duminică, mai 26, 2024

Implicarea umanitară a României în salvarea unor israelieni şi palestinieni răniţi (1970-1989)

În primăvara anului 1967, autorităţile de la Bucureşti au fost nevoite să analizeze din nou relaţiile lor cu liderii politici de la Moscova, în contextul „Războiului de 6 zile” desfăşurat în Orientul Mijlociu (5-10 iunie 1967). Una dintre măsurile propuse încă din luna aprilie 1967 de politicienii comunişti din Cehoslovacia, sprijiniţi de cei sovietici, a fost implicarea României în Orientul Mijlociu prin punerea unui contingent militar românesc la dispoziţia Consiliului de Securitate al O.N.U.

La 23 iunie 1967, Mihai Dalea şi Dumitru Lazăr (adjunct al şefului Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.C.R.) au fost de acord cu propunerile din nota întocmită la 21 iunie 1967, la Ministerul Afacerilor Externe şi trimisă lui Ilie Verdeţ (prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri). George Macovescu a propus în primul rând, în acea notă strict secretă, ca „R.S. România să nu facă declaraţii asemănătoare aceleia a R.S. Cehoslovacă în sensul de a pune la dispoziţia Consiliului de Securitate anumite efective ale forţelor sale armate; să nu devină coautoare la propuneri de acest gen şi să nu facă referiri la declaraţia R.S. Cehoslovace (subl.n.)”.

La rândul lor, Nicolae Ceauşescu şi membrii Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. au hotărât la 30 iunie 1967 că „nu consideră oportune şi nu aprobă propunerile M.A.E. privind poziţia R.S. România faţă de oferta guvernului cehoslovac de a pune la dispoziţia Consiliului de Securitate al ONU un contingent militar care să participe la forţele ONU de menţinere a păcii. M.A.E. nu se va pronunţa sub nici o formă în legătură cu această problemă (subl.n.)”.

De altfel, după încetarea „Războiului de 6 zile”, autorităţile de la Praga nu au mai revenit la O.N.U. cu oferta lor din 26 noiembrie 1964 – pe care au repetat-o într-o scrisoare emisă la 13 aprilie 1967 – referitoare la contingentul militar pe care doreau să îl pună la dispoziţia Consiliului de Securitate „în scopul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale”.

În acelaşi timp, autorităţile comuniste de la Bucureşti nu îşi mai aminteau de propunerea insistentă a lui Nikita Hruşciov privind trimiterea în Berlinul de Vest a unor forţe sub egida O.N.U. pentru a forţa retragerea micilor unităţi militare ale S.U.A., Marii Britanii şi Franţei, care staţionau în oraşul german din anul 1945. Concret, politicianul sovietic a propus la 5 iulie 1962 ca în Berlinul de Vest să ajungă, sub mandat O.N.U., unităţi din Norvegia şi Danemarca sau Belgia şi Olanda, respectiv din Polonia şi Cehoslovacia, iar efectivele militare americane, britanice şi franceze din oraş trebuiau să rămână simbolice. Contingentul O.N.U. urma să fie redus în fiecare an cu 25%, astfel încât după patru ani să nu mai existe nici un militar străin în Berlinul de Vest.

Deşi John F. Kennedy a respins acea propunere la 17 iulie 1962, Nikita Hruşciov a continuat să formuleze variante ale acesteia, păstrând ideea generală pe care a expus-o preşedintelui american la întâlnirea lor de la Viena (4 iunie 1961): aliaţii occidentali să renunţe complet la protejarea Berlinului de Vest, chiar şi printr-o implicare temporară a Organizaţiei Naţiunilor Unite – pe care autorităţile de la Moscova nu reuşeau în acel moment să o dirijeze pentru propagarea comunismului în întreaga lume.

Pe baza cercetărilor desfăşurate până în prezent putem doar să presupunem faptul că Nikita Hruşciov nu a avut în vedere, în perioada 1961-1962, includerea României printre cele două ţări membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia care urmau să asigure efective militare în Berlinul de Vest, pentru a pune în aplicare planul sovietic propus preşedintelui John F. Kennedy.

Revenind la „Războiul de 6 zile” şi la urmările sale imediate pentru autorităţile de la Bucureşti, este binecunoscut faptul că liderii politici de la Bucureşti, în frunte cu Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer, au refuzat categoric la 9 iunie 1967, la Moscova, şi ulterior să rupă legăturile diplomatice ale României cu statul Israel – aşa cum au procedat liderii politici ai Uniunii Sovietice, Cehoslovaciei, Bulgariei (toţi, la 10 iunie), Poloniei, Ungariei (la 12 iunie) şi Iugoslaviei (13 iunie 1967). În cazurile Republicii Democrate Germane şi Albaniei, aceste state nu aveau deloc relaţii diplomatice cu Israelul în perioada respectivă.

Poziţia singulară a României faţă de întregul conflict din Orientul Mijlociu – expusă public în luna iunie 1967 şi aflată în contradicţie cu cea adoptată în unanimitate de celelalte ţări comuniste din Europa – a permis, printre altele, primului ambasador al Israelului în România, Raphael Benshalom, să se prezinte la 23 decembrie 1970 într-o audienţă la George Macovescu, prim-adjunct al ministrului român al Afacerilor Externe. Motivul pentru care ambasadorul Raphael Benshalom (născut la Cluj, în anul 1920) a solicitat să fie primit era simplu: patru militari israelieni, grav răniţi, erau ţinuţi prizonieri în Republica Arabă Unită (Egipt) la sfârşitul anului 1970: comandanţii Eyal şi Eyni, precum şi locotenenţii Dori şi Avidan.

În nota de audienţă semnată de George Macovescu la 25 decembrie 1970 s-a menţionat că ambasadorul Raphael Benshalom a fost însărcinat să transmită părţii române „rugămintea părţii israeliene de a se interveni pe lângă autorităţile R.A.U., cât mai urgent cu putinţă, în maniera care va fi găsită ca cea mai potrivită, în favoarea a 4 prizonieri de război israelieni deţinuţi în Egipt, a căror sănătate, după cum rezultă din rapoartele Crucii Roşii Internaţionale, este într-o stare îngrijorătoare.

Este vorba despre 4 tineri ofiţeri, grav răniţi (pro-memoria în anexă), a căror eliberare ar constitui un act umanitar, cu atât mai mult cu cât, chiar în ipoteza însănătoşirii lor, aceştia vor rămâne inapţi pentru prestarea serviciului militar.

Totodată, a spus ambasadorul Benshalom, acest gest ar fi bine primit de opinia publică internaţională şi, în primul rând, de cea din Israel.

În susţinerea acestei intervenţii, a spus ambasadorul israelian, ar putea fi invocată Convenţia de la Geneva privind prizonierii de război. El a arătat că ţara sa este dispusă, pentru a-i obţine pe cei patru militari ai săi grav răniţi, să accepte orice soluţie pe care ar sugera-o partea egipteană.

Ambasadorul Benshalom a făcut precizarea că intervenţii similare, menite să conducă la salvarea vieţii celor patru prizonieri, sunt pe care de a se întreprinde şi prin alte canale.

I s-a răspuns ambasadorului Benshalom că solicitarea va fi analizată.

Audienţa a durat 30 de minute”.

Paul Niculescu-Mizil, căruia i-a fost adresat documentul respectiv, a fost de acord cu propunerea formulată de George Macovescu la sfârşitul notei de audienţă, prin care „M.A.E. propune să fie informat despre acest demers al ambasadorului Israelului guvernul R.A.U. prin Ambasada R.S. România din Cairo, fără nici un comentariu (subl.n.)”.

Apoi, Nicolae Ceauşescu a scris „Da” pe marginea documentului, în dreptul propunerii făcute de George Macovescu, iar Cancelaria C.C. al P.C.R. i-a informat în scris, la 7 ianuarie 1971, pe Paul Niculescu-Mizil, Corneliu Mănescu (ministru al Afacerilor Externe) şi Vasile Vlad despre aprobarea implicării umanitare şi strict secrete a României pentru salvarea a patru militari israelieni grav răniţi. Informaţii succinte privind starea acestora au fost oferite în scris de ambasadorul Raphael Benshalom, cu prilejul audienţei din 23 decembrie 1970, astfel:

„1. Comandantul Eyal, capturat la 30 iunie 1970, este pe jumătate paralizat în urma unor fracturi ale coloanei vertebrale şi a altor leziuni.

2. Locotenentul Dori, care la 30 mai 1970, când a fost răpit de către egipteni, era deja rănit. Conform rapoartelor Crucii Roşii Internaţionale, starea sa este foarte îngrijorătoare, braţul drept îi este afectat de răni grave, a pierdut un ochi, iar cel de-al doilea a slăbit.

3. Locotenentul Avidan, răpit la 14 decembrie 1969, are fracturi deschise la ambele membre inferioare, nu poate nici să stea în picioare, nici să meargă.

4. Comandantul Eyni, capturat la 18 iunie 1970, are o dublă fractură deschisă la un picior, care a făcut necesare numeroase intervenţii chirurgicale, precum şi o fractură complicată a braţului drept, care prin vătămarea unui nerv a dus la paralizia acestuia”.

Din păcate, deşi am încercat să aflăm detalii despre soarta celor patru militari israelieni, dacă au fost eliberaţi de autorităţile egiptene şi trimişi în Israel, până în prezent nu am reuşit să găsim informaţii în acest sens.

După şase ani, mai precis la 28 ianuarie 1977, Nicolae Ceauşescu a fost rugat de Yasser Arafat, prin intermediul lui Constantin Olcescu, să aprobe „venirea în România, pentru tratament medical (transport şi îngrijire) a cinci palestinieni din conducerea Secţiei militare a O.E.P., răniţi în timpul luptelor cu forţele falangiste (din Liban – nota P. Opriş)”. Preşedintele României a fost de acord cu solicitarea respectivă, iar de la Cancelaria C.C. al P.C.R. au fost trimise trei note de informare a lui Teodor Coman – ministru al Afacerilor Interne, a generalului de Securitate Nicolae Doicaru şi a lui Ştefan Andrei – ministru al Afacerilor Externe.

Cei cinci palestinieni din conducerea Secţiei militare a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei – menţionaţi de Yasser Arafat lui Constantin Olcescu la 28 ianuarie 1977, în sediul conspirativ al liderului organizaţiei respective – au fost următorii:

„1. AWAD AHMAD DAOUD – rănit la piept şi antebraţul drept.

2. ADNAN MAJED – rănit la piept şi braţul drept – muşchiul paralizat.

3. HUSSEIN ABED – rănit piciorul drept, având o atrofiere a muşchiului.

4. NABIL HANA SALAMA – rănit spate aproape de coloana vertebrală.

5. BURHAN NAKHLEH WEHBA, rănit osul piciorului drept şi spate.

Toţi au fost operaţi în Liban pe timpul luptelor în taberele în care se găseau, în condiţii empirice – fără rezultate pozitive”.

Cheltuielile efectuate de spitalele militare din România cu oaspeţii palestinieni se achitau, de obicei, cu ajutorul Fondului de Solidaritate Internaţională. Acesta era alimentat cu sume provenite din impozitele şi taxele plătite de cetăţenii români.

După 12 ani, la sfârşitul lunii februarie 1989, Ion Coman i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport al ministrului Apărării Naţionale, însoţit de propria recomandare, în scopul aprobării „cererii Ambasadei Statului Palestina la Bucureşti privind pregătirea gratuită în Academia Militară, începând din anul 1989, a doi ofiţeri palestinieni, pe o durată de 3 ani şi asigurarea locuinţelor necesare pentru ei şi familiile acestora”. Ion Coman preciza că România urma să suporte în întregime cheltuielile de pregătire a ofiţerilor palestinieni, de circa 547.500 de lei, din Fondul de Solidaritate Internaţională.

Acea propunere a fost aprobată de Nicolae Ceauşescu. Acesta a pus rezoluţia „Da” pe recomandarea favorabilă trimisă de Ion Coman şi a semnat scurt „N.C.”. Apoi, la 2 martie 1989, de la Cancelaria C.C. al P.C.R. a fost trimisă o notă lui Ion Coman şi Vasile Milea, prin care aceştia au fost înştiinţaţi despre aprobarea preşedintelui României.

În raportul adresat la 27 februarie 1989 lui Nicolae Ceauşescu, generalul-colonel Vasile Milea a menţionat şi faptul că „în prezent se află la pregătire, gratuit, în Academia Militară, 6 ofiţeri palestinieni, împreună cu familiile, cărora le sunt asigurate locuinţe”.

Asemenea ajutoare, acordate unor palestinieni, nu au fost singulare. De exemplu, la 4 martie 1981, Nicolae Ceauşescu a aprobat o nota comună a Secţiei Gospodărie de Partid şi Secţiei Relaţii Externe ale C.C. al P.C.R. În acel document se preciza faptul că lui „Khaled Al-Sheikh, reprezentantul O.E.P. la Bucureşti, care locuieşte temporar la hotelul Kiseleff, i s-a repartizat un apartament în str. Galaţi nr. 26-28, etajul IV, sectorul 2, apartamentul 18, întrucât apartamentul din strada Iulius Fucik nr. 8, repartizat ca locuinţă pentru reprezentantul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, continuă să fie ocupat de familia fostului reprezentant al OEP”. De asemenea, Nicolae Ceauşescu a aprobat ca „apartamentul să fie dotat cu mobilier recondiţionat, în stare bună, din rezervele disponibile la Secţia Gospodăriei de Partid a C.C. al P.C.R., urmând ca numai unele obiecte inexistente în magazia secţiei, să fie procurate din comerţ.

Cheltuielile pentru unele lucrări de amenajare a apartamentului, care nu pot fi acoperite din fondurile ICRAL, precum şi pentru unele lucrări de recondiţionare a mobilierului, să fie suportate din fondurile C.C. al P.C.R.

Locuinţa respectivă să fie repartizată pe numele reprezentantului OEP, iar contractul de închiriere, de lumină, de telefon etc., să se încheie conform normelor în vigoare pentru cetăţeni români, plata urmând să se facă în lei de către reprezentantul OEP”.

În prima parte a lunii aprilie 1981, Nicolae Ceauşescu a aprobat „solicitarea adresată conducerii P.C.R. de a accepta la tratament medical în ţara noastră, peste numărul de locuri aprobat O.E.P.-ului, primirea lui Mohamed Nasser, secretar general adjunct al acestei organizaţii („Al-Saika”, organizaţie palestiniană de orientare pro-siriană – nota P. Opriş), cu soţia. […] Cheltuielile necesare pentru cazare, spitalizare şi transport intern să fie suportate din fondurile C.C. al P.C.R.”.

După doi ani şi jumătate, la Comitetul Central al PCR s-a primit o notă din partea reprezentanţei Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei la Bucureşti „prin care roagă să se aprobe primirea la tratament medical în ţara noastră a unui număr de cinci militanţi palestinieni aparţinând grupului de însoţitori ai preşedintelui Arafat”.

În calitate de şef al Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.C.R., Miu Dobrescu i-a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu, la 22 februarie 1984, prin care l-a informat despre solicitarea palestiniană. Acesta a aprobat cererea respectivă, precum şi pe cea referitoare la primirea unui alt oaspete palestinian, generalul-colonel Ziad El Athrash. Acesta urma să efectueze la rândul său un tratament medical în România.

În luna iulie 1984, reprezentanţa Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei la Bucureşti a solicitat lui Nicolae Ceauşescu „aprobarea pentru primirea la tratament medical şi odihnă, în ţara noastră, a lui Mohamed Ghoneem, membru al Comitetului Central (Birou Politic) al organizaţiei Al-Fatah, şi a lui Abdel Razah Al Yahia, director general al Departamentului Politic al O.E.P, cu soţiile”.

Preşedintele României a fost înştiinţat de Ion Stoian despre cererea respectivă. Totodată, şeful Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.C.R. a menţionat faptul că „prin planul de relaţii externe al C.C. al P.C.R. s-a aprobat să se acorde Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, pentru 1984, 10 locuri la odihnă şi tratament medical, unor militanţi palestinieni şi 4 locuri la odihnă unor cadre ale conducerii OEP”.

La 26 iulie 1984, Ion Stoian a primit din partea Cancelariei C.C. al P.C.R. o adresă prin care era înştiinţat că Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu primirea în România a celor două cadre din conducerea O.E.P., la odihnă şi tratament medical.

Un an mai târziu, la 13 iulie 1985, Ion Stoian a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu prin care îl informa despre „rugămintea conducerii O.E.P de a accepta primirea în ţara noastră a 25 militanţi palestinieni, răniţi în timpul luptelor din taberele palestiniene din Liban şi de a se acorda un ajutor în medicamente şi materiale sanitare care să fie trimis în Liban”. Drept urmare, preşedintele României a aprobat „primirea, în ţara noastră, a 15-20 militanţi palestinieni pentru tratament medical”, precum şi „acordarea unui ajutor în valoare de 100.000 lei (exclusiv ambalarea şi costul transportului), constând în medicamente din producţie românească: antimalarice, antibiotice, calmante, vitamine, dezinfectante, pansamente, truse medicale de teren, termometre, tensiometre etc. (…) Cheltuielile ocazionate de primirea la tratament a militanţilor palestinieni şi de procurarea şi expedierea ajutorului medical vor fi suportate din Fondul de Solidaritate Internaţională”.

De asemenea, dintr-un document pe care îl edităm în continuare rezultă că generalul-colonel Vasile Milea, ministru al Apărării Naţionale, a propus la 6 aprilie 1989, iar preşedintele României a permis unui număr de 20 de luptători palestinieni, răniţi sau bolnavi, să ajungă în România pentru tratament medical, în cursul anului 1989.

Multitudinea de informaţii prezentate în studiul de faţă, cu privire la ajutoarele acordate unor palestinieni de Nicolae Ceauşescu, mai ales la rugămintea lui Yasser Arafat, se află într-un contrast evident cu cele trei documente păstrate în arhivele din România despre aprobarea implicării umanitare şi strict secrete a României pentru salvarea, la începutul anului 1971, a patru militari israelieni grav răniţi. Disproporţia de informaţii nu trebuie să ne determine să formulăm nişte concluzii care nu au legătură cu realitatea din perioada analizată. Găsirea unor documente pe această temă este dificilă şi doar şansa poate să îşi spună cuvântul la identificarea unor informaţii suplimentare despre ajutoarele acordate guvernelor de la Tel Aviv de către autorităţile de la Bucureşti.

Implicarea directă şi activă a lui Nicolae Ceauşescu în aplanarea conflictelor militare din Orientul Mijlociu este binecunoscută. Discuţiile oficiale pe care liderul român le-a avut în anii ’70 cu Anwar El-Sadat şi Hafez al-Assad – preşedinţi ai Egiptului, respectiv Siriei – şi cu liderii politici israelieni au fost elogiate în presa de la acea vreme din România, iar mass-media din străinătate a dedicat liderului politic român spaţii de expunere a ideilor sale – chiar dacă Nicolae Ceauşescu l-a sprijinit în mod repetat pe Yasser Arafat. Cu toate acestea, preşedintele României a fost consecvent în hotărârea adoptată la 30 iunie 1967, la Bucureşti, privind refuzarea implicării României în Orientul Mijlociu prin punerea unui contingent militar românesc la dispoziţia Consiliului de Securitate al O.N.U.

Raportul nr. M. 01624 din 27 februarie 1989, întocmit de generalul-colonel Vasile Milea şi trimis lui Nicolae Ceauşescu, privind primirea în România a doi ofiţeri palestinieni, pentru pregătirea lor în Academia Militară de la Bucureşti.

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA                                  SECRET

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE                       Exemplar nr. 1

Ministrul

Nr. M. 01624 din 27.02.1989

Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU

SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN

PREŞEDINTELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

Ambasada Statului Palestina la Bucureşti a adresat rugămintea de a primi pentru pregătire în Academia Militară, începând din anul 1989, doi ofiţeri palestinieni, pe o durată de 3 ani şi asigurarea locuinţelor pentru ei şi familiile lor, cu suportarea cheltuielilor de către partea română.

Vă raportăm că, potrivit aprobării Dumneavoastră, în prezent se află la pregătire, gratuit, în Academia Militară, 6 ofiţeri palestinieni, împreună cu familiile, cărora le sunt asigurate locuinţe.

Propunem şi respectuos Vă rugăm a aproba:

– pregătirea gratuită la Academia Militară, Facultatea de Arme Întrunite, a celor doi ofiţeri, cu asigurarea de către Ministerul Apărării Naţionale a locuinţelor necesare;

– cheltuielile, estimate la 547.500 lei, să fie suportate de la Fondul de Solidaritate Internaţională.

Ministerul Apărării Naţionale va lua măsurile ce se impun pentru desfăşurarea corespunzătoare a pregătirii celor doi ofiţeri palestinieni şi respectarea prevederilor Decretului nr. 408/1985 privind apărarea secretului de stat.

MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE

General-colonel

                    (ss.) Vasile Milea

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 7/1989, f. 18.

Raportul nr. S/M 2492 din 6 aprilie 1989, întocmit de generalul-colonel Vasile Milea şi trimis lui Nicolae Ceauşescu, referitor la primirea în România a 20 de răniţi sau bolnavi palestinieni, în cursul anului 1989, pentru tratament medical.

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA        SECRET DE SERVICIU

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE             Exemplarul nr. 1

Ministrul

Nr. S/M 2492 din 06.04.1989

Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU

Secretar general al Partidului Comunist Român

Preşedintele Republicii Socialiste România

Ambasada Statului Palestina la Bucureşti a adresat Ministerului Apărării Naţionale rugămintea de a primi la tratament, în anul 1989, 20 răniţi sau bolnavi palestinieni, cu suportarea cheltuielilor de către partea română.

Propunem şi respectuos Vă rugăm a aproba primirea şi tratarea, gratuit, în spitalele militare din ţara noastră, a răniţilor palestinieni, cu suportarea cheltuielilor de la Fondul de Solidaritate Internaţională.

Costul mediu de spitalizare pe zi (cazare, hrană, consultaţii, analize, tratament) pentru o persoană se estimează la 300 lei.

Ministerul Apărării Naţionale va lua măsurile ce se impun pentru respectarea prevederilor Decretului nr. 408/1985 privind apărarea secretului de stat.

Transportul internaţional va fi asigurat de partea palestiniană.

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

General-colonel

          (ss.) Vasile Milea

RD.578/03.04.1989

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 8/1989, f. 102.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. D-le Petre Opris astazi ar fi foarte simplu sa intrebati Ambasada Statului Israel de soarta celor 4 ofiteri israelieni.
    Dar trebuie sa spunem adevarul despre relatiile bune ale lui Nicolae Ceausescu cu Statului Israel si OEP.
    In Israel Ceausescu a lasat initial sa emigreze culegi de ai sai din PCdR de origine evreiasca. Iar apoi pentru dolari a permis emigrarea si ale altor familii din comunitatea evreiasc[ din Romania.
    Pentru OEP a acordat burse de studiu ale RS Romania teroristilor palestinieni ce actionau in vestul Europei, dar carora le lipseau degetele ]n urma detonarii accidentale ale explozivilor. I-am vazut in caminele universitare din Iasi intre anii 1974-1977. Pe atunci ma intrebam cum pot acesti studenti palestinieni sa-si ieie notite la cursuri, sa deseneze planse la proiecte sau sa scrie la examenele trimestriale. Dar acestia erau plini de dolari si profesorii universitari avizi.
    Mai mult securitatea le facea rost de fete, care erau studente, candidate la admitere sau in anii terminali ale liceelor din Iasi. Din cauza aceasta sunt si in ziua de astazi „cetateni romani” in taberele de refugiati palestinieni sau in statele care au avut studenti in Romania.
    Dar Nicolae Ceausescu, la fel ca si Putin astazi, a folosit teroristii palestinieni pentru a-si omora sau maltrata adversarii politici din vestul Europei.

  2. Si totusi… Ceausescu avea uneori chiar puseuri de intelepciune, a se pune bine atit cu evreii cit si cu palestinienii insemna ceva. Ceva ce astazi nu mai exista, azi lumea e radicala, ori cu trup si suflet cu unii, ori cu altii.

      • Da, Romania trebuie sa-si vada propriul interes si sa-ncerce sa nu intre in „gasti”. S-a mai ars cu diferite „aliante”, fie cu nemtii, fie cu rusii.
        Nu sustin Rusia, mai ales ca sunt niste luzeri, nu reusesc nici macar sa invinga o tara prapadita precum Ucraina.
        Sustin Europa, dar nu Europa Ursulei!

    • Poate că ar fi bine să scriu și despre motivele pentru care Nicolae Ceauşescu a fost înțelept în relațiile cu israelienii și palestinienii. De exemplu, unul dintre aceste motive are legătură cu boicotarea produselor românești de către statele membre ale Ligii Arabe. Apoi, navele românești care transportau țiței iranian și, nu în ultimul rând, istoria înființării companiei Liniile Aeriene Române.

  3. Tot pe linia „ajutorului” oferit de Romania ar trebui semnalat ca pe atunci existau extrem de multi studenti din Orient, Irak, Siria etc. Dar acestia erau o mina de aur, atit pt stat cit si, mai ales pt profesori, cit si pt romance, mai toti isi finantau singuri studiile.

    • Cei care isi finantau singuri studiile erau din Israel, Grecia, Iordania si Liban. Erau fostii teruoristi care aveau bani dar nu din familie, ci de la „proletari din toate tarile”. Dar aproximativ 70% erau veniti pe burse ale R.S. Romania. Ei erau din toata Africa, tarile arabe, Vietnam, Chile, etc. Am trait cu ei in diferite camine din Iasi. Singurii care nu se cuplau cu studenti romani erau vieetnamezii, care aveau servicii de securitate printre ei, care-i expulzau acasa.
      Nu intamplator si astazi suntem pe primul loc in Europa la trafic de persoane. Aceeasi „specialisti” si fii lor aplica manualele vechi.

  4. In 1982, am văzut lîngă academia militară , 2 ofițeri cu uniforma curioasa. Ei erau de culoare.
    Bănuiesc că Ceaușescu a permis și unor partide „frățești” din Africa să studieze în Ro.
    Mă întreb cum studiau studenții palestinezi prin RSR. Acord Ceausescu- Arafat sau plăteau școlarizarea din banii lor ?
    Că așa se pricepe de ce aveau dulapurile pline de jeans pentru vânzare. 😀😀

  5. „În primăvara anului 1967…”. Desigur, e vorba, de fapt, de vara anului cu pricina – „Războiul de 6 zile” a avut loc în iunie, iar după toate regulile aplicate anotimpurilor din an, luna respectivă e prima a verii. Altfel (și din nou!), o contribuție istoriografică de tot interesul.

    • Vă mulţumesc pentru comentariu. M-am gândit în primul rând la ideea reluată în aprilie 1967 de cehoslovaci şi la hotărârea anunţată de autorităţile de la Cairo privind retragerea din Peninsula Sinai a unităţilor aflate în regiune cu mandat ONU.

  6. Nota de subsol:
    Israelienii raniti – anii 1969-1970 – nu au desigur nici o legatura cu Razboiul de Sase Zile. Este vorba de asa numitul „Attrition War” care a urmat. Un razboi fara miscari de trupe, caracterizat de dueluri de artilerie aproape zilnice in care partea egipteana era in avantaj cantitativ si calitativ, raidurile aviatiei israeliene la care aviatia si antiaeriana egipteana nu aveau raspuns si de descinderile de comando egiptene in Sinai (in care presupun ca au fost raniti si capturati cei patru israelieni mentionati) si cele israeliene asupra obiectivelor strategice egiptene in zona Canalului de Suez. Un razboi a carui imagine este inca incompleta: despre incursiunile israeliene spectaculoase s-a scris mult dar despre operatiunile de comando egiptene extrem de putin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro