Cel de-al treilea volum (de fapt al doilea în ordinea apariției pe piața cărții) a Enciclopediei imaginarilor din România, lucrare masivă în cinci tomuri realizată sub coordonarea profesorului clujean Corin Braga, a cărei publicare este asigurată de editura ieșeană Polirom, este consacrat Imaginarului istoric. Rolul de coordonator fiind asumat de de Sorin Mitu.
Binecunoscut profesor universitar și istoric clujean , principal protagonist în urmă cu vreo douăzeci de ani și mai bine al artificialului scandal pe tema manualelor alternative, co-autor al unei astfel de cărți de uz didactic care, dincolo de faptul că a șocat atunci prin modul atipic în care le propunea elevilor studiul istoriei României, Sorin Mitu reprezenta și semnul unei fisuri în ceea ce părea a fi blocul solid, aproape de granit al școlii clujene din domeniu. Într-o lume intens, chiar agresiv polarizată, căreia chiar îi plac aproape a -priori antagonismele, în realitate foarte puțin dispusă la dialog ( a se vedea în acest sens eseul lui Horia-Roman Patapievici De ce nu avem o piață a ideilor), Sorin Mitu făcea figură de intrus în mai sus amintita școală clujeană ce părea, în acel moment, foarte puțin dispusă să accepte concepte precum mit, mitologie, demitizare, imagine, imaginar, imagologie insinuate în discursul istoric și istoriografic. Concepte deja la mare preț și cu intensă circulație la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București. În primul rând datorită cărții fanion a profesorului Lucian Boia Istorie și mit în conștiința românească.
Or, iată că acum Sorin Mitu și alți 20 de istorici realizează, așa după cum subliniază în Argument coordonatorul volumului „ o enciclopedie a imaginarului românesc fără Lucian Boia”. În plus, primul studiu inserat între copertele cărții, Istoricii imaginarului, studiu semnat de profesorul Toader Nicoară, argumentează că de studiul rolului imaginarului în discursul istoric s-au ocupat și alți istorici români, chiar înainte de Lucian Boia, și-culmea!- unii dintre ei au aparținut Școlii clujene însăși. Câteva exemple- Alexandru Zub, Alexandru Duțu, Pompiliu Teodor, Răzvan Theodorescu, Dan Horia Mazilu și, last but not least, Toader Nicoară .
Dacă la alcătuirea volumului consacrat Imaginarului literar au contribuit eminamente cercetători arondați Facultății de Litere din Cluj-Napoca, în sumarul tomului dedicat Imaginarului istoric găsim deopotrivă studii scrise de cercetători din Iași sau Sibiu. Examinarea, aș zice chiar descompunerea microscopică a anatomiei imaginarului istoric din România se bazează în cele peste 400 de pagini ale volumului pe analizarea a 20 de subiecte. E vorba despre biserică și religiozitate, călătorie, conducătorul providențial, corpul social, dacii, eroii, imaginea de sine, Istoricii imaginarului, întemeierile, miturilor originilor, moartea, muzeul și gestionarea trecutului, națiunea, peisajul, rasa, revoluția și revoluționarii, romanii, sașii, secuii, străinii.
Se abordează așadar, în bună parte, multe teme și perene, și controversate, precum acelea ale originilor românilor , “descălecatului”, continuității, ale apariției conștiinței naționale și, pe cale de consecință, a aspirației către unitate, a momentului din care se poate vorbi cu adevărat despre existența națiunii. Se detaliază raporturile dintre etnia majoritar românească și „alogeni” (sași, secui, evrei), se abordează concepte precum rasă și eugenie fără a se omite din discuție ororile atașate acestora. Nu sunt omise complicatele raporturi dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Română Unită. Se iau la puricat și se caută explicații pentru exagerări și absolutizări de toate felurile (precum protocronismul intim legat de național-comunism sau dacismul care, iată, supraviețuiește și după 1989), se vorbește despre Unirea lui Mihai Viteazul, despre Revoluțiile de la 1848 din Țările Române ( se spun, de pildă, și lucruri mai puțin eroice sau convenabile despre Revoluția din Transilvania și antagonismele româno-maghiare) , se operează rafinate distincții în privința așa-numitului conducător providențial, dar se abordează și teme, hai să le spunem , mai puțin „periculoase”. Precum cele ce se referă la momentul în care românii au descoperit plăcerea și mirajul călătoriilor (inclusiv acele călătorii politico-inițiatice, la urma urmei sarcină ideologică, în țara de unde din 1945 încoace trebuia să ne vină lumina), se vorbește despre felurite modalități de conservare a memoriei (de la situri arheologice la muzee specializate), se ia în discuție, cu referiri la literatură, cinematografie ori spectacole de teatru, complexul imaginar al morții.
Cele 20 de subiecte amintite mai sus sunt grupate în cinci capitole mari- Constelația originilor, Constelația comunităților imaginate, Constelația identității și alterității, Constelația istoriei și politicii, Constelația evaziunilor.
Volumul consacrat Imaginarului istoric nu ambiționează a fi o nouă carte de Istorie a României. Arată doar că despre respectiva istorie se poate vorbi și scrie altfel. Fără absolutizarea acestui altfel.
XXX ENCICLOPEDIA IMAGINARILOR DIN ROMÂNIA; vol. III- Imaginarul istoric; coordonator: Sorin Mitu; Editura Polirom, Iași, 2020
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dacă mătur în fața ușii mele e măturat peste tot în lume.
E momentul pentru o astfel de carte prezentată excelent aici de autor?
Societatea civică e izvorul și sursa pe care se bazează „statul”. Guvernul, statul nu poate crea cu puterea legii (paradoxonul Böckenförde, fost judecător la Bundesverfassungsricht Karlsruhe RFG) cea ce vrea să apere:
libertatea, egalitatea, fraternitatea (Revoluția franceză 1779, drepturile omului), „pursuit of hapiness” (Constituția SUA 1776)
„demnitatea intangibilă a omului” (Die Würde des Menschen ist unantastbar, e scris în Grundgesetz german RFG din 1949).
Mă refer la aceste concepte și texte cunoscute de mult timp în vest, în occident care se bazează pe instituții puternice, instituții care contribuie la separarea puterilor.
(„Der freiheitliche, säkularisierte Staat lebt von Voraussetzungen, die er selbst nicht garantieren kann. Das ist das große Wagnis, das er, um der Freiheit willen, eingegangen ist. Als freiheitlicher Staat kann er einerseits nur bestehen, wenn sich die Freiheit, die er seinen Bürgern gewährt, von innen her, aus der moralischen Substanz des einzelnen und der Homogenität der Gesellschaft, reguliert. Anderseits kann er diese inneren Regulierungskräfte nicht von sich aus, das heißt mit den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots zu garantieren suchen, ohne seine Freiheitlichkeit aufzugeben und – auf säkularisierter Ebene – in jenen Totalitätsanspruch zurückzufallen, aus dem er in den konfessionellen Bürgerkriegen herausgeführt hat.“).
Paradoxonul Böckenförde. Statul poate exista numai dacă libertatea pe care o oferă cetățenilor se reglementează din interiorul societății civice, din substanța morală și etică a locuitorilor.
Ce a urmat după „Declarația de la Alba Iulia 1918”, un proiect românesc îndrăzneț și promițător? De ce a venit cu totul altfel?
Aici văd o problemă prin „evitarea și ignorarea” a cea ce a fost „epurarea etnică” 1939-1989 ca țel de stat (Legea românizare 1941 Antonescu- expropierea, deportarea și eliminarea cetățenilor evrei ) și politica diferitelor guverne (vânzarea pentru Dolari a cetățenilor evrei, sași, șvabi etc în naționalcomunismul ceaușist) de la București.
E momentul ca „istoricii” de azi să prezinte realitatea completă din regiunile „istorice” Bucovina, Banat Transilvania?
Continuitatea izolaționismului naționalist de la naționalismul legionar ortodox, naționalcomunismul ceaușist până la ideologii de AUR de azi e o moștenire apăsătoare pentru generații întregi.
Tinerii de azi din țară sunt tezaurul României. Ei nu mai sunt legați de glie, nu mai sunt numai „forță de muncă socialistă” ca în naționalcomunismul ceaușist.
Cum poate fi câștigată azi încrederea lor în instituțile publice din țară? Cum poate fi redobândită azi încrederea încrederea între cetățenii din țară?
Cu lozinci și vocabularul uzat din trecutul recent?
Peștele de la cap se impute. Academia 2017: străinii, pericol pedepse…. azi
…„… Președintele Academiei Române: Legătura dintre Ziua Sf. Andrei și Ziua Națională – o împlinire a proniei cerești / Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de ‘preoţi cu crucea-n mână’, ca şi Revoluţia din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele oraşelor cu prapori în frunte / „Este timpul, după atâta ură şi hulire, să cântăm un imn de glorie tuturor românilor. La mulţi ani, români!”,… „…
Prefer:
„Moldova nu e a voastră
ci a urmașilor urmașilor vostri”
după A. Lăpușneanu
Nemtii si evreii din Romania nu au fost vanduti; vanduti erau doar sclavii ! Fara voia lor ! Cetatenii romani de care vorbiti si-au rascumparat libertatea ! Asa a fost rascumparat candva Richard Inima de Leu de la sarazini sau ardeleanul Kemeny Janos de la tatarii care l-au luat prizonier ! Sa nu incurcam lucrurile.
Cati etnici romani n-ar fi dorit sa fie rascumparati in timpul comunismului !? Nu prea i-a ajutat nimeni … Ce-a urmat dupa ’89 s-a vazut si mai vedem …
Fals. Minciună și propagandă comunistă în stil de „securiști patrioți”.
Am fost de față, am vorbit cu mulți cunoscuti, știu ce scriu când spun că securiștii au venit în casele șvabilor și sașilor să „colecteze” DM fără chitanță (Das Feld räumen, Johann Lippet, Wunderhorn Verlag Heidelberg). Cine voia să primească pașaportul trebuia să plateasca personal direct la intermediarii securiști. E vorba de peste 300.000 de persoane.
Mințiți urât de tot.
Faptul că Israel și RFG au plătit statului român RSR devize pe cap de emigrant e bine documentat. Grav e hoția și santajul în România din partea autorităților statului față de cei născuți în țară. E un divort definitiv față de „Națiunea ceaușistă” pe care o apărați fără un pic de jenă (Patria mea e un sâmbure de măr. Herta Müller /Catrafuse- Richard Wagner). „Natiunea ceaușista” e un stat eșuat.
Acum tinerii români părăsesc scârbiți țara. E grav, e îngrozitor.
Am avut de-a lungul scolii (din clasa I-a pana la liceu) colegi evrei. Toti au plecat in anii 60-70 in Israel fara sa plateasca nici o taxa. E adevarat ca niciunul din parintii acestora nu avea studii superioare. Ultimul a plecat in 1978 dupa ce a terminat facultatea de (subinginer) de constructii civile si stiu ca a platit o suma de bani. Spre deosebire de altii (chiar romani get-beget), evreii nu au uitat limba romana si o folosesc (vezi medicul personal al premierului statului Israel ) cu mare placere ori de cate ori au prilejul chiar si in glumele lor despre ei insasi, Iar istoria lor in Romania nu le-a fost favorabila in secolul trecut, (https://www.jpost.com/diaspora/iancu-tucarman-romanian-holocaust-survivor-dies-from-covid-at-98-655233)
@ Kurt 13/01/2021 At 10:26
Asa cum ai marturisit (in Romania) ai studiat in scoli cu predare in limba germana.
Probabil ca n-ai studiat istoria Romaniei si de aceea in finalul comentariului tau ai facut o eroare.
Acele vorbe NU sunt ale lui Alexandru Lapusenanu ci ale altui domnitor: Stefan cel Mare in darama „Apus de Soare” de Barbu Delavrancea.
https://www.bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Apus%20de%20soare.pdf
Alexandru Lapusneanau a spus cateva vorbe celebre printre care si : „Daca voi nu ma vreti eu va vreau”.
A se vedea nuvela cu acelasi nume de Costache Negruzzi.
https://www.bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Alexandru_Lapusneanu_-_Constantin_Negruzzi.pdf
S-ar putea sa gasesti pe internet si variantele in germana ale celor doua opere literare istorice romanesti.
Mulțumesc.
Îmi amintesc ambele citate. Important e faptul că din puțin ce se putea spune direct înainte de 1989 am avut o profesoară de lilmba română la liceu foarte bună, excelentă. O respect până azi.
Cind filmul Stefan cel Mare s-a prezentat in premiera la cinematograful Patria, Stefan cel Mare spune, intr-un moment de cumpana a luptei, Unde sunteti moldovenii mei!? La care un moldovean din sala, vizibil emotionat, ii raspunde, Aici suntem Maria ta, la ITB. (Intreprinderea de transport Bucuresti)
Multe probleme sunt generate de identitatea colectivă, asta e clar.
Unde există marcări identitari apar si fenomene de respingere.
Rar vezi consens in acest domeniu.
Ar fi oare util să existe un catalog al trăsăturilor identitare ale foecărui popor?
Regulile ar trebui agreate consensual si sheruite prin comunitate.
Iar excepțiile integrate in algoritmul explicativ, nu?
Unde mai tii cont si de sensibilitățile elitelor fiecărui popor.
Exact ca în situațiile istorice cunoscute de noi toți.
Obisnuiti fiind sa consideram unele trasaturi ca fiind insacute ar fi greu sa le identificam drept culturale.
Bine ca nu există un punct de vedere oficial unic.
S-ar găsi multi care doar asa sa se raporteze la realitate.
Exact inceputul gandirii de tip totalitar, probabil.
Dar din fericire gandirea critică nu doarme.
Am considerat mereu ca pluralitatea opiniilor e un mare avantaj.
Teoretic ea presupune societăți libere si deschise, democrația speechului.
Dar dincolo de teorie există tentațiile autoritariste.
Exemple istorice gasim destule in sec 20.
Promisiunea specifica unui regim pluralist e că va autoriza vocile critice la adresa identității de grup.
Exact ceea ce nu acceptă regimurile totalitare…
Tranziția de la libertate la lipsă de libertate se poate face în feluri diverse.
Reguli nu există in acest domeniu vast.
Exemple sunt dar ele nu sunt ușor de inchegat în reguli si algoritmi.
Urmând cele afirmate de clasicii gândirii filosofice românesti (Motru, Noica etc) despre specificul national putem începe să intelegem mai bine cum ne raportăm la noi ca popor si la alteritate.
Winston Churchill: statele „naționale” din Balcani produc mai multă „istorie” decât pot suporta locuitorii.
Dacă într-adevăr nu se mai trece cu nepăsare emigrarea în vest a peste 4 milioane de locuitori în timp de pace cred că merită atenție la folosirea vocabularului din trecutul recent în spațiul public romănesc.
Cetățean, citoyen e momentul când din Imperiul Otoman (zona Balcani) sau Imperiul Britanic (Africa, Orientul apropiat) sau eliberat statele „naționale” și s-au bazat pe concepte politice noi. În imperiul Otoman credința era fațeta care deosebia locuitorii. Încă nu erau „nationalități” în sens politic și teritorii fixate „național”. Britanicii au fixat teritorii „naționale” în Orientul apropiat (Siria, Libanon mandat francez, Mesopotania/ Irak mandat britanic, Palestina, etc) fără sa țină cont că e vorba peste tot de „arabi” plus evrei și creștini.
Dacă folosiți aici „popor” rămâne întrebarea în care context „istoric”. E vorba de „masele populare” din RPR/RSR în comunism? E vorba de „stat național unitar etnic” favorizat de izolaționismul naționalist legionar ortodox?
Prefer varianta franceză (citoyen) sau americana în care statul se bazează pe „cetățeni”. Francez sau american e cine s-a născut în Franța sau America, indiferent de etnie, credință, culoare etc.
„Declarația de la Alba Iulia 1918” a fost un concept românsc îndrăzneț și promitățor. A venit cu totul altfel până azi. Tinerii părăsesc an de an scârbiți țara. Ceva e putred …..
Frontierele Europei sunt prea noi si multe state nationale nu au in spate natiuni in sens modern. Observatie valabila mai ales in Balcani.
Acum ~150 ani Bismark spunea ca Balcanii nu merita moartea unui singur grenadier pomeranian.
Cu E. Macron va fi mai dificil în viitor de a lăsa să între în UE Albania, Serbia, Moldova, Georgia, Montenegro etc. Cancelara A. Merkel cunoaște situația din Moldova și sprijină pe cei din est, ea vine din est DDR/RDG.
Mai bine e când UE acceptă pe toți din estul continenutului și din balcani. Ne spălăm rufele (murdare) acasă în UE. Toți, și nu unii afară ca Moldova (bunicul a făcut armata la Cernăuți, eu am fost terist la Focșani), Georgia, Ucraina etc. Eu nu am nimic de -a face cu Prusia lui Bismarck, sunt șvab bănățean. Nicht alle Deutschen sind Schwaben …..
Cred ca Bismark voia sa spuna ca Balcanii sunt un musuroi de probleme si nu merita se te bagi acolo ca nu le poti rezolva. Numai Clinton s-a crezut mai destept si a creat un stat musulman mafiot in zona.
Subiectul a fost abordat si de Lucian Boia in Mituri istorice româneşti.
Toate tarile au cate un imaginar istoric care deriva din mitologie.
democratia ateniana
mitul fondarii Romei
regatul lui Burebista
Roland
Wilhelm Tell. etc, etc.
Napoleon spunea: L’histoire est une suite de mensonges sur lesquels on est d’accord.