joi, martie 28, 2024

Impozitarea progresivă: între ideologie și realitatea economică

În ultima vreme am văzut că revine în dezbaterea publică tema impozitării progresive, probabil din două motive principale: unul este nevoia de venituri bugetare pentru a acoperi cheltuielile în creștere, iar celălalt este, să îi spunem, ideologic, pentru că impozitarea progresivă este percepută drept “echitabilă”, mai ales de o guvernare “de stânga”.

Este adevărat că țările dezvoltate economic practică impozitarea progresivă a veniturilor. Motivul economic esențial este că aceasta acționează ca un regulator anticiclic automat al economiilor respective. Când economia crește și se majorează veniturile, o parte (mai mare) din sporul de venituri revine statului, ceea ce are două avantaje notabile: limitează creșterea prea rapidă a cererii agregate care, la rândul său, frâneaza creșterea prețurilor și reduce deficitul public în perioade de boom economic. Trebuie însă observat din capul locului că rolul regulator anticiclic se manifestă dacă și numai dacă guvernele au un comportament responsabil și se abțin de la a angaja cheltuieli suplimentare în perioade de boom; altfel, dispar imediat ambele avantaje.

Să revenim însă la oile noastre. Unde se situează România? Ca în multe alte domenii, foarte departe de țările dezvoltate economic. Iar acesta reprezintă primul argument pentru care cred că este cu totul prematur, dacă nu chiar contraproductiv, să ne punem acum problema impozitării progresive. Noi trebuie mai întâi să producem mai mult și mai bine, abia apoi să vedem dacă și cât anume ar trebui să impozităm progresiv veniturile din muncă. Ar trebui mai întâi să ajungem la un nivel al venitului mediu cât de cât apropiat de cel care se obține în țările dezvoltate și abia apoi să copiem modelul de impozitare care funcționează acolo.

O dovadă că impozitarea redusă chiar funcționează la noi, când este aplicată inteligent, este domeniul IT&C, care beneficiază de ani buni de scutire de impozit pe venitul personalului de specialitate. Cu acest relativ mic imbold, această industrie a crescut în mare viteză, cu 10-20 la sută anual în ultimul deceniu, pentru a ajunge să aducă azi peste 6 la sută din PIB – aproape dublu cât agricultura. O industrie a cărei materie primă este inteligența. Așa stând lucrurile, am o mare dificultate să îl ințeleg pe unul dintre propovăduitorii virtuților cotelor progresive de impozitare care susține, nici mai mult nici mai puțin, că acestea ar aduce… mai multă competitivitate și stimularea industriilor de vârf. Adică, dacă îl strivești pe cel capabil să producă eficient, acesta se ambiționează și muncește și mai mult. Dovada că e exact invers ne-o dă realitatea industriei IT&C. Dar atunci când ideologia domină, nicio realitate diferită nu mai răzbate până la ideolog…

În strânsă legătură cu primul argument discutat mai sus vine o observație simplă, mult prea puțin luată în discuție. Acum, ca și înainte de introducerea cotei unice, în 2005, obsesia penibilă, absurdă și contraproductivă a autorităților a fost să impoziteze munca salariată. Nu “contractele de colaborare”, nu veniturile din spectacole, nu câștigurile de capital, ca să dau doar câteva exemple. Doar munca salariată! Așadar, vrem să crească economia, dar luăm șapte piei de pe nefericiții care nu fac contracte ca “persoane fizice autorizate”, ci rămân salariați. Aici avem o dublă problemă: una este cea de echitate; la muncă egală, unii încasează dublu sau triplu, doar pentru că sunt “băieți deștepți”; îmi și aduc aminte de câțiva dintre aceștia, ziariști, înfocați militanți pentru impozitare progresivă – pentru că ei își rezolvaseră problema, erau “PFA”; așadar, una predicăm și alta fumăm…

A doua problemă, legată de primă, este eficiența fiscală. Când impozitul este prea mare, contribuabilul caută (și găsește) metode de a eluda plata acestuia. Este o stare de lucruri care a fost expusă teoretic de economistul american Arthur Laffer și care s-a dovedit milimetric valabilă și în cazul impozitului pe salarii de la noi. Astfel, până în 2004, inclusiv, când rata medie a impozitului pe salarii era de circa 23 la sută, încasările la buget au fost de regulă mai mici decât 3 la sută din PIB (2,9 la sută în 2004); trecerea la cota unică de 16 la sută a antrenat o reducere a încasărilor doar în primul an, dar apoi a revenit la 2,8 la sută din PIB în 2006, a ajuns la 3,2 la sută din PIB în 2007 și a crescut, ca tendință, de la un an la altul. În 2016, ultimul an cu date publicate, ponderea acestui impozit a fost de 3,7 la sută din PIB. Așadar, așa cum arată curba lui Laffer, impozitul în cotă mai mică a dus la reducerea progresivă, sensibilă a evaziunii fiscale și creșterea substanțială a veniturilor statului din acest impozit. Această realitate a cifrelor este sistematic ignorată de ideologii care o țin langa cu afirmația că impozitarea progresivă aduce mai mulți bani la buget. Fals grosolan!

Dar cifrele acestea mai spun un lucru foarte important: impozitul pe salarii are o pondere relativ mică în veniturile bugetare. Mai mare cu cota unică, dar, oricum, nu de primă linie ca importanță. De aceea, schimbarea cotei unice cu cote progresive ar presupune un efort de organizare de mare amploare, o noua bulversare a sistemului fiscal, care, în final, ar aduce mai puțini bani la buget! Are vreo noimă așa ceva?

Spre comparație, veniturile statului din TVA au oscilat intre 7,6 si 8,6 la sută din PIB în perioada 2010-2015 și au scăzut la numai 6,5 la sută din PIB în 2016, pe fondul scăderii cotei medii de TVA la 14,6%, cel mai redus din Uniunea Europeană. Slăbiciunile adminstrative au făcut însă ca nici cota mult mai mică să nu atragă o îmbunățire a eficienței fiscale, măsurată de Consiliul Fiscal la abia 0,72. Adică, la fiecare leu datorat de contribuabil, statul a reușit să colecteze 72 de bani ! Bulgaria, țară pe care ne place să o luăm în derâdere, are o eficiență fiscală de 0,91, iar asta la colectarea unui TVA mediu mai ridicat decât al nostru (de 17 la sută). Așadar, dacă autoritatea fiscală dorește să colecteze mai mulți bani la buget, ar face mai bine dacă i-ar identifica și pune la plată pe cei care încalcă legea și nu plătesc TVA. Aceasta ar fi nu doar o măsură eficientă fiscal, ci și echitabilă economic, de natură să limiteze distorsiunile induse în funcționarea piețelor și în alocarea eficientă a resurselor de sustragerea de la impozitare a unei părți însemnate din valoarea adăugată. Aici ar trebui să fie bătaia peștelui, aici este sursa de creștere sănătoasă a veniturilor statului. Dar nu, tema obsesivă a “stângii” este cum să luăm și mai mulți bani de la cei care muncesc!

Să facem însă niște calcule, să vedem despre ce anume vorbim, la nivelul unui salariat. Un salariu brut de 10.000 lei din decembrie 2017 ajunge, de la 1 ianuarie 2018, la 11.990 lei, dacă angajatorul transferă salariatului diferența de contribuții sociale. Contribuțiile sociale plătite de angajat se cifrează acum la 4.197 lei, iar impozitul pe salariu, la 779 lei. Angajatorul mai achită o cotă de 2,25 la sută, astfel că, în total, la un venit net al salariatului de 7014 lei, egal cu cel din decembrie, costul salarial pentru angajator este de 12.260 lei. Așadar, totalitatea contribuțiilor asupra salariului ajung la aproape trei sferturi din salariul net.

Proporționalitatea se păstreaza pentru orice mărime a salariului, fie acesta de 2.000 de lei brut sau de 20.000 de lei. Stângiștilor cărora, din motive ideologice, această stare de lucruri li se pare “nedreaptă” le răspund: faptul că în țara noastră contribuțiile sociale nu sunt plafonate (așa cum se întâmplă în țările dezvoltate, pe care le-am lua drept model când ne convine, dar ne facem că nu le vedem când nu ne convine) realizează direct o redistribuire între veniturile mai mari și cele mai mici. Practic, contribuția pentru sănătate, cifrată la 10 la sută din venitul brut, conduce la o plată lunară de 200 lei pentru un venit brut de 2.000 lei și de 10 ori mai mare pentru un venit de 20.000 lei, fără să existe vreo diferență între serviciile la care această contribuție îți dă dreptul (cu excepția indemnizației pentru concediu medical).

Dacă s-ar recurge la cote progresive, este dificil de calculat cât ar fi impozitul pe salarii plătit efectiv de un salariat, pentru că acesta ar depinde de treptele de impozitare și de nivelul procentual al impozitului pe fiecare treaptă de venit. Cu totul ilustrativ, la o cotă medie de impozitare de 23 la sută (cât era nivelul mediu în 2004), impozitele și taxele ar urca la un încurajator 110 la sută din venitul net, încasat de salariat.

Până aici m-am referit doar la impozitul pe salarii. Dar tema globalizării veniturilor nu poate și nu trebuie să fie ignorată. Sunt de părere că, în această etapă, toate veniturile ar trebui impozitate cu aceeași cotă, indiferent că sunt salarii, venituri din chirii, câștiguri de capital când acestea sunt realizate, dobânzi și așa mai departe. Pentru unele ar trebui acceptate deduceri, cum sunt cele pentru veniturile din chirii. Totuși, pentru mine rămâne un mare mister cum anume globalizarea veniturilor ar reduce fie și cu o câtime evaziunea fiscală. Existența unei declarații de impunere globală – cu cota unică sau progresivă – îi poate determina pe maneliști să declare cinstit cât câștigă la o nuntă? Sau pe deținătorii de acțiuni la purtator să le declare? Cât timp «sărmani» deținători de autoturisme de lux merg sfidător cu acele autoturisme la primării să încaseze ajutoare sociale, despre ce vorbim? Statul nostru nu este în stare nici măcar să inventarieze conturile din străinatate cu 5 sau mai multe cifre ale cetățenilor români – dar vrem să impozităm, chiar progresiv, venituri pe care cetățenii nu le declară iar statul se face că nu le vede?

Sunt pregătit să admit că, în perspectivă pe termen mediu și lung, cotele de impozitare progresivă a veniturilor, cu deduceri fiscale calculate riguros și transparent, reprezintă o evoluție dezirabilă. Dar ea trebuie precedată de reducerea evaziunii fiscale și întărirea semnificativă a capacităților operaționale ale administrației fiscale, de informatizarea pe scară largă a activității acesteia, de controlul mult mai riguros al corupției, care este responsabilă cel puțin pentru o parte din ineficiența fiscală de azi. Nu mai puțin important este ca impozitarea progresivă să fie precedată și de o majorare substanțială a salariului real, din două motive principale: asigurarea unui trai decent și după aplicarea cotelor progresive de impozit, care să limiteze nevoia de a eluda fiscul; și reducerea tentației de a părăsi țara pentru cei mai performanți potențiali salariați, sătui să muncească bine și să fie plătiți prost.

Iar aici ajung la ultimul argument împotriva impozitului progresiv: fuga creierelor. Deschiderea porților țărilor europene pentru forța de muncă din oricare alt stat european realizează, în final, o teribilă selecție a celor mai buni către țările cele mai dezvoltate. Fenomenul este amplificat de educația făcută în alte țări, de la vârste tot mai scăzute, ceea ce egalizează șansele de recrutare pentru cei proveniți din țările mai sărace. Evident, sunt atrași doar cei mai buni, care rămân în țările unde au satisfacții profesionale și materiale mai bune. Acest proces este, oricum, inevitabil. Dar el va fi inexorabil agravat de impozitarea progresivă a veniturilor, care îi penalizează exact pe cei mai buni. Țara noastră are nevoie disperată de creiere. Hai măcar să nu îi izgonim noi înșine pe cei buni!

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Credeți că argumentele logice, bunul simț, realitatea economică și chiar ideologia ar putea avea vreo pondere în eventuala trecere la un asemenea tip de impozit sub guvernarea acutală?
    Ne batem gura de pomană….

  2. Foarte bine argumentat , acum va ruga sa îl accesați personal pe „tariceanu” și sa ii explicați de ce are mai mult de pierdut dacă impozitează IT-ul decât dacă îl lasă în pace și ii aduce un aproximativ 38% cotizații la buget . Sa vorbească cineva și cu ei sa înțeleagă niște mecanisme simple, pe care un elev de gimnaziu mai răsărit deja le înțelege.

    • Or să mai plece încă 4 milioane de români și o să rămâneți numai cu IT-ul, să vedem cine le obține mâncarea și cine le întreține locuințele. Funcționarii publici? :)

  3. bine punctat

    In plus in tarile care practica impozitarea progresiva nivelurile sunt foarte ridicate. De exemplu Germania

    Single
    Tax Tax Base (in EUR)
    0 % up to 7 664
    15 % 7 665- 52 153
    42 % 52 154 – 250 000
    45 % 250 001 and over

    Married
    Tax Tax Base (in EUR)
    0 % up to 15 329
    15 % 15 330 – 104 304
    42 % 104 305 – 500 000
    45 % 500 001 and over

    Aplicata in Romania o impozitare progresiva cu asemenea cote ar insemna:
    – taxare 0 pentru majoritatea oamenilor
    – taxare 15% (doar pe ce depaseste 15330 euro pe an) pentru cei foarte bine platiti
    Adica o impozitare mai mica decat avem acum pentru 99.9% din romani.

  4. „Tarile dezvoltate” de care vorbiti ofera la schimb servicii de calitate pentru taxele si impozitele percepute. Scoli decente, spitale decente, servicii publice mai mult decat decente. Romania ofera doar chitante fara valoare la schimb, pentru servicii decente trebuie sa apelam la privat sau in strainatate.

  5. De acord cu dvs.
    Ma chinuie o intrebare: ce motivatie are puterea actuala de a introdus un fel de impozit global cand cota este unica? Adica de ce nu s-ar opri tot la sursa si s-ar minimiza astfel si costurile cu o administratie incarcata si ineficienta? Inteleg impozitul pe venit global atunci cand exista cote progresive, dar asa? Completam formulare, ne deplasam la anaf, ocupam timpul unui inspector samd… Daca s-ar opri tot la sursa (mai putin chiriile probabil, in rest totul, de la dobanzi, dividende, drepturi de autor, pfa, rente agricole pot avea retinere la sursa) s-ar face niste economii. Si, inca ceva: dupa revolutia asta fiscala incep sa apara corectii pentru diferite categorii afectate. Dintr-o chestie aplicabila tuturor totul se transforma incetisor in zeci de exceptii de la regula (it, mamici, handicapati, jumatati de contracte de munca, etc). Curand se va ajunge la emiterea a 5-6 milioane de hotarari de guvern de genul „cetateanul x are salariul s, impozitul i, taxa t, asigurarea a”… Imi pare mie sau suntem, ca sa ma exprim delicat, retarzi de-a dreptul? pe sistemul „nimeni nu trece pe culoarea rosie a semaforului, dar… daca vremea o permite, daca ai pana in 50 de ani, daca esti gravida, daca esti prefect sau ruda de gradul 1, alti daca… atunci poti”.

  6. Bravo – iata cine devalizeaza Romania – manelistii si „asistatii social” care vin sa-si ia ajutoarele in masini de lux. Romani – daca azi scolile, spitalele, drumurile, canalizarea in tara noastra sunt de cacat blamul este al lui Guta. Poate si al lui Adi Minune un pic si a alora care se bucura sa ciupeasca un ajutor social.

    Interesant ca ati ales ca exemplu de evaziune fiscala manelisti care nu declara citi bani fac la o nunta. Exemplul meu ar fi Valcov si Sandru care declara ca au facut zeci de mii de euro la nunti, botezuri sau cumetrii. Prin Statele Unite astia doi ar fi trebuit sa plateasca ce datorau pentru veniturile suplimentare astfel obtinute. Oare Sandru si Valcov au platit taxe pe veniturile suplimentare sau legea in Romania nu specifica asa ceva? Daca nu au platit, stipuleaza legea in Romania ca ar trebui sa plateasca ce datorau si penalizari colosale?

    Problema Romaniei nu e cota de impozitare progresiva, sau constanta unele dintre problemele Romaniei ar fi:
    – lipsa de vointa politica de a avea un sistem in care evaziunea fiscala sa fie minima.
    – sifonarea banului public in citeva buzunare ( ex: ale aluia care vindea apa chioara pe post de dezinfectant in spitale)
    – risipa banului public e un indemn la evaziune (la care contribuabilul si-ar spune pe drept – de ce as plati taxe si impozite cind statul roman plateste pentru o licenta microsoft cit altii pentru 20 sau face terenuri de sport in panta?)

  7. Traiesc intr-o tara din Grupul G7 („dezvoltata) si platesc de peste 20 de ani impozit progresiv pe venit (pe familie) – ca orice cetatean de la prim-ministru pana la ultimul pensionar – si nu ma mira argumentele prezentate in articol(desigur contra).

    Nu cred ca sunt in mare eroare cand afirm opiniile autorului sunt in concordanta (sincronizate) cu scurta prezentare a activitatii sale si a pozitiei ocupte in BNR (cu referire la venituri).

    Cu toate ca traiesc in afara tarii imi doresc o Romanie „ca afara” asa cum de altfel o doresc si cei din tara.

    Si totusi „este lung drumul catre departe”, atata timp cand toata lumea doreste scoli spitale, autostrazi si multe altele, dar aceeasi lume doreste sa plateasca taxe cat mai mici sau deloc.

    E treaba statului sa gaseasca banii asa pentru acele investiti asa cum spunea nemuritorul IL Caragiale.

    • „Si totusi “este lung drumul catre departe”, atata timp cand toata lumea doreste scoli spitale, autostrazi si multe altele, dar aceeasi lume doreste sa plateasca taxe cat mai mici sau deloc.”

      Haideti sa va spun cateva lucruri despre realitatile romanesti, ca sa va faceti o idee.

      Forta de munca in Romania e impozitata cu 43%. Indiferent de cat castiga acel om din munca. Suntem in top 6 in Europa. Si tineti cont, ca marea (enorma, ca sa zic asa) majoritate a romanilor care muncesc castiga sub 1000 de euro brut/luna. Da, impozitul pe venit e mic (10%), dar taxele sociale (sanatate si pensii) sunt foarte mari

      Vi se mai par taxele atat de mici in Romania? Sau deloc?

      Sau, mai departe: cat ar trebui taxati aceia care formeaza o timida clasa de mijloc si care castiga din munca 800-1000-1200 de euro brut/luna? Cu 50%? CU 60%? In ce tara din lume mai exista asa taxare la venituri atat de mici, pana la urma? Caci nu trebuie sa ne amagim, cei care castiga 800 sau 1000 de euro nu pot fi considerati oameni bogati nici macar in Romania.

      Va dati seama ca daca se baga o noua crestere a impozitelor pe venit din munca, practic este lichidata de facto clasa de mijloc aia care munceste in mediul privat?

      Sau poate va ganditi ca or sa fie impozitati cei care castiga cu adevarat multi bani, nu cei care muncesc si castiga pana spre 1500 de euro. Cred ca nu va gandit bine. Ultima oara cand a fost aplicata impozitarea progresiva, in regimul Nastase, VENITURILE DIN DIVIDENDE NU AU FOST LUATE IN CALCUL LA CALCULUL IMPOZITULUI GLOBAL. Misto, nu? Curat partid socialist, impozitam cu 50%-60% pe cei care muncesc si castiga mai bine, dar impozitam lejer castigurile din capital. De ce credeti ca acum o sa fie altfel?

      Asta ca sa nu mai discut de cum arata ANAF romanesc astazi si cat e el de pregatit sa gestioneze calculul veniturilor globale pentru 1-2 milioane de oameni, Asta fata de sistemul actual, cu retinere la sursa, simplu si efficient,

      • @ silicon_v (15/02/2018 la 13:04)

        „Tarile dezvoltate” nu s-au nascut dezvoltate si doar prin contributia platitorilor de taxe au ajuns sa fie „ca afara” si sa aiba infrastuctura rutiera/feroviara, scoli, spitale s.a.md. Circula pe aici o vorba: de taxe si de trecerea la cele vesnice nu scapa nimeni.

        Pledoria dvs. incearca sa demonstreaza ca in Romania nu se poate urma aceeasi cale. Fiecare gaseste motive cu duiumul, sa nu platesca taxe.

        Putine tari sunt in lume ca Romania: anumite categorii sunt scutite de taxe sau contributii la pensii dar primesc pensii speciale, im(p)unitate, nici o raspundere materiala/penala, persoane in functii „pe viata” etc. Oare exista vreun salariu (cel putin la stat) in Romania fara vreun spor de ceva ? Dvs le cunoasteti mult mai bine.

        N-are rost sa va spun ca si eu fac parte din „middle class”, am casa si masina insa taxele (si amenzile) din Romania sunt o gluma fata de cele de aici: pentru proprietati si asigurari si nu sunt reduceri, ba din contra penalizarile sunt foarte mari. Cu toate acestea, ma gandesc daca sa am intorc in Romania.

        Va place sau nu, dar este logic („common sense”) ca folosind aceleasi „date la intrare” si proceduri………rezultatele vor fi mereu aceleasi.

  8. La ora asta impozitarea venitului se adeseazaaproape exclusiv angajatilor la stat, la multinationale sau la alte firme cu multi angajati.In rest, se lucreaza enorm la gri si negru, deci impozite spre zero.Institutiile statului care ar putea face ordine in domeniul asta, ANAF si ITM sunt probabil cel mai afectate de lipsa de personal raportat la sarcini.Deci impozitarea progresiva ar duce la afectarea aproape exclusiv a celor care platesc deja impozitele corect(nu ca ar vrea ei).Problema cu declararea nuntilor, botezurilor, mitei, nu se incadreza, dupa parerea mea, in aceste discutii.Mai mult, sustin chiar declaratia de avere si impozitarea gospodariilor, pentru ca ar scoate la lumina multe.Evident, corelat cu analiza informatica a averii pe baza informatiilor existente la primarii sau alte registre publice, lucru care la acest moment este imposibil de facut.Concomitent cu acordarea de facilitati pentru investitii.

  9. Nu exista Mos Craciun, imi pare foarte rau.

    Oricat de „progresiva” (adica, stangista) ar fi impozitarea, ea singura nu aduce nici sanse si nici probleme. Pur si simplu piata se va adapta si la impozitarea progresiva.

    Nici pseudo-obiectivul (primitiv) de a „aduce bani la buget” nu inseamna de fapt absolut nimic. Conteaza rolul pe care statul il joaca si, in consecinta, de cati bani are nevoie.

    Sa luam exemplul educatiei.

    A. Daca statul ramane la ideea (primitiva) a educatiei finantate exclusiv de la buget (pentru ca sa fim seriosi, in preuniversitar sectorul privat e insignifiant, iat in cel universitar oricum nu se livreaza cunostinte, ci diplom, indiferent de forma de prorpietate), atunci indiferent cati bani ar avea pentru asta, tot o educatie catastrofala am avea. Din simplul motiv al lipsei transparentei si concurentei, imposibil de controlat administrativ.

    In aceasta ipoteza, strangerea unei sume oricat de mari din orice fel de impozitare nu va rezolva nimic, ci va contribui pur si simplu la cresterea inflatiei pe calea injectarii de bani fara acoperire in salariile din ce in ce mai mari ale unui corp profesoral in crestere numerica.

    B. Daca statul renunta la ideea monopolului in educatie si o liberalizeaza, trebuie sa defineasca ce face cu bugetul necesar pentru ceea ce pastreaza in sarcina publica. Probabil invatamantul primar si educatia secundara in zone sarace si indepartate.

    ===

    Rezulta ca numai in ipoteza B se poate discuta despre impozitarea progresiva. In ipoteza A, a strange bani cat mai multi pentru a arunca bani cat mai multi este un non-sens.

    Dar aici – in ipoteza B- apare discutia despre obiectivul fiscal. Daca impozitarea progresiva are ca scop redistribuirea venitului, ne aflam in prezenta unor politici generale de stanga, menite sa coeteze disfuncionalitati de piata.

    Dar a corecta disfunctionalitatile de piata presupune ca ai.., piata! Si nu una declarata de forma, ci una solida. Prin solida intelegem diversa. Nu am numi „solida” o piata in care exista doar productia si comercializarea de morcovi, nu-i asa? :-))

    Dar piata Romaniei este foarte departe de a fi diversa: suntem pe ultimul loc la mai toate variabilele statistice imaginabile.

    Avand o piata primitiva, putin diversificata, cu intgerventi masive ale statului in ea, nu prea avem ce sa corectam. Corectam o piata care merge, e solida, dar nu reuseste sa raspunda nevoilor de „tesatura sociala” (oricum le-am defini pe acestea).

    ===

    Ca urmare, cred ca este preamtur chiar si sa punem problema impozitarii progresive. MAi intai trebuie sa ne straduim sa avem o piata diversa, solida, mai putin sensibila la impactul ciclurilor.

    Dar cum sa ajungem la o piata diversa si functionala? Ea nu se face singura, stim asta, oricat de multi adepti ai lui laissez-faire ar spune contrariul. Si cu atat mai putin se face daca statul o blocheaza.

    Dar de ce o blocheaza statul? Pentru ca natura statului, modul sau de functioanre nu apartine capitalismului, nu este un stat liberal. Asta, idiferent cat de liberale s-ar eticheta partidele la putere.

    Asa ca singura solutie pentru a avea politici fiscale coerente si cu impact este sa creezi o piata diversificata. Cum anume sa o creezi? Stim cum. Dar nu vrem, ca ne place sa fim puturosi si sa luam banii de la aia care muncesc si de la copiii nostri.

    De fapt, tot aceasta lene se ascunde si in spatele promovarii impozitului progresiv. Este foarte clar pentru toata lumea ca impozitul progresiv in acest moment nu ar insemna nimic altceva decat a lua bani de la cei care muncesc pentru a-i da celor care nu muncesc. Restul sunt doar vorbe.

    • Sigur că ”piața se va adapta și la impozitare progresivă”. Dar credeți că vor mai exista cetățeni care construiesc sute de apartamente pe persoană fizică, așa cum se întâmplă în prezent? Un alt comentator face mai sus apologia reținerii la sursă. Despre ce reținere la sursă poate fi vorba în asemenea situații?

      Sistemul actual de impozitare din România are intenționat o mulțime de ”găuri”, destinate băieților deștepți. Pentru că societatea românească se împarte în șmecheri și fraieri, ca întotdeauna. Ăsta e (printre altele) motivul pentru care românii plătesc o taxă pe venit în beneficiul sistemului medical. Nu o asigurare de sănătate, așa cum le place să creadă multora dintre ei.

  10. Vrem mai putina piata neagra, dar ce ne ofera statul in schimb? Ne ajuta sa recuperam creante rapid? Sa zicem nu a platit X factura sau chiria, putem rezolva pe cale legala in cateva zile? Nu. Pana nu se rezolva acest lucru, nu merita sa mai faci contracte, nu au nici o valoare.

  11. Cica un economist American ar fi spus ca flat tax ( cota unica ) aduce mai multe venituri statului decat impozitul progresiv pentru ca cei bogati nu platesc de loc impozitul progresiv dar devin caritabili si platesc flat tax. Al Capone nu a platit impozitul atunci ca si azi progresiv in SUA si a murit in pushcarie la Alcatraz pentru asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Eugen Radulescu
Eugen Radulescu
Născut în 1958 în București. Absolvent al ASE, Facultatea de Finanțe-Contabilitate, 1982. Doctorat în economie, ASE, 1998. Director și consilier al guvernatorului BNR din 1990 până în prezent, cu excepția perioadelor in care a activat ca : președinte Banca Agricolă/Raiffeisen (1999-2002) și CEC (2005-2007) ; și Consilier al Directorului executiv FMI (1996-1998). Consultant FMI – misiuni în Afganistan, Maldive, Tunisia, Mauritania, Gabon s.a.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro