luni, aprilie 22, 2024

Imparțialitate? Pe naiba!

Consiliul Național al Audiovizualului nu prididește în a amenda companiile de televiziune pentru încălcarea regulilor elementare ale jurnalismului. Una dintre cele mai frecvente abateri este părtinirea, jocul în defavoarea adevărului pe care toți jurnaliștii, dar toți!, susțin că îl servesc. Codul Audiovizualului precizează în art. 64 că furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte mai multe principii cum sunt informarea corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă cu privire la un fapt sau un eveniment, iar în art. 66 consemnează că în programele de ştiri şi de dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie respectate  asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie.

Consemnată ca un principiu de bază a jurnalismului, dezvoltată pe pagini întregi în ghiduri de conduită, coduri etice și manuale, imparțialitatea este privită simplist în jurnalismul românesc actual. Genurile de dezbatere și talk-show politic din televiziune rezumă adesea echilibrul  la a pune față în față invitați din partide reprezentând Puterea și Opoziția. Unul zice că e albă, celălalt că e neagră. Asta înseamnă imparțialitate în abordarea subiectelor controversate? ”Pe naiba!”, ar fi exclamat un reputat profesor de media chestionat de studenții săi. Eroarea pleacă de la confuzia pe care mulți jurnaliști o fac, raportându-se la persoane sau partide, în loc să se refere la fapte. Față de fapte trebuie păstrată distanța corectă, în jurul faptelor trebuie ridicat eșafodajul de date, declarații și opinii așa încât să rezulte adevărul. E la fel fie că e vorba de știri, de talk-show, de investigație, în ziar și revistă, la televiziune și radio, în online sau în eter. Publicul are dreptul să primească informațiile relevante pentru a înțelege care este adevărul. Asta nu înseamnă, conform Ghidului editorial al BBC, neutralitate absolută și nici detașare de principiile democratice. Vor fi prezente punctele de vedere relevante în subiect, chiar dacă ele sunt convergente. Echidistanța jurnalistului e simplă: el trebuie să privilegieze doar adevărul, dintr-un unghi rațional, rezonabil, just. Codul Deontologic Unic al presei noastre formulează principiul  la pct. 4.3:”În exercitarea profesiei şi în relaţiile pe care le întreţine cu autorităţile publice sau cu diverse persoane juridice de drept privat (societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, partide, etc), jurnalistului îi sunt interzise înţelegeri care ar putea afecta imparţialitatea sau independenţa sa”. Adică exact opusul conflictului de interese în care se află mai mulți lucrători ai Antenei 3 (Gâdea, Grecu, Tudor, Ursu, Stacu, Badea ar fi numele recurente). Ei își privilegiază patronul și interesele lui politico-economice, sucind gâtul adevărului. La ordinea zilei este acum tocarea instituțiilor Justiției cu care familia patronală Voiculescu tocmai se confruntă.

Contribuie la greșita înțelegere a imparțialității și primitivismul politicii românești. Rar (spre deloc) se poate remarca un politician dispus să accepte un adevăr incomod pentru grupul său. Exemplul cel mai bun este felul cum își apără partidele penalii, contrazicând tocmai faptele. Există și posibilitatea onestă a abținerii de la comentarii, dar politicianul român nu are educația asta. Jurnaliștii pot renunța la a contrapune artificial și fără niciun folos reprezentanți desemnați de partide ca să recite o poezie gata învățată. Ei își vor susține aberațiile, iar telespectatorii nu vor pricepe nimic. Eventual vor face haz de felul cum participanții la vorbăria televizată numită ”dezbatere” pretind minute egale în intervenții, se supără că n-au fost lăsați să debiteze ca în timpul alegerilor, când funcționează reguli speciale, chiar dacă relativ tâmpite. De aceea e inspirată decizia lui Robert Turcescu de a nu mai înșira în emisiunea ”Sub semnul întrebării”, difuzată de B1TV, politicieni într-o irelevantă controversă.

Ocupați cu stârnirea umorilor și stoarcerea emoțiilor, prinși de goana după audiență și reclamă, jurnaliștii uită adesea că dincolo de jocul publicității și de sumele aruncate pe masă (vezi cum B1 TV îndulcește tonul pe subiectul Roșia Montană de când difuzeză campania Gold Corporation), dincolo de interese imediate și agende private, dincolo de tehnologie se află, neajutorat, publicul; neajutorat dacă nu primește la timp informația curată, faptele prezentate la rece (”obiectiv” este un alt cuvânt folosit pentru imparțialitate, mai sofisticat, în atingere cu filosofia), opinia formulată cu bună-credință și factual corectă. Jurnalistul nu poate fi în același timp de partea tâlharului și a celui jefuit, a violatorului și a victimei. Echidistanța nu funcționează când este vorba bunul public și corupția care-l spoliază. Fiindcă moral distanța nu e egală.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Nu numai jurnaliștii de zi cu zi se împleticesc în mlaștina argumentelor specioase. Periodic diverși „filosofi ai neamului” ne convoacă la dezbateri-șuete „de vîrf”.

    Parturient montes, nascetur ridiculus mus. Adică ― VAX !

    N-ar fi normal ca asemenea „zbateri” să genereze niște concluzii cît de cît ferme ? Adică niscai puncte asupra cărora cad de acord toți, sau majoritatea participanților. Cu ce rămîne spectatorul ? Cu o puzderie de opinii din care va alege ceea ce îi convine, după tabăra în care s-a poziționat de la început, cu aceeași crispare, mai mult afectivă decît rațională.

    Mișto aleasă lozinca „Nici așa, nici altminteri” – imparțiali pînă la năuceală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro