoie de o „reluare a gestului leninist”, mă infior. Mai apar si si dublele standarde, reacțiile panicate ale unor „inspectori ai corectitudinii istorice”, nostalgiile socialiste gen Lionel Jospin, mai este vorba si de frontul internațional anti-globalizare care cuprinde tot felul de maniaci ai anti-„imperialismului”, fundamentalisti religiosi, antisemiți deliranti etc
A condamna comunismul presupune un veritabli travail de deuil, o asumare/explicare/identificare a complicităților din trecut, dar mai ales o demontare sistematică a relațeiei dintre ideologie si teroare. Or, gândesc eu, aici este sursa rezistenţelor la o asemenea condamnare morală: sunt prea multe schelete in dulap, prea multi politicieni de vârf din Vest au fost marxisti, maoisti, marcusieni, trotkisti, guevaristi in 1968 pentru a fi fericiti că se ajunge la o asemenea indispensabilă dezbatere. Credeti-mă, cunosc intelectuali occidentali care consideră că tonul regretatului Aleksandr Iakovlev din cartea sa „A Century of Violence in Soviet Russia” apărută la Yale University Press in urmă cu câțiva ani este prea strident, prea acuzator, etc Nu mai vorbesc de absurditațile debitate despre mine, si nu doar in România. Există chiar in Basarabia un domn care susține că tatăl meu i-a torturat familia in perioada 1940-1941. Să spun doar că tatal meu nu a călcat pe meleagurile natale (s-a născut la Soroca in 1913) intre 1930 si 1956 (când a vizitat-o pentru două săptămani pe batrâna sa mamă).
Din pacate pe termen lung comunistii au castigat ireversibil. Dupa 27 de ani succesorii PCR 46% ! :( Trist. Noi romanii ne dam culti, ortodocsi, drepti/destepti nevoie mare dar la vot santem la fel ca intotdeauna. Ne place gargara, sa se dea-ul, maneaua, cocalarismul. Ca PSD au avut ‘campanie’ mai buna, ca PNL n-a stiut sa X/Y – prostii. Astea toate doar ascund adevarul sub pres: Romania e predominant de Stanga.
Fanarioti/comunisti/plescari.
DanC, problema cea mai mare, cred eu, e aceea ca Romania nu e nici de dreapta, nici de stanga – a nu se intelege ca e de centru! Problema e ca la putere este o „clasa” ciudata, care nu apartine nici unei doctrine, si care fura si distruge tot…
„Există repere simbolice, clipe cruciale, care definesc o epocă şi o mentalitate. Oricum am privi lucrurile, spațiul politic este esențial unul al simbolurilor.”
– perfect de acord, numai că acum, astăzi, în România, aceste repere simbolice sunt „nea nicu” și „era mai bine pe vremea lui ceașcă”. Post-comunismul nu a început. Și nu va începe până când nu veți termina cu aceste condamnări ex cathedra și veți fi activ printre și pentru cei x milioane de români (majoritari implicați civic) pentru care comunismul a fost „vremea cea bună”, față de care „nu se mai fac lucruri cum se făceau atunci”. Și dacă sperați că veți lăsa timpul și vor muri, căci sunt bătrâni, vă înșelați. Mitul, reperul simbolic e deja trans-generațional: auzi des prin piață tineri de 20-25-30 de ani care laudă inlăudabilul. Dovada? Uitați-vă pe exit poll-uri.
„Au incercat să obțină controlul total asupra minților si trupurilor umane.” „Citiți-i pe Slavoj Zizek ori pe Alain Badiou si veți fi de acord, cred, cu mine. Când Zizek afirmă senin că este nevoie de o „reluare a gestului leninist”, mă infior.”
– perfect de acord, numai că acum, astăzi, în lume, se încearcă încă controlul total: folosiți un smartphone, un laptop, sunteți targetat în fiecare milisecundă de la reclame preferate la poziție în timp și spațiu, și nu sunteți doar dvs., lumea întreagă e filtrată printr-un datacenter, fie că e Google, fie că e NSA. Iar pentru aceste timpuri un individ ca Zizek spune ce spune. Nu știu de unde e acea replică, dar tipul are un portret cu Stalin la intrare în apartamentul comunist în care stă pentru a înfiora pe cei slabi de inimă, spune bancuri cu Stalin la Goethe Institut. Cred că luați prea în serios niște forme intenționate de șoc și nu sunteți atent la ceea ce se întâmplă astăzi acum. Uitați-vă peste Disparities, ultima carte a lui Zizek: e un magnum opus care privește disparițățile din adevăr, frumos, și bine (triada clasică) astăzi-acum și e cât se poate de relevant și la temă într-o lume în care 50% dintre noi mor de foame, iar 40% suntem într-o sclavie modernă și ne pregătim de a rămâne complet fără glie fiindcă vin roboții. (pe Badiou nu l-am citit)
Folosesc o extensie (Momentum) la Google Chrome care-mi schimbă imaginea albă din new tab într-o vedere armonios-estetică din lume, iar în partea de jos e un „citat motivațional” de pe twitter: astăzi e „No matter how hard the past, you can always begin again.”, aparent spus de Buddha (și repostat pe twitter). Ideea e: vreți să nu (mai) fiți atacat de descreierați care sunt fundamentați în simbolistica lui „nea nicu”? nu veți putea, însă puteți fi actual, prezent, la temă, astăzi, acum, aici, iar acele atacuri nu vor mai fi relevante nici măcar pentru a fi trecute la index. Vorbiți-ne și vă vom asculta. Nu o faceți, și post-comunismul nu va începe.
Slavomir ZIZEK nu a fost luat in atentie decat foarte putin in Romania , si atunci doar sporadic. Exista insa o alta grupare mai veroasa si mai ofensiva însă, pe numele ei numita MARXISM TODAY care o duce de minune de bine la LONDRA.Ea putea fi demult luata in atentie analitica pentru ca activeaza de decenii bune in toata Anglia .Intre altele, acestei miscari i se datoreaza , cred, organizarea discreditarii dizidentului rus Vladimir BUKOVSCHI
Pina si cei ce ii cereau piratului, insistent, sa condamne comunismul, fara un studiu, o Comisie, s-au lepadat de Satana, cititorul din Parlament, turnindu-si cenusa in cap, chiar aici pe Contributors.
Condamnarea comunismului a fost o ridicare a cortinei; multi intelectuali s-au vazut pe scena, dezbracati.
Cit despre Iliescu si-a lui ceata, nici nu era cazul sa ne asteptam la altceva.
Dece se inchid si redeschid, intr-o veselie, dosarele Revolutiei si Mineriadelor?
Cine le-a inchis nu are nicio responsabilitate?
https://www.facebook.com/PresedinteleTraianBasescu/videos/vb.361235817223309/1138744929472390/?type=2&theater
NB,
eu am fost ridiculizat cind am scris ca in 20 decembrie `89 mi-au tiuit gloantele pe linga urechi, si la vreo 2 metri de mine a murit un tinar de 21 de ani; ce conteaza? sintem liberi? sintem, putem pleca unde vrem fara sa facem greva foamei :P
Bună ziua!
Cu tot respectul, apreciez articolul dumneavoastră, care aduce în prim-plan condamnarea, acum un deceniu a regimului comunist, dar adevărata condamnare va exista atunci când vom avea un proces al comunismului similar/asemănător cu procesul criminalilor naziști de la Nurnberg. Până când nu se va demonstra, la nivelul Europei (sau, măcar al fostelor țări comuniste, multe dintre ele membre ale Uniunii Europene și/sau ale NATO) că foștii demnitari, torționari vor fi condamnați, eu nu voi crede că o simplă declarare a comunismului ca regim criminal este suficientă. Este strigător la cer ca foști securiști, torționari și demnitari ai fostului regim comunist (în frunte cu bolșevicul Iliescu) să fie încă liberi și să aibă pensii mai mari decât cele ale foștilor deținuți din temnițele comuniste! Nu urmăresc „vânătoarea de vrăjitoare” și „demascarea inamicului” ci o justiție obiectivă, echitabilă și imparțială! Se (mai) poate așa ceva?
Condamnarea comunismului nu a fost facuta de un om, de un grup de oameni sau printr-un raport al vorbelor. Comunismul a fost condamnat de milioane de oameni, prin revolutia faptelor, prin forta verbului “a face”, nu a verbului “a spune”. Nu intr-o singura tara (RO), ci in toate tarile din zona comunismului european (ECE).
Condamnarea comunismului a avut loc in urma cu 27 de ani, in 1989. Acesta este adevarul primordial, ideologic, politic si social, care, din respect pentru popoarele care au pronuntat aceasta sentinta istorica, a fost recunoscut si acceptat, devenind nemuritor, prin inscrierea lui in manualele de istorie.
Ca un individ si un grup de interese cu ambitii egocentrice si factiocentrice la scara nationala, precum Traian Basescu si factiunea grupata in jurul sau, au incercat sa stoarca niste avantaje unilaterale din re-condamnarea politica a comunismului, in 2006 , deci la 17 ani de cand l-au condamnat sute de milioane de oameni, este al doilea adevar, care nu poate fi acuzat ca fiind imaculat.
Comunismul marxist-leninist, ca idée straina, de imprumut, si ca realitate ateista, antinationala si antisociala, nu avea cum sa supravietuiasca. Dezindigenizarea si colonizarea leadershipului, distrugerea elitelor nationale, ateizarea maselor si transformarea statului intr-un instrument de represiune interna si de redistribuire externa, pe scurt comunism antisocial si antinational, s-au facut prin teroare si crima.
Comunismul, in mod cert cel de inceput, a fost ilegitim si criminal. Politic, comunismul nu poate fi condamnat in mod global, la fel de cert in ultima sa perioada, cand s-a inceput re-nationalizarea leadershipului si statului, care au inceput sa tinda spre dobandirea unui caracter pro-social si pro-national.
Economic insa, comunismul si-a meritat pe deplin condamnarea in bloc, ma refer la cel european, a fost un mecanism care nu a functionat, care a trebuit sa fie inlaturat si inlocuit cu economia de piata. Cum politicul este expresia concentrata a economicului, si regimul politic s-a prabusit in mod inevitabil.
Si care au fost, ma rog, avantajele unilaterale ale lui BASESCU si ale celor din ”grupul de interese” din …jurul lui? Care anume… altele decat ajungerea,din nou, la putere a ”iliescienilor ” PSD-isti ? Microexpozeul care-l faci , foarte lacunar de altfel ,este totalmente confuz si contradictoriu. De fapt iti scoate masca , din moment ce concluzionezi ceea ce concluzionezi -”dobîndirea unui caracter pro-social si pro-national. ”. Ai uitat sa mai adaugi explicit si religia prescrisa de eurocomunismul lui Enrico Berlinguer, Santiago Carillo si George Marchais ( crucea intr-o mana si secera si ciocanul in ceealalta) preluat acum de PUTIN si PAPA de la Roma.(de la Argentina , vreau sa zic )
Desigur ca est o aniversare care care merita pomenita , gestul de atunci cum am spus si eu de cate ori am avut ocazia fiind unul de enorma relevanta si importanta atat practica dar si istorica nu numai pentru Romnia ci in genere pentru omenire.
Problema este ca acesti ideologi comunisti nu renunta nici acum si va citez, citandu-l dvs pe dl PatapievicI: „fostii comunişti, vechi tovarăşi de drum sau oameni de convingere pur şi simplu–revizioniştii–isi articulează din ce in ce mai limpede un tip de discurs care fie separă net ideologia marxist-leninistă de practica partidelor care s-au reclamat din ea, fie reabilitează insăşi politica acestor partide”
Cum or fi reabilitand politica efectiva adica facutele acestor partide „unice si totalitare” nu stiu si cred ca nu prea au succes, dar ma ingrijoreaza prma situatie descrisa de dl Patapievici si anume „separarea neta a ideologiei marxist-leninistă de practica partidelor care s-au reclamat din ea”
Acest lucru ma confirma deplin in ce v-am scris in comentariul de la anteriorul dvs articol „Largo Desolato”, intrucat ce anume inseamna aceasta separare daca nu acceptarea tuturor criticilor efectelor aplicarii efective ale ideologie marxist leniniste in concret si asemeni dlui Iliescu adoptarea afirmatiei ca aceasta ideologie a fost prost inteleasa si deci prost aplicata dar merita salvata pentruca nu este ea in sine cauza tuturor ororilor consemnate in aplicarea ei.
Si ajungem astfel la prima adresare a mea catre dvs acum peste zece ani, cand atrageam atentia ca Ion liescu si altii ca el pot in continuare sa incerce sa salveze teoria marxist -leninista separand-o de comunismul asa cum a fost el aplicat si aratam ca asta nu se poate, teoria comunista purtand in sine toate elementele necesare garantarii ca odata aplicata se va ajunge latotalitarism si teroare, la toate consecintele descrise de dvs si atatia altii, in atatea si atatea analize.
Dar de ce se mai poate asa ceva azi asa cum corect scrie si dl Patapievici? Asta rezulta din ce v-am scris pe firul anterior si cu alte ocazii.
Asadar va scriam la firul anterior ca afland chiar de la dvs despre critica pe care o face Leszek Kołakowski marxism-leninismului si comunismului in general, va rugasem pe atunci sa incercati o critica frontala a fundamentelor teoretice, axiomatice ca sa spun asa, ale marxism-leninismului considerand ca o critica bazata numai pe analiza consecintelor aplicarii acestei teorii in fapt, adica in istorie nu ar fi suficienta si va rugam sa aduceti critica la nivelul la care este si situatia perpetuumului mobile azi (de fapt demult timp) desfiintat ca posibilitate teoretica astfel incat Academia franceza nu mai primeste propuneri de inovatii bazate pe acest aspect teoretic dovedit categoric a fi fals si deci imposibil. Va rugam adica sa aratati ca fundamentele teoretice ale marxism leninismului sunt viciate teoretic si ca in consecinta orice incercare de aplicare a lor va esua, nu doar din considerente morale sau umanitare ci din cauza falsitatii fundamentului, iar rezultatul unui fundament fals este tot unul fals si in ordine social-politica si foarte periculos, ceea ce in lumea reala s-a intamplat si a insemnat ce a insemnat peste tot aplicarea acestei teorii social-economice totalitarism ,dictatura , crime abomnabile.
Adaug finalul textului pe care l-am scris ieri :
„Stiind ca intelegeti exact ce spun voi fi foarte scurt si mai ales ca si pe aceasta platforma si pe altele dar mai ales si pe blogul personal, accesibil oricui care da click pe numele meu am detaliat problema celei de a treia cai.
Asadar lasand deoparte diversele socetati destul de amestecate si recunoscand ca in viata sociala ,in desvoltarea economica a unei societati, definitorii sunt relatiile de proprietate din care decurg relatiile de repartitie si libertatea economica a fiintei umane care implica si celelalte posibile libertati, nu cunoastem pana azi decat doua tipuri de societati complet structurate teoretic adica cea capitalista si cea socialista.
Libertatea umana nu poate exista chiar daca o postulam in principiu decat in conditiile proprietatii private atat asupra fortei de munca cat si asupra uneltelor adica in termeni mai sofiticati asupra mijloacelor de muncă(unelte, mijloace de transport, instalaţii, clădiri etc elementul comun al acestora fiind faptul ca sunt rezultatul unui proces de munca si ca inglobeaza sau actioneaza asupra obiectelor muncii care in forma lor primara sunt resursele naturale existente in materialitatea lor independent de noi oamenii.
Eroarea fundamentala a capitalismului una la fel de mare ca cea care in ordine morala a postulat eronat ceva nespus ca atare de Machiaveli dar prezentat ca atare, fiind desigur foarte aproape si poate chiar deductibil din zicerea sa. El nu a spus explicit ca scopul scuza mijloacele ci ca “trebuie sa avem in vedere rezultatul final”. Din pacate scopul scuza mijloacele semantic poate fi inlocuit cu scopul scuza orice mijloc si aplicat asa a produs hecatomba de cadavre produsa de civilizatia europeana crestina si pe care crestinismul ar fi trebuit sa o fereasca de asa ceva, in oricare alta religie dictonul ea implicit si nimeni nu se gandea sa-l puna in discute decat poate in adanca invatatura brahmanica desi… si aici nu ma pricep suficient ca sa ma exprim mai detaliat.Revin la afirmatia ca eroarea fundamentala a capitalismului , este ca a unificat cele doua notiuni adica mijloacele de munca cu obiectele muncii in termenul mijloace de productie si atunci proprietatea s-a referit simultan la amandoua si in capitalism aceasta este privata ceea ce creiaza premizele unei anume forme de exploatare caci in lipsa unor obiecte ale muncii posesia libera a fortei de munca nu poate fi valorifcata corespunzator.
Desigur in teorie nimeni nu a indraznit sa afirme ca proprietatea asupra fortei de munca adica asupra omului poate fi subiect de externalizare desi in sclavagism asta chiar s-a produs.
Eroarea marxism -leninsmului intrun cuvant a comunismului care a aplicat si mai abitir principiul machiavelic deformat, a fost si este faptul ca etatizeaza , trece in proprietate colectiva(de facto in a grupului conducator de partid, de stat si de securitate)mijloacele de productie in mod complet creind astfel premizele si a socializarii fortei de munca respectiv anularea in mare masura a libertatii individului. Partid unic sau conducere unica odata ce este un singur proprietar pe toate mijloacele de productie, este consecinta acestei forme de proprietate la fel cu lipsa unei piete libere, neexistand mai multi proprietari asupra rezultatelor proceselor de productie.
Cea de a treia cale pe care o propun este capitalismul corectat. adica lasand in proprietate privata doar mijloacele de munca in calitatea lor de obiecte produse in procesul de productie prin munca umana si in proprietate de principiu comuna, resursele naturale, inlaurandu-se astfel cauza razboaielor care au fost de fapt imitarea luptei fiarelor si animalelor salbatice pentru teritoriu, hrana, femele etc.
Asadar a preindre ou a laisser : vrem sa fim oameni, adica sa apartinem mai degraba de ceea ce s-ar putea numi regnul noetic sau sa ramanem animale si sa folosim inteligenta si cele mai sofisticate si distrugatoare arme in aceiasi ordine ca cea animala, cu acoperirea morala doar aparenta prin folosirea principiului machiavelic deturnat.
Acesta in societatea celei de a treia cai ar trebui reformulat astfel : scopul nu scuza orice mijloc
Si in final o butada a lui Einstein: nu stiu cu ce arme se va duce cel de al treilea razboi mondial dar stiu sigur cu ce se vor bate in cel de al patrulea: cu bate, ciomege , pietre si bolovani.
PS. De fapt prima oara v-am vorbit despre cele de mai sus in iulie 2004 cand prin bunavointa dlui Dorin Tudoran am reusit sa ajung la dvs si sa va trimit un e-mail referitor la articolul dvs din Jurnsul National din acea vreme , intitulat „Viata de apoi a comunismulyui” , e-mail in care v-am spus referindu-ma la esecul comunismului, de fapt al marxism -leninismului dar si al marxismului ca teorie revolutionara asa cum porneste de la Manifestul Partidului Comunist din 1848, ca „acesta este normal pentru o teorie falsa si daca teoria e falsa nu mai are sens sa discuti de corectitudinea sau adecvarea aplicatiei la scara realului”...
In 2005 am trimis aceste idei si dlui Horia Roman Patapievici la revista sa de atunci „Idei in Dialog” cat si la ICR si ma bucur sa constat citind articolul dvs de acum ca dl Patapievici avea aceiasi preocupare din 1996, la care eu sper ca atunci si acum, ofer raspunsul necesar.
Inca odata multumiri si felicitari pentru lupta dvs pentru Adevar si Dreptate intrun cuvant pentru Bine!
Ar trebui mai multe despre cei care au „imaginat” comunismul. Cine sunt, pe cine vroiau sa aduca in fata, pe cine vroiau sa stamaneasca etc. Si, evident, cine a adus comunismul in Romania. O lsita a primilor sefi ai securitatii din cele 16 regiuni ale RPR este ilustrativa.
Eu, daca as fi fost un slujitor al comunismului international, as fi analizat cu atentie slabiciunile capitalismului si democratiei si as fi profitat de ele.
Cred ca de ambele parti ale baricadei au existat si exista oameni extrem de inteligenti ce au gandit si gandesc strategii.
Una dintre slabiciunile capitalismului este ca de multe ori capitalistii vand comunistilor franghia cu care acestia din urma ii vor spanzura (Lenin dixit). Niste exemple recente: exportul de industrii si know-how dinspre America spre China si Rusia; vanzarea a 50% din productia de uraniu a Statelor Unite executata de catre Hillary Rodham Clinton catre niste baieti rusi contra a o suta si ceva de milioane $.
Sistemul democratic ce sustine prin filosofia sa capitalismul are si el slabiciuni. Una dintre ele este ca un comunist ce uraste democratia este privit in zilele noastre cu ingaduinta – ba chiar primeste o tribuna de la care sa vorbeasca si sa actioneze contra democratiei si este platit pentru asta. Exemple: in urma cu cateva zeci de ani Franta era considerata de rusi o republica sovietica, universitatile din Franta fiind teritorii foarte bune pentru activistii – profesori ce sprijineau comunismul; universitatile din tot Vestul au fost incet-incet preluate de activisti comunisti, anti-capitalisti, anti-democratici, deghizati in profesori. In zilele noastre este foarte la moda corectitudinea politica ce forteaza aparitia unor „minoritati” ce pot fi folosite ca levier pentru a distruge democratia si a reduce la tacere ideile democratice.
NIste exemple simple de fapte ce se petrec in zilele noastre: aducerea pe furis si fara consultarea populatiei de Musulmani in Europa, sub pretextul unui pericol iminent – operatiune care se petrece de zeci de ani sub diverse forme, dar care acum este denumita „solidaritate cu refugiatii”; aceasta operatiune se executa cu sprijinul presei, al unei multitudini de ONG-uri si al organizatiilor marxiste; exista un larg concurs al autoritatilor si o sincronizare ce denota premeditare si planuri facute atent; alte exemple: scoaterea in evidenta al unor grupuri lgtb, feministe, anti-albi, anti-crestini etc. ce ataca bazele democratiei – crestinismul – sub pretextul afirmarii identitatii de gen, orientare sexuala etc.
Romania este o coaja de nuca pe aceste valuri. Din intamplare, PSD-ul nostru este simtit ca partidul nationalist (al ciorditorilor si mostenitorul comunismului, e adevarat), dar partidul care apara valorile crestine romanesti. PNL este un partid asemanator unei femei usoare, iar USR-ul este alcatuit din oameni conectati destul de bine la curentul anti-crestin din Vest (spun asta cu toata responsabilitatea – iar eu am votat USR-ul).
Asadar PSD-ul este Partidul care promite, si uneori se tine de cuvant, conservarea valorilor crestine romanesti si a societatii noastre. Nu este de mirare ca este votat atat de mult.
Daca eu as fi fost un strateg comunist, cu siguranta ca mi-as fi frecat mainile privind stadiul in care se afla democratia Vestului si capitalismul. Urmatorul pas, care se petrece deja, este dezbinarea: ruperea UE si ruperea US dupa alegerea lui Trump, cu amenintarile Kaliforniei cu secesiunea.
Intr-adevar un gest de mare curaj pentru cei care au contribuit la realizarea lui si care le-a adus multe incercari si suferinte. Merita comemorat !
Mai ales acum.