joi, martie 28, 2024

Implicatiile re-alegerii lui Putin ca presedinte al Rusiei

Cu cativa ani in urma, mai précis imediat dupa alegerea lui Medvedev ca presedinte al Rusiei, am participat la o cina de lucru restransa privind implicatiile acelui fapt, organizata de fostul comisar european Ferrero-Waldner la Strasbourg, in marginea plenarei Parlamentului European.

Imi amintesc ca, atunci cand mi-a venit randul sa vorbesc, am spus doar atat: “in Rusia nu exista loc pentru doi tzari!”. Iar recentul anunt facut de presedintele Medvedev ca premierul Putin va fi candidatul la presedintie, confirma din plin observatia facuta atunci.

Asteptarile celor care l-ar fi preferat pe Medvedev, dintr-o multitudine de motive, unele justificate, altele nu, se vad astfel naruite; presedintele Medvedev pare sa nu se privit niciodata el insusi drept un contracandidat al premierului Putin. Acum, dupa anunt, toate masurile si declaratiile sale care puteau sugera ca se distanta de premier par sa fi fost ori tentative nereusite, ori, mai rau, o simpla perdea de fum, pentru a nu dezvalui prea devreme ca ierarhia dintre cei doi nu s-a schimbat in realitate nicio clipa.

Una pesta alta, presedintele este cel care “pierde”, si nu numai pe ultimii metri ai mandatului sau, iar premierul este cel care castiga clar si convingator! Daca acest raport poate fi aplicat si Rusiei, ca tara, inca nu pot spune. Ramane sa mai vedem …

Iar ceea ce ne asteapta nu va fi mult diferit de ceea ce am vazut déjà: presedintele Putin, preluand conducerea de la fostul presedinte Yeltin, care a guvernat Rusia in anii de slabiciune de dupa destramarea fostei URSS, a venit cu mandatul de a intari Rusia pe plan intern si extern si de a recupera pozitiile pierdute pe plan international. (Si nu putem spune ca nu a reusit…)

Tocmai de aceea, in ultimii ani, Rusia a initiat o serie de actiuni care exprima nemultumirea sa cu noua pozitie, inferioara, atribuita in arhitectura politico-militara continentala (si mondiala) imediat dupa 1989-1991 (retragerea din CFE, propunerea unui nou sistem de securitate continentala, opozitia acerba la scutul antiracheta American, paralel cu un accent crescut pe valorificarea arsenalului nuclear etc)

Drept pentru care, daca acum este mai puternica, Rusia nu se mai considera legata de intelegerile de pe vremea cand era mai slaba si doreste o pozitie mai buna, care sa reflecte castigul de putere realizat intre timp.

Iar cel care a elaborat si s-a angajat in realizarea acestei re-pozitionari este tocmai fostul si viitorul presedinte, actualmente premier, dl. Putin, cu presedintele Medvedev in pozitie de a doua vioara (sa nu uitam, ca, in timpul conflictului cu Georgia din 2008, premierul si nu presedintele se afla la punctul de conducere a operatiunilor militare ruse…).

Deci, revenirea premierului Putin in pozitia de presedinte al Rusiei – nu pot spune de ce, dar nu am nicio indoiala asupra rezultatului alegerilor prezidentiale – va insemna continuarea, daca nu chiar accelerarea refacerii puterii Rusiei, profitand masiv de hemoragia de putere a Occidentului provocata de actuala criza.

Acest lucru se va face urmarind, ca si pana acum, doua linii directoare: una economica, in special prin utilizarea energiei ca arma, alta militara, viitorul presedinte anuntand de pe acum ca “in urmatorii cinci-zece ani trebuie sa innoim complet dotarea armatei si a flotei militare”.

Pentru Romania, care se afla de mai multi ani intr-un punct de minim al raporturilor cu Rusia, viitorul nu suna prea bine, cu atat mai mult cu cat declaratiile noastre de pana acum par sa il fi deranjat mai mult pe premierul Putin, decat pe presedintele Medvedev.

Iar celor de la guvern care, vrand sa compenseze raceala generala din raporturile bilaterale, ridica in slavi interesul capitalului rus de a investi in economia romaneasca as dori sa le atrag atentia asupra faptului ca Rusia nu a facut niciodata investitii pe criterii pur economice, ci mai ales in scop politic, toate investitile lor transformandu-se, mai devreme sau mai tarziu, in parghii politice in tara in care au fost facute.

(Regretatul profesor Titus Cristureanu de la ASE, conducatorul lucrarii mele de diploma, imi spunea ca, in 1935, facand parte in calitate de atasat comercial din prima echipa de diplomati romani trimisi la Moscova dupa reluarea relatiilor diplomatice, Molotov i-ar fi spus: “dta, dle atasat comercial, nu vei avea prea multe facut, atata timp cat tarile noastre au regimuri politice diferite”.)

Si, daca, in plus, mai repetam greseala de a socoti ca, mai ales acum, dupa semnarea acordului cu SUA privind scutul anti-racheta, putem sa socotim ca securitatea noastra este asigurata de altii – asa cum am facut dupa intrarea in NATO in 2004 – si, drept urmare. sa ignoram in continuare acest sector, sa nu ne miram daca vulnerabilitatea Romaniei in acest spatiu geografic va creste, in loc sa scada (fara sa putem conta nici pe UE, care, iata, tocmai ne-a refuzat intrarea in Schengen …).

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Cred ca in momentul de fata, parteneriatul strategic si scutul antiracheta incheiate cu USA, constituie o oarecare garantie de securitate in fata ursului de la rasarit. Din pacate pentru Romania, ca de altfel si pentru alte tari din fosta sfera de influenta a Rusiei, aceasta nu s-a comportat niciodata ca un partener egal si loial fata de acestea, ci ca un stapan fata de servitori. De aceea acum reticenta fata de acest stat cu atitudini hegemonice este la cote maxime. Dictonul legat de incredere cum ca „nu poti avea incredere in greci (vai lor acum ), nici cand fac daruri”, este mai de actualitate ca oricand si in privinta Rusiei. Consider ca dl. Pascu are perfecta dreptate cand trage un semnal de alarma fata de interesul capitalului rusesc in economia romaneasca, care nu numai interes de profit reciproc urmareste. Totusi imi pun intrebarea, acest semnal daca ar fi fost tras cu mult mai devreme, nu ar fi fost mai benefic intereselor de securitate ale Romaniei? Ori mergem dupa ” mai bine, mai tarziu decat niciodata”!

    • Remarc stilul perfect al reprosului. Din păcate, lucrul era cunoscut si de decidetii de dinainte, insa nu i s-a acordat atenția care o merita …

  2. Excelenta remarca profesorulului Cristureanu bazata pe convorbirea cu Viaceslav Mihailovici. De altfel, nepotul lui Molotov, Viaceslav Nikonov, este un apropiat al lui Putin, este comentator pro-Putin si joaca un rol decisiv in Fundatia Culturala Rusa. Nikonov este un admirator al bunicului sau. Este foarte bine, domnule Pascu, ca aduceti aminte de faptul ca pentru Rusia, istoric vorbind, nu exista prieteni, ci clienti, sateliti si zone de influenta. In acest sens, putinismul este continuarea brejnevismului, a stalinismului, a leninismului si a tarismului. Gorbaciovismul s-a dovedit o paranteza. Dramaturgia transferului de putere intre cei doi duumviri probeaza ca, de fapt, Medvedev a fost tot timpul un pion al sahistului suprem.Pe Michael McFaul il asteapta o dificila misiune ca ambasador al SUA la Moscova.

    • Fara sa ma pricep imi permit o parere: perceptia mea.
      Se pune accent (mai ales in Occident) pe puterea unei singure persoane. Nu cred ca in Rusia decide sau a decis O persoana. Chiar daca a fost Lenin sau Stalin, a existat un grup de persoane care decideau.
      Dupa Stalin (si gruparea lui), grupul s-a tot schimbat de-a lungul timpului dar a fost tot timpul un grup, nu o persoana care sa decida. Chiar si in cazul lui Gorbaciov: nu decidea de unul singur.
      Astfel, perceptia mea este ca a existat (si exista) o continuitate de valori, oameni si planuri care se intinde pe multe decenii. Importanta continuitatii, la modul general, se vede cand exista o discontinuitate mai ales in cazul planurilor si oamenilor.
      Privitor la valori, perceptia mea este ca la nivelul conducerii, egalitatea intre oameni ca discurs, valoare, actiune vis-a-vis de inegalitatea data de diferentele dintre oameni a fost constanta in timp. Conducatorii din Est au considerat si considera ca oamenii sunt inegali.
      In timp ce in Vest egalitatea duce la atat de multe valori si cresteri de valori (individuale, de grup/trib) in Est primeaza mentalitatea inegalitatii dintre oameni.
      Pe termen lung cei care pierd sunt cei care pun inegalitatea la baza actelor politice, s-a vazut in comunism. (Btw, eu sunt de dreapta ca orientare politica.) Lectia aceasta venita printre altele din comunism nu au invatat-o inca in Est (Rusia).

      Este adevarat ca pentru a avea dreptate trebuie studiat, argumentat, demonstrat … eu am doar o perceptie :)

  3. Draga Vladimir,
    Îmi permit apelativul tinand seama de cand ne cunoastem. Mă bucura faptul ca te interesează ce scriu si ca, in linii strategice, gândim la fel. Într-adevăr, nu vom avea viața ușoară, după cum, asa cum se vede, nu avem nici acum (dar din alte cauze). Succes in continuare cu devoalarea unor aspecte mai Putin cunoascute din istoria noastră.
    IMP

  4. Nu ma steptam ca Putin sa puna in practica un scenariu atat de primitiv si sa revina cu un al treilea mandat. Ceea ce s-a intamplat e prea mult chiar si pentru Rusia. Or fi avut rusii parte de dictaturi prelungite dar nu sunt atat de obedienti incat sa treaca cu vederea felul in care Putin confisca puterea.

  5. Exista un lucru pe care eu nu il inteleg ( de fapt nu sunt de acord cu el ) : de ce Romania trebuie totdeauna sa aiba o atitudine deferenta fata de Fed Rusa ? Stiu: pentru ca este o mare putere de proximitate, mi se va spune. Pai asta facem de 2000 de ani si singurele certitudini cu care ne-am ales au fost o parte din teritoriu pierdut si un tezaur ratacit. Nu vreau sa spun cine l-a dus acolo, ca sa nu ridic securea razboiului. Aceste pierderi le-am suferit cand nu aveam relatii deferente fata de acest stat. Cand am fost „prieteni”, am platit despagubiri de razboi. Ba mai mult, in ’68 si-au dorit din nou sa ne viziteze fara permis de trecere a frontieirei. Viitorul nu va suna niciodata bine domnule Mircea Pascu, nu pentru ca Romania nu are un comportament „adecvat” fata de Fed. Rusa, ci pentru faptul ca aceasta cvasi-apropiere a celor doua state este doar spatiala. Suntem profund diferiti cultural si avem aspiratii fundamental opuse. Atat Fed Rusa cat si Romania au privirea indreptata spre vest, DAR, DAR, DAR, in timp ce Fed Rusa – la fel ca marile popoare migratoare – priveste cu pofta spre teritoriile vestice, Romania isi cauta identitatea sub aspect cultural si economic. Scutul antiracheta este cel mai natural raspuns al Romaniei la invadarea Georgiei, la Transnistria si la raspunsul primitiv al MAE Rus la consideratiunile prezidentiale cu privire la WW2. Ce diplomatie trebuie sa inventeze Romania pentru a discuta cu acest vecin inadaptat la conditia sa de fosta mare putere si actuala ( doar ) putere regionala. Un „coleg” finantist spunea cu ceva timp in urma ca la peste 100 dolari barilul de petrol, Rusia este o mare putere; la sub 100 este doar o putere regionala. Cu ce drept Fed Rusa isi clameaza zona de influenta paneuropeana, iar statele estice trebuie sa suporte din nou amenintarea acestui vecin de neinteles ? De ce Fed Rusa clameaza nemodificarea echilibrului strategic zonal ? Tocmai pentru a pastra aceasta amenintare permanenta; iar aceste state nu au dreptul la autoaparare. Cu alte cuvinte, Rusia cere ca aceste state sa NU POATA sa-si exercite suveranitatea in totalitate. Poate de aceea nici Germania, nici Rusia nu au fost niciodata incantate de doctrina wilsoniana. Astazi, la fel ca si in 1918 dupa Brest-Lytovsk cand Rusia isi asigura protectoratul asupra Ucrainei, acum doreste protectoratul asupra intregii europe de est. Acest scut, asa cum ii spune si numele, este antiracheta si nu racheta. De ce este vexata Fed. Rusa de masurile de aparare ale statelor estice ? Un principiu al securitatii afirma faptul, aparent paradoxal, ca un plus de securitate duce la un plus de insecuritate. Perfect valabil in cazul de fata, unde Fed Rusa prin suprainarmarea zonala a dus la masuri de echilibrare strategica din partea statelor amenintate. Refuzul dialogului este in responsabilitatea exclusiva a Fed Ruse, iar mult ridicata in slavi diplomatie rusa a gresit grav ( din punctul de vedere al dreptului international ). Din punctul de vedere al comportamentului istoric al acestui stat, politica sa externa a fost perfect congruenta. Pentru Romania, indiferent cine va fi la Kremlin, atitudinea Fed Ruse va fi aceeasi intotdeauna. Cu o singura exceptie: atunci cand Romania va deveni un risc sau o amenintare pentru Fed Rusa. Suna straniu, dar asta e! Observati care sunt partenerii europeni de dialog ai Fed Ruse: in plan politic european USA, care nu necesita explicatii ( da, geopolitic SUA sunt un stat european, fie ca vor unii sau nu ), iar in plan teritorial european Germania si Franta: Germania, nu numai pentru puterea sa economica ci si pentru faptul ca nemtii nu au ezitat in doua razboaie sa se deplaseze personal pe teritoriul rusesc. Franta, pentru legaturile si istorice si civilizationale importate de acolo. Si poate si pentru „intalnirea” de la Borodino intre armata tarista si cea napoleoniana. Care este firul care leaga toate aceste state si disponibilitatea rusa la dialog: simplu, forta armata, forta bruta. Acest element este cel mai bine inteles de catre aceasta tara. Cu aceste tari europene, Fed Rusa are un dialog civilizat. Restul nu conteaza, restul nu exista ca si parteneri de dialog diplomatic! Cum ar putea trata Fed Rusa de la egal la egal fostul sau protectorat Ucrainian? Sau fosta republica unionala Moldoveneasca ? De aici provin problemele de comunicare ale Fed Ruse. De la neintelegerea si refuzul acceptarii principiilor wilsoniene. Ceea ce trebuie inteles la Bucuresti indiferent de regim sau de natura relatiilor externe conjuncturale este faptul ca apararea tarii trebuie sa fie individuala in primul rand iar ulterior si decurgand din aceasta, si colectiva. Mai cred deasemenea, ca esenta securitatii Romaniei o reprezinta o forta descurajare militara, proprie. Desigur ca si celalte elemente ale securitatii au valoarea lor, dar ele devin insignifiante fara forta militara ca ax central al politicii de securitate. Acum ne luptam cu teroristii, cu talibanii, cu economia, cu sanatatea, cu educatia, dar nu trebuie sa uitam ca maine s-ar putea sa trebuiasca sa scoatem din nou pustile cele mari ca sa alungam ursul cel insatiabil. Istoric vorbind, nu ne-am putut baza niciodata pe aliatul european. Niciodata nu trebuie sa mai luam in calcul un asemenea aliat. Schengen ne confirma o asemenea asertiune, pe care o mentionati si dvs. in articol. Nici fostul aliat rus nu ne-a fost de folos atunci cand a cedat flancul stang al frontului antiotoman. Cel mai bun aliat al Romaniei a fost soldatul roman si pusca sa! Atat! Daca pusca era mai buna la Cotul Donului, de exemplu, atunci poate cine stie unde faceam focul de tabara..Ceea ce cred ca trebuie sa mai intelegem este ca nici Europa nu difera mult de Fed Rusa. Doar se imbraca mai frumos si vorbeste cu accent frantuzesc. Dar cand isi face nevoile, le face tot in palat la Versailles si le acopra cu crinolinele muticolore ( era sa scriu multiculturale… ). Si ca sa nu ne plangem de mila ( asa cum ne-au obisnuit unii ), mai cred ca cele doua doua placi tectonice, rusa si europeana trebuie dislocate de catre arcul carpatic. Cred ca putem face asta. Inchei prin cuvintele lui Iorga : Suntem un stat de necesitate europeana!

    • Fed. Rusa are nevoie si oportunitati de oferit iar in UE se gasesc tari (Germania mai presus de altele, Franta) care sa satisfaca aceste nevoi si care necesita din ceea ce ofera Fed. Rusa. Exista o cerere si oferta in ambele parti. Noi suntem mici si la mijloc!

  6. Mi-as permite o analogie a Rusiei actuali cu Germania anilor 1918-1930. Ca si Germania de atunci, Rusia este o tara care a pierdut un razboi (cel zis rece) dar si-a pastrat capacitatea de a-si reface forta militara. Rusia este o natiune cu un puternic complex de frustare, asa cum era Germanis dupa primul razboi mondial. Democratia nu s-a instaurat in Rusia ci a lasat loc unui regim dictatorial (e drept, intr-o forma disimulata). Exista insa si o deosebire: forta economica a Rusiei se bazeaza doar pe export de materii prime. Pare putin, dar suficient pentru presiuni politice asupra statelor care beneficiaza de importuri provenite din Rusia. Continuind cu analogia, s-ar putea presupune ca Rusia va dezvolta in viitor latura agresiva a politicii sale externe. Iar pe planul politicii interne, se va accentua tenta autoritara/dictatoriala. Si daca este asa, ce altceva pot face miciii vecini ai Rusiei decît sa manifeste maxima prudenta si sa fie pregatite pentru defensiva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Mircea Pascu
Ioan Mircea Pascuhttp://ioanmirceapascu.ro/
Om politic, membru PSD, profesor la SNSPA, europarlamentar, fost ministru al Apararii Nationale, expert in relatii internationale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro