vineri, martie 29, 2024

În apărarea lui Keno Verseck sau dreptul omului de a greşi

Îmi amintesc că prin anii ‘90, în cadrul unei dezbateri la un post de radio, un ziarist de la Adevărul, astăzi o mare vedetă de televiziune, mi-a trântit în  nas cu brutalitate că de-aia spun eu ce spun, pentru că sunt plătit de Europa Liberă! Cu alte cuvinte, credibilitatea mea era anulată total, cu prezumţia că “patronii” americani mi-ar fi cumpărat conştiinţa.

Am rămas fără replică. În realitate, ceva era adevărat. Eu spuneam ce spuneam pentru că Europa liberă (biroul din Bucureşti) îmi oferea, cu siguranţă, mult mai multă libertate decât putea îngădui Adevărul prin anii ‘90 şi, probabil, cea mai mare parte a presei din România. Astăzi nu mai e cazul. Presa noastră e liberă, dar vechile procedee de discreditare s-au păstrat şi sunt utilizate pe scară largă.  Astăzi prezumtivii neguţători de conştiinţe sunt alţii, ca de pildă ICR.

Am citit recent că de-aia a scris cineva ce-a scris deoarece a fost plătit de ICR, aşa cum ar fi cazul lui Keno Verseck, care a publicat recent în Der Spiegel o analiză a situaţiei din România. Ziarul Cotidianul îl acuză pe Keno că a criticat acţiunile USL din ultimile săptămâni din pricină că ar fi fost recrutat (“agăţat”) cândva de ICR, cu scopul bine precizat de a proteja regimul Băsescu. Prin anii ‘90, cu siguranţă, Keno ar fi fost acuzat că este “plătit” de nemţii de la Der Spiegel, dar astăzi, după integrarea europeană, ar părea lipsit de tact. “Străinii” şi-au câştigat între timp anumite drepturi. În plus ICR trece în anumite cercuri drept inamicul public numărul unu şi principalul traficant de suflete. Este însă mai puţin important “corupătorul”. Ceea ce contează este că un ziarist care spune ceva neconvenabil nu poate fi în mintea unora decât un ziarist corupt, un om care scrie la comandă, care şi-a amanetat conştiinţa aşa cum a făcut Peter Schlemil cu umbra sa.

Cotidianul scrie şi despre alţi ziarişti care ar face parte, ca “agenţi de influenţă” din reţeaua ICR, dar pe care nu îi cunosc personal. În schimb îl ştiu bine pe Keno şi pot spune că dacă se înşeală cumva, o face în deplină libertate şi necondiţionat de ordine secrete. Keno este un ziarist, unul dintre puţinii, care mai păstrează candoarea celui care scrie de dragul scrisului. Şi poate tocmai de aceea Keno a rămas un freelancer şi nu a ajuns niciodată “redactor sau redactor şef la unul din marile cotidiene germane”, păstrându-şi deplina independenţă, care nu mai este întotdeauna posibilă într-o mare organizaţie, oricare ar fi aceea.

Să mărturisesc ceva: nu îmi place întotdeauna ce scrie Keno, pentru că mi se pare mult prea de stânga, dar am recunoscut întotdeauna tonul inconfundabil al omului generos şi sincer. Reportajele sale sunt mereu excelente şi încărcate de o mare bogăţie de date concrete de natură să copleşească presupoziţiile ideologice. În fine să mai spun că nu sunt de acord cu cea mai mare parte a textului său publicat în Der Spiegel. Dacă m-ar fi întrebat pe mine i-aş fi spus că limitarea autorităţii Curţii Constituţionale este relativă şi că nu poate fi desprinsă de contextul evoluţiilor anterioare, că, în orice caz, a fost mult exagerată, fiind folosită ca berbece de asalt de partizanii preşedintelui, graţie forţei sale de impact. Când aude un om, neprevenit, că la Bucureşti guvernul a limitat prin ordonanţă de urgenţă puterile Curţii Constituţionale, se îngrozeşte, pe bună dreptate. I-aş fi spus, de asemenea, că adversarii USL au procedat la fel atunci când şi-au propus înlocuirea preşedinţilor de camere şi că ordonanţa care schimbă regulile de desfăşurare a referendumului de destituire nu făcea decât să anuleze o altă ordonanţă a guvernului anterior, care ridica o baricadă practic de netrecut. I-aş fi arătat că nu poţi judeca faptele ca într-o fotografie şi că e vital să le plasezi în ordine diacronică şi să le descifrezi în raporturile lor cauzale.

Sunt multe dezacorduri şi, evident, dacă, în anumite privinţe, ar putea fi vorba de o interpretare personală, în altele e vorba de o lipsă de informare. Keno susţine, de pildă, că USL este populată cu ”un număr îngrijorător de politicieni şi oameni de afaceri suspectaţi de corupţie” şi îl aşează în contul PNL pe Dinu Patriciu. Or, lumea de la Bucureşti ştie prea bine că Dinu Patriciu nu mai contează în PNL şi că ziarul său face de fapt politica preşedintelui Băsescu. Apoi Keno mai spune că PSD se trage din fostul PCR, dar lumea din România, fie ea şi neiniţiată în dedesubturile politicii ştie că şi PD (predecesorul PDL) are exact aceeaşi ascendenţă şi că securiştii şi informatorii lor au populat, imparţial, toate partidele. Dar aceste clişee grăbite au apărut foarte des în presa occidentală din nevoia de a simplifica şi de a crea o imagine clară şi inteligibilă dintr-o mare de informaţii adesea contradictorii. Sunt multe de spus despre mecanismele simplificatoare ale presei de la “distanţă”.

De aceea susţin că erorile sau aproximările din analiza lui Keno sunt, întrucâtva, tipice şi ele nu au nimic de a face cu vreo campanie instrumentată sub umbrela ICR. În plus, este de menţionat că, spre surpriza celor care nu l-au citit, articolul său respectă pe de-a-ntregul tipicul presei obiective, care pune evaluările în seama unor experţi. În articolul său, Keno citează persoane cu opinii net diferite şi care acoperă întreaga arie a opiniilor posibile. De exemplu îl citează pe Cristian Pârvulescu care declară net că: “Băsescu a jucat un rol semnificativ în generarea actualei crize politice” şi că “sentimentele pro-Băsescu de la Bruxelles şi Berlin sunt eronate”. O citează pe Laura Ştefan, care susţine că cei din USL “fac tot ce pot pentru a se opune unei justiţii independente”, dar şi pe Ovidiu Pecican care adoptă o poziţie neutră spunând că ar fi vorba în definitiv de “lupta dintre două clici corupte”.

Iată, aşadar, întreaga gamă de păreri româneşti şi dacă ea nu pare să satisfacă nevoia noastră de înţelegere politică, de vină este în primul rând mediul nostru românesc prea puţin apt de luciditate critică şi poate mai ales incapacitatea noastră de a ne împăca cu noi înşine. Să nu ne iluzionăm: indiferent de dreptatea noastră relativă de acum, de ieri sau de alaltăieri, noi românii luaţi împreună, din cauza neputinţei noastre de a ne administra singuri, din cauza incapacităţii noastre de cooperare, nu facem deloc o impresie bună.

Iată de ce, în ciuda tuturor obiecţiilor şi a opiniilor mele personale, îl apăr pe Keno Verseck, pentru că ştiu că a scris liber şi nu la comanda sau îndemnul cuiva şi dacă s-a înşelat, s-a înşelat aşa cum se înşeală orice om care scrie liber şi necondiţionat. Mi se pare că taberele s-au radicalizat într-atât, încât în pericol se află chiar libertatea noastră de exprimare. Există cu siguranţă propagandă politică mai bine sau mai rău condusă, dar există şi o presă liberă care poate greşi, căci nu este infailibilă. Dacă omul nu ar fi liber cu siguranţă că nu ar greşi, căci nu i-ar îngădui stăpânii, readucându-l de fiecare dată în cadrele “adevărului”. De aceea insist acum să apăr dreptul omului de a comite greșeli, căci numai dreptul la eroare ne garantează, în subsidiar, libertatea.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Interesant articolul dvs., mai aflam si lucuri noi din el :D „USL este populată cu ”un număr îngrijorător de politicieni şi oameni de afaceri suspectaţi de corupţie” şi îl aşează în contul PNL pe Dinu Patriciu. Or, lumea de la Bucureşti ştie prea bine că Dinu Patriciu nu mai contează în PNL”.Sa fi ajuns DP chiar un nimeni in PNL? Iar USL s-a eliberat de cei suspectati si noi nu am aflat?
    Totusi lumea asta de la Bucuresti o fi chiar asa de pafarista?

  2. Deci si dl Keno Verseck, muritor fiind, greseste.
    ( Dar, daca e vorba de „ziarul Cotidianul”, asta nu e un reper de corectitudine, si ma mir ca va mira o asemenea reactie de la Nistorescu.)
    La fel si dvoastra, dle Horatiu Pepine cind afirmati: ” I-aş fi spus, de asemenea, că adversarii USL au procedat la fel atunci când şi-au propus înlocuirea preşedinţilor de camere „.
    Chiar asa au fost inlocuiti Nastase ori Geoana? nu ar trebui sa va reverificati informatiile/amintirile?
    In rest si in general si dvoastra aveti articole echilibrate si nepartizane; cit se poate cind esti muritor.

  3. Vreau sa fac observatia ca domnul HP nu este atat de impartial precum vrea sa para. Cine nu ma crede pe cuvant sa caute articolele sale aparute pe situl Deutsche Welle (http://www.dw.de/dw/article/0,,16123379,00.html – ultimul articol al dansului) si se va lamuri singur.
    Articolul scris mai sus ma face sa cred ca este un fel de „dovada de impartialitate” raportata la articolele scrise in DW. Probabil si ca domnul Keno Verseck este un ziarist care este cunoscut in Germania pentru caracterul dansului si atunci a-i lua „apararea” in fata unui „ziar” precum cotidianul nu este altceva decit un fel de a afirma ca 1+1=2.
    Ocazie pe care a folosit-o insa pentru a mai afirma inca odata ca adevarul nu este asa cum il vedem noi ci asa cum il vad Ponta si ai lui.

  4. O mentiune. Ovidiu Pecican e de fapt cealalta eroare. Una scrie in RL, alta semneaza prin scrisorile pe care le trimite Stelian Tanase la Bruxelles. E limpede ca ce scrie prin RL e convertit in pasul urmator in ceva extrem de grosolan USList. Va propun deci sa-l treceti nu la opinii neutre, ci la departamentul erori jurnalistice ale dlui Keno. :)

  5. Domnule Pepine, ma tem ca sunteti un pic naiv. Credeti ca cei care scriu si vorbesc despre agenti platiti de ICR sau de Basescu nu stiu adevarul ? Bineinteles ca-l stiu. Interesul propagandistic al momentului cere insa recurgerea la cliseele anilor 89-90 sau la etichetari de sorginte sovietica. Pareti sa fiti un sincer admirator al USL altminteri. Cat de dezamagit veti fi in curand !

  6. ” Îmi amintesc că prin anii ‘90, în cadrul unei dezbateri la un post de radio, un ziarist de la Adevărul, astăzi o mare vedetă de televiziune, mi-a trântit în nas cu brutalitate că de-aia spun eu ce spun, pentru că sunt plătit de Europa Liberă! ”

    Dupa intalnirea cu un asemenea comportament primitiv, reactia dvs de acum fata de situatia de atunci este unaabsolut normala. Tocmai de aceea , nu credeti ca ar fi onest ( pentru cititori in primul rand ) sa mentionati despre ce ” mare vedeta de televiziune” este vorba , dupa ce au trecut mai mult de doua decenii de la acel incident ?! Pentru ca in nici un caz nu mai poate fi vorba de frica ( ?!) fata de eventualele consecinte ale „deconspirarii” . Altfel relarea dvs este ceva de genul : „undeva, candva, cineva a spus ceva despre altcineva…” , deci nu pare credibila si trece in derizoriu :)).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Horatiu Pepine
Horatiu Pepine
Editor Deutsche Welle

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro