vineri, martie 29, 2024

Împotriva defetismului

Reforma educaţiei a fost asasinată pe când era în plin avânt, prin ticălos ordin de ministru.

Puţine texte scrise de oameni inteligenţi m-au în­tris­tat mai mult în ultimul timp decât a făcut-o articolul d-lui Mihai Maci, De ce produce şcoala tâmpiţi?, pu­blicat recent pe contributors.ro! Cu toate astea, pa­ra­doxal, sunt de acord cu autorul că, în mare măsură, şcoa­la românească produce „tâmpiţi“, atât în pre­uni­versitar, cât şi la nivel universitar, înţelegând prin as­ta oameni lipsiţi de pregătire sau incompetenţi.

Ideea principală a textului este că şcoala produce ceea ce îi cere societatea a cărei parte este. Or, societatea ro­mânească de azi „nu are nicio nevoie de ceea ce ar putea produce o şcoală care şi-ar asuma menirea“. Adică nu ar avea nevoie de oameni instruiţi şi com­pe­tenţi. De ce? Răspunsul d-lui Maci este că societatea noastră „nu a parcurs încă întreg drumul de la pre­modernitate spre modernitate“. Pe scurt, tendinţa ro­mânească spre adaptabilitatea excesivă, reţelele de in­fluenţă, caracterul „limitat şi prea puţin diversificat“ al aceleiaşi societăţi, complacerea în expediente de­ter­mină puţina rentabilitate a calităţii, efortului şi ino­vaţiei. Scrie d-l Maci: „O societate puţin diversificată e una care trăieşte în permanenţă în orizontul mai răului. Şi supusă ameninţării acestuia, caută să-şi asi­gure nu calea de a înainta…, ci pe aceea de a se retrage în simpla supravieţuire“. Probabil că e destul de corect, chiar dacă societatea românească mi se pa­re că a devenit considerabil mai diversificată decât sus­­ţine d-l Maci.

Fireşte, cititorul se întreabă ce-i de făcut. Aici d-l Maci (şi acum mă indignez) ne spune răspicat numai ce nu trebuie făcut: nu trebuie ascultaţi reformiştii radicali care trăiesc în pură utopie şi „soteriologie re­li­gi­oa­să“, sperând că, schimbând legislaţia, vor putea ame­liora învăţământul. Aşa ceva e imposibil, zice autorul, fiindcă societatea noastră „se retrage sub istorie“ şi re­zistă acolo mai binelui. Mai mult, asemenea în­cer­cări sunt şi primejdioase, fiindcă la noi, în mod pa­ra­doxal, nu stânga, ci dreapta ideologică e reformatoare, observă – corect, de altminteri, d-l Maci. Să în­ţe­le­gem că, dacă reformele destul de radicale ale d-lui Fu­neriu continuau, aruncau ţara în aer? Poate că supra­interpretez, dar tot nu ştiu ce era „primejdios“ în re­formele iniţiate de fostul ministru al Educaţiei, sus­ţinute de preşedinte şi omorâte de guvernarea ac­tu­a­lă! Însă, se poate obiecta, poporul a respins reformele prin vot masiv, în decembrie anul trecut, justificând teza d-lui Maci: românii nu vor reforme decât cu gura şi cu condiţia să nu li se ia aşa-numitele „privilegii“.

Dar, mai întâi, „poporul“ nu a respins reforma edu­caţiei, ci, în bloc, şi-a vărsat resentimentul faţă de cei care au redus salariile şi au mărit impozitele. Dacă nu ar fi fost combinaţia nefericită de criză economică glo­bală şi deficit bugetar excesiv lăsat de Guvernul Tări­ceanu în 2008, sunt convins că altele ar fi fost re­zul­tatele alegerilor din 2012, iar reforma din educaţie ar fi continuat probabil, nemulţumindu-i pe mulţi, de­sigur, dar contribuind substanţial la scoaterea învăţă­mântului din impostură, complezenţă şi mediocritate. N-am fi devenit savanţi din „tâmpiţi“ în câţiva ani, dar ne-am fi înscris măcar pe drumul recuperării.

În general, cred că în domeniul reformelor din edu­caţie, mai ales, dar în general al reformelor impor­tante, nu „societatea“ pur şi simplu le promovează şi le susţine, ci o elită, adesea destul de redusă numeric, dar influentă politic. Abia mai târziu grosul societăţii, care e pretutindeni şi întotdeauna cumva „premodern“, urmează minoritatea, la început mai curând fiindcă n-are în­cotro. Exemple sunt numeroase, de la „reforma deuteronomistă“ a re­gelui Iosia din Ierusalim ori de la ins­tituirea Academiei platoniciene şi pâ­nă la înfiinţarea celebrelor „Grandes Écoles“ ale Franţei, prin decretul lui Napoleon Bonaparte, sau a Uni­ver­si­tăţii „humboldtiene“, organizată de mi­nistrul regelui Prusiei, Wilhelm von Humboldt. Mereu s-a întâmplat aşa: Universitatea medievală nu a fost cre­ată de „societate“, ci de Biserică, sus­ţinută de monarhie; educaţia ele­men­tară universală şi gratuită a fost ce­ru­tă de filosofii Luminilor, pentru a smul­ge monopolul educaţional Bise­ricii; Reforma protestantă, atât de de­cisivă pentru educaţia popoarelor nor­dice, a pornit şi ea de la un mic grup de umanişti creştini şi abia apoi a fost urmată de o parte a societăţii. Dar şi la noi reformele lui Spiru Haret au fost produsul unei elite. În general, cei ca­re au reformat sistemul educaţional nu au privit obsesiv la ceea ce vrea „so­cie­tatea“; căci ceea ce „vrea“ socie­tatea ţine de prezentul imediat şi de contingent, în vreme ce educaţia tre­buie să aibă în vedere viitorul şi ne­ce­sarul pe care numai o minoritate in­telectuală şi morală le poate vedea.

Sigur, asta nu e simplu azi, deoarece ra­ţiunea democraţiei e de a trăi în pre­zent, în vreme ce raţiunea edu­ca­ţiei este de a anticipa viitorul. Vizi­u­nea, abilitatea şi chiar norocul omu­lui politic pot, dar numai uneori, aco­peri fisura dintre aceste două raţiuni. Noroc, cel puţin, n-am avut de data as­ta, dar ar trebui să recunoaştem că am fi fost în progres, dacă Legea edu­caţiei naţionale nu ar fi fost mo­di­ficată, ci aplicată consecvent şi co­rect, fie şi cu anumite ajustări fine.

Este însă supărător ca tocmai uni­ver­sitarii, care ar trebui să susţină aceas­tă privire spre viitor – câtă a fost –, să o trateze cu dispreţ şi să o con­si­dere periculoasă, invitând de fapt la inacţiune şi defetism. Căci, după ce ai aflat că societatea nu vrea educaţie de calitate, ce mai poţi face? În fond, d-l Mihai Maci eşuează în pre­mo­der­nitatea pe care pe drept o condamnă: cade în eterna lamentaţie filosofardă asu­pra vremurilor şi oamenilor, în loc de a distinge clar între ceea ce a fost rău şi ceea ce a fost bun şi de a de­marca limpede binele, fie şi în ca­zuri particulare şi limitate. Eu, unul, refuz această paradigmă de bocitoare pseudoînţeleaptă. Aşa cum împotriva marii corupţii există totuşi un DNA, a cărui performanţă i-a speriat pe mulţi politicieni şi oameni de afaceri, era cât pe ce să existe ceva similar şi în privinţa plagiatului şi a imposturii academice – un CNATDCU format din universitari de calitate, numiţi de Daniel Funeriu. El fost a desfiinţat de facto exact în momentul când cons­ta­tase plagiatul premierului Vic­tor Pon­ta. (Cu DNA n-a mers, fiindcă s-a opus Uniunea Europeană.) Aşa­dar, re­for­ma educaţiei a murit în Ro­mânia nu fiindcă „societatea se re­trage sub istorie“, nici din pricina unei „obo­seli istorice, adâncă pre­cum abisul ce ne soarbe“, nici fiind­că a fost ope­ra unor utopişti de dreap­ta fără ade­renţă la realitate; ci, până una-alta, a fost asasinată pe când era în plin avânt, prin ticălos ordin de ministru. Iată ce trebuie să repetăm până la sa­ţietate, mai curând, decât să atri­bu­im vini istorice „societăţii“ – adică tuturor şi nimănui.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Propun sa sintetizam, domnule Cornea:
    1. Domnul Mihai Maci considera ca scoala romaneasca produce tampiti din cauza ca societatea romaneasca nu a atins inca moderitatea.
    2. Dumneavoastra considerati ca scoala romaneasca produce tampiti din cauza ca initiativele menite sa remedieze acest lucru au fost curmate in mod abuziv.

    Drept care concluzia mea (de absolvent tampit al scolii romanesti, dar inca vag cunoscator al teoriei multimilor) este ca SCOALA ROMANEASCA PRODUCE TAMPITI. Iar restul, cum se spune, e tacere!

    • …o abureala de articol care se potriveste cu toate legile de educatie de la revolutie pana in prezent. Daca in timpul guvernarilor PSD, intelectul elevilor s-a apropiat tot mai mult de cel al maimutelor, guvernarea PDL s-a bazat pe idea ca daca pedepsesti toate maimutele care nu rezolva corect ecuatii diferentiale, in timp toate vor invata sa faca acest lucru. Nivelul educatiei in Romania este atat de scazut incat inainte de a face scoala trebuie facuta civilizare. Nu are nici un sens sa vorbesti despre matematica, limba romana, stiinte cand in 90% din unitatile de invatamant preuniversitar nimeni nu are respect pentru scoala. Nici elevii, nici parintii lor, iar in unele cazuri chiar profesorilor li se rupe de ce se alege de elevii lor.
      Prima masura serioasa pe care trebuie sa o ia un guvern pentru stimularea educatiei este instituirea ordinii in sala de clasa. Nu glumesc. Este necesar ca profesorul sa poata scoate din ora sa elevii care deranjeaza pentru a putea tine ora cu cei care raman. Trebuiesc clase speciale in toate institutiile de invatamant preuniversitar din tara in care sa existe, nu stiu, un psiholog, un politest, un profesor care sa poata impune un comportament civilizat elevilor cu problem(care repet nu sunt cazuri izolate, oricat incearca autoritatile sa sustina acest lucru) si sa ii ajute sa recupereze. Nu cred ca fiecare professor poate fi in acelasi timp si terapeut si politist. Dupa ce exista o masa critica de civilizatie si respect pentru educatie, se pot discuta si masuri efective de educatie.

  2. Domnule Cornea,

    Scoala romanesca este prizoniera unui urias grup de interese. De la o institutie care, in principiu, trebuie sa ofere educatie gratuita, s-a transformat intr-o uriasa masina de facut bani:
    – profesorii iau bani din meditatii, de la editurile de manuale alternative
    – inspectorii/ directorii care iau bani din spagi la repartitii, la inspectii, la alegerea contractelor
    – elevii / studentii care iau diplome pe baza de copiat, dar care apoi se pot angaja la stat
    -etc., etc. Dl.Maci a explicat foarte bine.

    Totul este o mascarada. „Noi ne facem ca va invatam, voi va faceti ca invatati, ei se fac ca ne platesc” – dar de fapt toti ne „descurcam”.

    Asa stand lucrurile, rezistenta la reforme a fost fantastica – la toate nivelurile. Si asta e motivul pentru care, odata cu schimbarea guvernului, s-au anulat rapid reformele anterioare.

    Ok, reformele au fost curmate abuziv, dar dl. Maci merge un pas mai departe si se intreaba: de ce? De ce nu face nimeni manifestatie pentru un sistem de invatamant performant ? De ce grevele studentilor, atunci cand au fost, au fost pentru burse, ajutoare etc – dar n-a cerut nimeni sa dispara dinozaurii comunisti din universitati ?

    Pai, pe de o parte, pentru ca nu se vrea – cred ca 80% din populatie e multumita de cum merg lucrurile, sau nu le pasa (asa cum nu le pasa ce fac aia de la guvernare). De ce? probabil ca dl Maci a intuit bine (societatea noastră „se retrage sub istorie“) – dar asta e alta discutie, mai filosofica. Restul de 20% nu sunt multumiti, dar n-au cohones sa faca scandal si sa-i strice viitorul copilului – sau al lui propriu, daca sunt studenti. Asa ca fiecare se descurca cum poate.

    In concluzie, amandoi aveti dreptate: scoala romanesca produce tampiti pentru ca initiativele menite sa remedieze acest lucru au fost curmate in mod abuziv. Dar asta s-a intamplat pentru ca societatea romaneasca, prin reprezentantii sai, a decis acest lucru, iar societatea romanesca in ansamblu a tolerat acest lucru.

    De ce? Aici e alta discutie – pe care a atins-o tangential dl. Maci. Si dl Boia, in „De ce e Romania altfel”. Si dl. Murgescu, in „Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice „. Si altii, in alte carti, cum ar fi „The Moral Basis of a Backward Society” sau, poate „Etica protestantă și spiritul capitalismului”.

    • Intreaga societate romaneasca contemporana este prizoniera unor grupuri de interese, educatia fiind unul dintre domeniile care produc efecte pe termen lung. Tragedia consta in saracia spirituala a indivizilor care fac parte din aceste grupuri. Pe acestia-i percep facand parte din doua categorii: prima a celor care prezinta carente educationale insurmontabile si care intr-un sistem concurential ar fi ilustri necunoscuti, cea de-a doua a indivizilor realmente calificati cu reale sanse de afirmare in conditii de normalitate, care-si pun priceperea in slujba maleficului, ca o scurtatura curiculara.

  3. foarte bine spus, mai ales in ceea ce priveste cauzalitatea dintre reforma sistemului educational si necesitatile de moment (fie el si unul mai lung) ale societatii.

    orice sistem produce tampiti atat timp cat exista dezinteresare si se bate apa’n piua aruncandu-se vina pe curriculumul prea greoi samd. scoala romaneasca face ce poate in conditiile actuale; in momentul in care elimini examenele de admitere si promovezi doar pe baza de performanta scolara, nu exista sistem in care sa nu apara coruptie la nivel masiv – cine crede ca in societatile dezvoltate capitaliste nu ar aparea sistemul spagii si al atentiilor pentru note se inseala amarnic. ‘atentia’ e parte integranta din sistemele tarilor dezvoltate la fel de mult ca si aberatia in care au evoluat (cum bine spunea cameron, daca nu-si vor reveni din aberatia pe care au incercat-o cu sistemul lor scolar, vor ajunge sa lucreze toti ptr chinezi..).

    desi e clar ca performanta e un amestec de ‘drive’ individual (cea mai marte parte) si conditiile oferite de scoala, multumesc scolii romanesti ca mi-a dat ocazia, asa, in tampenia curriculumului ei si a profesorilor ei, sa ma mentin fara efort deasupra multor scoliti in cele ‘mai bune’ scoli vest, si desigur sa am o capacitate de asimilare mai mare. nu e greu sa vezi ca printre elevii cei mai apreciati prin universitatile de afara sunt si ai nostrii; ce va garantez e ca nu e vorba numai de determinare.

  4. As adauga ca mereu elitele au produs reforme in educatie. Dar ACUM noi ce elite avem?
    Ce bucurie a fost prin universitati cind a picat guv. Ungureanu! Frenetic, multi care nici nu indrazneau sa-si depuna dosare de conf./prof. s-au grabit sa-si incropeasca cite ceva, CA URMARE A FAPTULUI CA STIAU CA SE VOR MODIFICA CRITERIILE (s-au scos mii de posturi, nu numai pentru ca s-au deblocat cele de la univ. de stat).

    Deja masa critica de impostori universitari avea pregatite modificarile! Ordinul de ministru a fost doar un detaliu.

    Masa critica de impostori formeaza astazi elita! Probabil in majoritatea domeniilor.

  5. De acord, reforma o face o elita. Dar sa analizam ce inseamna elita in Romania. Hai sa numaram: dl. Ponta face parte din elita de succes a Romaniei, el e un exemplar…. exemplar pentru elita romaneasca. Elita este sutele de rectori si decani cu opera compilata de negri din manuale straine (daca traducerea e corecta deja avem opere de valoare dupa standardele interne).

    Asta este elita. Funeriu si alti ca el sunt o exceptie care a fost rapid infirmata. Funeriu(si cei cativa ca el) este un accident in Romania si nu o elita.

    DE aceea dl. Maci are deplina dreptate.

    Dl. Maci sugereaza si o solutie in spiritul criticii formelor fara fond. Orice reforma in sensul preluarii formelor din vest este sortita esecului pentru ca aceasta nu creaza decat suportul pentru ca aceasta elita sa-si conserve pozitiile. Exemplul fabulos a fost cel cu publicatiile cotate ISI. E nevoie de ISI? Sistemul de pseudointelectuali isi creaza peste noapte referintele necesare. Va avea si publicatii ISI kakalau (iertata sa-mi fie expresia). Si prin asta va deveni cu atat mai legitim si va fi mai greu pentru ca cineva din afara sa miste ceva.

    E cum a fost la magistrati. Magistratii au devenit, dupa model european, inca din anii 90 inamovibili. Desi sistemul era plin ochi de oameni formati la scoala securitatii, delatiunii si telefonului de partid. Din acel moment a devenit extrem de greu sa mai reformezi ceva in sistem pentru ca sistemul erau chiar ei si avea legitimitate deplina.

    Sugestia era ca reforma, daca va veni, va veni din afara sistemului. In momentul in care se va pune problema supravietuirii pe o piata libera. Adica cand cineva va avea curajul sa taie finantarea bugetivora.

    • punand deoparte amalgamul de convingeri ultraferme pe care se pare ca’l manifestati din belsug (aia cu ISI e o capodopera), ultimul paragraf, despre reforma teleportata in sistem si taierea finantarii ‘bugetivore’, mi se pare special.

  6. am mai avut o replica care n-a fost postata, de mica anvergura fata de enormitatea aberatiei de a eticheta generatiile actuale drept generatii de tampiti, dar ma rog, fiecare cu tainul sau de sensibilitate..

    ce spune autorul, mai ales in titlu si parca mai putin in articol unde o lasa cumva mai moale, mai sanguin, in ceva mai multe vorbe ca nimic bun nu poate proveni din negativism, defetism, as adauga ura. sistemul nu e perfect, nici nu va fi vreodata, se poate imbunatati? desigur. e mai simplu sa stai toata ziua sa infierezi in stanga si in dreapta pe forumuri decat sa faci efectiv ceva? desigur ca e infinit mai simplu, in definitiv cabotinismul nu poate fi nelalocul lui la o ‘geanta’ latina.. poate e timpul sa ne inecam mai putin de indignare si sa dam din coate ceva mai mult, nu de alta dar traind in nervi ajungem sa’l fericim pe fostul securist proaspat boier care inseamna ca si-a’ndeplinit misiunea, un popor ratat din cauza ca n-a stiut sa se ridice deasupra ranchiunii.

    din pacate insa sistemul se schimba din interior, prin convingere, n-o sa’l impuna nimeni in mod iscusit de afara. cand ai o problema mai bine sa te obisnuiesti sa-ti sufleci mainile si sa treci la treaba, prea multa boceala strica.

  7. Ei, sa nu ne facem ca nu intelegem. Dl. Maci e parte a sistemului universitar care e rezistent la reforma. La randul lui a ajuns pe o pozitie calduta, ii place stabilitatea si prin urmare orice schimbare nu-i miroase a bine. Ca atare, posedand talentul oratoriei a schitat cum a putut mai bine cateva sofisme, doar doar o mai pune un bolovan peste gramada care zace deja peste reforma invatamantului. Asta e, egoismul castiga asupra viziunii si la clasele mai mari.

  8. Acum suntem, in sfarsit, lamuriti. Dl Cornea opune pesimismului justificat de istoria Romaniei din ultimile doua secole urmatoarele argumente: un ordin ticalos de ministru; plagiatul ne-asumat al primului ministru; existenta DNA; si, mai presus de orice, prezenta unei elite morale. Careia ii apartine. cu siguranta. De o parte adancime, obtinuta cu un retroscop manuit cu subtilitate si prudenta; de cealalta, aroganta („si acum ma indignez”) si miopie. Not much of a contest.

  9. Asta gandita la vreun gratar? Nu vad altfel legatura cu calitatea calorica a postului lui m. Maci.
    Ii invit pe ceilalti, cât si pe d-l Cornea, sa reciteasca art publicate de a. Cornea in project-sydicate, prin 96. Concluzia constanta era ca-i „rusinos” ce se intampla in Romania, ca suntem in ultima instanța o tara de „idioti”. Nu vreau sa spun decat ca d-l Cornea era, dacă nu mai e, mai pasional indiscret decat d-l Maci.

  10. „un CNATDCU format din universitari de calitate, numiţi de Daniel Funeriu. El fost a desfiinţat de facto exact în momentul când cons­ta­tase plagiatul premierului Vic­tor Pon­ta.”

    Problema e ca „universitarii de calitate” au constatat plagiatul la comanda politica. Asta nu inseamna ca nu a fost vorba de un plagiat, ci doar ca termenul „calitate” trebuie sa includa si componenta „caracter”. Baietii din CNATDCU au dovedit ca verticalitatea nu-i elementul lor forte.
    De fapt, asta e veriga slaba a majoritatii semnatarilor de articole publicate pe platforma contributors. :)

  11. Fara intentia de a fi in vreun fel agresiv sau rautacios imi pun intrebarea mormoetiana:
    „Ei, si ce-i cu asta?!”

    Adica, ce aduce nou articolul Dvs., domnule Cornea?

    Serios, aveti vreo idee privind cauzele inexistentei reformei educatiei in Romania?

    Puteti propune o solutie?

    Sunt nevoit sa ma situez pe o pozitie mai apropiata de Maci, nu pentru ca as accepta in totalitate opina sa, ci pentru ca nu vad (poate mea culpa…) care ar fi opinia Dvs.

    Sunt atat de transant – cum de obicei nu sunt – tomai pentru ca sunt de parere ca una din cauzele marasmului este exact cantonarea in „Zidul Plangerii”.

    OK, sa zicem ca au fost mutari politice gresite (=neconforme cu cerintele sociale), dar ce facem mai departe?

    Cred ca menirea intelectualului este de a propune solutii, nu de a se plange ca altii nu le propun…

    A cruce salus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Cornea
Andrei Cornea
Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof. Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, departamentul de relaţii internaţionale şi studii europene. Colaborator permanent al revistei 22.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro