sâmbătă, iunie 22, 2024

În absență

Citesc Privirea de aproape cu firescul interes pe care l-am arătat întotdeauna cărților lui George Banu, adică imediat după 1989, atunci când numele și operele marelui om de teatru francez de origine română au dobândit dreptul de a nu se mai afla la secret în țara natală a autorului. De la Teatrul memoriei, Livada de vișini- Teatrul nostru și Roșu și aur pănă la Obiecte rănite, volume apărute în România în intervalul 1993-2022 nici una dintre cărțile purtându-i semnătura aurită de talent, minuție, competență, de ieșita din comun capacitate a asocierilor, rod al lecturilor și al preocupărilor diverse, nu m-a lăsat indiferent, iar absența indiferenței a luat forma cronicilor, eseurilor și recenziilor pe care li și i le-am consacrat de-a lungul vremurilor.

Am avut extraordinara șansa de a face împreună cu George Banu un volum în al cărui titlu se regăsește sintagma viața secundă ca și ideea teatrului ca a doua viață  ce sunt reafirmate în repetate rânduri în cele aproape 170 de pagini cât are Privirea de aproape. Carte testamentară și carte de concluzii. În care, așa cum mărturisește George Banu însuși în capitolul Logica visului, teatrologul a pornit la lucru cu dorința de a reactiva “fără efort moștenirea mea de spectator împlinit”.

Altunde, George Banu își amintește de Puck, de îndemnurile lui adresate spectatorilor de a se duce acasă, odată reprezentația încheiată, și de a medita și chiar de a visa marcați și stimulați de ceea ce au văzut. Să facă din visul văzut pe scenă un vis al lor.  E indubitabil vorba despre unul și același Puck care, de pildă, în reprezentația memorabilă a Visului…lui Brook ce a avut loc la București în chiar anii în care în România se reinstala noaptea totalitară, pare a-se fi situat la originea deciziei lui George Banu de a nu mai reveni în țară. În ultimele momente ale spectacolului, Puck cobora în sală și dădea mâna cu spectatorii. Gest emblematic (reiau aici titlul unui mini-eseu din carte), gest al despărțirii.

Numai că și în viață ca și în teatru nimic nu este definitiv, așa că din 1990 încoace teatrologul a redevenit o prezență constantă în România. Și uite așa s-a făcut ca acel entre- deux pe care îl evoca adesea în cărțile sale George Banu a dobândit după 1989, o altă formă. Formă care a contribuit și ea la împlinirea ca spectator a teatrologului. O împlinire ce s-a dovedit a fi în primul rând în favoarea teatrului românesc căci nu cred să existe carte a lui George Banu publicată în Occident după 1990 în care să nu existe referințe la spectacole din țara natală a povestitorului. Spun povestitor fiind iarăși în asentimentul lui George Banu căruia nu i-a plăcut niciodată să spună că ar analiza spectacole, ci că ne povestește despre ele. Și care s-a bucurat teribil constatând că de povestirile sale au putut să profite atâția și atâția spectator îndrăgostiți. “Povestirea- ne spune George Banu în mini-eseul Povestirile teatrului– este o amintire …fixată în scris. O amintire impregnată de subiectivitate. Ceea ce explică forța ei, dar face apel și la vigilența noastră ”.

Povestirile lui George Banu, despre Brook, despre Strehler, despre Mnouchkine, despre Ostermeyer sau despre Aureliu Manea, Andrei Șerban, Felix Alexa, Radu Afrim și atâția alții sunt fiecare în parte un discurs de îndrăgostit în sensul dat sintagmei de Roland Barthes. Critic proteic ale cărui scrieri înseamnă, în cărțile lui George Banu, o referință constantă, cam tot la fel cum au fost și acelea ale Jean-Pierre Richard. Prin intermediul povestirilor omul de teatru (da, optez și eu pentru această formulă, urmând îndemnul din Cuvântul însoțitor datorat lui Matei Vișniec) lasă moștenire ceea ce a văzut o viață, în mereu reluatele lui călătorii, asemănându-se astfel cu Peer Gynt al lui Ibsen și pornind de la convingerea adesea reafirmată și argumentată că teatrul e mereu în altă parte.

George Banu a practicat o critică a detaliului. A fost atent la amprenta vocală, la durată și ritm, la gestul emblematic, la proporții, la detalii, la echilibru și exces. S-a temut să nu devină  ceea ce el însuși numește spectatorul neastâmpărat. A iubit și respectat actorii, cei pe care Kafka i-a numit ambasadori ai necunoscutului. Prin scrisul lui a acompaniat mereu oameni și detalii dornic să le înțeleagă rostul, sensul, originalitatea. De multe ori unicitatea. Să și le explice în primul rând sieși și apoi celor ce îl citesc. A vrut să construiască nu, nu o școală, deși a fost profesor (cf. Monologurile neîmplinirii), ci mai degrabă o artă a spectatorului. Nu insist aici asupra caracterului polemic al distincției școală/artă. Și nici asupra persoanei cu care se polemizează. S-a folosit pentru asta de privirea de aproape, ”privire deliberat mioapă, dar capabilă să furnizeze informații despre facerea operei căreia îi poate urma o îndepărtare în favoarea unei priviri de la jumătatea distanței,, care asociază distanță și proximitate”. Distanță și proximitate, o altă formă de prezentare a acelui veșnic și mereu altul entre- deux.  

Am citit Privirea de aproape nu doar cu interes, ci și cu emoție. Emoție și ea firească de vreme ce este vorba despre o primă lectură făcută în absența autorului. De obicei, de la un moment dat încolo, după ce am devenit prieten cu George Banu, îndată după apariția cronicii aveam grija de a i-o trimite teatrologului. Din ianuarie încoace, lucrul acesta nu mai este posibil. Așa că am citit cartea, una voit testamentară, cu regretul că nu voi mai primi mesajul mereu amabil din partea celui de care m-au legat multe. Nu doar dragostea pentru teatru. În urmă cu ani,  atunci când revista Secolul XXI i-a dedicat două numere succesive lui George Banu, numere în care apropiații lui erau invitați să-i ofere teatrologului un dar, am ales drept dar superba poezie Brise marine a lui Mallarmé. L-am înștiințat asupra opțiunii și astfel am aflat că Brise marine, la care teatrologul face indirect referire în Privirea de aproape, este una dintre preferatele sale. Acum, în această din urmă carte, am avut surpriza de a găsi un eseu ce se cheamă Balize creionate al cărui punct de plecare este Crayonné au théâtre al aceluiași Mallarmé. Poet care iubea teatrul integrându-l în ceea ce el ar fi dorit să fie Cartea. Mallarmé nu a avut răgazul de a-și duce la bun final proiectul. Nu ne-a lăsat decât Un coup de dés jamais n’abolira le hasard. Un text bizar, șocant în primul rând prin punerea în pagină. Sub un unghi de 30 de grade. Care este acela specific picturii. Socant prin folosirea de caractere diferite, mai mari sau mai mici. Totul acolo seamănă cu o scenă sau cu o punere în scenă. și tocmai această asemănare m-a determinat să cred că Un coup de dés…este și un spectacol de teatru. Cuvintele fiind personaje. Principale, secundare, episodice. Am dezvoltat ideea, la sugestia profesoarei mele, regretata Maria Vodă-Căpușan, în lucrarea de licență (devenită, la un moment dat, o carte), și mai încolo și în teza de doctorat.

Cum spuneam, Privirea de aproape a apărut în traducerea românească a Simonei Modreanu, la editura ieșeană Junimea. O traducere care apare înainte chiar de a fi văzut lumina tiparului ediția franceză a volumului. Am aflat asta pe căi ocolite, deși cred că era firesc ca lucrul să fie menționat de editori. Doi la număr, amândoi universitari. Care se presupune că ar trebui să știe regulile de fier ale operațiunii. O notiță biografică minimală citează greșit titlul cărții pe care George Banu a dedicat-o Livezii de vișini a lui Cehov, un text asupra căruia găsim reflecții interesante și în acest volum de adio. Unele titluri de piese menționate în carte nu sunt citate și traduse în conformitate cu practica din spectacologia românească. Doamna Mării este, de fapt, Femeia mării, Dispute este, în mod real, Disputa lui Marivaux. Se poate ca aici să fie totuși vorba despre o scăpare de corectură. Pesemne, s-a lucrat în grabă. Iar graba strică treaba,

George Banu –PRIVIREA DE APROAPE; Traducere de Simona Modreanu; Cuvânt însoțitor de Matei Vișniec; Scrisoare către George Banu de Călin Ciobotari; Editura Junimea, Iași, 2023   

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Stimate domnule profesor Mircea Morariu,

    Mi-a plăcut mult textul dvs., în care am regăsit finețe de analist și subtilitate sufletească, precum și cunoaștere intimă a celui recent dispărut, pe care îl evocați cu discretă tandrețe și adâncă prețuire.
    Și tocmai pentru că am fost, la rândul meu, foarte apropiată de George Banu, vă rog să îmi permiteți doar câteva reacții/rectificări la textul dvs. Spuneți că ați aflat „pe căi ocolite” că această traducere ar fi apărut înaintea ediției franceze. Nu văd rostul căilor ocolite, atât adresa mea de email, cât și numărul de telefon figurează în numeroase site-uri pe internet, m-ați fi putut contacta repede și direct, fără ocolișuri. Și v-aș fi spus ceea ce scriu acum, anume că George mi-a trimis acest text în noaptea de Sfântul Ioan (a dorit mult să marcheze acel moment), cu câteva zile doar înainte de a pleca dintre noi, răspunzând astfel dorinței mele de a-mi încredința (încă) un text pentru traducere și publicare. În mesajele schimbate în acele zile, nu a pomenit nici măcar o singură dată despre vreo editură franceză căreia i-ar fi trimis textul și care ar fi trebuit menționată în consecință, așa cum se procedează, el fiind extrem de scrupulos cu aceste chestiuni. Cunosc, desigur, aceste „reguli de fier”, cum le numiți, nefiind nici la prima traducere, nici la prima publicare a unei traduceri. Dar „Privirea de aproape” este o premieră, se pare. Cu siguranță va fi publicat, în Franța, și originalul francez de la care am pornit.
    Apoi, amintiți, mustrător, că editorii ar fi trebuit să cunoască aceste lucruri, ei fiind „doi la număr, amândoi universitari”. Sunt editor și universitar, într-adevăr, dar după știința mea, sunt una singură, nu înțeleg la cine vă mai referiți. Așadar, orice eroare mi-o asum integral.
    În privința titlului volumului dedicat lui Cehov, în notița biografică este citat așa cum a apărut în limba română, anume „Livada de vișini, teatrul nostru: jurnal de spectator”. Cât privește celelalte titluri, aveți cu siguranță dreptate, nu sunt un specialist în teatru, motiv pentru care am trimis traducerea, înainte de editare, celor doi eminenți profesioniști care însoțesc textul cu impresiile lor, respectiv Matei Vișniec și Călin Ciobotari, rugându-i să semnaleze și să corecteze eventualele erori de traducere a titlurilor pieselor în română, ceea ce au și făcut în două-trei cazuri.

    Vă mulțumesc încă o dată pentru semnalarea acestui volum, care are o semnificație aparte pentru mine, pentru cuvintele pline de miez pe care le-ați scris, și vă stau la dispoziție, colegial, cu orice altă nelămurire, dacă se va mai ivi.

    Cu aleasă prețuire,
    Simona Modreanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro