miercuri, aprilie 14, 2021

Impotriva dictaturii lui Caliban: I.D. Sirbu si onoarea intelectualilor din Romania

Superb documentata, nascuta dintr-o mare dragoste intelectuala, cartea Clarei Mares “Zidul de sticla. Ion D. Sirbu in arhivele Securitatii” (prefata de Antonio Patras, Curtea Veche, 2011), vine sa intregeasca luminos imaginea noastra despre conditia intelectualului anti-totalitar in regimul comunist. Dramaturg remarcabil, eseist cu impresionante intuitii metafizice, memorialist si romancier de inalta clasa, autor al unor pagini de neuitat despre libertate si sclavie in secolul lagarelor de concentrare si al tribunilor sociopati, I. D. Sirbu a fost un apropiat al scriitorilor din Cercul Literar de la Sibiu, a fost chiar unul dintre fondatorii acestui nucleu lovinescian, decis sa apere valorile esteticului si ale Ratiunii la ceasul anexarii culturii de catre dictatura. Om de stanga, fost asistent al lui Lucian Blaga, I. D. Sirbu a refuzat sa participe la ritualurile abjecte ale regimului. Nu facea parte din specia inchizitorilor, a excomunicatorilor, a canaliilor cinice. Cand abominabilul Pavel Apostol i-a cerut, in 1946, sa-l denunte pe Lucian Blaga sub cele mai sordide pretexte, tanarul filosof a refuzat cu imens dispret propunerea “organizatorului de partid” de la Universitatea din Cluj.

http://www.curteaveche.ro/Zidul_de_sticla_Ion_D_Sirbu_in_arhivele_Securitatii-3-1348

Mai tarziu, si Sirbu si Apostol aveau sa fie arestati si intemnitati. Primul a iesit din temnita cu fruntea sus, cel de-al doilea ca informator. In anii 70, Apostol a ajuns prorector al Institutului de Perfectionare a Cadrelor Didactice, se gudura pe langa Miron Constantinescu si scria delatiuni impotriva lui Tudor Bugnariu. I. D. Sirbu, turnat si calomniat de diversiii campioni ai “liniei de partid”, ramanea une bete noire, tracasat, urmarit, cenzurat. Unul dintre cei care l-au detestat din rarunchi pe I. D. Sirbu a fost sinistrul Andrei Baleanu, critic de teatru ultra-dogmatic, neobosit cronicar dramatic al „Scanteii”, feroce adversar al modernismului de orice fel, nepot al lui Stefan Voicu, redactorul-sef al “Luptei de clasa”, organ teoretic si politic al CC al PMR (apoi PCR). Cand Baleanu ajunge in Vest si incepe sa se lamenteze ipocrit la “Europa Libera” despre “nefericirile” sale in universul comunist, I. D. Sirbu simte ca se sufoca de manie, greata si revolta. Scrie Clara Mares: “Singur si izolat de insusi regimul pe care Baleanu il servise cu fervoare, Sirbu intuieste traseul biografic pe care noul ‘disident comunist’ il poate parcurge in Occident: catedre universitare, lucrari stiintifice, admiratie publica”. Sa ne amintim si de altii care, ajunsi in Vest dupa ce taiasera si spanzurasera in tara, se plangeau ca ei insisi fusesera prigoniti. Un Gheorghe Gaston Marin, fostul dictator economic din anii predecesorului lui Ceausescu, de pilda, isi publica memoriile intitulate, impenitent si sfidator, „Douazeci de ani in serviciul Romaniei lui Gheorghiu-Dej”. Ma intreb cum s-ar fi reactionat la o carte apologetica de acelasi gen cu titlul „Zece ani in serviciul Germaniei lui Hitler”? Il amintesc pe Gaston pentru ca I. D. Sirbu insusi, care l-a cunoscut in junete, il pomeneste, si nu favorabil, in „Jurnalul unui jurnalist fara jurnal”.

Anchetatorii lui I. D. Sirbu au fost monstrul Gh. Enoiu (despre care am avut ocazia sa scriu pe larg) si capitanul Tudor Vornicu. Dedublarea acestuia, devenit ulterior relativ nonconformistul producator TV, tine de psihologia schizoida a omului din subterana. Pe Vornicu, I. D. Sirbu il numeste “cel mai cult si cel mai priceput anchetator din Ministerul de Interne”. Paginile din “Jurnalul” lui I. D. Sirbu despre acesti indivizi ar trebui citite de toti cei care vor sa inteleaga ce a fost institutia criminala numita Securitate. Dupa ce s-a ocupat cu zdrobirea sirei spinarii, nu doar metaforic, in cazuri precum acela al lui I. D. Sirbu ori al lui Stefan Augustin Doinas, capitanul Vornicu a fost decorat si trimis corespondent Agerpres la Paris, probabil pentru a-si adanci formatia intelectuala. Tot mai sofisticatul capitan i-a insotit in vara anului 1964 pe Nicolae Ceausescu si pe Leonte Rautu, aflati in concediu in Franta impreuna cu familiile lor. Era sarmant, inteligent, intotdeauna disponibil si indatoritor. Clara Mares ofera date incontestabile ca vorbim despre acelasi Tudor Nicolae Vornicu, cel ajuns vicepresedintele Televiziunii Romane, alaturi de Silviu Brucan, alt “eretic” cu voie de la stapanire. Luat in brate de regim, Pavel Apostol scria cu nesimtire prefata volumului de Antonio Gramsci aparut la Editura Politica elogiind „umanismul absolut” al marxismului, ajungea membru al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, isi incepea o noua viata de familie prin casatoria cu mult mai tanara fiica a unui celebru pediatru si reusea sa plece definitiv din tara, in anii 80, cu aprobarea personala a lui Ceausescu. Ii scrisese ca voia sa participe la un Congres mondial de filosofie unde ar fi urmat sa prezinte o comunicare despre „gandirea secretarului general”. Impostor, lichea, secatura, snapan.

Cum atat de frumos scrie Dan C. Mihailescu: “Ion D. Sirbu! Utopicul socialist blagian, dulce compatimitor al minerilor mitologici, erudit bufon metafizic, patriot mutilat sufleteste, vajnic lup singuratic! Un Lear visind la Prospero, hartuit de o Securitate fata de care Caliban facea dulce figura de … junghi intercostal. Bufonul Gary! Poate ce mai spectaculoasa aparitie a epistolarului si diarismului romanesc dupa 1989, vecin de vitalism cu Petre Pandrea si Ion Negoitescu,. Omul al carui dosar de urmarire face parte in chip dramatic din opera sa. Mult mai mult decat in cazul unor Cioran, Blaga sau Noica, DUI-ul lui Gary Sirbu este o capodopera de suprarealism ubuesc si grotesc gogolian, de (inutila) inventivitate diabolica si caricatura jalnica. Supremul triumf, fie si postum, al victimei: urmaritorii i-au devenit personaje. Oroarea devine deriziune hipnotica”.

De ce nu a existat un Nurnberg al comunismului este o intrebare la care ar ar trebui sa meditam toti cei care suntem framantati de mostenirile totalitare si carora ne pasa de distinctiile dintre bine si rau. De ce a renuntat Boris Eltin la proiectul de a deschide un proces impotriva PCUS? De ce nu a avut loc o condamnare a comunismului, similara cu aceea din Romania, in tari precum Ungaria ori chiar Polonia? Cine are interesul sa oculteze memoria crimelor comuniste? Nu este vorba de comunism si fascism ca termeni abstracti, categorii politologice, ci de experiente istorice reale soldate cu milioane de morti. Cum scrie Timothy Snyder, fiecare dintre acesti morti a avut un nume. Am scris despre aceste lucruri de mai multe ori. Lectia profesorului Nicolae Margineanu si a scriitorului Ion D. Sirbu este una de umanism si onoare in vremuri inumane si dezonorante. Folosesc deliberat timpul prezent, pentru ca generatiile mai tinere au nevoie de asemenea repere. In absenta a ceea ce se numeste un trecut utilizabil (usable past), oamenii sunt derutati, debusolati, se ratacesc in labirintul diverselor mitologii ce promit salvarea aici si acum. Nu li se poate servi tot timpul retorica relativista si cinica a apei si pamantului, adica a noroiului universal (folosesc aici o analiza a Monicai Lovinescu). In incheiere, fie-mi permis sa citez dintr-o scrisoare adresata lui I. D. Sirbu de profesorul Virgil Nemoianu, pe 7 iulie 1989:

Auzisem deja de la prieteni de boala ta si ma doare sa vad confirmate cele mai rele banuieli. Scrisoarea ta va ramane pentru mine–indiferent de faptul ca Dumnezeu ni te lasa noua inca vreo cativa ani, sau te vrea la El cat mai curand–un document de demnitate, de luciditate si de gravitas cu adevarat romana. In viata mea tu ai fost–in anii corespondentei noastre–si ai ramas in continuare un moment luminos, lucru confirmat pe deplin de aceste clipe de adavarata cumpana. Cati dintre conationali (si in fond cati dintre contemporanii nostri in general) izbutesc atat de genial (baga de seama: imi masor bine cuvintele) sa uneasca surasul Ratiunii voltairiene cu o credinta calda si intreaga in Fiinta (ca obste umana, ca familie, ca traditie, ca natura, ca divinitate), asa cum faci tu? Astfel de performante intelectuale si existentiale reuseau poate in Weimarul lui Goethe, dar nu se mai vad niciodata in zilele noastre. (…) Se citeaza multe cuvinte din urma celebre. Mie din toate imi place al episcopului Latimer, dus pe rug pentru credinta sa, pe la mijlocul secolului XVI. „Play the man…” ii zice tovarasului sau de supliciu, „play the man, and we shall this day light such a candle by God’s grace in England that I trust shall never be put out.” E bine cand putem avea incredere in sensul suferintei noastre si in raportul ei cu transcendenta”. (Ion D. Sirbu, „Traversarea cortinei. Corespondenta cu Ion Negoitescu, Virgil Nemoianu, Mariana Sora, Editura de Vest, Timisoara, 1994, pp. 540-541).

I. D. Sirbu a mai apucat sa citeasca scrisoarea lui Virgil Nemoianu, dar nu sa si raspunda. Pe 7 noiembrie 1989, vaduva sa, Elisabeta Sirbu, ii scria profesorului de la Catholic University of America despre sentimentele de pretuire adresate in ultima scrisoare: „Ele au avut darul sa-i aline cumplita suferinta, sa-i dea putere sa-si pastreze demnitatea pana la capatul drumului” (op.cit., p. 542). „Moartea transforma viata in destin”, spunea Malraux. Putine sunt cazurile in care aceste cuvinte sa fie atat de adevarate precum in acela al chinuitului si dreptului intelectual Ion D. Sirbu. Intr-o scrisoare catre Mariana Sora trimisa pe 6 iunie 1989, gasim acest P.S.: „Ieri, un destept mi-a spus: ‘Cancerul nu e o boala, e o simpla greseala politica a organismului, necombatuta inca din faza cand era visul de veacuri al omenirii…'”

Pentru cei interesati de ceea ce eu numesc costurile utopiei, iata un link:

https://www.contributors.ro/global-europa/costurile-utopiei-religii-politice-si-terorism-totalitar/

Despre tortionari:

https://www.contributors.ro/societatelife/calaii-sunt-printre-noi/

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. felicitari pentru articol.

    e laudabila initiativa dumneavoastra de a scrie pe contributors despre un Alexandru Ivasiuc sau un Ion D. Sirbu.

    ceea ce ma intristeaza pe mine este ca Ion D. Sirbu chiar si post morten a ramas tot intr-un semi anonimat. Fostul teatru al Centralei Minelor de la Petrosani, devenit acum municipal ii poarta numele si cateva strazi prin Vale. Plus o scoala si o strada la Craiova.

    Ion D. Sirbu. a fost cel mai bun exemplu al omului de stanga, provenit dintr-o colonie de mineri de la Petrila si ajuns absolvent de filosofie la Cluj, dar cu mentiunea ca era un democrat convins. Detesta extrema stanga si tot ceea ce insemna totalitarism.

    ps. daca are cineva idee unde gasesc un volum din Povestiri Petrilene, carte pe care o caut de ceva vreme va rog sa imi dati un indiciu, o informatie. mersi.

  2. „De ce nu a existat un Nurnberg al comunismului este o intrebare la care ar ar trebui sa meditam toti cei care suntem framantati de mostenirile totalitare si carora ne pasa de distinctiile dintre bine si rau. De ce a renuntat Boris Eltin la proiectul de a deschide un proces impotriva PCUS? De ce nu a avut loc o condamnare a comunismului, similara cu aceea din Romania, in tari precum Ungaria ori chiar Polonia? Cine are interesul sa oculteze memoria crimelor comuniste?”

    Oare se va face la fel si cu procesul capitalismului creat in RO dupa 1990 ?

    Desigur ….

Lasă un răspuns la dorin valeriu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Ucraina. Alinieri ideologice toxice la narațiuni (post-)sovietice

Un “amănunt” picant și toxic a tulburat grav liniștea comemorării împlinirii a 80 de ani de la masacrul din poiana Varniței, de...

U.S. and E.U. shoulder to shoulder

"Parte din strategia lui Donald Trump ținea de rezolvarea problemelor prin escaladare. Acum rezolvăm problemele coborând temperatura, prin de-escaladare, căutând un...

Invitarea Ucrainei în NATO – marea lovitură strategică a SUA în Estul Europei şi scenariul care dă fiori regimului Putin

Agitaţie mare în estul Ucrainei, de ambele părţi ale frontierei cu Rusia. Informaţii contradictorii, acuzaţii reciproce de escaladare a conflictului, masarea trupelor...

Despre protestele antivaccin, anxietatea tehnologică și tehnofobia. De ce ne este teamă de cipare (I)

Privim îngroziți la cei din jur care îmbrățișează teorii conspirative, le susțin impetuos pe rețelele de socializare, ți le aruncă în față...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.