duminică, septembrie 26, 2021

Implicatiile fiscale ale intalnirii Biden-Putin

În ajunul întâlnirii deja considerate ”istorice” cu președintele Rusiei, președintele SUA a declarat că ”ar trebui să stabilim care sunt zonele unde este în interesul nostru mutual, în interesul lumii, să colaborăm. Iar unde nu putem cădea de acord, să stabilim clar care sunt liniile roșii”. Iată o declarație atât de atemporală încât pare superfluu să mai dăm coordonatele, pentru cititorii de mâine. Unde se întâmplă? Într-o vilă de 200 de ani, pe malul unui lac, în țara prin excelență a neutralității. Când? La mijloc de iunie, în vremuri nestatornice. Să zicem că ultima dată când NATO mai punea pe masă un plan strategic era acum 11 ani, ”când Rusia era considerată partener, iar China nu era nici măcar menționată”, cum spune, cu involuntar umor, actualul președinte SUA. Cine? Să spunem că președintele SUA de acum era vicepreședinte, iar președintele Rusiei, premier (un scurt interludiu) acum 11 ani.

Cei de mâine vor fi, probabil, mult mai interesați să știe că, dacă la această întâlnire s-a discutat de lucruri cu impact asupra lor, atunci cu siguranță s-a pomenit și de taxe. Sigur, de taxe e vorba întotdeauna, dacă nu direct, măcar în subsidiar, dar de data asta chiar e ceva istoric și fără ghilimele.

De unde știm? Din izvoare scrise. Președintele SUA tocmai s-a întors de la reuniunea G7, care pe vremuri se numea grupul celor mai industrializate țări, acum este forumul celor mai influente și deschise societăți și al celor mai avansate economii. În comunicatul final, e un punct care zice – ”susținem angajamentul istoric anunțat de miniștrii de finanțe G7 în 5 iunie, de a ajunge la consens privind un acord global referitor la o soluție echitabilă de alocare a drepturilor de impozitare și un ambițios impozit minim global pe profit de cel puțin 15% pe relația țară cu țară. Sperăm în încheierea unui acord la reuniunea din iulie a miniștrilor e Finanțe din G20”.

O scurtă precizare – G20 e noul G7, cu 80% din PIB-ul global, 75% din exporturile globale. Pe lângă cei 7 vechi (SUA, Germania, UK, Franța, Japonia, Italia, Canada) mai vin Rusia, India, Brazilia, Turcia, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Mexic … plus China cea neprinsă în strategii.

Și acum se pune întrebarea – e chiar așa un big deal acest acord pe impozitul minim global? Este, cel puțin pentru încă prima economie mondială (SUA). Se spune că acum șase ani, când fosta administrație democrată americană le-a prezentat ideea colegilor din G7, aceștia au izbucnit în râs (1). Mai ales englezii. Adică de ce-am face așa ceva, să ne autolimităm companiile în competiția globală? Între timp a venit un președinte atipic republican (Donald Trump) care a redus impozitul companiilor americane de la 35% la 21%, l-a adaptat unui sistem de impunere teritorială, dar a fost nevoit să vină și cu un impozit minim pe profitul (parțial) obținut de grupurile americane în întreaga lume (2). A fost o măsură unilaterală, mai ales că atipicului președinte nu-i plăceau acțiunile cu aer multilateral. 

Președintele democrat de acum (Joe Biden) este deschis multilateralismului, dar tot are nevoie să-și susțină concret primul super-buget național de 6.01 mii de miliarde pe care tocmai l-a anunțat, buget care o să ducă datoria peste produsul economiei. Așa că, printre altele, propune o creștere a impozitului corporațiilor de la 21% la 28%.

Ca să nu facă mai mult rău decât bine, această creștere trebuie să fie automat balansată cu oprirea scurgerii profiturilor prin paradisurile fiscale (și neutre) din toată lumea. Dar, pentru că s-a dovedit că impozitul unilateral al predecesorului n-a prea funcționat/nu și-a atins scopul, este vital acum să se ajungă un acord cât mai … global. De ce? Cu cât sunt mai mulți, cu atât se stabilește mai repede noul normal în fiscalitatea internațională, fiecare grup e supus acelorași rigori, mai puțină competiție fiscală neloială etc. (3)

Retorica este cunoscută de pe vremea primei reforme globale BEPS/OECD, dar cu BEPS 2.0, lucrurile sunt mai complicate.

Cât e de greu să armonizezi interesele, se vede și în comunicatul miniștrilor de finanțe G7, din 5 iunie. E acolo un paragraf care zice – ”vom proceda la coordonarea adecvată între aplicare noilor reguli de fiscalitate internațională și eliminarea Taxelor pe servicii digitale (DST) și a altor măsuri similare relevante asupra tuturor companiilor”.  Un paragraf pe care, în mod sigur, americanii nu și l-au dorit, dar n-ai ce face, așa e între prieteni, așa în WTF (World Tax Fight – articol din 2016).

Prietenii europeni sunt cei care au venit cu ideea DST-urilor unilaterale, taxe pe veniturile giganților economiei internet (GAFA, alde Google, Amazon, Facebook, Apple), adică o lovitură puternică dată intereselor/taxelor americanilor. Acum spun străveziu – scoatem DST-urile dacă ajungem la un acord global pe împărțirea drepturilor de impozitare, prin care acești GAFA să lase mai multe taxe acolo unde au piață, unde fac cu adevărat vânzările, chiar dacă nu au un sediu fizic pe piața respectivă.

Americanii nu cedează așa ușor și, într-un final acceptă împărțirea globală a plăcintei, dar propun să se aplice unui număr limitat de multinaționale, și să nu fie doar din sfera serviciilor digitale.

Chiar și așa, însă, aplicată doar parțial, reforma europeană de împărțire a plăcintei – Pilonul 1, termenii OECD (4) – ar fi devastatoare pentru americani dacă nu s-ar compensa cu reforma impozitului minim global (Pilonul 2). Fie el și de 15% dacă altfel nu se poate: inițial, americanii avansaseră un 21%, dar a trebuit să fie temperați de europeni, insulari și continentali (5).

Acum, tensiunea se va multiplica în G20, unde piatra de încercare se va chema, desigur, China, cum a admis ieri șefa finanțelor de la Washington.  Spunând că nu va accepta un tratament special pentru China sau orice altă țară (un fel de a spune nu trecem peste linii roșii), puternicul oficial american tot a lăsat să se înțeleagă că rămân marje de manevră. Cu aceeași ocazie a amintit că are discuții foarte constructive cu europenii, dar că, atâta timp cât nu sunt suspendate DST-urile unilateral discriminatorii, atunci supra-taxele vamale de retorsiune rămân o opțiune. Vorbim de supra-taxele impuse de atipicul președinte republican Donald Trump și doar suspendate, nu eliminate, de succesorul său democrat. Că așa e în business – războiul poate nu e rece, dar pacea e caldă, adică se ține cu negocieri, compromisuri!  

Așa stând lucrurile, zic: până una-alta, dacă tot s-au întâlnit, președinții american și rus tot au găsit o temă sigură, pe care se pot înțelege, prin vraful de multe incertitudini aflate pe masă. Tema impozitelor si taxelor. Că dacă nici taxele n-or mai fi sigure, atunci nimic nu e!

PS. Când cei mari o să se înțeleagă pe Revoluția fiscală, ce-i rămâne de făcut restului lumii? Sigur, să se mulțumească cu felia tăiată administrativ din împărțirea profiturilor (Pilonul 1): o felie care, evident, nu poate fi mare acolo unde piața nu e bogată sau unde filiala respectivei multinaționale nu servește decât pentru servicii-suport cu valoare adăugată mică (vezi cazul Romaniei). De partea cealaltă, Pilonul 2 amenință să fie o ghiulea pentru bugetele naționale care nu se bazau decât pe scutul de apărare al impozitelor (relativ) mici pentru lupta de … convingere a investitorilor.

Așadar, ce ne rămâne de făcut? Cum ne mai atragem investitorii, cum ne mai susținem bugetele, când în câțiva ani îi ajungem din urmă pe americani, cu datoria cât PIB-ul? Răspunsul e demonetizat, pervertit, dar nu e altul: prin REFORMĂ. Punct. Direcții clare de dezvoltare, pe o economie a viitorului (în care verdele să nu fie doar așa, o pată de culoare), legislație – la cele mai bune practici europene, administrație și proceduri – peste cele mai bune practici, școală – solidă, cu absolvenți buni, orientați pe direcțiile de dezvoltare, o impozitare țintită și echitabilă (nu una care să lovească în muncă, ca acum) și câte nu am mai putea găsi…

Ajungând aici, știrea zilei de ieri nu mi se pare atât că s-au întâlnit cei doi la vila lac, ci că Bruxelles-ul a început să aprobe eliberarea primelor tranșe în contul celebrelor PNRR-uri. Primul recipient – Spania. E și asta o consolare – doar vorbim de a doua țară a românilor! Acum am și eu o întrebare pentru cei din viitor, că ei trebuie să știe: chiar s-au făcut ceva reforme și acasă, până la urmă?  

Note:

  • Sursa – Simpozionul Viitorul Noului Regim Fiscal Internațional, New York, 2019 (pag. 294)
  • Este vorba, de fapt, de pachet de impozitare GILTI/Global Intangible Low-Taxed Income, BEAPS/Base Erosion and Anti-Abuse Tax, FDII/Foreign-Derived Intangible Income Impozitarea
  • În linii mari, aplicarea acestui impozit minim global presupune ca jurisdicția A unde se află compania-mamă a grupului multinațional să poată să ia direct impozit pe profitul filialei din țara B, pe diferența între impozitul minim global (ex – 15%) și impozitul efectiv plătit în țara B (ex. 12%). În exemplu, A are dreptul la 3% din profitul obținut în B. Atenție, la nivel OECD se vorbește de un nivel minim efectiv de impozitare. Se vede că măsura se poate întoarce ușor împotriva jurisdicției A (nu mai e atractivă pentru a-ți plasa aici sediul grupului) atâta timp cât nu se aplică și de restul jurisdicțiilor.  Vezi și articolul Înțelegerea fiscală G7: ce s-a agreat și ce înseamnă pentru România!
  • O prezentare, aici – ”Noua Abordare radicală: ce mai rămâne după 100 de ani de alocare a profitului pe principii de piață”. Preocupările pentru prevenirea scurgerilor de capital și împărțirea profiturilor datează încă din nebunii ani 1920, sub umbrela Ligii Națiunilor. Doar că pe atunci s-a decis ca armistițiile fiscale să se regleze prin alocări pe baza valorii de piață și nu prin dictate administrative.
  • Britanicii au desigur o reticență în fața entuziasmului revoluției fiscale, având jurisdicții proprii (Insulele Virgine, Cayman și Bermude) încadrate la capitolul mult prea prietenoase fiscal. În UE, așa cum era de așteptat, principala voce împotriva impozitului minim global este Irlanda, (rata de 12,5%) principala bază europeană a marilor corporații europene. Mai nou, Ungaria (9%), dar și Polonia (19%, rata standard, 9% pentru afaceri mici, sub un milion de euro) au respins măsurile prin care se dictează din afară cât să fie impozitul în țară. În orice caz, s-a cerut ca măsura să nu se aplice afacerilor cu activitate economică substanțială în jurisdicțiile naționale. Analiza amprentei economice a afacerilor devine astfel și mai importantă pentru companii în relația cu administrația fiscală.     

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. De ce nu este capabila UE sa creeze giganti tehnologici pe care sa-i impoziteze asa cum doreste? De ce trebuie sa aplice aceste DST-uri ci „dedicatie” pentru SUA? Pentru ca, spun europenii, aia fac profituri uriase in statele prietenoase fiscal din UE (Irlanda, Luxembourg, etc) si nu le declara sau declara o mica parte din ele. Pai atunci de ce nu se leaga UE si nu ancheteaza UE guvernul luxemburghez sau pe cel irlandez? Se stie ca Mos Junker are un astfel de proces pe rol pentru favorizarea unor corporatii pe timpul cat a fost premier. Dar atunci cand esti un continent care-si bazeaza industria doar pe Diesel si iaurturi, este poate normal sa salivezi la altii care sunt tehnologic cu decenii intregi inaintea ta. In acest caz europenii nu vor avea un partener in Biden.

    • Mike,
      De ce ar trebui să fie capabilă UE să creeze giganți tehnologici? UE trebuie doar să creeze cadrul pentru funcționarea unor astfel de giganți. Și nu o poate face preferențial, exclusiv pentru cei europeni, pe care să-i taxeze, iar cei veniți de peste ocean să joace fără reguli. Laissez-faire doarr pentru unii.
      Europa nu a existat în forma actuală acum 2 decenii, deci e normal să fie în urma altora, mai ales în tehnologia IT sau cea spațială. Nu înseamnă însă că nu încearcă să recupereze diferența sau să își mențină avansul tehnologic în multe alte domenii, de exemplu în industria auto. Până nu demult Piața Comună Europeană nu avea dimensiunile celei nord-americane și nici consumatori cu putere de cumpărare comparabilă. Nu aveau deci cum să se dezvolte concerne și companii multinaționale, fiecare stat european având propriile industrii concurente cu cele ale altor state din uniune. Industrie auto, de exemplu, există și în Franța, și în Germania, și în Italia, și în Suedia, și în Spania, și mai nou în Polonia, Ungaria, Cehia sau România. SUA tot ce aveau auto era concentrat în Detroit. Giganții europeni își împărțeau tortul, în SUA nu trebuia împărțit. Un fel de oligopoly. Dar VW sau BMW plăteau și plătesc taxe federației americane pentru autoturismele exportate în state. Același lucru se petrece și în cazul aparaturii electrocasnice. Din SUA sunt cunoscute doar whirlpool și general electric. Comparate cu sumedenia de branduri europene, majoritatea mult mai bune, mai eficiente și mai longevive, nu ar avea nicio șansă, dar în SUA sunt practic singure pe piață. Dar Philips, Siemens, bosch, Braun sau Bang & Olufsen plătesc taxe pentru aparatele vândute peste ocean. De ce nu ar plăti atunci Google și Amazon taxe pentru profiturile realizate pe continentul european? Nu trebuie un partener în Biden pentru asta, ci doar fairness.

      • Într-adevăr, șa ceăi foloșește UE tehnologia când are niște taxe atât de mărețe, zeci de milioane de reglemntări înțelepte ce omoară tot și un aflux neîntrerupt de neruochirurgi, astrofizicieni și IT-ști de prin Afganistan sau Sudan? :)

        Și Brejnev zicea că „stabilitatea e totul” :) UE îl imită cârt de bine poate. Și cum stagnarea brejnevistă e un fenomen revolut, UE a inventat prăbușirea economică cronică. Între 2008 și 2019 (înainte de molimă) UE a ținut PIB-ul constant la cam $18500 de miliarde. În acelși interval SUA au crescut de la $14700 la $21400 de miliarde. Dacă luăm în clacjl inflația pe 10 ani înseamnăp că de fapt economia UE s-a ăprăbușit cam 15%. De unde evident trageți concluzia leninistă că puterea de cumpărare a UE a crescut. :) Mai ales după Brexit – ocazie cu care aproape 6 milioane de cetățeni UE s-au înghesuit să obțină rezidența permanentă britanică. Bag seama spre a se proteja de ispitele puterii de cumpărare crescute de pe continent :)

        La electrocasnice trebuie de asmemena să vă dezamăgesc. Cele mai vândute mărci par a fi Maytag. Kenmoore, coreenii, și GE. Whirlpool n-am mai văzut de mult, însă foarte probabil că se vinde. Au de fapt o fabrică în Iowa și sigur am mai văzut cel pușin una în Ohio. Însă Bosch chiar n-am văzut niciodată prin magazine. italeinii vând însă foarte bine automate de expresso și capsulele aferente. Am și eu unul acasă și a,m văzut foarte multe prin birouri. Cbiar i magazinele populare vând automatele și capsulele italiene de expresso.

        Cât despre inovarea în domeniul auto, acolo chiar că sunteți pe lângă. parcarea automată, cruise control adaptiv, lane asist, brake assist, etc, sunt practic inexistente în Europa. În America sunt cvasistandard de 5-7 ani. După 20 de ani de drumuri largi și parcări genereoase recunosc că mi-am cam pierdut din îndemânarea de șofer :) N-am reușit niciodată să găsesc la închirieri în Europa mașini cu parcare automată. De ce oare? În America sunt disponibile la fiecare operator…

        Ați rămas așa cum mă și așteptam puternic ancorat în reflexele dogmatii ale iepoii de aur: „Mai sunt unele probleme, dar per ansamblu stăm mai bine ca imperialiștii” :)

        • Până una-alta SUA sunt cele care impun măsuri protecționiste pentru materiile prime importate din UE. Deci laissez-faire e zero, în acest caz. Despre reglementările UE nu aveți habar, așa cum v-am mai arătat în trecut. Dimpotrivă, mult mai draconice sunt cele americane, vezi UL, TBT, Conflict Minerals 3TG and so on.

          Cat despre stagnare, lucrurile stau cam așa: intre 1970 și 2017 PIB/locuitor a crescut în cele 28 state ale UE de la 15.588 la 36.811, iar în USA de la 22.549 la 53.136, adică 1,8% în ambele uniuni. Pare că ambele sunt la fel de stabile precum își dorea brejnev al dumitale. Meritorie e mai ales creșterea europeana, mai ales după extinderea spre est a uniunii și fluxurile de refugiați. Dacă SUA s-ar uni cu Mexicul ar intra în colaps, probabil. Altfel de ce ar face zid?

          Dintre produsele enumerate de dumneata, n-am văzut niciodată, nici măcar în reviste, prin Europa. Europenii sunt mai pretențioși și mai cosmopoliti decât amis și nu s-ar feri să cumpere marfă de peste ocean dacă ar merita. Evident este de calitate inferioară, fapt pe care eu l-am putut direct constanta.

          Toate kitch-urile enumerate ca inovații auto, nu doar că există în UE, dar majoritatea lor a fost brevetata aici. De ce credeți că industriașii americani momesc inginerii din Europa? Ca să aibă pe cine să învețe sau de la cine să învețe? Nu e totuna.
          În Europa lumea nu prea închiriază mașini, ăsta e tot secretul. Aproape exclusiv mașinile se închiriază pentru câteva ore, cel mult 1-2 zile. Mașinile de închiriat se revând greu, operatorul fiind obligat să prezinte istoricul mașinii, iar după doar un an de zile valoarea lor de piață scade la mai puțin de jumătate. Soluția este ca prețul inițial al mașinilor sa fie mic, cu accesorizare de austeritate, căci pentru un drum dus-intors între aeroport și destinație nimeni nu are neapărată nevoie de servicii de concierge și asistență de pilotaj. Însă cu programare din timp, de obicei când mergi într-o delegație prelungită sau în concediu, oricine poate să le aibă și pe astea.
          Cu concluzii din astea pe care le tot scrieți pe genunchi, pe baza unor experiențe personale de nișă, puteți cel mult să vă convingeți pe sine, dacă încă n-ați reușit. Căci alt sens pentru care tot repetați minciunile astea nu văd.

          • Haideți domnu’ Hantzy că de acum mă dezamăgiți! Așteptam niște sofisme mai elaborate de la dumneavoastră… :)

            O fi America protecționistă, dar prin nuș’ ce miracol cam toate produsele de aici sunt binișor mai ieftine ca-n Europa, chiar dacă veniturile aici sunt mai mari, și asta chiar și înainte de aplicarea TVA-ului ce nu există în SUA. Înclusiv produsele europene. Un VW Passat la dealer-ul Das Auto de la câteva mile distanță de mine e la vreo 66% din prețul aceluiași VW Passat cu motor mai slab și cutie de viteze manuală de la dealer-ul VW din Regensburg, Bavaria :) Chestia se păstrează la șampania franțuzească Veuve Cliquot sau Moet ce sunt mai ieftine la liquor store-ul de la mine din târgușor ca oriunde la Paris. Același fenomen straniu la brânza grecească sau franceză și chiar și la „zacusca tradițională românească” (made in Macedonia :) desigur ) sau la gogoșarii de Râureni (sper că măcar ăștia să fie făcuți în România :)) etc. De ce oare?

            Cât despre creșterea economică, păcat că nu i-a trăznit bietului Brejnev să o socotească pe a maicii Rusii de la Ivan cel Groaznic încoace, că atunci ar fi arătat și stagnarea sa ceva mai bine :) UE a mers bine până prin anul 2000 când a început să se simtă întețirea integrării europene și talentul nepreche al birocraților bruxeleji în sugrumarea a tot ce mișcă. La început a fost doar o stagnare lentă ce a fost urmată în ultima decadă de o decădere vizibilă. Sigur că dacă n-ați fi luat-o sfios doar din 1970 ci chiar de la Friedrich cel Mare, lucrurile arătau chiar bine :)

            Aia cu brevetele e măreață :). Exact ca protocronismul sovietic. Toate fuseseră inventate în Maica Rusie de la Păpuov la Miciurin, dar a venit capitaliștii cei hulpavi și le-a furat :) Dom’le nu știu cum se face dar toate „kitsch-urile” alea brevetate de iuropeni ajung întâi pe mașinile americane și după 5-6 ani și în Europa. Șocant e că un Mercedes sau BMW închiriat la Frankfurt (nu din fudulie, dar sunt singurele mașini cu cutie automată și nu mă simt prea confortabil cu cele manuale) sunt mai prost și mai primitiv echipate ca un Ford sau Dodge (mașini ieftine) de peste ocean. La închirieri la Frankfurt, Bologna sau Paris sunt destule mașini. Diferența e că sunt mai scumpe și după cum spuneam mult mai prost echipate. Dodge-ul din America nu e făcut mai sofisticat pentru închirieri. E de regulă mașina cea mai ieftină din gama sa. La fel și la europeni și din motivele menționate de dumenavoastră – depreciere, etc.. Numai echiparea standard în America e mult peste ceea ce-i în Europa. Și asta la prețuri mai mici. Și ca să fie pusă cireșa pe tort, marii producători germani sau îtalieni sau francezi ar da faliment dacă ar trebui să trăiască din încasările de pe piețele europene. profiturile lor vin de pe piețele americană și asiatică unde, culmea, produsele se vând mai ieftin ca-n Europa și sutn mai bine echipate. BMW-ul sau Mercedesul pentru SUA sunt echipate la fel ca și Cadillac, Lincoln, Lexus sau Infiniti cu care concurează aici și mult mai bine ca-n Europa.

            Cât despre ingienrii europeni momiți în America asta era adevărat până acum vreo 15-20 de ani. Când am venit eu într-adevăr te momeau. De aia a și venit un val așa de mare de est-europeni ce nu trebuia să fim momiți prea mult :) Azi e un pic invers. Inginerii europeni se zbat să ajungă în America aproape în orice condiții. Motivul e simplu. Caz recent pe care-l cunosc bine: inginer german foarte capabil între 30 și 40 de ani trăia într-o chichineață cu chirie la Kiel (și mexicanii ce au sărit gardul anul trecut trăiesc ceva mai spațios în State :)) cu copil și soție, se înghesuia zilinic cu toată mojicimea & mitocănimea prin autobuze și trenuri. A avut un șoc nervos după ce a venit pentru 3 săptămâni în state la ceva curs de îndoctrinare, când a realizat ce casă pe malul lacului are un inginer american de 24 de ani la vreo 2 ani după absolvire :) Nu s-a lăsat până nu a venit aici. S-a înghesuit la un entry level, orice, numai să scape, tocmai pentru că a realizat că în Germania se risipea ca să vă plătească dumneavoastră pensia + gărgăunii iecologiștilor…

            • De ce vă obosiți să spuneți același lucru încă o dată? Diferențele dintre preferințele europenilor și cele ale americanilor nu se văd la autoturismele de închiriat. Iar accesorizarea indecent-abundentă nu e nicidecum o dovadă de inventivitate, căci despre asta era vorba.

              Prelucrarea Passat-ului pentru SUA este inferioara, cu mult plastic, cu toleranțe mari în toate piesele. E suficient să privești șpaltul dintre portiere ca să îți dai seama. Când sunt închise, zornăie și clănțăne. Și ruginește mai repede. E la nivelul rivalelor de acolo. Toate autoturismele readuse în Europa de pe piața americană sunt cu până la 30% mai ieftine decât cele făcute pentru piața europeană. Și tot așteaptă cu lunile până le cumpără vreun naiv, impresionat ca și dumneata de portbagajul cu senzori sub bara de protecție. De ce oare? Pentru că nu accesorizarea merită, ci valoarea intrinsecă a materialelor și calitatea prelucrării acestora.
              Fiecare are criteriile sale, americanii preferă lapte pasteurizat, cumpărat cu galonul să ajungă o săptămână, europenii îl caută pe cel proaspăt, ambalat la 0,33, 0,5 sau cel mult 1 l și care trebuie consumat în 24 ore după deschidere. La fel și la autoturisme, cât mai mult pare să fie cât mai bine pentru unii, pentru ceilalți contează mai ales fiabilitatea și durabilitatea. Nu pot spune că au mai multă dreptate unii sau alții, dar nu e de ajutor să fie unii evaluați după criteriile altora. Cutii automate au absolut toți producătorii și în Europa, dar putini sunt șoferii care le caută. Abia în ultimii 10 -15 ani au început să câștige teren cutiile secvențiale, SMG și CVT, steptronic, tiptronic șamd. Dar încă sunt în minoritate. Chiar și acum, când închiriez un autoturism de multe ori sunt întrebat dacă accept cutie automată, căci de obicei clienții se feresc de ele. Ultima oară am condus chiar un Peugeot 206 cu o astfel de transmisie, acum 2 săptămâni de la Viena la Brno. Singurul accesoriu evaluat la comercializarea mașinilor vechi este instalația de aer condiționat, care a devenit și ea de vreo 20 ani standard. Restul e cel mult „nice to have”, dar mai probabil irelevant ca și comentariul dumitale.

            • @Hantzy,

              Vai d-le Hantzy unde sunt sofismele elaborate de odinioară? Ați ajuns la niște gogoși groase parcă extrase din Pravda vremurilor eroice ale luptei de clasă :)

              Dacă nu mă înșel, la un moment dat cred că vă pretindeați inginer. Explicați-mi și mie ce sens are să ai două clase de toleranță pentru aceleași componente ale acelauiși produs care în regim de eficiență economică se realizează cu aceleași dispozitive și tehnologii?

              Apoi chiar dacă să zicem că două clase de toleranță au prin nu știu ce miracol sens, cum își permite VW să ofere în SUA, unde cică ar vinde mașini mai proaste, garanție totală pe 6 ani și în Germania garanție limitată doar pe 4 ani?! Cum poți să te descurci pe piața americană cu o mașină mai proastă în codițiile în care aici mașina poate fi returantă dealer-ului în primele 30 de zile de la cumpărare „no question asked” în timp ce în Europa așa ceva e inimaginabil?

              Nu în ultimul rând am avut ocazia să conduc același model de BMW atât în Europa cât și în SUA. Cel european avea motorul mai mic, în 4 țilinderi Diesel față de cel pentru SUA în 6 țilinderi pe benzină. Adică o diferență de confort și zgomot în primul rând. Și nu în ultimul râ de putere. BMW-ul pentru SUA era accseorizat la nivelul unei mașini americane, cel închiriat de la Bologna, era așa mai în pielea goală :) . Avea dor o chestie ce bloca trapa de acces la bușonul de motorină (afost o oarecare distracție până am găsit levierul sub scaun :)) și un indicator mare analoog pentru consumul instantaneu de combustibil. Adică ce avea și Lada Samara pe vremuri :)

              Conform propriilor rapoarte financiare, toți cei 3 mari producători germani de automobile VW. Mercedes și BMW au OPACC negativ în Germania. În traducere brutală pierd bani la fiecare mașină vândută acolo și câștigă bani doar în ambele Americi, Australia și Asia. Ce sens are să te străduiești să vinzi o mașină superioară calitativ pe o piața unde pierzi bani fără speranțe și să-ți bați joc de mașinile vândute pe piețele unde scoți profit, dar ești în același timp sub o presiune concurențială imensă și te zbați vizibil să supraviețuiești?

              Cât despre accesorii, or fi ele kitsch-uri (pentru mine parcarea automată, curise control adaptiv, conectivitatea, head-up display și OnStar sunt esențiale) dar observ cu surprindere că marea majoritare a celor fumate până la urmă în SUA ajung abia după un număr bun de ani și-n Europa. De ce oare dacă-s doar kitsch-uri inutile?

              Haideți! Nu vă sfiiți! Înveseliți-ne! Sper din toată inima ca la o a treia încercare săvă recăpătați verva de altă dată :)

            • Gata, Mr svejk m-ai convins. Dintre europeni și americani cel mai inventiv e sultanul din Brunei. Are ăla niște accesorii pe bibiuri ce n-a văzut Vegasu’.
              Acuma bagă refrenul cu ce făt frumos, deștept și bogat ești mata, să moară europenii Guță și Münchhausen de oftică, de inimă rea și de apoplexie!

  2. Ce putem vedea atunci cind ochii nostrii , ai privitorilor neavizati si neimplicati ,la nivel decizional ,constientizam cum doua mari puteri ale lumii au renuntat la acceptul democratiei si au intors spatele societatilor democratice a caror existenta se bazeaza pe domnia legii si pe respectul fata de drepturile omului ? Au conceput politic , de niciunde , aceste societati modulare numite Iliberale care isi construiesc si reconstruiesc politica functie de interesele unor efemeri conducatori si nu functie de decizia cetatenilor lor .Vedem cum persoane sau instalat, prin decizie legislativa, pe viata la putere . Vedem cum aceste state se implica direct sau indirect in alegerile unor mai mari sau mai mici natiuni ale lumii .Vedem modul in care folosesc Media spre a falsifica realitatea . Vedem cum se inarmeza zi de zi . Vedem cum folosesc furtul de tehnologie , cum isi elimina dusmanii directi , cum in numele unor asa numite principii nationaliste conduc direct natiunile din care fac parte , eternizind prezenta lor in fruntea statelor .Vedem cum incearca sa patrunda financiar si sa cumpere – prin metode nu tocmai ortodoxe – entitati economice ce nu se afla in sfera lor de influenta .Vedem cum cuceresc teritorii care nu le apartin de drept si cum contesta aplicarea dreptului international folosind aceiasi metoda nationalista .Intr-un cuvint , noi cei neavizati , vedem cum se ataca statul de drept , democratiile lumii , respectarea legilor internationale , institutiile ce sunt facute tocmai spre a se putea rezolva diferitele diferente conceptuale .Vedem ca nu pot oferi lumii normalitate , acceptul existentei celuilalt , modernizare , punerea in aplicare a conceptului numit drepturile omului si doar incearca dintr-un spirit revansard sa isi gaseaasca fosta maretie sau sa ocupe teritorii ce cindva se presupune ca le-ar fi apartinut .Democratile lumii au o singura solutie . Trebuie sa se uneasca sub steagul Americii lui Biden si sa se pozitioneza in forta fata de toate actiunile militare ale acestor iliberali .Acolo unde acestia incearca as pozitiona forte armate automat, in contra partida ,trebuiesc rapid aduse forte de descurajare si in acelasi timp trebuie dezvoltata, in comun, o strategie ce contine tehnologie avansata , digitalizare si raspunsul la atacurile cibernetice o data cu reasezarea aliantelor mondiale .Odiseea presedintelui Biden reprezinta un moment crucial pentru istoria umanitatii . Abia instalat in functie presedintele Biden reporneste motoarele democratiei . Intilnirile ,succesive ,cu aliatii din G7 cu toti sefii de stat ai tarilor NATO, inclusiv cu formatul de conducere a aliantei militare , cu Conducerea integrala a Uniunii Europene si in final cu presedintele Putin , este un parcurs ,etapizat , ce propune omenirii (vezi toate declaratiile facute in timpul parcursului presedintelui Biden de toti actorii politici importanti ) o regrupare a tuturor fortelor democratice si care in urma deciziilor comune a propus deja si Rusiei o anume forma de intelegere . Un periplu politic ce ne conduce fara sa vrem spre o anume forma de intelegere , politica , militara si de remodelare a acestei parti de lume impreuna cu Rusia . Formatul SUA -UE reseteaza tot ceea ce Rusia si China au incercat si cit pe aci sa si reuseasca (vezi actiunile administratiei Trump ce doreau punerea celor doua mari blocuri democratice ale lumii in conflict ) .Daca jocul politic se limita la a reseta doar relatia UE -SUA atunci nu avea nici un rost o intilnire cu PUTIN. Etapele parcurse de administratia SUA prin vocea presedintelui Biden ( remarcati usor consensul ) , etape ce contin un imens aparat ajutator , o multime de oameni sunt atasati doar intilnirii cu PUTIN, ne prezinta ,negresit ,aparitia unei forme de intelegeri .Atitea resurse, puse la un loc ,nu se fac doar pentru a exprima un simplu punct de vedere , deja stiut , de o parte sau alta .Semnalul este foarte clar si vom vedea aproape instantaneu reactia interna din statele membre UE de unde Rusia isi va retrage jocul politic . Perdantii vor fi cei mici -ce nu au inteles si inca continua sa incerce as impune, in tarile lor , teoriile politice sustinute pina acum de rusi . Doamna Von Der Leyen a anuntat deja o vizita prelungita in toate tarile membre UE . Pe temele mari – principale – si Biden si Putin au cazut de acord . Tratatul de la Minsk va fi respectat – atacurile cibernetice vor disparea , alianta Rusiei cu China va da inapoi , structurile militare ale UE se vor dezvolta complementar cu cele NATO , acolo unde Biden va avea un cuvint greu de spus .Este foarte posibil sa vedem rapid o intelegere cu Iranul si noi aliante militare si nu numai cu intrega lume democratica si cu cei care aspira la a face parte din aceasta lume .Putin a inteles si acceptat ceea ce i se cere .Primele mesaje in Romania vor fi date de catre Presedintele tarii si puse in aplicare de premierul Citu .Inceputul guvernarii Biden deschide o noua era in relatile internationale cu care presedintele Putin pare a rezona .Vom vedea din ce in ce mai mult o atitudine belicoasa a Chinei ce isi vede astfel spulberate planurile de mare putere . Rusia nu poate accepta sa piarda in favoarea Chinei si nici nu poate a se pune la dispozitia Chinei ,fara conditii , dar cum bine se stie ele nu sunt garantate de atitudinea Chinei . Rusia are deja de ales si cred ca a si ales a se alatura binomului de forta UE -SUA .Din cite se vede vom vedea curind o noua abordare politico-militara , la nivel global ,a Rusiei.

    • In speranta ca ceea ce scrieti nu este o ironie si chiar credeti ce scrieti, imi permit sa va intreb ce se afla la baza acestui optimism infantil si usor paralel cu realitatea?

      • Asta e stilul lui (ei?). Ma tot intreb (de cand il / o citesc, adica de destul de multisor) daca face misto sau chiar crede ce scrie >:

    • Toata lumea are nevoie de bani. De unde vin banii? De la exploatatori si acestia trebuie sa plateasca, luam de la bogati si dam la saraci.
      Numim asta impozite, ca suna bine, nu putem spune jaf.
      Si aici vine schmeckeria, iti luam banii ca noi stim ce sa facem cu ei, o parte o bagam in buzunar, ca trebe si gura noastra sa manince ceva, si restul zicem ca investim.
      Ca noi, statul, EU, Biden, verzi, stim mai bine ce sa facem cu banii vostri, care se vor inmulti ca FatFrumos.
      Si numim asra reforma!

      • Orice relație umană poate fi privită din mai multe puncte de vedere. „Jaful” numit impozit versus „exploatatori” numiți angajatori, tot pentru că altfel nu sună bine. Tu ai folosit primul termenii, eu i-am preluat doar. ;)
        Logic ar fi ca cel ce nu are mai nimic, nu are nevoie să plătească impozit, neavând avere de apărat, în vreme ce bogatul este mult mai expus pericolelor și are mai mare nevoie de protecție, protecție care crește cel puțin geometric, dacă nu cumva exponențial, cu averea. În realitate, cei 20% care dețin 80% din bogățiile lumii plătesc mai puțin de 50% taxe, asigurări șamd. Din această perspectivă, rezultă că cei ce au vor avea oricum mai mult, iar „jaful” sau taxarea înseamnă de fapt ca se ia de la sărac și i se dă bogatului. „Ban la ban trage” se spune parcă. Că și intermediarul își trage ceva, nu contest, dar orice serviciu costă, iar asta e acceptat încă din vremurile votului censitar, de atunci când consilierii și sfetnicii erau cu toții boieri, nicidecum Ion Roată cu opinci.
        Profitul reinvestit este scutit de impozit, iar pierderile sunt și ele deductibile, în unele state impozitul este chiar negociabil, dar asta este posibil mai ales pentru cei ce tranzacționează sume mari. Deci cine vrea, poate dispune cum dorește de banii săi. În schimb impozitarea redusă, care ar permite, pasămite, utilizarea mai judicioasa a capitalului, duce la acumulări și, în final la blocaje. Căci oricine va căuta să privatizeze doar profitul, în schimb să socializeze costurile. Dereglementarea grăbește finalul concursului, momentul The winner takes it all. Ori concurența este cea care asigură calitatea, nicidecum decernarea premiului.
        Natural este ca cel mai tare să câștige, indiferent de talentele și însușirile pe care le posedă, nu există deci noțiunea de imoralitate. Principiul a fost preluat în contractele interumane doar într-un singur sens. Nevoiașii vor fi întotdeauna obligați să accepte compromisuri în relațiile cu cei avuti, datorită inegalității perpetue intre nevoi și oportunități, doar rar datorită ineficienței proprii, așa cum se prezumă de obicei.

        Ce vreau să spun e că nu există o variantă perfectă, fiecare având avantaje și dezavantaje, așa că este incorect să le judecăm pe fiecare dintre ele simplist, așa cum ai făcut tu dintr-un sens, iar eu din celălalt. Corectă mi se pare o alternanță a strategiilor fiscale, adaptată necesităților din realitate, când trebuie susținute pe rând diferite obiective imediate și pe termen lung. De asta a fost bun Trump, de exemplu, dar 8 ani cu el ar fi devenit dezastru. Așa cum cred că s-ar întâmpla și cu 8 ani cu Biden.
        Și mai e ceva: după muncă, trebuie făcută curățenie. E primul lucru pe care-l învață orice ucenic. Curățirea sculelor, a bidinelei sau a mistriei sunt inevitabile la sfârșitul orelor de lucru. Și acasă, pe lângă dereticarea zilnică, facem curățenie săptămânală, de obicei vineri după-amiază sau sâmbătă dimineață. Dacă amânăm prea mult, efortul crește și el până la a influența negativ sau chiar bloca câștigul obținut de luni până vineri.
        Extrapolând la nivel planetar, ar trebui să facem din când în când curățenie. Era industrială a produs schimbări în mediu și nu știu dacă nu cumva a venit după-amiaza de vineri sau e deja duminică. Ignorarea unor timpi de proces, doar pentru că sunt neproductivi, eu nu o consider benefică. Alții pot crede altceva și e posibil să aibă dreptate și eu să mă înșel.
        Dar voi vota după cum cred eu, așa cum și ceilalți vor vota după propriile convingeri și interese.
        Este însă incorect a fi considerați hoți sau haiduci, doar pentru că văd lucrurile altfel.

  3. Asta cu taxele e așa o discuție ca cea despre sexul îngerilor :)

    Până una alta Biden nu are posibilitatea de a pune nici măcar un cent taxe. Are de nevoie de o majoritate de 10 voturi în Senat și el are o majoritate de doar un vot din 100. În pus cel puțin 2 senatori democrați (Manchin din Vest Virginia și Kyrsten din Arizona) votează tot mai des alături de republicani spre a bloca agenda lui Biden. Exasperat Biden i-a chemat la „ordine”, dar efectul a fost contrar. Alți 7-8 senatori democrați ce vor trebui să lupte pe viață și pe moarte spre a-și apăra scaunele în alegerile din 2022 au promis zgomotos cță nu vor accepta nici măcar un cent mărire de taxe p- afară de cele pe mașinile electrice și pe hibrizi. Ele sunt pe moment scutite de orice fel de taxe, dar republicanii au propus taxarea lor destul de burtală pentru a genera foduri de dezvoltare a drumurilor. Cum pentru omul de pe stradă mașinile electrice reprezintă doar jucăriile unor bogătași cu ifose, mișcarea e cât se poate de populară :)

Dă-i un răspuns lui Hantzy Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Adrian Luca
Adrian Luca, 43 de ani, este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie. Este membru non-guvernamental supleant in cadrul Forumului Comun al preţurilor de transfer de pe lângă Comisia Europeană (EUJTPF) fiind totodata nominalizat pentru lista de persoane independente eligibile in cadrul Comisia de arbitraj pentru liminarea dublei impuneri la nivelul Uniunii Europene. Mai multe detalii pe transferpricing.ro

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Speranța de viață a românilor

1.Vârsta medie la deces2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem3. Revenind...

Dl Iohannis recomandă golful

"Criza guvernamentală in Romania? Nu știu despre ce vorbiti. Guvernul iși face treaba." Nu fac decat să parafrazez o replică recentă a...

Cine smântânește borcanul cu energie?

ANRE este un "organism de reglementare și supraveghere (care) doar ține de șase pentru ca șmecherii din domeniul...

“Efectul Nataşa” şi isterizarea cu agendă în Republica Moldova

Dacă întrebi lumea la Chişinău zilele astea “tu ai ştiut, sau n-ai ştiut?” nimeni nu va avea dubii la ce te referi...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.