… l-am cunoscut pe Andrei Bodiu in tineretea tineretilor, la o tabara a studentilor de la Izvorul Muresului, pe vremea comunismului. Am cunoscut atunci o multime de poeti si scriitori, toti entuziasti, unii nume consolidate astazi, altii uitati. Ca-n viata. Altii, din fericire foarte putini, morti. Ca-n viata. N-am fost prieteni, cel mult cunoscuti la cateva beri stropite de discutii incinse despre literatura, poezie, etc. Atat – la atat se reduce legatura mea personala cu Andrei Bodiu. Nici mai mult, nici mai putin. Poezia e altceva.
Dumnezeu sa-l odihneasca.
Si-acum vreau sa profit cu nerusinare de moartea poetului spre beneficiul viilor. Cred ca lui Andrei i-ar tihni. Cred ca m-ar intelege. Nadajduiesc ca mortii sunt mai intelegatori cu viii, decat viii cu viii. Un lucru e sigur: viii sunt mai intelegatori cu mortii decat cu viii. Despre morti numai de bine. De acord. Dar de ce sa asteptam pana atunci? Ce-ar fi sa ne imaginam ca „dusmanul” de astazi moare maine? Sau, si mai bine, ca e deja mort? Ca ala care se baga in fata la coada la butelie mai are doar trei ore de trait? (Stiu, metafora e irelevanta pentru multi, dar mie mi-a marcat cariera.) Am mai scrie astazi la fel despre el? I-am mai spune aceleasi vorbe maine, cand e mort? Nu erau cu totul totului tampiti aia din vechime, de la romanii cu al lor memento mori la Parintii cu „amintirea mortii e inceputul a toata intelepciunea„, la japonezii cu efemera floare de cires, la meditatia tantrica pe cadavre. Exemplele pot continua la nesfarsit – ideea ramane aceeasi. Amintirea mortii e cel putin sanitara – si pune vietile in perspectiva corecta.
Moartea e, daca vreti, sapunul si hartia igienica a sufeltului.
Mortii impaca pana si ceea ce parea ca nu poate fi impacat.
Nu intamplator moartea (buna, pentru ca exista si una rea) e asociata cu ‘pacea’, cu ‘impacarea’, cu ‘odihna’. As putea scrie o carte pe tema asta (s-au scris cateva), dar ambitiile mele sunt mult mai modeste si mai nerusinate in acelasi timp.
Asa ca iarta-ma, Andrei, daca iti folosesc moartea pentru a incerca sa-i impac pe Vladimir Tismaneanu cu Dorin Tudoran.
E o incercare care-mi va aprinde multe paie in cap, pentru mult timp, dar una care, cred din tot sufletul, merita.
Nu putem astepta sa tot moara lumea pentru a ne da seama ca nu suntem intr-atat de dusmani incat sa nu mai putem lasa, vorba romanului, loc de buna-ziua. Daca mortii ne pot aduce la un numitor comun, de ce n-ar putea si viii?
In tineretea tineretilor am crescut si eu, ca multi altii, ca si Andrei Bodiu, cu o admiratie dublata de o sfiiciune taraneasca, caciula-n mana, boierule (da, boierii mintii) fata de vreo douazeci de nume. Printre ele, Tudoran si Tismaneanu. (Acum transpir la gandul ca ordinea in care le mentionez numele poate fi, cumva, interpetrata – iar asta nu e catusi de putin normal.) Mai tarziu, am avut norocul de a-i cunoaste atat pe unul cat si pe celalalt. Atat unul cat si celalalt m-au ajutat pe cat au putut. Si au putut. (Vladimir Tismaneanu mi-a fost, bunaoara, outside adviser la lucrarea de doctorat.) Nu m-am certat niciodata nici cu unul, nici cu celalalt. N-am fost niciodata intru totul totului de acord nici cu unul, nici cu celalalt. Nici cu ce-au scris, nici cu ce-au facut. Uneori le-am spus nemultumirile, alteori nu, ca inca mai framant caciula aia taraneasca in mana. Am invatat ca oamenii nu-s ingeri. Vorba lui Pacal. N-o mai spun.
Un lucru, insa, l-am spus amandurora: ca, indiferent de ce s-a intamplat, indiferent de cate nemultumiri li s-au adunat de-a lungul anilor, indiferent de vorbe, de decizii, de mai-stiu-eu-ce (si mai stiu), aceasta incrancenata ardere a corabiilor nu e buna. Nu le e buna si nu ne e buna. Noua, astora oarecumva mai tineri, care am crescut admirandu-i si pe unul si pe altul, pentru ca erau fiecare in felul sau un model de intelectual. Intelectualul nu se cearta cu intelectualul – dezbate. Nu tranteste usa in nas, incearca macar sa argumenteze pana si cu Xantipa. Intelectualul nu e nici omul lui Ion Iliescu si nici al lui Dan Voiculescu. As putea continua asa mult si bine. Am continuat. Am continuat, pe cat m-am priceput, sa incerc sa-i impac.
Fara rezultat.
Si-acum moare poetul. Acum moare Andrei Bodiu. Si citesc ce scrie unul si ce scrie celalalt. Amandoi l-au iubit pe Andrei, amandoi i-au fost aproape, amandoi s-au inteles bine cu el, chiar cand au fost in dezacord (ca asta e si rostul dialogului, daca am fi toti de acord, n-am mai avea despre ce vorbi si Ana are mere si Xenia are pix).
Putem incepe de-aici? Putem folosi moartea poetului ca piatra de temelie pentru inaltarea viilor? Mai cu seama a viilor inca mai tineri decat tinerii de azi, aia care au nevoie de modele? Ca aia, copiii mei, care chiar au NEVOIE sa creada ca Tismaneanu cu Tudoran, in pofida sau datorita tuturor diferentelor (si le stiu!) nu se pot certa pana-ntr-acolo incat sa nu-si mai vorbeasca? Ca am dreptate cand le spun ca oamenii destepti discuta, nu-si dau in cap?
Pana mai sunt viu? Se poate? Va cer prea mult?
NOTA: Acest text va fi publicat mai tarziu si pe Voxpublica, unde scrie Dorin Tudoran, dar nu scrie Vladimir Tismaneanu, care scrie pe Contributors, unde nu scrie Dorin Tudoran. Eu imi iau galetusa de nisip si mi-o plimb de la o platforma la alta, fara ura si fara razbunare. C-asa m-au invatat ei ca trebuie sa fac: ca vine o vreme cand trebuie sa ma fac om mare.
Frumos spus! și cu magnifică eleganță…
Pentru Andrei Bodiu: Odihneasca-se in pace! si Dumnezeu sa-l ierte! Nu l-am cunoscut, nu l-am citit, dar asta nu conteaza.
Cat despre Tismaneanu si Tudoran, este posibil sa-i desparta ceva mai mult decat pare, poate tine de sistemele de valori, si atunci lucrurile sunt mai complicate decat „loc de Buna Ziua”. Insa eu va doresc succes in aceasta intreprindere!
PS „Dumnezeu sa-l odihneasca” este o struto-camila. V-o spun cu gandul ca dati multe citate din Scripturi si e pacat sa gresiti condimentele la o mancare asa buna.
Adevarul e, ca oamenii ,,mari”, ramin copii toata viata.Abia dupa aceea (de regula postum), incepe alta evaluare, maturizanta, apoi impacarea cu toata lumea…
„Adevarul” e ca, daca e sa ne luam dupa Brancusi, bunaoara, in clipa in care am incetat a fi copii, am murit. Nu cred, insa, ca se referea la cearta dintre copii :)
Bafta in demers, dar e greu, Fumi; greu de tot… Este si frumos si urat, totodata, iaca paradoxa, ceea ce faci tu la/din moartea unui poet. Ma tem, insa, ca e nevoie de o nenorocire mult mai mare pentru ca dorinta-ti sa se-ndeplineasca. Or, nu cred ca ne-ar sta frumos ocupati de rusi :) . Stima!
Vorba francezilor: Ce e greu, se face repede. Ce e imposibil, cere timp.
Probabil că înclinația spre auto-înșelare este adînc înrădăcinată în sufletul nostru atîta vreme cît, o viață întreagă, ne prefacem că MOARTEA NU EXISTĂ.
Mie mi-ar plăcea să văd o reconciliere dacă unul l-ar sfătui pe Felix să se predea :-). Unul care l-a mai sfătuit. zic şi eu.
Domnule Autor, problema e urmatoarea: otrava tudorana n-a incetat niciodata. In urma unui asemenea articol, (pe Vox Publika), plin de rautate, am incetat sa-l mai citesc pe dl. Tudoran.
De la profesorul Tismaneanu, insa, n-am citit rinduri rele la adresa celuilalt, (simtiti Dvs!), titan.
Cind aveti dileme de prioritate, adoptati regula capitalista: i este inaintea lui u.
Nu m-am hotarit: e laudabila au ba initiativa, dle Fumurescu.
Fac niste atentionari:
– „pe Voxpublica, unde scrie Dorin Tudoran”.
Da, dar nu poti comenta. Trebuie sa intri pe blogul sau, unde otrava imprastiata de Capsali, de Antonesei si de altii e greu de filtrat. Frate draga.
– „pe Contributors, unde nu scrie Dorin Tudoran”.
Nu, pen`ca Dorin Tudoran, nu doar ca nu permite pe Voxpublica comentarii, dar mai an si-a inchis un blog pentru ca nu era multumit de ceea ce se scria (e drept, si magarii ca unii la articolele dlui Tismaneasnu).
Si va mai dau un aspect, dle Fumurescu:
Va mai amintiti de lăturile aruncate de Tudoran asupra dlui Tismaneanu cind cu inlocuirea lui Mariu Oprea de la Institut?
Ei bine, Marius Oprea a ajuns sa fie avocat de securisti si chiar aparator al unui turnator de-al sau, Giurescu, client al Latrinei 3.
Grea initiativa, dle Fumurescu, si cred ca Tudoran ar trebui sa treaca Balta inot pentru a se spala.
Un demers frumos. Si, sper, va fi inteles ca atare.
Fiecare dintre cei doi titani il merita pe celalalt!
Ati uitat ghilimelele de la „titani”. Hai s-avem rezon.
Prezenta sau lipa ghilimelelelor ramâne, totusi, o chestie subiectiva.
Personal, aleg sa nu le aleg.
Nu se vor putea „impaca”, pentru ca au evoluat, dupa 1990, in directii diferite. In cel mai sintetic mod, diferenta este exprimata in mentalul coelctiv al intelectualitatii romanesti prin asocierile Goma-Tudoran si Liiceanu-Plesu-Patapievici-Tismaneanu.
In mod fundamental, diferenta este cea dintre exilati si emigranti.
Paul Goma si Dorin Tudoran sunt exilati. Traiesc, lucreaza si au fost onorati cu distinctii in Franta, respectiv Statele Unite, dar sunt unde sunt pentru ca au fost si raman exclusi din Romania, tara pe care o revendica a lor si in care s-ar intoarce oricand daca eroismul si prestigiul lor ar fi recunoscute pe deplin.
Vladimir Tismaneanu a emigrat in Statele Unite si este, in forul interior, cetatean al acestei tari. Prestigiul lui se datoreaza performantei academice din Statele Unite, care este indpendenta de viata lui de dinaintea plecarii din Romania.
” Ca-n viata.”,mai concret spus; functzie de deciziile luate !
Mr. Manu, îmi scuzați franchețea dar intervențiile dvs. au devenit hilare de la o vreme.
(1) Să înțelegem că exilații nu pot avea același opinii cu emigranții? Că prin execelență cele două categorii se dușmănesc, sunt ireconciliabile? Hijole mio!
(2) Chestia cu „eroismul” lui Mr. Tudoran nu o înțeleg. Simplu, nu pricep de ce poetul, eseistul, ONG-istul, publicistul etc. (și câte sute de meserii o mai avea) este considerat erou? Între dizidență și eroism nu există neapărat egalitate. Există multe persoane care au sfidat sistemul Ceaușescu (au dat dovadă de un curaj nebun, pe bună dreptate) dar care nu se consideră sau sunt considerați eroi. Experiența lui Mr. Tudoran în Statele Unite a fost meteorică, pentru că după Revoluție s-a reîntors în România (nimic rău în asta). Nici de colaborarea la Ziua cu stimabilul Sorin Roșca Stănescu nu prea s-a ales mare lucru. Publicația naționalistă a colapsat cu brio! Eroi au fost Maniu, Coposu, liderii politici persecutați de comuniști, veteranii de război, fie că s-au reîntors sau nu acasă.
(3) În ceea ce privește omul Tudoran, să afle distinsul domn că după standardele bunului simț nu prea e în regulă să porcăiești lume, in general. (Atenție, porcăiala nu este critică onestă, schimb argumentat de idei). Cu atât mai mult când pretinzi că indivizii pe care îi iei în colimator ți-au fost amici, când o faci cu mult nesaț în mod public, prin publicații și bloguri, deversând tone de guano, speculând și dând dovadă de rea-intenție. Cireașa de pe tort, este disponibilitatea agesorului iritat de lipsa de ripostă (înțeleaptă) din partea subiectului, să comunice cu acesta -tot public!!!- adresându-se cu „Dragă Volo” de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Maximă repulsie din partea mea. Să fie primită! M-am convins că josnicia românească atinge abisuri greu de bănuit.
Lupule
Oamenii care=si parasesc tara se impart in trei categorii: emigranti, exilati si refugiati. Ultima categorie defineste un grup, celelalte doua au caracter individual.
Exilatul isi considera existenta in tara noua drept provizorie. Se inconjoara cu oameni din tara de bastina, citeste si scrie in limba materna, participa (emotional sau altfel) la ce se intampla „acasa”. Mai presus de orice, doreste sa se intoarca si o va si face, daca conditiile se potrivesc aspiratiilor. Soljenitin este un exemplu arhicunoscut, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca altele.
Emigrantul se desparte, in mare masura, de locul din care a plecat. Adopta identitatea si valorile tarii in care va trai de acum inainte. Nu doreste sa se intoarca si nici nu o va face (exceptii exista, Henri Coanda). Emigrantii romani cu cea mai mare notorietate au fost George Enescu si George Emil Palade,
Atata vreme cat nu se puteau intoarce in Romania, Tudoran si Tismaneanu nu aveau diferente de opinii. Problemele au inceput dupa 1989.
Dl. Manu – mulțumesc pentru lămuriri. Evident că cei doi au evoluat diferit dar asta se putea întâmpla și în cazul în care ambii ar fi fost „emigranți” sau „exilați”. În fine, nu cunosc motivele „divorțului” dintre cei doi și nici nu mă interesează. Ce se vede din exterior: avem de a face cu un caz mioritic clasic unde succesul -în această instanță al emigrantului- este pedepsit de către exilat, care trece evident printr-o criză acută de neîmplinire și împroașcă în cel mai josnic mod cu putință. Repet, Dorin Tudoran nu este erou. Niciun premiu de care amintiți nu îl califică în acea categorie.
Dl. Paul Goma trăiește in Franța și este purtător exclusiv de cetățenie moldovenească de anul trecut. Nu are cetățenie franceză și nici română (pentru că nu dorește așa ceva). Porbabil că rămâne la categoria exilați? Din nou, un caz bizar, un dizident remarcabil, veritabil, a cărei familie a suferit imens de pe urma regimului comunist. Invitat să participe în cadrul comisiei prezidențiale găsește să uzurpe autoritatea conducerii grupului in care inițial acceptase să participe și să îl numească pe șeful comisiei „lăstar bolșevic”. Evident, nepotrivit din punct de vedere moral de a conduce o așa inițiativă. Din fericire pentru noi toți, dl. Goma nu a declanșat un jihad așa cum nu s-a sfiit să o facă Tudoran și alții.
De ce ati folosit „jihad” si nu „razbunare” sau „vendeta”?
Doresc cele trei minute necesare lecturării articolului de mai sus înapoi! Privacy, please!
De acord, in principiu. Dar cand sfadeala are loc in spatiul public, nu cred ca exagerat sa incerci sa creezi un spatiu de dialog tot public. Ca de aia te numesti, nu-i asa?, intelectual … public (sic). M-as bucura sa-i vad dezbatand idei la o cafea, cum faceau odinioara, dar nu merg cu speranta intr-atat de departe.
Sa va spun, domnule Fumurescu, ca nu e vorba de „privacy” aici ci de obscenitate. Asta ati comis dvs., fortand mana celor doi cu cel dus pe lumea cealalta. Nu cred ca va vor raspunde si cred ca e si normal sa n-o faca.
Ei, să nu exagerăm. Obscenitatea nu poate fi animată de intenții bune. Ar trebuie să ne gândim mai bine ce înseamnă moartea.
Am toata stima pentru Dvs, dar sunteti sigur ca sunteti crestin ortodox (practicant), asa cum reiese din spusele/scrisele/declaratele Dvs (cel putin aici, pe Contributors)? Parca ceva nu pusca, vorba areleanului, nu ca ar fi vreo tragedie daca nu ati fi ceea ce intelesesem eu ca sunteti… Pe scurt: care e rostul indemnului Dvs din finalul interventiei de aici, puteti fi mai explicit? Acum, in Postul Invierii…
Mă străduiesc să fiu, dar nu știu dacă și reușesc. Când spun că sunt practicant înțeleg că am pravilă, merg duminica la Liturghie, la alte slujbe, mă spovedesc (nu atât de des cât ar trebui).
Pe de altă parte nu pot să vorbesc despre moarte doar în sensul stării de cădere, de rupere de Dumnezeu. Moartea are pentru mulți oameni și alt sens, ca să nu mai vorbim de sensul de dicționar. Ba chiar și pentru creștini are alt sens, este o situație de omonimie, moartea e și dispariția fizică a cuiva. Despre moarte se poate vorbi și se vorbește și filosofic
A fi spus acum că moartea nu există, că moartea este o renaștere, că trebuie să avem în vedere viața de după și trăirea ei mântuiți am simți că nu ar fi fost aici ceea ce trebuia spus, într-un forum public. Receptarea ar fi fost de habotnicie.
Buna seara,
Desi tocmai ce intre timp ati publicat „Despre moarte” aici:
http://www.contributors.ro/fara-categorie/despre-moarte/
eu consider ca tot nu mi-ati raspuns. Dar poate ca nu vreti, nu aveti chef, nu e interesant etc. Eu am sa reiterez intrebarea, totusi: care e rostul indemnului Dvs („ar trebui să ne gândim mai bine ce înseamnă moartea”) din finalul interventiei de aici, de la acest articol, puteti fi mai explicit?
Cred că momentul dezbaterii la o cafea e deja istorie. Realistic, după politica podurilor arse implementată cu entuziasm de Mr. Tudoran nu putem spera la așa ceva. În altă ordine de idei, găsesc nefericită încercarea de a-i reconcilia pe subiecții articolului dvs. (printr-un apel public) folosind evenimentul trist legat de d-l Bodiu. Asta ca să explic de ce am folosit ‘Privacy, please!’. Cu bine.
Textul nu are corectura de litera facuta, dar intentiile sunt dintre cele mai bune!
Framantati caciula! Sancta simplicitas! Nu o sa ajungem departe, cu baietii astia cuminti. N-o mai framantati, stimate domn. Prima datorie a intelectului treaz este irespectul. iar daca nu indrazniti sa spuneti, ia ganditi-va: nu minţiţi cumva, cand taceţi?
Domnilor citesc şi mă crucesc!
Una pentru memoria poetului dispărut!
Alta pentru convingerea de tip bolşevic a unora, cei mai mulţi, că Tudoran este eufemistic în eroare, iar domnul Tismăneanu are întotdeauna dreptate.
Ei! mai sunt şi unii care cred invers!
Din aceste comentarii eforturile domnului Alin Fumurescu ar părea complet inutile!
Ştiu că domnul Tismăneanu a făcut mult bine unor tineri politologi români în devenire.
Pe de altă parte în calităţile oficiale în România şi Basarabia Dorin Tudoran a făcut bine şi a fost de ajutor şi el altor tineri.
Ce-i desparte acum este atitudinea faţă de Traian Băsescu!
Noroc că respectivul nu mai are mult ca să mai însemne ceva în politica României, şi slavă Domnului s-ar putea ca eforturile domnului autor Fumurescu să aibă ceva mai multe şanse la apropierea celor două personalităţi!
Avea dreptate d-l Plesu aici:
http://adevarul.ro/news/politica/basistii-1_52f7abb3c7b855ff5633b51c/index.html
Eu sunt curios cum o sa va mai definiti Dvs (& restu’) existenta/viata/rostul incepand din decembrie inainte…
O-ho! Pentru 1000 de ani de acum înainte va exista greaua moștenire a regimului Băsescu
Mulţumesc de comentarii!
Eu chiar cred că influenţa în primul rând nefastă a lui Băsescu în viaţa noastră să dispară cât mai repede şi ca un vis urât!
Cred că România are mult mai multe lucruri importante decât ce va face dl. Băsescu la binemeritata sa pensie!
@joenegut – sunt unul care a criticat pe Traian Basescu ori de cate ori am avut ocazia. Imi displac in aceeasi masura basistii cat si anti-basistii, in general nu imi plac persoanele cu idei putine dar fixe, fanatice intr-o masura mai mare sau mai mica, bantuite de fobii, conflicte cu dusmani imaginari, puse pe scandal public, in general fara perspectiva. Sincer imi pare rau pentru presedinte ca a esuat la multe dintre capitolele unde ar fi avut ocazia sa invete cate ceva. A avut N sanse sa se schimbe, niciun alt politician nu s-a bucurat de sprijin atat de larg din partea clasei medii in formare, a diasporei, in general din partea reformistilor asa cum s-a bucurat Traian Basescu. Spre deosebire de tabara colerica, anti-reformista, penala, toxica ce s-a cristalizat in jurul PSD, PC, PNL, UDMR, Traian Basescu a mai bunghit cate ceva, le-a mai nimerit cum se spune pe ici si colo. Repet, nu este persoana reformista pe care Romania ar fi trebuit sa o aibe in frunte dupa 25 de ani de tranzitie. Meritam mai bine. Cu ceva timp in urma dl. Naum a scris un articol excelent pe ‘Contributors’ despre sistemul subred de valori pe care a incercat sa il implementeze Traian Basescu (fiind poate bine intentionat). Acel sistem de valori de genul „eu te-am facut, eu te omor”. Cu siguranta nu se mai poate continua asa daca vrem normalitate si civilizatie in Romania. Nu se mai poate continua cu scandal continuu, cu hahaieli si mistouri la conferinte de presa zilnice, cu scrasnet de dinti si glumite de neam-prost, cu o generala atmosfera de balci si incompetenta, lucruri care in esenta uzurpa institutiile statului. Este anormal si nociv pentru toata lumea.. Cu ce vor fi inlocuite la sfasitul anului? Habar n-am! Evident, exista posibilitatea sa fie si mai rau, Romania poate surprinde Occidentul in continuare cu lideri din ce in ce mai exotici.
Fara indoiala, procesul de consolidare a justitiei independente va continua. Este ireversibil asta in ciuda incurajarilor si galeriei venite din partea unui premier iresponsabil, mincinos, purtatorul unui limbaj dublu, aparator declarat al penalilor. Nu exista cale de intors. Zilnic, cad precum spicele baroni si persoane influente din anturajul PSD, PNL, etc. lucru care da speranta celor fara voce, celor scarbiti de cleptocratia de la Bucuresti. Vom trai si vom vedea. Intre timp, aveti suficient timp sa savurati plecarea lui Traian Basescu de la Cotroceni. Si fetitele de 14 ani se bucura la gandul ca se vor marita la un moment dat :-) Cu bine.
plictisiti lumea cu fleacuri. pe cine intereseaza subiectul? textul asta putea face, eventual, obiectul unui email catre cei doi daca nu mai puteti dormi de grija lor. sau al unui comentariu pe blogul privat.
in alte vremuri, o astfel de initiativa impaciuitorista nesolicitata se putea termina rau pentru naivul samaritean.
noroc ca, azi, internetul pune distanta intre noi si putem scrie orice prostii fara nici un risc…
–
Pe unul ca mine, care se uita la filme nu citeste carti serioase, mintea il duce la o replica celebra din Godfather: „Now listen, whoever comes to you with this Barzini meeting, he’s the traitor. Don’t forget that.” Hmm…
Eu citesc (si voi continua sa citesc) Contributors nu VoxPublika, asa ca e clara parerea mea. Sa traiasca profesorul.
D-le Fumurescu,
A da tonul la muzica, peste tot, presupune a avea ceva autoritate si cand spun autoritate nu ma gandesc nici la un fel de a fi incruntat si nici la carja cu care escaladezi -in beneficiu personal- Himalaya.
Daca nu difuzeaza, prin cine stie ce miracol osmotic, daca nu ne face sa depasim niste limite, exercitiul redundant si steril al autoritatii ne plaseaza iar si iar, sentimental, in tabara de la Izvorul Muresului: ce tineri si ce frumosi eram si ce bine ne simteam sub cizma mentala a vremii.
Felul in care suntem eficace in despicatul firului in patru, de a abuza solemn faptul firesc al mortii, ca sursa restauratoare a ordinii, ne pune in situatia de a sta si framanta neputincios caciula in loc de a da cu ea de pamant. In aceste conditii, viitorul nu-ti mai apartine iar tonul la muzica nici atat.
Citez:
„Moartea e, daca vreti, sapunul si hartia igienica a sufeltului”
Păi, ca să fiu sincer, eu nu vreau.
E dreptul oricui sa-ncerce sa impace pe oricine cu oricine altcineva.
E indecent, insa, s-o faca in public aratand parca spre cei care stau in spatele sau asteptand nerabdator ca cei doi sa cada de comun acord si simultan in bratelel celuilalt.
Pe de alta parte, de ce ar trebui sa se impace din moment ce amandoi se simt mai bine asa. Ca Fumurescu si alti romantici revolutionari ai relatiilor ce te duc spre tari straine sa se simta bine?
A, ca ar da bine pentru unul care a profitat si de unul si de celalalt?
Neindoios, cum ar spune Domnul Tismaneanu, punktum, cum ar da de capat Domnul Tudoran.
Stimate autor, desi ma aflu departe de neincrederea in sinceritatea demersului Dvs., am unele nedumeriri in privinta oportunitatii acestui apel la “cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune” si a etalarii lui in public.
Nu era oare suficient sa transmiteti cate un mesaj privat fiecaruia din cei doi care au ales sa se ignore? Nu pot sa cred ca nu ati reflectat asupra acestui aspect si ca ati urmat primul impuls, dar pot sa imi imaginez ca nu cunoasteti cu adevarat fie ce anume si cat de intens ii desparte pe cei doi, fie chiar evolutia interioara a acestora. Vazut din acest unghi, demersul Dvs. public se situeaza mai degraba intr-o inadecvare cumva jenanta, gen pozna de baiat mare.
Nici momentul ales pentru a incerca medierea intre acesti intelectuali nu pare justificat solid, e mai degraba un pretext care va serveste atunci cand va vine bine. Puteati alege, la fel de justificat, botezul vreunui nepot de intelectual, cunostinta comuna a celor doi domni.
Chiar credeti ca domnii Tismaneanu si Tudoran nu si-ar oferi de buna voie ocazia unei impacari, daca vreunul din ei ar simti ca a venit vremea pentru asa ceva? Sa fie ambii atat de orgoliosi, incat sa astepte un mediator providential? Sa fie ambii atat de orbi, incat sa nu se recunoasca pe strada mare a cetatii si au nevoie de dioptrii suplimentare?
Acest text nu m-a convins asadar nici de necesitatea in se a lui, nici de faptul ca isi justifica locul intr-o lista publica a temelor cetatii. Imi lasa doar o imagine de fotografie miscata a autorului, insa din pacate o imagine care nu-mi starneste curiozitatea asupra autorului.
La fel ca articolul domnului Iordache care ne vorbeste in Contributors.ro tam-nisam despre moarte si despre „structura mortii” (http://www.contributors.ro/fara-categorie/despre-moarte/) , si acest articol are o nota de morbid incalcand unele cutume nescrise . Nu sunt credincios , dar ceea ce face autorul este in termeni crestini o blasfemie deoarece , dupa propria declaratie, profita de moartea unui om pe care l-a cunoscut foarte putin in tabara de la Izvorul Muresului ( ” la cateva beri stropite de discutii incinse despre literatura, poezie, etc. ” ) si chiar vorbeste in numele lui.
Mai mult decat atat , cand doua personalitati ca Vladimir Tismaneanu si Dorin Tudoran au decis sa mearga pe drumul pe care si l-a ales fiecare si in deplina cunostinta de cauza , autorul are o cu totul alta opinie dorind sa fie de acord cu ambii chiar daca ei au decis sa mearga pe drumuri diferite .
Rezultatul este acela ca vrea sa mearga in acelasi timp si calare si pe jos pentru ca nu se poate hotari cu cine vrea sa voteze. Mai mult decat atat , invocand „interesul general” doreste sa fie mediator fara sa i se ceara si hotaraste lucruri in numele altora chiar fara sa tina cont de optiunile lor personale.
Chiar blasfemie nu este…
@Alin Fumurescu
Un raspuns cu dedicatie. Numai bine:
http://www.dorintudoran.com/stanga-dreapta-sistemul-mixt-amintiri-din-antichitate/
@ D-l Tudoran
Îmi permit trei observaţii în legătură cu postarea d-vs.
1. Parafrazându-l pe Adorno („Es gibt kein richtiges Leben im falschen.”), pot şi eu să constat că nu există o dreaptă autentică în cea strâmbă. (Această afirmaţie genială este cu atât mai utilă, cu cât poate fi folosită de oricine din cei care reclamă poziţia de DREAPTA pentru sine şi îi urăşte de moarte pe cei strâmbi.)
2. Dacă aş fi silit să aleg între dreapta şi stânga, eu aş alege DREPTUL. (Chiar dacă părerea mea nu interesează pe nimeni, judecata de valoare a acestei cugetări: vezi mai sus.)
3. Citind cu atenţie atât articolul de mai sus şi comentariile aferente, cât şi articolul la care mă conduce linkul d-vs., ajung la concluzia că aceasta nu este, de fapt, un RĂSPUNS dat d-lui Fumurescu, chiar dacă are dedicaţie… Poate doar o explicaţie.
PS
Voi posta acest comentariu şi pe blogul d-vs., nu din consideraţii legate de armonie sau echidistanţă (adevărul nu e niciodată la mijloc), ci de comunicare adecvată.
Cine, dar mai ales de ce să-i împace ?!
Au mers prea departe, culmea, pe drunuri aproape paralele. Pe care au întâlnit de prea multe ori belşugul şi de prea puţine ori necazul. Măcar aşa, prin supărarea asta să simtă că nu li se cuvine chiar totul !