Consiliul Național al Audiovizualului nu prididește în a amenda companiile de televiziune pentru încălcarea regulilor elementare ale jurnalismului. Una dintre cele mai frecvente abateri este părtinirea, jocul în defavoarea adevărului pe care toți jurnaliștii, dar toți!, susțin că îl servesc. Codul Audiovizualului precizează în art. 64 că furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte mai multe principii cum sunt informarea corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă cu privire la un fapt sau un eveniment, iar în art. 66 consemnează că în programele de ştiri şi de dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie respectate asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie.
Consemnată ca un principiu de bază a jurnalismului, dezvoltată pe pagini întregi în ghiduri de conduită, coduri etice și manuale, imparțialitatea este privită simplist în jurnalismul românesc actual. Genurile de dezbatere și talk-show politic din televiziune rezumă adesea echilibrul la a pune față în față invitați din partide reprezentând Puterea și Opoziția. Unul zice că e albă, celălalt că e neagră. Asta înseamnă imparțialitate în abordarea subiectelor controversate? ”Pe naiba!”, ar fi exclamat un reputat profesor de media chestionat de studenții săi. Eroarea pleacă de la confuzia pe care mulți jurnaliști o fac, raportându-se la persoane sau partide, în loc să se refere la fapte. Față de fapte trebuie păstrată distanța corectă, în jurul faptelor trebuie ridicat eșafodajul de date, declarații și opinii așa încât să rezulte adevărul. E la fel fie că e vorba de știri, de talk-show, de investigație, în ziar și revistă, la televiziune și radio, în online sau în eter. Publicul are dreptul să primească informațiile relevante pentru a înțelege care este adevărul. Asta nu înseamnă, conform Ghidului editorial al BBC, neutralitate absolută și nici detașare de principiile democratice. Vor fi prezente punctele de vedere relevante în subiect, chiar dacă ele sunt convergente. Echidistanța jurnalistului e simplă: el trebuie să privilegieze doar adevărul, dintr-un unghi rațional, rezonabil, just. Codul Deontologic Unic al presei noastre formulează principiul la pct. 4.3:”În exercitarea profesiei şi în relaţiile pe care le întreţine cu autorităţile publice sau cu diverse persoane juridice de drept privat (societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, partide, etc), jurnalistului îi sunt interzise înţelegeri care ar putea afecta imparţialitatea sau independenţa sa”. Adică exact opusul conflictului de interese în care se află mai mulți lucrători ai Antenei 3 (Gâdea, Grecu, Tudor, Ursu, Stacu, Badea ar fi numele recurente). Ei își privilegiază patronul și interesele lui politico-economice, sucind gâtul adevărului. La ordinea zilei este acum tocarea instituțiilor Justiției cu care familia patronală Voiculescu tocmai se confruntă.
Contribuie la greșita înțelegere a imparțialității și primitivismul politicii românești. Rar (spre deloc) se poate remarca un politician dispus să accepte un adevăr incomod pentru grupul său. Exemplul cel mai bun este felul cum își apără partidele penalii, contrazicând tocmai faptele. Există și posibilitatea onestă a abținerii de la comentarii, dar politicianul român nu are educația asta. Jurnaliștii pot renunța la a contrapune artificial și fără niciun folos reprezentanți desemnați de partide ca să recite o poezie gata învățată. Ei își vor susține aberațiile, iar telespectatorii nu vor pricepe nimic. Eventual vor face haz de felul cum participanții la vorbăria televizată numită ”dezbatere” pretind minute egale în intervenții, se supără că n-au fost lăsați să debiteze ca în timpul alegerilor, când funcționează reguli speciale, chiar dacă relativ tâmpite. De aceea e inspirată decizia lui Robert Turcescu de a nu mai înșira în emisiunea ”Sub semnul întrebării”, difuzată de B1TV, politicieni într-o irelevantă controversă.
Ocupați cu stârnirea umorilor și stoarcerea emoțiilor, prinși de goana după audiență și reclamă, jurnaliștii uită adesea că dincolo de jocul publicității și de sumele aruncate pe masă (vezi cum B1 TV îndulcește tonul pe subiectul Roșia Montană de când difuzeză campania Gold Corporation), dincolo de interese imediate și agende private, dincolo de tehnologie se află, neajutorat, publicul; neajutorat dacă nu primește la timp informația curată, faptele prezentate la rece (”obiectiv” este un alt cuvânt folosit pentru imparțialitate, mai sofisticat, în atingere cu filosofia), opinia formulată cu bună-credință și factual corectă. Jurnalistul nu poate fi în același timp de partea tâlharului și a celui jefuit, a violatorului și a victimei. Echidistanța nu funcționează când este vorba bunul public și corupția care-l spoliază. Fiindcă moral distanța nu e egală.
Articol apărut și în revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu numai jurnaliștii de zi cu zi se împleticesc în mlaștina argumentelor specioase. Periodic diverși „filosofi ai neamului” ne convoacă la dezbateri-șuete „de vîrf”.
Parturient montes, nascetur ridiculus mus. Adică ― VAX !
N-ar fi normal ca asemenea „zbateri” să genereze niște concluzii cît de cît ferme ? Adică niscai puncte asupra cărora cad de acord toți, sau majoritatea participanților. Cu ce rămîne spectatorul ? Cu o puzderie de opinii din care va alege ceea ce îi convine, după tabăra în care s-a poziționat de la început, cu aceeași crispare, mai mult afectivă decît rațională.
Mișto aleasă lozinca „Nici așa, nici altminteri” – imparțiali pînă la năuceală.