Hannah Arendt observa că orice revoluție are două etape distincte: prima a eliberării de opresiune, a doua a constituirii unui nou corp politic care poate garanta acea libertate. Nimeni nu poate nega momentul eliberator din decembrie 1989. Totuși realitatea politică cristalizată prin Constituția din 1991 e în mică măsură rezultatul suflului eliberator și într-o mult mai mare măsură rezultatul unui efort al elitei statale de a limita expresia energiei sociale atâta timp închisă în cadrul totalitar. O limitare pe care o plătim până azi pentru că ea nu viza evitarea anarhiei, ci permitea o formă de represiune mai subtilă, care utilizează legitimarea democratică pentru a contracara spiritului eliberator.
Postcomunismul românesc e dominat de tensiunea între momentului eliberator inițial și continuitatea instituțională de facto. Realitatea continuității statale nu este numai în contradicție cu discursul revoluționar, este chiar antiteza sa.
Continuitatea a fost posibilă printr-o remarcabilă adaptare a fostei elite, dar și prin capacitatea acesteia de a construi o democrație cu geometrie variabilă. Astfel în 1990 momentul electoral e utilizat pentru a delegitima societatea civilă proaspăt eliberată care dorea o schimbare, una în mod logic în sensul decomunizării. Răspunsul puterii a fost o adevărată pedagogie a fricii de schimbare care îi va face pe oameni nu numai să nu-i mai iubească pe cei care se opuseseră regimului comunist, ci chiar să-i urască. Revoluționarii și puținii foști disidenți din eroi devin ținta disprețului public. Victimile închisorilor comuniste în loc să fie onorați, devin victimele propagandei statal-feseniste.
Noul regim nega sensul anticomunist al momentului 1989 deci, pe fond, neagă faptul că regimul comunist a căzut în urma unei revoluții. Cuvântul revoluție era încă folosit, înțelesul său fusese însă pervertit pentru a se potrivi cu nevoia de continuitate noii-vechi elite.
Momentului eliberator din decembrie 1989 i-a succedat un corp politic contra-revoluționar. Totuși fragilitatea acestei construcții instituționale paradoxale nu putea produce o autoritate destul de solidă încât să anuleze libertățile câștigate. Ele existau, dar instituțiile care apar sunt construite pentru a face aceste libertăți cât mai puțin relevante politic. Ultimii ani au confirmat durabilitatea acestei realități. Energia socială există pentru a critica, pentru a protesta, pentru a provoca schimbarea unui guvern. Dar forța socială e limitată la dimensiunea ei delegitimatoare. Libertatea care se exprimă astfel nu irigă constant instituțiile politice, partidele, opinia publică. Ea produce explozii mai mici sau mai mari care sunt detonate sau instrumentalizate de diverșii deținători ai puterii politice, economice sau mediatice. Astfel se declanșează constant cicluri ale dezamăgirii sociale.
Aceste cicluri nu reușesc să sporească înțelepciunea colectivă pentru că e mai simplu să găsești țapi ispășitori decât să accepți vinovății mult mai adânci. Iar atitudinea față față de Revoluția din 1989 și memoria socială a acesteia e unul rezultatele frustrării colective prost orientate.
Realitatea unei forme de libertate e incontestabilă, dar incontestabilă e și neputința de a beneficia de ea la nivelul sferei politicului. O neputință colectivă, o neputință a societății românești. Rezultatul e o democrație frustrată. Aparent există toate instituțiile democratice, toate legile. Spiritul acestora, pentru a prelua formula lui Montesquieu, nu e însă unul al libertății. E chiar un spirit al fricii de expresiile concrete ale acesteia. Acest spirit nu poate fi înțeles decât ca o reacție a statului în fața fenomenului de auto-eliberare a societății din decembrie 1989 și din lunile de după.
Încă din a doua jumătate a anilor ’90, dar mai ales după 2000, dacă vorbești despre Revoluția română ești privit cel puțin cu ironie, dacă nu chiar cu suspiciune. Pesemne ești fie naiv, fie demagog.
Revoluția și-a pierdut relativ repede capacitatea de a produce sens. Asta nu înseamnă că nu a rămas un reper temporal fundamental. Împarte viețile tuturor românilor care au cunoscut regimul comunist între un înainte și un după decembrie 1989. Dar nici pentru clasa politică, nici pentru instituțiile statului, nu este un simbol căruia să-i respecte cu adevărat memoria. Soarta dosarelor rușinos plimbate de Justiție ca de la Ana la Caiafa e concludentă pentru măsura în care fiecare încearcă să se descotorosească de Revoluție. Dincolo de anumite cuvinte frumoase, faptele spun totul și decredibilizează orice invocare a statului de drept.
Eșecul nu este numai unul al unor oamenii sau instituții, este unul al corpului politic postcomunist. Dar poate că, de fapt, asistăm la o reușită a acestui corp politic, o revelare a sensului său ascuns: acela de a umili simbolul eliberării societății de ieri, deci de a umili astfel și dorința ei viitoare de emancipare.
Toate partidele politice apar nu numai după Revoluție dar și, putem spune, din Revoluție. În 1990 clivajul politic e între FSN-ul care care pretindea monopolul reprezentării Revoluției și opoziția anticomunistă partizană a continuării Revoluției. Numai un mic grup de nostalgici contestau autenticitatea acesteia. În anii care au urmat apar reviste cu discurs extremist precum România Mare care vorbesc despre “evenimentele din Decembrie 1989”. Un Raport SRI din 1993 consacră instituțional această formulă care, sub aparenta sa neutralitate, implicit denunță ideea existenței unei forme de Revoluție în favoarea tezei loviturii de stat.
Anii au trecut, diverse adevăruri amestecate sau nu cu minciuni au fost spuse, toate au avut drept rezultat, dorit sau nu, demitizarea a Revoluției în favoarea paradigmei loviturii de stat. Discursul inițial extremist despre acel moment istoric a trecut de la margine în centru, din extrem a devenit dominant. Dincolo de realitatea istorică a acelui moment, evoluția sensului său simbolic este importantă pentru a înțelege ce domină mentalitatea celor care populează instituțiile statului, a celor care domină sfera economică și a mijloacelor mass-media. Ce vedem prin prisma Revoluției și a atitudinii față de aceasta? Vedem cum cei care au preluat puterea pe 22 decembrie 1989 au abandonat ei înșiși acel reper. Dincolo de câteva gesturi protocolare, zona fostului FSN, care domină și azi majoritatea partidelor, nu simte niciun fior în fața steagului cu stema smulsă. Utilizarea discursului revoluționar în decembrie 1989 a fost o strategie de adaptare a unei mari părți a elitei statului comunist pentru a păstra controlul instituțional. Proclamând victoria Revoluției Ion Iliescu a fost cel care a pus capăt procesului revoluționar și prin asta a fost primul și cel mai important contra-revoluționar. Structurile statului au înțeles asta și l-au susținut în demersul său reușit de adaptare cvasi-darwiniană a vechilor structuri la noul context: totul a trebuit să se schimbe pentru ca ca nimic să nu se schimbe.
Noul regim nu a blocat alternanțele politice, dar le-a făcut inofensive în raport cu cei care dețineau controlul instituțional, unul inclusiv asupra resurselor economice.
Un asemenea regim nu poate cultiva memoria unei Revoluții care amintea de miracolul momentului eliberator.
Ion Iliescu va fi singurul care va aminti constant de Revoluție nu pentru că este momentul său de glorie, ci pentru că paradigma loviturii de stat îl incriminează direct. Fostul șef al statului spune însă o poveste în care nu mai crede decât domnia sa. Dar și aceasta este semnificativă pentru că mitul revoluției în discursul iliescian are în centrul său faptul că datorită lui și CFSN-ului s-a evitat anarhia, s-a evitat războiul civil etc. Accentul nu e pus pe procesul revoluționar, pe de-comunizare, ci tocmai pe evitarea decomunizării, pe evitarea continuării acelor schimbări care ar fi pus în evidență responsabilii direcți ai crimelor regimului care se prăbușise. Acest rolul contra-revoluționar al lui Ion Iliescu și al CFSN a apărut evident celor care au fost în stradă în decembrie 1989, iar aceștia vor rămâne mult timp fermentul opoziției civice și politice.
Aparent regimul politic actual își are rădăcinile în momentul revoluționar. Dacă ar fi numai realitatea instituțională a eșecului Justiției de ieri și de azi în tratarea acestui subiect și ar fi suficient să conchidem faptul că această origine este înșelătoare. Tot procesul constituțional începând cu campania electorală care a dus la alegerea Constituantei pe 20 mai 1990, trecând prin procesul de redactare și terminând cu referendumul constituțional din 8 decembrie 1991 poartă pecetea dorinței de a a limita schimbările. Deci și de a evita o decomunizare care ar fi dus inclusiv la identificarea responsabilităților pentru crimele din decembrie 1989.
Statul-partid sau partidul-stat s-a relegitimat prin Revoluție și apoi a desenat singur, fără negocieri reale, modalitatea instituțională de a ignora ruptura revoluționară și a legaliza continuitatea instituțională. Originea actualului regim nu e deci în decembrie 1989, ci în decembrie 1991, iar cadrul politic și constituțional consacrat atunci nu era împlinirea Revoluției, ci desăvârșirea contra-revoluției. Schimbarea textului constituțional consacra o continuitate de substanță. O continuitate la nivel sociologic, instituțional și de mentalitate. O continuitate care avea nevoie de multiple straturi de minciună, dezinformare și manipulare pentru a îmbrăca mantia reformistă, democratică, mai târziu europeană, pro-americană, ba chiar și regalistă.
Un ocean de minciuni acoperă încet dar sigur ruinele rămase în urma încercărilor autentice de a elibera, de a democratiza, de a căuta adevărul. Deși memoria Revoluției rămâne o miză importantă, gesturile protocolare, inclusiv cele din aceste zile, nu trebuie să ne inducă în eroare: ele sunt făcute să rotunjească unghiurile unei înfrângeri nete.
Mitul Revoluției e înlocuit de mitul loviturii de stat. Dincolo de diverse argumente istorice, mitul Revoluției române amintea de realitatea unei eliberări venită de jos în sus, de realitatea delegitimării absolute a regimului comunist, de realitatea represivă a acestuia și a tuturor instituțiilor militare sau civile care l-au sprijinit. Prin contrast mitul loviturii de stat e de facto o încercare de a scrie istoria din punctul de vedere al lui Nicolae Ceușescu. Prin asta e o revanșă istorică a ceaușismului împotriva anticomunismului. Iar asta a fost posibil inclusiv pentru că Revoluția nu a fost niciodată un adevărat mit fondator al statului român postcomunist. Spiritul și reflexul profund al acestuia, indiferent chiar de conducătorii politici, a fost totdeauna să protejeze mai degrabă autorii represiunii decât victimele acesteia.
Mitul Revoluției exprima un adevăr profund care și azi poate da încredere societății românești în ea însăși. Mitul loviturii de stat o lasă pradă fatalismului mioritic și neîncrederii patologice, o lasă vulnerabilă în fața apariției unui alt (Front) Salvator, cu sau fără grade.
Memoria Revoluției române ca moment eliberator ne amintește că libertatea nu le-a fost dată românilor de sus în jos. Ea a a fost câștigată datorită unor eroi reali care au luptat pentru ea, nu a unor simple victime inconștiente. Pentru ca azi libertatea să nu poată fi luată prin decret o condiție necesară e să ne aducem aminte că nici nu a fost dată prin decret. Dar și că, până acum, românii s-au bucurat de libertate fără să știe să o convertească la nivelul binelui comun, la nivelul creării unui nou corp politic inspirat de momentul eliberator.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
“ Memoria Revoluției române ca moment eliberator ne amintește că libertatea nu le-a fost dată românilor de sus în jos.”
E frumos spus!
Dar acum după 32 de ani, istoria începe să prindă contur.
Revoluțiile de la 1848 au venit de la vest spre est în spațiu și în timp lună de lună se apropiau de Țările Române, noi fiind ultimii.
În 1989 iar am fost ultimii, în șirul schimbării conducatorilor țărilor ex-comuniste.
Schimbarea conducătorilor a fost ORDONATĂ de Gorbaciov, pt a reforma comunismul și a păstra influența sovietică asupra sateliților. Și da, a reușit: întoate țările au preluat puterea oamenii lui. Iliescu în România, nu a fost adus pe tancuri ci pe lista de la TVR.
Abea cu caderea lui Gorbaciov în 1991, Iliescu a rămas fără direcție, dar deja știa bine ce are de făcut: preluarea de către noii oligarhi români a economiei țării ( nu ne vindem țara), consolidarea puterii politice prin înființarea de partide satelit, aparet de opoziție, infiltrarea în adevăratele partide de opoziție de càrtițe, care să le destrame și să le defăimeze. Asta s-a întâmplat în toate țările excomuniste.
De altfel această mimare a democrației prin alegeri libere, dar cu niște partide în care s-au infiltrat tot ei continuă și astăzi. Scindări de partide, migrațiile între partide arată stadiul de azi al democrației.
La alegerile din 1996 și 2020 se părea că opoziția față de FSN care a preluat puterea în 1989, a câștigat, dar alianțele s-au spulberat scurt timp DIN INTERIOR.
Angoasant.
Nu putem idealiza prea mult Revoluția din ’89. În definitiv, toate revoluțiile sfârșesc în alte forme de organizare statală. Dar da, revoluția română a dus doar la o ” schimbare la față” a ” omului nou comunist” și a elitelor sale ( nomenclatura).
Care popor român și elitelor lui pare să-i fi plăcut comunismul, mai ales că-l votează cu abnegație de 32 de ani, fiind singurul popor care mai păstrează că principal partid un partid urmaș al PCR-ului originar.
Ne place sau nu, poporului român și elitelor sale le-au plăcut comunismul și le mai place și azi.
Da, le prieste bine stilul comunist in simulacrul de democratie..
Trigliceridele marite de ulei si zahar electoral au tinut bastanii la butoane, romanii in exod si bunastarea departe.
In lipsa investitiilor care sa genereze locuri de munca si prosperitate s-au livrat sloganuri, au crescut nepermis de mult angajarile la stat, s-a ratat momentul imediat de dupa revolutie cand mai aveam o destula forta de munca calificata si usor de adaptat.
Nu-i mai putin adevarat că ALTERNATIVELE la comunism apărute pe piață
au fost in ordine (aproximativa) :
– Convenția Democrata cu bătrâneii țărăniști , cu Ciorbea livrat ca Arhanghel si cu Emil sef de tren
– Moș Nechifor Coțcarul , mai cunoscut indeobste sub numele Basescu (cu armata de Ebe si Elene si cu celebre tunuri latifundiare)
– Klaus inhamat la caleasca PNL pe care o duce deja de ani si ani spre gaura neagra a istoriei .
Adica ,dincolo de bascalia pe seama aplecarilor comunistoide ale norodului sa recunoastem ca oferta anti sau macar non comunista fuse destul de vesteda, ceea ce explica in egala masura lipsa apetitului.
Evident ca acum , ca si in datile precedente, PUTEM CONSTRUI SPERANȚA pentru ca ai lui Drulă
sunt impecabili. Sa ne grabim insa , pana nu incep si ei sa expire , cum deja s-a intamplat saptamana asta cu dl Ghinea care tocmai si-a scos din joben un iepure intratat de roșu incat ai zice ca e fabricat fix in laboratoarele cele mai performante ale Grupului pesedist de la Cluj
–
Cheia înțelegerii a ce s-a întâmplat la 22 dec 1989:
Lăsați-ne să ne organizăm, gata revoluția s-a terminat, plecați acasă:
https://youtu.be/v4xKCw6m_7w
Părăsiți zona:
https://youtu.be/BrVn7mVpwPc
N-au părăsit și strigau “ fără comuniști” adică implicit fără Iliescu, atunci a început să se tragă și a început diversiunea.
Da a fost o Revoluție! Au profitat alde Iliescu și gașca lui de activiști reconvertiți, dar a fost o Revoluție care a schimbat complet regimul comunist!
Foarte buna analiza, cu cateva formulari memorabile, chiar daca conturand o realitate trista pentru noi:
”poate că, de fapt, asistăm la o reușită a acestui corp politic, o revelare a sensului său ascuns: acela de a umili simbolul eliberării societății de ieri, deci de a umili astfel și dorința ei viitoare de emancipare.” Intr-adevar, si eu cred ca de fapt ceea ce noi, o parte a populatiei, cea care s-a bucurat in 1989, vede ca un esec al clasei politice, este de fapt cea mai mare realizare a ei, care a avut de la inceput obiective contrare noua.
Sau:
”Proclamând victoria Revoluției Ion Iliescu a fost cel care a pus capăt procesului revoluționar și prin asta a fost primul și cel mai important contra-revoluționar.”
”Originea actualului regim nu e deci în decembrie 1989, ci în decembrie 1991, iar cadrul politic și constituțional consacrat atunci nu era împlinirea Revoluției, ci desăvârșirea contra-revoluției. ” – nimic de adaugat, analiza consacra tristul esec al generatiei noastre in a duce la capat procesul revolutionar inceput in decembrie 1989.
Cu cat imbatranim, cu atat mi se pare mai grea constiinta acestui esec si simt necesitatea de a mai incerca inca un gest reparator fata de memoria celor morti, si in acelasi timp fata de generatia noua careia ii lasam mostenire o societate profund bolnava.
Un articol cu multe vorbe frumoase si intelepte dar neglijeaza un lucru important.
In 89-90 f multi isi doreau capitalism, capitalism adevarat, lipsea insa acel ceva care defineste capitalismul, si anume capitalul. Cum poti construi un capitalism fara capital? Asa ca cei putini care aveau capital, capital format in comunism cu metode specifice, au acaparat in scurt timp mai tot ce era de acaparat. Ceilalti au ramas cu buzele umflate, unii s-au intors cu fata inapoi spre comunism, era mai bine atunci, altii au luat calea bajeniei si doar putini, extrem de putini, au ramas credinciosi idealului capitalist cu pantalonii rupti in cur.
Dupa mine evenimentul 89 a fost o revolutie, o revolutie adevarata, indiferent ce spune unul sau altul, indiferent ca ar fi fost sprijinita, sau nu, din afara. Ce mi se pare extrem de semnificativ e ca s-a pornit in preajma Craciunului, sarbatoare importanta la romani, ca si cum s-ar fi spus, s-ar fi crezut, acum vom sarbatori cu adevarat,
Si l-au dorit dar n-au inteles ce inseamna, multa munca, fara plata considerata corespunzatoare.
Capitalismul de multe ori este dur, regulile trebuie intelese si comportamentul adaptat ca atare.
Romanii care au emigrat au inteles, si-au asumat un risc, cei care n-au plecat, multi au crezut ca totul pica din cer, altii s-au pus pe treaba insa toate peste toate, ceva mai bun nu se putea inatmpla unei Romanii in agonia comunista.
Timpul le rezolva pe toate. Pe masura ce se consolideaza statul de drept si meritocratia, capitalistii de cumetrie (ai perioadei de tranzitie) isi pierd din relevanta. Oricum, in paralel cu aparatia noilor ramuri si a modelelor noi de afaceri (digitalizare, tranzitie energetica, economie circulara, etc) vor apare si noi actori /elite pe scena din spatele fostei cortine de fier.
https://startupstash.com/romania-startups/
https://www.startupcafe.ro/idei-antreprenori/top-startup-romanesti.htm
P.S. De asemenea, prin spatiul din spatele fostei cortine de fier, reformele structurale sunt iminente… incepand cu liberalizarea autentica a sectorului energetic, desfintarea „monopolului de stat”, descentralizarea, samd.
Depanda prin ce intelegi prin „capitalism”.
Revolutionerii „procapitalisti” nu intelegau o societate bazata pe prorpietate privata cu una „democratica” adica care asigura egalitatea, inclus materiala intre cetateni. Egalitate inclus in ce priveste vilele, piscinle si mercedesurile …
Si nu stiu despre ce libertate vorbeste acest domn. Crez ca nu despre aia de a alege intre a taia prioane de frig si a baga ceva in priza ca caloriferu e rece ca in dec 89!
Oricum ca nostalgic ce sunt am ascultat sfatul de inegalabila valoare teoretica si practica si am mai pus o haina pe mine ….
Consistent si adevarat ne pare a fi textul supus dezbaterii .Dupa 31 de ani,de framintari aflate la limita intre ceea ce unii numesc nevoia de democratie si altii nevoia de asistenta a Statului in plan social , inca Romania nu si-a gasit un drum democratic acceptat de fiintele umane ce locuiesc vremelnic pe aceste meleaguri .Chiar daca legislatia este in mod real supusa legilor democratice , chiar daca institutiile Statului au un model de functionare presupus democratic , chiar daca alegerile sunt libere si democratice , nimic din ceea ce democratia ar trebui sa ne arate pozitiv nu exista in sufletele multora dintre noi si nici nu avem reprezentanti ai statului (angajati la institutiile statale ) care gindesc si functioneza avind la baza nevoia de respectare a cutumelor democratice nescrise .Constitutia ofera posibilitati multiple de organizare, de reorganizare , de eludare sau de ocolire permanenta a ceea ce democratia ar fi trebuit sa ne ofere tuturor ca principiu democratic .Momentul actual ,chiar daca nu este astfel perceput ,poate reprezenta un nou inceput .Politicul si Coalitia aflata la guvernare isi poate asuma un nou inceput .Procentele pe care aceasta Coalitie PSD ,UDMR,PNL si Minoritatile ,undeva spre 70 de procente intentie de vot in Parlament ,pot schimba multe .Constitutia poate fi modificata , legile organice nondemocratice asisderea , mai toate nevoile cetatenesti (cerintele politice ) pot fi si ele rapid puse in practica .Aducerea UDMR la guvernare favorizeaza, obtinerea acestor 70 de procente vot in Parlament de catre Coalitia de guvernare , punerea in practica a tot cea ce UE ne cere . Nu exista nici o scuza politica valabila daca aceasta Coalitie nu face ceea ce cetateanul a identificat deja ca si drum viitor al tarii .O integrare accentuata in UE este singura dorinta si solutie acceptabila in viitor . Revolutia din 1989 va fi si ea pusa la locul de cinste ce i se cuvine .Practic, ceea ce vedem poate fi asimilat cu o noua Revolutie de catifea ,asta daca Coalitia rezista si face ceea ce trebuie pentru natiune .A ne intoarce la scena politica unde nimeni nu este responsabil si responsabilizat nu mai este de actualitate .Cind ai 70 de procente intentie de vot in Parlament intreaga responsabilitate iti revine .
Felicitări pentru analiză!
Asaug și eu linkul de pe pagina mea de FB-Televiziunea și Revoluția
O zi bună!
https://www.facebook.com/mitrofan.gheorghe.92/posts/5289554151074633?notif_id=1640073789732282¬if_t=feedback_reaction_generic&ref=notif
La 32 de ani de la revolutie in afara presedintelui a mai depus cineva din randul politicienilor coroane de flori la monumentele celor morti in urma acestor evenimente cruciale pt Romania ? este rusinos daca partidele politice nu-si trimit reprezentantii in locurile respective.
Nu pot, am inteles ca s-au baricadat in parlament de frica unor demonstranti.
Cu toate neajunsurile totusi, nu putem arunca toate realizarile, care au fost si sunt, deavalma peste bord, Romania fiind acum in situatia fericita de a fi in UE si NATO.
Privind inapoi si gandind lucid, in acele zile tulburi si incerte puterea a fost preluata de cei care au provocat caderea lui Ceasescu, oamenii din strada fiind „lubrifiantul” prin care s-a putut infaptui acesta revolutie, rascoala, razvratire cum vreti.
Indiferent cum numin evenimentele, revolutie sau lovitura de stat, urmarea a fost eliberarea cetatenilor de comunism chiar daca la inceput Iliescu a vrut altceva, un „comunism cu fata umana”, n-a mai functionat, digurile o data rupte n-au mai putut opri tavalugul evenimentelor.
Clasa politica care s-a format ca peste tot in fostele tari comuniste a fost un amestec intre vechii politruci comunisti din garda a 2 si 3 treia, ceva nostalgici ai trecutului interbelic, singurul partid „istoric”care s-a putut afirma fiind cel liberal.
In rest primii ani au fost tulburi, altfel nici se putea alfel, treburile trebuiau sa se aseze intr-un fel, societatea civila dezorganizata, fara lideri, fara dizidenti adevarati neputand sa-si impuna agenda, adevarat, nici nu au avut sprijinul populatiei precum un Vaclav Havel in fosta Cehoslovacie.
Libertatea am primit-o, fiecare poate pleca unde doreste in lume, cei 4 milioane de romani fiind un numar impresionant.
Democratia o avem si pe aceasta, nu este perfecta si mai e loc de mai bine, mult mai bine dar fata de ce a fost sau comparativ cu alte europene ne descurcam, nu ajunge nimeni la temnita datorita convingerilor politice si pe care si le poate exprima, inca liber.
In occindent intre timp devine din ce in ce mai periculos sa ai alte convingeri decat cele dictate de mainstreamul politic.
Ce este intradevar deranjant si greu de combatut, coruptia, delasarea, indolenta si ticolasia.
Sunt aspecte care nu vizeaza numai sfera politica, vizeaza de ce sa nu spunem, si pe omul de rand.
Clasa politica este cum este, oglinda societatii, intre timp locul vechilor politruci fiind luat de altii mai tineri insa cu acelasi naravuri, aveau de unde invata.
Cu toate neplacerile Romania a evoluat, economic, social a involuat, e loc de mai bine, bunastarea este impartita inegal, ca peste tot in tari care trec printr-o transformare majora, nu are cum sa fie altfel.
Cum vor evolua treburile ? nu cred sa stie cineva exact, intre dorinta si realitate fiind contraste mari, poate cel mai important, sa devenim mai calmi si lucizi, sa scapam de patimile urate, de ura si neintelegere, restul va veni de la sine.
„In occindent intre timp devine din ce in ce mai periculos sa ai alte convingeri decat cele dictate de mainstreamul politic.”
___________
In occident este cenzurata ura si xenofibia (Volkshetze) si cam atat. Daca va simtiti deranjat insa, va puteti muta in Belarus, Rusia, Iran, China etc (prin Iran de exemplu „xenofobia” este politica de stat).
va recomand sa cititi {daca vreti} un articol din revista dilema veche {ultimul numar} intitulat O distopie culturala 1
Toata lumea critica si e nemultumita de mersul Romaniei dupa revolutie. Si sunt si eu de acord cu aceasta critica. Dar nimeni nu-ncearca sa faca un scenariu de cum ar fi trebuit procedat si ce ar fi iesit. Ce ar fi fost daca ar fi iesit Coposu? ce ar fi fost daca ar fi fost aplicata lustratia? Cum ar fi trebuit sa se faca privatizarea?
Am incercat sa compar cu DDR care a profitat de ajutorul fratelui mai mare si mai bogat. Da, a iesit mai bine decit Ro, dar inca, dupa 30 de ani are multe sechele si inca sunt mari diferente intre ossi si vessi.
Ciudat ca cei cca 40 de ani de comunism, 45-89, au stricat atit de mult incit nu ajung cei 32 de ani, de dupa, sa se repare.
România are de recuperat o rămânere in urma de cel putin doua sute de ani. La 1821, 1918 si 1938 România tot in coada Europei era. Singura perioada de expansiune economica constanta si solida a fost intre 1866 si 1914. Perioada interbelica doar ne-a consolidat poziția de codașa a Europei.
Exista mecanisme bine puse la punct (si adesea, in mod paradoxal, ignorate pasiv sau chiar aclamate de public) prin care sa blochezi pentru cetatean mijlocele de reactie pe care i le-ai dat si la care are dreptul.
Pe plan individual, vedeti cum e sa faci o ,,plingere” (,,petitie” – terminologia s-a actualizat in mod constiincios) la niste institutii de protectie fundamentale (sectia de politie, crima organizata, Protectia datelor, Protectua consumatorului sau chiar la un furnizor monopolist de utilitati, constituiti in cripto-autoritati). Iti trebuie nervi tari, tenacitate noroc, bani, sa poti sa prezinti dovezi pe care aproape nimeni nu le are. Blindajul sub aparenta democratiei e bine gindit.
Nu ti se permite sa folosesti orice limbaj ca sa-ti descrii problema, esti refuzat. In Suedia este lege ca poti sa faci o plingere fara sa folosesti limbajul formal birocratic. Functionarii sint obligati sa te ajute si sa vorbeasca pe limba ta. Este vital, pentru ca o parte din competenta cazului este tocmai la petitionar, Acesta, chiar daca ,,nu stie sa se exprime” (formal) e expert pe cazul sau. Expertiza îi este ignorata daca nu o pune in forma impusa.
Pe plan de organizare sociala: sa infiintezi o asociatie sau un partid politic e un act care e si mai mult sub semnul ,,blindajului”. In Suedia, un agent comercial nu trebuie sa fie inregistrat ca sa capete regim de persoana juridica (oameniii pot recurge la forma asta la debutul unei afaceri, nu inseamna deloc ca se creaza debandada). Te inscrii in citeva minute. Tot in citeva minute iti inscrii un ONG sau partid politic (care este din punct de vedere legal echivalent cu un ONG): doi membri, un statut (despre care nu trebuie sa dai socoteala si poti sa-l schimbi in Adunarea generala de cite ori vrei) sint suficienti pentru a inscrie un ONG sau partid. Si citeva minute. Si nu costa nimic.
Este oare ,,intimplator” ca România e tocmai la cealalta extrema. ,,Da, dar noi nu avem multele fraude care se fac in Suedia” sare imediat cu gura orice functionar român mai rasarit. In gindul meu, pastrati-va sanatosi locul codas in toate clasamentele de performanta. Noi suedezii ramînem cu fraudele, cu bogatia, cu respectul pentru cetatean si cu clasarea la virf.
Eu cred că autorul greșește.
Revoluțiile au prostul obicei să se lase furate. E în firea lor. Revoluția e un act extrem și imprevizibil, ca un război. Știi cum începe, dar nu știi cum se termină și întotdeauna se găsesc niște jmecheri să „o fure”. Aia mult lăudată a franțujilor de la 1789 a început cu un răsturnarea unui rege franțuz șovăielnic, ce s-a lăsat mai degrabă decapitat decât să pună tunurile pe parizienii răsculați, și s-a încheiat cu încoronarea ca împărat a unui boiernaș italian ce n-a ezitat la 6 ani de la căderea Bastiliei să pună tunurile pe parizienii răsculați și care mai apoi a răpus alți undeva între 1 și 3 milioane de franțuji în aventurile sale militare. Piticul italian e văzut azi ca una din cele mai glorioase personalități franceze – ceea ce te face să te întrebi cam ce bolborosește între urechile franțujilor. 😃
În acest sens, putem zice că revoluția noastră a fost un succes deplin. A început cu răsturnarea celui mai odios regim stalinist al vremii sale și s-a încheiat cu instaurarea unei democrații solide. Sigur că multora nu ne plac rezultatele alegerilor mulțimilor. Asta e. Însă faptul că avem alegeri, în locul unui „geniu ce se naște odată la 1000 de ani” cum era Pingelică e o realizare extraordinară. Oamenii au devenit liberi. Iar dacă chiar privim în urmă, România de azi e la un nivel de prosperitate ce era de neimaginat în vremea Cizmarului.
Oricât de hidos e Iliescu el a cedat puterea în mod civilizat când a pierdut alegerile. Cam în aceeași epocă Elțîn a pus mai degrabă artileria pe clădirea parlamentului, decât să riște pierderea puterii. E o diferență esențială.
În ce mă privește Revoluția mi-a dat tot ce am așteptat de la ea. Din nou, la vremea aia mă așteptam ca democrația să producă miracole, dar aia era o eroare. Cu timpul am devenit mai înțelept și am înțeles că nu trebuie să-ți stabilești obiective comunitare, ci doar obiective personale. Asta-i cheia fericirii. Cei ce-s mistuiți de dorințe mesianice, de elanuri salvatoare și de facerea binelui cu de-a sile sunt fie idioți periculoși, fie escroci. Cel mai adesea escroci…
Acestea fiind zise, vă doresc tuturor un Crăciun Fericit și un An Nou plin de bucurie!
Iaca, sunt din când in a când de acord cu dvs. Da, revoluțiile tind sa fie furate, in special când societatea nu este pregătita pentru schimbarea ce se întrevede.
Revoluția inițiată de Cromwell s-a transformat într-o dictatura personala (Protectoratul) care tindea sa devina o monahie absoluta, noroc ca feciorul sau a fost prea inept sa rămână la putere. Revoluția franceza a fost furata de Robespierre si apoi de Napoleon, ce din Rusia din martie 1918 de Lenin si gașca sa de minoritari, etc. Paradoxal singura revoluție nefurata a fost cea din 1688, numita si glorioasa, cea mai puțin violenta, dar care a schimbat fundamental societatea britanica.
in 89 ne intrebam daca valul schimbarii ce ncepuse in polonia, ungaria, rdg, cehoslovacia, va ajunge si la noi. a aparut brunetul cu zimbet obscen din smircurile oltenitei (iliescu) la televiziunea „romana libera” (tvr), scursura asta umana dizgratioasa ce ne a ntors stomacul pe dos – am inteles ca romania pierduse cea mai mare sansa. strategul socialismului stiintific (intinat de ceausism!) a sunat goarna – l au urmat scursurile ce se ascunsesera sub pat, cap de jumara (brucan), martian, gherman, eminenta tuciurie din tartasesti, cei ce n au mincat salam cu soia, consensualii si impaciuitorii – romania ratasera sansa sa si judece / pedepseasca calaii.
E adevarat ce scrie in articol.Orice s ar zice tara e dominata atat de o mentalitate tipic comunista conform careia de fapt cetateanul nu conteaza ci conteaza de fapt numai institutiile statului ,demnitarii de rang inalt din aceste institutii,politicienii,ierarhii compromisi de colaborare cu regimul comunist ai BOR,justitia cu mentalitate comunista care da motivatii la sentintele in cazul Ursu in care ii neaga cu merusinare calitatea de dizident ,conflictul cu Asociatia fostilor detinuti politici si demiterea lui Bjoza acuzat de legionarism ( este exact genul de acuzatie la care recurgeau si comunistii ca si cand a fi legionar evo crima iar a fi comunist un merit)Uitati va la legile permisive pentru infractori si la cele care la restrang cetatenilor dreptul la autoaparare si dreptul de a detine arme pt autoaparare transformandu i i astfel in victime sigure ale infractorilor.Lipsestevde 32 de ani procesul comunismului,procesul celor vinovati de crimele dinainte si dupa 22 decembrie desi acestia nu mai detin in prezent functii de decizie.Cum se face va vedem in atatea partide politice lideri proveniti din familii de activisti comunisti,securisti,generali de armata,militieni,procuroro si judecatori comunisti,din nomenclatura tehnica financiara si comerciala a fostului regim comunist,din randurile informatorilor si colaboratorilor regimului comunist:orban fiu de securist,rafila fiu de securist ,dragnea si ciolos fii de militieni,boc nepotul primului primar comunist din comuna sa ,geoana fiu de general,basescu fiu de ilegalist comunist facut general de regimul comunist,isarescu informator al securitatii,teodosie arhiepiscop informator al securitatii,andreicut si multi alti oerarhi la fel.Oriunde te misti te iznesti de ei si de altii ca ei .Acolo une nu sunt oamenii sunt mentalitatile de tip comunist chiar nostalgici ceausist.E plin internetul de bloguri ,articole ziare ,reviste,videoclipuri procomuniste,proceausiste,ortodoxiste,conspirationiste,anti ue ,antiamericane cu un limbaj badaran ,agresiv,violent ,manipulator gen antena 3 ,romania tv si invitatii lor.Pana la urma ai sentimentul ca nu ai scapat de comunism ci numai de o forma a lui.Acum libertatea democratia si drepturile omului au doi dusmani comunismul de rit vechi nostalgic ceausist ,retrograd,badaran ,violent agresiv si dispretuitor si comunismul de rit nou corect politic,fals progresist care distruge libertatea si drepturile omului sub pretextul mincinos) ca le apara si le extinde.Una peste alta nu ai deloc sentimentul ca traiesti intr o tara cu adevarat libera,democratica,prospera si in care se respecta cu adevarat drepturile omului.Ori pe cine alegi pana la urma esti dezamagit de calitatea celor pe care i ai ales fiindca oferta politica se limiteaza la diverse tipuri de surogate.Am traot 35 de ani sub comunism ,provin dintr o familie persecutata politic de comunisti si am fost eu insumi persecutat de comunisti dar nu sunt in ero anticomunist ci numai un anticomunist convins care stie sa identifice adevaratul dusman indiferent ce infatisare ar lua.Pana la urma libertatea e valoarea suprema si oricine e impotriva ei e DUSMANuL cu care trebuie sa te lupti zinic.
„Acum libertatea democratia si drepturile omului au doi dusmani comunismul de rit vechi nostalgic ceausist ,retrograd,badaran ,violent agresiv si dispretuitor si comunismul de rit nou corect politic,fals progresist care distruge libertatea si drepturile omului sub pretextul mincinos) ca le apara si le extinde”
________
Mh, sa inelegem ca membrii grupului europarlamentar Renew de exemplu (liberali din centrul spectrului politic) sunt comunisti de rit nou? Sa intelegem ca exista doar dreapta conservatoare (de rit vechi?) si comunism? Apropo corectitudine politica… injuriile, cliseele, prejudecatile, xenofobia (bozgor, jidan nespalat, ateu /pagan/pacatos, tigan imputit, cioroi-arab, macaronar-italian, maimutoi-african, etc, etc) sau instigarea la ura rasiala si la violenta ne ofera sentimentul de a trai liberi? Conservatorismul de rit vechi si nationalismul primitv de grota (lispa bunului simt?) sa fie oare sursele prosperitatii cetatenilor din Estul continentului – in lumea globalizata a secolului 21?
P.S. Unii mosnegi (cu toate ca sunt trecuti, atarna carnea pe ei, etc) ravnesc dupa sentimentul /iluzia de a se simti in continuare barbati puternici prin practicarea unor hobby-uri precum vanatoarea cu armele de foc. Desigur, chiar daca pot sterge viata unui cerb, luandu-l in vizor si apasand pe un tragaci, ei tot mosnegi trecuti si neputinciosi raman. Eu le-as permite vantoarea doar cu sulita si cu arcul (vanatoarea de leoparzi sa fie permisa doa cu cutitul… sa vedem si noi cat de puternici sunt in realitate mosnegii astia, mari vanatori). In fine, cam la fel este si cu xenofobia – dreptul de a jigni pe altii, ofera loserilor sentimente de superioritate (dobandinte prin nastere, nu prin „merite”) fata de alti oameni, minoritati etnice, religioase, etc. – un fel de consolare, o betie cu apa rece. Apoi, asa cum ne arata si istoria, granita intre dreptul la „jignirea” oamenilor pe criterii de origine si dreptul la „invinuirea”acestora este foarte subtire.
Nu sunt vanator si nu am vanat niciodata.Vanarea animalelor o socotesc un obicei barbar.Eu am sustinut,sustin si voi sustine intotdedeauna dreptul cetatenilor de a se apara ( pe ei si bunurile lor)) cu arme letale sau neletale dupa caz.Conservatorismul ca ideologie si curent politic nu are nimic de a face cu insultele ,injuriile si jignirile adresate altor persoane si nici cu etichetarea lor in fel si chip.Etichetarea altor persoane ,insultarea,jignirea,persecutatea lor tine de alte ideologii fie national socialiste ,fie socialist internationaliste.Despre corectitudinea politica care e departe de a se limita la stabilirea unor norme de adresare( cu ce drept?) s a scris si se scriu foarte multe articole,carti ,eseuri,etc.Aceasta ideologie a care a are aceasi origine ca si comunismu domina in prezent societatile occidentale si bantuie cu furie in presa,televiziune,mediul universitar,ong uri,partide politice care se pretind a fi de dreapta,vcentru sau stanga,inparlamentele multor si a patruns si in legislatie .Nu am si nu pot sa am nici o umbra de simpatie fata de aceasta ideologie decextrema stanga care vrea sa ne impuna cu forta agenda ei politica,care distorsiomneaza adevarul istoric ,care are tinta permanenta o anumita rasa ( cea alba) ,un anumit sex ( cel masculin),o anumita civilizatie ( cea europeana).Nu vreau sa intru intrvo dezbatere care sa aprofundeze aceest subiect pentru ca au facut o si o fac altii mult mai bine decat mine( desi cred ca as face fata cu succes unei dezbateri).Nu am fost si nu sunt adeptul insultelor,jigniror si etichetarilor de tot felul,nici a celor insirate de dumneavoastra si nici a celor folosite de progresistii corecti politic fata de cei care nu le impartasesc ideile si nu sunt de acord cu agenda lor politica.Ma refer la faptul ca ei eticheteaza repede pe orine ne gandeste altfel decat ei cu termenii : fascist,nazist,rasist,xenofob,suprematist alb,sexist,etc chiar daca respectivele persoane sunt departe de a indeplini criteriile necesare pt o astfel de incadrare.Cauta sa impuna societatii teme care ar trebui sa fie de interes numai pt istorici cum este sclavagismul si colonialismul.Au venit cu ideea despagubirilor pentru urmasii sclavilor negri .Asta inseamna ca oameni care nu au fost niciodata proprietari de sclavi dar sunt contribuabili sa plateasca despagubiri unor oameni care nu au fost niciodata.sclavi.Dupa acest criteriu ar trebui sa cerem turcilor tot tributul platit lor yimp de sute de ani,ungurilor despagubiri pt cei 1000 de ani cat au stapanit transilvania ,despagubiri pt urmasii fostilor ipbagi,rusilor savle cerem despagubiri pt ca au exploatat atatia ani basarabia si i au chinuit in fel si chip pe romanii de acolo,ar trebui conform acestei noi cancel cuture sa dam de pamant cu statuile domnitorilor pt ca au avut sate de serbi ,sa distrugem statuilele lui mihai viteazul pentru ca i a legat pe serbi de glie,,sa facem una cu pamantul stauilecsi busturile lui goga,eminescu ,iorga pt ca si au manifestat in scris si discursuri ideile antiiudaice ( nu antisemite ca semiti sunt si arabii,si babilonienii si asirienii,etc).Am enumerat aici unele din ideile stralucite ale corectilor politici pe care le au si pus in practica in sua si alte tari referitor la personalitati din istoria lor dar binecunoscute si apreciate in lumea intreaga.Am dat numai cateva exemple de ceea ce inseamna ideologia corectitudinii politice dar as putea continua pe zeci si sute de pagini numai din putinil pe care il stiu eu.Am si ceva cunostinte de istorie dar nu e timpul si locul sa intram in detalii.Nu va cunosc si nu va consider dusman atata timp cat nu atentati la libertatea oamenilor ( cea adevarata si nu cea de a insulta sau injura).Semnez.- un mosneag .
Imi pare rau, dar trebuie sa va contrazic. Ceea ce ati scris este un fel de Fat Frumos pentru intelectualii romani. Revolutia a fost transformata in lovitura de stat mai devreme dar si de catre altii. In 1990 si 1991, uneltele fostei Securitati au sters contrarevolutia Securitatii din decembrie 1989 din istorie…Da, in paginile revistei Romania Mare, dar nu numai. In 1990, cine a sters contrarevolutia Securitatii? Angela Bacescu la Dreptatea (da!), si dupa la Zig-Zag cu Ion Cristoiu; Sorin Rosca Stanescu la Romania Libera: Pavel Corut (Paul Cernescu) la Expres-Magazin. Procesul a continuat in mai multe locuri: Ioan Itu la Tinerama, Cornel Ivanciuc la 22 (! vezi serialul lui din anul 1995). Sunt multe alte exemple. Orbirea partizana a fost fatala pentru intelectualitatea romaneasca in cazul Revolutiei din decembrie 1989.
De ceva vreme renumiți sociologi, politologi și părerologi români, formatori de opinie, afirmă cu tărie despre români că sunt „așa și pe dincolo”. Ba, că astea ar mai fi și rezultatul unor cercetări științifice.
L-am auzit de curând pe însuși directorul Institutului Diplomatic Român, care nu e fiștecine, carevasăzică, spunând că România se află în starea mizerabilă în care e din cauză că românii sunt pasivi, nu ies în stradă pentru cauze publice și caută salvarea individuală șamd.
Haideți să vă spun ceva…. Nimănui nu-i place un regim autoritar, asuprirea, lipsirea de libertate și să fie furat. Omul este creat să fie liber și, dincolo de „Mitul Peșterii”, Sindromul Stockholm este o stare maladivă.
M-am săturat de stupiditățile care spun că vinovate de situația actuală din România ar fi soarta, geografia, istoria, genetica, conjunctura astrală nefavorabilă, cultura, karma, zenul și fengșuiul!
Este inacceptabil să spună cineva despre un popor că este anomic, antisocial incapabil de discernământ politic și inabil să voteze!
Suntem de acord că România este o cleptocrație de 32 de ani! BUN! Și suntrem de acord că manipularea – care a putut determina un popor educat și prosper precum cel britanic să voteze contrar propriilor interese – este extrem de puternică [și, prin urmare, eficientă] în România!
Începând cu 28 ianuarie 28 februarie 1990 românii au reacționat la capturarea statului de către gruparea securisto-comunistă de tip mafiot. Cel mai recent în 10 august 2018, în mod masiv!
Toate încercările de instaurare a statului de drept au primit riposte dure din partea instituțiilor statului eșuat, captiv sub guvernarea cleptocratică. Dosarul 10 august NU a fost finalizat nici astăzi, cum nu au fost finalizate dosarele „Black Cube”, „Mineriada”, ori „Revoluția”.
Românii au votat un președinte care a avut un program de consolidare a statului de drept, a democrației și sprijinire a independenței justiției. Pentru asta a fot distins de instituții dincolo de orice îndoială cu privire la onestitatea lor, cu premiul Carol cel Mare, spre exemplu. Au votat în favoarea unor partide care au alcătuit o coaliție democratică ce începuse să facă reforme – PNL-USR-UDMR.
Cine s-ar fi gândit că Președintele care a văzut „cei doi elefanți din încăpere” avea să devină în scurt timp cel care a adus PSD la guvernare și a consolidat cleptocrație?! „Na, poftim, joac-o pe-asta!”.
Românii AU IEȘIT în stradă, românii AU VOTAT în favoarea democrației, în ciuda manipulării masive din partea întregii mass-media aflate în slujba cleptocrației.
Și, totuși, ce s-a întâmplat?! Ce anume a făcut din Președintele pro-democrație un simplu instrument al cleptocrației?! Unul care duce România într-o prăpastie cumplit de adâncă?
Despre asta aș vrea să citesc analize, despre faptul că guvernarea cleptocratică a caturat întreg statul, cu instituțiile sale de forță, cu resurse [materiale] nelimitate (la nivelul României), cu Justiție și aparat administrativ, cu totul.
Peste 500 magistrați îl sprijină pe domnul Danileț, într-un context în care nu pot să nu mă gândesc la acoperișul domnului Panait. Ce pot face cetățenii simpli, după ce au ieșit în stradă de nenumărate ori în 32 de ani, au fost stâlciți în bătaie și după ce au votat în favoarea evoluției democratice a României?!
….păi, formatorii de opinie, care manipulează spunând că este felul românilor de a fi „proști”, observă în mod corect, soluția este să emigreze, ori să accepte condiția de „viermi”, sau „gândaci” – după cum ziceau unii politicieni – și să supraviețuiască în țară recunoscând supremația cleptocrației într-un stat eșuat de tip mafiot. Individual.
Aveti dreptate. Statul e capturat si blindat impotriva tuturor reactiilor incepind de la cele individuale, cetateni, pina la cele de grup de cetateni, grup organizat (ONG si multe altele asemenea. Aproape orice incercare de reactie e platita prea scump fata de potentialul cistig de cauza. E aranjat in asa fel incit sa nici macar sa nu-ti poti obtine un drept, darami-te sa reactionezi cerind Sistemului sa se amendeze pe el insusi. Privit din aceasta perspectiva exista ceva profund in spatele acestei pasivitati a românului. Personal nici macar pe multi nostalgici (nu profitorii ci oamenii obisnuiti) nu pot sa-i mai condamn. De ce s-ar bucura ei de libertate si capitalism daca existenta lor a cistigat pe o parte si a pierdut pe alta?
Nu putem totusi sa absolvim de raspundere sistematic toata societatea civila. Societatea civila, individual si in grup, nu e toata o entitate izolata de Sistem. Exista o osmoza permanenta, o migrare intre individul cetatean si gruparea cleptocratica care a capturat statul si institutiile, asa cum bine observati. S-a produs, ca urmare a agresiunii de anticivilizatie la care e supus poporul, o decivilizare in masa. Multi au invatat ca poti trai socialmente ca un nesimtit daca iti asiguri un nivel cu care sa nu te faci de ris acasa la tine. Exista o salbaticie in spatiul public urban, rural, provenita dintr-un spirit rural care a invadat orasul si sub pretextul unei propasiri a deraiat complet de la normele civilizatiei. Statul si administratia care ar trebui sa tina in friu cu metode democratice aceste tendinte, sub diverse pretexte nu o face, printre altele pentru ca si oamenii sai sint la fel si pentru ca din asta ies cistigurile de coruptie, din praful in ochi aruncat cetatenilor. Cu cit acestia sint mai derutati, strinsi cu usa, stresati, salbaticiti, cu atit Sistemul are scuze sa stringa surubul in favoarea cui stim cu totii. Era inevitabil dupa parerea mea sa iasa sa. Nu pentru ca e ,,felul românilor”, ci pentru ca o populatie, ea insasi un sistem cu autoreglare, supusa la stres prelungit, cedeaza in toate felurile devenind acea masa maleabila.
E o situatia nefericita, de mare gravitate. Si din cauza indoctrinarii puternice, pina acum era de neconceput sa ai o astfel de discutie cu un compatriot pentru ca riscai ca aproape oricine sa sara pe tine. Acum macar, izolat, s-au mai limpezit aceste lucruri, dar de rezolvat, nici pomeneala. Sintem cu totii in pestera.
P.S. Sa nu mai fim atit de suparati pe analisti si formatori de opinie. In conditiile astea fac si ei ce pot, si nici ei nu sint toti la fel. E mai bine decit tacerea din vremea lui Iliescu.
Aș puncta o afirmație discutabilă despre rolul revoluției și despre continuarea ei. Orice revoluție dărâmă o structură existentă. Important ar fi fost să fim atenți la reforma ce trebuia făcută. Noi am scăpat din vedere dreptul de a dezbate cu argumente pro și contra ce ne dorim, cum vrem să arate noua Românie. Aici ne-a tras-o tătucul Iliescu KGB și greu se vor îndrepta lucrurile.
Nicăieri în lume nu e democrație funcțională. Poate fondatorii SUA au reușit ceva destul de bine gândit pentru acele vremuri. Între timp au apărut comuniștii, care au învățat să folosească toate slăbiciunile democrației de tip american.
Cred că am putea începe o discuție pornind de la cum vrem să funcționeze statul și ce obligații am avea noi ca cetățeni pentru a-i asigura funcționarea corectă